INEDIT: Cum si-a iertat IPS Bartolomeu Anania tortionarii, dupa 50 de ani!

6-03-2011 5 minute Sublinieri

Extras din:

– (…) Aşa cum se ştie, dumneavoastră aţi suferit pentru convingerile religioase o condamnare de 25 de ani, numai în închisoarea de la Aiud petrecând patru ani, din 1960 până în 1964. V-aţi aflat, recent, la Penitenciarul din Gherla, cu prilejul instalării, după 50 de ani de absenţă, a primului preot care să oficieze în închisoare. Acolo v-aţi întâlnit cu un grup de 50-60 de bărbaţi vârstnici, care erau foşti gardieni ai penitenciarelor politice din Ardeal, de la Gherla, Aiud, Deva, Sighet, aflaţi în închisoare pentru a vă cere iertare. Paradoxal este faptul că o parte dintre aceştia erau chiar foştii torţionari ai Înalt Preasfinţiei Voastre. După ce le-aţi vorbit câteva minute, le-aţi acordat iertarea şi i-aţi binecuvântat. Întrebarea este următoarea: Ce rol are iertarea în religia ortodoxă? Există deosebiri, sub acest aspect, în comparaţie cu alte religii? Poate omul săvârşi orice fărădelege, ştiind că păcatele îi vor fi iertate?

– Da, poate săvârşi orice fărădelege! Acuma, despre acest episod n-aş vrea să repet, mi se pare că mi s-a mai pus această întrebare, la care am răspuns în ultima întâlnire publică pe care am avut-o, nu de mult, la Teatrul Naţional din Cluj. În genere, nu-mi place să vorbesc – repet şi acum – despre experienţele mele din închisoare, pentru că le-am acordat o anumită valoare morală, pe care nu aş vrea să le-o retrag.

Să ştiţi că important în ceea ce s-a petrecut la Gherla cu acei foşti gardieni ai penitenciarelor politice nu este faptul că eu i-am iertat, ci faptul că ei au simţit nevoia acestei iertări. Adică au căpătat această conştiinţă, cum-necum, de care vă vorbeam, de Raskolnikov. Adică, la vremea când erau puternici şi slujeau puterea, ei erau dumnezeii închisorii! Un şef de secţie era dumnezeul secţiei, n-aveai cu cine vorbi. El te-ncuia, el te descuia, el te ţinea flămând, el te bătea cu pumnii, te-njura, nu te scotea din bandit. Mă rog, acestea erau zilnice, erau porţiile zilnice pe care orice deţinut le-ncasa, în faţa gardienilor tu trebuia să stai drepţi, să spui “să trăiţi!” ş.a.m.d. Care va să zică ei nu avea câtuşi de puţin decât o conştiinţă să servească stăpânii, care-i plăteau foarte bine. Uneori veneau la celulă şi ziceau: “Tu simţi, mă? Tu puţi a rahat! Da’ tu vezi că eu miros a parfum?” “Da’, domnu’ şef, să trăiţi!” “Da’ tu ştii de unde am eu parfumul ăsta? Mi l-a dat statul, mă!”. Şi spuneau cu foarte multă mândrie că statul le dă parfum, pentru ca să poată ei să suporte duhorile închisorii, în care până la urmă şi ei şedeau. Nu în celulă, în afara celulei, dar între aceiaşi pereţi. Ei bine, aceşti oameni practic se prezuma că nu au niciun fel de conştiinţă morală. Ce conştiinţă morală să le pretinzi?

De pildă eu, la arestare, în 1958, am luat aşa, la repezeală, un cojocel, un pieptar de miel, de oaie, ca să-l am să-mi ţină cald. Şi acest cojocel era căptuşit, pe dinafară, cu o faţă de stofă foarte veche, pe care o aveam de mulţi ani, de la mănăstire. Aşa cum poartă călugării pieptarul acela. Deci, pe dedesubt, era cojocelul şi pe deasupra era această stofă foarte subţire şi mâncată de vreme, de culoare gri, foarte bine îmi amintesc. Ei bine, am pătruns cu ea în închisoare şi am rezistat la o seamă de percheziţii. Dar, la un moment dat, la Aiud, la o percheziţie – percheziţiile erau săptămânale şi erau înfiorătoare! Ieşeai afară din celulă, cu faţa la perete şi cu puţinele tale lucruri la picioare. Bineînţeles dezbrăcat în pielea goală, pentru că trebuia să fii controlat cu desăvârşire – gardianul, care o fi fost acela, o fi fost de faţă la Gherla sau nu, era numai prezumată prezenţa foştilor mei torţionari, pentru că, practic, nici ei n-aveau cum să mă cunoască pe mine, eu eram un număr din miile de numere, îmbrăcat în haine vărgate şi piele şi os. Şi nici eu n-aveam cum să-i recunosc, pentru că nu mi-am dat niciodată osteneala şi, pe de altă parte, atunci erau tineri, iar acum sunt oameni bătrâni. Ei bine, acela, care o fi fost, şi-a adus aminte de regulamentul penitenciarului, care prevedea că un deţinut nu are voie să poarte nimic căptuşit! Aceasta pentru securitate, să nu cumva să aibă bileţele, foi de hârtie ascunse între stofă şi căptuşeală. Şi zeghea aceea vărgată era fără căptuşeală, pantalonii fără căptuşeală, nimic, nimic nu avea voie să fie dublu. Şi gardianul şi-a adus aminte de această dispoziţie regulamentară şi a înjurat şi a apus: “Ia uite-l pe ăsta, mă, banditul ăsta ţine o haină căptuşită!” Şi a sfâşiat-o în două. Deci într-o parte era cojocul, şi-ntr-o parte era zdreanţa aceea, de stofă veche. Aicea intervine conştiinţa. Era la latitudinea lui să decidă. Admit că a trebuit să respecte regulamentul şi că s-a trezit în el conştiinţa datoriei. Dar ţinea absolut de judecata lui să hotărască, atunci, care este căptuşeală şi care nu-i căptuşeală! Normal era asta: stofa este căptuşeală şi obligatoriu trebuia să meargă la magazie (deci în bruma de bagaj pe care-l aveam, aşa era regulamentul, ce nu este permis să meargă în celulă nu se confiscă; merge la magazie, n-ai voie să te foloseşti de el) şi să-mi lase cojocul. El a hotărât că acel cojocel e căptuşeală şi mi-a lăsat zdreanţa! Şi de-aci, câte ierni am avut, nu mă întrebaţi cum am tremurat!

Vedeţi dumneavoastră, aceasta este problema individului, adică a insului. Ne imaginăm doar ceea ce se va fi petrecut în ei mai târziu, poate după Revoluţie sau poate când vor fi mers la biserică, vor fi ascultat o predică, vor fi citit o carte (că acela despre care vă vorbesc n-a fost singurul, au fost cam 50-60 de asemenea inşi), ce s-o fi întâmplat în conştiinţa lor nu ştiu, totul s-a petrecut în câteva minute, cert este, important este că ei au simţit, deci şi-au creat conştiinţa vinovăţiei faţă de nişte semeni de-ai lor şi au simţit nevoia să-şi ceară iertare printr-un exponent al acestora, care s-a întâmplat să fiu eu. Putea să fie altul. Am fost eu, pentru că eram arhiepiscop, pentru că făcusem o slujbă, pentru că vizita mea fusese anunţată din timp şi anunţase chiar comandantul Penitenciarului Gherla, care, la rândul său, pe vremea aceea, fusese şi el comandantul unui lagăr în Delta Dunării şi există în Gherla un preot ortodox care a fost sub comanda lui (acuma-şi dau mâna şi aproape că-şi spun tu, dar amintirile rămân!). De aceea vreau să vă spun că important nu este faptul că le-am acordat iertarea în numele celor ca mine, ci că ei au simţit nevoia să o ceară. Or, în acest fel – şi nu e vorba numai de ortodoxie, e vorba de creştinism în general, pentru că are la bază Evanghelia, iar în Evanghelie avem aşa: “L-au întrebat ucenicii pe Iisus: «De câte ori, Învăţătorule, trebuie să ierte omul? De şaptezeci de ori?» Şi El a zis: «Nu de şaptezeci de ori, ci de şaptezeci de ori câte şapte!»” Ceea ce, practic, însemnează un număr infinit. Ierţi de câte ori poţi să ierţi. Dacă ierţi, ţi se iartă. “Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.Aceasta este condiţia înaltă pentru iertare. Este extrem de important.

În viaţa creştină (…) nu te poţi apropia de Sfintele Taine, dacă mai întâi nu ţi-ai iertat duşmanii. Nu este greu, o ştiu din experienţă. Or, în ceea ce mă priveşte personal, eu nu i-am iertat doar ca exponent al creştinilor din fostele temniţe comuniste, ci personal. Adică – şi iertaţi-mă că vă fac această mărturisire – sigur am trecut şi eu, ca mai toţi dintre deţinuţi, prin camerele de tortură, din care ieşeai aproape zdrobit. Ieşeai aşa, o grămadă de carne sângerândă şi te uitai cum ţi se umflă totul pe tine. Şi în clipa aceea am început să mă rog. Adică în celulă, zvârlit acolo şi părăsit, am început să mă rog. Şi m-am pomenit că mă rog pentru ei, pentru cei care tocmai mă torturaseră. Şi atunci am avut o întrebare de conştiinţă şi m-am întrebat eu, pentru propria mea examinare: “Îi ierţi pentru că eşti călugăr şi pentru că credinţa şi religia şi biserica ta îţi ordonă să-i ierţi sau îi ierţi pentru că-i ierţi pur şi simplu?”. Nu vă imaginaţi ce bucurie imensă a zvâcnit în mine, în forul meu interior, în clipa în care mi-am răspuns: “Nu, îi iert pentru că îi iert. Necondiţionat, nu în funcţie de religia mea. Ci îi iert pentru că vreau să-i iert!” Şi, prin această iertare, toată durerea mea căpăta o încărcătură sacră, pentru care am pus-o în faţa lui Dumnezeu şi de care vorbesc uneori şi pe care nu vreau să o retrag, lăudându-mă cu ea. M-am socotit că, venind de la Dumnezeu, prin ei – erau nişte instrumente ale lui Dumnezeu, care a vrut El să-mi arate ceva prin toate acestea.

Aşa încât este extrem de important ca creştinul să aibă această capacitate imensă de a ierta, pentru ca şi el, la rândul său, să capete iertarea lui Dumnezeu, care are puterea nemărginită de a ierta. Dacă vom trăi sub semnul pedepsei, mare lucru nu putem aştepta nici de la viaţa noastră, nici de la Dumnezeu. Dar dacă vom trăi sub semnul iertării, al generozităţii şi al acestei suveranităţi a spiritului omenesc, care este capabil să acorde iertarea chiar în absurd, atunci într-adevăr omul începe să devină fiinţă superioară.


Categorii

Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, IPS Bartolomeu Anania, Presa

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “INEDIT: Cum si-a iertat IPS Bartolomeu Anania tortionarii, dupa 50 de ani!

  1. Intelegeti, deci…Acesta a fost Inaltul…adanc ortodox, cu adevarata dragoste crestineasca, nefatarnica, caci a fost lamurit in foc precum argintul! Vesnica pomenire!

  2. Aceste marturisiri sunt foarte pretioase. Te gandesti la cei care au trecut prin inchisorile comuniste ca la niste sfinti. Ori despre sfintii din vechime aflam faptele, aflam despre marturia lor, dar pina la noi au ajuns putine marturii despre indoielile lor, intrebarile interioare, framantarile interioare, caderile si ridicarile asa cum sunt descrise de catre acesti sfinti din urma ai neamului nostru….in multe din acestea ne regasim si noi si citindu-le multe intrebari capata raspuns. Si atunci zic: Jertfa lor nu a fost zadarnica pentru ca ne-au lasat aceasta comoara: indoielile lor la care au gasit raspunsuri, lacrimile lor la care au gasit mangaiere si nu in ultimul rand calea spre iertare a celor care le-au gresit lor.
    Minunate sunt lucrurile Tale Doamne.

  3. Adevarul de dincolo de lucruri: cu pacatele noastre rastignim pe Domnul Iisus Hristos !
    Cind iertam/cerem iertare, Hristos inviaza ! Moartea este invinsa !

    DOAMNE AJUTA !

    Mircea

  4. Pingback: Război întru Cuvânt » DOR DE PARINTELE ANANIA. Documentare remarcabile, marturii memorabile (VIDEO)
  5. Pingback: IPS BARTOLOMEU ANANIA – 1 AN DE LA ADORMIRE. Astazi hienele in piei de pastori ii sfasie mostenirea… LECTIA UNEI VIETI DEMNE SI RODITOARE -
  6. Pingback: Adevarul despre rolul Inaltului Bartolomeu Anania in reeducarea de la Aiud. “UN OM LIBER POATE FI CALOMNIAT, DAR NU POATE FI SANTAJAT” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: “Sa nu ne razbunati” – Nicolae Istrate, fost detinut politic basarabean si LECTIA VIE A CREDINTEI SINCERE, A IUBIRII VRAJMASILOR, A IERTARII TORTIONARILOR -
  8. Pingback: Predici (text si audio) la Duminica iubirii vrajmasilor. CE NE IMPIEDICA SA IUBIM? -
  9. Pingback: “Comunismul mai are o singura sansa sa supravietuiasca: PRIN URA, PRIN RAZBUNAREA, PRIN RAUL DIN SUFLETELE NOASTRE” -
  10. Pingback: 2 ANI FARA PARINTELE BARTOLOMEU ANANIA. Lectia unei vieti demne si roditoare. EXPERIENTA DIN INCHISOAREA DE LA AIUD (audio). Marturisirea ortodoxa a “Leului Ardealului”: “Fundamentalisti? Bine, daca vreti, fundamentalisti!” -
  11. Pingback: Interviu cu Parintele Augustin de la Aiud despre MUCENICII NEAMULUI DIN INCHISORILE COMUNISTE: SUFERINTA, PILDE SI MINUNI. Ce se intampla cu generatia noastra, ce avem noi de facut pentru a invata de la sfintii inchisorilor? - Razboi întru Cuvânt - Reco
  12. Pingback: URLA HAITA… Strigatul zguduitor de marturisire si avertisment al unui mare roman, supravietuitor al fenomenului Pitesti: NICOLAE PURCAREA -
  13. Pingback: Avva Efrem Filotheitul: SFATURI DUHOVNICESTI DESPRE IERTARE -
  14. Pingback: NICOLAE PURCAREA - marturii despre reeducarea prin tortura de la Pitesti (si VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: Despre EXPERIMENTUL PITESTI... In premiera la TV, de Pasti: Povestea dramatica a lui TACHE RODAS si TEODOR STANESCU la Antena 3/ Lectia de onoare, demnitate si adevar a fostului detinut politic PAUL DUMITRESCU, la Realitatea TV - Razboi întru Cuvânt - R
  16. Pingback: PREDICA DE PE MUNTE – IUBIREA VRAJMASILOR. Evanghelia iubirii desavarsite. SF. NICOLAE VELIMIROVICI: “Nimeni sa nu se laude ca s-a mantuit prin multa lui iubire, ca si-a deschis singur portile raiului!” -
  17. Pingback: Radu Preda (IICCMER) propune instituirea unei DUMINICI A MARTURISITORILOR ROMÂNI DIN SEC. XX. Interviu cu seful IICCMER: “TOTI OAMENII CARE AU CONTAT IN VIATA MEA AU FACUT PUSCARIE” - Recomandari
  18. Pingback: “ORICINE URASTE PE FRATELE SAU ESTE UCIGAS. In iad merg mai ales cei care au in sufletul lor ura si rautate”. Arhim. Vasilios Bacoianis despre IERTARE si MARTURISIRE, TINEREA DE MINTE A RAULUI si APOSTAZIE -
  19. Pingback: 3 ani de la adormirea in Domnul a IPS BARTOLOMEU ANANIA. Marturia Arhimandritului Andrei Coroian, fostul staret de la Nicula: 7 BINECUVANTARI MOSTENITE DE LA PARINTELE NOSTRU MITROPOLIT BARTOLOMEU | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: “Cea mai teribila barbarie a lumii contemporane”: EXPERIMENTUL PITESTI. Despre reeducarea prin tortura la emisiunea ROMANIA, TE IUBESC (Video) | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: MARTURISITORUL NICOLAE PURCAREA A TRECUT LA DOMNUL | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, POETUL TEOLOG ŞI IERARHUL “ÎNCUVÂNTAT”. “Rostesc, și totul se preface-n rost…” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: BUNATATEA – conditia uceniciei si prieteniei cu Hristos | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: PĂRINTELE NOSTRU MITROPOLIT BARTOLOMEU AL CLUJULUI, la 7 ani de la mutarea la ceruri – TÂNĂRUL MITROPOLIT BĂTRÂN sau ÎNTRUPAREA VOCAȚIEI PROFETICE A BISERICII. PS Macarie Drăgoi și ziarul Lumina aduc în actualitate cele mai curajoase si pu
  25. Pingback: In memoriam BARTOLOMEU VALERIU ANANIA (31 ianuarie 2011): BARBATUL, OCHII SI MAINILE, de Razvan Ionescu | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare