Legea “Elie Wiesel”: CRIMINALIZAREA GANDIRII/ Din operele ceausist-comuniste ale lui ALEXANDRU FLORIAN: “LUPTA IMPOTRIVA RELIGIEI, PARTE A LUPTEI ANTI-BURGHEZIE”/ Un GESTAPO evreiesc?/ Totalitarismul “democratilor” sau REDUCTIO AD LEGIONARUM/ Octav Bjoza: “ORICINE POATE DEVENI O VICTIMA A LEGII”

24-08-2015 27 minute Sublinieri

RADU PREDA: CINE ARE INTERESUL SA STARNEASCA UN CONFLICT?

romania

M-a dezamăgit faptul că prea puţini intelectuali protestează împotiva Legii 217/ 2015, care după părerea mea este antidemocratică şi ofensatoare la adresa culturii române. Au reacţionat până în prezent critic la această lege, elaborată tendenţios de Institutul „Elie Wiesel”, votată iresponsabil de Parlamentul României şi promulgată – sper − din neatenţie de preşedintele ţării, oameni de indiscutabilă valoare: Andrei Pleşu, Dan Grigore, Radu Preda, Marius Oprea, Sorin Lavric, Leonard Oprea, Nicoleta Savin, Marilena Rotaru, Oana Stănciulescu, Lucia Hossu-Longin.

Dar foarte mulţi intelectuali tac, iar tăcerea lor este – cum se spune – asurzitoare. Eu nu mi-am schimbat părerea. O lege care pedepseşte anumite opinii – opinii, nu fapte – cu închisoarea este în esenţa ei stalinistă şi nu poate fi acceptată de o societate democratică. Dar am obosit să tot vorbesc fără să mă fac auzit. Nu demult mi-a apărut o carte, cuprinzând o selecţie din publicistica mea naiv-frenetică de după 1989, intitulată „Texte care n-au folosit la nimic”. Din cuprinsul ei reieşea că regret timpul pierdut cu scrierea câtorva mii de articole pe teme politice şi sociale, neluate de nimeni în considerare, şi că mă întorc la ceea ce cu adevărat mă pasionează – la literatură.

Şi iată că în ultimul timp am făcut din nou greşeala de a mă pronunţa inutil într-o problemă neliterară. Mă retrag deci din discuţia asupra Legii 217/ 2015. Părerea nu mi-am schimbat-o, dar renunţ să mi-o mai afirm. Constat de altfel nu numai că importanţi lideri de opinie tac, dar şi că personalităţi de primă mărime girează legea, prin prezenţa lor în Colegiul de onoare şi în Consiliul ştiinţific ale Institutului „Elie Wiesel”.

Dacă oameni ca Majestatea Sa Regele Mihai I, Traian Băsescu, Emil Constantinescu, Mihai-Răzvan Ungureanu, Mona Muscă, Virgil Ştefan Niţulescu sau Andrei Pippidi garantează, cu numele lor, corectitudinea unei asemenea reglementări, ce aş mai avea de spus? Poate că sunt eu nebun şi nu înţeleg mersul lucrurilor. Le spun tuturor: Trăiţi sănătoşi cu această lege, mă bucur sincer că sunteţi mulţumiţi văzând-o adoptată. De acum înainte n-am să mai scot un cuvânt în legătură cu ea. Şi nu numai în legătură cu ea, ci şi în legătură cu oricare alt subiect neliterar. Ziariştii care vor să-mi ia interviuri, realizatorii de emisiuni TV care intenţionează să mă invite la talk-show-uri să ştie că nu mai sunt disponibil decât pentru discuţii pe teme literare.

Ministerul Afacerilor Externe al României afirmă, într-un răspuns solicitat de Expres Magazin, că a “transmis de urgenţă spre competentă analiză la CNSAS şi la Elie Wiesel” cazul soldatului – erou român Ion Soreanu Șiugariu, a cărui memorie doreau să o cinstească autoritățile slovace, dar s-a opus, culmea, Ambasada României de la Bratislava.

Cu alte cuvinte, MAE întreabă institutul Elie Wiesel dacă soldatul erou român Ion Soreanu Șiugariu este LEGIONAR, așa cum susține Ambasada României de la Bratislava sau nu. Din obiectul de activitate al Institutului Elie Wiesel nu reiese însă faptul că acesta ar putea decide cine este legionar sau erou și cine nu în Republica România și nici să-și dea cu părerea, nefiind instanță de judecată. Și atunci, cum este posibil ca ministerul Afacerilor Externe Român să-i ceară o astfel de opinie când institutul Elie Wisel are dreptul doar să efectueze studii, cercetări, seminarii și expoziții. Nici unde în statut nu este precizat faptul că institutul ar putea să decidă cine a fost legionar în România. Este clar un abuz din partea MAE, care nu se subordonează lui Elie Wisel, dar se poartă ca atare.

Cu alte cuvinte, MAE depășește cadrul legal prin această solicitare.

Potrivit comunicatului de presă, MAE susține însă că Ambasada Românie la Bratislava nu s-a consultat cu centrala în acest caz și a decis de capul ei.

Iată cumunicatul integral, nesemnat, al MAE.

Referitor la sesizarea dumneavoastră, vă precizăm următoarele:

Ministerul Afacerilor Externe a dispus de urgenţă efectuarea verificărilor cu privire la modalităţile de acţiune a Ambasadei României la Bratislava în cazul de faţă, inclusiv în ce priveşte respectarea procedurilor de lucru privind relaţia cu autorităţile locale de către reprezentanţii misiunii diplomatice de la Bratislava.

În urma verificărilor a rezultat că Ambasada a acționat fără a avea o documentare adecvată şi fără a consulta şi a avea acordul Centralei MAE cu privire la corespondenţa purtată.

Precizăm că o fundamentare a unei decizii pe teme precum cea menţionată poate fi realizată numai de instituţiile care au competenţe pe acest domeniu, MAE având doar rolul de a comunica către parteneri externi, dacă este cazul, opinia instituţiilor de specialitate din ţară.

Ca urmare, precizăm că subiectul la care faceţi referire a fost transmis de urgenţă spre competentă analiză la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR).

După ce MAE va primi o opinie fundamentată pe această temă, va face comunicările adecvate.

În ceea ce priveşte intenţia autorităţilor locale slovace de a numi podul din localitatea Brezno după numele poetului Ion Soreanu Şiugariu, decizia le aparţine exclusiv acestora, nefiind în competenţa Ambasadei de la Bratislava de a interfera în luarea acestei decizii.

Pentru prevenirea unor situaţii care ar implica MAE pe subiecte ce pot excede sfera sa de competenţă, vor fi aplicate cu rigoare procedurile instituţionale interne.

În acest sens, au fost transmise instrucţiuni tuturor misiunilor diplomatice ale României privind modul de relaţionare cu autorităţile locale din ţara de reşedinţă şi respectarea procedurilor de lucru misiuni – Centrala MAE. De asemenea, Ambasada României de la Bratislava a primit instrucţiuni şi a fost avertizată să respecte strict procedurile de lucru aplicabile în astfel de situaţii.

Totodată, Ambasada României de la Bratislava a fost instructată să comunice Primăriei Brezno că MAE a solicitat punctul de vedere instituţiilor române competente şi că acesta va fi transmis imediat ce va fi primit. De asemenea, Ambasada va comunica Primăriei faptul că nu este în competenţa sa să intervină în procesul decizional al autorităţii locale.
Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare

Reamintim că Ambasada Românie de la Bratislava a refuzat să participe la Ziua insurecției slovace, unde autoritățile din Brezno-Slovacia, doreau să cinstească memoria soldatului-erou român. Mai mult, Ambasada României le-a atras atenția autorităților slovace că Ion Șiugariu, deși este un soldat și poet apreciat, a aderat în tinerețe la Mișcarea Legionară, organizație de tip fascist, spune Ambasada României, ai cărei lideri au fost condamnați pentru crime de război și, din acest motiv Ambasadanu doreşte să fie asociată cu acest eveniment, se spunea în scrisoarea oficială trimisă autorităților slovace.

Pe 28 august, Primăria din Brezno (Slovacia) intenţiona, cu ocazia Zilei insurecţiei slovace, să dea numele podului „Ion Şiugariu”, întrucît acolo şi-a pierdut viaţa poetul-erou luptînd pentru eliberarea Slovaciei împotriva trupelor fasciste.

Ion SOREANU-ŞIUGARIU, poet, care a murit pentru eliberarea Cehoslovaciei decorat cu Ordinul „Coroana României cu Spade, în gradul de Cavaler”, şi cu „Panglică de Virtutea Militară”, adică un erou asumat de Armata României și azi. Anterior, Ion SOREANU-ŞIUGARIU a participat la eliberarea Ungariei de trupele hitleriste.

Ion SOREANU-ŞIUGARIU a murit pe front, la numai 31 de ani, în ziua de 1 februarie 1945, pe podul de pe rîul Hron de la intrarea în localitatea Brezno, Slovacia.

Iată ce se spune în statutul Institutului Elie Wiesel:

Obiect de activitate
Institutul are ca obiect de activitate identificarea, culegerea, arhivarea, cercetarea și publicarea documentelor referitoare la Holocaust, în rezolvarea unor probleme știintifice, precum și elaborarea și implementarea de programe educaționale privind acest fenomen istoric.

Pentru realizarea obiectului de activitate, Institutul are următoarele atribuții principale:

a) efectuează studii și cercetări, în țară și în străinătate, pentru aprofundarea cunoașterii fenomenului Holocaustului;
b) achiziționează – sau primește donații – orice mărturie, publicație ori document privind Holocaustul sau în legătură cu acesta;
c) identifică, aduce în țară și conservă documentele privind Holocaustul din România, în original sau în copie, pe orice suport, răspândite în diferite țări ale lumii;
d) constituie o arhivă care să cuprindă publicațiile, cărțile, colecțiile de reviste, ziare manifeste și alte înscrisuri care au legătură cu Holocaustul din România, alcătuind și instrumente de lucru în domeniu
e) lansează proiecte de istorie orală, în scopul salvării memoriei istorice a Holocaustului;
f) organizează manifestări știintifice consacrate Holocaustului și contribuie la reprezentarea cercetării naționale în acest domeniu în întâlnirile științifice internaționale;
g) finanțează editarea, tipărirea și publicarea de memorii, cărți, studii, articole, corespondență, memorie fotografică și video, colecții de documente, albume fotografice referitoare la Holocaust;
h) organizează și sprijină realizarea de expoziții și alte acțiuni educaționale privind Holocaustul;
i) constituie un punct de referință și de comunicare cu supraviețuitorii Holocaustului;
j) contribuie prin expertiza la conservarea patrimoniului spiritual al comunităților din România afectate în perioada Holocaustului;
k) sprijină organizarea unui Memorial al victimelor Holocaustului din România.

În felul acesta, a fost realizata una din recomandările Raportului Comisiei Internționale pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, apărut în 2004

Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Octav Bjoza, a criticat legea anti-legionară, asemănând-o cu cele apărute pe la începutul anilor 1950.

Președintele AFDPR susține că legea  vine în contradicţie flagrantă cu Constituţia României, restrângând dreptul la libertate de exprimare, și că oricine poate deveni victimă, relatează flux24.ro.

“Legea prezintă mai multe ambiguităţi, fiind interpretabilă, astfel încât oricine poate deveni victimă, fiind la „cheremul” oricărui procuror sau judecător, urmare a vreunei sesizări, fie ea chiar anonimă, apreciază preşedintele AFDPR.

Bjoza critică faptul că legea nu incriminează şi comunismul, regim care “a săvârşit cele mai abominabile crime asupra acestui popor, milioane de cetăţeni români având de suferit” şi cere refacerea actului normativ, în acest sens.

”Constat cu tristeţe cum legea în cauză a declanşat un efect invers, nedorit de nimeni. Rezistenţa anticomunistă din România a fost dintre cele mai dure şi longevive din lumea comunistă europeană. Ea trebuie privită ca un „întreg”, nediferenţiind-o pe criterii politice, etnice sau culte, predominant fiind spiritul de jertfă pentru patrie şi tricolor.

Mă întreb dacă nu noi, foştii deţinuţi politici, suntem cei mai autorizaţi să ne desemnăm cine să ne fie sfinţii, eroii şi cetăţenii de onoare?”, spune președintele AFDPR.

Bjoza a cunoscut din plin ororile penitenciarelor comuniste fiind încarcerat la închisorile Codlea, Gherla, Galaţi, Brăila, Văcăreşti şi Jilava, prin lagărele de muncă din Balta Brăilei de la Strâmba, Stoieneşti şi Salcia, precum şi cele din Delta Dunării că Bacul “4” şi Periprava – Secţia Grindu, de unde a fost eliberat la 23 iunie 1962.

Țuțea, Vulcănescu, Eliade, Cioran, Ioan Gavrilă Ogoranu. Este doar un început de listă neagră afișată de directorul Institutului Elie Wisel, Alexandru Florian, omul din spatele legii care în numele condamnării legionarilor pune la zid și mitraliază mari oameni de cultură. Născut dintr-un stalinist convins, l-am numit aici pe tatăl său, Radu Florian, mai tânărul Alexandru a întors zvastica pe dos și-a pornit o cruciadă infernală împotriva unor simboluri ale luptei anti-comuniste din România. Repere ale culturii române, oamenilor de pe lista neagră a sinistrului funcționar public Florian li s-a pus pistolul în mână și au fost plasați la locul faptei în postură de criminali de război.

Instrumentul prin care memoria luptătorilor anticomuniști este pângărită cu mijloace ce amintesc de teribilul Gestapo și metodele lui de purificare este o lege strâmbă, care încearcă să acrediteze ideea că, pentru cei 3000, 10.000 sau 14.000 de evrei vehiculați a fi fost uciși la Iași (funcție de sursă), este necesar că o întreagă elită culturală anticomunistă și, ca atare, legionară, să fie pusă la zid și scoasă din istorie. Cărțile elitei trebuie puse pe foc iar oamenii deportați în uitare pentru că, nu-i așa, un text laudativ despre o idee politică poate fi asimilat cu apăsarea trăgaciului. Întocmai ca poliția politică a lui Hitler, Institutul Elie Wiesel nu acceptă opinii contrare, argumente sau măcar simple întrebări. Cu mijloace care amintesc de Inchiziție se impune o nouă istorie creionată și se stabilesc fapte a căror veridicitate se impune cu mijloace represive.

Negi, plătești cu libertatea, simplu și eficient, întocmai ca băieții de la Gestapo care, pentru simpla deținere a unor opere literare, te trimiteau în lagăr. Și întocmai ca urmașii săi din poliția politică nazistă și gașca de la Elie Wiesel operează cu liste negre și autori interziși. Care-i diferența, mă întreb? De ce o formă de totalitarism și cenzură de tip nazist este mai blamabilă ca această Inchiziție evreiască coordonată  de un român sadea? Răspunsul la crimele odioase ale unor echipe de legionarilor nu este exagerarea sau cenzura. Nu poți combate o atrocitate cu altă atrocitate și nu poți opri crima prin cenzură. O convingere se creează, nu se impune prin lege. Cunoașterea și dezbaterea sunt căile prin care democrația se opune totalitarismului. Se pare însă că în ADN-ul domnului Alexandru Florian genele predominante nu-s chiar albastre, ci mai de grabă roșii.

Cu un Institut dăruit cu peste 1,5 milioane de lei, în 2015, de către statul român, și cu un salariu lunar alocat, la aceeași instituție, de 6800 de lei, adică peste ceea ce primeau pe ”ștat”, până în această vară, în România, președintele, premierul ori preşedinţii celor două Camere parlamentare, Florian este capul unui grup de tovarăși care a orchestrat această lege bolșevică. Grupul cuprinde 3 parlamentari despre care vorbesc singure numele lor: Antonescu, Gerea și Scutaru. Simpla enumerare a numelor face inutilă caracterizarea personajelor. Alexandru Florian, bugetarul de lux, a venit cu dogma iar aleșii cu ștampila Parlamentului. A rezultat o lege hidoasă prin care bolșevicii, mare parte evrei, care au invadat România în 1945 și au terorizat-o vreme de 50 de ani cu execuții pe lângă care evenimentele de la Iași pălesc (fenomenul Pitești, Canalul, gulagul din lagărele de la Aiud, Sighet, etc) sunt reabilitați și faptele lor legitimate.

Asta după ce de la cel mai înalt nivel al statului român, regimul bolșevic al Anei Pauker (Hannah Rabinsohn) a fost condamnat drept criminal de președintele Traian Băsescu. O condamnare oficială, din păcate fără a fi urmată de legi care să pedepsească torționarii acelor vremuri, dar condamnare care arăta clar cu ce s-au ocupat amicii dlui Radu Florian, tatăl vânătorului de legionari. Urmarea este aceea că toate sentințele pronunțate de tribunalele înființate cu pistolul de evreii bolșevici sunt considerate valide prin monstruoasa lege clocită de gruparea Florian, iar victimele sunt executate a doua oară, de data aceasta definitiv. Eliminarea fizică însemnă dispariție doar pe jumătate. Grav este când opera este ștearsă și astfel individul dispare complet din memoria colectivă. Asasinarea memoriei este, dincolo de barbaria cenzurii ideilor, sigurul rezultat vizibil și singurul scop urmărit și nedeclarat al acestei legi odioase.

Legea tembelă și antidemocratică a grupului Alexandru Florian consideră valide condamnări pronunțate de justiția bolșevică iar prin asta devine ea însăși o crimă. Mai mult, documentarea marelui istoric făcută aproape exclusiv pe baza mărturiilor culese de la evreii care au trăit evenimentele din 1940 de la Iași și a cărei finalitate este o lege reparatorie care să acorde compensații financiare substanțiale urmașilor evreilor uciși nu poate constitui o bază documentară obiectivă. Până nu se pun în balanță toate evenimentele, toate crimele, inclusiv cele comise de evreii bolșevici care acționau ca trupe paramilitare ale Armatei Roșii, nu putem avea un tablou complet al faptelor și al cauzelor. Iar asta ne privează de o judecată obiectivă și rațională. Asasinarea memoriei nu poate fi în nicio circumstanță răspunsul la asasinatele etnice care au întunecat istoria României în anii ’40.

Nu poți să nu remarci că statul a refuzat să finanțeze Memorialul de la Sighet, construit exclusiv cu fonduri private, și a lăsat pradă distrugerii o întreagă arhivă a atrocităților bolșevice din anii 1945-1965. Asta în vreme ce Institutul Elie Wisel  a primit alocări bugetare substanțiale pentru obiective mult mai modeste. Nu poți compara 20 de ani de teroare bolșevică cu nimic. Nici măcar cu tragicele evenimente de la Iași. Diferă amplitudinea, consecințele și, nu în ultimul rând, mijloacele. Exterminarea unei întregi clase sociale care refuza ideologia bolșevică și care a fost acuzată de simpatii legionare pentru că alte vinovății mai grave nu s-au putut inventa rămâne marea crimă a secolului 20 în România. Iar această realitate nu are nevoie de o lege care  o impună. Evidența nu se impune cu o lege. Ea există pur și simplu.

  • Cotidianul: 

Ion Spanu: Marx de-aici, domnule Alexandru Florian! Directorul Institutului „Elie Wiesel” a fost propagandist al comunismului şi al PCR

Institutul „Elie Wiesel” este o instituţie de stat, plătită din banii publici şi ar trebui, la fel ca în celelalte instituţii de acest fel, să nu aibă în componenţă nomenclaturişti sau propagandişti ai comunismului. Cu toate acestea, în fruntea sa se află Alexandru Florian, care, de la 21 de ani, făcea propagandă comunismului!

În acest fel se explică faptul că în Legea 217/2015, la redactarea căreia Alexandru Florian a avut un rol primordial, aşa cum se spune în argumentul iniţiatorilor, comunismul nu este condamnat, alături de celelalte ideologii criminale, cum este fascismul! Şi asta deşi Parlamentul României a adoptat acum cîţiva ani un Raport de condamnare a comunismului şi, deci, trebuia să se regăsească în acest act normativ cu prioritate între ideologiile interzise în spaţiul public, la fel ca şi în cazul propagandei fasciste!

Dar, dacă în Legea 217/2015 ar fi fost condamnat şi comunismul, atunci Alexandru Florian ar fi trebuit să se condamne atît pe el, cît şi pe tatăl său, Radu Florian, profesor de marxism-leninism în perioada 1949-1989! În mod curios, deşi ştie ce tare are în educaţia sa prin faptul că a fost propagandist comunist, Alexandru Florian a acceptat, dintr-un evident oportunism, să promoveze astfel de legi care condamnă ideologii la fel de criminale ca şi comunismul pe care l-a slujit, de care acum are impresia că se poate spăla ca un mecanic care şi-a mînjit mîinile cu vaselină!

Alexandru Florian îşi ascunde cartea despre statul ateu în care-l citează masiv pe Nicolae Ceauşescu

Dacă ne uităm în CV-ul lui Alexandru Florian, aflăm că dumnealui este autorul a trei cărţi:

România şi capcanele tranziţiei, Editura Diogene, Bucureşti, 1999

Cunoaştere şi acţiune socială, Editura politică, Bucureşti, 1987

Procesul integrării sociale, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983

Cu toate acestea, în biblioteci există şi volumul „Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul zeilor”, colecţia„Ştiinţa pentru toţi”, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, 1975, care aparţine aceluiaşi Alexandru Florian, dar care nu se regăseşte în lista publicaţiilor din CV-ul său!

Autorul avea atunci doar 21 de ani, fiind încă student al tatălui său, şi publicarea acestui mic eseu într-una dintre colecţiile populare din acea vreme a fost un evident privilegiu datorat rolului avut în PCR de tatăl său, dacă nu cumva acesta a avut o mare contribuţie chiar în redactarea ei, avînd în vedere bibliografia destul de greu de asimilat de un tînăr abia ieşit de pe băncile liceului!

Citind această broşură, am înţeles de ce autorului îi este acum ruşine cu conţinutul său, căci Bibliografia de la sfîrşit consemnează sursele de inspiraţie, între care la loc de cinste figurează 6 volume semnate Nicolae Ceauşescu:

1. „Cuvîntare la sesiunea jubiliară a Marii Adunări Naţionale consacrată celei de-a XXX-a aniversare a eliberării României de sub dominaţia fascistă”, Ed. politică, 1974

2. „Cuvîntare la plenara comună a Comitetului Central al PCR şi Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale a României”, Ed. politică, 1974

3. „Expunere cu privire la Programul PCR pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice, ridicarea nivelului general al cunoaşterii şi educaţia socialistă a maselor, pentru aşezarea relaţiilor din societatea noastră pe baza pricipiilor eticii şi echităţii socialiste şi comuniste”, Ed. Politică, 1971

4. „Raport la cel de-al XI-lea Congres al PCR”, Ed. politică, 1974

5. „Raport la Conferinţa Naţională a PCR”, Ed. politică, 1972

6. „Programul Partidului Comunist Român”, Ed. politică, 1974.

La loc de cinste se află şi lucrările părinţilor spirituali ai comunismului: K. Marx, Fr. Engels, V.I. Lenin, menţionaţi cu 10 lucrări. Aceasta este, aşadar, baza teoretică a formării personalităţii lui Alexandru Florian (dacă el a scris, cu adevărat, cartea), pe care acum încearcă s-o ascundă de ochii lumii, căci, între timp, a devenit profesor de sociologie şi ştiinţe politice la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, dar şi la Universitatea „Dimitrie Cantemir”, trecînd şi pe la Institutul Social-Democrat (!!!), dar şi la Institutul de Teorie Socială din cadrul Academiei Române! Ştiu oare studenţii de la Universitatea „Dimitrie Cantemir” cine este cu adevărat profesorul lor şi care este fundamentul pregătirii sale didactice? Bănuiesc ei că acela care le predă acum doctrinele politice europene a fost un propagandist de cea mai joasă speţă a comunismului, visînd la o societate ateistă, fără Dumnezeu şi fără credinţă, bazată doar pe ideologia comunistă învăţată de la tatăl lui, care a făcut acelaşi lucru timp de 50 de ani?

Dar, cum memoria bibliotecilor reţine şi cărţile de care unii autori se ruşinează peste ani, am intrat în posesia acestei cărţi, Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul zeilor, „trecută în rezervă” de către Alexandru Florian, în care aflăm o virulentă susţinere a ateismului ca formă supremă de cunoaştere, teorie care urmează pas cu pas ideologia Partidului Comunist Român, aşa cum a fost redată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu! Alexandru Florian aduce în cartea sa numeroase citate din tovarăşul Nicolae Ceauşescu, aşa cum se vede în facsimilele reproduse mai jos:

După cum se observă, Alexandru Florian nu este doar un comentator al ideolgiei comuniste, ci consideră PCR ca fiind „partidul nostru”, ceea ce face din el nu numai un simpatizant al politicii comuniste, ci şi un activist înregimentat, cu un serios potenţial de propagandist, care susţine că numai ateismul poate conduce la societatea comunistă, ba, chiar, autorul aspiră la „făurirea unei civilizaţii ateiste”! Dar să urmărim mai departe felul în care tînărul de 21 de ani, Alexandru Florian, urmează teoria tovarăşului Nicolae Ceauşescu:

Să vedem acum felul în care Alexandru Florian îşi susţine teoria ateistă ca metodă ce trebuie urmată de„partidul nostru”:

Observaţi că autorul scrie „dumnezeu” cu literă mică, pentru că religia este văzută ca un duşman al omului, împotriva căreia trebuie dusă o luptă, căci, în viziunea lui Alexandru Florian, religia este o formă a „puterii politice burgheze”, cum scrie la pagina 83:

Farul călăuzitor al lui Alexandru Florian rămîne, totuşi, Nicolae Ceauşescu, de la care-şi însuşeşte şi definiţia unui adevărat marxist-leninist, urmînd fără abatere calea deschisă de PCR:

Ca să nu fie pus la zid pentru aceşti ani în care a fost ideolog al comunismului, aducîndu-şi din plin contribuţia, alături de tatăl său, la genocidul produs de comunism, Alexandru Florian are o singură şansă: să nu fie el autorul acelei cărţi! Va avea, oare, amabilitatea să lămurească această chestiune?

Şi, pentru că în aceşti ani de după Revoluţie conducătorii ţării – toţi, fără excepţie – au refuzat să scoată comunismul în afara legii, iată că acum unul dintre susţinătorii săi iese la drumul mare şi îndrăzneşte să ceară trimiterea în puşcărie a oricrui om care ar fi simplu simpatizant al altei ideologii!

Cocoţat în fruntea Institutului „Elie Wiesel”, instituţie publică de stat, plătită de Guvernul României din bani publici, Alexandru Florian a devenit în aceste ultime săptămîni simbolul bolşevismului care vrea să-i vadă la închisoare pe cei care gîndesc altfel decît el! Şi, pentru că veni vorba de Institutul „Elie Wiesel”, cum de a fost posibil ca Guvernul României să dea numele acestei instituţii după cel al unei persoane în viaţă, ca şi cum ar fi o instituţie privată sau un ONG denumit după numele finanţatorului său? Cu atît mai mult, cu cît personalităţi importante din comunitatea evreiască îl contestă pe Elie Wiesel în articole şi cărţi cunoscute în întreaga lume. Chiar nu s-a găsit între victimele reale ale Holocaustului o personalitate demnă de a fi omagiată prin acordarea numelui său unei instituţii care are ca scop cercetarea crimelor naziste? Este ca şi cum Facultatea de hidrologie s-ar numi Ion Iliescu sau Universitatăţii din Bucureşti i s-ar da numele Nicolae Manolescu, în timp ce aceştia sînt încă în viaţă!

Cu această carte, „Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul zeilor”, publicată în 1975, Alexandru Florian era aruncat de tatăl său între tinerii ideologii ai PCR, iar acum, la 40 de ani de la apariţie, aceeaşi broşură îl situează pe lista comuniştilor travestiţi în democraţi care, dacă ar exista o lege care să condamne această ideologie criminală, l-ar trimite exact acolo unde ar vrea el să-i trimită pe cei care vor în continuare să-i citească pe Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Emil Cioran sau Mircea Eliade.

P.S.1. Rareş Bogdan, în emisiunea în care a fost invitat şi Alexandru Florian, a simţit nevoia ca de la început să ne acuze că, într-un articol din cotidianul.ro, am fi comis un atac la persoană prin faptul că am arătat cine este tatăl invitatului său. Chiar să nu înţeleagă agitatul realizator TV că toate aberaţiile lui Alexandru Florian vin din educaţia comunistă primită de acasă şi din exerciţiul luptei de clasă la care a contribuit decisiv însuşi tăticul acestuia?

Ioan Buduca: Greşeala Legii Antonescu

Noua lege anti-extremism a fost făcută în numele unei asimetrii care produce efecte perverse. Este criminalizată propaganda legionară, dar nu este criminalizată propaganda comunistă. Autorii legii n-au avut minte să înţeleagă aceste efecte perverse:

  • cei care se tem de anti-semitism riscă să fie consideraţi apărători ai comunismului;
  • intoleranţa legitimă a legii faţă de extrema dreaptă românească din perioada interbelică riscă să pară toleranţă nelegitimă faţă de extrema stângă postbelică;
  • simplii simpatizanţi ai naţionalismului legionar, care, în timp, au devenit simboluri ale luptei anti-comuniste riscă să fie, în chip pauşal, victimele nevinovate ale intoleranţei legitime;
  • oameni care n-au comis crime, dar au participat la susţinerea ideologiei legionare, ca urmare a faptului că după război s-au consacrat ca personalităţi cu valoare de simbol cultural, riscă să fie, la fel de pauşal, puşi în rândul celor vinovaţi de crime;
  • interpretarea judecătorească a legii riscă să fie practicată abuziv dacă anumite interese conjuncturale ar dori să încurajeze asemenea practici;
  • dezbatrea unei astfel de legi nu poate ţine de interpretarea istorică a legionarismului, în ciuda faptului că, la noi, dezbaterile nu devin interesante pentru opinia publică decât dacă sunt stârnite de faptul împlinit al unui abuz legislativ.

Greşeala lui Crin Antonescu (care niciodată până la această iniţiativă parlamentară n-a ţinut să fie cunoscut ca legiuitor) se dovedeşte a fi următoarea: domnia sa nu are deloc simţul realităţilor psihologice româneşti. Comentatorul politic Crin Antonescu nu şi-a arătat niciodată această slăbiciune dat fiind că practica mediatică a comentariilor politice este făcută din clişee de stânga şi clişee de dreapta, fără nicio legătură cu profunzimile mentalului nostru public. Altfel spus, un politician care face comentarii publice poate părea inteligent întrucât nu are de comentat niciodată realităţi, ci idealităţi (nu ce este, ci ce ar trebui să fie).

x

x x

Directorul Institutului “Elie Wiesel”, implicat în elaborarea legii Antonescu, şi-a dat seama, în cursul unei recente dezbateri televizate, ce anti-reclamă şi-a făcut Institutul prin intermediul acestei legi. Nu luase în calcul ce se poate întâmpla când pui în mişcare interdicţii anti-cult, alături de interdicţii anti-extremism. Aşa cum în mentalul popular creşte cultul faţă de faptele de credinţă ale lui Arsenie Boca, în anii din urmă românii au consolidat un cult faţă de faptele de rezistenţă anti-comunistă ale lui Ion Gavrilă Ogăranu. A-l ponegri pe acest erou atât de popular pentru o presupusă faptă din anii săi de liceu, când era membru al “uteciştilor” legionari, şi a dori să împiedici venerarea sa, iată ce ar putea declanşa anti-reclama şi chiar anti-semitismul. Istoria s-a mai scris o dată la fel: interdicţe-reacţie şi escaladarea acestui ciclu până la crimă. Extremismul se năştea chiar ca urmare a interdicţiilor.

Domnul Alexandru Florian, directorul Institutului “Elie Wiesel”, a avut ocazia să intuiască, în direct şi la ore de vârf, ce înţelepciune puternică stă în legenda despre vorba lui Mircea Vulcănescu “Să nu ne răzbunaţi”.

Opriţi ciclul interdicţie-reacţie (ochi pentru ochi)! Opriţi practica nefastă de a crea Inchiziţii ce caută cu lumânarea fapte care să le justifice statutul, căci chiar prin abuz inchizitorial se vor naşte faptele care să justifice acel statut.

Şi câinele, când nu e turbat, rămâne prietenos dacă nu transpiri de frica lui. Neînţeleptul domn Crin Antonescu a dorit o lege a memoriei şi a prevenţiei. Dacă era un pic mai înţelept – măcar cât cere vorba lui Vulcănescu –, dorinţa de a preveni ar fi fost stăpânită în aşa fel încât să nu inducă efectul pervers al provocării.

Ioan Buduca: Criminalizarea gândirii

La finele secolului al XIX-lea existau ţări civilizate unde puteai fi întemniţat pentru “răspândirea necredinţei”. Pe vremea aceea, aşadar, era criminalizat prin lege ateismul.

Acum, iată, avem ţări care au în Constituţie o clară consacrare a libertăţii de gândire şi de exprimare, dar promulgă legi prin care este criminalizată propaganda de extremă dreaptă, dar nu şi aceea de extremă stângă. E mai clar conceptul de propagandă decât acela derăspândire? Dimpotrivă. Propaganda poate fi înţeles aşa: nu orice fel de răspândire de idei extremiste de dreapta ar fi o infracţiune, ci numai acea răspândire care ar intenţiona să facă prozeliţi. Dacă am avea această definiţie, i-ar reveni procurorului să probeze care intenţie ar fi prozelitară şi care nu. Avem a recunoaşte că ne vom afla în faţa unui mare spaţiu de arbitrar.

Cum să defineşti mai clar conceptul de promovare (propagandă) a ideilor deja infracţionalizate? În noua lege românească pe acest domeniu este folosit conceptul de promovare în loc de propagandă.

Pot să promovez într-un fel sau în altul un eveniment cultural (să zicem). Asta înseamnă că răspândesc în public o anumită publicitate a evenimentului. Dar cum ar fi când aş promova o idee de extremă dreaptă? Să zicem că ideea respectivă ar fi aşa: locuri de muncă numai pentru români; afară cu străinii din ţară!

Dacă aş fi avocat aş demonstra că ideea este extremistă, într-adevăr, dar nu este de extremă dreaptă, ci de extremă stângă, căci “afară cu străinii din ţară” face referire numai la locurile de muncă ocupate de străini, nu şi la proprietăţile pe care le-ar avea sau la afacerile pe care le-ar derula în ţară.

Cum extremismul de stânga nu a fost criminalizat în legea românească, iată că mi-aş putea salva clientul printr-o sofistică ideologică destul de banală.

Alt termen ambiguu din legea noastră este acela de cult. Cultul unor personalităţi considerate vinovate pentru extremism de dreapta a fost infracţionalizat. Cum demonstrez vinovăţia? Dacă am sentinţe anterioare pentru ea, e gata demonstrată. Dar dacă nu am? Dar dacă produc o carte elogioasă despre acea personalitate, fără să mă refer elogios la faptele extremiste pentru care a primit, cândva, o sentinţă? Ar fi şi acesta un fapt de cult în favoarea acele personalităţi? Ce va hotărî judecătorul?

Să luăm cazul Petre Ţuţea. Am produs cartea aceea care îi elogiază personalitatea, dar nu am vorbit acolo de fapte pentru care a făcut puşcărie. Procurorul poate să considere că m-am făcut vinovat de o faptă de cult. Avocatul meu va aduce documentele prin care se va demonstra că sentinţa împotriva lui Ţuţea s-a dat pe temeiul unor acuzaţii de spionaj, fără vreo legătură cu ideile de extremă dreaptă. Ce va hotărî judecătorul? Poate considera că este de maximă notorietate publică faptul că Ţuţea s-a exprimat întotdeuna în calitate de personalitate de extremă dreaptă, aşadar elogiul meu n-are cum să nu fie contaminat de această imagine publică a lui Ţuţea şi îmi dă trei ani de puşcărie. La puşcărie stau şi mă gândesc: nu era mai bine să nu fi publicat cartea? Păi, de ce să nu o fi publicat, dacă în Constituţie scrie că este permisă libertatea de exprimare? Iar Constituţia nu permite ca exprimarea liberă să fie confundată cu acţiunea liberă.

Legea “Antonescu cel mic“ (căci ăla mare nu mai poate face legi) are elemente de neconstituţionalitate clare. Propaganda extremistă era deja interzisă (fără să fie criminalizată) prin alte legi. Noutatea legii Antonescu stă în infracţionalizarea cultului şi în criminalizarea propagandei.

Dar ce judecător va şti de unde încep propaganda şi cultul şi până unde poate merge răspândirea unei idei fără să fie promovare vinovată, sau până unde poate merge admiraţia publică pentru cineva fără să fie cult?

Antonescu cel mic a vrut să fie mare. Nu i-a reuşit micuţa lovitură de stat din 2012. Iată că i-a reuşit o mare lovitură împotriva libertăţii de exprimare. Cine s-ar fi aşteptat ca noua poliţie a gândirii să fie opera unui liberal?

x

x x

O lege de tip “Antonescu cel mic” n-ar fi fost posibilă în SUA. Iată de ce. Serviciile de intelligence ale SUA s-au folosit de personalităţi ale extremei drepte (nazişti notorii, uneori) în lupta lor împotriva comunismului pe vremea Războiului Rece. Din moment ce nu toţi naziştii au primit condamnări penale, cei rămaşi în libertate au fost de folos intereselor anti-comuniste ale Occidentului. Nici vânătorii de nazişti nu au putut proba fapte criminale sau antisemite pe seama tuturor naziştilor rămaşi în libertate, aşa că mulţi dintre ei au putut fi reinstrumentalizaţi într-o direcţie în care mai devreme se înregimentaseră de bunăvoie: lupta împotriva comunismului bolşevic.

Ar fi fost o dezonoare pentru legislativul SUA dacă, la capătul Războiului Rece, ar fi dat o lege prin care să fie infracţionalizată prezenţa acestor oameni în spaţiul public. E drept, însă, că nu s-a gândit niciun primar american să boteze o stradă cu numele unui nazist. Bunul-simţ a fost de ajuns. N-a fost nevoie de legi.

Aparenţa că bunul-simţ românesc n-ar avea un astfel de discernământ e dată – în mintea celor care n-au încredere în puterea de judecată a autorităţilor noastre – de o realitate culturală de azi: mult mai mulţi intelectuali ai dreptei interbelice se bucură azi de popularitate decât personalităţile stângii. Dar acesta e un fapt fără vreo vină penală. Am trăit, după 1990, ani în care a trebuit să recuperăm opera culturală a unor personalităţi de dreapta, iar nu a unor personalităţi de stânga.

Cât despre popularitatea intelectualilor de dreapta ar trebui să fii destul de obtuz (sau rău intenţionat) ca să tragi concluzia că tocmai pentru nişte episoade legionare din tinereţea lor au devenit ei, azi, mai populari decât puţinii noştri mari intelectuali de stânga. Da, în România avem această asimetrie a simpatiei publice. Ce ar fi de criminalizat aici? Da, ar fi ceva. Să “criminalizăm” felul în care şcoala de azi îşi face datoria de educator naţional. Acest educator naţional nu mai ştie azi să formeze absolvenţi cu un discernământ puternic, bazat pe cultură, cu o bună viziune de ansamblu asupra lucrurilor şi a istoriei.

Am văzut o dezbatere televizată în care un invitat îşi făcea cruci când, pe telefon, alt invitat explica diferenţa dintre conceptul de neam şi conceptul de naţiune. Nu apucase cel de la telefon să spună care e diferenţa dintre comunităţile de sânge şi cele care pun în comun doar nişte valori culturale (cetăţenia, de pildă). Invitatul care îşi făcea acele cruci era un tânăr şcolit după 1990. Şi era cel mai vehement şi mai neargumentativ adversar al legii “Antonescu cel mic”.

Profesorul Radu Preda, directorul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), critică dur noua lege antilegionară (Legea privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii).

Din punctul lui de vedere, legea ar fi „procomunistă“, fiindcă i se pare „culmea cinismului“ faptul că „trece cu vederea crimele comunismului, comise sistematic și atingând viețile a milioane de români, unguri, nemți, evrei, bulgari sau tătari“. Profesorul Preda mai adaugă că „această lege nu a scos la suprafață cohorte de extremiști, de «anticomuniști antidemocratici» sau de «antisemiți», ci a pus în discuție, fie și indirect, absența unui consens minim istoriografic privind trecutul traumatizat al României din ultimul secol“.

De ce legea zisă „antilegionară“ îi deranjează pe mulți dintre reprezentanții elitei culturale din România? 

Radu Preda: Contrar opiniei inițiatorilor, această lege nu a scos la suprafață cohorte de extremiști, de „anticomuniști antidemocratici“ sau de antisemiți, ci a pus în discuție, fie și indirect, absența unui consens minim istoriografic privind trecutul traumatizat al României din ultimul secol. Or, așa cum se știe, societatea românească a parcurs, fără întrerupere, aproape trei sferturi de veac sub semnul dictaturii: de la dictatura regală a lui Carol al II-lea la cea a proletariatului, trecând prin cea legionară și apoi militară, a lui Antonescu. Una peste alta, nu trebuie să ne mire că s-au acumulat multe interogații, penumbre, neclarități. Acestea ar fi meritat să fie abordate după 1989 în spirit nepartizan, echilibrat, fără încărcătură revanșardă și fără o agendă ascunsă de reabilitare a unora sau de diabolizare a altora. Sigur, nu este o operațiune simplă. Iată de ce, în atmosfera creată de inițiatorii noii legi, ne îndepărtăm de idealul abordării rezonabile și oneste a istoriei recente. Sau poate, in extremis, vom fi împinși să facem mai mulți pași decât până acum. Sper.

De fapt, ce reproșați noii legi?

R.P.: Înainte de orice, lipsa de transparență. A trecut prin comisii și plen fără dezbateri serioase. Instituții care au drept scop legal studierea trecutului recent nu au fost solicitate să se exprime. În al doilea rând, nu mai puțin grav, se lasă impresia, prin prevederile legii, că se instituie delictul de opinie. Eu m-am confruntat deja cu unii critici care nu concep că poți avea, demnitar fiind, dreptul la opinie. În ansamblu, susținătorii legii manifestă un radicalism care nu lasă loc de discuții. Ceea ce este, să recunoaștem, foarte grav. România nu are nevoie, tocmai acum, de un asemenea război mental civil, de polarizarea ideologică și afectivă. Pare un conflict artificial, un produs de laborator.

Ce vă deranjează la această Lege privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii?

R.P.: Nu reușesc să identific acel curent sau acea tendință, în creștere, care să fi justificat noua lege. Aveam o ordonanță de urgență a Guvernului, aveam articole clare în Codul Penal privitoare la instigarea la ură și discriminare, la xenofobie și antisemitism, inclusiv prevederi legate de drepturile omului în tratatele la care România este parte. Una peste alta, nu puteam spune că eram un sat fără câini, că societatea românească se afla în derută, lipsită de repere. Dimpotrivă. Cu excepția unora ca Vadim, monument al naționalismului securistic, sau a unor voci răzlețe, ridicate acum ridicol pe piedestal și definite ca reprezentând „extrema dreaptă“, societatea noastră a dat în ultimele două decenii și jumătate dovadă constantă de toleranță. Sunt profesor la Cluj: tradiția multiculturală este acolo realitate, nu metaforă.

Avem patru Facultăți de Teologie (ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică și reformată) și un excelent Institut de Iudaistică şi Istorie Evreiască „Dr. Moshe Carmilly“, înființat deja în 1991. În plus, universitatea mea oferă cursuri în română, germană și maghiară. În ciuda unuia ca Funar, exponent al celor care își iubesc patria până la viol, românii și maghiarii conviețuiesc la Cluj foarte bine. Asta ca să nu mai amintim de experiența sibiană, unde un sas a fost ales primar de câteva ori de o populație majoritar românească pentru ca, acum câteva luni, să fie ales președintele țării. Din perspectivă europeană, alegerea lui Klaus Johannis a fost interpretată în cheia unui model de toleranță, așa cum legislația noastră privind minoritățile, în ciuda contestațiilor repetitive ale unor exaltați autonomiști, este dată drept exemplu în regiune. Așadar, revin și mă întreb, deloc retoric: cine are interesul să se deschidă un conflict? Pentru că se știe: este foarte ușor să dai drumul la demonii extremismului și infinit mai dificil să îi readuci în eprubetele din care au scăpat.

Absența comunismului din lista formelor de extremism care au afectat istoria României poate fi o explicație pentru unele dintre reacțiile adverse la această nouă lege?

R.P.: Evident, din punctul meu de vedere, este principalul defect de design al noii legi. Și cel mai inexplicabil. După 25 de ani, avem prima condamnare a unui fost comandant de închisoare politică din comunism, dar ideologia de la baza acțiunii acestuia și a șefilor lui este trecută cu vederea. Este motivul pentru care repet și cu această ocazie faptul că ne confruntăm cu o lege paradoxală: nu știu cât de antilegionară o fi, dar în mod evident este procomunistă. A trece cu vederea crimele comunismului – comise sistematic și atingând viețile a milioane de români, unguri, nemți, evrei, bulgari sau tătari – mi se pare culmea cinismului. Mă așteptam ca după condamnarea strict politică, fără urmări, a comunismului de către președintele Băsescu să fi făcut un pas înainte. Or, iată, nici vorbă de așa ceva.

Procesul primului torționar dat pe mâna justiției se apropie de final, după ce fostul comandant al închisorii Râmnicu Sărat a primit în primă instanță 20 de ani de închisoare. De ce sunt pedepsiți atât de târziu călăii folosiți de regimul comunist?

R.P.: Întrebarea aceasta îi frământă pe mulți dintre contemporani. Unii văd în gestul tardiv al justiției un fel de simulacru. Poate fi condamnarea unui octogenar sugestivă sau chiar suficientă? Cred că justiția nu are vârstă. Este un moment extrem de important, care atestă faptul că statul de drept poate face, totuși, dreptate în materie de crime ale comunismului. Succesul, dacă pot folosi acest termen, este cu atât mai important cu cât el vine după un sfert de secol de amnezie forțată, de ambiguitate etică, de coabitare între securiștii de ieri și democrații de azi, între vechi și nou. Decizia instanței de la București trebuie văzută și în context european: în majoritatea țărilor din jur nici nu s-a parcurs drumul acesta. La Tirana, de pildă, doar acum câteva luni Parlamentul a votat accesul la arhivele fostei poliții politice. La fel, în Bulgaria procesul confruntării cu trecutul nu este deosebit de avansat. Urmând modelul nostru, frații de dincolo de Prut întâmpină serioase dificultăți.

Croații și sârbii sunt preocupați, cum e și firesc, de victimele conflictului post-comunist, perioada anterioară așteptând clarificări în viitor. Sigur, Polonia, Germania, Cehia sau țările baltice au făcut pași foarte concreți pe calea cunoașterii și încadrării legale a ororilor comunismului, inclusiv prin aplicarea unor politici memoriale exemplare. Și totuși, în ciuda unor progrese, condamnarea comunismului nu a depășit în general, în Europa, nivelul retoric. Pe 23 august, o zi gândită să fie a memoriei victimelor totalitarismelor secolului XX și care la noi trece complet neobservată, s-au reunit la Tallinn miniștrii de Justiție ai UE, tema fiind tocmai condamnarea penală a crimelor ideologiei comuniste și a criminalilor comuniști. Iată de ce, revenind la noua lege așa-zisă „antilegionară“, dar care nu spune nimic despre dictatura roșie, contextul european ar trebui să ne determine la alte acțiuni decât cele pe care le vedem în plină desfășurare. Pe scurt, Europa în întregime are nevoie de o cultură a memoriei prin care Estul și Vestul să se recunoască reciproc mai bine decât până acum. Pentru a ajunge la o memorie istorică europeană, memoriile naționale au nevoie de reconciliere.

Cum poate fi recuperat timpul în care România nu a încercat să-i găsească până acum pe cei vinovați de crimele și violențele – fizice sau psihice – ordonate de oamenii regimului comunist?

R.P.: Foarte potrivit termenul: recuperare. Drumul a fost anevoios, permanent sabotat de reticențe și alte forme de rezistență ale fostului sistem de putere. Cine își imagina că PCR va dispărea odată cu coborârea stemei sale de pe pereți s-a înșelat profund. Zecile de mii de oameni antrenați, cu diferite responsabilități și privilegii aferente, în menținerea aparatului de putere, la centru, periferie sau străinătate, s-au regrupat spontan, în chiar zilele din decembrie 1989. O dovadă sugestivă: mai mult de jumătate din primul guvern zis post-comunist era format de foști membri de partid, unii chiar membri ai Comitetului Central. Așadar, de mirare este, totuși, că într-un timp relativ scurt am ajuns să avem instrumente de drept, perfectibile, posibilități de incriminare, respectiv sesizare penală, să facem investigații speciale și altele asemenea.

De ce credeți că durează atât de mult un proces precum cel al lui Alexandru Vișinescu, în care timpul e atât de prețios?

R.P.: Întrebarea este îndreptățită. Timpul nu are răbdare nu doar cu făptașii, ci și cu victimele și urmașii acestora. Ce să zic? S-a urmat o procedură obișnuită, jurisprudența noastră nefiind încă instruită și exersată în acest gen de cauze deosebit de grave. Cum am spus și cu alte ocazii, instanța românească nu are încă la îndemână toate pârghiile unei pregătiri pe măsura complexității unor acuzații de genul crime împotriva umanității. Aici se poate învăța încă de la Tribunalul Penal Internațional de la Haga și de la alte instanțe similare.

Pedepsirea acestor torționari la vârsta senectuții este suficientă pentru repararea memoriei celor care au suferit, ce fel de oameni ar mai trebui cercetați de justiție pentru faptele lor dinainte de 1989?

R.P.: Nu este suficientă, chiar dacă este necesară. Pentru a nu ajunge țapi ispășitori ai sistemului totalitar, torționarilor ar trebui să le urmeze cei care au dat ordinele, magistrații care au pronunțat sentințe politice ș.a.m.d. Pe scurt, tot aparatul. Aș pune accentul însă pe categoria celor care au imprimat linia politică, adică cei care au fost cureaua de transmisie între Moscova și București, iar mai târziu, în regimul Ceaușescu, cei care au naționalizat comunismul și au comis nu mai puține crime, de altă factură, decât staliniștii anteriori. Asumarea responsabilității politice, cum se vorbește azi, este un proces decizional valabil și în dictatura proletariatului. Chiar dacă Hitler a scăpat prin sinucidere de justiție, cei din anturajul lui politic au fost judecați. La fel, executarea cuplului Ceaușescu nu poate fi declarată drept condamnarea suficientă a unui sistem complex format de decidenți care, cum sugeram, au rămas parțial la putere și în primii ani ai democrației.

Doctorii din spitalele de psihiatrie care îi abuzau pe cei trimiși acolo din considerente politice ar putea fi depistați?

R.P.: Sigur, i-aș adăuga și pe cei care, prin cultivarea cultului personalității, au făcut un imens rău României și românilor, pe cei care au întreținut himera ideologică, pe propagandiștii de toată mâna, pe cei care s-au aranjat comod cu sistemul, care au făcut cariere prin eliminarea celor mai valoroși etc. Mă puteți întreba, pe bună dreptate, cine ar mai fi rămas curat după o asemenea verificare. Ei bine, nu mulți, dar cu siguranță acei puțini care ar fi rămas ar fi putut, imediat după 1989, să dea un alt curs României.

Există în dezbaterea privind înființarea Muzeului Comunismului și propuneri de relativizare a vieții dinainte de 1989, în sensul să nu se vorbească doar despre orori. Putem vorbi despre un risc din acest punct de vedere, chiar dacă muzeul rămâne încă doar un proiect?

R.P.: La preluarea mandatului în fruntea IICCMER mi-am enunțat cele două obiective majore: depolitizarea instituției și accelerarea demersurilor în vederea înființării, la București, a unui Muzeu al Comunismului. Să îl numim generic astfel, dacă nu Muzeul Crimelor Comunismului. Urgența unui muzeu, subliniată în mod fericit de președintele Johannis și având un sprijin transpartinic, ceea ce reprezintă un avantaj esențial, este dictată, după mine, și de un argument mai puțin evident, la care m-am referit la începutul discuției noastre. În 2018 urmează să marcăm primul secol de unitate națională (cu amputările ulterioare).

Din perspectiva unei narațiuni istoriografice naționale, mai bine de jumătate din acest secol al unității teritoriale face obiectul unor dispute acerbe. Or, realizarea unui Muzeu al Comunismului ar da un imbold crucial analizei istoriografice și ar ușura munca de analiză și valorificare inclusiv a perioadelor anterioare. Cât privește tentativele de relativizare, acestea nu sunt deloc be­nigne și cu atât mai puțin naive. Dimpotrivă. Avem un exemplu recent: cineva vrea să facă un film „uman“ despre omul, femeia și idealista Ana Pauker. Să permită, carevasăzică, un contact „nepolitic“, nemijlocit, cu o figură de luptătoare, fie ea și pentru idealuri comuniste. În numele libertății de creație și expresie, un asemenea film poate fi făcut, dar el ar ilustra cât de fragilă este conștiința istorică. De unde și necesitatea de a nu abandona dezbaterea și cercetarea.

Cîteva mostre din puţul gîndirii apărătorilor Legii antiromâneşti, antidemocratice şi anticonstituţionale 217/ 2015:

Laszlo Alexandru: „În optica mea, cine-i contra antilegionarilor, e prolegionar, ce s-o mai tot scăldăm?”. (De pe pagina sa de Facebook)

Alexandru Florian: “Orice român care se îmbracă în port naţional fără să fie ţăran este fascist, legionar”. (A rostit asta într-un cerc nu foarte restrîns de persoane)

Adrian Cioflîncă: “Sfinţii închisorilor sînt legionari, deci criminali”. (A declarat, cu alte cuvinte, unui radio local din Iaşi; sursa e disponibilă pe net)

Peter Demeny: “A fi legionar înseamnă să trăieşti în aburii ortodoxiei”. (A scris-o pe blogurile Adevărul)

Susţinătorii Legii 217/ 2015 care ne spun, prin urmare, că românii (tradiţionalişti, patrioţi şi ortodocşi) sînt legionari, deci fascişti, şi merită să fie puşi la stîlpul infamiei şi să plătească (politic, penal, financiar).

Nota noastra:

“Reductio ad legionarum” este o expresie parafrazata dupa cea mai cunoscuta “reductio ad hitlerum”. Expresia a fost folosita de filosoful Leo Strauss, insemnand o tactica de neutralizare a oponentului in cadrul unei dezbateri, pe baza asocierilor compromitatoare si nu pe baza continutului propriu zis al argumentului celuilalt. 

O tactica similara a fost folosita si de Securitate, exemplul cel mai graitor fiind cel al teologului Teodor M. Popescu:

“Esti legionar pentru ca esti teolog si fiind teolog esti anticomunist, iar a fi anticomunist inseamna a fi legionar”.

Dupa cum se vede, rationamentul securistilor a fost preluat in intregime de sustinatorii legii “Elie Wiesel” in forma sa actuala.


Categorii

Legea 217/2015 ("antilegionara"), Octav Bjoza, Radu Preda, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva Romaniei, Tradarea intelectualilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “Legea “Elie Wiesel”: CRIMINALIZAREA GANDIRII/ Din operele ceausist-comuniste ale lui ALEXANDRU FLORIAN: “LUPTA IMPOTRIVA RELIGIEI, PARTE A LUPTEI ANTI-BURGHEZIE”/ Un GESTAPO evreiesc?/ Totalitarismul “democratilor” sau REDUCTIO AD LEGIONARUM/ Octav Bjoza: “ORICINE POATE DEVENI O VICTIMA A LEGII”

  1. Alexandru Florian: “Orice român care se îmbracă în port naţional fără să fie ţăran este fascist, legionar”.

    Regina Maria
    https://romaniainourhearts.wordpress.com/the-traditional-romanian-port/

  2. Care va sa zica…, B O L S E V I S M U L – R E L O A D E D

    De fapt…, ei tot cu Hristos se lupta… ; tot pe Hristos vor sa-L rastigneasca iarasi si iarasi…

    Exact ca in timpul prigoanei comuniste, vor incerca sa aresteze tot ce mai este bun din acest popor Roman.. Apoi, nemaifiind nici o voce care sa critice mizeriile morale ce vor fi deversate in scoli, gradinite, spatiu public, etc., vor putea nestingheriti sa-si lucreze opera inceputa de veacuri… – venirea Antihristului, care pentru ei este Mesia..

    “Pui de naparci”, pe noi ne arestati ca ne cinstim Sfintii Inchisorilor, pe care parintii vostri i-au schingiut, in timp ce Maghiarii il sarbatoresc pe Horthy, care i-a omorat pe fratii vostri !!!
    “Pui de vipere”, in fiecare generatie va straduiti sa stergeti din istorie crimele parintilor vostri, voi insiva savarsind alte crime…

    Insa…, mai rai ca voi sunt tradatorii nostri… ; acei goimi (vite), care mugesc in parlament si in guvern ; acei goimi care si-au umplut conturile si burtile sugand seva poporului pe care il reprezinta.
    O…, mishei si tradatori ai neamului, ati uitat ca si voi veti muri ?… ; ati uitat ca si pe voi va v-or manca viermii ?…
    De ce va vindeti fratii – votand astfel de legi ?…
    Au oare orbi sunteti voi ?… ; voi nu vedeti defapt ce urmaresc slugile satanei ?…
    Ei, Neobolsevicii, ii vor numi Neolegionari (pentru a putea fi arestati), pe toti cei care se vor opune mizeriilor lor :
    – Introducerea pornografiei in scoli si gradinite : https://yadi.sk/i/JYMKZpaSf58MS
    – Promovarea homosexualitatii in scoli si gradinite, mascand aceasta patima pe care nici animalele nu o au, ca fiind ceva firesc – pentru ca, chipurile, acei oameni se iubesc. Insa, homosexualitatea, nu se refera la plimbatul pe strada, a doi barbati tinandu-se de mana.., ci se refera la actul sexual spurcat pe care-l savarsesc impreuna (pe unde ies fecalele…).
    Ganditi-va in ce capcane pot cadea copii nostri… ; ganditi-va la un tanar baiat indragostit de o fata, iar fata neplacandu-l din terte motive (cosuri, culoarea ochilor,..etc) – atunci.. –, tanarul fiind bombardat de neobolsevici –> cu ideologia homosexuala, impusa cu forta in scoli si gradinite, ce va zice in sinea lui.. : pai.., poate sunt pe invers, daca fata nu ma place..
    In aceeasi capcana poate cadea si o fata…
    – Scoaterea lui Dumnezeu din scoala – prin atacarea orei de religie
    – Eliminarea site-urilor ortodoxe de pe internet, ca sa ramana doar cele prin care ei ne otravesc copiii. De exemplu acesta : http://www.clopotel.ro/educatie/educatie_sexuala/forum_despre_sex/pag_3660/


    ……..
    Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.
    Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case.
    Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.
    Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru.
    La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi.
    Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările.
    Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
    Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
    …………….
    Sfanta Evanghelie dupa Matei : capitolul 10.

  3. Numirea acestui Alexandru Florian in functia de mare sef pe un institut fantoma are la baza strategiile de evitare a acuzatiilor in baza originii ofiterilor in misiuni sensibile a fostei Securitati. legea asta era planificata mai demult si prin originea lui se incearca promovarea unei campanii de etichete in baza originii pentru a gasi justificari in aplicarea acestei legi si orice etichetare devine o justificare pentru grupul din spatele lui Alexandru Florian.

  4. Spui: ,,sa nu ne razbunati” si vrei procese pe toti comunistii si securistii? Acum hai sa-ti dau un exercitiu intelectual: ce ai sa le faci la cei care au salvat o tara de dezintegrare? Ma refer la securistii care s-au ocupat de securistii unguri ,bulgari, yugoslavi sau sovietici. Ce ai sa le faci la cei care au oprit planul Valev? ,,Sa nu ne razbunati” devine o orma de razboi civil in baza originii.

  5. @anonim:

    Greu de inteles acest limbaj.

    strategiile de evitare a acuzatiilor in baza originii ofiterilor in misiuni sensibile a fostei Securitati.

    Era nevoie de o astfel de strategie? In ce stat si pe baza a ce legi pe lume poate fi cineva acuzat doar pe baza originilor? Poate doar intr-un stat fascist sau, daca-i vorba despre origini sociale, comunist.

  6. Măi, măi, măiculiță, cine s-a găsit să ne CONTESTE numele și memoria și reputația unora dintre Sfinții români săvârșiți în Închisorile comuniste și exterminați de către regimul ateu-comunist…?! Tocmai un “BARD” și un “PROPAGANDIST” comunist care a propovăduit și răspândit în România, în perioada statului totalitar ceaușist, filosofia politică și socială comunistă și fanatismul ideologic comunist, în numele căruia au fost UCIȘI și TORTURAȚI și UMILIȚI și DEPORTAȚI și IZOLAȚI social, MII DE ROMÂNI care au luptat împotriva comunismului și a ideologiei sale dezumanizante…?!
    Dar iată că ADEVĂRUL iese la iveală despre cine este omul care ne BATJOCOREȘTE Sfinții Închisorilor.

  7. Alexandru Florian: “Orice român care se îmbracă în port naţional fără să fie ţăran este fascist, legionar”.

    Ma adresez medicilor spitalului din bd-ul Al. Obregia: luati-l, puneti-l in camasa de forta si dati-i cat mai multe medicamente, desi, o spun cu parere de rau, la ce figura are, nu cred ca mai au nici alea vreun efect!

  8. Pingback: DESPRE INTERZICEREA SFINTILOR INCHISORILOR PRIN LEGEA “ELIE WIESEL”. Emisiunea Secvential cu Adrian Ursu, Lucia Hossu-Longin, Octav Bjoza, Alexandru Florian si altii (VIDEO). Ce se intampla cu memoria lui PETRE TUTEA, ION SIUGARIU, IUSTIN PARV
  9. Pingback: ASOCIATIA FOSTILOR DETINUTI POLITICI cere ABROGAREA Legii “ELIE WIESEL”: “este fundamental neconstitutionala, antidemocratica si inoportuna”/ RADU PREDA, SEFUL IICCMR, CONTESTAT DE SUSTINATORII LEGII | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: DESPRE INTERZICEREA SFINTILOR INCHISORILOR PRIN LEGEA “ELIE WIESEL”. Emisiunea Secvential cu Adrian Ursu, Lucia Hossu-Longin, Octav Bjoza, Alexandru Florian si altii (VIDEO). Ce se intampla cu memoria lui PETRE TUTEA, ION SIUGARIU, PARINTELE I
  11. Pingback: Ziarista OANA STANCIULESCU – contestata public pentru “NEOLEGIONARISM” dupa ce a fost propusa de PNL in CA al TVR. Renasterea furiei DEMASCARILOR neobolsevice si cum e folosita legea 217 ca BOTNITA PENTRU GANDIRE | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: Ziarista OANA STANCIULESCU – contestata public pentru “NEOLEGIONARISM” pentru ca i-a aparat public pe RADU GYR si VINTILA HORIA si a criticat Legea Elie Wiesel. Renasterea furiei DEMASCARILOR BOLSEVICE si cum e folosita legea 217 ca BOTN
  13. Pingback: Ziarista OANA STANCIULESCU – infierata public pentru “NEOLEGIONARISM” pentru ca i-a aparat pe RADU GYR si VINTILA HORIA si a criticat Legea Wiesel. Renasterea furiei DEMASCARILOR BOLSEVICE si cum e folosita legea 217 ca BOTNITA PENTRU GA
  14. Pingback: Ziarista OANA STANCIULESCU – infierata public pentru “NEOLEGIONARISM” fiindca i-a aparat pe RADU GYR si VINTILA HORIA si a criticat Legea Wiesel. Renasterea furiei DEMASCARILOR BOLSEVICE si cum e folosita legea 217 ca BOTNITA PENTRU GAND
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare