HRISTOS S-A INALTAT…. SMERINDU-SE PANA LA MOARTE, COBORANDU-SE SI SUFERIND IMPREUNA CU NOI

24-05-2012 5 minute Sublinieri

“Înălţarea lipsită de smerenie e o umflare lipsită de conţinutul realităţii; e un balon de săpun. Tot ce atinge cel ce coboară de la înălţime din iubire, umple de înălţimea sa”.

Prin activarea spre alinarea suferinţei în lume, alinăm tristeţea lui Dumnezeu, Care nu rămâne impasibil, ci se împărtăşeşte de această suferinţă.

De la bun început subliniem faptul că mesajul hristic în ceea ce privește suferința nu este acela de a ne îndemna să ne complacem în ea. Suferința a reprezentat, pe parcursul scurtei peregrinări pământești a Mântuitorului, un rău, un adversar pe care l-a combătut necontenit. I-a întrebat de multe ori pe apostoli: „De ce sunteți triști? (Lc. 24, 17; Mt. 6, 5; Lc. 24, 28) și le-a lansat adesea ferme îndemnuri la bucurie (Mt. 5, 12; 28, 9-10). El nu a încetat să vindece bolnavii, să învie morții, să deschidă urechile surzilor, să lumineze ochii orbilor și să izgonească duhurile rele. Prin gesturi, prin cuvinte și prin fapte, El a venit să instaureze Împărăția, unde „nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi (Apoc. 21, 4).

Citim în Sfânta Scriptură că suferința umană Îl emoționează pe Hristos Cel plin de compasiune, de compătimire. Revelația dumnezeiască Îl prezintă pe Dumnezeu fiind oricând dispus în a ieși din transcendența Sa, pentru a alina și a mângâia pe cel aflat în proximitatea morții. Mântuitorul nu doar că nu refuză pe nimeni care-I solicită ajutorul, ci îl oferă chiar El întâi. La întâlnirea cu cortegiul funerar și cu văduva din cetatea Nain, care-și plângea pe unicul său fiu mort și-l conducea către mormânt, I s-a făcut milă de ea și i-a înviat fiul (Lc. 7, 13), iar în fața mormântului prietenului său Lazăr, chiar a lăcrimat (In. 11, 35) etc. Plânge Mântuitorul și pentru soarta Ierusalimului (Lc. 19, 41); Dumnezeu-Omul plânge impresionat de suferința umană; plânge, dar oferă și mijloace pentru înlăturarea ei. O emoționantă mărturie de iubire din partea Domnului Hristos este cuprinsă în cuvântarea de despărțire adresată ucenicilor Săi, înainte de Sfintele Lui Pătimiri (In. 15, 16, 17). Pe toți i-a iubit până la sfârșit (In. 13, 1).

Domnul acționează cu mare tact, cu multă discreție și delicatețe în relația directă cu cei suferinzi. Dragostea și amabilitatea Sa nu este niciodată invadatoare.

Comentatorii biblici remarcă faptul că El nu a susținut expuneri sau predici ample și emfatice pe marginea subiectului suferinței. Puținul pe care îl spune este strict legat de gesturile Sale de eliberare a omului din toate obstacolele răului, manifestat exterior și interior. Femeia gârbovă (Lc. 13, 10-17) este o paradigmă în această privință. Deplina Lui compătimire se traduce printr-o apropiere holistică de persoană, trup și suflet, fără a le separa vreodată pe cele două. El propune fiecăruia o însănătoșire sau o vindecare completă.

Am subliniat până acum că Dumnezeu este milostiv, compătimitor față de cel suferind. Cuvântul „compătimire” provine din limba latină (substantivul compassiō, ōnis = suferință comună; adjectivul compassibilis = care împărtășește suferința altuia) și are înţelesul primar de „a suferi împreună cu cineva”. El posedă astfel sensuri extinse precum „bunătate”, „consideraţie”, „clemenţă” etc. A fi milostiv înseamnă a fi capabil să te alături celui care suferă, să-i împărtăşeşti durerea şi chinul. Termenul „simpatic” (în limba greacă veche, cuvântul συμπάσχω are înțelesul de a compătimi, a avea compasiune față de cineva, a avea aceleași sentimente, a simpatiza cu etc.) are în mare acelaşi înţeles, dar provine din greacă. Hristos este Arhiereul „simpatic” al creştinilor, aceasta desigur în înțelesul prim al acestui cuvânt, altfel spus, Hristos este Arhiereul Care compătimește, suferă împreună cu creștinul suferind. El suferă cu noi în slăbiciunile noastre. A trecut prin toate cele prin care ni se cere și nouă să trecem. Astfel, ne putem apropia de El cu încredere, pentru că ne înţelege starea, El trecând deja prin ea şi creând astfel o legătură puternică de „simpatie” între El şi noi.

Acest gând ne aduce mai mult decât profundă mângâiere și alinare. De asemenea, ne oferă un stimulent real pentru alinarea suferinţei, pentru că suferinţa lumii Îl „afectează” și Îl îndurerează pe Creator.

Prin activarea spre alinarea suferinţei în lume, alinăm tristeţea lui Dumnezeu, Care nu rămâne impasibil, ci se împărtăşeşte de această suferinţă. Suferinţa noastră este suferinţa Lui; suferinţa Lui este suferinţa noastră.

În general, s-a făcut distincție între ideile înrudite (dar diferite) de „simpatie” şi „empatie” (Alister McGrath, Suffering, 1992, p. 70-71). Simpatia” este situaţia de a fi trecut prin aceeaşi experienţă ca altcineva. Ai trecut prin suferințe similare și acum suferi împreună cu el. Totuşi, în consilierea profesională, empatia este de maximă importanţă. Pentru a fi de folos cuiva care are nevoie de alinare, încerci să te pui în postura lui şi-ţi pui întrebarea: „Oare cum se simte dacă a trecut prin această experienţă?”. Spre exemplu, să presupunem că persoana pe care încerci să o ajuţi moare de cancer. Tu, pe de altă parte, eşti total sănătos. Încerci să-ţi dai seama cum trebuie să te simţi când mori de cancer şi astfel să spui şi să faci lucrurile care ar putea fi de un oarecare ajutor persoanei nefericite de la capătul receptor al eforturilor tale bine intenţionate. Dar încearcă să te pui în locul persoanei care are o reală nevoie de ajutor. Spre exemplu, să presupunem că mama ţi-a murit recent şi, ca urmare, ești profund tulburat. Cine te-ai aştepta să fie mai abordabil şi mai util: cineva a cărui mamă încă trăieşte, dar care este pregătit să se transpună în situaţia ta, şi să-şi imagineze cum trebuie să te simţi? Sau cineva a cărui mamă a murit nu demult şi care ştie din experiență ce simţi? Este inerent făpturii umane să prefere să discute cu cineva care împărtăşeşte suferinţa sa – care simpatizează. Şi această simplă observaţie are consecinţe teologice importante.

patimireHristos nu empatizează cu suferinţele noastre, încercând să-şi imagineze ce trebuie să simţim vizavi de tristeţile şi nenorocirile existenţei umane. El știe deja. A trecut şi El prin ele. Le-a experimentat. Pe scurt, El simpatizează cu noi. Şi aceasta aduce o nouă profunzime, intensitate şi căldură rugăciunii noastre adresate lui Hristos în aceste situaţii. Ne putem ruga Lui cu nădejde, ştiind că El deja ne cunoaşte nevoile, pentru că le-a experimentat înaintea noastră. Atunci când suntem tulburaţi de boală, încercare, necaz, putem medita la faptul că Hristos a trecut printr-o durere mai gravă și mai profundă decât oricare alta pe care am suferit-o sau vom suferi-o noi vreodată. A suferit agonia crucificării. Compasiunea, compătimirea este așadar unul dintre răspunsurile divine la suferința omului. Sfântul Apostol Pavel o afirmă în mod explicit: „Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat”(Evr. 4, 15). Hristos Cel Răstignit, Înviat și Înălțat la ceruri, fiind Arhiereu veșnic, continuă, plin de dragoste și milă, să sufere împreună cu omul suferind, până la sfârșitul veacurilor, după cum glăsuiesc gurile sfinte ale Părinților Bisericii. Aceasta este una din marele taine ale creștinismului. Dumnezeul întregii mile este cu noi, chiar şi în valea umbrei morţii. „În timp ce suferinţa te tulbură – sfătuiește un scriitor bisericesc – prezenţa Mântuitorului Care rămâne alături de tine în suferinţă îţi aduce mângâiere interioarăSuferinţele lui Hristos abundă în noi, pentru că, trimise sau îngăduite de El, ele trebuie purtate cu răbdare, după asemănarea lui Hristos. Dacă uneori lovitura încercării este dificil de îndurat, priveşte la Hristos rănit pentru tine. Îndrăgostiţii îşi scriu pentru a-şi aminti mutual teama de a fi uitaţi. De aceea Iisus Hristos, Care te iubeşte, îți trimite încercări, El, pe Care tu L-ai uitat când ţi-a fost bine. Priveşte! Chiar El a păstrat, pentru ca tu să-ţi aminteşti, cicatricile rănilor suferite pentru tine … Atunci El îţi trimite încercări pentru ca tu să-ţi aminteşti de El!” (Pierre de Blois, De duodecim utilitatibus tribulationum, P. L. CCVII, col. 990, 999b, 1004-1005, 996AB).

Dumnezeu ne este un Prieten de suferinţă Care înţelege, compătimește, ajută, iar când crede că ne este folositor pentru mântuire ne tămăduiește. El nu priveşte pasiv situaţia noastră de la distanţă, fără a o înţelege și fără a ne ajuta.

Prin atitudinea Sa, Mântuitorul n-a urmărit interese personale sau de grup, însă a dorit să fie de folos tuturor, împărtășindu-le imense binefaceri. El tămăduiește minunat toate bolile trupului și ale sufletului și revarsă binecuvântarea mângâierii în sufletele întristate și în trupurile suferinde. Cuvântul Său, mâna Sa (Mt. 8, 3; 20, 34), marginea hainei Sale (Mt. 9, 20) toate săvârșesc minuni pentru vindecarea și mângâierea celor în suferințe.

În concluzie, evidențiem faptul că bunul creștin nu este singur, părăsit sau izolat. El înaintează spre bucuriile veșnicei Împărății cu și în Hristos, aflând în El pe Cineva care poate să-l înțeleagă, să-i aline sufletul și să-l ajute. Mântuitorul se oferă omului ca un Dumnezeu compătimitor, ajutător, „blând și smerit cu inima” (Mt. 11, 29), iar tămăduirea i-o propune nu i-o impune, căci ea se sprijină pe doleanța omului de a fi vindecat.

Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi” (In. 1, 14), „întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat” (Evr. 4, 15). Hristos a experimentat suferința, ura, umilința și persecuția. Fiul lui Dumnezeu nu a venit să distrugă crucea, nu a venit să distrugă sau să anihileze complet suferința, ci pentru a suferi alături de noi. Într-una din predicile sale, părintele Nicolae Steinhardt susținea că religia creștină nu ne oferă un mijloc miraculos de a scăpa de suferință, ci ne pune la îndemână miraculosul mijloc de a o îndura.

„În smerenie omul se bucură de înălţime şi înălţimea adevărată nu e cunoscută decât în smerenie. Deosebirile între acestea două se anulează când sunt adevărate. Trăieşti în smerenia fără sfârşit înălţarea fără sfârşit, şi invers. Cine se scufundă în smerenie, se scufundă în experienţa celei mai esenţiale realităţi, deci a celei mai înalte. Înălţarea lipsită de smerenie e o umflare lipsită de conţinutul realităţii; e un balon de săpun. Tot ce atinge cel ce coboară de la înălţime din iubire, umple de înălţimea sa. Fiul lui Dumnezeu făcându-se om a făcut pe om Dumnezeu. Sau în smerenie se vede realitatea în toată măreţia şi densitatea ei. Diavolul nu e smerit, pentru că nu vede măreţia atotstrălucitoare a lui Dumnezeu, măreţia realităţii adevărate. Lipsa de smerenie e pricinuită de o jalnică superficialitate sau aduce cu ea superficialitatea. De aceea aduce şi o plictisitoare monotonie.”

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 555 la Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, în Filocalia VIII, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, pp. 251-251)


Categorii

1. Slider, Pagini Ortodoxe, Parintele Staniloae

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “HRISTOS S-A INALTAT…. SMERINDU-SE PANA LA MOARTE, COBORANDU-SE SI SUFERIND IMPREUNA CU NOI

  1. Hristos S-a Inaltat !
    Sigur, nu trebuie sa ne complacem in suferinta, dar nici sa o respingem disperand, daca ne este data, caci prin suferinta ni s-a revelat Evanghelia, si suferind putem sa traim si intelegem bucuria vindecarii sufletului.

    Slava Tie Doamne !

  2. Pingback: Intre INALTAREA LA CER PRIN CREDINTA SI EROISM si PRABUSIREA IN IDOLATRIE si MESCHINARIE INGRATA. Ion Gavrila-Ogoranu si… Michael Jackson. CELE MAI GRELE CLIPE DIN VIATA CELUI MAI CUNOSCUT LUPTATOR ANTICOMUNIST. “Pelerini in aceasta vale a lum
  3. Pingback: Intre INALTAREA LA CER PRIN CREDINTA si PRABUSIREA IN IDOLATRIE si MESCHINARIE INGRATA. Ion Gavrila-Ogoranu si… Michael Jackson. CELE MAI GRELE CLIPE DIN VIATA CELUI MAI CUNOSCUT LUPTATOR ANTICOMUNIST. “Pelerini in aceasta vale a lumii”
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare