Articole cu eticheta (tag): pocainta

Nu ne-au zis despre boli? Si deja traim una dintre bolile facute de oameni. Exagerata ca gravitate de marile puteri, ca sa isi impuna planurile in fata celor slabiti si infricosati. Si l-am citit ieri pe acest dinozaur al diplomatiei, pe Henry Kissinger. Cipriotii nu pot sa il uite, si nici nu trebuie sa il uitam niciodata. Si din cauza lui suntem refugiati, dar nu va mai dura pentru multa vreme inca. Si a zis ieri: „Problema pandemiei ne arata ca popoarele nu pot sa o rezolve pe cont propriu. Trebuie ca guvernele nationale sa isi dea demisia si sa se creeze o guvernare mondiala”. Acum cand am transformat imoralitatea in lege la nivel mondial, acum cand au inspirat frica celor batrani, si celor adulti li s-a impus inchisoarea, acum, dintr-odata, or sa vina salvatorii. Eu te-am construit, eu te voi distruge.

Primul text de mai jos este scris dintr-o perspectivă lutherană, de unde și anumite limite teologice (spre exemplu, în ceea ce privește rânduiala liturgică a împărtășirii). Dar valoarea sa constă în faptul că subliniază nevoia de comunitate eclezială pentru a putea subzista în această epidemie… a disperării cauzate de viața insuportabilă produsă de un regim al carantinei generalizate. Păcat că teologii noștri „subțiri”, care și-au mobilizat resursele retorice pentru a îndreptăți regimul carantinării, inclusiv atunci când acesta suprimă viața bisericească, nu s-au gândit și la acest aspect. Pentru a avea și o perspectivă din spațiul ortodox, am adăugat un articol critic al unui autor grec față de recentele măsuri de închidere totală a bisericilor din Grecia.

Astfel, pocăința noastră va deveni scut de apărare al Duhului Sfânt în noi. Va deveni o umbrelă invizibilă și de neînvins pentru apărarea noastră… Zdrobirea inimilor noastre va activa in noi prezența Duhului Sfânt și ne va umple de lucrarea Lui activă. El ne va alina, ca un Mângâietor, oferindu-ne roadele prezenței Sale, adică „iubire, bucurie, pace …”, pe care le vom experia în noi „întru cunoştinţă şi întru orice pricepere”. Acest dar reprezintă și criteriul incontestabil al autenticității pocăinței noastre…

Și îi rog, din suflet, pe credincioșii din Bucovina: Nu vă pierdeți nădejdea! Cu noi este Dumnezeu, așa cum cântăm în Postul Mare! Se fac rugăciuni în toate mănăstirile și bisericile pentru voi! Chemați și voi în rugăciune pe Maica Domnului, pe toți sfinții și pe sfinții care ocrotesc Bucovina: Sfântul Voievod Ștefan, Sfinții Ierarhi Leontie și Iacob Putneanul, Sfinții Cuvioși Daniil Sihastru și Sila, Paisie și Natan. Ei vor mijloci pentru noi înaintea Domnului! Cu smerenie, dragoste și nădejde unul pe altul întărindu-ne, birui-va, încă o dată, Viața!

Cea mai mare problema nu este, dupa parerea mea umila, aceasta boala asa cum multi au reusit sa panicheze lumea. Este si asta o problema, dar cea mai mare problema este frica, panica si uitatul la televizor fara masura. Se pare ca exista o intentie din partea anumitor puteri al dezordinii de a se teme lumea si de a se panica. Si anumite persoane, nu toate, din mass media slujesc acestei intentii. Frica si telemania nu pleaca nici cu Ordine prezidentiale, nici nu Enciclice ale mitropolitilor ca aceasta de acum. Frica dispare atunci cand incepem sa ne pocaim pentru pacatele si greselile noastre personale si sa cerem de la Duhul Sfant cu durere in inima: “Duhule Sfant, Duhule adevarat, curateste-ne pe noi de toata necuratia!”

Dragii mei, ne ceartă Dumnezeu! Atâția ani am avut biserica deschisă, Liturghie. Trăgeau clopotele și nu veneam. Și de astăzi vom duce dorul să intrăm în biserică și iată, că nu putem!…

Dar dacă facem pocăință adâncă, cu lacrimi, și ne cerem iertare pentru păcatele noastre, necredința noastră, indiferența noastră, nepăsarea noastră, dragii mei, nu ne lasă Dumnezeu!

Acuma plătim acele păcate: “vrem spitale multe, nu catedrale” – și ne-a dat Dumnezeu multe spitale, care se vor construi pentru necredința noastră!

A fost vremea să ne ducem la Referendum, să păstrăm familia ortodoxă – bărbat și femeie – și nu ne-am dus. Ne-au spus mai-marii: “stați acasă!”. Și iată, acum stăm acasă, să ne plângem păcatele noastre, indiferența noastră, răceala noastră!

„Du-te poporul Meu, intră în cămările tale, ascunde-te pentru puține clipe, închide ușa după tine până ce mânia va fi trecut.” – este cuvântul lui Dumnezeu adresat poporului prin profetul Isaia în momente de cumpănă. Este vreme să ne retragem pentru o clipă sau pentru mai multe în intimitatea caselor noastre până ce mânia acestei molime va fi trecut. Este vreme potrivită pentru a înțelege cât de importantă este Dumnezeiasca Liturghie în viața noastră și în viața lumii. Este vreme de durere, de dor și nădejde și așteptare pentru ca Dumnezeiasca Euharistie să fie săvârșită în condiții normale.

Așadar, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a jertfit și a murit pe Cruce pentru noi cu brațele deschise, îmbrățișându-ne, pentru a ne deschide tuturor brațele părintești în cer. Să Îl iubim și să Îl urmăm pretutindeni pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos: la grajd și la templu, în binecuvântare și în prigoană, în libertate și în exil și mai cu seamă pe Golgota părăsirii și a pătimirii pentru mântuirea noastră.

Prin Învierea Sa, Hristos ne-a dăruit puterea vieţii celei depline. Această bogăţie de viaţă o simţim întrucâtva în zilele Sfintelor Paşti. De ce, însă, nu dobândim acest duh de viaţă pe deplin? De ce, oare, pierdem şi puţinul acesta de-a lungul anului? Răspunsul este unul singur: pentru că nu suntem oameni ai Învierii. O privire onestă asupra vieţii noastre arată că, de cele mai multe ori, suntem creştini doar cu numele. Împlinim exterior, dacă împlinim, poruncile şi rânduielile bisericeşti, dar ne lipseşte adâncimea vieţii duhovniceşti. În mod formal aparţinem Bisericii, precum ramurile unui copac. Prin aceste ramuri nu mai curge însă seva dătătoare de viaţă, pentru că nu avem duh de pocăinţă, cuget smerit şi rugăciune fierbinte. Lipsiţi de roadele Duhului Sfânt – dragostea, bucuria, pacea, blândeţea –, devenim ramuri uscate, fără legătură reală cu viaţa copacului, adică a Bisericii. După cuvântul Scripturii, deşi trăim, suntem morţi, nu avem viaţă în noi înşine.

Adevarul e ca nici unul dintre noi nu-i de sine statator. Nimeni nu ramane neafectat de faptele celorlalti. Vietile noastre sunt profund intretesute. Noi insine suntem vlastarele multor generatii si purtam in sine atat de multe pe care nu noi le-am ales. Mostenirea noastra are influente – si bune, si rele. Parintele Thomas Hopko defineste o parte din acestea ca „pacatul de generatie”. Pentru a-l intelege, trebuie sa ne amintim ca pacatul nu este o problema legala. Nu are legatura cu justetea sau injustetea. Este o povara tainica, pe care o traim ca datorie, impediment, greutate conflictuala, neputinta, frangere si alterare, sau pur si simplu ca pe punctul de inceput al vietilor noastre. Practic, in viata noastra totul ne este da­ruit, si sunt multe „daruri” pe care am fi preferat sa nu le fi primit.

„Sunt situații aparent fără de ieșire din viețile noastre, în care ni se pare că obstacolele sunt de nedepășit și în care primim de la Mântuitorul Hristos ajutor nespus, așa cum a primit tânărul Nestor, întru binecuvântarea și rugăciunea smerită a Sfântului Dimitire, pentru a-l înfrunta și învinge pe Lie-vandalul. Precum odinioară pe Nestor, Sfântul Dimitrie ne conduce la Hristos, ajutându-ne să învingem tot ceea ce uneori ni se pare de neînvins”.

Da, desigur, ortodocsi fiind, incurcam multa lume si stam ca un ghimpe in ochii multor puternici ai lumii. Insa nu de frumosi ce suntem, sau nici macar pentru ce suntem suferim aceste rele, plagi si pedepse, acest regim proto-carceral, ci pentru ce am facut si facem, in ciuda numelui de crestini ai dreptei credinte pe care il purtam. Gandul nostru este ca acesta e un adevar pe care nu trebuie sa-l uitam si nici sa-l adoptam spre o smiorcaiala pasivista si fatalista, ci barbateste, pentru a putea infrunta corect incercarile care vor veni asupra noastra. Nu de minunati ce suntem ni se duce razboi, ci pentru ca noi am dat drepturi si ne-am intetit singuri focul prin viata noastra straina de numele nostru, intr-adevar nume cinstit si slavit, cel de crestin!

Cu minime cunostinte despre practica spovedaniei in Biserica Ortodoxa, ineptia despre “anuntul istoric” ar fi iesit in evidenta ca inca un gest mestesugit al Papei Francisc de a se pune bine cu liberalismul relativist dominant fara a risca, deocamdata, o schisma interna in catolicism.

Dacă Domnul Hristos ar trece astăzi prin satele şi prin oraşele în care locuim şi ar privi la faptele noastre, oare ce cuvinte ar avea de spus? Ne-ar privi cu bunătate sau suntem pasibili de mustrare? Precizăm că atunci când vorbim de pocăinţă nu ne referim la cei care se autointitulează pocăiţi, la cei care fac paradă şi spectacol dintr-o falsă pocăinţă.

Planul editorial al tuturor televiziunilor avea un scenariu foarte clar: reporterii urmau să-l provoace pe Gigi Becali la declaraţii cît mai contondente la adresa politicienilor, a oamenilor din fotbal, a oricui, iar apoi, în talk show-uri interminabile, sociologi, psihologi, moderatori dornici de notorietate trebuiau să-l joace în picioare, să-i batjocorească cuvintele rostite despre credinţă, despre iertare şi chiar pe cele despre dragoste!

Cum să primeşti plată dumnezeiască, după ce ai fost moleşit de „duhul trândăviei”? Cum să accepţi providenţa (purtarea de grijă a Lui), după ce te-ai risipit în „grija de multe”? Cum să laşi Iubirea să fie stăpâna inimii tale, când „duhul iubirii de stăpânire” te-a sedus de atâtea ori? Şi, cum să asculţi glasulde viaţă dătător alCuvântului, când te-au asurzit zgomotele „grăirii în deşert”? Mai pe scurt: cum să faci loc Iubirii, când te scalzi în neiubire? Pe zi ce trece, constat că nu ştim să ne lăsăm iubiţi şi că aceasta este o dramă mai mare decât aceea de a nu putea iubi noi înşine.

Cercul se inchide tot mai mult: Departamentul de Stat al SUA lauda activitatea ASUR, mediile mainstream online impanzite de agenti de influenta amplifica mesajele campaniilor activistilor atei si manipuleaza pe tema religiei si a prezentei BOR in societate, institutiile politice sunt intimidate si mai receptive la amenintarile unor activisti decat la revendicarile Bisericii, ale asociatiilor de parinti si de profesori. Este aceeasi realitate neocolonialista pe care o regasim la orice decident local care, presat prin aceste “structuri specifice”, intelege sa faca mai degraba dupa ordinul celor care detin puterea reala, chiar si cu riscul de a contraria sau brusca societatea si institutiile sociale majore.

“Înainte de alte lucruri omul să înveţe să miluiască. Pentru că a milui înseamnă a fi om… Dacă nu eşti milostiv, ai încetat să fii om! Milostenia ne face înţelepţi. Pentru ce te minunezi când spun că a milui înseamnă a fi om? Spun încă ceva mai mult: A milui înseamnă a fi ca Dumnezeu. Fiţi milostivi, spune Hristos, ca şi Tatăl vostru (Luca 6, 36)”

Diac. Eugeniu Rogoti/ Ziarul Lumina: Credinţa noastră Ştim că Sfântul Apostol Pavel defineşte credinţa ca „în­credinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute“. Această definiţie este atât de cu­prin­ză­toare şi, în acelaşi timp, atât de ambiguă, încât, de-a lun­gul timpului, oamenii …

Mystagogy: Arhiepiscopul Irineu al Cretei: “Ne trebuie o noua directie si un nou curs” Helen Bouchalaki 1 Iulie 2014 In contextul schimbarilor si a dificultatilor din viata oamenilor in zilele noastre, in general, si in Creta, in particular, ziarul News …

Doxologia: IPS Teofan, la hramul „Taborului românesc”: „Trebuie să dăm minţii noastre cât mai mult Ceahlău şi cât mai multă Liturghie” (GALERIE FOTO) Cea mai înaltă aşezare monahală din ţară, Mănăstirea cu hramurile „Schimbarea la Faţă“ şi „Sfântul Voievod Ştefan …

Cum “astept Invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie”? Doxologia: Săptămâna Sfintelor Pătimiri în imnele poetice ale Bisericii – Sfânta şi Marea Joi „Din ospăţul Stăpânului şi din masa cea nemuritoare, veniţi credincioşii la loc înalt cu gânduri …

*** *** Lumea monahilor, nr. 81, martie 2014: Cum se mântuiesc femeile? – Ieromonah Mihail Gheaţău de la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi, Iaşi Meditaţie la Sfânta şi Marea Miercuri Vestea Învierii lui Hristos – „Bucuraţi-vă” – o aflăm răstălmăcită de …

“Ne-am cheltuit tinereţea în plăceri. Ajunge! Sculaţi-vă să mergem la Hristos!” Doxologia: Arhim. Ioanichie Balan: Predică la Duminica Fiului risipitor (despre pocăinţă şi desfrânare) Tată, greşit-am la cer şi înaintea Ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău. Primeşte-mă …

Acolo unde ai gresit, acolo sa pui pocainta! Doxologia: pr. Constantin Sturzu: De la Homo sapiens la homo Lunacek Triodul, această perioadă specială din anul liturgic, începe cu o duminică numită a vameşului şi a fariseului (Luca 18, 10-14). Este momentul în care …

Traista cu merinde: Jumatate tu, jumatate eu Ati putea crede ca este vorba despre o poveste de iubire. Pai chiar este o poveste de iubire, dar nu una de dragoste. Si ca sa nu va mai plimb printre fraze fara noima, …

sursa ilustratie  (dreamscapes-and-bollocks.blogspot.com) Radu Baltasiu: Avertisment. Cu dragoste Primul avertisment: Omul nepocăit își/îți pune viața în mâinile dictatorului.  Oricare. Poate fi el, propriul său dictator, dar se poate pune pe sine cu mare ușurință la dispoziția unuia. Dacă are funcții, pune …

Doxologia/ Pr. Constantin Sturzu: Pocăiţi-vă! Şi va fi revoluţie… Mâine se va citi, în bisericile ortodoxe, Evanghelia din duminica de după Botezul Domnului: “În vremea aceea, auzind că Ioan a fost pus la închisoare, Iisus s-a dus în Galileea; şi …

Doxologia: Cum ne îndreptăm spre Crăciun? Simeon Kraiopoulos – Despre pocăință De la bun început aș vrea să vă întreb ceva: Ne simțim oare cu toții în bună rânduială pentru sărbătoarea Crăciunului? Suntem cu toții în pace, în tihnă? Ne …

“Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos” (Efeseni 5: 14)   Spunea candva parintele Rafail Noica: “Sfantul Ioan Botezatorul avea destula dragoste si destula sfintenie ca sa-i trateze pe cei din poporul lui ca “pui …

Ziarul Lumina: Pr. Constantin Sturzu: Pentru un creştinism fără substitute Trăim, fără putinţă de tăgadă, în epoca aromelor identic naturale, a substituenţilor, a prieteniilor „legate“ pe reţelele sociale sau a vieţilor trăite în ritm de telenovelă, a hainelor din „imitaţie de piele“ …

Doxologia: Noi toţi suspinăm după lumină Iubiţi credincioşi, Astăzi S-a schimbat la faţă pe Tabor Domnul nostru Iisus Hristos, ca să întărească în credinţă pe ucenici că El este Fiul lui Dumnezeu, iar în vremea patimii de bunăvoie să înţeleagă …

“OMUL PACATUIESTE, IAR DOMNUL HRISTOS SE RASTIGNESTE PENTRU EL” – Cuvant al Mitropolitului Teofan catre tinerii din tabara de la Nemtisor, 28 iulie 2013 – *** „Cerul de la Nemțișor a fost și va rămâne foarte aproape de noi” Tabăra …

Putem oferi un sfat care salvează un om de la ştreang, de exemplu. Putem avea milă de sufletele celor de lângă noi, îndemnând la mântuire şi oferind ca exemplu viaţa proprie. Cea mai puternică milă şi mai de folos este mila cu propriul suflet.