Istoricul Alin Muresan despre FENOMENUL PITESTI SI URMARILE LUI DE AZI: “Atunci se facea cu ciomagul, acum se face mai frumos, dar esenta nu e diferita”

25-01-2011 7 minute Sublinieri

Să te apuci, la 22 de ani, să studiezi cel mai atroce experiment efectuat în puşcăriile comuniste, aşa-numitul „fenomen Piteşti”, presupune un curaj rar. Să petreci, apoi, cinci ani citind şi descriind cum tineri ca tine erau siliţi să se tortureze reciproc în cele mai groaznice moduri, să se lepede de cei dragi, să blasfemieze ce aveau mai sfânt, să se transforme în ne-oameni, înseamnă o rezistenţă psihică remarcabilă şi o maturizare accelerată.

La 27 de ani, Alin Mureşan, cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), trăieşte zile fericite: poate să arate publicului ce a realizat. El a condus echipa de tineri istorici care a lansat recent cea mai mare bază de date, disponibilă gratuit, referitoare la „reeducarea prin tortură” din închisorile româneşti – www.fenomenulpitesti.ro.

A scris scenariul documentarului „Demascarea” (regizat de Nicolae Mărgineanu, el însuşi urmaşul unei familii de luptători anticomunişti), în care opt supravieţuitori ai Piteştiului rememorează chinurile inimaginabile prin care au trecut în urmă cu 60 de ani. Documentarul – coproducţie a Fundaţiei Arseniei Boca, IICCMER şi Ager Film, cu sprijinul Konrad Adenauer Stiftung – are 70 de minute şi va putea fi găsit în librării încă din această lună.

În fine, Alin Mureşan va lansa în februarie ediţia a doua, rescrisă aproape complet, a cărţii care adună munca sa de cercetare din aceşti cinci ani: „Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate” – fără îndoială cea mai temeinică istorie a experimentului desfăşurat între noiembrie 1949 şi decembrie 1951 în mai multe puşcării din România comunistă.

Trei realizări – site, film şi carte – pentru care Alin Mureşan şi colaboratorii săi merită respectul oricărui român:

(…) În Piteşti se acţiona asupra esenţei, nu asupra formelor exterioare. Respectiv, dacă tu pui preţ pe sinceritate, pe prietenie, îţi iubeşti mama sau crezi că ai face orice pentru iubita ta, cei care au făcut Piteştiul te-ar fi atacat exact în aceste lucruri. Pe de altă parte, ţi-aş spune că oamenii care au trecut prin Piteşti şi prin nişte suferinţe pe care noi nu avem cum să le pricepem sunt astăzi persoane cu totul deosebite şi carismatice, şi aş face în aşa fel încât să cunoşti măcar unul dintre ei, fiindcă ştiu că ai deveni, la rândul tău, un om mai bun. (…)

M.M.: Bun, continuu cu studentul cel naiv: vrei să spui că România de azi este aşa cum este şi din cauza a ceea ce se numeşte “fenomenul Piteşti”?

Da, nu am niciun dubiu că România de azi e influenţată direct de ce s-a întâmplat la Piteşti. Îţi dau doar câteva detalii: cultivarea neîncrederii, eliminarea sau batjocorirea discursului creştin, violenţa gratuită (pe străzi sau în media), luatul peste picior al oricăror repere morale etc. Atunci se făcea cu ciomagul, acum se face mai frumos, dar esenţa nu e diferită. Şi dacă te deranjează măcar unul din lucrurile de mai sus, poţi să înveţi din Piteşti cum să treci peste ele rămânând om.

M.M.: Ştiu că asta e şi teza uneia dintre profesoarele tale de la facultatea de jurnalism din Cluj, Ruxandra Cesereanu, care a scris cărţi atât despre rezistenţa anticomunistă, cât şi despre tortură în secolul XX. Ea spune că „fenomenul Piteşti” este definitoriu pentru întreaga Românie de până în 1989 şi că urmările lui se văd şi azi. Presupunând că e aşa, cum a fost posibil ca efectele să fie “expandate” la nivel naţional?

– Destul de simplu: din punctul meu de vedere, Piteştiul nu urmărea crearea unui „om nou”, cum susţinea regimul, dar a contribuit la acest lucru. Pentru că, odată ce frângi orice urmă de rezistenţă, aruncându-i în temniţe pe toţi cei care ridică glasul împotriva ta (sau care ar putea să ridice glasul cândva…), rămâi cu o masă de manevră speriată, căreia poţi să-i spui orice, câtă vreme o ţii sub teroare. Şi să nu uităm că în poziţiile de decizie au fost numiţi oameni fără niciun soi de pregătire profesională, care ulterior au fost plimbaţi prin mai multe funcţii, prin celebra „rotaţie de cadre”. Nu-i aşa că şi asta seamănă cu ce vedem azi în politică?

M.M.: E adevărat că „reeducarea” de la Piteşti şi din celelalte închisori comuniste e rezultatul unor studii de psihologie şi sociologie întreprinse în URSS şi preluate şi de agenţii sovietici instalaţi la conducerea Securităţii?

– Această ipoteză nu poate fi confirmată documentar deocamdată, şi nici nu sunt optimist că ar putea fi vreodată. Dar este de necontestat faptul că „fenomenul Piteşti” a fost ordonat şi coordonat de către agenţii NKVD aflaţi la conducerea Securităţii,îndeosebi de Gheorghe Pintilie. Deşi mă ocup de subiect de 5 ani, sunt multe întrebări esenţiale cărora nu le găsesc răspunsul. De pildă: „Cine inventa torturile?”. Din păcate, nu există nici măcar mărturii despre acest lucru, ci doar supoziţii subiective.

M.M.: Şi-atunci care sunt ipotezele istorice privind originea acestui experiment?

– Până acum s-a mers pe ideea că s-a aplicat o metodă dezvoltată de un pedagog sovietic, Anton Semionovici Makarenko. Dar, din punctul meu de vedere, ea reprezintă, în cel mai bun caz, doar un punct de pornire – şi chiar unul diferit în esenţa sa de ce s-a întâmplat la Piteşti. La Makarenko era vorba de delincvenţi de drept comun (prin urmare, cu totul alt set de convingeri şi valori), cu un regim de semi-libertate. El nu specifică metoda prin care acţiona asupra lor (violenţa este doar presupusă, el însuşi afirmând că îi displace) etc. Deci eu nu mizez pe această ipoteză. Însă nici nu aş putea să spun care este originea adevărată.

Concluzia mea de până acum este că s-a ajuns la forma pe care o cunoaştem dintr-o îmbinare a indicaţiilor agenţilor NKVD cu fanteziile bolnăvicioase ale acelor deţinuţi care intraseră (aproape toţi în mod forţat) în acest joc. În condiţii extreme, omul face lucruri de care nu se credea în stare. Şi sunt câteva mărturii şocante ale agresorilor din Piteşti în ceea ce priveşte starea de nebunie şi transformările psihologice la care ajunseseră. (…)

M.M.: Cum îţi explici că, şi în acest caz, avem de-a face cu excepţia numită România?

Cu cât e mai mare rezistenţa, cu atât mai puternică trebuie să fie acţiunea împotriva ei. România era profund anticomunistă, fiindcă avea la bază proprietatea privată (împroprietărirea ţăranilor se făcuse prin luptă în Primul Război Mondial, deci cu mari sacrificii, şi nimeni n-ar fi renunţat de bună voie la ea), dragostea de ţară (dovedită prin eforturile făcute pentru unire), tradiţia monarhică şi credinţa în Dumnezeu. Ele nu erau specifice doar elitelor, ci majorităţii populaţiei.

În acest timp, Partidul Comunist din România avea activităţi perfect anti-naţionale, aplaudând pierderea Basarabiei în faţa URSS, de exemplu, şi nu este întâmplător faptul că cei mai mulţi membri ai săi nu erau români. Or, lucrurile nu puteau rămâne aşa, şi atunci trebuia intervenit brutal. Iar comunismul se întemeia pe valorile antagonice: naţionalizarea, internaţionalismul şi ateismul. (…)

M.M.: Vrei să spui (şi aici redevin studentul cel naiv) că noi, românii, avem, de fapt, un trecut cu care ar trebui să ne mândrim, că am fost naţia cel mai greu de supus?

– Mândria este un păcat, nu e bună. În plus, nu văd de ce ar trebui să ne mândrim noi, cei de azi, care nu facem nimic pentru ţară, cu ce au făcut alţii înaintea noastră. Dar cred foarte tare că nu avem de ce să ne fie ruşine cu trecutul nostru. Avem, ca toate popoarele, şi momente bune, şi momente proaste. Mă deranjează însă discursul antinaţional: România e o ţară de hoţi, de leneşi, de proşti etc. Dacă mă uit în spate, nu văd lucrul acesta. Şi chiar dacă ar fi aşa, asta nu înseamnă că trebuie să o dispreţuiesc. Este ca şi cum ai spune că o dispreţuieşti pe mama pentru că nu e perfectă.

M.M.: Într-un trailer al filmului „Demascarea” se spune că „reeducarea” de la Piteşti ar fi „cel mai mare secret al Securităţii”. De ce această formulare?

– Securitatea avea obsesia aceasta de a şterge urmele implicării sale şi de a arunca toată vina pe deţinuţii politici. Şi aş spune că nu degeaba urmărea lucrul acesta, fiindcă, din momentul în care s-a aflat ce se întâmplă la Piteşti, acţiunea a dat greş şi a trebuit să fie oprită. Chiar şi aşa, regimul a încercat să acrediteze ideea că el este victima deţinuţilor, şi nu invers. Probabil că, dacă nu intervenea momentul 1989, îi şi reuşea. Iar noi, prin filmul acesta, şi prin întreg proiectul, vrem să facem exact ceea ce nu dorea Securitatea: să vorbim tuturor despre Piteşti. (…)

M.M.: Mărturisesc că eu am citit doar cartea lui Virgil Ierunca despre „Fenomenul Piteşti”, dar asta era acum 20 de ani. Şi ceea ce m-a cutremurat, pe lângă bătăi, blasfemii, lepădarea de familie sau faptul că erau puşi să-şi mănânce fecalele unul altuia, este că deţinuţii nu mai puteau să se sinucidă. Erau atât de supravegheaţi zi şi noapte, încât, cu puţine excepţii, nu mai aveau nici măcar această alegere. Pe tine ce tortură te-a marcat?

– Nu mai pot să răspund la astfel de întrebări. În primii ani mai aveam momente în care mă sculam pur şi simplu de la masa de studiu şi mă plimbam aiurea prin oraş, fără să ştiu încotro sau de ce, dar am trecut de mult de etapa asta. Nu cred că o metodă anume mă răscoleşte, ci cumulul lor şi faptul că victimele nu aveau idee dacă şi când se vor opri torturile. Părea că nu este scăpare. Nu degeaba unii deţinuţi au comparat Piteştiul cu iadul: fiindcă părea veşnic.

M.M.: A propos de sinucidere, subtitlul cărţii tale e „Cronica unei sinucideri asistate”. Explică-l puţin, te rog.

– E doar a doua oară când o fac. Cred că va fi şi ultima, fiindcă e foarte greu de înţeles. Pentru mine, toţi deţinuţii sunt victime, inclusiv cei care au acceptat colaborarea cu Securitatea. Şi pentru că Securitatea a stat în umbră, aruncând toată responsabilitatea pe deţinuţi, vorbesc despre o „sinucidere asistată”. Dar ea trebuie înţeleasă în spiritul celebrului banc: „Ce a spus Maiakovski înainte de a se sinucide? – Nu trageţi, tovarăşi!”. Iar sinuciderea poate fi atât fizică (în cazul celor care au murit), cât şi morală. Cât despre cronică, cred că este evident: cu excepţia capitolului de concluzii, am prezentat faptele fără comentarii sau consideraţii personale; jurnalistic, dacă vrei.

M.M.: Ai aflat cam de tânăr de ce sunt capabili oamenii. Cum te-au schimbat aceşti 5 ani de când studiezi „fenomenul Piteşti”?

– M-am apropiat de Dumnezeu şi sunt preocupat să lupt în primul rând cu mine şi cu limitele mele. Cam asta…

M.M.: Ultima întrebare. Citind despre grozăviile prin care au trecut, apoi cunoscându-i personal, cum crezi că au reuşit acei oameni să supravieţuiască şi să rămână – sau să redevină – buni şi normali?

 

– S-au apropiat de Dumnezeu şi au fost preocupaţi să lupte în primul rând cu ei înşişi şi cu limitele lor. Odată ce accepţi că suferinţa are un rol în viaţă şi o înţelegi, atunci totul are un sens. Iar esenţa credinţei este iubirea – nu doar a celor buni, ci şi a celor răi.

***

Un fragment din volumul „Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate”, de Alin Mureşan:

(…) Acţiunea de la Piteşti a avut, în opinia noastră, două scopuri: unul direct şi imediat (obţinerea informaţiilor suplimentare despre opozanţi) şi unul strategic, mai puţin evident, dar, în fond, mai important pentru regim decât primul, care a constat în distrugerea şi/sau compromiterea viitoarelor elite politice, morale şi intelectuale. Considerăm că ceea ce s-a întâmplat în Piteşti (şi apoi în alte închisori din România) se înscria într-un plan bine pus la punct de supunere şi transformare a poporului român.

Pentru a construi „omul nou” atât de clamat de ideologia comunistă, era necesară în primul rând distrugerea vechii societăţi: din acest motiv au fost decapitate elitele din toate domeniile de activitate şi s-a realizat o inversiune a scării valorilor prin înlocuirea lor cu oameni de la periferia societăţii. Pericolul imediat au devenit astfel vârfurile studenţeşti, cei care urmau să le ia locul, în mod natural, vechilor elite.

Nu credem că Piteştiul urmărea obţinerea „omului nou” din această categorie şi ne argumentăm părerea prin aceea că nici uneia dintre victime, indiferent că a colaborat sau nu cu agresorii şi autorităţile comuniste, nu i s-a permis accesul în funcţii şi nu a fost preluată de aparatul de propagandă pentru a ilustra principiile transformării. Motivul pentru care au fost permanent supuşi presiunilor şi complet marginalizaţi în societate (încercări de racolare ca informatori, ameninţări, refuzul continuării studiilor, presiuni asupra familiei, refuzul încadrării în câmpul muncii etc.) este mult mai simplu: cei forţaţi să lupte permanent pentru a-şi câştiga existenţa ori pentru a scăpa de umbra Securităţii nu se puteau constitui într-o pătură socială care să se opună comunismului.

Odată înlăturat şi acest pericol, noile generaţii deveneau amnezice, fără legături cu trecutul şi fără repere, astfel că ele au putut fi uşor modelate şi controlate. Prin urmare, victimele sistemului tip Piteşti au constituit doar un pas în realizarea „omului nou”. (…)

***


Categorii

Fenomenul Pitesti, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Pagini laice

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

54 Commentarii la “Istoricul Alin Muresan despre FENOMENUL PITESTI SI URMARILE LUI DE AZI: “Atunci se facea cu ciomagul, acum se face mai frumos, dar esenta nu e diferita”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: FORT 13 JILAVA: istorii tulburatoare din inchisoare cu Constantin Iulian, Gheorghe Jijie si altii/ Despre FENOMENUL PITESTI cu Alin Muresan/ BISERICA ORTODOXA SI PRIGOANA COMUNISTA [documentare si interviuri VIDEO] - Recomandari
  2. Pingback: Gheorghe Stanica, supravietuitor al EXPERIMENTULUI PITESTI, a trecut la Domnul - Recomandari
  3. Pingback: Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” – invataminte esentiale din inchisoare, valabile si pentru zilele noastre: LUPTA PENTRU DISTRUGEREA INTIMITATII E MAI PREZENTA CA ORICAND, DAR CU METODE MAI PERFIDE! -
  4. Pingback: PARINTELE IUSTIN PARVU – Interviu inedit din 1991 despre CUMPLITELE PATIMIRI DIN INCHISORILE COMUNISTE, despre metodele satanice de anchetare, reeducare, delatiune si dezbinare si CUM LUCREAZA PROVOCATORII ODIOSI -
  5. Pingback: Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” (II): “Dumnezeu ne vorbeste, realmente!, numai ca nu-L auzim, dar ne vorbeste! VANEAZA LA MAXIMUM PUTINELE CLIPE LIBERE PENTRU A TE INTERIORIZA!” -
  6. Pingback: CUM DEVII “OMUL RUSILOR” SI CAND “BUTEAZA” ACTIVISTII “SISTEMULUI”? Cand se adopta atitudini incomode pentru mainstream, chiar si pe teme neutre ca “INDUSTRIA ALIMENTARA”… - Recomandari
  7. Pingback: Istoricul Alin Muresan despre EXPERIMENTUL PITESTI [video]: Care este “PERVERSITATEA celor care aduc în discuţie „FILOLEGIONARISMUL” unor deţinuţi de la Piteşti”; Si: “Ceea ce s-a întâmplat în închisoarea Guantanamo se aseam
  8. Pingback: MECANISMELE MANIPULARII ROMANIEI. Cum este practicat astazi RAZBOIUL NEVAZUT impotriva mintilor noastre - Recomandari
  9. Pingback: DE LA PITESTI LA ABU GHRAIB via EXPERIMENTUL STANFORD. Despre conditiile in care oamenii normali devin TORTIONARII FEROCI ai semenilor lor si despre NEVOINTA DE A FI OM. In plus: observatii critice fata de proiectul ”REEDUCAREA DE LA PITESTI” realizat
  10. Stau cateodata si ma gandesc prin ce au putut trece acei oameni,prin ce torturi inimaginabile,concepute de semenii lor.Oare era nevoie de asa ceva?Nu este posibil ca nici acum sa nu fie trasi la raspundere si pedepsiti,tortionarii.Nu este posibil ca acele fiare umane sa se afle printre noi in prezent,TORTIONARII.Poate asa ar muri cu sufletul impacat cei ce au fost schingiuiti,care inca mai sunt in viata acum.Dupa parerea mea ar trebui ca cei care mai traiesc sa fie RUGATI de cei ce conduc ministerul invatamantului sa vina sa povesteasca in scoli trecutul,istoria trecutului lor.Din pacate sunt foarte multi copii care nu stiu ce au putut face PCR.Poate ca,daca comunismul nu distrugea intelectualii acestei tari alta ar fi fost soarta noastra,a poporului roman batjocorit si infometat pe timpul comunist si acum dupa revolutie supt,furat,jefuit tot de …..ei

  11. @ Gabriel:

    In acest moment pedepsirea putinilor batrani tortionari care mai traiesc nu mai serveste la nimic, mai ales ca demascarea, demontarea si condamnarea adevaratelor mecanisme si a autorilor morali ai crimelor comunismului nu s-a facut si nu exista interesul sa se faca vreodata.

    Apoi, totusi, nu e vorba, propriu-zis, chiar sau doar de PCR cand vorbim de tortionari – pe de o parte, iar, pe de alta parte, e bine sa deschidem larg ochii si sa vedem ca esenta ticaloasa, nihilista, criminala si totalitara a comunismului aceluia nu este ceva de domeniul trecutului sau a prelungirilor istorice cu PCR-ul, asa cum vor sa reduca unii fenomenul. Iar despre asta am fost preveniti de mult, de mult.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2013/09/23/pitesti-dupa-pitesti-mihai-buracu/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/11/19/parintele-gheorghe-calciu-pitesti-dupa-pitesti/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/11/20/4-ani-de-la-mutarea-printre-sfinti-a-parintelui-marturisitor-gheorghe-calciu-despre-comunism-globalizare-multiculturalism-nu-trebuie-sa-va-bucurati-prea-mult-de-libertatea-europeana-ca-n-o-s-o/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/09/29/parintele-adrian-fageteanu-interviu-despre-vremurile-din-urma-prigoana-sfarsitul-lumii-tvr-2006/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2013/03/06/uniunea-europeana-ue-urss-comunism-americanizare-colonialism-fondul-monetar-internationalsaracire-bukovski-garaudy-demostene-andronescu/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/02/17/avertismentul-profetic-al-sfantului-inchisorilor-valeriu-gafencu-ateismul-va-fi-invins-dar-sa-fiti-atenti-cu-ce-va-fi-inlocuit/

  12. Pingback: Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” (II): “Dumnezeu ne vorbeste, realmente!, numai ca nu-L auzim, dar ne vorbeste! VANEAZA LA MAXIMUM PUTINELE CLIPE LIBERE PENTRU A TE INTERIORIZA!” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: “SE INTORC COMUNISTII, DRAGII MEI! In numele libertatii si democratiei, SE PREGATESC CRIME morale, si chiar fizice!” – Avertismentul profetic al MITROPOLITULUI BARTOLOMEU in predici audio la pilda datornicului nemilostiv | Cuvântul Orto
  14. Pingback: Condamnarea si incatusarea TORTIONARULUI VISINESCU – dreptate tarzie, razbunare inutila sau doar ALIBI pentru OCULTAREA MARILOR VINOVATI MORALI pentru ideologia si crimele comunismului? SISTEMUL SECURISTIC NU CUMVA S-A PERPETUAT, S-A INTARIT SI S-A
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare