Istoricul Alin Muresan despre FENOMENUL PITESTI SI URMARILE LUI DE AZI: “Atunci se facea cu ciomagul, acum se face mai frumos, dar esenta nu e diferita”
- ImpactNews [Mihnea Maruta]: Alin Mureşan: “Fenomenul Piteşti” e una dintre cauzele României de azi
Să te apuci, la 22 de ani, să studiezi cel mai atroce experiment efectuat în puşcăriile comuniste, aşa-numitul „fenomen Piteşti”, presupune un curaj rar. Să petreci, apoi, cinci ani citind şi descriind cum tineri ca tine erau siliţi să se tortureze reciproc în cele mai groaznice moduri, să se lepede de cei dragi, să blasfemieze ce aveau mai sfânt, să se transforme în ne-oameni, înseamnă o rezistenţă psihică remarcabilă şi o maturizare accelerată.
La 27 de ani, Alin Mureşan, cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), trăieşte zile fericite: poate să arate publicului ce a realizat. El a condus echipa de tineri istorici care a lansat recent cea mai mare bază de date, disponibilă gratuit, referitoare la „reeducarea prin tortură” din închisorile româneşti – www.fenomenulpitesti.ro.
A scris scenariul documentarului „Demascarea” (regizat de Nicolae Mărgineanu, el însuşi urmaşul unei familii de luptători anticomunişti), în care opt supravieţuitori ai Piteştiului rememorează chinurile inimaginabile prin care au trecut în urmă cu 60 de ani. Documentarul – coproducţie a Fundaţiei Arseniei Boca, IICCMER şi Ager Film, cu sprijinul Konrad Adenauer Stiftung – are 70 de minute şi va putea fi găsit în librării încă din această lună.
În fine, Alin Mureşan va lansa în februarie ediţia a doua, rescrisă aproape complet, a cărţii care adună munca sa de cercetare din aceşti cinci ani: „Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate” – fără îndoială cea mai temeinică istorie a experimentului desfăşurat între noiembrie 1949 şi decembrie 1951 în mai multe puşcării din România comunistă.
Trei realizări – site, film şi carte – pentru care Alin Mureşan şi colaboratorii săi merită respectul oricărui român:
(…) În Piteşti se acţiona asupra esenţei, nu asupra formelor exterioare. Respectiv, dacă tu pui preţ pe sinceritate, pe prietenie, îţi iubeşti mama sau crezi că ai face orice pentru iubita ta, cei care au făcut Piteştiul te-ar fi atacat exact în aceste lucruri. Pe de altă parte, ţi-aş spune că oamenii care au trecut prin Piteşti şi prin nişte suferinţe pe care noi nu avem cum să le pricepem sunt astăzi persoane cu totul deosebite şi carismatice, şi aş face în aşa fel încât să cunoşti măcar unul dintre ei, fiindcă ştiu că ai deveni, la rândul tău, un om mai bun. (…)
– M.M.: Bun, continuu cu studentul cel naiv: vrei să spui că România de azi este aşa cum este şi din cauza a ceea ce se numeşte “fenomenul Piteşti”?
– Da, nu am niciun dubiu că România de azi e influenţată direct de ce s-a întâmplat la Piteşti. Îţi dau doar câteva detalii: cultivarea neîncrederii, eliminarea sau batjocorirea discursului creştin, violenţa gratuită (pe străzi sau în media), luatul peste picior al oricăror repere morale etc. Atunci se făcea cu ciomagul, acum se face mai frumos, dar esenţa nu e diferită. Şi dacă te deranjează măcar unul din lucrurile de mai sus, poţi să înveţi din Piteşti cum să treci peste ele rămânând om.
M.M.: Ştiu că asta e şi teza uneia dintre profesoarele tale de la facultatea de jurnalism din Cluj, Ruxandra Cesereanu, care a scris cărţi atât despre rezistenţa anticomunistă, cât şi despre tortură în secolul XX. Ea spune că „fenomenul Piteşti” este definitoriu pentru întreaga Românie de până în 1989 şi că urmările lui se văd şi azi. Presupunând că e aşa, cum a fost posibil ca efectele să fie “expandate” la nivel naţional?
– Destul de simplu: din punctul meu de vedere, Piteştiul nu urmărea crearea unui „om nou”, cum susţinea regimul, dar a contribuit la acest lucru. Pentru că, odată ce frângi orice urmă de rezistenţă, aruncându-i în temniţe pe toţi cei care ridică glasul împotriva ta (sau care ar putea să ridice glasul cândva…), rămâi cu o masă de manevră speriată, căreia poţi să-i spui orice, câtă vreme o ţii sub teroare. Şi să nu uităm că în poziţiile de decizie au fost numiţi oameni fără niciun soi de pregătire profesională, care ulterior au fost plimbaţi prin mai multe funcţii, prin celebra „rotaţie de cadre”. Nu-i aşa că şi asta seamănă cu ce vedem azi în politică?
M.M.: E adevărat că „reeducarea” de la Piteşti şi din celelalte închisori comuniste e rezultatul unor studii de psihologie şi sociologie întreprinse în URSS şi preluate şi de agenţii sovietici instalaţi la conducerea Securităţii?
– Această ipoteză nu poate fi confirmată documentar deocamdată, şi nici nu sunt optimist că ar putea fi vreodată. Dar este de necontestat faptul că „fenomenul Piteşti” a fost ordonat şi coordonat de către agenţii NKVD aflaţi la conducerea Securităţii,îndeosebi de Gheorghe Pintilie. Deşi mă ocup de subiect de 5 ani, sunt multe întrebări esenţiale cărora nu le găsesc răspunsul. De pildă: „Cine inventa torturile?”. Din păcate, nu există nici măcar mărturii despre acest lucru, ci doar supoziţii subiective.
M.M.: Şi-atunci care sunt ipotezele istorice privind originea acestui experiment?
– Până acum s-a mers pe ideea că s-a aplicat o metodă dezvoltată de un pedagog sovietic, Anton Semionovici Makarenko. Dar, din punctul meu de vedere, ea reprezintă, în cel mai bun caz, doar un punct de pornire – şi chiar unul diferit în esenţa sa de ce s-a întâmplat la Piteşti. La Makarenko era vorba de delincvenţi de drept comun (prin urmare, cu totul alt set de convingeri şi valori), cu un regim de semi-libertate. El nu specifică metoda prin care acţiona asupra lor (violenţa este doar presupusă, el însuşi afirmând că îi displace) etc. Deci eu nu mizez pe această ipoteză. Însă nici nu aş putea să spun care este originea adevărată.
Concluzia mea de până acum este că s-a ajuns la forma pe care o cunoaştem dintr-o îmbinare a indicaţiilor agenţilor NKVD cu fanteziile bolnăvicioase ale acelor deţinuţi care intraseră (aproape toţi în mod forţat) în acest joc. În condiţii extreme, omul face lucruri de care nu se credea în stare. Şi sunt câteva mărturii şocante ale agresorilor din Piteşti în ceea ce priveşte starea de nebunie şi transformările psihologice la care ajunseseră. (…)
M.M.: Cum îţi explici că, şi în acest caz, avem de-a face cu excepţia numită România?
– Cu cât e mai mare rezistenţa, cu atât mai puternică trebuie să fie acţiunea împotriva ei. România era profund anticomunistă, fiindcă avea la bază proprietatea privată (împroprietărirea ţăranilor se făcuse prin luptă în Primul Război Mondial, deci cu mari sacrificii, şi nimeni n-ar fi renunţat de bună voie la ea), dragostea de ţară (dovedită prin eforturile făcute pentru unire), tradiţia monarhică şi credinţa în Dumnezeu. Ele nu erau specifice doar elitelor, ci majorităţii populaţiei.
În acest timp, Partidul Comunist din România avea activităţi perfect anti-naţionale, aplaudând pierderea Basarabiei în faţa URSS, de exemplu, şi nu este întâmplător faptul că cei mai mulţi membri ai săi nu erau români. Or, lucrurile nu puteau rămâne aşa, şi atunci trebuia intervenit brutal. Iar comunismul se întemeia pe valorile antagonice: naţionalizarea, internaţionalismul şi ateismul. (…)
M.M.: Vrei să spui (şi aici redevin studentul cel naiv) că noi, românii, avem, de fapt, un trecut cu care ar trebui să ne mândrim, că am fost naţia cel mai greu de supus?
– Mândria este un păcat, nu e bună. În plus, nu văd de ce ar trebui să ne mândrim noi, cei de azi, care nu facem nimic pentru ţară, cu ce au făcut alţii înaintea noastră. Dar cred foarte tare că nu avem de ce să ne fie ruşine cu trecutul nostru. Avem, ca toate popoarele, şi momente bune, şi momente proaste. Mă deranjează însă discursul antinaţional: România e o ţară de hoţi, de leneşi, de proşti etc. Dacă mă uit în spate, nu văd lucrul acesta. Şi chiar dacă ar fi aşa, asta nu înseamnă că trebuie să o dispreţuiesc. Este ca şi cum ai spune că o dispreţuieşti pe mama pentru că nu e perfectă.
M.M.: Într-un trailer al filmului „Demascarea” se spune că „reeducarea” de la Piteşti ar fi „cel mai mare secret al Securităţii”. De ce această formulare?
– Securitatea avea obsesia aceasta de a şterge urmele implicării sale şi de a arunca toată vina pe deţinuţii politici. Şi aş spune că nu degeaba urmărea lucrul acesta, fiindcă, din momentul în care s-a aflat ce se întâmplă la Piteşti, acţiunea a dat greş şi a trebuit să fie oprită. Chiar şi aşa, regimul a încercat să acrediteze ideea că el este victima deţinuţilor, şi nu invers. Probabil că, dacă nu intervenea momentul 1989, îi şi reuşea. Iar noi, prin filmul acesta, şi prin întreg proiectul, vrem să facem exact ceea ce nu dorea Securitatea: să vorbim tuturor despre Piteşti. (…)
M.M.: Mărturisesc că eu am citit doar cartea lui Virgil Ierunca despre „Fenomenul Piteşti”, dar asta era acum 20 de ani. Şi ceea ce m-a cutremurat, pe lângă bătăi, blasfemii, lepădarea de familie sau faptul că erau puşi să-şi mănânce fecalele unul altuia, este că deţinuţii nu mai puteau să se sinucidă. Erau atât de supravegheaţi zi şi noapte, încât, cu puţine excepţii, nu mai aveau nici măcar această alegere. Pe tine ce tortură te-a marcat?
– Nu mai pot să răspund la astfel de întrebări. În primii ani mai aveam momente în care mă sculam pur şi simplu de la masa de studiu şi mă plimbam aiurea prin oraş, fără să ştiu încotro sau de ce, dar am trecut de mult de etapa asta. Nu cred că o metodă anume mă răscoleşte, ci cumulul lor şi faptul că victimele nu aveau idee dacă şi când se vor opri torturile. Părea că nu este scăpare. Nu degeaba unii deţinuţi au comparat Piteştiul cu iadul: fiindcă părea veşnic.
M.M.: A propos de sinucidere, subtitlul cărţii tale e „Cronica unei sinucideri asistate”. Explică-l puţin, te rog.
– E doar a doua oară când o fac. Cred că va fi şi ultima, fiindcă e foarte greu de înţeles. Pentru mine, toţi deţinuţii sunt victime, inclusiv cei care au acceptat colaborarea cu Securitatea. Şi pentru că Securitatea a stat în umbră, aruncând toată responsabilitatea pe deţinuţi, vorbesc despre o „sinucidere asistată”. Dar ea trebuie înţeleasă în spiritul celebrului banc: „Ce a spus Maiakovski înainte de a se sinucide? – Nu trageţi, tovarăşi!”. Iar sinuciderea poate fi atât fizică (în cazul celor care au murit), cât şi morală. Cât despre cronică, cred că este evident: cu excepţia capitolului de concluzii, am prezentat faptele fără comentarii sau consideraţii personale; jurnalistic, dacă vrei.
M.M.: Ai aflat cam de tânăr de ce sunt capabili oamenii. Cum te-au schimbat aceşti 5 ani de când studiezi „fenomenul Piteşti”?
– M-am apropiat de Dumnezeu şi sunt preocupat să lupt în primul rând cu mine şi cu limitele mele. Cam asta…
M.M.: Ultima întrebare. Citind despre grozăviile prin care au trecut, apoi cunoscându-i personal, cum crezi că au reuşit acei oameni să supravieţuiască şi să rămână – sau să redevină – buni şi normali?
– S-au apropiat de Dumnezeu şi au fost preocupaţi să lupte în primul rând cu ei înşişi şi cu limitele lor. Odată ce accepţi că suferinţa are un rol în viaţă şi o înţelegi, atunci totul are un sens. Iar esenţa credinţei este iubirea – nu doar a celor buni, ci şi a celor răi.
***
Un fragment din volumul „Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate”, de Alin Mureşan:
(…) Acţiunea de la Piteşti a avut, în opinia noastră, două scopuri: unul direct şi imediat (obţinerea informaţiilor suplimentare despre opozanţi) şi unul strategic, mai puţin evident, dar, în fond, mai important pentru regim decât primul, care a constat în distrugerea şi/sau compromiterea viitoarelor elite politice, morale şi intelectuale. Considerăm că ceea ce s-a întâmplat în Piteşti (şi apoi în alte închisori din România) se înscria într-un plan bine pus la punct de supunere şi transformare a poporului român.
Pentru a construi „omul nou” atât de clamat de ideologia comunistă, era necesară în primul rând distrugerea vechii societăţi: din acest motiv au fost decapitate elitele din toate domeniile de activitate şi s-a realizat o inversiune a scării valorilor prin înlocuirea lor cu oameni de la periferia societăţii. Pericolul imediat au devenit astfel vârfurile studenţeşti, cei care urmau să le ia locul, în mod natural, vechilor elite.
Nu credem că Piteştiul urmărea obţinerea „omului nou” din această categorie şi ne argumentăm părerea prin aceea că nici uneia dintre victime, indiferent că a colaborat sau nu cu agresorii şi autorităţile comuniste, nu i s-a permis accesul în funcţii şi nu a fost preluată de aparatul de propagandă pentru a ilustra principiile transformării. Motivul pentru care au fost permanent supuşi presiunilor şi complet marginalizaţi în societate (încercări de racolare ca informatori, ameninţări, refuzul continuării studiilor, presiuni asupra familiei, refuzul încadrării în câmpul muncii etc.) este mult mai simplu: cei forţaţi să lupte permanent pentru a-şi câştiga existenţa ori pentru a scăpa de umbra Securităţii nu se puteau constitui într-o pătură socială care să se opună comunismului.
Odată înlăturat şi acest pericol, noile generaţii deveneau amnezice, fără legături cu trecutul şi fără repere, astfel că ele au putut fi uşor modelate şi controlate. Prin urmare, victimele sistemului tip Piteşti au constituit doar un pas în realizarea „omului nou”. (…)
***
- Fenomenul tragic al reeducarii din inchisoarea Pitesti. Plus: documentarul “DINCOLO DE TORTURA” (“BEYOND TORTURE – The gulag of Pitesti ROMANIA”)
- Parintele Calciu despre experimentul satanic de la Pitesti: TINTA A FOST SUFLETUL NOSTRU, DAR ULTIMA BATALIE A FOST CASTIGATA DE DUMNEZEU
- Parintele Calciu despre “dorul” de Aiud, rugaciunea din inchisoare si despre Pitesti
- Parintele Gheorghe Calciu: PITESTI DUPA PITESTI
- FERICITUL MARTURISITOR CONSTANTIN OPRISAN – “Nu a fost tanar mai schingiuit ca el la Pitesti”
- SFANTUL MARTURISITOR VALERIU GAFENCU sau EVANGHELIA SCRISA IN DUH SI IN CARNE PANA LA ULTIMA SLOVA
- Ioan Ianolide: RADACINI SI PORTRETE ALE FENOMENULUI REEDUCARII – IDEI SI PILDE VALABILE SI PENTRU ZILELE NOASTRE
- TU POTI FI URMATORUL REEDUCAT! – fragment din “Intoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide
- Virgil Maxim: ganduri despre povara reeducarii – marturisirea pacatelor
- Autodemascarea – spovedania satanica
- NUMAI CEL CARE VA AVEA INIMA BUNA VA REZISTA
- INVIEREA DIN MLASTINA DISPERARII
- O convorbire de zile mari la “PROFESIONISTII” cu Ing. CONSTANTIN IULIAN, un marturisitor si supravietuitor al LAGARELOR DE LA PITESTI, AIUD, JILAVA… (video)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Acest om chiar s-a apropiat de Dumnezeu…citeam articolul de mai sus si ma bucuram ca un roman atat de tinar a avut taria sa coboare in adancul iadului Pitesti…si spre sfarsit, vine intrebarea: “Cum te-au schimbat aceşti 5 ani de când studiezi „fenomenul Piteşti”?” si cu toate ca aveam deja toata admiratia pentru el, mi-a fost teama ca poate raspunsul lui va fi unul care nu va vibra pe masura celor studiate de el (am aceasta teama ca oamenii fac ce fac si tot nu se apropie de Dumnezeu parca doar I-ar da tarcoale avand frica mare sa nu se molipseasca de sfintenie) dar cand colo surpriza, raspunsul este cel pe care inima mea spera ca-l va da: “M-am apropiat de Dumnezeu şi sunt preocupat să lupt în primul rând cu mine şi cu limitele mele.”
Vedeti mai fratilor ce inseamna sa citesti sau sa scrii despre vieti de sfinti….te schimbi, te inteleptesti, traiesti in bucuria izbanzii dumnezeiesti.
Sa ne ajute Dumnezeu sa aflam cat mai multi din ce neam ne tragem, sa ne putem respecta stramosii, ca nici macar de sfintii nostri nu vrem sa stim, ca de, e prea mult suferinta si suntem “sensibilosi”. Sa ne venim in simtiri si sa ne analizam fiecare pe noi insine, ce pacate am facut si facem si sa ne oprim din ele si sa ne pornim pe plans. Sa invatam de la acesti oameni sfinti cum se traieste credinta stramoseacsa.
Numai asa se va opri si varga si toiagul ce sunt acum pe neamul romanesc si pe intrega lume care arata acum ca un Pitesti fara hotare.
Doamne ajuta!
tot respectul si toata admiratia pt munca depusa de acest om….eu la 27 de ani ma gandeam cum sa fac rost de mai multi bani sa-mi iau si mai multe haine…sa frecventez si mai multe cluburi, etc…
Slava Domnului pt toate!
Puterea exemplului este intradevar mare…daca el isi ” consuma” tineretea stand la masa de lucru, scriind despre aceste …nu gasesc un cuvant care sa cuprinda tot ce a insemnat ” fenomenul Pitesti”…atunci eu , pot macar sa-i citesc cartea…chiar daca o citesc in confortabilul meu fotoliu.
Va multumesc ca ne prezentati astfel de oameni!
bv tie, domnule, Alin Muresan! multa mangaiere, totodata si putere miai putut da, intrucat suntem de aceeasi varsta si aceleasi convingeri. offf… aproape ca nici nu imi mai pot permite de a visa la revenirea adevaratului statut de roman si Romania! nu de mandrie e vorba, ci de demnitate! imi este ciuda caci azi, suntem mai muti, mai surzi, mai nevazatori, mai morti decat cei din morminte! dar…….dar nadejdea….. au nu la Dumnezeu ne este ea??!!! chiar daca fiara a nimicit cu brutalitate totul in calea sa, iata caci mortii striga din morminte! iata mila lui Dumnezeu fata de acest popor! Intelepciune!!!!! Iisus Hristos nea asigurat, nea incredintat ca Biserica Sa pururea si in vecii vecilor nu va fi biruita nici de portile iadului! sa ne cercetam pre noi insine, sa avem duhovnic si sa ne consultam, sa ne depistam bolile si sa Ii cerem sa ni le oblojeasca, pt a deveni madulare (cat mai sanatoase) a Bisericii! doar asa mai putem visa! doar asa mai poate deveni visul realitate! Dumnezeu sa ma ierte, caci cel mai scump lucru care il poate castiga un om e mantuirea, si daca oi fi vrednic de a o dobandi …. mie numi ajunge!!!!!!!!! mai vreau! imi vreau neamul cu mine!!!! sa nu creada ji…godiile ca vor putea sterge 2000 de ani de crestinism, asa cum nici dacii nu au murit si nici nu au fost cuceriti vreodata!!!! suntem aici, suntem cu Dumnezeu si Dumnezeu e cu noi, acum si pururea sin vecii vecilor.Amin!
Uimitor tanarul asta. Doamne ce drag mi-e. Parca invie o intreaga Romanie prin el.
Sa dea Domnul la cati mai multi tineri ca el. In spatele unei astfel de educatii sta o mama strasnica, o crestina si romanca adevarata. Ferice de ea si de toata familia lor.
Doamne ajuta
@ CristinaP:
si spre sfarsit, vine intrebarea: “Cum te-au schimbat aceşti 5 ani de când studiezi „fenomenul Piteşti”?” si cu toate ca aveam deja toata admiratia pentru el, mi-a fost teama ca poate raspunsul lui va fi unul care nu va vibra pe masura celor studiate de el (am aceasta teama ca oamenii fac ce fac si tot nu se apropie de Dumnezeu parca doar I-ar da tarcoale avand frica mare sa nu se molipseasca de sfintenie) dar cand colo surpriza, raspunsul este cel pe care inima mea spera ca-l va da: “M-am apropiat de Dumnezeu şi sunt preocupat să lupt în primul rând cu mine şi cu limitele mele.”
Vedeti mai fratilor ce inseamna sa citesti sau sa scrii despre vieti de sfinti…
Neee, wrong answer!!!, N-a inteles ca trebuie sa se lupte in primul rand impotriva sistemului si cu “hidra jidoveasca”! Sfintii, eroii si vicitimele de la Pitesti trebuia sa ne invete cum sa ne facem unii pe altii dati cu smirghel pe creier, iar in rest sa vanam foarte atent fiecare miscare a elitelor si fiecare deviatie, reala sau nu, a episcopilor. Deci nooooo, tanarul asta istoric n-a inteles nimic 🙂 Sau e omul sistemului si el… Precis e! Nu vedeti ca nu zice nimic de evrei! Auziti ratacire cumplita: cica sfintii din inchisori ne-ar fi invatat pocainta, curatirea launtrica, lupta cu pacatul propriu, rugaciunea adevarata, blandetea, dragostea si pentru vrajmasi, jertfirea de sine pana la ultima picatura de sange… Huuuuo! Minciuni si reeducari, bai! Sa nu cumva sa faceti asa ceva!
(comentariu-pamflet, in caz ca unii nu stiu de gluma 🙂
radu 2
Cometariul pamflet nu-si are loc langa cele serioase. Serios, chiar nu putem sa punem gluma langa lucruri cu adevarat serioase.
@ Ina:
Noi am receptat-o ca pe o gluma amara, cu trimitere tot la niste fenomene grave ale zilelor noastre, de rasturnare cu susul in jos si a mesajului celor care au suferit in inchisori. Aveau stramosii nostri romani o vorba: Ridendo castigat mores. Chiar si multi dintre acesti supravietuitori ai infernului temnitelor bolsevice au/aveau un pronuntat, dar sanatos, simt al umorului si marturiseau ca si el i-a ajutat sa depaseasca traumele. Vezi p. Calciu, Marcel Petrisor, p. Adrian, etc.
Un parinte de-al nostru, in plus, ne marturisea recent, apropo de irationalitatea dezlantuita in toate formele si la oamenii din biserica, la nebunia care nu are cum sa nu te loveasca, ca fara sa ai si putin simt al umorului, te poate nimici de tot. Noi nu prea mai suntem in stare de glume, recunoastem, dar macar zambim cand altora le iese, si pentru o secunda ne mai descretim si noi… E prea mare incordarea. S-a ajuns in aceste zile la niste forme IN-CRE-DI-BI-LE de pervertire, de stalcire a ceea ce ar fi trebuit sa fie “mesaj ortodox”, pe alocuri s-a ajuns la o adevarata paranoia intre oameni, intre frati, incat… chiar e bine surprins fenomenul de acest gen de ironie exasperata, care noua ne aminteste de Caragiale, si nu numai de el.
Ce ar mai fi de adaugat dupa cele spuse de Alin Muresan in urma studierii fenomenului Pitesti timp de 5 ani? Asi dori sa mai spun ca ma bucura ca exista oameni ca el, mai ales oameni tineri carora le pasa de ceea ce s-a intamplat, care incearca sa intelega mecanismele celor petrecute, si care le deslusesc si altora.
Fenomenul Pitesti a durat doi ani si ceva. Ar mai fi continuat, dar fiind facut in ascuns, la un moment dat s-a aflat despre cele ce se petreceau acolo, si l-au sistat. El a continuat intr-un fel sau altul si in alte inchisori, dar nu a mai imbracat aceasi cruzime si nebunie ca la Pitesti.
Detinutii au fost total nepregatiti pentru ceea ce urma sa se intample. Nimeni nu-si inchipuia ca ceea ce urma sa se desfasoare va fi posibil, pentru ca era dincolo de intelegerea mintii omenesti. Nu toti oamenii au aceeasi capacitate de a rezista din punct de vedere fizic, psihic sau moral intr-o imprejurare limita. Unii au rezistat nefacand nici un compromis, majoritatea murind in timpul desfasurarii acestui „experiment”, altii, foarte putini, au supravietuit. Alti detinuti au rezistat unii mai mult altii mai putin timp, dar NU au rezistat pana la capat. Chinul era dincolo de orice limita a suportabilului. Nici sa se sinucida nu aveau voie … Si atunci, fara sa fi vrut, au devenit din victime, calai. Dar si ei, desi calai fiind erau la fel de victime ca si cei pe care-i chinuiau. Nu putem sa-i judecam. „Reeducarea” a fost de o cruzime atat de greu de inteles incat nu-i putem condamna ca au cedat. Unii dintre acestia care au supravietuit totusi, si-au revenit la normal dupa ce au iesit din inchisoare, dar aceast lucru s-a realizat cu niste eforturi numai ei si deDumnezeu stiute. Adevaratii calai printre care s-a numarat si Turcanu au participat foarte constient la „reeducarea” de la Pitesti, sperand ca stapanii vremii ii vor „rasplati” cu mari „demnitati” in stat si cu „prestigiu” in aparatul de partid. Aveau insa sa fie si ei la randul lor condamnati, pentru ca totul trebuia musamalizat cat mai bine.
Fenomenul Pitesti isi intinde tentaculele morale pana in ziua de azi. Bine ar fi ca tot mai multi oameni sa inteleaga ceva din el, chiar si in ceasul al 12-lea. Capacitatea nostra de rezistenta la rau s-a subtiat. Traim la minima rezistenta, pe muchia compromisului in toate aspectele vietii noastre: religios, familial, social, etc. si nici nu macar ne simtim vinovati … Nu ne place sa fim deranjati din calduta noastra cochilie in care ne plasmuim un univers in care sa fim cay mai linistiti.
Concluzia lui Alin Muresan a fost: „M-am apropiat de Dumnezeu şi sunt preocupat să lupt în primul rând cu mine şi cu limitele mele. Cam asta…” In lupta lor cu dezlantuirea totala a raului, cei care au fost inclusi in reeducarea de la Pitesti s-au luptat cu limita lor de a rezista, si o componenta esentiala a faptului ca unii au rezistat fara sa cedeze, fie ca au murit, fie ca au trait, a fost credinta in Dumnezeu.
Cer iertare Inei si celor care nu m-au inteles cu mini-pamfletul. Nu pot sa cred totusi ca nu vedeti si voi ce se intampla cum vad si eu! Este ingrozitor ce se intampla si cum unii isi bat joc efectiv de acesti martiri. Daca macar am putea sa ne apropiem macar cu gandul, macar cu imaginatia de chinurile si de trairea lor, am inlemni. Nici macar atat nu stiu daac rezistam. Findca asta conteaza in definitiv, nu credeti?! Ce daca se scrie, se fac filme despre ei, daca unii reusesc sa deturneze totul si pe multi sa-i sminteasca? Slava Domnului ca exista si oameni cinstiti si evlaviosi, care chiar inteleg si folosesc pilda lor!
Multumesc lui admin ca m-a inteles! Iertare inca o data!
duminica 16.01.1011,talk show antena3.invitati:emil constantinescu,petre roman,o doamna generaleasa si number one,acolo,atunci dl. madalin voicu.raspunsul la efectele actuale ale experimentului pitesti l-a dat,fara echivoc,dl. madalin voicu.domnia sa afirmand ca toata istoria nationala a acestui neam,(se referea la romani desigur), nu este altceva decat o insiruire de tradari de aliante si comportament rusinos,romanii din ziua de astazi,ajungand de rasul lumii nu numai datorita presedintelui(traian basescu),ci datorita acestei istorii a lor,ajungand in ziua de astazi doar niste,citez,”pupatori de moaste si de maini de popi”.dl madalin voicu,caruia cuvantul de patriot si notiunea de patriotism i se par cel putin desuete in contextul celor de mai sus,declara ca in familia domniei sale,un stra-strabunic a luptat si a murit eroic in razboiul de independenta din 1877.sa intelegem ca, si domnia sa sra-strabunicul,a murit mincinos?!…lasand la o parte ca maine-poimaine,o sa aflam ca au existat tzigani(cum obisnuieste dl. voicu sa numeasca etnia din care face parte si domnia sa),chiar si la curtea regelui buerebista…
din nefericire,atat in perioada pitesti,cat si dupa,pana in peioada anilor 80,cadrele,marea lor majoritate,erau recrutate,rotite si folosite cu succes in rolul de cozi de topor,din randurile unei anumite populatii,care,spre dezamagirea chiar si a domnului madalin voicu,i-a urat,ai ureste si-i va uri totdeauna in egala masura,atat pe romani,cat si pe tzigani(asa cum le zice dl voicu).
si nici aceia nu pot fi invinuiti.
din nefericire,in ziua de azi,nici aceia nu mai sunt comform cu originalul.
necazul vine de la pierderea traditiei.
crestinii uita botezul,iar ceilalti traditia.
e mai grav pentru crestini,dar la fel de grav este ca fara traditie,adica,asa cum spune apostolul pavel,necrestinii, nu mai pot “sa le tina pe cele ale legii” din fire.
a nu se uita ca cea mai neagra perioada,(prima si dea Domnul Dumnezeu,ultima), din istoria crestinismului,este reprezentata de perioada iconoclasta(daca imi este ingaduit sa ma exprim asa).ori atunci,un singur khazar(khazer), era patriarh al constantinopolului…
urmeaza prigonirea crestinilor incapatanati intru morala crestina,culmea in numle lui Dumnezeu.
sa nu fie!
e ca si cand ai fura un olcit.e mai mare daraua…
Reeducarea de la Pitesti se desfasoara acum in intreaga lume. Cine are ochi de vazut si urechi de auzit, vede ca ce se petrece in Occident de mai multi ani (de prin anii ’60) nu este altceva decat forma “soft” a acestei reeducari. Autorul moral, artizanul si “arhitectul”acestor nelegiuiri este Diavolul care “dintru inceput este urator si ucigas de oameni” si stim ca el lucreaza prin slugile lui, unele dintre ele foarte constiente iar altele nu. Daca meditam la cuvantul Psalmistului David “Iscodit-au faradelegi (…) ca sa patrunda inlauntrul omului si in adancimea inimii lui” (Ps.63, 6-7) intelegem ca asta s-a incercat si in experimentul de la Pitesti. Nu cred ca cineva dintre oameni poate sa faca unui semen de-al lui ceea ce s-a facut acolo si in toate celelalte forme de tortura care au existat in istoria omenirii, fara sa fie posedat. Acelasi psalm 63 spune: “Tulburatu-s-au toti cei ce i-au vazut pe ei; si s-a temut tot omul.” Frica este teribila si poate fi principala poarta de intrare a celui rau.
De aceea sunt de acord cu Alin Muresan atunci cand spune “toţi deţinuţii sunt victime, inclusiv cei care au acceptat colaborarea cu Securitatea”. Are insa Parintele Galeriu un cuvant frumos si datator de speranta despre “adancul” din om care nu poate fi distrus. Acela vrea diavolul sa-l distruga! CHIPUL lui Dumnezeu din noi. Dumnezeu sa ne ocroteasca pe toti!
Asa cum se spune ca prigoana finala inaintea cele de-a doua veniri a Domnului nostru Iisus Hristos va dura trei ani si jumatate, pastrand proportiile, si la “experimentul” Pitesti Dumnezeu a scurtat perioada in care acesta a fost pus in aplicare in forma lui cea mai dura, pentru ca altfel, daca ar fi durat mai mult timp, nimeni nu ar fi putut sa supravietuiasca.
Regizorul Nicolae Mărgineanu şi istoricul Alin Mureşan vor fi invitaţii lui Dragoş Ghiţulete la emisiunea „Art cultura” de la Radio RFI România. Cei doi vor vorbi despre munca la documentarul „Demascarea”, despre victimele pe care le-au filmat şi despre felul în care acestea au reuşit să treacă peste traumele din detenţie, dar şi despre scopul „fenomenului Piteşti” şi persoanele care au stat în spatele său.
Emisiunea va fi difuzată vineri, 4 februarie, de la ora 19:10 şi poate fi ascultată inclusiv pe internet la adresa http://www.rfi.ro.
Editura Polirom şi-a prelungit oferta de reducere cu 30% a preţului pentru cartea „Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate” (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită).
Şi în această săptămână, cartea poate fi comandată pentru 20.97 RON de pe site-ul editurii.
(Adăugat la 31 ianuarie, ora 15:21)
http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/Demascarea-_unora_dintre_cele_mai_inumane_actiuni_represive_ale_comunismului_0_419358388.html
http://ziuadecj.ro/eveniment/infernul-povestit-profanilor–59609.html