Legea sanatatii DICTATA de Traian Basescu: “PANA ACUM IMPARTEAM SARACIA, DE AICI INAINTE VOR FI ELIMINATI OAMENII” – Ilie Serbanescu (video)

12-01-2012 9 minute Sublinieri

GRUPAJ MULTIMEDIA DESPRE SCANDALUL BASESCU-ARAFAT SI DISTRUGEREA IREVERSIBILA A SISTEMULUI SANITAR (nu doar de urgenta!) PRIN NOUA LEGE A SANATATII

Dezbaterea RAED ARAFAT vs LUCIAN DUTA (Pro Tv)


 

  • Gandul:

MIZELE SCANDALULUI DE LA URGENŢĂ. Cine răspunde la 112

Concurenţa stat-stat privat în sistemul de urgenţă, departe de a fi o realitate, a făcut deja o victimă. Fondatorul SMURD, Raed Arafat, a demisionat din postul de subsecretar de stat, fără a aştepta ca lucrurile să fie bătute în cuie într-un proiect definitiv de nouă lege a sănătăţii. Premisele, a spus el, sunt ca sistemul public de urgenţă să dispară într-o concurenţă neloială cu privatul. De partea cealaltă, prin vocea preşedintelui Traian Băsescu, a ministrului Sănătăţii, Ritli Ladislau şi a şefului CNAS, Lucian Duţă, scenariul invocat de Arafat nu ar putea deveni realitate, de vreme ce Ministerul Sănătăţii, dar şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor fi cele care vor avea ultimul cuvânt, atât în privinţa acreditării operatorilor privaţi, cât şi în stabilirea standardelor cost-calitate.

Arafat: sectorul privat va racola personalul de la stat

Proiectul noii legi a sănătăţii deschide uşa sistemului de urgenţă şi către privat. Practic, dacă prevederile actului normativ pus în dezbatere publică rămân neschimbate, pe viitor în urma unui apel la 112 către urgenţă va fi direcţionată unitatea cea mai apropiată, fie privată, fie publică, atâta vreme cât este omologată de Ministerul Sănătăţii.

O astfel de prevedere, spune Raed Arafat, ar duce în câţiva ani la eliminarea segmentului public în domeniu, aşa cum s-a întâmplat în Slovacia. Fondurile sunt limitate spune el, iar furnizorii privaţi care “au şi alte activităţi şi au în spate fonduri” îşi vor permite să racoleze atât personal oferindu-le salarii mai mari, cât şi să impună licitaţiile şi să vină cu preţuri de dumping “pe primii doi-trei ani până ce absoarbe total publicul”.

În momentul în care sectorul privat se măreşte şi se simte puternic pe asistenţa de urgenţă, care este sector de siguranţă naţională, şantajează plătitorul să-l plătească cât vrea. Va cere bani câţi va vrea pentru ca să ducă treaba mai departe. Se va ajunge la situaţii în care vor spune că nu vor mai avea bani ca să facă anumite servicii pentru că nu au destui bani”, a spus Raed Arafat.

Duţă:Dacă îţi spun ca stat să te duci la o urgenţă, nu văd de ce nu pot să spun acelaşi lucru unui privat

Insistenţa fondatorului SMURD de a păstra urgenţa la stat a fost pusă de şeful CNAS, Lucian Duţă, pe seama dorinţei lui Raed Arafat de rămâne singurul actor în domeniu. “Este un monopol pe care Arafat şi l-a creat profitând de slăbiciunea miniştrilor Sănătăţii“, a spus Duţă.

“Dacă îţi spun ca stat să te duci la o urgenţă, nu văd de ce nu pot să spun acelaşi lucru unui privat. (…) Problema care s-a pus de către Raed Arafat a fost următoarea: vezi că sistemul privat, dacă-l laşi să intre sub coordonarea statului, s-ar putea să îţi atragă medicii pe salarii mai mari. Dacă privaţii ar trebui să le ofere şi salarii mai mari la medici, să acopere şi costurile pe investiţii, înseamnă că tu ţi-ai standardizat costul din start, lăsând o margine de profit – mai mică sau mai mare. Asta înseamnă că noi la ora actuală funcţionăm pe nişte costuri supraevaluate”, a adăugat el.

Poziţia interesată a lui Raed Arafat a fost invocată şi de preşedintele Traian Băsescu care într-o confruntare cu acesta a spus: Care e nemulţumirea dumneavoastră faţă de lege, că am văzut afirmaţii de genul se duc banii la sectorul privat? (…) Vă înţeleg dorinţa de a păstra totul la sectorul de stat.

SMURD, de la proiect pilot la serviciu public

Implicarea lui Raed Arafat în sistemul de urgenţă a început în urmă cu aproape 22 de ani. În septembrie 1990, serviciul SMURD era un proiect pilot sub egida Clinicii de Anestezie Terapie Intensivă de la Târgu Mureş, funcţionând în totalitate cu personal voluntar. Ulterior a dezvoltat parteneriate cu pompierii şi Ministerul Sănătăţii, după care, în 2006, odată cu adoptarea unei noi legi a Sănătăţii SMURD a fost recunoscut legal ca un serviciu public integrat fără personalitate juridică, care funcţionează în organigrama Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Activitatea SMURD este finanţată din bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi din donaţii şi sponsorizări.

Fundaţia pentru SMURD, excedent de 1,3 milioane de euro şi vedete media în conducere

Odată cu recunoaşterea SMURD ca serviciu public integrat, Raed Arafat a înfiinţat Fundaţia pentru SMURD. Scopul acesteia se limitează la sprijinirea SMURD-ului şi dezvoltarea asistenţei medicale de urgenţă, ea neavând scop patrimonial şi nici alte activităţi care să aducă vreun profit fondatorului sau membrilor boardului. Nu există nicio relaţie directă de subordonare sau de control între SMURD şi Fundaţia pentru SMURD, cele două fiind două entităţi total diferite.

“Fundaţia SMURD are fonduri private, nicidecum publice. “Fundaţia SMURD nu subordonează SMURD-ul. Fundaţia nu are fonduri publice. Fundaţia nu are nicio relaţie cu Ministerul Sănătăţii”, a declarat Raed Arafat.

Potrivit raportului de activitate 2010 – 2011, Fundaţia pentru SMURD a avut venituri totale de 8,6 milioane de lei şi cheltuieli de 2,9 milioane, înregistrând astfel un excedent de 5,7 milioane de lei, adică aproape 1,3 milioane de euro . Din redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit, Fundaţia pentru SMURD a obţinut, în perioada 2010-2011, 4,9 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 86% faţă de perioada anterioară. Potrivit statutului, profiturile obţinute în urma activităţii, pot fi distribuite sau investite numai pentru realizarea obiectivelor Fundaţiei.

Conducerea Fundaţiei este asigurată de un Comitet Director condus de Raed Arafat şi din care mai fac parte o serie de personalităţi publice, unele dintre ele vectori de imagine ai unor posturi de televiziune cum ar fi Emil Hurezeanu (Realitatea TV) sau Radu Tudor (Antena 1 şi Jurnalul Naţional). Pe listă figurează, de asemenea, vedeta TV Mihaela Rădulescu. Potrivit statutului Fundaţiei, Consiliul Director aprobă şi dezvoltă strategia, alocarea fondurilor şi coordonează strângerea de fonduri.

***

RAED ARAFAT ISI EXPLICA DEMISIA la “Sinteza zilei”

*

LEGEA SANATATII se reduce la aceasta “filosofie”: CINE ARE BANI TRAIESTE, CINE NU ARE, MOARE! (economistul Liviu Voinea)

Toate costurile raman la stat iar toate beneficiile (CAS, co-plata, asigurari, etc.) se duc la asiguratorii privati!

