Situatie de criza in MACEDONIA. Mii de imigranti disperati se confrunta cu fortele de ordine (VIDEO)

23-08-2015 3 minute Sublinieri

La graniţa dintre Grecia şi Macedonia au reizbucnit violenţele. Pentru a doua zi la rând, mii de imigranţi au forţat blocajul forţelor de ordine. Câtva sute de refugiaţi au reuşit să treacă de bastoane şi de sârma ghimpată.

Cordonul format din soldaţi nu a putut să facă faţă presiunii miilor de imigranţi care luptă să ajungă de cealaltă parte a graniţei. După ce intră în Macedonia, refugiaţii se îndreaptă spre Serbia, de unde vor să treacă în Ungaria sau Austria.

Cei mai mulţi speră să ajungă, în cele din urmă, în Germania. În ultimele două luni, cel puţin 44.000 de imigranţi au trecut prin Macedonia.

O altă criză a imigranţilor se desfăşoară în Marea Mediterană. Autorităţile italiene au declanşat o amplă operaţiune de salvare, după ce au descoperit 18 ambarcaţiuni care plutesc în derivă. Pe ele se aflau circa 3.000 de refugiaţi, veniţi din nordul Africii, şi, deocamdată, au fost recuperaţi 1.700 dintre ei.

Sute de imigranti au forţat intrarea în Macedonia după ce autorităţile au înăsprit controalele la graniţa cu Grecia. Aproximativ 2.000 de persoane care doresc să ajungă în Europa occidentală au fost blocate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de poliţia macedoneană la frontiera dintre Grecia şi Macedonia.

ORA 17:30 Sute de imigranți au rupt, sâmbătă, cordoanele de poliție la postul de frontieră greco-macedonean Gevggelija și au pătruns în Macedonia, potrivit Agerpres, care citează AFP. Imigranții au reușit să treacă de gardul din sârmă ghimpată, înfruntând forțele de ordine, care au lansat grenade asurzitoare.

În Macedonia, autorităţile au înăsprit controalele la graniţa cu Grecia, pentru a opri valul masiv de imigranţi ilegali, dar au precizat că vor permite categoriilor vulnerabile de refugiaţi să intre pe teritoriul ţării.

Aproximativ 2.000 de imigranţi, care doresc să ajungă în Europa occidentală, au fost blocaţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de poliţia macedoneană la frontiera dintre Grecia şi Macedonia.

Imigranţii, cei mai mulţi dintre ei sirieni, au dormit sub cerul liber, în condiţii de ploaie, într-o zonă situată între localitatea greceasca Idomeni şi oraşul macedonean Gevgelija.

Sute de imigranţi continuă să sosească la Idomeni în autocare provenind din portul grecesc Salonic, după ce vineri poliţia macedoneană a recurs la gaze lacrimogene ca să disperseze miile de imigranţi care încercau să intre pe teritoriul ţării dinspre Grecia. Cel puţin opt persone au fost rănite.

Vineri seară, autorităţile macedonene au autorizat mai multe sute de persoane – familii cu copii şi femei însărcinate – să intre pe teritoriul ţării. La primele ore ale dimineţii, aceştia au fost trimişi cu un tren la graniţa cu Serbia.

Macedonia a devenit un punct-cheie de tranzit pentru imigranţii şi refugiaţii care încearcă să ajungă în statele prospere din nordul Europei. În ultimele săptămâni, între 1.500 şi 2.000 de imigranţi au intrat zilnic în Macedonia. Acest val masiv a dus la scene în care mulţimea disperată lupta ca să poata urca în trenuri supraîncărcate, cu care să-şi continue călătoria.

Trei turci, suspectati a fi traficanti de persoane, au fost plasati in arest, urmand sa fie dusi in fata unui judecator, a precizat agentia turca de presa Anadolu. Potrivit legislatiei din Turcia, ei risca o pedeapsa de opt ani de inchisoare.

Printre imigrantii arestati se afla barbati, dar si femei si copii, veniti din Siria (345 de persoane), din Afganistan (64 de persoane), din Myanmar (19) si din Pakistan (7), potrivit AFP.

Doua ambarcatiuni, doua vapoare cu motor si un mare numar de veste de salvare au fost confiscate de politia turca in cursul operatiunii.

Imigrantii, dupa ce au fost interogati de politie, au fost dusi la un centru pentru refugiati. Ei risca o amenda de 2.200 de lire turcesti (700 de euro), potrivit legislatiei turce.

AFP precizeaza ca numarul imigrantilor care incearca sa traverseze marea dinspre Turcia spre insulele grecesti a crescut considerabil datorita conditiilor meteorologice favorabile.

Peste 1.500 de imigranți, cea mai mare parte sirieni care vor să ajungă în Europa de Vest și erau blocați în fâșia verde (“No man’s land“) de la frontiera greco-macedoneană, au pătruns nestingherit în Macedonia, la începutul serii de sâmbătă, a anunțat un jurnalist de la AFP.

Poliția macedoneană, care în timpul zilei a încercat să oprească fără succes — cu bastoane și lansând grenade paralizante — pătrunderea unui prim val de o mie de refugiați, era încă acolo dar nu a reacționat, potrivit aceleiași surse.

Această zonă frontalieră, situată într-o câmpie între satul grecesc Idomeni și orașul macedonean Gevgelija, este încercuită de trei zile de forțele speciale ale poliției macedonene.

Timp de mai multe săptămâni, Macedonia a tolerat intrarea masivă a imigranților pe teritoriul ei provenind din Grecia, dar guvernul de la Skopje a declarat joi stare de urgență și a trimis în această zonă forțe ale poliției și armata pentru a opri acest flux.

Mai mult de 2.000 de persoane au trecut în noaptea de vineri spre sâmbătă din “No man’s land” în apropiere de Gevgelija, dar alți imigranți au sosit în timpul dimineții cu sutele venind din portul grecesc Salonic și tensiunea a crescut.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului macedonean de Interne, Ivo Kotevski, a explicat că alte grupuri de imigranți, așteptați în următoarele zile, nu vor putea intra pe teritoriul macedonean înainte de plecarea celor aflați în prezent în gara de la Gevgelija, așteptând să se urce într-un tren pentru a ajunge în nord la granița cu Serbia.

În caz contrar, vom avea o criză umanitară în Macedonia provocată direct de Grecia, care este un membru al Uniunii Europene și ne trimite (imigranți) fără niciun control“, a adăugat el, citat de France Presse.

Amplă operaţiune de salvare pe Marea Mediterană. Paza de coastă italiană a reuşit să recupereze 1.200 imigranţi, aflaţi în cinci ambarcaţiuni. Iniţial au anunţat că încearcă să salveze aproximativ 3.000 de oameni din largul ţărmurilor libiene, după ce au primit mesaje SOS.

Două nave militare — Cigala Fulgosi și Vega — au salvat 507 și, respectiv, 432 de imigranți prezenți la bordul a două ambarcațiuni ce se aflau pe punctul de a se scufunda. Paza de coastă a recuperat și ea 300 de persoane care se aflau în trei bărci pneumatice, relatează AFP, citată de Agerpres.

Operațiunea, întreprinsă de cel puțin șapte nave — șase italiene și una norvegiană — continuă, pentru a veni în ajutorul altor imigranți din cele 18 ambarcațiuni, estimați a fi între 2.000 și 3.000.

Traseul prin Marea Mediterană este folosit foarte des de sute de mii persoane din nordul Africii care vor să ajungă în Europa.

Europa se află în faţa celei mai grave crize a refugiaţilor de după al doilea Război Mondial. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie anunţă o nouă cifră-record: 237.000 de refugiaţi au ajuns pe continentul european, de la începutul anului.


Categorii

1. DIVERSE, Criza refugiatilor/ imigrantilor, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE), Video

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “Situatie de criza in MACEDONIA. Mii de imigranti disperati se confrunta cu fortele de ordine (VIDEO)

  1. ce inseamna disperarea acestor oameni ( de noi considerati pagani ) scosi din rostul vietii lor!!! vai lor !, isi pun speranta ( de mult desarta )intr-o europa cre(ș)tină ! fug de moarte… dar oare au unde !?!? la urma urmei suntem cu toti oameni,dar depinde cata omenie avem in noi fiecare! cei care sunteti vehement impotriva lor v-ati pus vreodata in situatia lor , ce ati face daca ,ati fi intr-o situatie asemanatoare ! ???

  2. andrei@
    Ai vazut tu pe-aici pe cineva vehement impotriva lor? Eu ma uit cu jale cum nu prea mai comenteaza nimeni la articole, desi sunt de mare insemnatate multe dintre ele.
    Cat despre bietii oameni disperati, fereasca Dumnezeu! Ar trebui sa se faca ceva pentru ei! Dar cei care au provocat stituatia disperata din tarile lor si si-au umplut conturile, stau nepasatori si ingrasati la buzunar, aratandu-i acum cu degetul pe cei care se lovesc de aceasta problema deloc simplu de rezolvat!

  3. iata o declaratie a ministrului de externe al Italiei, Paolo Gentiloni, vis-a-vis de criza migrantilor din Europa care in contextul de azi mi se pare profetica:
    http://www.thelocal.it/20150823/migrant-crisis-may-rip-apart-eu-minister
    Gentiloni spune intr-un interviu, acum cateva zile, comentand scenele de haos de la granita dintre Grecia si Macedonia:
    “Sunt foarte ingrijorat. Astazi, pe aceasta tema (a imigratiei) Europa fie isi va redescoperi sufletul, fie il va pierde definitiv.”
    Da, ar trebui sa ne gandim mereu si sa ne rugam pentru acesti oameni loviti de o mare nenorocire, a caror viata a fost devastata de razboi si care nu au avut alta solutie decat sa plece de acasa. Sa nu uitam ca putem fi si noi in aceasta situatie si, mai ales, sa nu ne pierdem sufletul in aceste vremuri cumplite.

  4. Pingback: CRIZA REFUGIATILOR – DRAMA UMANA TRATATA CU CINISM EUROPEAN (Video). Fapte, riscuri si alarmisme pe tema IMIGRANTILOR de la granitele UE. NE INDREPTAM CATRE UN RAZBOI AL CIVILIZATIILOR SAU CATRE SUSPENDAREA SCHENGEN? | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: STATELE EUROPENE DIN SCHENGEN ARUNCA UNUL CATRE ALTUL CARTOFUL FIERBINTE AL CRIZEI REFUGIATILOR (Video)/ Comentarii si atitudini pe tema valurilor de imigranti. SPRE DICTATURI “SALVATIONISTE”? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare