Interviu cu Parintele Cezar Axinte (Familia Ortodoxa): TOATA LUPTA ESTE PENTRU DISTRUGEREA COPIIILOR. “Ortodoxia va intra intr-un conflict direct cu politica oficiala a statului”

21-02-2015 10 minute Sublinieri

copil-speriat1

Parintele Cezar Axinte din Constanta
Am piedut incredintarea ca suntem nemuritori

Preluat din revista Familia Ortodoxa

Poate ca lucrurile pe care ni le dezvaluie in acest interviu Parintele Cezar Axinte par prea puternice, prea dure pentru intelegerea crestinului obisnuit – nu mai vorbim de cei ce sunt in afara Bisericii. Adesea insa avem nevoie sa ni se spuna si adevarul pana la capat caci numai Adevarul poate sa ne vindece de boala confuziei, a mortii ce a patruns in lume prin pacat, si la care omul se intoarce precum „cainele la varsatura lui” (2 Petru 2:22), nevrand sa-L primeasca cu toata inima sa pe Hristos, Singurul care a biruit moartea.

Parinte, traim vremuri in care copilaria a inceput sa fie pusa la indoiala si schimbata in creuzetul noilor ideologii deconstructiviste, cu interesul vadit de a se merge incet-incet catre o micsorare a varstei primei relatii sexuale, si chiar a pedofiliei. Haideti sa incercam sa defi­nim — intr-o lume in care oamenii nu mai au clarificate nici macar notiunile fundamentale, din cauza confuziei mediatice — ce este un copil, ce este copilaria?

Copilaria este varsta ingerelii. Mantuitorul defineste copilul ca masura a mantuirii. Pune aici Mantuitorul, daca vreti, un referential, ca sa putem sa ne calibram noi viata duhovniceasca dupa acest referential, dupa acest punct de sprijin in Univers. Copilaria este starea in care omul este apro­piat sau disponibil de unire cu Dumnezeu, este apropiat de starea in care poate sa in­tre in Imparatia lui Dumnezeu. Si, pentru ca Mantuitorul Iisus Hristos a aratat ca var­sta aceasta a copilariei se identifica cu varsta mantuirii, cu starea de despatimire, atunci toata lupta vrajmasului, toata lupta duhuri­lor cazute este impotriva acestei varste, acestei stari a copilariei, acestei stari in care su­fletul are disponibilitatea, are curatia, are „consistenta” sa primeasca pe Hristos, sa pri­measca Duhul Sfant.

Ei bine, putem sa intelegem ca, asa cum diavolul se lupta impotriva pantecelui fe­meii, ca un loc in care s-a zamislit Cel care avea sa-i zdrobeasca capul — si de aceea dia­volul are atata ura impotriva pantecelui fe­meii, ca cel care zamisleste prunci, ca cel care zamisleste chipuri ale lui Dumnezeu —, tot asa diavolul duce o lupta, cu o ura nestavi­lita, asupra varstei copilariei, pentru ca varsta aceasta este masura la care ne cheama Hristos sa venim ca sa ne mantuim: „Adevarat va spun voua: de nu veti fi ca acesti copii, nu veti intra in Imparatia Cerurilor” (cf Matei 18:3). Este varsta la care sufletul se poate uni cel mai usor cu Dumnezeu, se poate uni cel mai usor cu Hristos. De aceea este si atata lupta sa desparti pe copil de Potir, sa nu ajunga prun­cii la Potir. Batalia aceasta impotriva varstei copilariei este ca copilul, care in mod firesc crede in Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu intrupat si inviat, sa se intoarca catre mituri sau catre dimensiuni oculte — cu totul altele decat cele care vin de la Dumnezeu.

Si vorbim aici de doua energii cu care interactioneaza copilul: energia necreata si energiile create. Si cand spun create, nu ma refer la cele care vin de la lucruri, ci la cele care vin de la duhuri. Ei bine, toata lupta este ca copilul sa fie in legatura cu energiile acestea create, care vin de la duhurile cazute. Daca parintii nu inteleg sa duca copiii pana in sapte-opt ani in fiecare Duminica la Sfanta Liturghie sa se impartaseasca, vor avea mari probleme, mari probleme cu copiii acestia, inclusiv personale.

Deci varsta copilariei este varsta ingerelii. Toata lupta e sa se distruga aceasta varsta, sa se epuizeze aceasta varsta intr-un timp cat mai scurt. De aceea vom vedea copii care lucreaza pe calculator la doi ani si ni se va parea ca ce lucru extraordinar este acesta.

Acesta este momentul in care cade un prim cer…

Parinte, vedem ca in societatea de astazi exista parca o lupta care se duce pe mai multe nivele: pe de o parte impotriva inocentei —prin calculator, violenta, sexualitate, lucruri pe care soci­etatea noastra le cultiva, desi submineaza sa­natatea sufleteasca si mintala a copiilor —, iar pe de alta parte se interzice ora de religie, ca le „incalca libertatile”. Dar oare este o libertate aceasta, sa-l lasi pe copil pe mana unor mijloace despre care stii ca-i strica mintea?

– Din pacate, aici parintii au influenta cea mai mare… Parintii au o datorie fundamentala de a-si proteja copiii — si zic din pacate, fiindca ei nu inteleg cum pot sa o faca. Pot spune asa, din mica mea experienta, ca la copii lucrurile stau in felul urmator: ei sunt la o var­sta a inocentei, la o varsta a curatiei sufletesti si a mintii, care le permite sa primeasca sfintenie, sa primeasca har, sa se uneasca cu Dumnezeu. Aceste dispozitii sufletesti, care sunt firesti la varsta copilariei, te fac capabil sa te unesti cu Dumnezeu. Ei bine, copiii as­tazi, de la varste foarte mici, obisnuiesc sa se ascunda de parinti, pentru ca ei identifica in mod ontologic, de exemplu, ca lucrul pe cal­culator sau, mai degraba, accesul la Internet, la spatiul acesta indefinit, „virtual”, ii strica mintea. Copilul identifica in mod organic ca se intampla ceva nefiresc cu el, si atunci in­cepe sa-si minta parintii, sa se ascunda. Acesta este momentul in care cade un prim cer.

In momentul in care copilul a inceput sa-si minta parintii, in momentul acela schimba o lume — el iese dintr-o lume si intra intr-o alta dimensiune. El intelege in mod firesc ca este un lucru rau ceea ce face, Dumnezeu ii spune imediat, si atunci cauta sa se ascunda de parinti ca Adam in Rai, simtindu-se golit de har. Aceasta este o prima cadere, cade un uni­vers aici… Al doilea univers — care, de fapt, modifica cu totul starea de inocenta, starea copilariei, indiferent ca are patru ani, cinci ani, sase ani – este cand el, incarcat eventual cu imagini nepotrivite, cu imagini desfra­nate, savarseste in minte sau in trup pacatul. In momentul acela se mai prabuseste un cer, si din momentul acela el iese din varsta inge­reasca — iese de la varsta copilariei, in sensul in care spune Mantuitorul Hristos — si intra intr-o alta lume, intra in lumea duhurilor ca­zute. Si din acel moment, el, daca nu are o le­gatura sanatoasa, duhovniceasca cu parintii si o legatura cu Biserica, o legatura cu Hristos, daca el nu se spovedeste, nu se impartaseste, din momentul acela doar o minune il mai in­toarce, doar o minune a lui Dumnezeu – dar care stim ca este posibila.

Acestea sunt cele doua mari momente ale caderii: minciuna, dupa care vatamarea aceasta a creierului si a sufletului cu imagini desfranate, cu consecinta, bineinteles, a desfranarii sufletesti, a desfranarii mintii si a desfranarii in trup. Din acest moment incepe o lupta pe viata si pe moarte, pe tot parcur­sul vietii, pentru a ajunge la starea initiala, la starea de despatimire — dupa cum spun toti Parintii si dupa cum vedem din viata reala.

Pana la urma crestinului i s-a furat copila­ria. Copiii acestia nu mai au copilarie…

– Pentru ca parintii nu stiu sa-i protejeze.

Persecutia impotriva familiei crestine

Sunt trei factori care intervin in acest context: statul, mijloacele de mediatizare si parintii. Cum se raporteaza fiecare dintre acestia la educatia copilului — sau chiar la destinul copilului?

Inainte de toate, trebuie spus ca, din acesti trei factori, din aceste trei entitati, numai una in mod firesc este chemata sa apere copilul si sa-i coordoneze parcursul in viata — si cand ma refer la viata, ma refer si la dimensiunea vesniciei. Deci, din acele trei entitati, statul si media nu au nici un interes sau nu inteleg, daca vreti, dimensiunea vesniciei omului. Statul si media inteleg omul ca pe o marfa, pe care o pot manipula intr-un interes ignobil, intr-un interes meschin, care tine de viata aceasta imediata, de viata materiala. Ei bine, parintii intra astfel in conflict cu statul, dat fiind ca cele doua entitati, statul si media -si, prin aceasta, tot ce subsumeaza ele — intra in conflict cu copilul, si deci cu parintii copilului. De aceea, vor veni, si cred ca au si venit, timpurile cand parintii care inteleg ce se intampla si inteleg menirea lor ontologica, fireasca si duhovniceasca intra in conflict cu politica oficiala cu privire la copil. Starea aceasta se va acutiza intr-un ritm accelerat si se va crea un cadru legislativ care sa decada parintii din drepturile lor — astfel de parinti. Ortodoxia va intra intr-un conflict direct cu politica oficiala a statului sau, daca vreti, cu politica oficiala a mega-statului care se numeste Uniunea Europeana.

Din acest punct de vedere, putem spune ca deja a inceput, foarte subtila, o persecutie perfida impotriva familiei crestine, impotriva familiei ortodoxe — pentru ca trebuie sa spunem un lucru foarte clar: nu exista crestinism in afara Ortodoxiei. Pentru ca Europa, pana la urma, poate sa promoveze si politici „crestine”, dar care nu sunt ortodoxe, sunt cu totul in afara Ortodoxiei, si vreau sa amintesc aici, de exemplu, toate tolerantele acestea sau toate politicile acestea corecte care vin in antiteza flagranta cu Evanghelia lui Hristos. Astfel ca lucrurile intra in linie dreapta — daca vreti, e ultima turnanta a unei istorii care a avut in prim-plan formarea unui „om nou”. De-acum, cei care nu se vor supune politicii oficiale vor fi declarati inamici ai statului.

Iata ca statul, care are ca scop declarat apararea drepturilor copilului, ale familiei, ale persoanei, promoveaza politici care restrang libertatea — anume, restrang libertatea de la dreptul pe care il are parintele de a-si forma copilul, pana la mari grupuri de persoane – si promoveaza politici care strica, de fapt, copilaria, strica mintea copiilor, trans­formand acesti viitori adulti in persoane fara capacitate de reactie, prin promovarea por­nografiei, prin promovarea libertinajului se­xual de orice fel, prin promovarea oricaror mesaje cu conotatie sexuala, prin libertatea publicatiilor cu imagini desfranate. Practic, se atenteaza la libertatea copilului si la sana­tatea mintala a tinerilor si a adultilor.

Statul impotriva persoanei

Pe de alta parte insa, in grija clamata pen­tru libertatea si sanatatea copilului se prefigureaza o noua paradigma privind instruirea scolara. Nu mai departe decat acum cateva saptamani, iata, Curtea Constitutionala introduce un nou model de gandire juri­dica, exact ca si in modelul de Drept Penal bolsevic, in care sarcina probei incumba in­culpatului, adica arestatului ii revenea sarcina de a-si dovedi nevinovatia, ani de zile. La fel si in cazul nostru, parintelui ii revine obligatia de a da o declaratie ca este crestin ortodox si ca isi asuma consecintele pentru nereusitele de orice fel ale copilului sau, ce deriva nu­maidecat din participarea la ora de Religie.

Decizia Curtii Constitutionale cu privire la ora de Religie instituie o noua era in ceea ce priveste drepturile cetateanului. De aceea spuneam ca statul si media promoveaza, pe de o parte, politici care distrug copilaria si sa­natatea persoanei, iar pe de alta parte apara (sau isi doreste sa arate ca apara) copiii de o agresiune, de exemplu, ideologica, numind prin aceasta ora de Religie. Ei bine, de fapt, prin incercarea de a scoate Religia din scoli se grabeste un proces de lipsire de libertate a persoanei in orice chip si de la orice varsta. De fapt, orice stat isi doreste sa aiba un control cat mai tiranic asupra persoanei, ca sa-si permanentizeze puterea. Asa se intampla si cu noi: se preia un model care este impus. Romania si-a pierdut suveranitatea de mult, de la modificarea Constitutiei, astfel ca sun­tem incapabili sa reactionam. A ramas ca sta­tul nu mai are posibilitatea si nici vointa si nici dorinta ca sa apere persoana, ca sa apere copiii, si singurii care pot sa faca aceasta, daca vor constientiza, sunt parintii. De-acum fron­turile sunt fata in fata si se trece la lupta corp la corp. Ei bine, este o lupta inegala: statul impotriva persoanei. Cei care vor intelege ca singuri nu pot face nimic — vorbind aici de parinti -, dupa cum spune si Mantuitorul: „Fara Mine nu puteti face nimic” (Ioan 15:5), chiar daca sunt in afara Bisericii, fiind presati de aceasta agresiune asupra familiei, vor cauta scapare in Biserica. Acesta va fi singurul lucru bun care se desprinde, totusi, dintr-o situatie ce pare atat de dramatica.

Pana la urma, ceea ce e important la mo­mentul acesta este ca parintii sa constientizeze cat mai repede razboiul pe care statul, media sau aproape toate institutiile societatii ii duc astazi impotriva vietii copilului, a sanatatii lui sufletesti, mintale, trupesti, si sa se instituie intr-un aparator in acest razboi…

– Daca este sa vorbim intre noi, practic avem legi care au influenta demonica directa. Va dau un exemplu din noul Cod Penal care, intr-un paragraf care incrimineaza avortul, spune ca „avortul se face in interesul copi­lului“. Ei bine, de aici reiese clar ca este o influenta demonica asupra celui care a con­ceput textul acesta de lege. Dar daca vorbesti oamenilor care nu sunt in Biserica despre asta, ei nu vor primi, pentru ca ei nu cred ca exista demoni, nu cred in Dumnezeu, nu au o credinta elementara, si atunci imediat te catalogheaza, si se rupe orice legatura. Dar pot sa dau foarte multe exemple de influenta directa demonica asupra redactarii unui text de lege. Omul nu primeste asta, nu primeste asta deocamdata… in momentul in care se sufoca, va dori sa primeasca explicatii, va pune intrebari – si cel care va pune intrebari se va salva.

***

Modelul eroic

– O problemă în toate timpurile, cu mult mai acută în zilele noastre, este neascultarea copiilor. Care sunt cauzele neascultării – proasta educație pe care le-am dat-o, propriile noastre neascultări, influența mediului, ispite?

– Copiii sunt neascultători fiindcă nu află în părinţii lor un model de urmat, un model eroic. Copiii văd niște părinți slăbănogiți, niște părinți care au cedat lupta, niște părinți care parcă nu pot să-i mai ocrotească. Ei se revoltă împotriva acestei neputințe a părinților. Slăbiciunea părinților le permite copiilor să își caute un univers, să își caute un model de urmat, și cel mai adesea ei găsesc acest model în jocurile pe Internet – modelul eroic, modelul luptătorului care are o putere, dar din păcate o putere care îi vatămă pe ceilalți.

Modelul pe care copilul îl așteaptă de la părinți este un model de erou – orice băiat, de exemplu, își vede tatăl un erou. Dacă tatăl nu se ridică la această așteptare a copilului, copilul se revoltă, căutând în altă parte să identifice modelul pe care-l are în mod firesc în alcătuirea sa, și atunci refuză să mai facă ascultare de un părinte care este flasc, care nu are un ascendent asupra copilului – ascendent care nu e fondat pe forță, ci pe iubire și pe jertfă. Copilul nu mai vede de la părinții lui o iubire jertfelnică, ci vede o veșnică cârtire, un efort din acesta supraomenesc de a asigura traiul, dar care mai degrabă îl culpabilizează pe copil, care fără să vrea solidarizează cu părinții și, chiar de la vârsta copilăriei, simte această traumă a părinților. Și bineînțeles că încearcă să fugă de aceasta, caută să se asocieze, să solidarizeze cu cineva, cu o persoană care îl poate ocroti. Iar această persoană virtuală este de obicei eroul din povestea lui, fie că este joc, fie că este media, fie că este o gașcă, fie că este starea demonică pe care i-o dă consumul de substanțe psihotrope de tot felul – de la țigara banală și alcool până la drogurile de mare risc.

Deci aici este o necesitate sufletească a copilului să se simtă ocrotit. El nu se mai simte ocrotit din pricină că simte în mod organic că părinții lui sunt depășiți, iar părinții lui sunt depășiți pentru că nu cer și nu au sprijin. Singurul sprijin care va rămâne salvarea tuturor celor care vor înțelege aceasta este Hristos. Fără Hristos, în mod conștient și în mod fizic vom înnebuni. Presiunea va fi atât de mare, încât nu vom rezista. Oamenii vor părea sănătoși, dar vor suferi și suferă de afecțiuni psihice, psihiatrice. În doi-trei ani vom vedea o accelerare a stărilor patologice – vorbim aici de grup, de massă, nu de persoane individuale, izolate. Asta este: copiii încearcă să-și caute un ocrotitor fiindcă nu mai găsesc în părinții lor forța care să-i sprijine.

„Copiii au început să-și vadă părinții ca pe niște oameni muritori”

– Părinții nu mai ipostaziază niște valori, asta-i toată problema. Nu omul în sine, ci valorile pe care le ipostaziază. Iar valoarea supremă este relația lui cu Dumnezeu, faptul că are niște repere absolute, pe care părintele le urmărește în viața lui și le transmite și copilului, el având autoritatea pe care o dau valorile respective. Dacă valorile respective nu există, el nu mai are ce să transmită și nu mai e nimeni în fața copilului.

– Exact. Este neputincios. El a pierdut practic statura aceasta eroică din cauză că nu se mai nutrește din puterea aceasta a lui Dumnezeu. El este un luptător care nu mai convinge. Părintele dă o luptă, bineînțeles, o luptă foarte dură, dar este o luptă de supraviețuire, o luptă aproape a instinctelor. El nu se mai poate deloc concentra în activitatea sa și nu mai poate căuta valori care să-ți dea o certitudine, valori care să-ți dea o statură.

Practic, s-a pierdut autoritatea din pricină că omul s-a despărțit de Dumnezeu. Așa cum la Cain, de exemplu, semnul pierderii legăturii cu Dumnezeu era un tremurat, noi acum, în fața copiilor, arătăm ca niște adulți care revendicăm o autoritate firească, dar avem tremuratul lui Cain, fiindcă nu mai suntem uniți cu Dumnezeu. Am pierdut încredințarea că suntem nemuritori, în primul rând. Aici este marea bătălie care se duce. Noi, de fapt, suntem niște oameni care nu credem că suntem nemuritori, că suntem veșnici și că avem posibilitatea să fim dumnezei după har – asta este autoritatea pe care o așteaptă copilul de la tine: să fie încredințat că tu ești de nebiruit, ești nemuritor. Copiii au început să-și vadă părinții ca pe niște oameni muritori. Or, aici legătura s-a rupt. Ei nu pot accepta aceasta, inima lor curată nu poate accepta aceasta, și caută modelul, caută idolul care să-i satisfacă. Și, într-un anumit fel, îi satisface. Numai că, din păcate, mai devreme sau mai târziu se confruntă cu o mare dramă, cu o mare deziluzie și copiii, și părinții.

Singura modalitate – mai degrabă un strigăt, o rugăminte, o plângere, dacă vreți –, singura modalitate în care copiii vor accepta autoritatea părinților și se va reface legătura dintre părinți și copii, legătura dintre soți este ca adulții, părinții să refacă legătura cu Dumnezeu, să dobândească certitudinea că ei sunt nemuritori, că prin unire cu Hristos Cel înviat și ei vor învia, și noi vom învia. De fapt, dacă ai această certitudine că Hristos a înviat, dacă primești darul acesta de la Dumnezeu că Hristos a înviat, ca părinte, practic nici nu mai crezi că există moarte – și moartea chiar nu mai există. Această încredințare de la Dumnezeu că Hristos a înviat și că vei învia și tu îți dă certitudinea, statura și autoritatea asupra copilului, care va alerga la tine, indiferent în ce situație va fi, ca la cel care este dispus să îl ajute și cel care are posibilitatea să-l ajute. În definitiv, prin părinți, copiii ajung la Hristos.

Aceasta este concluzia: că omul trebuie să se întoarcă cu fața către Dumnezeu. Omul trebuie să înțeleagă că nu poate face nimic de unul singur, este cu totul copleșit, și toată zbaterea lui este un travaliu fără sens, fără un scop și fără sorți de izbândă.

„Inima caută cu orice chip să se întâlnească cu Cel pe care Îl iubește”

Noi înțelegem legătura cu Dumnezeu cel mai adesea ca pe o datorie, ca pe o obligație. Acesta este cumva începutul relației noastre cu Dumnezeu. Așa înțeleg și copiii, la o anumită vârstă. La vârsta copilăriei primesc în mod firesc legătura cu Dumnezeu ca pe o legătură de iubire. Pe măsură ce cresc, copiii învață de la adulți, de la societate, că legătura cu Dumnezeu este mai degrabă o obligație – iar această idee, care este cu totul falsă, care nu are nimic cu Ortodoxia, îi face la un moment dat să părăsească Biserica sau să se răcească în relația cu Dumnezeu. Refacerea acestei relații cu Dumnezeu înseamnă refacerea relației de iubire. Și aceasta are în natura ei libertatea. Omul nu poate să vină la Biserică îndemnat de cineva, ci numai îndemnat de inima lui, numai chemat de Dumnezeu. Inima, când aude chemarea lui Dumnezeu, caută cu orice chip să se întâlnească cu Cel pe care Îl iubește. Refacerea legăturii cu Dumnezeu este esențială pentru suflet sau, dacă vreți, pentru viața aceasta atât de trepidantă. Nu este chip să trăiești în afara legăturii cu Dumnezeu – de fapt nici nu poate fi numită „viață” atunci când te desparți de Izvorul vieții, Care este Hristos.

Trebuie să-L cunoaștem pe Hristos, asta este singura cerință imperativă care vine din interior, nu din exterior, să-L cunoaștem pe Hristos – și aceasta nu se poate face decât în taina Sfintei Liturghii, în Taina Pocăinței, în Taina Sfintei Euharistii. Omul, dacă nu se va împărtăși cu Hristos, nu va reuși să depășească nici greutățile acestea, și nici să biruie moartea.

cezar-axinte


Categorii

Preoti si duhovnici romani, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “Interviu cu Parintele Cezar Axinte (Familia Ortodoxa): TOATA LUPTA ESTE PENTRU DISTRUGEREA COPIIILOR. “Ortodoxia va intra intr-un conflict direct cu politica oficiala a statului”

  1. Frumoasă și foarte utilă/practică atitudinea păr Cezar Axinte. Vede limpede și pune punctul pe i, acolo unde în fapt Sf Sinod ar tb ca să o facă. Clară deasemeni și evaluarea CCR ref la religia în școală, subscriu părerii sale, că ar fi trebuit să luăm o atitudine tranșantă în primul rând față de instituția CCR, care nu este democratică, adică nu este aleaă de popor, ca și CNDR-ul de altfel, și apoi față de atitudoinea acesteia îndreptată împotriva majorității poporului care își dorește ca să beneficieze copiii în mod neîngrădit de ora de religie de la școală.
    Este deci un părinte care nu este căldicel, spune lucrurilor pe nume, așa după cum ar tb ca să facă vârfurile clericilor și cu siguranță este un model (eroic, dacă vrem) de urmat în zilele ce vor veni. Așa să-i ajute Dumnezeu!

  2. Ce frumos si pe intelesul celor care se tem de Dumnezeu este acest interviu al parintelui Cezar.

    Multi dintre noi, prin mila Domnului, intelegem toate acestea dar din motive stiute numai de Dumnezeu nu ni se da tuturor darul de a transpune in cuvinte scrise sau vorbite. Cred ca Dumnezeu, in infinita Sa intelepciune alege cui sa dea darul cuvintelor prin care sa scoata la iveala toate vicleniile diavolului.
    Si cel mai adesea Dumnezeu ii alege pe acesti oameni din randul preotilor sai. Asa este si acest preot Axinte.

    Pentru noi ceilalti, eu cu mintea mea proasta asa cred, ca Dumnezeu ne indeamna sa ne rugam pentru ei.
    De ceva timp am inceput sa remarc o neputinta din ce in ce mai accentuata, o neputinta totala as putea spune in ceea ce-i priveste pe parinti.
    Cum vor putea ei sa inteleaga ceea ce spune preotul, cand ei nici macar nu citesc asa ceva. Ma uit in jurul meu, la cei apropiati, familie, rude, cunoscuti, cat timp si cata energie consuma pentru lucruri lumesti, lucruri diavolesti care nu au absolut nici-o influenta pozitiva nici macar pentru viata aceasta lumeasca, dar pentru viata cea vesnica.

    Am incercat sa le explic, am incercat sa-i indemn sa mearga macar putin la Sfanta Liturghie, am cumparat carti duhovnicesti, cd-uri, dvd-uri cu invataturi si filme ortodoxe si i-am indemnat sa citeasca doar un pic si doar atunci cand vor avea ei putin timp liber … am incercat de toate, dar degeaba.

    Si mi-am adus aminte cum am fost si eu odata. Si mi-am dat seama ca am fost la fel. Si mi-am dat seama ca poate a existat cineva aici, undeva in lumea aceasta mare si vazuta sau poate dincolo, in cea nevazuta, care s-a rugat pentru mine si asa s-a milostivit Dumnezeu de mine.

    Iar de ceva timp am incetat cu indemnurile si am inceput sa ma rog pentru ei si sa dau pomelnice cu numele lor la Sfanta Liturghie. Si chiar daca eu sunt doar un mare pacatos, un netrebnic, un spurcat, un rau, un putin credincios slab la minte si cu inima intarita, cred ca rugaciunile catre Iisus Hristos Dumnezeul nostru si catre Preasfanta Sa Nascatoare si catre toti Sfinti vor aduce candva un mic folos duhovnicesc asupra acestor oameni pe care ii iubim si de care ne pasa.

    Si vazand neputinta noastra ca parinti, am inceput sa ma rog la toate Puterile Ceresti sa aiba grija de copii, caci noi nu o mai putem face.

    Rugaciune multa fratilor dragi, rugaciune multa trebuie. As indemna pe toti, ca dupa putinta fiecaruia, asa cum ii permite timpul grijilor lumesti, sa citeasca acatistul Maicii Domnului, Povăţuitoarea copiilor.

    […]
    Povatuieste copiii sa ramana pana la sfarsitul vietii in dreapta credinta;
    Povatuieste copiii ca vietuind in ea, roade bineplacute lui Dumnezeu sa aduca;
    Povatuieste copiii sa iubeasca slujbele Sfintei Biserici si sa nu se lipseasca de dulceata lor;
    Povatuieste copiii sa citeasca Sfintele Scripturi si cartile de folos duhovnicesc;
    Povatuieste copiii sa respinga sfaturile mincinoase ale necredinciosilor;
    Povatuieste copiii sa stea tari impotriva invataturilor urate lui Dumnezeu;
    Povatuieste copiii, Preasfanta Fecioara, aratandu-Te Maica a celor care Te cinstesc!
    […]

    Vad in jurul meu atatia copii care nu sunt crescuti cu frica de Dumnezeu, care nu sunt dusi la Biserica, care nu sunt impartasiti si care sunt, cum bine spune preotul Cezar Axinte, deturnati involuntar prin comportamentul parintilor slabi si din ce in ce mai neputinciosi.

    Imi vine sa plang cand vad ca nu mai putem sa-i ajutam si ca multe dintre sufletele acestor copii se vor perverti si se vor pierde.

    Macar atat cat mai putem, cei care mai putem, sa ne rugam la toate Puterile Ceresti sa aibe grije de copii caci noi adultii nu o mai putem face. Multa rugaciune fratilor.

    Si as adauga aici ca, din pacate celebrul “scapa cine poate” ar trebui completat cu “scapa cine va vrea cu disperare”.

    Dumnezeul nostru Iisus Hristos sa ne mai lase macar putin timp si cat mai multi preoti dreptcredinciosi.

  3. Doamne ajuta ! Se intelege f. clar ca , DIAVOLUL ,lucreaza f. bine prin sistemele fiecarui popor ,pt. a cuprinde turma cea mare . Asa cum a precizat P. Axinte , ca se dau legi demonice ,cu adevarat asa este .Caci , fii Diavolului sant capul tuturor rautatilor si dau ordine celor naivi si fara de Dumnezeu ,aplicandu-le ca ,fiind normale . Deci , dupa efectele prin legi si indepartarea de ora de religie a copiilor ,,RAUTATEA ,, in societate se va inmultii enorm ,dupa cum tot Parintele spune si cu adevarat asa este . Urmand fazele finale ´.buletinul cu cip si cipul cu,, PECETEA LUI ANTIHRIST,,introdus tot prin constragerea fiilor lui SATAN , cu uneltele lui – politicul cu ministerele si sistemele lui ,fara Dumnezeu ,si orbiti de pacate . Politia si jandarmeria ,va devenii o ,,MILITIE NOUA ,, ,toti care sant fara de Dumnezeu si muti ne vom bate corp la corp ,ca in trecut ,precum talibanii si mineriadele etc. Fii DIAVOLULUI care trag sforile ,vor rade de noi toti , asa zisii crestini -ortodocsi . Tot poporul-neamul nostru va pierde cum NU sa mai intamplat ,in toata istoria noastra , DACA nu alergam ACUM ,catre Dumnezeu sa punem un zid mare de resistenta ,cu DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ,ATOTPUTERNICUL ,INAINTE !?.

  4. Parintele Sofronie Saharov: “In ziua de azi este un privilegiu sa nu aiba cineva copii. PARINTII SUFERA MUCENICESTE; cand copiii cresc, societatea ii rapeste.”

  5. De mare profunzime aceasta radiografie a lumii in care traim. Tot ce spune parintele Axinte in aceasta predica trebuie citit cu mare atentie, recitit si dat mai departe catre prieteni si apropiati. Marturisesc ca stiu multe situatii si persoane aflate in aceasta stare de disperare generata de constatarea faptului ca nu-si mai pot controla copiii, aproape ca nu-i mai recunosc. Nu vorbesc de stari de confuzie specifice pubertatii si adolescentei, nu vorbesc de asa zisul conflict intre generatii ci de o schimbare radicala a copiilor, a comportamentului lor, a atitudinii fata de parinti si apropiati. Nu sunt lucruri ce tin de natura umana, de evolutia copiilor, ci sunt intensificari ale atacurilor demonice asupra noastra si a copiilor nostri la dimensiuni fara precedent pana acum.
    Ceea ce spune parintele este cumplit de dureros si trebuie sa luam aminte la propriu pentru a intelege ce ni se intampla si unde trebuie sa cautam ajutor:
    “El nu se mai simte ocrotit din pricină că simte în mod organic că părinții lui sunt depășiți, iar părinții lui sunt depășiți pentru că nu cer și nu au sprijin. Singurul sprijin care va rămâne salvarea tuturor celor care vor înțelege aceasta este Hristos. Fără Hristos, în mod conștient și în mod fizic vom înnebuni. Presiunea va fi atât de mare, încât nu vom rezista. Oamenii vor părea sănătoși, dar vor suferi și suferă de afecțiuni psihice, psihiatrice. În doi-trei ani vom vedea o accelerare a stărilor patologice – vorbim aici de grup, de massă, nu de persoane individuale, izolate.”

  6. “in momentul in care se sufoca, va dori sa primeasca explicatii, va pune intrebari – si cel care va pune intrebari se va salva.”

    Cam la asta se reduce totul, numai in urma suferintelor si dezamagirilor incepem sa ne punem intrebari, sa ne cercetam si sa cercetam lumea cu luare aminte pentru a intelege care este cauza, ce a fost/este gresit, ce dorinte amagitoare ne-au inselat. Nimeni nu-ti poate baga pe gat adevarul, trebuie sa-l doresti si sa-l cauti singur, acceptand sa suferi pentru asta.

    Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
    Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.

  7. Mi-am pus o intrebare existentiala.pe care si-o pune tot omul de cand da cu capul de peretii lumii acesteia,CINE SUNT EU?.Si dupa multi ani am gasit raspunsul,mai mult de cat multumitor,in Filocalia 6,pag.240,a sf.Nichita Stithatul:eu sunt cel ce zic:sunt a lui Dumnezeu si sunt vazut ca suflet intelegator,cuvantator si nemuritor,ca unul ce are minte ce naste cuvantul si este nedespartita si de-o fiinta cu sufletul.Cele ce tin de mine sunt vrednicia imparateasca,stapanitoare,cuvantatoare si libertatea vointei…….. si inca 2 parti ce ne apartin pe care va rog sa le cititi.De ce am scris cele de mai sus?,daca omul nu-si cunoaste”continutul”prea putin probabil sa-l cunoasca
    pe Dumnezeu.DOAMNE AJUTA!

  8. Da. Trebuie spus adevărul pe față şi nu numai spus ci şi luptat legal şi ortodox pentru cinstirea şi respectarea lui.
    Demonul ispiteşte şi luptă din interior. Î-ți incită simțurile, nervii, orgoliul, ego-ul şi toate cele înrobitoare din lăuntrul tău, ca şi cum tu însuți le-ai provocat şi activat. Tot la fel lucrează şi slujbaşii omeneşti ai săi. Aceştia cer, incită, impun şi determină din mijlocul mulțimii, nu din centrul puterii. Ei sunt ai puterii, ai stăpânirii anticristice, sută la sută, dar se arată a fi exact din partea cealaltă. Invocă democrația, discriminarea şi toleranța, la cel mai speculativ mod posibil şi interpretabil, în cele ce nu pot fi acceptate şi implementate, dar în aşa fel încât puterea să implementeze ce vrea dar şi să se spele pe mâini şi să pară a fi implementatoarea democrației şi garantul ei.
    Părinții nu mai pot fi părinți, copiilor lor, exact în ar trebui sa fie, ci doar în a se supune celor ce le dictează “demo (no) crația. Să fie părinți… conduşi de copii şi de carta dictatorială a… ce vine pe filiera Americo-UE.
    Deja tineretul este dependent de rețelele de… monice şi este în majoritate răzvrătit şi idolatru, credul şi lipsit de un minim de discernământ.
    “Marele stăpân” îşi şcoleşte robii pe față. Ia determinat să ceară ei înşişi aceasta, ca şi cum ar veni de la ei.
    Nu pot suferi să nu fie astfel, să nu se arate… “deştepți”, “moderni”, pasionali, oameni ai clipei şi ai mileniului. Tot ce nu e astfel… e ruşine, degradare, mizerie şi infern.
    Nici când nu a fost o aşa decadența şi o aşa prostire şi orbire a lumii.
    Cea mai mare primejdie o constituie masa uriaşă de proşti şcoliți, de proşti care descriu savant nano nimicul şi nu văd imensitatea divină.
    Asta şi-a dorit demonul. Şi a reuşit.

  9. Parintele are un dar la care putini dintre noi ajung. Are discernamant.

  10. Va scriu din Canada.Aici acum este un mare taraboi pentru ca primul ministru,o lesbianca,a promulgat o lege ca sa se faca educatie sexuala in scoli de la clasa intai si chiar de la gradinita.Si nu o educatie sexuala normala,ci orientata spre partea homosexuala,adica sa il invete pe copil ca a fi cu o persoana de sex opus sau cu una de acelasi sex este doar o chestiune de alegere,nimic gresit dealtfel.Inainte educatia sexuala era in scoli la clasele mari si nu se intra in astfel de detalii.Acum au vazut ca copiii sunt deja formati si nu percuteaza cum vor ei.Asa ca au schimbat strategia si vor sa-i spele pe creier pe cei mici.Si asta se intampla in multe tari.
    Asa ca predica parintelui este mai mult decat actuala.
    Ochii mari si mintea limpede.

  11. Pingback: PARINTELE IONA, profesorul anahoret de la Manastirea Oaşa (VIDEO): “Este o lupta ca sufletele copiilor sa fie rapite de la Dumnezeu”. DESPRE ILUZIA POLITICII si A LIBERTATII DE A NE ALEGE CONDUCATORII, despre ROBIA LA DIAVOL SI LA BANCI, PRIN
  12. @ pr. B.S.:

    Spre binele dumneavoastra nu va publicam porcariile postate, care va fac de rusine calitatea de preot, pe care va straduiti sa o varati adanc in noroi, spre sminteala generala, rafuindu-va cu fratii dumneavoastra si purtandu-le sambetele. Sa ne fereasca Dumnezeu! Sa nu vi se socoteasca aceste pacate si va daruiasca vreme de pocainta! Nu mai insistati, fiindca tot ceea ce ati merita ar fi doar o propunere de caterisire, cu toata dragostea, pentru ca atata venin si otrava si un asemena limbaj nu ne-a fost dat sa vedem nici la mireni mai nedusi la biserica. Doamne, pazeste-ne de astfel de caderi pe toti!

  13. Pingback: MAICA DOMNULUI – ICOANA PURITATII DESAVARSITE versus AGRESIUNILE NECURATIEI, “BINE FINANTATE SI ORGANIZATE”, LA ADRESA COPIILOR si “MACELARIA” AVORTULUI CARE APASA CA UN BLESTEM PUSTIITOR ASUPRA POPORULUI ROMÂN: “Sa nu
  14. Pingback: “Împăratul e gol!” – LIDIA STĂNILOAE despre PERVERTIREA COPIILOR si IPOCRIZIA “PREACINSTITILOR SPECIALISTI” in “bunastarea psihica” a copiilor, care vor sa-i emancipeze, “protejandu-i” de “traumel
  15. Pingback: IPS Teofan (VIDEO) la Duminica Ortodoxiei despre MARTURISIREA CREDINTEI, TESTUL “OREI DE RELIGIE” si CRESTINII OMORATI PENTRU HRISTOS “chiar in timp ce noi vorbim si stam in sfintele biserici”/ CINE SI DE CE LUPTA IMPOTRIVA RELIGIE

Comentariile sunt inchise.

Formular comentarii

Carti

Documentare