… BA PLANGI AZI, MAICA ROMÂNIE! Irina Nastasiu: CINE MAI ARE AZI NEVOIE DE EROI?/ Reportaj RFI (si audio): O sambata la inchisorile Jilava si Pitesti, o CALATORIE VIE IN ISTORIA SFASIETOARE A PERSECUTIEI ANILOR 50

15-06-2013 11 minute Sublinieri

Copie a 11438070OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În ultima perioadă am trecut prin nişte situaţii foarte dificile. De multe ori simt că-mi pierd răbdarea, că nu mai vreau… Iar în momentele astea îmi revine în minte modelul lor. Îi consider sfinţi şi mă hrăneşte modelul lor. Au pătimit atâtea şi atâtea, iar ceea ce au suferit ei e incomparabil peste ceea ce noi considerăm astăzi ca sunt probleme ale vieţii. Rezistenţa lor mă ajută şi pe mine să rezist, chiar dacă la scara asta mică de astăzi…”

Istoria mea mă construieşte pe mine ca om. De fapt eu mă construiesc pe evenimentele care s-au întâmplat şi pe memoria oamenilor care au făcut istoria ţării mele. Dacă eu nu cunosc această istorie, ce cale am?”

Cei care au rezistat sunt un exemplu. Plec de aici cu tristeţea şi cu sfâşierea că nu îi cunoaştem. E o istorie care face parte din noi şi cei mai mulţi habar nu avem de ea“.

În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. Pomenim azi pe toţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

Cine mai are, însă, azi nevoie de eroi? Ce reprezintă pentru noi chipul eroilor neamului şi jertfa lor pentru libertatea ţării?… Nişte clişee vechi, de pe vremea când figurile bravilor noştri eroi erau puse în slujba „eroului suprem” al ţării. Decebal, Burebista, Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul erau folosiţi în propaganda ateismului comunist, pentru a pune într-o lumină pozitivă prezentul „glorios” şi „împlinirile măreţe” ale partidului.

Povestiri istorice 1Dincolo de linia propagandistică urmărită de regimul comunist, curajul, demnitatea, spiritul de sacrificiu al figurilor de seamă ale istoriei noastre animau copiii din România, aceştia găsind în eroii evocaţi în manualele şcolare adevărate modele, demne de urmat în viaţă.

Astăzi, însă, a devenit aproape stânjenitor să vorbim despre eroi. Ni se pare demodat. Prăfuit. Chiar penibil. Generaţia tânără nu mai are azi reperele de odinioară, cele care dădeau un sens existenţei, o identitate, un rost. Sistemul educaţional românesc se confruntă, în ultimii ani, cu probleme tot mai grave. Violenţa, absenteismul, analfabetismul, consumul de stupefiante, vulgaritatea limbajului şi a gesturilor sunt fenomene frecvent întâlnite azi în şcolile din România. Dacă le vorbeşti tinerilor despre eroi sau sacrificiu pentru neatârnarea ţării eşti catalogat drept zevzec sau necivilizat.

Dar ce înseamnă să fii civilizat, în zilele noastre? Înseamnă să fii rupt de tradiţii, ancorat în civilizaţia multiculturală şi multietnică a occidentului, o civilizaţie fără identitate, fără trecut, fără nume, fără istorie. Ruperea de trecutul istoric aduce cu sine uitarea: nemaiştiind de unde ne tragem şi pentru ce pământul acesta este temeluit cu sângele martirilor, vom uita, încet-încet şi că suntem români. Vom rămâne o naţiune la marginea istoriei, cufundată în neant, ca într-un somn de moarte.

Şi cum să nu fie aşa când manualele noastre, care ar trebui să ilustreze în mod corect istoria naţională, consolidând legăturile elevilor cu trecutul patriei lor, abia mai fac referire, ici-acolo, la adevăraţii noştri strămoşi, geto-dacii, dar şi la istoria străveche, la epoca neolitică şi la culturile materiale care fac din pământul României spaţiul primordial al civilizaţiei europene? Distrugerea conexiunii noastre cu antichitatea reprezintă doar o frântură din amplul proces de falsificare a istoriei României, de rupere a românilor de tradiţiile şi de identitatea lor. Uităm obiceiuri şi tradiţii păstrate şi transmise înaintaşilor noştri, de-a lungul secolelor. Uităm că avem o credinţă creştină care ne-a salvat de la pieire de atâtea ori, de-a lungul istoriei. În sfârşit, de-abia ne mai amintim de eroii pe care azi îi comemorăm şi care sunt străbunicii noştri, memoria noastră colectivă, legătura noastră cu trecutul şi puntea noastră către viitor.eroi-romani-in-basarabia

Să le aprindem azi o lumânare şi să-i rugăm să ne ierte pentru că nu ştim să le urmăm exemplul, pentru că nu mai înţelegem azi sensul luptei şi jertfel lor, renunţând atât de uşor la dragostea de patrie, ca la o haină învechită.

O poezie găsită în timpul Primului Război Mondial, în raniţa unui soldat român, mort în toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din Carpaţii de Curbură, ilustrează fără egal patriotismul românilor de altădată. Poate că aceste versuri vor trezi şi în noi dragostea de ţară şi credinţa în Dumnezeu, care au însufleţit miile de ostaşi români căzuţi la datorie pentru propăşirea neamului românesc. Să înţelegem din jertfa lor, a bunilor şi străbunilor noştri, că lupta pentru unitate şi neatârnare trebuie dusă până la capăt, chiar cu preţul sacrificiului suprem.

NU PLÂNGE, MAICĂ ROMÂNIE!

Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neîmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit….

Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!

Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!

***

Jilava

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Centrul pentru Studii în Istorie Contemporană a lansat o provocare mai puţin obişnuită: „o sâmbătă la închisoare” e o excursie gratuită la cele mai cunoscute închisori politice ale comunismului românesc – Piteşti şi Jilava. Singurul criteriu de selecţie e formularul de înscriere, în care candidaţii trebuie să argumenteze de ce vor să îşi petreacă o zi de weekend la puşcărie şi nu în altă parte. E o călătorie spre istoria anilor ’50, în care comunismul violent instalat decima elita societăţii româneşti.

Jilava – prezentări

Primul popas e Jilava – închisoare de tranzit, prin care au trecut aproape toţi deţinuţii politici din România (după unele estimări, în jur de un milion de persoane).

Suntem în faţa Fortului 13. Cinsprezece oameni se aşează în cerc şi încep să se prezinte.

Sunt Lucian, masterand la Istorie şi colaborator al CSIC…

Urmează Oana, studentă la secţia Delincvenţă şi Criminalitate; ne spune râzând ce bucuroasă e că a ajuns în sfârşit la puşcărie. Simina e arhitect, Maria lucrează la departamentul PR al unei ambasade străine, iar Florentin e IT-ist. Gabriel, student la Teologie, a aflat abia de curând de rezistenţa împotriva comunismului şi de atunci citeşte non-stop. Hans se prezintă în engleză:

Sunt cetăţean german, fost profesor – acum la pensie – şi lucrez pentru Institutul germen al Reconcilierii; încercăm să reparăm şi reconstruim cât se poate din ceea ce Germania a distrus. Mă interesează tot ce e legat de istoria europeană“.

Iulia a aflat de Experimentul Piteşti de la profesoara de română din liceu. A dat fuga la un bunic pentru detalii; i-a răspuns că nu ştie absolut nimic şi că nu se poate să fi existat aşa ceva. Urmează câteva prezentări scurte şi încheie Diana:

Sunt aici oarecum pe urmele străbunicului meu, care a trecut pe la Jilava ca deţinut politic şi a ajuns într-un final la Canal“.

În spatele atmosferei familiare, se simte emoţia. Dintre zecile de oameni care au vrut să îşi petreacă o sâmbătă la închisoare, ei sunt aleşii.

Doi ghizi în neobişnuita excursie de weekend: Alina Urs – cercetătoare la Centrul de Studii în Istorie Contemporană şi Vasile Jaques Iamandi – fost deţinut politic. După prezentările de început, ne împrăştiem în tăcere pe coridoarele Fortului 13 şi ne simţim din ce în ce mai stingheri.

Cazul Iamandi – persecuţia politică începe la 15 ani

JVI3Jaques Iamandi înaintează sigur pe el şi ne prezintă celulele, odată cu întâmplările de altădată. După un tur destul de lung, se aşează pe o bancă veche dintr-o celulă şi îşi aminteşte cum a început drama familiei. Tatăl lui a fost avocat al Poliţiei şi Siguranţei Statului, până la 23 august 1944:

Trei oameni importanţi ai regimului l-au invitat la cină şi i-au spus aşa: domnule Iamandi, dumneata eşti foarte iubit în Poliţie, ştim ce ai făcut dumneata pentru Poliţie, dar noi vrem toate informaţiile din sistem. Noi îţi facem cadou trei caiete – şi i-au dat trei caiete de câte 200 de pagini fiecare – iar dumneata le umpli. Când ai umplut unul cu informaţii despre colegii dumitale, tot ce se întâmplă şi se vorbeşte, ne dai un telefon şi ni-l dai. Şi fă-o cât mai repede, că altfel s-ar putea să fii dus în Uniunea Sovietică şi acolo se comportă alfel oamenii. Asta a fost tot. Tata a acceptat, a luat caietele, a venit la Bran – unde eram eu cu mama, apoi s-a întors la Bucureşti şi s-a sinucis.

Sportiv de performantă, Iamandi fiul a intrat imediat în vizorul comisiei de epurare în sport. Avea 15 ani şi era campion la box, având rezultate remarcabile şi la scrimă şi hipism. Cariera lui s-a încheiat brusc odată cu începutul persecuţiei. Într-un final, a reuşit să fugă în Franţa. Fără multe opţiuni în afară de sinucidere, s-a înrolat în Legiunea străină:

Aşa am ajuns în Indochina. Am luptat, am căzut prizonier, apoi am fost anchetat de chinezi şi de ruşi. Cei din urmă au dispus ca ăştia din democraţiile europene să fie returnaţi în ţările lor. Deci am pornit pe jos spre Moscova, sub escortă. Am străbătut sute de kilometri, în zdrenţe, cu foarte puţină mâncare.“

Din 800 de prizonieri, doar 14 au supravietuit. Între ei, Jaques Iamandi. O şansă care s-a transformat în blestem, pentru că l-a adus înapoi în închisorile României. Astăzi, după cei nouă ani de puşcărie, urmaţi de un exil de peste 30 de ani în Canada, Jacques Iamandi crede că regimul comunist a fost răul absolut al secolului XX. E de părere că reeducarea prin ignoranţă şi ascunderea adevărului e cel puţin la fel de periculoasă ca reeducarea anilor ’50.

„Jilava e vie“

Turul închisorii se apropie de final.

Jilava2Maria rămâne în urmă, în curtea interioară a Fortului 13. Rupe absent câteva buruieni înflorite. Îmi spune că a intrat la Jilava cu confortul de acasă şi fără aşteptări. Clădirea părăsită nu îi transmitea nimic, dar acum simte groaza în mod fizic:

Am venit aici cu confortul de acasă; am văzut la început o clădire părăsită şi atât. Prima senzaţie a fost de anonimat, de absenţă, nu am simţit nimic când am intrat aici. Dar pe măsură ce minutele treceau, a început să se lase în mine o groază, pe care acum o simt în picioare. Dintr-o dată, realizez grozăvia care trebuie că s-a petrecut aici. Nu mă aşteptam la nimic, nu am venit cu aşteptări. Dar parcă nici la trăirea asta nu mă aşteptam. M-a cuprins o mâhnire foarte grea… Nu e ceva de suprafaţa, nu e sentimentalism, e ceva foarte adânc. Şi nu mă gândesc la bătăi, la mizerie, la umilinte, dar la câte vieţi s-au irosit aici, câte vise, câte valori…

Simina e arhitect şi îi consideră pe cei care s-au opus comunismului modele. Povestim în maşină, între Jilava şi Piteşti:

Cel mai mult m-au impresionat zona de izolare şi Casimca. Una e să citeşti despre ele şi alta e să vezi cu ochii tăi, să fii acolo, să simţi răcoarea, umiditatea, mirosul, să intri în toată atmosfera aia… Nu am cuvinte să descriu ce am simţit. Pentru mine e clar că oamenii aceia aveau o credinţă sănătoasă şi anumite valori întipărite de mici.

O întreb pe Simina de ce a venit la puşcărie, la ce îi foloseşte ei să trăiască toate astea într-o sâmbătă oarecare de vară.

În ultima perioadă am trecut prin nişte situaţii foarte dificile. De multe ori simt că-mi pierd răbdarea, că nu mai vreau… Iar în momentele astea îmi revine în minte modelul lor. Îi consider sfinţi şi mă hrăneşte modelul lor. Au pătimit atâtea şi atâtea, iar ceea ce au suferit ei e incomparabil peste ceea ce noi considerăm astăzi ca sunt probleme ale vieţii. Rezistenţa lor mă ajută şi pe mine să rezist, chiar dacă la scara asta mică de astăzi

Piteşti – liturghia satanică

Următorul popas e la Piteşti. Închisoarea de altădată a fost privatizată şi e transformată în spaţii de birouri. Cei care administrază Camera 4 Spital, unde a început Fenomenul Reeducării, vor să transforme locul în muzeu memorial. În această cameră, cercetătoarea Alina Ursu ne vorbeşte despre Experimentul Piteşti – una din cele mai sinistre manifestări ale comunismului est european:

Experimentele care s-au petrecut aici sunt greu de redat în cuvinte. Şi spre deosebire de regimul obişnuit din închisorile politice, aici erau obligaţi să bată cu bestialitate şi să se umilească între ei. Asta era surpriza şi şocul Piteştiului. Iată câteva exemple: nu erau lăsaţi să doarmăm, ajungându-se uneori până la 10-15 zile fără odihnă, tocmai pentru a-i doborî fizic şi psihic. Erau obligaţi să stea săptămâni în şir în poziţie fixă şi izbiţi cu ciomagul la cea mai mică mişcare. Dacă vreunul adormea şi se mişca în somn, plantonul îl pocnea violent cu o bâtă. Torturile nu se opreau aici, ci dădeau în blasfemie, pentru că torţionarii ştiau că credinţa în Dumnezeu este ultima redută de apărare a deţinuţilor. Unul dintre cei mai chinuiţi deţinuţi, preotul armean Papken Keropian povesteşte că a fost bătut la tăpli şi pe tot corpul gol, apoi obligat să alerge fără haine în jurul camerei şi să strige: Prăvălia mea e biserica, oficină de comerţ. Liderul camerei a pus vreo 20-30 de oameni să îşi facă nevoile, iar părintele Keropian a fost obligat să le mănânce. I s-a spus aşa: o viaţă întreagă asta ai mâncat în amvon, acum să-l mănânci în faţa noastră. Supliciile nu s-au încheiat aici. Acelaşi agresor a pus un hârdău cu materii fecale în mijlocul camerei, le-a acoperit cu o pătură şi l-a obligat pe preotul Keropian să facă Împărtăşania, repetând cuvintele Litrughiei. Victima de atunci scrie: Eu cântam popeşte, iar ceilalţi torturaţi erau obligaţi să fie corul blasfemiei, pe patru voci. După pretinsa slujbă de sfinţire a murdăriei din hârdău, i s-a dat o lingură cu care trebuie să îi servească pe ceilalţi deţinuţi, spunând aşa: se împărtăşeşte robul lui Dumnezeu… cu trupul şi sângele lui Hristos şi se va curăţa. La final, părintelui Keropian i s-a introdus o coadă de mătură în rect până a început să sângereze. Când totul s-a încheiat, a fost obligat să îşi batjocorească verbal propria fiică, în bătaia de joc a agresorilor.

PitestiUrmează minute lungi de tăcere apăsătoare. Textele ne-au zdrelit auzul. Nu mai avem întrebări şi nici răspunsuri. Pare neverosimil că poveştile s-au petrecut în spaţiul în care ne aflăm – o cameră ca oricare alta, care nu trădează nimic din atmosfera diabolică de acum 50 ani. Momentul de reculegere se prelungeşte. Privim prin ferestrele Camerei 4 Spital spre oamenii care îşi aduc copiii de la grădiniţă. Fosta închisoare e acum în mijlocul unui cartier; a fost privatizată şi transformată în spaţii de birouri. Puţini piteşteni ştiu ce s-a întâmplat aici. Diferit de Jilava, unde te poţi aşeza pe priciurile de altădată, unde lanţurile ruginite atârnă după uşi şi unde pe pereţii celulelor sunt zgâriate rugăciuni, la Pitesti e curat. Urmele crimelor sunt şterse, sunt zugravite frumos.

„Plec cu mâhnirea că nu îi cunoaştem“

După Piteşti, dialogurile se leagă greu.

Îl întreb pe Gabriel, student la teologie, care e prima impresie după ieşirea din Camera 4 Spital:

În mintea mea a fost o comparaţie: între libertatea pe care o avem acum şi nu ştim să o folosim şi libertatea pentru care au luptat ei. Sunt de vârsta celor care au fost închişi atunci. Nu pot să nu mă gândesc la comparaţia asta… Apoi sunt trei cuvinte: credinţă în Dumezeu. Au rezistat datorită credinţei lor.“

Cu Maria am povestit în maşină, în drum spre Bucureşti:

Pentru mine, Fenomenul Piteşti era ceva ce am auzit doar în treacăt, doar sintagma – fără explicaţii, la final de liceu, în clasa a XI-a sau a XII-a. Am vrut să ştiu mai multe, să ajung în locurile astea în care s-a petrecut totul. Mama mea nu ştia nimic. Am întrebat acasă şi mi-au spus că habar nu au despre aşa ceva. Ziua asta a avut o încărcătură extraordinară, m-a trecut prin toate stările posibile şi prin toate emoţiile… Sigur că e partea negativă, a decăderii umane – e incredibil cum aşa ceva s-a putut întâmpla. Dar şi mai incredibil e acea culme pe care au ajuns unii în aceste condiţii de neimaginat. Cei care au rezistat sunt un exemplu. Plec de aici cu tristeţea şi cu sfâşierea că nu îi cunoaştem. E o istorie care face parte din noi şi cei mai mulţi habar nu avem de ea.“

Florentin intervine:

Pe mine mă ajută să mă bucur mai mult de ce am. Îmi dau seama că micile noastre probleme de viaţă sunt aşa nişte mofturi într-un fel…

Doi dintre excursionişti sunt chiar din Piteşti. Îmi spun că mulţi localnici nu ştiu de fosta închisoare şi cred că Reeducarea e un mit:

Istoria mea mă construieşte pe mine ca om. De fapt eu mă construiesc pe evenimentele care s-au întâmplat şi pe memoria oamenilor care au făcut istoria ţării mele. Dacă eu nu cunosc această istorie, ce cale am? Nu mă simt încărcată după ziua asta. Dimpotrivă, mă simt mai aşezată“ – aflu de la Andra.

Hans e singurul străin din grup. Îmi vorbeşte despre nevoia de reconciliere:

Nici Germania nu e mândră de ce ce s-a întâmplat în lagăre, dar într-un fel suntem mândri de memorialele, muzeele şi cercetările pe această temă. Nu pentru ceea ce s-a întâmplat atunci, dar pentru că facem acum ceea ce avem datoria să facem. Reconstruim atât cât e posibil ceea ce am distrus prin acest mare proiect al Reconcilierii. O facem de zeci de ani şi încă mai avem treabă. E important pentru România ca aceste crime ale comunismului să fie cunoscute, studiate. Nu ştiu cum vedeţi voi reconcilierea cu trecutul, dar trebuie să existe aşa ceva.“

Foto (c): Centrul de Studii în Istorie Contemporană.

img-5646

Legaturi:

***

***


Categorii

Articolele saptamanii, Fenomenul Pitesti, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Irina Nastasiu, Pagini Ortodoxe

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

31 Commentarii la “… BA PLANGI AZI, MAICA ROMÂNIE! Irina Nastasiu: CINE MAI ARE AZI NEVOIE DE EROI?/ Reportaj RFI (si audio): O sambata la inchisorile Jilava si Pitesti, o CALATORIE VIE IN ISTORIA SFASIETOARE A PERSECUTIEI ANILOR 50

  1. Perfect adevarat si REAL:

    “Jacques Iamandi crede că regimul comunist a fost răul absolut al secolului XX. E de părere că reeducarea prin ignoranţă şi ascunderea adevărului e cel puţin la fel de periculoasă ca reeducarea anilor ’50.”

    Comunismul nu numai ca a ”prins” la romani ci, s-a strecurat insidios pana in maduva oaselor lor, in sange… modificandu-le ADN-ul – deci si structura genetica, rezultand un alt gen de roman – cu un sange amestecat – avand la ‘baza’ romanismul, dar ingrosat pe vene datorita colestorolului RAU si aburit (ca la fumatori)cu miasma obscura si fetida, nascuta de marxism-leninismul-stalinismul istoriei, si aplicat PE VIU cobailor – vorbitori de limba romana, germana sau ruseasca!

    Ca ignoranta si ascunderea (cu buna stiinta) sub pres a adevarului, a ceea ce s-a petrecut ATUNCI – arata o alta forma de reeducare si la fel de periculoasa, ba chiar mai rea fiindca, atat prin ignorare cat si prin ascundere – datorita noilor metode (tehnologice) dar cu acelasi scop/tinta, RISTI sa (re)aduci din istorie faptele reprobabile si aceeasi nedreptate strigatoare la Cer!

  2. Ca nimeni (sau aproape) nu mai are nevoie de eroi – ”TINE” si de manualele scolare, de mass-media, DAR si de traditia (care se pierde) pentru ca nu mai este transmisa din tata-n fiu, sau daca este transmisa – se marseaza pe defectele/scaderile inaintasilor, nu SI pe realizarile lor!

    Respectul pentru ei se transmite, ca si iubirea!

    Iar daca iubire nu e, nimic nu e!

  3. Nu doar ca pare ca aproape nimeni nu mai are nevoie de eroi, ci gandul imi spune ca in viitor se va ajunge chiar la interzicerea cinstirii eroilor pe motive de corectitudine politica.

  4. Madalina… punct ochit, punct lovit.

  5. “Sufletul unei tari parasite de cei in viata se lasa in voia mortilor,marilor morti,si se reface prin ei.”
    -Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor-
    Inscriptie pusa de P.Justin pe Troita de la Motca,la raspantia de drumuri:Iasi,Pascani-Roman,Troita ridicata in memoria ostasilor cazuti la datorie in lupta impotriva comunismului ateu-14 aprilie 1944-.

  6. “Generaţia tânără nu mai are azi reperele de odinioară, cele care dădeau un sens existenţei, o identitate, un rost. Sistemul educaţional românesc se confruntă, în ultimii ani, cu probleme tot mai grave.
    Violenţa, absenteismul, analfabetismul, consumul de stupefiante, vulgaritatea limbajului şi a gesturilor sunt fenomene frecvent întâlnite azi în şcolile din România.

    Pai, noi suntem de vina! Cei care ar fi trebuit sa educam aceasta generatie si nu am facut-o, complacandu-ne in situatia data. Iata ca exista si oameni care au stiut sa fie adevarati dascali, ca si profesoara aceea de romana din articolul “O sambata la inchisoare” care a stiut sa le vorbeasca elevilor ei despre fenomenul Pitesti si sunt convinsa ca mai sunt si altii. Inteleg ca articolul este descrierea unei realitati triste de catre autoare, care doreste sa traga un semnal de alarma, ca multi altii. Asta e meritoriu si articolul mi-a placut per ansamblu. Totusi uneori am impresia ca, in ceea ce ne priveste in general, totul se rezuma doar la o privire critica asupra situatiei si chiar nu trebuie sa ne oprim doar la critica! Mai ales cand totul se transforma intr-o critica bolnavicioasa, cu deja subintelese concluzii dezolante si fataliste, e de rau! Absolut neconstructiv! Trebuie trecut la fapte! Nu are rost sa tot aratam cu degetul nici “generatia tanara” nici “poporul”. Acestia nu se educa si nu se conduc singuri ci au nevoie de conducatori, de pastori, de invatatori, de exemple, etc.! Lucrurile trebuie remediate nu doar criticate. Ce tot asteptam? Sa ne punem pe treaba! Dascalii pot face multe, uniti mai multi sau chiar singuri, ca profesoara din exemplul de mai sus. Fiecare, la locul sau, sa-si propuna cate un obiectiv in functie de specialitatea lui si de locul in care se afla. Cei care lucreaza in scoli pot avea diferite initiative frumoase la care s-ar putea sa se ralieze si alti colegi de-ai lor. Se pot face cercuri de istorie, literatura, etc. Se pot aborda probleme ale trecutului, probleme de actualitate, se face lucruri frumoase. Trebuie cautate idei, metode, nu asteptat sa pice de sus! Oricat de putini elevi s-ar implica la inceput, merita. E o samanta aruncata. Totul e sa nu stam cu mainile in san.

    “Dacă le vorbeşti tinerilor despre eroi sau sacrificiu pentru neatârnarea ţării eşti catalogat drept zevzec sau necivilizat.”

    Ei, asta e acum! Poti fi catalogat mult mai urat de-atat. Si ce-i cu asta? Mergem mai departe. Cuvantul care nu rodeste imediat va rodi, poate, mai tarziu dar, daca nu l-am spus, suntem vinovati.

    In ceea ce priveste articolul “O sambata la inchisoare”, mi-ati facut o bucurie. M-am bucurat si de ceea ce s-a realizat (apropos de initiative) dar si de pozele cu dl. Iamandi pe care il cunosc personal. Nu l-am mai vazut de ani de zile. Dumnezeu sa-i dea sanatate! Se tine foarte bine! Doamne si prin cate a trecut! Nu doar ceea ce a descris aici foarte sumar.

  7. @Daniela

    Va admir curajul si optimismul de care dati dovada, numai ca…s-ar putea sa bateti toba la urechea surzilor!

    Stiti cati d-astia sunt?!

    Ma refer la adulti…copiii – daca n-au BAZA din familie, s-ar putea sa fiti luata ”la misto” aruncand margaritare, porcilor!

    Dau senzatia ca sunt perfect de acord cu tine, dar tot intr-ale lor zac/raman…si nu-i musai sa-i vezi pe drumul sfinteniei ca, doar nici eu (sau altii) nu suntem, asemeni sfintilor din icoane DAR… sa judecam obiectiv: mie – raspunsul mi l-a dat emisiunea Universul Credintei (de azi) prin Pr.grec (nu i-am retinut numele)care a conferetiat despre bolile psihice, despre psihoterapia ortodoxa;

    -Pr.spunea ceva la genul cum ca, oamenii trupesti sunt si sufletesti prin sufletul care-i anima, DAR…daca nu-l au pe Sf.Duh, raman doar trupesti si sufletesti si, CAM ATAT!

    Urechea lor nu devine sensibila la chemari fine si profunde, si judeca dupa cum le-ar fi lor MAI BINE lor – aici, lumeste, nu si duhovniceste!

    Si pentru ASTA, fac ORICE: se coboara, se injosesc, se caciulesc mai-marilor, incep sa judece si sa lucreze ”la doua maini” in functie de interese, dau cu piciorul, alteori calca pe cadavre doar, doar sa ramana ”pe pozitiile” castigate si DA! Nu le este rusine si nici frica…

    Pe Dumnezeu il ”imbuneaza” prin danii facute Bisericii, si pomeni fastuoase facute in ochii tuturora!

    Iar boala comunismului n-a vindecat DELOC pe cei care au ramas DOAR trupesti, fiindca FRICA lor este multiplicata (de propriile superstitii) si de cei carora le sunt sefi!

    Hristos Dumnezeu n-a reusit/nu reuseste sa vindece decat acolo unde este aplecare spre EL (”Cine VREA, sa vina dupa Mine”) si au vointa si dorinta de a-L urma!
    EL (fiind BOIER)- respecta libertatea omului de a-si lucra viitorul, pe care si-l paveaza inca de-aici, iar calea este la libera-alegere: care spre RAi, care – spre Iad!

    Din pacate, celor din zilele noastre, le sunt de ajus lorusi credinta in care s-au nascut, de parca mantuieste ‘de la sine’ avand grija sa nu taie cu foarfeca vinerea (cum spune un Pr.aici) dar in schimb nu dau pe la Biserica cu lunile, altii cu anii!

    Li se par povesti nemuritoare ceea ce se spune acolo, iar Tainele nu le iau in serios decat sporadic, cu totul intamplator!

    S-ar putea sa cadem in ridicol, sa fim perceputi – cei care mai vorbim – ca ne-am transformat in caini care urla la Luna si nu se mai opresc, datorita criticismului justificat, dar macar atata ne-a mai ramas!

    P.S. Numai Dumnezeu va mai putea intervenii in situatia creeata, actionand Dreptatea Sa, facandu-si MILA de faptura Sa – despuiata de Darurile Sale, netrebnicita cu totul!

  8. Magda@

    “s-ar putea sa bateti toba la urechea surzilor!

    Stiti cati d-astia sunt?!

    Ma refer la adulti…copiii – daca n-au BAZA din familie, s-ar putea sa fiti luata ”la misto” aruncand margaritare, porcilor!”

    Da, si-atunci mai bine stam pe margine si ne uitam la ei dand din cap si facad tz, tz, tz, mangaindu-ne tainic ca noi stim cum stam lucrurile si ca nu suntem ca ei? La ce ne va folosi? Da, s-ar putea sa fim luati “la misto”, ba mai mult, e sigur ca vom fi, dar daca unul singur se va trezi e un suflet care s-a miscat si s-a salvat, chiar daca noi nu vom fi acolo poate la momentul trezirii lui. Si altii au fost luati “la misto”. Si Mantuitorul a fost luat “la misto”. Nu asta este sensul aruncarii margaritarelor la porci.

    « -Pr.spunea ceva la genul cum ca, oamenii trupesti sunt si sufletesti prin sufletul care-i anima, DAR…daca nu-l au pe Sf.Duh, raman doar trupesti si sufletesti si, CAM ATAT! »

    Parintele grec (oricare ar fi el) explica, cu siguranta, un fenomen dar nu o facea pentru a descuraja pe cineva in propovaduirea lui si nici ca judecata a aproapelui. El cu siguranta isi continua propovaduirea cu acelasi zel ( daca mai e in viata, ca nu stiu despre cine vorbiti)in pofida faptului ca stie cum stau lucrurile. Ca sa nu mai vorbim ca nu noi cunoastem inima omului ci numai Dumnezeu si doar El stie daca si cand se va intoarce fiecare spre El. Nu este al nostru a sti asta si a-I judeca pe oameni. Al nostru e sa ne facem treaba.

    « S-ar putea sa cadem in ridicol, sa fim perceputi – cei care mai vorbim – ca ne-am transformat in caini care urla la Luna si nu se mai opresc, datorita criticismului justificat, dar macar atata ne-a mai ramas! »

    Frica de a cadea in ridicol vine si ea din mandrie si este o frana pe care ne-o punem singuri si pe care vrajmasul mizeaza foarte mult. Nu cred ca am cadea in ridicol dar cred ca vom fi ridiculizati da catre multi. Cred ca e un lucru pe care ar trebui sa ni-l asumam.

    « P.S. Numai Dumnezeu va mai putea intervenii in situatia creeata, actionand Dreptatea Sa, facandu-si MILA de faptura Sa – despuiata de Darurile Sale, netrebnicita cu totul! »

    Asa este, numai Dumnezeu poate interveni! Si cum vedeti intreventia asta? Dumnezeu lucreaza prin oameni. A trimis apostoli in lume. De la botez si-a facut « ostasi ». Noi suntem aia. Iar acum ii spunem Domnului nostru ca n-are rost sa luptam. Ce jalnica priveliste ii oferim lui Dumnezeu noi astia care stim Adevarul dar nu-L cunoastem, de fapt! Noi nu vrem sa facem nimic, sa riscam nimic, dar vrem sa fim mantuiti.

    As mai adauga ceva. In comentariul meu de mai sus nu vorbeam despre propovaduirea Evangheliei in forma in care este propovaduita ea de catre preot ci despre propovaduirea adevarului indiferent ca este vorba despre cel istoric, stiintific, etc. asa cum orice om care se respecta, nu doar crestin, ar fi dator sa o faca. Dascalii punand sufelt si luandu-l pe Domnul ca sprijin, pot cu ajutorul Lui, prin felul in care isi preda fiecare materia, sa sadeasca in sufletele copiilor dragostea de cunoastere si adevar, si iubirea de neam si tara. Cu siguranta va fi greu, vor fi raniti, loviti si deceptionati de multe ori dar cred ca vor avea si satisfactii. Lucrarea lor poate pregati terenul si inlesni lucrarea lui Dumnezeu in ceea ce priveste credinta. Daca nici macar asta nu mai vrem sa facem e trist!

  9. Comunismul a fabricat eroi de mucava si a ridicat la rang de “valori” toti trogloditii, in timp ce a ucis si denigrat floarea elitei romanesti !
    Este normal ca nici astazi adevaratii eroi si iubitori de tara/neam sa nu fie apreciati, pentru ca tot camarila securist-comunista & fii(finii)si pipitzele, sunt la putere !!!
    Faptul ca ei vorbeau de Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul, facandu-l in mod grotesc pe Ceausescu egalul acestora, in Ode mincinoase, nu inseamna ca pe vremea aceea se slaveau cu adevarat eroii ! In timp ce in temnite, sub teroare, mureau sau erau anihilati psihic cei care s-au opus sistemului comunist, societatii i se serveau texte despre domnitori din Evul Mediu ! Desigur ca acestia au avut meritul lor in istoria Romaniei, dar faptul ca s-a trecut sub tacere sau s-a denigrat istoria a sute de ani ( de la Mircea cel Batran sau Stefan cel Mare incoace), eludandu-se contributia Monarhiei la evolutia Romaniei si existenta Rezistentei impotriva comunismului cu toti adevaratii ei eroi, dovedeste ca prin valorificarea unor imagini din istoria indepartata, comunistii vroiau de fapt sa spele creierul romanilor si sa-i faca sa numai stie si aprecieze pe cei care s-au opus subjugarii Romaniei de catre KGB-isti !
    Si daca astazi tinerii numai au respect pentru adevaratele valori, este rezultatul acestor ani de comunism in care s-a facut un amalgam de prost gust intre adevarate valori ale istoriei si sleahta de trogloditi slugarnici care au “reeducat” poporul…Din nefericire “reeducarea” a reusit 🙁

  10. @Daniela

    Pana una, alta…vorbim impreuna si ne intelegem SEPARAT – tipic romanesc!

    O spun cu simpatie, credeti-ma! 🙂 Deja este amuzant pentru mine!

    Pai bine doamna draga, daca sunteti atat de optimista si atat de bataioasa (si eu am fost, dar m-am lasat de ”sportul” asta fiindca, n-am cu CINE) spuneti-mi pe degete pe cati/cate ati reusit sa-i intoarceti de la cele rele si pe cati/cate ati reusit sa-i faceti sa se gandeasca macar obiectiv, ”la rece”, referitor la spiritualitate si la oamenii care au facut ISTORIE si nu s-au dat batuti?!

    Si nu aici, pe site – prin nume si adrese – ci, asa – la modul general!

    Urlatul la luna – precum cainele suparat – se face atunci cand un om da sa moara, sa treaca la cele vesnice; eu – prin analogie – urlu la luna in desert, pe cadavrul Romaniei care este prefigurat DEJA! Dar o fac, pentru ca ma DOARE!

    Iar pentru asta – nu mi-a fost teama de ridicol (cum insinuati) ori despre altceva…ci, dimpotriva!
    Am pus degetul MEREU pe rana, si am apasat cu forta…macar sa iasa puroiul pana la aratarea sangelui curat! Intelegeti?!

    Suntem prea DARAMATI fizic si spiritual!
    Nu mai exista VOINTA si de-aici FORTA care sa faca sa urneasca lucrurile pe fagasul lor normal SI-ATUNCI, va intervenii Dumnezeu – dar prin DREPTATEA SA – care-i un glas mai aspru!

    Cum?! Strangand surubul! – vorba Pr.Paisie Aghioritul! In schimb, cheia franceza care va ma manevra surubul, va fi o mana straina (de neam si de tara) ca sa ne usture, sa ne smereasca, sa ne sperie, sa ne umileasca, sa ne oblige la reasezare sufleteasca!
    Va fi platit un pret mare fiindca n-am stiut/n-am vrut/nu ne-a interesat sa tinem/pastram ceea ce au facut inaintasii nostrii pentru tara, in special martirii recenti, ale caror scrieri ar fi trebuit sa ne dea de gandit MACAR!

    Unde-s liderii doamna?! Ii vedeti pe undeva?! Li se aud grasul si nu m-am ”prins” eu?!
    Ma uit – doar – si fac din buze usor: tz, tz, tz…continuand sa ma mire si sa ma oripileze continuu – decerebrarea poporului asta calat (in genere) numai pe MATERIE – iar pentru asta facand ORICE!

    Ce? Nu-i asa?! Televiziunile prin showuri in care sunt incurajate spalarea creierelor si-a rufelor in public sunt GRAITOARE, generatiile tinere, prin comportament COPIAT de la parinti si societate – asijderea!

    Cei batrani – nu prea mai ai ce sa le ceri: iti canta litania cum ”ca asa a fost pe vremea lor si ca s-au sacrificat pentru noi – tacand, inghitand, facand chiar pact cu dracu’, numai sa treaca puntea” ei cu noi, si noi cu ei!

    Ce spuneati despre dascali?! Ca DACA si cu PARCA…n-au ce mare lucru sa mai faca! De ce?!
    Din pricina lipsei de verticalitate care, fie este impusa de legi tampite aplicate de inspectori scolari unde, n-ai voie sa urechezi o obraznicatura d-asta (fata sau baiat), ca te da in judecata sau te trage tot pe tine la raspundere, fie dintr-o prudenta auto-impusa, pentru ca vine parintele nu stiu cui, si te i-a la omor, ca i-ai stresat odrasla puturoasa si tupeista!

    Alt motiv: multi (sa nu spun, majoritatea) s-au compromis in fata propriilor elevi prin cersitul asta de bani continuu (bani pentru fondul clasei, pentru catedra, banci, zugraveala si altele…), BANI ceruti parintilor propriilor elevi pentru meditatii facute in particular, in afara scolii (si-atunci PENTRU CE, SI CE mai preda in clasa?), bani pentru tov.profesoara la ziua sa aniversara, in care sugereaza ce-ar vrea – musai niste cercei de aur cu montura de pietre pretioase sau semi-pretioase, sau pentru cei/cele iubitoare de arta, de frumos – nu-s ce tablou…mai continui?!

    Raul de zi, a fost facut din politica pasilor marunti pe un fond slab si aplecat spre compromis…asta este parerea mea!

  11. Sunt de acord cu Hrisanti!

    Ce-a nascut/crescut la piept comunismul referitor la CLASA CONDUCATOARE, se vede cu ochiul liber: pui de naparci, serpi, soparle!

    Copiii lor de azi – ne-arata limba despicata si ne ”boteaza” SI cu ceva venin, ca sa stim unde ne este locul, daca am uitat…ei sunt mai vigurosi de cat parintii lor si, ca orice specie care se respecta – sunt mai hotarati decat ”parintii” lor in decizii!

  12. Moastele lor au ramas! Si amintirea lor nu se sterge asa cum ar vrea altii.

    @magda, daniela….haideti sa lasam generatia mai tinara decit in noi in pace! NU cred de loc ca sint atit de rai pe cit ii credem noi, si nici atit de “pierduti” sau “pervertiti”. Si stiu ce spun. S-ar putea chiar sa avem niste surprize pe viitor.

  13. Pingback: Zoe Dumitrescu-Busulenga: IN MOMENTUL DE FATA TRAIM CEL MAI GREU MOMENT AL ISTORIEI NOASTRE. New-Age taie radacinile, inclusiv pe Dumnezeu, aici bate toata treaba… -
  14. Pingback: 23 iulie – PITESTI: DESCHIDEREA SCOLII DE VARA “Fenomenul Pitesti”, vizita la inchisoare si slujba de pomenire a victimelor “REEDUCARII”. Lansarea cartii: “Eu sunt scribul…” - Anunturi
  15. Pingback: Eu sunt scribul…. MIHAI BURACU – amintiri sfasietoare din “cel mai cumplit laborator al terorii”, EXPERIMENTUL SATANIC DE LA PITESTI -
  16. Pingback: Tortionarul ION FICIOR si gropile comune de la PERIPRAVA. Noi marturii ale fostilor detinuti politic (inclusiv ale actorului MITICA POPESCU) despre REGIMUL DE EXTERMINARE DIN LAGARELE COMUNISTE DE MUNCA SILNICA (video) - Recomandari
  17. Pingback: PARINTELE IUSTIN PARVU – Interviu inedit din 1991 despre CUMPLITELE PATIMIRI DIN INCHISORILE COMUNISTE, despre metodele satanice de anchetare, reeducare, delatiune si dezbinare si CUM LUCREAZA PROVOCATORII ODIOSI -
  18. Pingback: POGORAREA LA IADUL PENITENCIAR. Marturii din locul unde “TE FACE SITĂ RĂUL si SUFLETUL ȚI SE DESTRAMĂ, BUCATĂ CU BUCATĂ”, chiar si daca esti preot…. Parintele Dumitru Beşleagă, duhovnicul de la INCHISOAREA JILAVA: “BUCURIA
  19. Pingback: RASTIGNIRE dincolo de orice margini ale inchipuirii umane SI INVIERE IN INCHISORILE COMUNISTE (II). “Lumea credintei”: Povestile zguduitoare a doi martiri de la Pitesti si Gherla: TACHE RODAS si PREOTUL PETRE FOCSANEANU - Recomandari
  20. Pingback: Radu Preda (IICCMER) propune instituirea unei DUMINICI A MARTURISITORILOR ROMÂNI DIN SEC. XX. Interviu cu seful IICCMER: “TOTI OAMENII CARE AU CONTAT IN VIATA MEA AU FACUT PUSCARIE” - Recomandari
  21. Pingback: 14-15 mai 1948 – PRIMA NOAPTE A IADULUI TERORII ROSII – POMENIREA MUCENICILOR INCHISORILOR COMUNISTE – “morti sfinti in temniti si prigoane” - Recomandari
  22. Pingback: INALTAREA DOMNULUI SI CINSTIREA EROILOR NEAMULUI. De ce avem nevoie de eroi? - Recomandari
  23. Pingback: Ziua Înălțării Domnului și Ziua Eroilor/ Troițe înălțate în cinstea eroilor și martirilor neamului românesc/ Vizită cutremurătoare în închisorile Jilava și Pitești | Regăsirea frumosului pierdut
  24. Pingback: ZOE DUMITRESCU-BUSULENGA (MAICA BENEDICTA) despre pierderea radacinilor, a valorilor, a cuviintei: “Ne ploconim la modele din afara, de unde am adus drogurile, dezbracarile, casatoriile intre homosexuali… CE FACEM NOI CU TRUPUL? IL EXPUNEM CA
  25. Pingback: FEMEIA GARBOVA ASTAZI: Un popor garbovit de ploconiri, linguseli, LIPSA DE VERTICALITATE; o omenire tip “Prikoke”, COCOSATA DE PACATE si MANIPULATA sa se simta “LIBERA” cand este mai ROBITA si sa fie fericita SCORMONIND IN GUNOAIEL
  26. Pingback: “CRESTINII NU AU LOC IN LUMEA ACEASTA”. Care este LOCUL pe care ni l-a pregatit Domnul prin INALTAREA Sa? Predica audio a Arhim. Damaschin de la Sihastria Putnei: “In SIRIA sunt PERSECUTII poate mai atroce decat persecutiile din primele
  27. Pingback: DAN PURIC despre legea “antilegionara”: “PARLAMENTUL A DAT O LEGE ODIOASA. Daca ajungi la mormantul parintelui Iustin Parvu nu e bine, ca e considerat fascist. DE 25 DE ANI, IN ROMÂNIA SE LUPTA SA NU MAI AVEM IDENTITATE” (Video)/
  28. Pingback: DAN PURIC despre legea “antilegionara”: “PARLAMENTUL A DAT O LEGE ODIOASA. Daca ajungi la mormantul parintelui Iustin Parvu nu e bine, ca e considerat fascist. DE 25 DE ANI, IN ROMÂNIA SE LUPTA SA NU MAI AVEM IDENTITATE” (Video) |
  29. Pingback: Intre INALTAREA LA CER PRIN CREDINTA si PRABUSIREA IN IDOLATRIE si MESCHINARIE INGRATA. Ion Gavrila-Ogoranu si… Michael Jackson. CELE MAI GRELE CLIPE DIN VIATA CELUI MAI CUNOSCUT LUPTATOR ANTICOMUNIST. “Pelerini in aceasta vale a lumii”
  30. Pingback: RADU PREDA, noul director al IICCMER: “Este datoria mea sa pun pe agenda institutului CAZURILE SFINTILOR INCHISORILOR… Hristos a inviat, dar CAND PUTEM AFIRMA CA AM INVIAT SI NOI? Poate la anul?” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare