Interviu nou dat de MITROPOLITUL IEROTHEOS de Nafpaktos privind reactiile zelotiste in urma Sinodului din Creta si documentul “diplomatic” despre relatiile Bisericii cu restul lumii crestine: “TREBUIE SA NE LUPTAM SA FIE CORECTAT TEXTUL si sa fie rescris intr-un mod teologic si patristic. E NEVOIE DE CALM, CUMPATARE SI RUGACIUNE ca sa nu se creeze schisme in Biserica”

Fragment din interviul “Martiriul este rod al vederii lui Dumnezeu”

aparut in revista “Familia ortodoxa”, n. 9/ 2016

[ultima parte]

[…]

„Amestecul teologiei cu politica este o greseala”

– Care este atitudinea ortodoxa pe care ar trebui sa o avem in urma acestui Sinod din Creta: de pocainta pentru neputinta celor care au semnat? De revolta fata de ierarhie? De inmultire a ruga­ciunii, pentru a ajunge la starea luminarii?

– Acest subiect este vast si nu poate fi epuizat intr-un raspuns succint. Voi sublinia doar ca­teva aspecte.

Pentru inceput, textele pe care le-a adoptat Sinodul din Creta, si mai ales cel intitulat „Relatiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii crestine” nu este un text pur teologic, ci unul cel putin diplomatic. Problema este ca din acest text poate sa extraga ci­neva diferite fraze si sa sustina argumente contrare, de la linia extrem-liberala la linia extrem-conservatoare. Am citit fel de fel de opinii contradictorii, care folosesc diferite expresii ale textului, si acest lucru vadeste aspectele problematice ale acestuia.

De textul mai sus mentionat nu sunt multumiti nici ortodocsii, nici ceilalti crestini. Pentru ca, asa cum stiti si dumneavoastra, Papa considera ca el constituie Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca, si nu poate fi de acord cu faptul ca el conduce o Biserica eterodoxa.

Istoria bisericeasca ne-a demonstrat ca, de fie­care data cand in chestiunile teologice se amesteca politica si diplomatia, in cele din urma nu sunt re­alizate dezideratele acestui mod de gandire.

Amintiti-va ca puterea politica in Imperiul Roman Crestin a folosit monoenergismul pentru a acoperi prapastia dintre ortodocsi si monofiziti, asa cum a facut si cu monotelismul. Acest demers pornea de la puterea politica (prin „Ekthesis” si „Typos”^[4]), chipurile pentru pacea Imperiului, dar esua de fiecare data. La fel s-a intamplat si cu pseudo-sinodul de la Ferrara-Florenta, care a incercat sa realizeze unirea Rasaritului cu Apusul prin argumente politice si diplomatice, lucru care a fost condamnat de istorie. Cred ca este o greseala sa fie amestecata teologia cu politica, si mai ales cu geopolitica din zilele noastre.

„Gruparile schismatice, in timp, devin eretice”

Amintiti-va, de asemenea, ca de fiecare data cand in mersul Bisericii aveau loc actiuni pripite din partea crestinilor zeloti, care, poate dintr-o buna intentie, intrerupeau comuniunea cu conducerea bisericeasca din acea vreme, ulterior, cand Biserica, prin Sinoade Ecumenice, regla problemele si stabilea termeni dogmatici pentru subiecte dogma­tice, atunci gruparile schismatice ramaneau schismatice si deveneau si eretice, pentru ca o miscare superficiala, odata cu trecerea timpului, se conso­lideaza, avand consecinte bisericesti imprevizibile.

Acest lucru, mai ales, se vede in Orient, asa cum am constatat de-a lungul sederii mele de mai multi ani in Siria si Liban. Cu alte cuvinte, exista grupari crestine foarte active, precum monofizitii, monotelitii etc, care nu primesc dogma Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, dupa cum, de asemenea, nici dogmele urmatoarelor Sinoade Ecumenice, adica al V-lea si al Vl-lea. In consecinta, o ruptura porneste de la un motiv mi­nor, poate justificat, si de multe ori sfarseste in ere­zie, prin fanatism si argumente „teologice” aparte.

Se vede, deci, ca textul respectiv, care se refera la Biserica Ortodoxa si la restul lumii crestine, nu era gata pentru o hotarare finala, avand multe puncte contradictorii, si de aceea trebuie corectat. Acest lucru a fost sustinut de unele Biserici, printre care si Biserica voastra (a Romaniei). Asta inseamna ca trebuie sa ne luptam sa fie corectat textul si sa fie rescris intr-un mod teologic si patristic.

Este semnificativ in acest sens exemplul asa-numitei „Marturisiri a lui Chiril Lucaris“^[5] (adica marturisirea prezentata ca fiind scrisa de catre Patriarhul Chiril Lucaris al Constantinopolului, dar cel mai probabil intocmita de catre calvini si doar semnata de catre Patriarh), care a fost influentata in multe puncte de calvinismul protestant, cu toate ca a fost prezentata drept „Marturisire Rasariteana a credintei crestine“. A avut loc o discutie ampla asupra acestui subiect, insa crestinii, dupa emiterea acestei Marturisiri eretice, nu au iesit din Biserica, ci s-au luptat sa fie anulata, asa cum s-a si intamplat prin Sinoadele din 1638, 1642, 1672, 1691, care au autoritate universala.

„Biserica este sfintita de catre Hristos, nu de catre noi”

Consider, deci, ca e nevoie de calm, cumpatare, rugaciune ca sa nu se creeze schisme in Biserica, pe care cine le creeaza nu se mantuieste nici prin san­gele mucenicesc, potrivit Sfantului Ioan Gura de Aur. Biserica este un organism viu, este Trupul lui Hristos si comuniunea indumnezeirii, si ea insasi va regla problema, odata cu trecerea timpului. Asa cum organismul omului pastreaza alimentele de care are nevoie si le elimina pe cele vatamatoare, la fel se intampla si cu organismul dumnezeiesc-omenesc al Bisericii.

Noi, desigur, cu cinstire fata de regimul ierarhic al Bisericii, cu smerenie si cuget bisericesc, avem de datoria sa venim cu pozitii teologice serioase si argumentate, care resping opiniile inselate, iar Hristos, Care este Capul Bisericii, va pastra curat Trupul Sau. De altfel, Biserica este sfintita de catre Capul ei, Hristos, iar nu de catre noi. Nu noi sun­tem mantuitorii Bisericii, de vreme ce Mantuitor al Bisericii este Hristos, Care s-a rastignit pentru ea, ci suntem madulare smerite ale Bisericii, care ramanem in ea ca sa ne mantuim.

Prin urmare, este nevoie sa avem cumpatare, minte luminata, discernamant teologic, cuget bi­sericesc, viata duhovniceasca, sa traim intr-o atmo­sfera de rugaciune.

Cred ca in urmatoarea perioada se vor pronunta si cele patru Biserici care nu au fost pre­zente in Creta, va hotari in acest sens si Sfantul Munte, cu experienta duhovniceasca pe care o au Parintii, vor cugeta cu mai multa maturitate toate Bisericile, vor fi discutate subiectele in manastiri, in Facultatile de Teologie, in sinaxe ale clericilor si mirenilor – si subiectul se va clarifica.

Este nevoie de multa atentie, ca nu cumva sa ne aflam in afara Bisericii tocmai atunci cand Biserica va indrepta greselile teologice ale unora din membrii ei!

Material realizat de Anca Stanciu

Traducere de Tatiana Petrache

[4] Ekthesis-ul  imparatului Heraclie (638) poruncea incetarea discutiilor pe tema existentei in Hristos unei singure lucrari (erezia monoenergeta) sau a doua lu­crari (dogma ortodoxa); zece ani mai tarziu (in 648), imparatul Constantin II il intareste printr-un Typos care interzicea, la randu-i, sub amenintarea unor grele pedepse, sa se vorbeasca despre cele doua lucrari si cele doua vointe din Hristos. Constiinta ortodoxa a fost reprezentata atunci de Sfantul Maxim Marturisitorul, impreuna cu ucenicii sai, cei doi Anastasie, si Papa Martin al Romei. (n.red)

[5] In 1629 a aparut o „Marturisire de credinta” cu puternic caracter calvin, atribuita Patriarhului Chiril I al Constantinopolului. Chiar daca conditiile aparitiei ei sunt inca neclare (dar, mai mult ca sigur, semnatura a avut o motivatie politico-diplomatica), Patriarhul Chiril a repudiat ulterior protestantismul, numindu-l „dogma hulitoare”, si a avut o moarte muceniceasca, fiind canonizat in 2009. Se cuvine amintit si ca Patriarhul s-a luptat pe perioada intregii sale slujiri arhipastoresti cu actiunile prozelististe ale iezuitilor si cu incercarile de Uniatie. (n.red)

[integral in revista “Familia ortodoxa”, nr. 9 (92)/2016; prima parte a interviului va fi publicata si ea in curand pe pagina principala a siteului nostru]

Legaturi:

***