Se va plati CAS pentru agricultura, pentru veniturile din investitii si din chirii

Dr. Adrian Lobontiu (Paris): Factorul comercial nu are ce sa caute in sistemul de urgenta!

*
CAZUL AMBULANTEI BRASOV – CUM SE MOARE CU ZILE CAND SISTEMUL LUCREAZA CU PRIVATI

*

“Subiectiv”: PE LARG, DESPRE LEGEA SANATATII,  cu ILIE SERBANESCU INVITAT. Care este miza?

*

“INTAIUL DOCTOR AL TARII”. (Si) Ministerul Sanatatii s-a mutat la Cotroceni. NE INTOARCEM LA CEAUSESCU, CARE FACEA CU MANA SI CADEAU BLOCURI

“Legea Sanatatii va conduce pe ultimul drum acest sistem. Si pe noi, impreuna cu el!”

***

Fostul subsecretar de stat Raed Arafat susţine că a încercat să aibă o discuţie despre noua lege a sănătăţii cu premierul Emil Boc, însă a fost refuzat de acesta pe motiv că “este împotriva concurenţei”. Declaraţia a fost făcută într-o la o dezbatere VIDEO, transmisă pe stirileprotv.ro şi gandul.info, şi la care a participat si preşedintele CNAS Lucian Duţă. Discuţia a fost moderată de Claudiu Pândaru şi Cătălin Radu Tănase.

Şeful CNAS a recunoscut, la rândul său, că proiectul legislativ privind sănătatea a fost lansat în dezbatere publică fără a se face înainte un studiu de impact.

Cele mai importante declaraţii

♦ Raed Arafat a susţinut că a cerut o întâlnire cu premierul Emil Boc, pentru a discuta despre noua lege a sănătăţii, însă a fost refuzat pe motiv că este “împotriva concurenţei”.

♦ Lucian Duţă a declarat că seviciile de ambulanţă ale statului funcţionează bine în oraşele mari, iar dorinţa este să fie extinse în zona rurală. “Propunerea a fost foarte simplă: sistemul de urgeţă rămâne acelaşi, e coordonat de stat, preţul va fi acelaşi şi stabilit prin standarde de cost. Toată coordonarea se face prin 112. Privatul nu poate să refuze, nu are decât să plece acasă. Tu ca stat îi spui: funcţionezi aşa cum îţi spun eu. Dacă nu vii, te dau afară, a spus el.

♦ Raed Arafat a declarat: “Avem acoperire şi în zona rurală. Aproape 40 şi ceva de echipaje noi se înfinţează, totul se face în zone rurale”,.

♦ Lucian Duţă a spus că în urma dezbaterii publice să se ajungă la concluzia că proiectul noii legi nu este bun. Raed Arafat a intervenit susţinând că nu există un studiu de impact.

♦ Fostul subsecretar de stat a susţinut că legea vorbeşte de servicii omologate: Există consorţii foarte mari care s-au specializat în a prelua serviciile de urgenţă din alte ţări. Legea devenind permisivă, ei vin si spun că ne discriminezi. O primă etapă vor fi licitaţii. Vine apoi cu costuri mai mici, scoate statul prin absorbţie. Serviciul de ambulanţă e cel mai vulnerabil. Te trezeşti că 30% a rămas în zona publică şi 70% particulară. Altfel negociază, devine încet-încet monopol

“Eu pot să vin ca stat şi să spun că pe sistemul de stat pot asigura 90% din aceste servicii şi îl plătesc mai mult şi doar 10% pe privat pentru că serviciile lor le folosesc mai puţin. Eu pot să decid ca stat ca un anumit număr de servicii îl privatizez“, a fost contraargumentul lui Duţă.

♦ Raed Arafat a precizat că Fundaţia pentru SMURD este creată pentru a sprijini activitatea SMURD:Fundaţia este creată pentru a sprijini activitatea SMURD-ului prin echipamente, rulează un proiect european. Banii din 2% am închiriat un avion care face treaba elicopterelor atunci când vremea este proastă şi avem un caz grav-un copil ars”. În cadrul dezbaterii Raed Arafat a spus că ia în calcul să nu mai colecteze anul acesta cei 2% din impozit

Arafat a precizat că sistemul de urgenţă are un deficit de 42% de personal, iar odată cu intrarea în vigoare a noii legi deficitul va fi şi mai mare, deoarece medicii din sistemul de stat vor prefera să plece la privat.

Duţă a spus că nu s-a realizat niciun studiul de impact înainte ca legea să fie supusă dezbaterii publice. Motivul şefului CNAS: “Timpul nu mai are răbdare cu sănătatea”

♦ Legea poate fi modificată în dezbatere publică sau în parlament, a spus Duţă.

  • Hotnews:

Zeci de persoane, la un miting de solidaritate cu Raed Arafat la Cluj-Napoca

Cristian Vladescu, la TVR Info: Nu vad care e problema daca ar fi si case private de asigurari care fac profit

Limita de profit pentru casele private de asigurari nu exista in noua lege a sanatatii, pentru ca acest aspect a fost deja invalidat la Haga, a declarat miercuri la TVR Info, Cristian Vlădescu, directorul general al Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar.  “M-am gandit ca acest lucru a fost deja invalidat la Haga si nu are rost sa introducem o chestie despre care stim sau sa ne facem ca nu stim si sa spunem uite: nu-i mai lasam sa jefuiasca populatia romana cu profitul“, a explicat Vladescu. […]

Lucian Duta: Comisiile de specialitate ale MS si Colegiul Medicilor se opun standardizarii, de aici dezastrul

Comisiile de specialitate ale Ministerului Sanatatii si Colegiul Medicilor se opun standardizarii si urmaririi cheltuielilor, de aici rezulta dezastrul despre care vorbea presedintele tarii, Traian Basescu, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, seful CNAS, Lucian Duta.[…]

Traian Basescu: Probabil sunt interese gigantice in neadoptarea Legii sanatatii. Fondul dezbaterii trebuie sa fie perspectiva transformarii spitalelor in societati comerciale, in fundatii, de inlocuire a CNAS cu asiguratori privati

Cei care au proiectat ideea privatizarii SMURD nu au facut decat sa dezinformeze populatia si au incercat sa creeze o bariera legata de dezbaterea publica a legii. Probabil sunt interese gigantice in neadoptarea noii Legi a sanatatii”, a declarat miercuri presedintele Traian Basescu, intr-o conferinta de presa sustinuta la Palatul Cotroceni pe tema proiectului Legii sanatatii. […]

 “SMURD nu a fost creat de un om. Statul român a făcut eforturi uriaşe pentru dotarea SMURD şi a ambulanţei. Acest sistem a fost creat din banii românilor. Nu a venit niciun personaj din ţara asta cu banii în buzunar”.

Îl privesc pe Traian Băsescu cum zâmbeşte satisfăcut la televizor. I-a zis-o lui Raed Arafat, acest venetic sirian care, nu se ştie cum, a devenit peste noapte cea mai populară figură din România. Pentru el se semnează petiţii, se transmit mesaje de solidaritate, se iese chiar în stradă. Intolerabil!

Nu ştiu care parte din afirmaţia lui Traian Băsescu este mai dezgustătoare. Bagatelizarea muncii unui om? Insinuarea meschină că Raed Arafat este în realitate un profitor al statului? Grosolănia de a-l expedia pe unul dintre puţinii profesionişti care chiar ştiau despre ce vorbesc în Guvernul României la statutul de simplu “personaj”, dubios şi pus pe căpătuială? Mai dezgustător decât toate acestea este însă tupeul lui Traian Băsescu de a vorbi în numele românilor de pe poziţia unuia care apără “banii românilor”. De cine îi apără?

E adevărat că SMURD primeşte bani de la stat. Dar SMURD există. Pare un adevărat miracol că în ţara asta plină de reformatori care nu rumegă decât vorbe chiar s-a făcut ceva concret. Câte “eforturi uriaşe” n-a depus în aceşti ultimi ani statul pentru a cheltui “banii românilor” pe lucruri care nu există?! Traian Băsescu ştie asta, ştie că serviciul poartă semnătura unui om concret, cu nume şi prenume, care a avut nu doar viziunea, ci şi încăpăţânarea şi îndârjirea de a o pune în practică. Şi asta îl roade.

Pentru că în România, când cineva face ceva, se găsesc nenumăraţi oameni de bine care să-i dea la cap. Aşa e felul unui popor care trăieşte satisfacţia supremă atunci când “moare şi capra vecinului”. Dl. preşedinte a reuşit cu intervenţia din această seară să sublimeze ce este mai urât în poporul în numele căruia vorbeşte: invidia şi mediocritatea, şmecheria şi tupeul, alungarea oamenilor valoroşi. Există şi o parte bună? Da. Faptul că acelaşi popor manifestă în aceste zile o reacţie sănătoasă de susţinere a unui profesionist călcat în picioare de politruci poate fi un semn că nu este totul pierdut.

[…] E un chin profesional pentru mine să mai scriu despre individul Băsescu. Orice făptură înzestrată cu raţiune de pe teritoriul acestei ţări cred că şi-a putut dat seama, după 7 ani, cu cine are de-a face. Iar fanii care i-au mai rămas nu sunt accesabili pe calea raţiunii. O fac acum încă o dată pentru că mai e nevoie, cred, să fie spus limpede un lucru.

Crearea scandalului Legii Sănătăţii de către T. Băsescu nu are legătură cu Sănătatea. Cum nici scandalul Legii Educaţiei nu s-a iscat pentru că T. Băsescu era deosebit de interesat de Educaţie. Pe omul acesta nu-l interesează cu adevărat nici economia, nici societatea, nici istoria, nici chiar politica, deşi s-a pronunţat cu vehemenţă în toate aceste domenii. Şi nici în primul rând banii. Poate că există interese private pedeliste în spatele Legii Sănătăţii, dar nu acestea sunt determinante pentru atitudinea hidoasă reafişată de T. Băsescu în aceste zile.

Motorul principal al fiinţei actualului preşedinte este Puterea. T. Băsescu se masturbează tot timpul în oglindă cu Puterea. A-şi impune voinţa, fără a ţine seama de părerea nimănui, a călca în picioare oameni, indiferent cât de valoroşi, care-i stau în cale, a ameninţa, a insulta şi a umili sunt exerciţii care îl fac să juiseze. Puţin îi pasă cât rău face României, atât pe plan intern, cât şi extern. Nu e nicio deosebire între atitudinea lui T. Băsescu faţă de Franţa şi Germania când acestea s-au opus intrării României în spaţiul Schengen şi modul în care s-a străduit să-l desfiinţeze pe dr. Raed Arafat.

Şi reuşeşte să-i masturbeze şi pe alţii. Cei care sunt straşi de el, îşi autosatisfac prin gesturile lui frustrările mai mult sau mai puţin conştiente, dorinţa mocnită de Putere. Când T. Băsescu a cârâit cinic şi grotesc la televizor: “Cine pleacă? Ghici, ghicitoarea mea!”, fiind vorba de alungarea de la locul său a unuia dintre rarii profesionişti oneşti din aparatul de stat românesc, iubitorii de Băsescu au icnit de extaz. Când a răspuns presei sfidător şi aberant, că nu interesează ce-a discutat el cu râzăreţul vraci politic Ciuhodaru, băgat pe o uşă şi scos pe cealaltă, cum nu interesează nici ce discută cu nevasta sa, aceiaşi au izbucnit fiecare în aplauze, chiar dacă taman atunci făceau sex.

Ce n-au înţeles iubitorii de Băsescu e că idolul lor nu dă doi bani pe iubirea nimănui. Ceea ce-l face să înflorească, ca demn exponent al sectei securisto-comuniste, este teama, respectul îngrozit, teroarea pe care o poate stârni.

T. Băsescu este întruchiparea înfiorătoarei fraze a lui George Orwell: “The sole purpose of Power is Power”.


Categorii

ILIE SERBANESCU, Razboiul impotriva Romaniei, Sistemul romanesc de sanatate, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

30 Commentarii la “Legea sanatatii DICTATA de Traian Basescu: “PANA ACUM IMPARTEAM SARACIA, DE AICI INAINTE VOR FI ELIMINATI OAMENII” – Ilie Serbanescu (video)

  1. sunt pediatru. bravo,doctore! in sfirsit un erou national!

  2. Mai in gluma mai in serios:Arafat e prezidentiabil?As paria pe 70 % din primul tur!Oricum ar fii,minunate si neintelese sint caile Domnului!Avem noi ochi si urechi pt a pricepe?
    De pe marginea prapastiei,cu sanse ca si inexistente,mai exista speranta pt. noi?Cred ca acesta ar putea fii un moment de pronie divina.Un moment CRU-CI-AL!Momentul tilharului.Trebuie aleasa partea.E momentul in care trebuie sa avem curajul sa ne rascumparam sufletele.
    Ps:Sin convins ca,cu evenimentele din ultima vreme,la multi le-au sunat anumiti…clopotei…
    Doamne,ajuta!
    Pps:vad in Arafat felul lui Dumnezeu de a intinte o mina poporului dezbinat prin definitie.Cum altfel pt noi!?…Nu-l vad ajungind presedinte.Nu vad o Romanie prospera si fericita,in nici un viitor,ci doar faptul ca Dumnezeu ne vorbeste.

  3. Inca ceva:super CTP!

  4. Si oamnii cum reactioneaza ? Daca se dadeau mici si bere de pomana se inghesuiau cu miile, dar in aparara unor principii si a unui om de valoare…nimeni sau cateva sute pe ici pe colo.
    Stiu ca o sa supar, ca de obicei, dar nu ma pot abtine sa spun ca suntem un popor slab. Nu ne apreciem valorile, nu suntem solidari si uniti, ne place sa vorbim mult, de preferinta pe la colturi, dar nu actionam si nu ne afirmam cu curaj ideile si valorile.
    Avem cea ce meritam !

    Doamne,iarta-ne!

  5. Sunt entuziasmante aceste minirevolutii si dau iluzia iesirii din deznadejdea in care ne aflam cu toti.Fara indoiala sunt esentiale si aceste reactii la nedreptatile celor care ne conduc cu viclenie.Insa mie imi face impresia ca intram in jocul dictatorului,care isi doreste miscari de strada.
    Prudenta si rugaciune!

  6. Cine mai da pomelnice la biserici, manastiri pentru cei rataciti sau de alta credinta, ar putea sa-l treaca si pe Raed!
    Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa facem Sfanta voia Lui in toate zilele noastre.

  7. @ Cristi_G:

    Nu dictatorii isi doresc asa ceva, si cu atat mai putin cel actual al nostru. Insa, fara sa ne entuziasmam naiv si sa ne aruncam cu capul inainte sau sa ne facem sperante desarte, sa remarcam totusi niste semne de reactii normale, sanatoase si pasnice. In faza aceasta nu credeam ca exista alte riscuri si, pe plan civic, nici n-ar trebui sa ne temem in permanenta de “macel”, de “revolutie”, la fiecare micut miting de protest sau greva. Totusi, fratilor, cand vor disparea si acestea, atunci sa stiti ca ne-am scufundat de tot in bezna. E vorba de gesturi sociale firesti si de o reactie la cel mai mare jaf+genocid care se pregateste pe fata sub ochii nostri. Cam cine poate sta nepasator? Pana acum ne plangeam ca lumea e pasiva si indobitocita, ca inghite tot. Acum ne plangem ca da semne ca se dezgheata minimal. Oricum la ani lumina distanta de orice alta tara europeana.

    In orice caz, Raed Arafat este prudent: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11182479-raed-arafat-rugamintea-mea-este-nu-lasati-manipulati-politic-sau-catre-persoanele-care-instiga-iesire-strada-nu-voi-implicat-politic-sub-nicio-forma.htm

  8. http://www.gandul.info/news/sustinatorii-doctorului-raed-arafat-se-mobilizeaza-pe-facebook-pentru-mitingul-de-sambata-din-bucuresti-9145066news/sustinatorii-doctorului-raed-arafat-se-mobilizeaza-pe-facebook-pentru-mitingul-de-sambata-din-bucuresti-9145066

    In acelasi timp, puterea si sustinatorii ei din umbra au intrat in mare panica si au inceput sa raspandeasca zvonuri si intoxicari alarmiste, continand predictii catastrofice, speriati de moarte ca poporul incepe sa se trezeasca si ar putea, cumva, sa declanseze un val primejdios care sa-i mature…

    Altfel nu se explica de ce, de pilda, Gandul online, face asa ceva, in front, si in editorial:

    http://www.gandul.info

    http://www.gandul.info/puterea-gandului/smurd-pe-viata-si-pe-moarte-9145600

    Si, mai ales, de ce, la numai 2 zile, Tiranul cel nou, iese din nou in conferinta de presa pe aceeasi tema, a Legii pe care vrea sa o impuna cu pumnul in masa si cu… Camera de COMERT romano-AMERICANA in coaste!

    http://www.gandul.info/news/presedintele-basescu-face-o-declaratie-de-presa-pe-tema-legii-sanatatii-gandul-transmite-live-text-de-la-ora-17-15-9145694

    http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/sa-dezbatem-legea-sanatatii-cu-camera-de-comert-romano-americana-modelul-olandez-72474.html

    LINISTE, LINISTEEE, LINISTEEEE!

    Cetateni, stati linistiti la locurili voastre!!!

    Va mai amintiti?

  9. T. Băsescu este întruchiparea înfiorătoarei fraze a lui George Orwell: “The sole purpose of Power is Power”.

    E un fel de repetitie in mic la antihrist (o sa spuneti ca am eu o obsesie): a venit pe un val de sustinere populara, a facut lucruri pentru care a fost laudat si cand s-a vazut asigurat acolo sus a facut o schimbare brusca si a trecut de la lacrimile emotiei si compasiunii la fata sa cea adevarata din ultima poza pusa aici.

  10. @ Titus L:

    Just.E in acelasi duh cu marea uraciune care va aparea…

  11. Pingback: Valul de simpatie pro-Raed Arafat… “DEGENERAT” SI “MANIPULAT” POLITIC?!/ Protestatarii de la Tg. Mures, AMENDATI DRASTIC si cautati cu CAMERE VIDEO/ Legea Sanatatii negociata cu CAMERA DE COMERT A SUA! - Razboi întru Cuvânt
  12. O voce şi Elena Ceauşescu: Hai în sediu!

    Nicolae Ceauşescu: Ce e? Nu, mă. Ho! Alo! Alo! Alo!

    Elena Ceauşescu: Linişte! Linişte!

    Nicolae Ceauşescu: A-lo! A-looo!

    Elena Ceauşescu: Linişte! Linişte!

    Nicolae Ceauşescu: Stai puţin. Alo!

    Elena Ceauşescu: Alo!

    Nicolae Ceauşescu: Alo! Tovarăşi! Alo! Aşezaţi-vă liniştiţi. Tovarăşi!

    Elena Ceauşescu: Staţi liniştiţi!

    Nicolae Ceauşescu: Tovarăşi!

    Elena Ceauşescu: Alo!

    Nicolae Ceauşescu: Tovarăşi, aşezaţi-vă liniştiţi! Alo!

    Elena Ceauşescu: Staţi liniştiţi, oameni buni!

    Nicolae Ceauşescu: Tovarăşi, aşezaţi-vă liniştiţi!

    Elena Ceauşescu: Alo! (Bate în microfon.)

    O voce de la tribună: Staţi pe loc, tovarăşi! Staţi pe loc!

    Elena Ceauşescu: Alo, linişte! Tovarăşi, ce e cu voi? Staţi liniştiţi! (Se aud huiduieli din piaţă.) Linişte! Nu auziţi?

    Nicolae Ceauşescu: Tovarăşi, aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre! (Apoi le şopteşte celor de lângă el: „Asta e o provocare.“) Alo!
    Elena Ceauşescu: Aşezaţi-vă liniştiţi! Staţi liniştiţi!

  13. Pingback: Valul de simpatie pro-Raed Arafat… “DEGENERAT” SI “MANIPULAT” POLITIC?!/ Legea Sanatatii negociata cu CAMERA DE COMERT ROMANO-AMERICANA, aceeasi care a dictat Codul Muncii! - Razboi întru Cuvânt
  14. Pingback: Cacealmaua retragerii Legii sanatatii in anul Caragiale: SA SE REVIZUIASCA, DAR SA NU SE SCHIMBE NIMIC! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: BASESCU RELOADED. Reluarea in FORTA a “reformei [distrugerii] statului”: legea sanatatii, reorganizarea teritoriala si exploatarea resurselor miniere de corporatiile straine - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: PRIVATIZAREA SANATATII CONTINUA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: REFERENDUMUL PENTRU DEMITEREA PRESEDINTELUI – opinii in raspar cu propaganda orwelliana a “intelectualilor” de casa ai regimului Basescu - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. Pingback: DE CE E CRUCIAL REFERENDUMUL? Ce ne asteapta dupa 29 iulie? RAZBUNAREA vanzatorului, EXECUTIA tarii - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: DE CE UN CRESTIN CARE ISI IUBESTE TARA TREBUIE SA VOTEZE ASTAZI LA REFERENDUM? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  20. Pingback: NOI MASURI ANTISOCIALE IN DOMENIUL SANATATII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  21. Pingback: Barroso catre Ponta: REFORMA SANATATII E CRUCIALA. “Legea sanatatii”, ANTISOCIALA si EXPERIMENTALA si in varianta guvernului USL. CE URMARESC STAPANII COLONIALISTI AI ROMANIEI? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  22. Pingback: ILIE SERBANESCU despre MINICIUNILE FMI si EXPERIMENTUL ROMANIA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  23. Pingback: Alianta Familiilor din Romania, antrenata in propaganda neoprotestanta pro-ARD? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  24. Pingback: ILIE SERBANESCU: “Fondul Monetar International (FMI) ne-a adus in FUNDATURA in care ne gasim acum” (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  25. Pingback: Rascoala CAPUSELOR PRIVATE din sanatate si GOARNA propagandistilor basisti. CUM A REACTIONAT ”SISTEMUL PRIVAT” LA DECIZIA MINISTRULUI NICOLAESCU DE A LE TAIA FONDURILE DE LA STAT - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  26. Pingback: BASESCU invoca “SISTEMUL MAFIOT” din sistemul sanitar pentru PROTESTELE impotriva “LEGII (ANTI-)SANATATII” si a CARDURILOR/ Presedintele se declara, subit, IMPOTRIVA exploatarii prin CIANURARE de la Rosia Montana - Recomandari
  27. Pingback: Ilie Serbanescu: se trece de la SPOLIEREA STATULUI la JUGULAREA OAMENILOR prin “privatizarea” SANATATII, PENSIILOR si UTILITATILOR/ Organismele Antifrauda ocolesc MULTINATIONALELE/ Tribunale pentru PRADUIREA STATELOR? - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare