7 lovituri de stat … and counting orchestrate de CIA. Tacticile SUA in numele “DEMOCRATIEI” si “STATULUI DE DREPT”: santaje politice, razboaie psihologice si economice, asasinate, rasturnari de guverne

28-02-2014 4 minute Sublinieri

lov-stat-cia

 

captura Foriegn Policy

Mai mulţi lideri ai statelor Lumii a III a, atât dictatori cât şi democraţi , au ajuns să fie prinşi în mijlocul confruntărilor ideologice ale Războiului Rece dintre SUA şi URSS . Lupta pentru influenţă la nivelul sistemului internaţional a celor două superputeri,  i-a costat pe unii dintre ei funcţia , iar pe alţii chiar viaţa. O parte din acţiunile secrete ale CIA au fost recunoscute public de către Administraţia americană, dar există încă numeroase evenimente politice majore la nivel internaţional în care este suspectată în continuare implicarea serviciilor secrete americane.Implicările secrete ale CIA  în şapte lovituri de stat(fără să mai menţionăm intervenţiile militare  americane împotriva regimurilor ostile , sprijinirea insurgenţilor cu o poziţie pro-americană sau tentativele de asasinat) a transformat SUA într-o „sperietoare” în actualele tensiuni politice  de pe plan internaţional. O poziţie care de altfel nu este una incomodă pentru Administraţia americană.

Lovitura de stat din Iran (1953)

Era loviturilor de stat sprijinite de CIA  a debutat într-un mod dramatic: Un general american ajunge în Iran pentru a se întâlni cu “vechi prieteni”; în următoarea perioadă,  Şahul ordonă prim ministrului Mohammed Mossadegh să-şi dea demisia. Atunci când armata iraniană a ezitat să acţioneze, milioane de dolari sunt introduse în Teheran pentru a cumpăra vechii susţinători ai lui  Mossadegh şi pentu a finanţa protestele de stradă. O dată ce armata a recunoscut schimbarea balanţei de putere ,premierul Mossadegh este capturat şi pus sub arest la domiciliu pe viaţă. În cei doi ani în funcţia de premier al Iranului, Mohammed Mossadegh  a subminat autoritatea şahului şi a naţionalizat industria petrolieră iraniană controlată anterior de companiile americane. Operaţiunea clandestină a CIA în Iran , cu numele de cod TPAJAX , a avut obiectivul de a întări autoritatea Şahului şi prevenirea unei eventuale agresiuni  a URSS în Iran în perioada de debut al Războiului Rece, marcată de implicarea sovieticilor, americanilor şi chinezilor  în  Războiul din Coreea.

A fost de la început şi până la sfârşit o operaţiune CIA menită să răstoarne guvernul iranian. Lovitura de stat iraniană din 1953 , a fost una dintre multele  acţiuni clandestine ale CIA din a doua jumătate a secolului al XX lea, care au avut obiectivul de a înlătura guvernele ostile Statelor Unite.

Operaţiunea clandestină a CIA din Guatemala (1954)

Cu toate că iniţial SUA a sprijinit regimul preşedintelui Guatemalei, Jacobo Arbenz,  totul s-a schimbat o dată cu reforma agrară care ameninţa compania americană United Fruit Company.

Lovitura de stat orchestrată de CIA în 1954, îl înlătură pe Arbenz  de la putere şi instaurează un regim de dictatură militară în Guatemala.Operaţiunile CIA au inclus înarmarea rebelilor şi a unor trupe paramilitare  guatemaleze şi instituirea unei blocade a US Navy asupra  coastei guatemaleze.

Lovitura de stat din Congo (1960)

Patrice Lumumba , primul ministru al Congo (ulterior R.D. Congo) a fost îndepărtat de preşedintele Joseph Kasavubu în timpul intervenţiei armatei belgiene sprijinite de SUA , care urmărea apărarea intereselor de afaceri belgiene după decolonizarea Congo. Lumumba a organizat însă o grupare paramilitară împotriva armatei belgiene şi a fost ulterior localizat de agenţii CIA ,după ce Administraţia SUA a considerat că este o ameninţare pentru noul regim al lui Joseph Mobutu

Comisia Church alcătuită din 11 senatori americani a  fost însărcinată în 1975 cu studiul operaţiunilor clandestine desfăşurate de CIA . În cercetările sale, Comisia Church a descoperit cum a organizat CIA  asasinatul lui Lumumba. După tentativa eşuată cu şerveţelul otrăvit, CIA alertează trupele congoleze  care în 1960 reuşesc să-l captureze şi să-l ucidă .

Republica Dominicană, 1961

Dictatura brutală a lui Rafael Trujillo,care a organizat  epurarea etnică a mii de haitieni în Republica Dominicană şi a încercat asasinarea preşedintelui Venezuelei, a luat sfârşit atunci când a fost asasinat de dizidenţi politici înarmaţi. Comisia Church, în cercetările sale din 1975, a descoperit că asasinul lui Trujillo a beneficiat de sprijinul CIA, care l-a înarmat cu 3 pistoale şi 3 carabine.

Implicarea CIA în Vietnamul de Sud (1963)

În 1963, SUA era deja adânc implicată în Vietnamul de Sud , când relaţia sa cu liderul sud-vietnamez Ngo Dinh Diem a început să fie din ce în ce mai tensionată pe fondul represiunii sale organizate împotriva disidenţilor budişti.

Conform documentelor din cancelaria Pentagonului,pe 23 august 1963, generalii sud-vietnamezi au apelat la oficialii CIA pentru a organiza un complot împotriva lui Ngo Dinh Diem. După ce au fost sprijiniţi finaciar de CIA cu 40000 de dolarii, complotiştii reuşesc să-l ucidă pe Diem pe 1 noiembrie 1963.

Aşa cum menţionează documentele Pentagonului, pentru organizarea loviturii de stat împotriva lui  Ngo Dinh Diem, SUA trebuie să-şi recunoască întreaga responsabilitate. După ce a contribuit la succesul loviturii de stat, SUA a participat şi la organizarea noului guvern sud-vietnamez.

Lovitura de stat din Brazilia (1964)

Temându-se de faptul că regimul  preşedintelui brazilian Joao Goulard, va transforma Brazilia într-o Chină a anilor’ 60, SUA a pus la cale o lovitură de stat condusă de Humberto Castello Branco, şeful Statului Major al armatei braziliene. În zilele premergătoare loviturii de stat, CIA  a încurajat protestele de stradă împotriva guvernului şi a furnizat arme de provenientă non-americană trupelor fidele lui Branco.

Conform unor documente declasificate  de  National Security Archive, preşedintele Lyndon Johnson a plănuit lovitura de stat  împreună cu grupul său de consilieri. Regimul de dictatură militară a supravieţuit în Brazilia până în 1985.

Organizarea de către CIA a loviturii de stat din Chile (1973)

SUA  nu l-a  agreat niciodată pe Salvador Allende, candidatul socialist ales în funcţia de preşedinte al Chile. Preşedintele Richard Nixon  a cerut CIA să întreprindă acţiuni pentru a submina economia din Chile. CIA  a lucrat cu 3 grupuri de opoziţie pentru al înlătura de la putere pe Salvador Allende încă din 1970. CIA a furnizat arme opozanţilor lui Allende, dar tentativa de lovitura de stat din 1970 a eşuat datorită lipsei de încredere manifestate de SUA faţă de opoziţia chiliană. Războiul economic al SUA în Chile a continuat până când a adus economia chiliană în pragul colapsului.

Pe fondul situaţiei economice dezastruoase din Chile, generalul  Augusto Pinochet  preia puterea prin lovitura de stat pusă la cale de trupele sale fidele pe 11 septembrie 1973. După preluarea puterii de către Pinochet, CIA a desfăşurat o campanie de propagandă pentru a sprijini noua conducere din Chile, în ciuda faptului că regimul lui Pinochet era vinovat de încălcări grave ale Drepturilor Omului şi de uciderea disidenţilor politici.

Ataşamentul SUA faţă de operaţiunile clandestine ale CIA

Chiar dacă vrea să demonstreze faptul că are o politică externă transparentă ,Administraţia americană a devenit prea ataşată de operaţiunile clandestine pentru a mai renunţa la ele.  CIA  a devenit un factor de decizie în planificarea politicii externe americane şi a început să beneficieze de o independenţă prea mare faţă de Administraţia SUA, creatoarea sa.

SUA continuă să fie suspectată de diferite tipuri de acţiuni sub acoperire organizate de CIA: subvenţii pentru grupurile de opozanţi ale guvernelor ostile politicii SUA, şantaje politice, propagandă, război psihologic şi economic, sprijin militar pentru diferite grupuri de rebeli din statele ostile politicii americane, operaţiuni paramilitare, lovituri de stat, asasinate. Scandalul internaţional al centrelor de detenţie a SUA destinate suspecţilor de terorism a lăsat  o umbră de îndoială asupra întregii diplomaţii americane ,având în vedere că în aceste închisori nu se respectau  drepturile prizonierilor prevăzute în Convenţia de la Geneva.

Toate aceste acţiuni clandestine ale CIA sunt justificate sub pretextul protejării securităţii naţionale în faţa ameninţărilor teroriste.

Bibliografie

John Jacob Nutter, The CIA’s Black Ops : Covert Action, Foreign Policy, and Democracy, Ed. Prometheus Books, New York, 2000.

J. Dana Stuter, 7 lovituri de stat ale CIA confirmate, Foriegn Policy


Categorii

1. DIVERSE, America

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “7 lovituri de stat … and counting orchestrate de CIA. Tacticile SUA in numele “DEMOCRATIEI” si “STATULUI DE DREPT”: santaje politice, razboaie psihologice si economice, asasinate, rasturnari de guverne

  1. Pingback: SUA si “valorile” in politica internationala: LUNGA LISTA ALFABETICA A TARILOR IN CARE AMERICANII AU SPRIJINIT DICTATORI, AU ORGANIZAT LOVITURI DE STAT SI AU ACOPERIT REPRESIUNI - Recomandari
  2. Pingback: “MOMENTUL ADEVARULUI PENTRU RUSIA”. SUA si tarile occidentale declara Rusia VINOVATA pentru doborarea AVIONULUI din Ucraina/ Mircea Cosea: “Acest episod tragic face parte dintr-un scenariu de schimbare a raporturilor de forta in lume si
  3. Pingback: RAZBOAIELE MURDARE: LUMEA ESTE UN CAMP DE LUPTA – film documentar. Cum se transforma SUA intr-o dictatura fascista prin excesele “razboiului impotriva terorii” - Recomandari
  4. Pingback: Oana Stancu (Zamfir): “ISIS-ul – o construcție naturala sau este FACATURA CELUI DE-AL TREILEA RAZBOI MONDIAL?”. Intrebarile incomode despre FINANTAREA ISIS si APARITIA ARTIFICIALA A CRIZEI REFUGIATILOR provoaca… panica printre ana
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare