[…]

Cu excepţia prevederilor deja existente în lege proiectul în sine abundă de elucubraţii! O analiză detaliată am făcut-o pe blogul.sorinpaveliu.ro însă lectura în sine este o pierdere de timp, deoarece multitudinea de anomalii şi fracturi logice şi de redactare identificate, arată că în sine materialul este doar o încercare de prostire a populaţiei, un exerciţiu de imagine ratat, care se întoarce brutal împotriva iniţiatorilor.

PNL beneficiază în prezent de aproximativ 35% din intenţiile de vot. Nu pot să nu mă întreb, ce impact poate avea o asemenea lovitură de imagine, acest pumn dat în propria figură de întrega masă a membrilor PNL din Parlament, cum vad membrii filialelor care trebuie să dea ochii cu alegatorii şi să lipească afişele – „sprijinul consistent” dat de conducerea PNL în bătălia care se apropie?!

O discuţie aparte merită responsabilitatea politică a doamnei Gorghiu. Poate nu toţi romanii citesc ziarele, se uita la televizor sau „brausează“ internetul. Nu este nicio problemă! Contracandidaţii PNL vor avea grijă să amintească tuturor cetăţenilor, din om în om, ca PNL-ul doamnei Gorghiu este partidul care va introduce obligaţia pacienţilor canceroşi să-şi plătească tratamentele de mii de euro lunar, pentru că nu s-au prezentat la o mamografie (CNAS decontează trimiterea pentru investigarea unui singur sân!) sau pentru că au fost fumători! Cu aşa ceva pur şi simplu nu te joci! Spre exemplu 30% din populaţia adultă este fumătoare. Perspectiva de a face cancer pulmonar se pare că nu sperie suficient însă intenţia viitorului guvern să te mai şi pedepsească financiar pentru aceasta atunci când te vei îmbolnăvi s-ar putea să fie mai rea decât moartea în sine!

Dacă un partid creşte greu în sondajele de opinie publică, un asemenea autogol este suficient să-ţi mănânce 5-10 procente peste noapte şi să te trimită în opoziţie pentru 4 ani!

Nu am niciun dubiu că spiritul creator din spatele acestui proiect este domnul Nicolăescu. Poate că o parte din critici s-ar fi rezumat la domnia sa. Aş fi putut să suspicionez ca doamna Gorghiu ia dat credit şi a căzut într-o capcană involuntar deschisă de liderul PNL-ist. Reacţia domniei sale, bărbătească, de sprijinire şi practic asumare de facto a proiectului îi angajează însă răspunderea politică.

Printr-o postare pe facebook doamna Gorghiu ne spune: Nicio lege nu e perfectă. Legea prevenţiei în sănătate este însă o lege bună şi toate prevederile ei sunt eminamente pozitive pentru cetăţeni. Îmi pare rău că nu a fost citită. Sau înţeleasă. După toate elucubraţiile de ieri, iată şi un articol care face lumină.”

Vă întreb la rândul meu doamnă preşedinte, dumneavoastră aţi citit proiectul?

Dacă vreunul dintre cititori nu a avut încă ocazia să afle detalii, voi rezuma cele 4 prevederi esenţiale ale proiectului. Pe care o apreciaţi ca fiind eminamente pozitivă, da aşa concret, nu vag?

1.      Preluarea integrală a ceea ce există deja în cadrul legal existent, respectiv primele 50 de articole din Legea Reformei în Sănătate – care face referire expresă la sănătatea publică şi prevenţie. Aici nu vorbim de absolut nici un element de noutate, prevenţia nefiind o piatră filosofală descoperită de cercetătorii liberali.

2.      Desfiinţarea de facto a Ministerului Sănătăţii prin transferarea tuturor atribuţiilor sale şi a deconcentratelor prevăzute de HG 144/2010 privind funcţionarea sa în seama noii Agenţii. Totuşi iniţiatorii prevăd ca MS să rămână cu atributul de a elabora proiecte de lege şi de a reprezenta România la Organizatia Mondială a Sănătăţii!

3.      Introducerea Contului de economii de sănătate – în care cei perfect sănătoşi vor primi un stimulent financiar din partea CNAS, dar numai cât timp vor rămâne sănătoşi şi numai dacă vor participa obligatoriu şi dovedit la competiţiile sportive de amatori.

4.      Introducerea de sancţiuni financiare pentru cei care sufe de boli cronice (precum cancerul sau hipertensiunea arterială – menţionate în expunerea de motive) dacă anterior declanşării bolii şi-au asumat în scris refuzul de a participa la acţiuni de prevenţie.

Voi aminti câteva doar câteva prevederi care ţin exclusiv de pregătirea dumneavoastră de avocat, care însă demonstreaza ca dumneavoastră şi nu criticii proiectului, nu aţi citit ceea ce aţi semnat:

–       Costurile tratamentelor medicale vor fi suportate de persoanele care nu participa la activităţile prevăzute de art 8 al 1 litera a şi b. (Art 26 al 2)  Ce prevăd acestea? Activităţile exercitate de Agenţie se referă la a) promovare a sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate şi b) la analiza monitorizarea şi evaluarea riscurilor pentru sănătate! În mod evident este o eroare ca pacienţii să fie sancţionaţi că nu participă la analiza monitorizării!

–       Pacienţii au dreptul să dea o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că au luat la cunoştinţă de prevederile art.27 şi că refuză să le respecte. Art. 27 prevede ”Prezenta lege intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul oficial al României.”!

–       Expunerea de motive pune accentul pe faptul că această Agenţie va avea rol de iniţiativă legislativă (împreună cu Ministerul Sănătăţii). Constituţia acorda acest rol Guvernului, parlamentarilor şi unui număr de cel puţin 100000 de cetăţeni.

–       Controlul Agenţiei se va efectua de către Ministerul Sănătăţii prin intermediul Institutul Naţional de Sănătate Publică, transferat integral la noua agenţie şi astfel, desfiinţat.

–       Agentia se va afla atit in coordonarea Guvernului (proiect lege) cit si a Ministerului Sanatatii (expunere de motive).

Iata si un aspect pozitiv: sănătatea va beneficia de cel putin 5,5% din PIB în urma aprobarii proiectului deoarece actiunile de prevenire trebuie sa fie în acelaşi timp în cuantum de 0.5% din PIB si să nu reprezinte mai putin de 10% din cheltuielile publice destinate sănătăţii. Vă felicit dar ştiţi că aţi semnat această cerinţă?

Aş mai adăuga o întrebare atât doamnei Gorghiu dar şi tuturor celor care discuta acest proiect: s-au documentat minimal să vadă cum se desfăşoară în prezent activitatea de prevenţie? Există ea? Este reglementată? Dacă există deficienţe, sunt acestea de natura organizatorică?

Este foarte simplu să te bazezi pe lipsa de informare a oamenilor şi să crezi că doamna Gorghiu sau domnul Nicolăescu au inventat profilaxia!

I-aş mai aduce aminte doamnei Gorghiu că şi-a ales cel mai prost sfătuitor pentru acest proiect. Opiniile domnului Nicolăescu în materie de prevenţie au condus la cheltuirea inutilă, fără nici cel mai mic beneficiu, a unei sume astronomice – de peste 128 de milioane de euro din bugetul Sănătăţii. Singura diseminare a rezultatelor făcută în urma celebrului program de evaluare a sănătăţii, amintit laudativ in expunerea de motive în loc de a fi fost ocolit cu orice preţ, a fost un comunicat de presă care confirma TOATE datele de epidemiologie pe care le ştiam! Nu vom găsi nicăieri vreun raport scris în această privinţa. Nici o singură măsură de sporire a acţiunilor de profilaxie din cel de-al doilea mandat al domniei sale nu s-a sprijinit pe acel program monstruos şi inutil! Mai mult, descoperirea de cazuri noi de boală, de exemplu de hipertensiune arterială – afecţiune amintită de doamna Gorghiu în proiectul de lege – ne-a costat în medie 1000 de euro pentru fiecare caz nou descoperit. Cred că până şi doamna avocat Gorghiu poate să-şi dea cu părerea dacă o asemenea sumă este mare sau mică. Domnul Nicolăescu trebuia dat pe uşă afară pentru ceea ce a făcut în sănătate, dacă ne mai amintim de episodul vaccinului antigripal, de pleiada de studii de fezabilitate trase la indigo si secretizate, destinate construirii a zeci de spitale noi şi câte şi mai câte. Astăzi, doamna Gorghiu îl reşapează, cu meritul că îl lasă să facă mai întâi rău partidului, înainte de a face rău întregii ţări, asta dacă nu luăm în calcul efectele electorale.

Făcând un exerciţiu, putem să ni-i imaginăm pe doamna Gorghiu prim ministru şi pe domnul Nicolăescu din nou ministru al Sănătăţii. Aţi pune semnătură pe un asemenea document oficial, care prin conţinut şi forma, este o jignire la adresa cetăţenilor, ar trebui să ne pună pe gânduri, dacă respingem sau nu o asemenea eventualitate, dacă ne-ar place un astfel de Guvern al domnului Iohannis.

În concluzie, un semn de responsabilitate din partea doamnei Gorghiu ar fi să demisioneze. Cum o asemenea ipoteză este absurdă în România, ar mai exista posibilitatea, mai palidă, de a retrage public a proiectul. Imediat!

  • DC News:

Laura Nureldin, Antena 3: Doamna Gorghiu, nu deveniți și criminală

Laura Nureldin, prezentatoare de știri de la Antena 3, a scris un mesaj dur la propunerea Alinei Gorghiu ca bolnavii de cancer să plătească jumătate din tratament în cazul în care au depistat boala în stadiu avansat. 

“Ce mă?! Madam Gorghiu vrea ca bolnavii de cancer să-și plătească jumătate din costul tratamentului dacă boala a fost depistată într-un stadiu avansat?

1. Există cancere care nu se manifestă decât într-un stadiu avansat.

2. O asemenea lege nu educă, ci omoară. Mulți dintre cei care nu merg la medic pentru controale periodice NU AU BANI. Deci nu și-ar permite tratamentul. Deci i-ai omorî, madam.

3. Doamna Gorghiu, ați demonstrat că sunteți oportunistă. Nu deveniți și criminală”, a scris prezentatoare de știri de la Antena 3, Laura Nureldin, pe Facebook.

Daniel Băluță: Legea PNL privind prevenția te condamnă la moarte

Medicul primar, Daniel Băluță,  edilul Sectorul 4 București, atacă proiectul liberal referitor la prevenția din sistemul medical.

“Citesc cu surprindere și cu revoltă proiectul de Lege privind activitatea de prevenție în sănătate inițiat de PNL. Ca medic primar, asistent universitar, care am lucrat 12 ani în sistemul de sănătate, declar în cunoștință de cauză că legea PNL este un atentat la sănătatea acestui popor.

Ca medic am susținut din răsputeri măsurile de prevenție, deoarece știu că este mai sigur și mai ieftin să previi decât să vindeci. Însă, proiectul propus de PNL, nu salvează, ci condamnă la moarte pe mulți dintre concetățenii noștri.

După tăierea salariilor și pensiilor, marele PNL, provenit din unificarea cu PDL – cel care a închis spitalele – te lasă singur în fața morții. În tara cu deficit de medici de 40%, PNL s-a gândit să-și taxeze în plus cetățenii. Este datoria noastră să asigurăm tratament egal pentru toți cetățenii țării, indiferent de statutul social, nu să-i pedepsim, mai ales când este vorba despre viață și despre moarte”, precizează edilul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Bombă pentru PNL: Agenția de Prevenție în Sănătate, pe care o vrea Alina Gorghiu, deja există

Pe site-ul Camerei Deputaților a fost publicat un proiect legislativ al PNL pentru prevenția în sănătate, aflat în dezbatere publică până la 1 martie. De la început, proiectul propus de deputații PNL, în frunte cu Alina Gorghiu și Eugen Nicolăescu, a stârnit critici.

Potrivit propunerii legislative, proiectul, de la strategie la implementare, ar urma să fie coordonat de un nou organism: Agenția Națională de Prevenție în Sănătate. Toate demersurile acestei agenții se vor supune aprobării Guvernului. Finanțarea se va face de stat cu bani serioși, cel puțin 10% din fondurile publice alocate sistemului de sănătate, în condițiile în care medicii se plâng că nu au pastile uzuale, salarii, aparatură. Un secretar de stat ar urma să dirijeze sumele astronomice în proiecte fanteziste, cum ar fi caravane cu laboratoare la sate. Secretarul de stat este funcționar public, greu de schimbat. Miza este reprezentată, ca în 2008, de analizele din import. 

Bomba este că agenția propusă de Alina Gorghiu și Eugen Nicolăescu funcționează deja. Se numește Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate (CNEPSS), dar nu prevede și ceea ce a indignat: ca oamenii care descoperă cancerul într-un stadiu avansat, să-și plătească jumătate din costurile tratamentului. 

– See more at: http://www.dcnews.ro/bomba-pentru-pnl-agen-ia-de-preven-ie-in-sanatate-pe-care-o-vrea-alina-gorghiu-deja-exista_496790.html#sthash.nVPEnGrD.dpuf