DISPARE laptele romanesc de pe piata in favoarea celui de IMPORT?

29-05-2012 1 minut Sublinieri

 

În curând nu vom mai găsi lapte românesc pe rafturile magazinelor de la noi, au atras atenţia oficialii din Ministerul Agriculturii. Din anul 2015, ţările membre UE nu vor mai avea limite de producţie a laptelui, iar normele de igienă se vor înăspri. În astfel de condiţii, trei sferturi dintre fermierii români nu au cum să se pună la punct cu noile reguli, aşa că vom cumpăra doar lapte de import.
Măsurile impuse de Uniune includ obligaţii legate de igiena adăposturilor şi a animalelor, asigurarea unor proceduri de bună practică a mulsului, depozitării şi transportului laptelui. Doar un sfert dintre fermele româneşti au şanse să se alinieze standardelor, iar mulţi fermieri vor fi nevoiţi să-şi închidă afacerile.

Chiar şi aşa, timpul rămas este foarte scurt. Administratorii fermelor moderne spun că preţul de investiţii este foarte mare. Pe lângă standardele Uniunii Europene, la care nu se pot ridica, fermierii au probleme şi cu dispariţia cotelor de lapte impuse la nivel european, măsură ce va fi introdusă în 2015. Până atunci, ţările cu tehnologie modernă au limită de producţie şi nu pot exporta tot laptele.

“România va fi o piaţă de desfacere. Toată supraproducţia din Occident va veni către România”, a declarat preşedintele Patronatului Laptelui, Dorin Cojocaru. În prezent, la noi laptele integral se vinde cu 21de cenţi, ceea ce înseamnă cu 10 cenţi mai ieftin faţă de media europeană. Laptele de vacă din Uniunea Europeană se comercializează pe baza unor cote care să asigure echilibrul între cerere şi ofertă. Cine depăşeste cota plăteşte.

Cota de lapte negociată pentru România este de 3,2 milioane de tone, pe care nu a atins-o niciodată mai mult de trei sferturi. Cea mai mare cotă o au nemţii. Mai exact, 28 de milioane de tone de lapte, limită pe care o depăşesc de fiecare dată. Ce-i drept, românii nici nu sunt mari consumatori de lapte. Consumul anual pe cap de locuitor în România de 36 de litri, comparativ cu o medie europeană de 64-65 litri în ţări precum Elveţia, Olanda, Belgia.


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva Romaniei, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “DISPARE laptele romanesc de pe piata in favoarea celui de IMPORT?

  1. Interesant. Duminica, in piata, taranii vorbeau despre faptul ca li s-a confiscat tot laptele si branza pe care au adus-o spre vanzare.

  2. @carmen

    Care ar fi motivul? Înafară de faptul că nu vor ca noi să ne mai hrănim cu alimente naturale sănătoase?

    Dacă e să fie din ce în ce mai rău e din cauza păcatelor și a nepocăinței sincere. Vorbesc aici în primul rând despre mine.

    Doamne ai milă de noi păcătoșii..

  3. Ar fi trebuit sa ne fi fost clar de la bun inceput ca aderarea Romaniei la UE reprezinta acceptarea statutului de tara pe post de piata de desfacere si export de forta de munca ieftina. Acum degeaba ne tanguim. Nu e posibil sa ne imaginam altceva decat dezastrul si ma intreb, incepand cu mine, cati dintre noi vom rezista in aceste conditii. Sper sa avem taria sa nu disperam si sa ramanem pe loc strangand din dinti.

  4. Nu am idee. Ceea ce m-a surprins, a fost reactia destul de pasnica a oamenilor carora li s-au confiscat produsele; ultima explicatie pe care am auzit-o acum catva timp, in aceleasi conditii, a fost “riscul” la care suntem noi, consumatorii, expusi. Probabil ca tot in baza acelorasi riscuri, nu vom mai avea posibilitatea de a consuma produsele noastre.

  5. Ma gandeam eu ca eurocratii vor avea “grija” si de cei din mediul rural nu doar de cei de la bloc…asa ca varianta cu retragerea la sat sta in picioare dar nu mult timp.

  6. @Anonyma ,

    ” Ar fi trebuit sa ne fi fost clar de la bun inceput … ”
    si daca cuiva i-a fost clar acest lucru , cu ce l-a ajutat ? L-a intrebat cineva daca vrea sau ba , i-a cerut cineva parerea ?

  7. ramane mica intelegere cu producatorul local. Eu am vorbit cu o tanti din piata si de doi ani imi aduce acasa saptamanal lapte, branza, smantana.Si cunosc mai multa lume care procedeaza la fel.In acelasi mod ne aprovizionam cu oua si carne de pasare.

  8. Pingback: Comisia Europeana va reduce subventiile pentru AGRICULTURA ROMANEASCA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: CE IMPORTAM: varza, prune si cartofi… - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: MANCAREA DIN ROMANIA E MAI SCUMPA DECAT CEA DIN GERMANIA! Ambasadorul Norvegiei: FAPTUL CA IMPORTATI ALIMENTE ESTE O NEBUNIE/ Corporatiile "inghit" tot mai multe TERENURI AGRICOLE in EUROPA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: “Lapte din inima Arealului?” NAPOLACT RENUNTA LA PRODUCATORII ROMANI DE LAPTE PENTRU A IMPORTA DIN UNGARIA - Recomandari
  12. Pingback: FALIMENTAREA PRODUCATORILOR ROMANI DE LAPTE – “efect colateral” al EMBARGOULUI RUSESC. Piata romaneasca – invadata de lactate de import - Recomandari
  13. Pingback: ”SE DORESTE DISTRUGEREA FERMIERILOR ROMANI. NU AVEM LOC IN PIETE, IN SUPERMARKETURI.” Eliminarea cotelor de lapte si importurile sufoca fermele de vaci din Romania | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: OBIECTIV: LICHIDAREA CAPITALULUI ROMÂNESC. Studiu de caz: PRODUCATORII AUTOHTONI DE LAPTE SI LACTATE. Declaratiile iresponsabile si balbaielile incredibile ale MINISTRULUI AGRICULTURII. Pentru cine lucreaza si care e misiunea tehnocratilor lui Cioloş? (
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare