Impactul catastrofal al CASATORIILOR HOMOSEXUALE asupra CANADEI/ MINCIUNILE REVOLUTIEI SEXUALE

• ActiveNews: Autoritățile sanitare americane prezintă un studiu DEVASTATOR pentru propaganda LGBT: Deși reprezintă 2% din populația SUA, homosexualii au 55% din cazurile de SIDA. Cifrele care dau fiori

Bărbații homosexuali și bisexuali sunt cel mai afectat grup de către HIV din Statele Unite ale Americii, relevă un document al CDC (Centers for Disease Control and Prevention – Centrul pentru Control și Prevenirea Bolilor) dat publicității în luna august. CDC este principala instituție a Guvernului SUA, aflată sub autoritatea Departamentului pentru Sănătate, care se ocupă cu monitorizarea afecțiunilor și a altor riscuri pentru sănătatea națiunii.

Conform acestui document, deși reprezintă doar 2% din populație, homosexualii și bisexualii constituie 55% din cetățenii care trăiesc infectați cu HIV în Statele Unite ale Americii. Dacă se continuă în acest ritm, avertizează documentul, 1 din 6 homosexuali va fi diagnosticat cu HIV în timpul vieții. Procentul este și mai mare în rândul homosexualilor de culoare: 1 din 2!

Dacă la nivelul populației, homosexualii și bisexualii bolnavi de SIDA reprezintă „doar” 55% din totalul celor afectați de maladie, situația este și mai cruntă când  se ia în considerare ponderea pe sexe. 

Astfel, homosexualii și bisexualii cu vârste cuprinse între 13 și 24 de ani reprezintă 92% din cazurile nou diagnosticate cu SIDA la bărbații din această categorie de vârstă! 

În ceea ce privește rata de îmbolnăvire, bărbații homosexuali și bisexuali reprezintă 83% din cazurile nou diagnosticate cu HIV. Când se ia în calcul și sexul frumos, atunci procentul ajunge la 67%!

La finalul anului 2013, precizează sursa citată, 687 800 de homosexuali trăiau cu HIV în Statele Unite. Din aceștia, 15% nu erau conștienți de această stare de fapt.

În mod șocant, instituția federală americană susține că una din provocările cu care se confruntă acțiunea de prevenire a SIDA în rândul homosexualilor o constituie „homofobia și discriminarea”.

Dar incidența cu HIV nu este singura problemă pe care o manifestă homosexualii. Un studiu mamutrealizat de același CDC între septembrie 2014 – decembrie 2015 în Statele Unite, pe 15.000 de tineri, arată că 16 din cele 18 comportamente violente analizate sunt mai prezente în rândul homosexualilor sau bisexualilor decât al heterosexualilor.

În ceea ce privește consumul de țigări, 11 dintre cele 13 comportamente ce prezintă risc pentru sănătate se întâlnesc cu precădere la homosexuali. La consumul de droguri, homosexualii bifează 18 din cele 19 comportamente riscante pentru sănătatea omului.

Concluzia studiului: Raportul documentează că în rândul studenților care aparțin „minorităților sexuale” prevalează mult mai multe comportament riscante pentru sănătate decât în rândul tinerilor majoritari.

• CulturaVietii: Impactul „căsătoriei” între persoane de același sex asupra societății: lecțiile Canadei

Efectele „căsătoriilor” între persoane de același sex: restricționarea dreptului la liberă exprimare, a drepturilor parentale în educație și a autonomiei instituțiilor religioase, alături de slăbirea tradiției căsătoriei – oferă o lecție tuturor țărilor lumii, inclusiv României. O analiză realizată în 2012, la zece ani de la schimbarea legii căsătoriei în Canada, de Bradley Miller, doctor în filozofie al Universității Oxford, profesor asociat de drept la Universitatea Ontario de Vest și, din 2014, judecător al Curții Superioare din Ontario, Canada. Traducere și adaptare după The Public Discourse, publicație a Institutului Witherspoon (SUA).

Ar avea un impact major recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex? Iar dacă ar avea, care ar fi acela, asupra percepției publice referitoare la căsătorie și la tradiția căsătoriei în cadrul unei națiuni?

Nu puține au fost speculațiile cu privire la aceste întrebări. Dar experiența limitată a Americii,  în această materie, până la această oră [1], ne oferă puține răspunsuri concrete. Astfel, este logic a lua în considerare experiența canadienilor, încă de la prima atestare de către un tribunal a acestor tipuri de căsătorii, petrecută acum un deceniu. Există, desigur, diferențe culturale și instituționale importante între Canada și SUA și, așa cum este în fiecare organizare statală, multe depind de acțiunile actorilor politici și culturali locali. Cu alte cuvinte, nu se poate afirma cu certitudine că experiențele canadiene se vor repeta aici. Dar ele ar trebui luate în considerare, fiind cea mai bună dovadă existentă asupra impactului pe termen scurt al căsătoriilor între persoane de același sex asupra unei societăți democratice foarte asemănătoare cu cea americană.

Oricine este interesat de evaluarea impactului căsătoriei între persoane de același sex asupra vieții publice ar trebui să investigheze rezultatele din trei perspective diferite: prima, a drepturilor omului (inclusiv impactul asupra libertății de exprimare, asupra drepturilor parentale în ce privește educația, precum și asupra drepturilor la autonomie ale instituțiilor religioase); a doua, a evoluțiilor ulterioare referitoare la ce fel de relații va fi dispusă societatea politică să accepte sub denumire de căsătorie (de exemplu, poligamia); și a treia, practica socială a căsătoriei.

Impactul asupra drepturilor omului

Efectul formal al deciziilor judiciare (și al legislației ulterioare) care au stabilit un drept la căsătoria civile pentru cupluri de același sex în Canada a fost pur și simplu faptul că guvernul a recunoscut aceste relații drept căsătorii. Dar efectul juridic și cultural a fost mult mai larg; anume, adoptarea unei noi „credințe”: aceea că relațiile între parteneri de același sex sunt, în toate felurile, echivalentul căsătoriei tradiționale și că aceste relații trebuie, prin urmare, să fie tratate în mod identic cu cele tradiționale, atât în lege cât și în viața publică.

Un corolar este că orice persoană care respinge această nouă „credință” trebuie că acționează în baza bigotismului și a animozității față de homosexuali și lesbiene. Orice declarație de dezacord față de căsătoria civilă unisex este considerată o manifestare directă a „urii” față de un grup minoritar. Orice explicație motivată (de exemplu, cele care au fost oferite ca argumente juridice și care arată că acest tip de căsătorie este incompatibil cu o concepție de viață care să răspundă nevoilor copiilor de stabilitate, fidelitate si permanență – așadar, cu concepția conjugală a căsătoriei [2], este respinsă imediat ca fiind un simplu pretext.

Atunci când cineva înțelege opoziția față de căsătoriile între persoane de același sex ca pe o manifestare a bigotismului pur și a urii, opoziția devine foarte greu de tolerat. Astfel, în Canada, condițiile de participare la viața publică s-au schimbat foarte repede. Ofițerii de stare civilă au fost primii care au simțit simt asprimea acestei noi idei, mai multe administrații locale refuzând să permită comisarilor dreptul la conștiință – acela de a refuza să prezideze nunți de același sex – și le-au cerut demisiile. În același timp, organizațiile religioase, cum ar fi Cavalerii lui Columb, au fost amendate pentru că au refuzat să își închirieze spațiile pentru festivitățile de după nuntă. 

Dreptul la libertatea de exprimare

Impactul noii idei nu a fost limitat la numărul relativ mic de persoane expuse riscului de a fi constrânși să susțină sau să sărbătorească o căsătorie între persoane de același sex. Schimbarea a afectat la scară largă persoanele – inclusiv clericii – care doreau să expună în mod public argumente cu privire la sexualitatea umană.

Multe din discuțiile permise liber înainte de aprobarea căsătoriilor între persoane de același sex ridică acum riscuri. Mulți dintre cei care au persistat în a-și exprima dezacordul au fost supuși investigațiilor de comisiile pentru drepturile omului și (în unele cazuri), au fost chemați în fața tribunalelor pentru drepturile omului. Cei săraci, slab educați și fără afiliere instituțională au fost ținte ușoare pentru legile anti-discriminare, care nu sunt întotdeauna aplicate în mod uniform. Unii au fost sancționați cu amenzi, obligați să ceară scuze și să se angajeze să nu mai vorbească în public despre aceste aspecte. Au fost vizați persoane care scriau scrisori către editorii ziarelor locale, pastori miniștri ai unor mici congregații. Un episcop catolic s-a confruntat cu două plângeri – în cele din urmă retrase – ca urmare a unor comentarii făcute într-o scrisoare pastorală despre căsătorie.

Instanțele au început să țină în frâu comisiile [3] și tribunale (în special după unele proceduri demarate împotriva lui Mark Steyn și a revistei „Maclean” [4] în 2009), și au restabilit o viziune mai largă a libertății de exprimare. Ca răspuns la apelul în cauza Steyn/Maclean, Parlamentul Canadei a revocat recent competența legală a Comisiei pentru Drepturile Omului din Canada de a supraveghea „discursul incitator la ură” (hate speech).

Dar costul financiar al combaterii „mașinăriei de drepturile omului” rămâne enorm – Maclean  a cheltuit sute de mii de dolari pe taxe și avocați. Și, în aceste cazuri, poate dura până la un deceniu pentru a se ajunge la o rezolvare. O persoană obișnuită, cu puține resurse, care atrage atenția unei comisii a drepturilor omului nu are nicio speranță de a apela la instanțe pentru a fi apărat; o astfel de persoană poate accepta admonestarea comisiei, să plătească o amendă (relativ) mică și apoi să respecte ordinul de a-și ține gura pentru totdeauna. Atâta timp cât aceste instrumente rămân la dispoziția comisiilor, pentru care noua „credință” nu oferă nici o bază teoretică de a tolera un dezacord – ideea de a te angaja în discuții publice cu privire la căsătorie de același sex este periculoasă.

Presiune similară poate fi – și este – pusă pe dizidenți de organismele profesionale (asociațiile, colegiile profesorale și altele asemenea) care au puterea legală de a-și disciplina membrii pentru comportamentul nepotrivit în practicarea profesiei. Exprimarea dezacordului față de instituționalizarea căsătoriei între persoane de același sex este înțeles de către aceste organisme ca act de discriminare, ilegal, fiind astfel subiect de cenzură profesională.

Cadrele didactice sunt amenințate în mod special cu măsuri disciplinare, chiar dacă acestea fac declarații publice împotriva căsătoriei între persoane de același sex doar în afara sălii de clasă, considerându-se că astfel creează un mediu ostil pentru studenții homosexuali. Alți angajatori și multe asociații de voluntari au adoptat politici similare ca rezultat al asumării generale a acestei noi idei, conform căreia dezacordul față de căsătoria între persoane de același sex este o discriminare, este ilegal și nu trebuie tolerat. 

Drepturile părinților în ce privește educația copiilor lor

Instituționalizând căsătoria între persoane de același sex s-au schimbat subtil, dar generalizat drepturile pe care părinții le au în ce privește învățământul public. Dezbaterea asupra modului în care să fie prezentată căsătoria între persoane de același sex la cursuri este mai mult o dezbatere asupra locului educației sexuale în școli și asupra pretențiilor guvernamentale de a exercita o autoritate primordială asupra copiilor. Deși educația sexuală a fost întotdeauna o chestiune discretă, în sensul că, prin natura sa, nu poate pătrunde în totalitatea curriculum-ului, căsătoria între persoane de același sex este cu totul altceva.

Deoarece unul dintre principiile noii „credințe” este că relațiile de același sex merită același respect pe care îl primește căsătoria tradițională, susținătorii ei au avut un succes remarcabil la cererea ca acest tip de uniune civilă să fie descris în mod pozitiv în manuale. Reformele curriculumului din anumite jurisdicții precum British Columbia împiedică acum părinții să-și exercite puterea de veto asupra practicilor educaționale discutabile.

Noile programe școlare sunt pline de referiri pozitive la căsătoria unisex, nu doar într-o singură disciplină, ci în toate. În fața acestei strategii de difuziune, singura apărare parentală este cea de a-și scoate copiii din sistemul școlar public. Instanțele nu simpatizează cu obiecțiile părinților: în cazul în care părinții sunt catalogați de „bigoți”, copiii trebuie să suporte povara „disonanței cognitive” – ei trebuie să absoarbă lucruri contradictorii la școală și acasă.

Reformele, desigur, nu au fost „vândute” publicului ca o chestiune de aplicare a noii „credințe”, ci sub intenția declarată de prevenirea a agresiunilor (hărțuirii), astfel promovându-se în fața copiilor și a tinerilor acceptarea homosexualilor și a lesbienelor și a căsătoriilor acestora.

A încuraja acceptarea persoanelor este un obiectiv lăudabil. Dar, indiferent de cuvinte, mijloacele alese pentru a o realiza lovesc în mod grav familia tradițională. Aceasta nu este altceva decât îndoctrinarea deliberată a copiilor (peste opoziția părinților) într-o concepție despre căsătorie care este în mod fundamental ostilă celei despre care părinții o înțeleg ca fiind în interesul suprem al copiilor. Ea împiedică abilitatea părinților de a îndruma copiii spre acea înțelegere a căsătoriei care îi va duce la prosperitate, ca adulți, și îi învață pe copii, încă de la o vârsta foarte fragedă, că rațiunea care stă la baza căsătoriei nu este alta decât satisfacerea dorințelor schimbătoare ale adulților.

Dreptul instituțiilor religioase la autonomie

La prima vedere, clerul și cultele au părut în mare parte imune la constrângerea de a trece cu vederea sau de a efectua căsătoriile între persoane de același sex. De fapt, aceasta a fost compromisul făcut pentru adoptarea legii – clerul își poate păstra dreptul de a nu cununa cupluri de același sex.

Ar trebui să fi fost clar încă de la început cât de firavă este această protecție. Ea previne clerul de la a fi constrâns să presteze ceremonii de căsătorie. Nu protejează, așa cum am văzut, predicile sau scrisorile pastorale de controlul comisiilor pentru drepturile omului. Ea lasă congregațiile vulnerabile la proceduri juridice în cazul în care refuză să închirieze facilitățile auxiliare pentru recepțiile oferite de cuplurile de același sex după căsătorie, același fiind și cazul organizațiilor care vor să utilizeze facilitățile bisericilor pentru a promova o viziune a sexualității aflată în întregime în contradicție cu viziunea proprietarilor acestora.

Și nici nu împiedică guvernele provinciale să stopeze beneficiile fiscale pentru congregațiile religioase, din cauza doctrinei lor privitoare la căsătorie. De exemplu, legea din Ontario, care obligă școlile catolice să găzduiască asociații de tip „Gay-Straight Alliance”[5], interzice, de asemenea, școlilor publice să-și închirieze facilitățile către organizațiilor care NU sunt de acord cu acest cod de conduită. Dat fiind faptul că multe adunări creștine mici închiriază aule ale școlilor pentru a-și desfășura serviciile religioase, este ușor de apreciat vulnerabilitatea lor.

Modificări aduse concepției publice asupra căsătoriei

S-a susținut că, în cazul în care căsătoria între persoane de același sex este instituționalizată, alte noi categorii conjugale pot fi acceptate; spre exemplu poligamia.Odată ce concepția conjugală a căsătoriei este abandonată și înlocuită cu o concepție de căsătorie care se concentrează doar pe satisfacerea nevoii adulților de companie, nu există nicio bază pentru a rezista legalizării căsătoriilor poligame și a uniunilor poliamoroase.

Cu alte cuvinte, în cazul în care căsătoria este despre satisfacerea dorințelor adulților de a avea compania unui partener (și nu despre drepturile și interesele copiilor, acesta fiind de fapt înțelesul căsătoriei; n. trad.), iar dorințele unor adulți se vor extinde la aranjamente noi, cum vom putea să le refuzăm acordarea unui statut legal?

Nu voi evalua această afirmație aici, ci pur și simplu voi arăta modul în care acest scenariu s-a desfășurat în Canada: o mare comunitate poligamă din British Columbia, încurajată de recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex, a declarat public că acum nu mai există nicio bază pentru incriminarea poligamiei. O instanță din provincie a încercat să afle dacă interzicerea poligamiei este constituțională. Interdicția penală a poligamiei a fost ulterior confirmată, dar pe o bază îngustă care definește poligamia ca „încheierea de căsătorii civile multiple, concurente”. Instanța nu a abordat, însă, fenomenul căsătoriilor multiple. Așa că, până în prezent, formele dominante ale poligamiei și poliamoriei practicate în Canada nu au dobândit statut legal, dar nici nu s-au confruntat cu impedimente practice.

O societate care instituționalizează căsătoria între persoane de același sex nu instituționalizează neapărat și poligamia. Dar exemplul din British Columbia sugerează că singura modalitate de a proceda astfel este aceea de a ignora însuși principiul. Cazul raționamentului aplicat poligamiei nu a dat vreo explicație convingătoare cu privire la de ce ar fi discriminatoriu să nu se extindă recunoașterea căsătoriilor la cuplurilor de bărbați sau de femei, dar nu este discriminatoriu să nu se recunoască relațiilor poligame și poliamoroase. De fapt, hotărârea pare că se sprijină pe un resentiment față de poligami și poliamoriști, neavând niciun fundament juridic stabil.

Impactul asupra practicii căsătoriilor

În ceea ce privește căsătoriile, este prea devreme pentru a spune multe. Datele recensământului din 2011 stabilesc că, în primul rând, căsătoria este în declin în Canada, așa cum este în mare parte din Occident; în al doilea rând, căsătoria între persoane de același sex este un fenomen statistic minor; în al treilea rând, există foarte puține cupluri de același sex (căsătorite sau nu) care locuiesc în aceeași gospodărie cu copii.

Există aproximativ 21.000 de cupluri de același sex căsătorite în Canada, din 6,29 milioane de cupluri căsătorite. Cuplurile de același sex (căsătorite și necăsătorite) constituie 0,8% din toate cuplurile; 9,4% din aceste 64.575 cupluri de același sex (inclusiv cele aflate în uniuni civile și cele căsătorite) au copii „în casă”, iar 80% din acestea sunt cupluri de lesbiene. În schimb, 47,2% dintre cuplurile heterosexuale au copii în casă. Canada a oprit urmărirea statisticii divorțurilor după 2008 și nu a furnizat niciodată date cu privire la divorțurile în cuplurile de același sex.

Ceea ce putem înțelege din aceste date este că, de fapt, căsătoria între persoane de același sex nu a alimentat, contrar argumentelor, renașterea tradiției căsătoriilor în Canada. De asemenea, nu există niciun fel de date de recensământ pentru argumentarea empirica a legăturii dintre instituționalizarea căsătoriei între persoane de același sex și stabilitatea căsătoriei.

Fără date empirice cu privire la ratele de divorț (date care nu mai sunt înregistrate în Canada), am rămas cu argumente conceptuale care trebuie să fie evaluate pe baza meritelor lor. Aici, experiența canadiană nu poate furniza multe informații.

Rămânem cu întrebarea: se bazează instituționalizarea căsătoriilor între persoane de același sex pe o concepție de căsătorie la fel de stabilă ca și concepția conjugală (tradițională)? În cazul în care răspunsul este NU, atunci putem afirma că acest tip de căsătorie va grăbi acceptarea culturală a unei concepții care transformă căsătoria într-un simplu contract de companie între adulți, concepție care a adus multe daune societății în ultimii cincizeci de ani.

____

[1] La data articolului în SUA aceste „căsătorii” erau legale în doar câteva state (n.trad.)

[2] Notele în original, referitoare la diverse cauze judiciare lămuritoare, pot fi consultate pe pagina articolului, http://www.thepublicdiscourse.com/2012/11/6758/ (n.trad.)

[3] E vorba despre organismele guvernamentale de „pază”, de tipul CNCD-ului românesc (n.trad.)

[4] Cauză privind publicarea unor articole incitatoare la ură, pornită de sesizarea unui „comitet pentru drepturile omului” dar respinsă de tribunal, en.wikipedia.org/wiki/Human_rights_complaints_against_Maclean%27s_magazine (n.trad.)

[5] „Alianța Hetero-Homo”, tip de grup „afirmativ” care își propune să demonstreze că majoritatea heterosexualilor susține acordarea de drepturi egale pentru homosexuali (n. trad.)

• Stiripentruviata: Studiu: Pornografia, la fel de adictivă ca drogurile. Induce dorința de relații sexuale cu copii și o atitudine violentă față de femei

Este timpul să ne gândim la adicția de pornografie (un adevărat distrugător al căsniciilor) la fel ca la dependența de droguri ilegale. Aceasta este concluzia a doi neurochirurgi de la Health Science Center, Universitatea din Texas, San Antonio.

Studierea “implicațiilor medicale ale pornografiei” în lumina “evidențelor actuale arată că urmează un model adictiv”. Cei doi oameni de știință observă că, la fel ca și în cazul altor adicții, dependenții de pornografie suferă de ”variate manifestări de disfuncții cerebrale care intră în sfera sindromului de lob frontal. Anomalia care stă la baza acestui sindrom este defectarea «sistemului de frână» al creierului”. De aceea, ca și alți dependenți, cei care consumă pornografie suferă de ”o disfuncție a  centrului recompensei din creier”. Mai exact, ei experimentează ”reducerea activității celulare în cortexul prefrontal, o zonă din creier care ajută la luarea deciziilor pe motive strategice, mai degrabă decât în mod impulsiv”. Cel dependent de pornografie poate ajunge să manifeste ”un interes scăzut în urmarea unor activități pentru a urmări un scop, mai ales cele axate pe supraviețuire”.

Nu este doar o problemă medicală atunci când pornografia împiedică funcționarea normală a creierului. Cei doi savanți au adus dovezi care indică faptul că uzul de pornografie afectează ”comportamentul sexual la adolescenți” și ”prejudiciază concepțiile despre cuplu și capacitatea de a avea relații normale”. Mai mult, cercetătorii au găsit dovezi că pornografia poate induce consumatorilor dorința de a avea relații sexuale cu copii și ”atitudini violente față de femei”.

Din păcate, pornografia este foarte răspândită în prezent. Sondajele arată că ”87 % dintre bărbații aflați la vârsta studenției vizionează materiale pornografice, 50 % săptămânal și 20 % zilnic sau la două zile, iar 31 % dintre femei se uită și ele”. Nu este nicio mirare atunci că venitul industriei pornografice a fost de 97 miliarde de dolari în 2006, depășind veniturile adunate ale Microsoft, Google, Amazon, eBay, Yahoo, Apple și Netflix din acel an.

Savanții din Texas consideră că este foarte regretabil că ”industria sexului a caracterizat orice critică  la adresa pornografiei ca venind dintr-o perspectivă moral-religioasă” și a putut ”să obiecteze făcând apel la Primul Amendament al Constituției SUA” (care garantează libertatea de exprimare n.n.). Dar, de fapt, spun cercetătorii, un studiu obiectiv al neuroștiinței care este acum la îndemâna noastră ar putea să ne silească ”să începem o discuție serioasă a dependențelor de natură sexuală și a componentele lor, una dintre ele fiind pornografia”.

Având în vedere miza, aceste discuții nu trebuie amânate.

(Bryce J. Christensen and Robert W. Patterson, New Research, The Family in America 26.1 [Spring 2011]. Study: Donald L. Hilton Jr. and Clark Watts, “Pornography Addiction: A Neuroscience Perspective,” Surgical Neurology International 2.1 [February 21, 2011]: 19.)

Traducere de Cristina Dobrovie

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

8 septembrie 2016

NEADEVARURILE REVOLUTIEI SEXUALE

Mai devreme ori mai tarziu neadevarurile ies la iveala si adevarul triumfa. Truismul acesta se aplica mai tuturor revolutiilor cunoscute istoriei. Inclusiv revolutiei sexuale. Revolutiile au mintit oamenii. Le-au promis libertate, dar au impus tiranii si i-au inrobit. In loc de a-i elibera, ele i-au incatusat in necredinta, patimi, ateism, razboaie, conflicte sociale, promiscuitate, avort si tot felul de practici nocive si distrugatoare. Astazi discutam minciunile revolutiei sexuale care inca e in toi si cu care am fost obisnuti decenii la rind. Am fost mintiti cind ni s-a spus ca un sfert din populatie e homosexuala, o afirmatie iresponsabila vanturata si in presa romana a deceniului precedent. Proportia asta a fost redusa la 10%, iar in ultimii ani, cind metodele de colectare a datelor privind orientarea sexuala au devenit mai precise, procentul a fost redus la doar 2-3%. Dar si acest procent e fals, in ultimii ani comunitatea homosexuala fiind identificata mai putin in termeni de procente si mai mult ca o “minoritate importanta”.

O alta falsitate a revolutiei sexuale a fost ca oamenii se nasc homosexuali. Datele statistice care parvin din Marea Britanie infirma notiunea asta si denota, dimpotriva, ca homosexualitatea e o maladie trecatoare a tineretii, o moda la tineri. Conform datelor statistice britanice, procentul persoanelor care se identifica ca fiind homosexuale scade cu varsta, el fiind mai ridicat la tinerii adolescenti si in anii 20 si 30 ai vietii, dar scade constant in anii 40 si tarzii ai vietii, ajungind in anii 60 la doar 0,5% din populatia britanica care inca se identifica ca fiind homosexuala. Homosexualitatea nu poate fi, deci, un dat biologic pentru ca trasaturile biologice cu care ne nastem nu se pot schimba pe parcursul vietii.

The New Atlantis

Luna trecuta a fost publicat cel mai vast studiu cunoscut noua privind homosexualitatea, orientarea sexuala si transgenderismul, si dovedeste falsitatile revolutiei sexuale privind aceste subiecte. Lung de peste 140 de pagini, Raportul a fost publicat in editia lunii septembrie 2016 a publicatiei The New Atlantis. Titlul lui este Sexuality and Gender:Findings from the Biological, Psychological, and Social Sciences (“Sexualitate si gen: date din stiintele sociale, biologie si psihologie”). Il puteti citi in intregime aici:http://files.constantcontact.com/6c7b7138001/3ae90e20-241c-487b-9bbf-12973f81be9a.pdf?utm_source=email+marketing+Mailigen&utm_campaign=8%2F24%2F16%3A+Major+New+Study+On+Homosexuality+and+Transgenderism&utm_medium=email

Ce e The New Atlantis si cine sunt persoanele care o publica? Cei care cititi cu regularitate editiile de marti ale buletinului informativ AFR stiti despre New Atlantis. Este o publicatie a oamenilor de stiinta crestini, teisti, care combat, la nivel stiintific, ateismul, evolutionismul, transumanismul, si ideologiile stiintifice contemporane anticrestine si antiteiste. Publicatia nu se identifica ca fiind crestina, dar publica materiale fascinante care sustin creationismul, intelligent design, exceptionalitatea fiintei umane in raport cu animalele, etc. Printre altele, a publicat, aproximativ acum un an, un dosar voluminos, si la fel de captivant, privind clonarea umana si perspectiva etica crestina asupra subiectului. Materialele publicate de New Atlantis sunt de o distinsa rigoare intelectuala. Materialul publicat luna trecuta privind homosexualitatea, orientarea sexuala, si transgenderismul, e la inaltime si dovedeste aceasi rigurozitate intelectuala.

Cine sunt autorii?

Autorii Raportului sunt profesorii Lawrence S. Mayer si Paul R. McHugh. Profesorul McHugh e binecunoscut cititorilor buletinului informativ AFR de marti pentru ca ii mentionam si publicam mereu articolele. A fost, vreme de multi ani, seful catedrei de psihologie de la Johns Hopkins University, o institutie cu renume mondial cu sediul in Baltimore, Maryland. A publicat o multime de carti si este un comentator cautat care publica prolific in Wall Street Journal, Washington Post, Public Discourse, The Federalist, si alte publicatii influente amenricane, privind sexualitatea umana.

Profesorul Mayer e mai putin cunoscut in Romania. Credentialele lui, insa, trebuie reliefate pentru ca ele dau greutate Raportului. Multi ani, Mayer a facut depozitii de expertiza in sprijinul homosexualilor in tribunale si se opune discriminarii lor. In acelasi timp, insa, simte compasiune fata de ei datorita problemelor psihice mult mai serioase cu care ei se confrunta in comparatie cu persoanele heterosexuale. Meyer e si el profesor de psihiatrie la Johns Hopkins University, si, in plus, profesor statistician la Universitatea de Stat din Arizona. In tandem, cei doi profesori au facut cea mai extensiva trecere in revista a literaturii de specialitate de pina acuma privind orientarea sexuala si transgenderismul. Au facut-o, spera ei, pe intelesul publicului. Urmeaza ca fiecare cititor interesat sa citeasca, in limita timpului, Raportul. Noi mentionam citeva din punctele lui esentiale, aflate in Cuprinsul Executiv (“Executive Summary”) al Raportului.

Concluziile raportului Meyer – McHugh

Concluziile majore ale raportului, preluate din Cuprinsul Executiv, sunt urmatoarele.

Notiunea de orientare sexuala ca proprietate innascuta si biologica imuabila a fiintelor umane nu e validata de evidenta stiintifica. Adica, adaugam noi, din perspectiva stiintei, fiintele umane nu se nasc cu o orientare sexuala specifica.

Exista evidenta ca anumiti factori biologici, cum ar fi genele si hormonii, influenteaza comportamentele sexuale si atractiile homosexuale, dar nu exista explicatii biologice convingatoare pentru orientarea sexuala. Cu toate ca diferente minore in structura cerebrala si activitatea cerebrala a homosexualilor si heterosexualilor au fost identificate de cercetatori, aceste date neurobiologice nu demonstreaza ca aceste diferente sunt innascute ori rezultatul unor factori psihologici ori de mediu.

Studii longitudinale facute la adolescenti sugereaza ca orientarea sexuala ar putea fi fluida pe parcursul vietii unor persoane, dar un studiu estimeaza ca aproximativ 80% dintre baietii adolescenti care se declara atrasi sexual catre persoane de acelasi sex isi pierd aceste sentimente odata ajunsi adulti.

In comparatie cu heterosexualii, ne-heterosexualii au suferit abuz sexual in copilarie de doua sau trei ori mai mult ca heterosexualii.

In comparatie cu populatia generala, populatia ne-heterosexuala se confrunta cu riscuri mai ridicate de probleme phisice si de sanatate.

Membrii comunitatii ne-heterosexuale au un risc de 1,5 de ori mai ridicat de a suferi de anxietate si maladii psihice decit membrii comunitatii heterosexuale, un risc de doua ori mai mare de a suferi de depresie, un risc de 1,5 de ori mai mare de dependenta de droguri, tutun si alcool, si un risc de suicid de 2,5 ori mai ridicat decit persoanele heterosexuale.

Membrii populatiei transgender sunt expusi unui risc mult mai ridicat de a suferi de probleme psihice in comparatie cu membrii comunitatii ne-transgender. Alarmant, rata atentatelor de suicid de-a lungul vietii la persoanele transgender e estimata la 41%, in comparatie cu 5% la intreaga populatie a Americii.

Exista evidenta, dar limitata, ca stigma si discriminarea contribuie la problemele psihice ale homosexualilor si persoanelor transgender.

Ipoteza ca identitatea de gen este innascuta, ori o proprietate imuabila a fiintelor umane care este independenta de sexul biologic – adica ca o persoana ar putea fi “un barbat prins intr-un trup de femeie” sau “o femeie prinsa intr-un trup de barbat” – nu e validata de datele stiintifice. Conform unei estimatii recente, aproximativ 0,6% din populatia adulta a Americii se identifica ca apartinind unui sex diferit decit cel biologic cu care s-au nascut.

Studii care au comparat structurile cerebrale ale persoanelor transgender cu ale persoanelor ne-transgender au reliefat o corelatie slaba intre structura creierului si identificarea transgdender. Aceste corelatii nu dovedesc existenta nici unei evidente in sprijinul unei posibile baze neurobiologice in sprijinul transgenderismului.

In comparatie cu populatia generala, adultii care si-au schimbat sexul biologic continua sa aibe un risc ridicat de probleme psihice. Un studiu a demonstrat ca persoanele care si-au schimbat sexul biologic au o inclinatie spre suicid de cinci (5) ori mai mare ca restul populatiei, si un risc al decesului prin suicid de 19 ori mai ridicat ca persoanele care nu isi schimba sexul biologic.

Copiii reprezinta un caz special privind transgenderismul. Doar o minoritate dintre copiii care sufere de criza de identitate de gen continua sa sufere de criza de gen ca adulti.

Exista evidenta stiintifica limitata privind valoarea terapeutica a interventiilor pentru intirzierea pubertatii sau modificarea caracteristicilor sexuale secundare la adolescenti.

Ce e nou?

Din perspectiva noastra, nimic din ce constata Raportul Mayer – McHugh nu e nou. In sensul ca, din 2009 incoace, am publicat deseori studii si materiale care au expus falsitatile propagate de revolutia sexuala privind orientarea sexuala. Meritul Raportului Mayer – McHugh este ca doi psihiatri proeminenti ai Americii si lumii au avut energia si curajul sa genereze un Raport cuprinzator care analizeaza datele a sute de studii din citeva decenii si ajung la concluziile enuntate mai sus. Pentru asta, Mayer si McHugh merita aprecierile celor care iubesc adevarul. Tenacitatea lor a expus falsitatile majore ale revolutiei sexuale.

Un alt merit al Raportului este ca autorii critica corectitudinea politica a legiuitorilor, parlamentarilor, politicienilor, academicienilor, si jurnalistilor. Ea nu ajuta la rezolvarea problemelor psihice si de comportament cu care se confrunta homosexualii si persoanele transgender. Nu e in avantajul lor, zic autorii, sa li se implineasca fiecare doleanta, sa se ignore problemele psihice si de sanatate cu care se confrunta, inclusiv bolile venerice, si, in acelasi timp, sa daclanseze un razboi psihologic si de propaganda importiva oamenilor de buna credinta care insista ca orientarea sexuala si transgenderismul sunt maladii si malformatii care pot fi rectificate prin terapie si consiliere. Nu e in avantajul lor ca profesorii, invatatorii, scolile, liceele si universitatile sa refuze sa recunoasca ca tinerii se confrunta cu o criza serioasa de identitate de gen. Dimpotriva, e eronat sa le cimenteze falsitatile care le poarta in minte privind identitatea de gen si orientarea sexuala. In final, autorii indraznesc sa atentioneze ceea ce si noi am facut in Romania din 2009 incoace – confuzia sexuala la tineri, si acum la copii, se extinde, si din asta nu are nimeni de castigat, in primul rind homosexualii si copiii. E o tragedie pe care noi o calificam ca  o dovada ca adultii victimizeaza copiii si adolescentii.