IDOLATRIA AZI. Si prin ce se infiltreaza in adevarata credinta

24-04-2012 2 minute Sublinieri

Doxologia [pr. Ioan Valentin Istrati]: Idolatria de ieri şi de azi

Cei mai mulţi oameni au încercat să înţeleagă atracţia idolatriei în lumea veche. Ce putea fi atât de extraordinar într-un bloc de piatră moartă sau de lemn? Însă idolatria era foarte puternică şi semnificativă în lumea veche. Şi dacă am fi trăit acum 2-3 milenii, aproape sigur că ne-ar fi tentat pe fiecare dintre noi.

Ceea ce este mult mai îngrijorător pentru noi, oamenii din secolul al XXI-lea, este că idolatria nu a murit. Nicidecum. Şi-a filtrat discret esenţele generatoare de moarte şi s-a transformat în obsesie tehnologică, circ mediatic, poftă consumistă, dorinţă de mai mult, bunăstare fără măsură, robie a patimilor, show visceralist cu pretenţii de spiritualitate, otevism psihologic.  

Pornind de la ideea unui teolog creştin american, Doug Stuart, am încercat să analizăm care sunt cele mai importante raţiuni pentru care idolatria era atât de răspândită în umanitate şi pentru care îşi face intrarea triumfală şi insidioasă în acelaşi timp în lumea noastră.

În primul rând, idolatria este garantată. Ai o formulă simplă: ciopleşti un zeu dintr-o bucată de lemn sau piatră şi asta-i tot. Zeul intră automat în ea. Nu mai trebuie libertate, schimbare, pocăinţă, smerenie, milostivire, rugăciune.

Apoi, este demn de menţionat că idolatria este egoistă. Zeul te ajută şi tu-l ajuţi. El are nevoie de mâncare şi de sacrificii, tu ai nevoie de binecuvântări. Fă-ţi treaba şi el va trebui să şi-o facă pe a lui. Ai zeul tău personal, pe care poţi să-l cumperi cu incantaţii şi care nu are altceva de făcut decât să îţi facă pe plac. De aici comerţul spiritual do ut desdă-mi ca să îţi dau – în toată splendoarea lui. Nu ai nevoie să fii bun, jertfelnic, pentru ceilalţi, ci doar pentru tine.

Idolatria este uşoară.Vechea şi noua idolatrie încurajează activitatea religioasă facilă şi care nu implică o schimbare a firii. Fă ce vrei cu viaţa ta.

Idolatria este convenabilă. Pe vremuri şi acum sunt atât de mulţi zei şi se poate intra oricând la ei, încât nu trebuia să cauţi mult, şi să te schimbi prin asta ca să-i găseşti.

Idolatria este normală. Toţi o fac, şi se simt bine în pielea lor. Idolatria era atotprezentă, ca petrolul astăzi, nimic nu se poate face fără el. Astăzi de la marca maşinii până la diagonala televizorului (plasmă, LCD, LED etc.) sau procesorul laptop-ului, idolatria se manifestă pretutindeni.  

Idolatria este logică. Naţiunile sunt diferite. Oamenii sunt diferiţi. Este aşadar logic ca pentru fiecare să fie un zeu, cu imperfecţiunile lui, pentru fiecare păcat sau patimă. Diversitatea răului din oameni implica diversitatea idolilor. Astfel, Afrodita-Venus era zeiţa (Sfinţii Părinţi spun că îndărătul fiecărui zeu sau idol era un diavol râzând) desfrânării, Marte zeul violenţei şi al uciderii, Mercur era zeul hoţiei etc., să nu mai spunem de Zeus.

Idolatria place simţurilor. Poţi să-l atingi pe Dumnezeu, să-l ai în buzunar, dacă eşti un om religios, îl poţi accesa oricând şi apoi poţi să-l pui la locul lui. Un Dumnezeu nevăzut e mai greu să impresioneze de cineva.

Idolatria este indulgentă. Sacrificiul pentru idoli nu cerea sacrificiu pentru rugător. Resturile de la sacrificii puteau fi mâncate, ceea ce nu bea zeul putea fi băut (adică tot vinul). Zeii fabricaţi sunt generoşi şi nu cer prea mult de la tine, în orice caz nimic spiritual.

Idolatria este senzuală. Întregul sistem este marcat de erotism. Ritualurile se terminau cu orgii, destrăbălarea era plăcută zeilor şi celor râzând dindărătul lor. Şi orice desfăşurare de acest fel însemna – bineînţeles – o fertilitate sporită a câmpurilor, ploi mănoase, animale sănătoase etc.

Acum vedem atracţia imensă a idolatriei? O spiritualitate care îmi oferă totul de-a gata, nu mă costă prea mult, e uşor de văzut, uşor de făcut, nu mă schimbă cu nimic, îmi stimulează simţurile şi patimile, nu are hotare etice sau doctrinare, îmi garantează succesul, mă simt bine cu ea, şi nu mă mustră niciodată.

În acelaşi timp, scara virtuţilor creştine, urcuşul spre Înviere implică osteneala imensă a drumului, nesiguranţa mântuirii, lupta cu păcatul până la sânge, abstinenţa, postul, rugăciunea neîncetată, plângerea pentru păcate, pocăinţa până la moarte, sărăcia cu duhul, răbdarea totală, dăruirea de sine şi năruirea simţurilor păcătoase.

Din păcate, putem observa discret intruzinunea discretă dar nu mai puţin periculoasă a idolatriei chiar şi în sânul spiritualităţii adevărate. Laxismul moral, pogorământul indiferent, prescurtarea slujbei, preţul fix (30), teoria „cum vrea cel mai mare”, iluzia pocăinţei, gesturile mecanice care nu implică schimbare şi curăţie, şablonizarea ritualică, comprimarea canonică, bonomia interesată, toate acestea sunt în măsură să ne arate atacurile idolatriei asupra umanităţii credincioase adică asupra Bisericii lui Dumnezeu.


Categorii

Articolele saptamanii, Pagini Ortodoxe, Preot Ioan Valentin Istrati

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “IDOLATRIA AZI. Si prin ce se infiltreaza in adevarata credinta

  1. E noul o mare problemă
    În viaţa ortodoxă oare ?
    Şi ea stă pururi împotriva
    Tendinţelor înnoitoare ?

    Nu. Ea nu se împotriveşte
    Când noul este de folos,
    În Adevărul şi’n dreptatea
    Ce ni le-a dat Domnul Hristos.

    Din Adevărul scripturistic
    Ştim că nimic nu-i nou sub soare,
    (Ca scop), chiar dacă-i nou ca formă
    Structură, taină şi culoare.

    Nimic nu-i nou pentru zidire,
    Din noul ce l’am conceput.
    E nou prin ce vrem noi să facem,
    Prin ceia ce nu am ştiut.

    E nou prin ce’nţelege mintea,
    Descoperind taina zidirii,
    Dar nu e nou nimic sub soare
    În legile şi rostul firii.

    E nou prin noua folosire
    Dar nu e nou cu’adevărat,
    Nimic, în legile zidirii
    Şi-n felul cum le’am combinat.

    Cu cât descoperim mai multe,
    Cu’atât le folosim mai rău,
    Mai egoist şi mai satanic
    Şi mai străini de Dumnezeu.

    Abia de ştim câteva taine
    Şi’am creat iadul pe pământ,
    (Văpaia focului atomic)
    Că nu’nvăţăm prin Duhul Sfânt.

    Ne’am repezit trufaşi şi lacomi
    Să mutilăm toată natura
    Nu s’ascultăm de Domnul slavei
    Ca s’alungăm dintre noi ura.

    Ne şi vedem “stăpâni” în Cosmos
    (Prin cele ce-am descoperit),
    Deşi simţim, CĂ CE CUNOAŞTEM
    E MAI NIMIC, ( din infinit),

    Că-n ce putem şi-n ce cunoaştem
    Nu vom “pleca” pământ,
    Decât prin ce ni s-a dat nouă,
    Şi’n ce ne spune Duhul Sfânt.

    Trufia luciferiană
    Ne-a îmbătat şi ne-a vrăjit
    Să nu vedem c’abia de suntem
    Un fir de praf, în infinit,

    Că nu ştim cine ne conduce.
    Că orice viciu ne răpune
    Şi că minciuna-i pretutindeni
    Şi stăpâneşte’ntreaga lume.

    Că lupta dură’a existenţei
    Se dă’ntre bine şi-ntre rău.
    Între lumină şi întuneric
    În care nimic nu e nou.

    Că noul, din cei vechi derivă.
    Că are acelaşi scop de dus.
    (Fie pe faţă şi-n lumină
    Fie viclean şi-n chip ascuns).

    Că sabia, lancea sau arcul
    Ori armele sofisticate
    Acelaşi scop îl au pe lume,
    Acela de-a aduce moarte,

    Că noul şi tehnologia,
    A celeaşi scopuri vor sluji
    De a produce, a “cunoaşte”
    A desfăta şi-a cuceri.

    Tot ce se ştie dinainte
    Şi tot ce s-a descoperit
    E tot aceiaşi năzuinţă
    Ce se exprimă diferit.

    Omul va fi mereu acelaşi
    Oricât de mult şi-ar transforma
    Vorbirea, portul, mintea, viaţa,
    Cât pe pământ va exista.

    Aceleaşi legi ce ne dau şansa
    Trăirii noastre pământeşti
    Ne ţin legaţi prin trup de glie
    Şi cele ce i-s ei fireşti.

    Oricât de mult am schimba forma
    Culoarea,modul, conţinutul,
    Prin nou şi prin mai nou tot timpul
    Omu-i acelaşi şi pământul.

    Schimbarea cea adevărată
    (În Duhul) prin transfigurare,
    Adusă de Iisus din ceruri
    E noul, (unic) de sub soare.

    Că omul nou spune scriptura
    Este un ‘’nou ‘’ cu’adevărat,
    Desferecat din legătura
    Ce-o face moartea prin păcat.

    O nouă hrană ne dă viaţă
    (Prin Duhul Sfânt), Har şi putere
    Şi ne desprinde de ţărână
    Spre-a merge-n cer, prin înviere.

    Ortodoxia nu se’opune
    Accesului la noutate
    Ci noii forme mai subtile
    De a primi prin “nou”, păcate .

    Căci noutatea omenească
    Adesea-i răul convertit
    În forme noi sofisticate
    Spre a fi mai lesne de primit.

    Cu consecinţe mai profunde
    Mai pervertite, mai şirete
    (Cu paşi mărunţi, vicleni şi siguri)
    Şi cu satanice efcte.

    Aceste forme ticăloase
    Prin noul cel atrăgător
    Pătrund în lumea iubitoare
    De desfătări şi trai uşor.

    Creştinătatea reformată
    Au înnoit nou peste nou
    În care rău-şi face treaba
    Şi vine iarăşi cu alt rău.

    Ortodoxia modernistă
    S-a înnoit puţin mai greu
    Iterpretându-şi înnoirea
    Ca dar trimis de Dumnezeu.

    Ce, n’au primit demult cei laici
    Astăzi găseşti în mânăstire,
    Că…, multe-s vechi şi depăşite
    De noua formă de…, “iubire”.

    Duhul trufiei moderniste
    Impune.Cere răspicat,
    Convinge peste tot şi’aduce
    (Prin nou), accesul la păcat,

    Păzind cu mare acrivie
    Să nu se piardă, (ce-a adus).
    Că…, timpul, lumea, mintea-i alta.
    Nu-i…, ca pe vremea Lui Iisus.

    Nu ne întoarcem la trăirea
    Şi la…,metodele de’atuci.
    Timpul modern, inerpretează
    Şi aduce noul (şi’n porunci).

    Elita lumii cu pretenţii
    (Prin nou), în viaţa socială
    Face reforme din reforme
    Schimbând (în timp) vechea morală.

    Multe din rele par azi bune
    Şi mult din bine pare rău
    (Medieval, fără valoare),
    Prin răul vechi în veşmânt nou.

    Căci omul, cel setos de rele
    De desfătări şi de păcate
    Îşi manifestă acelşi pofte
    În forme noi şi rafinate.

    Aceleşi pofte, vechi şi vicii
    Acum lucrează mai ascuns
    În omul istruit de noul,
    Modern, (“deştept” chiar şi-n Iisus).

    Ortodoxia nu se’opune
    La cele noi, folositoare
    Ce nu sunt împotriva firii
    Şi căilor mântuitoare .

    Ea pururea susţine omul
    Şi noul care-i de folos
    Care respectă decalogul
    Şi Adevărul lui Hristos .

    Desigur că n’acceptă noul
    Ce se arată a fi bine
    Şi-n mod flagrant încalcă legea
    Şi rânduelie divine.

    Reforme noi , scopuri subtile,
    (În formă nouă prezentate)
    Aduc şi-n viaţa ortodoxă
    Mutări în rău, (prin noutate).

    Căci răul vechi în formă nouă
    Va înşela umanitatea
    Şi-un alt Iisus, “deştept” şi…, falnic
    Ne va aduce…, noutatea.

    Ortodoxia nu respinge
    Nu se opune la ce-i “nou”,
    Ea se opune totdeauna
    La ceia ce aduce rău .

  2. vorbim astazi de homo tehnicus. omul zilelor noastre se inchina la tehnica in fiecare minut.

  3. astazi s-a schimbat “formatul” idolilor dar in spatele lor stau aceleasi resorturi ale patimilor si slabiciunilor noastre. Eseul parintelui Istrati surpinde foarte bine aceste resorturi ale firii noastre cazute.

  4. …”Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor…” cred ca este doar lauda, problematic devine cand iti hranesti sufletul cu ceva, gen muzica(pasageri/pietoni cu casti, miros, bautura(setea) etc, nu cred ca se mai inchina(la propriu) cineva azi la plasme(doar se lauda cu ele), cred insa ca mai degraba isi hranesc sufletul/eul cand cauta obiecte vestimentare haine/ochelari de soare/vedere de marca, gablonturi etc, cand cauta brand-ul in tot ce il inconjoara (chiar daca este urat)….ma rog.. mai se hraneste omul cu design … cu parare de sine… cu lauda/parerile altora …

  5. In afara de idolatria binecunoscuta a televizorului, a consumismului, etc. ar trebui vazuta si cea care se ascunde acolo unde ne asteptam mai putin, si anume, chiar in sanul Bisericii. Sunt unii oameni care par, sau se dau drept mari traitori, cu o viata crestina aproape ireprosabila, ba mai ajung sa faca si cine stie ce vindecari si atrag o multime de oameni care ajung sa-i idolizeze.

    Si, de fapt, unde este problema din moment ce ei se duc la biserica, se inconjoara de icoane, asculta muzica bizantina, afirma mare si tare ca ei spun numai si numai adevarul? Ei bine cunoastem din vietile sfintilor ca acestia au obtinut darurile duhovnicesti pe care le aveau prin multa nevointa, prin multe lacrimi, rugaciuni si incercari. Nu exista decat o cale, cea stramta, o Cale aflata prin pocainta, si nicidecum altcumva.

    Asa cum putem vedea din nenumaratele invataturi ale Bisericii, din care as putea sa citez cateva, spuse in slujba pentru cei adormiti:

    Ceata sfinţilor a aflat izvorul vieţii şi uşa Raiului; să aflu şi eu calea prin pocăinţă: eu sunt oaia cea pierdută; cheamă-mă, Mântuitorul meu, şi mă mântuieşte.

    Cei ce aţi umblat pe calea cea strâmtă şi cu chinuri, toţi care in viaţă Crucea ca jugul aţi luat şi Mie urmatu-Mi-aţi cu credinţă, veniţi de luaţi darurile ce am gătit vouă şi cununile cereşti

    Deci lucrurile sunt foarte clare: cel ce ajunge sa mimeze o viata de credinta pentru a ii face pe altii sa creada ca sunt in regula si ca sunt demn de urmat sunt in insealre si se erijeaza aidoma idolilor. Gesturile mecanice care nu implică schimbare şi curăţie, şablonizarea ritualică, (…) bonomia interesată, toate acestea sunt în măsură să ne arate atacurile idolatriei asupra umanităţii credincioase adică asupra Bisericii lui Dumnezeu.

  6. O alta ramura a idolatriei este idolatria fata de Dumnezeu, Biserica (Dogme, Canoane), Sfinti, etc. Aceste ispite de dreapta impiedica la fel ca si cele de stanga, desi cred ca Sfintii au fost tentati sa spuna ca sunt chiar mai periculoase ca cele de stanga pentru ca pot degenera pana la a transforma pe oameni in demoni ce se sfasie intre ei dintr-o mandrie pe care ei o interpreteaza ca fiind de fapt “mandria lui Dumnezeu” fata de Creatie prin care El are nevoie de ceva de la Creatie sau altfel se manie, pedepseste cu patima, etc. Dar Dumnezeu nu are nevoie de nimic de la nimeni; de fapt omul are nevoie absoluta de Dumnezeu si este chemat sa se lepede de el insusi pentru a primi Harul lui Dumnezeu. Altfel, Dumnezeu nu pateste nimic daca omul il respinge.

    O mare piedica in calea Mantuirii este faptul ca omul este instrainat de Dragostea si Mila (din pura compasiune) a lui Dumnezeu, cat si de Purtarea lui de Grija desavarsita; acestea nu se pot invata in lumea aceasta decat de la Sfinti, altfel omul ramane infectat cu simtaminte idolatre si frica (groaza) de Dumnezeu, si nu frica cea buna (adica simtamantul de recunoastere si minunare fata de Maretia si Supremata Lui). Deci, daca parerea de rau pentru pacate nu se uneste cu aceasta Credinta si Nadajde in Dumnezeu, nimic nu are sens. Nici nu se poate ajunge la Dragostea desavarsita daca aceasta nu este nici macar pe lista, sau inteleasa total gresit, ca o dragoste conditionata de factori externi, sau in lipsa de libertate, sau ca pe o dragoste pe care Dumnezeu inca nu o are fata de om, asteptand mai intai ceva de la el.

    Cred ca pana la urma este si blasfemie sau erezie sa crezi ca Dumnezeu nu este Dragostea, Frumusetea, Perfectiunea insasi si Datatorul de Bine. Fariseii care L-au rastignit pe Iisus au dus aceasta erezie pana la a nu mai vrea sa-L recunoasca si chiar sa-L omoare pe Dumnezeu Insusi pentru Caldura si Lumina Dumnezeiasca ce radia din El. Vedem cum, odata impietrit omul, poate ajunge si in extrema de a nu mai se rusina nici de Prezenta lui Dumnezeu (lucru pe care l-au facut si demonii care s-au gandit sa-L distruga).

  7. Idolatria costa. Omul jertfeste idolilor totul. Intreaga sa existenta este centrata pe inchinarea la idoli: rodul mainilor sale-banii-il foloseste la achizitionarea de noi idoli sau la upgradarea celor vechi, pe copiii sai ii jertfeste pe altarul tv-ului sau a consolei pana acestia devin zombi secatuiti. De multe ori varsa sange uman pentru un idol mai acatari.
    Idolatria place simturilor, dar le perverteste. E ca un drog, da dependenta si halucinatii, pare sa umple goluri sufletesti, mai mult secatuindu-l in final.
    Si cred ca Zeus ajunge insusi omul atunci cand obiectul idolatriei devine propria sa persoana.
    Ma uit in jur: masina-idol, casa-idol, fotbal-idol, vedetele tv-idoli, pana si mancarea (vezi MasterChef) a devenit un idol. Mall-uri, cinematografe, supermarket-uri, stadioane, discoteci, restaurante au devenit capisti idolesti. Nimic nu mai este folosit pentru nevoile firesti ale omului, toate acestea exacerbeaza poftele. Idolii sunt cumva materializarea patimilor omenesti.

  8. Foarte interesanta analiza idolatriei, mai ales aspectele care privesc pe noi astazi si mai ales infiltrarea idolatriei intre cei care se considera crestini. Multi se duc la biserica pentru a cumpara lumanari, a da pomelnice etc. “ca sa le mearga bine”.

  9. Dupa parerea mea, idolatria este pur si simplu inchinarea la satan.
    Sfintii parinti spuneau ca idolii il au in spate pe satan, dupa cum si satisfacerea tuturor poftelor care tin de instincte fizice primare si/sau de egoism, rautate sufleteasca, il au in spate pe satan.

    Acestea au existat dintotdeauna in societate, int-o forma sau alta, in toate perioadele istoriei, doar ca astazi sunt mai usor de propagat datorita mass-media si internetului.

    Din pacate, in mare majoritate, oamenii prefera sa se inchine lui satan, care le satisface orgoliul si placerile de moment, decat Lui Dumnezeu care cheama la cumpatare, smerenie si iubire…

    Insa Scriptura ne spune clar ca atunci cand timpurile din urma se vor apropia, cei influentati de diavol se vor indraci din ce in ce mai tare, iar cei cu frica si dragoste de Dumnezeu se vor intari pe calea spre sfintenie….

    Domnul sa ne ajuta pe toti si sa ne calauzeasca!

  10. Sf.Maxim Marturisitorul spune ca:”Inchinarea fara intelegere este inchinare la idoli”(citat aproximativ).Asa ca sunt multi care vin sa se inchine in Biserica dar care nu inteleg cele mai elementare notiuni de credinta si evlavie.Problema nu este ca nu le inteleg ci ca nu vor sa le inteleaga…

    Credinciosii nostri nu mai citesc nici macar 10 la suta din cat ar trebui sa citeasca si asta pentru ca nu vor nu ca nu au de unde sau nu au timp.Eu percep o frica,nemarturisita,de a sti si de a intelege prea multe.Insa aceasta frica este diavoleasca.
    Dumnezeu vrea sa ne dea cat mai multa lumina,iar noi nu vrem sa o primim…

  11. @Pr.Victor Agache

    Buna explicatia apropos de ceea ce-a spus Sf.Maxim Marturisitorul!
    Credeam ca numai eu si altii…percep ca LASITATE si IDOLATRIE limita auto-impusa in a nu cunoaste in profunzime adevarul de credinta, lipsa (din comoditate, de cele mai multe ori) de asa-zis timp pentru a citii;

    -motivul este ASCUNS cu ‘grija’ in strafunduri de suflet – chiar si fata de duhovnic – (dar NU si in fata lui Dumnezeu): FRICA de cunoastere care ‘obliga’ la responsabilitate si responsabilizare la randu-ti;

    -majoritatea se ‘leaga’ de atat-auzita ‘crede si nu cerceta’ uitand de recomandarea de a nu ne lasa prostiti si de a utiliza talantul cunoasterii pentru a percepe corect si lumea aceasta si a o dorii pe cealalta (prin credinta) – ‘fiti intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii’ la asta se referea.

  12. @Pr Victor Agache
    “Asa ca sunt multi care vin sa se inchine in Biserica dar care nu inteleg cele mai elementare notiuni de credinta si evlavie”

    Pai sunteti acolo ca sa-i faceti sa inteleaga, parinte, nu ?

  13. Daca omul nu vrea sa inteleaga nu ai ce face.Nu poti ajuta pe nimeni care nu vrea sa fie ajutat.Nu poti lumina pe nimeni daca nu-si vede intunericul,sau mai bine zis care refuza lumina…

  14. Pingback: CRESTINISMUL “SOFT, ANTISTRES”, RELATIVIZANT, AL CORECTITUDINII POLITICE versus OBLIGATIA MARTURISIRII. Cum arată “ighemonul” modern care ii execută pe crestini? - Recomandari
  15. Pingback: Puterea duhovniceasca pierduta si PATIMILE-IDOLI CARE INLOCUIESC PE DUMNEZEU IN VIATA NOASTRA DE ZI CU ZI -
  16. Pingback: SFANTUL PROOROC ILIE SI LUMEA NOASTRA IDOLATRA. Ce ne-ar spune astazi Sfantul de foc care va reveni in vremea Antihristului? -
  17. Pingback: Parintele Ioan Buliga: CE-I OPRESTE PE OAMENI SA VINA LA BISERICA? -
  18. Pingback: PARINTELE BENEDICT GHIUS – pomenirea adormirii intru Domnul (12 iunie). “Cea mai cumplita persecutie impotriva Bisericii este nevrednicia propriilor ei slujitori” | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: Sfantul Varsanufie de la Optina despre IDOLATRIA FRUMUSETII, CERCETAREA INIMII, RUGACIUNEA PENTRU DUSMANI, SPOVEDANIA DEASA: “Incepe Postul Adormirii Maicii Domnului şi toţi veţi posti şi vă veţi împărtăşi cu Sfintele Taine…” |
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare