Tucker Carlson: Liderii noștri șovăie în timp ce orașele ard Hotnews: VIDEO Revoltă în SUA. Doi oameni au fost uciși în Chicago / Procurorul general a dat ordinul care a dus la dispersarea violentă a protestatarilor de la Casa Albă …
Articole cu eticheta (tag): lovitura de stat
Ministrul polonez de interne Mariusz Blaszczak a acuzat sâmbătă partidele de opoziție că au încercat să preia puterea în mod ilegal, în contextul în care mai mulți parlamentari ocupă pentru a doua zi sala unde au loc ședințele de plen ale parlamentului, în cea mai puternică dispută politică din ultimii ani, relatează Reuters, citată de Agerpres.
O noutate absolută se va produce curând, când o înţelegere Rusia-Turcia în chestiunea Siriei, va răsturna realitatea pe care o ştim şi va face din Erdoğan un aliat al lui Bashar Al-Assad. Răsucire nu imposibilă moralmente, dacă ne gândim că, până în august 2011, başbakanul de atunci i se adresa preşedintelui sirian cu apelativul “fratele meu”.
Erdogan nu poate sa se limiteze azi la a executa doar pucistii, pentru ca intregul esafodaj pe care isi sprijina el puterea sta pe echilibrul intre concurentii lui. E destul de usor de banuit ca acum nu aresteaza doar pe cei direct implicati, ci incearca sa profite de dezastru ca sa loveasca fara prejudicii in toate retelele concurente. Taie deci la gramada citind de pe listele pe care le avea deja militari, gulenisti, opozitie, presa, oricine poate fi taiat fara sa atraga suspiciuni prea mari, de unde si numarul destul de semnificativ de arestari si relatia lor destul de vaga cu operatiunile rebele din weekend. Nu face insa decat sa slabeasca Turcia, lovind fara discriminare sau discernamant in inamicii politici doar pentru ca ii sunt inamici politici si slabind astfel structurile de forta ale statului turc pana in punctul in care el insusi este extrem de vulnerabil in fata agentilor din afara care sunt, dupa cum i-au demonstrat-o in Siria si nu numai, mult peste calibrul lui si care vor actiona din ce in ce mai agresiv in perioada urmatoare pentru destabilizarea Turciei si aruncarea ei intr-un razboi civil ce o va sterge de pe harta puterilor militare si diplomatice regionale.
Primul explicatie: complotistii au fost cu adevarat incompetenti. A doua: Erdogan a stiut de complot, dar l-a lasat sa se dezvolte pentru a-i cunoaste pe toti cei implicati, si astfel s-ar explica rapiditatea arestarilor. A treia explicatie: teoria conspiratiei (Erdogan a inscenat totul pentru a avea posibilitatea de a epura armata si serviciile secrete).
Lovitura de stat pusă în practică de o parte a armatei turce a eşuat, a anunţat prim-ministrul turc Binali Yildirim, precum şi serviciul de informaţii al Turciei, însă pe străzi situaţia era încă haotică sâmbătă dimineaţa, existând încă ciocniri între miile de protestatari pro-Erdogan şi Poliţie pe de o parte şi militarii angajaţi în tentativa de lovitură de stat pe de altă parte, mulţi dintre aceştia predându-se însă.
Adică s-au acuzat unul pe celălalt şi şi-au spus, cred, tot ce-au avut pe suflet. Cu alte cuvinte, după părerea mea, soarta lui Ceauşescu fusese mai dinainte hotărâtă. Dar atunci, în noaptea aceea de discuţii foarte aprinse, Ceauşescu i-a spus lui Gorbaciov de la obraz o mulţime de lucruri pe care el a considerat că trebuie să i le spună. Şi invers, aşa încât lucrurile cred că s-au lămurit atunci definitiv între cei doi. Întâlnirea de la Moscova a fost mai mult sau mai puţin o formalitate. Dar cred că prin acea exprimare, Gorbaciov a anunţat, de fapt, sentinţa de condamnare a lui Ceauşescu.
PRIMUL MINISTRU POLONEZ REACTIONEAZA DUR. Lech Walesa ameninta cu RAZBOI CIVIL si cu pâra la “strainatate” *** Stiripesurse: Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz: Lovitură de stat în Polonia Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a calificat luni drept ‘dramatică’ situaţia din …
EvZ/ Mirel Curea: Pe Klaus Iohannis îl doare la Spielhosen de poporul român, de eroii și de istoria sa | ANTI-OPINIE Sub pretextul împietririi de durere pe care o resimte față de victimele tragediei din Clubul Colectiv și ale atentatelor de …
Dragi tineri educați cu guvern de tehnocrați chiar la asta voi visați? Această propunere trădează cea mai antidemocratică mentalitate securist-bolsevica este practic reîntoarcerea la sistemul partidului unic.
Ca și la Revoluție, grupul țintă a fost cel al tinerilor; singura moarte colectivă care stîrnește emoții intense, care scoate din minți, care poate urni mulțimile. A fost apoi doar o simplă formalitate utilizarea eficientă a presei mainstream și a internetului. În 1989 a fost mai greu, e drept, dar s-au descurcat binișor. Și-n definitiv ce-i mai ușor decît să speculezi nervii întinși la limită, frustrările, năduful, acumulările unui sfert de secol fără direcție și sens? Mă gîndesc acum că, în fond, în asemenea condiții, orice eveniment putea să detoneze o astfel de încărcătură. Astăzi însă, cînd lumea virtuală e mai reală decît realitatea, nu atît evenimentul în sine declanșează evenimente, cît “comentariul” lui. Abia “comentariul” evenimentelor mișcă mulțimile. Spre ce? Păi spre ce vrea Marele Păpușar: același din Ucraina pînă în Orientul Mijlociu și mai departe. A nimicit deja culturi, economii, suveranități. A fructificat tot ce i-a căzut în mînă. A învățat legea istoriei, nu mai umblă cu brutalități, nu se mai umple el personal de sînge. A găsit metoda prin care victima, din propria-i voință, mișcată de un dibaci “comentariu” al evenimentelor, să iasă din colivia mică și să intre în colivia mare. Hoțomanii noștri valahi vor pieri. Vor lua cu ei stilul vulgar de a jefui, manelismul lor, exhibiționismul lor de doi bani. Vor fi înlocuiți cu băieții discreți, stilați, legitimi, trans-naționali, neoconi. Tehnocrații Goldman Sachs, mai știi? Ca în mai toate coloniile. Nu va mai fi nicio corupție. Pentru că nici țară nu va mai fi.
De aceea, e de așteptat ca DNA să dezlănțuie împotriva lui Ponta tot uraganul de care e capabilă. Cu cît el va insista să rămînă premier, cu atît procurorii vor săpa mai adînc. Vor coborî în străfundul chitanțelor, vor trece de stenograme și de stratul bilețelelor scrise de mînă, vor răzbate în emisfera sudică dacă e nevoie, dar e clar că nu se pot opri. E prea tîrziu. Groapa va fi adîncă, iar pe fundul ei vor sta ori Ponta, ori DNA.
Eu nu ştiu ce concluzie trageţi dumneavoastră, dar din punctul meu de vedere, România are un viitor foarte sumbru, indiferent de direcţia în care ne-am îndrepta privirile pline de speranţă…. Iar cine e fericit că procurorii le răzbună frustrările pe anumiţi politicieni dintr-o tabără sau alta, să nu uite că ţara în care procurorii fac şi desfac viaţa politică se numeşte dictatură, nu democraţie.
Adevarul: 17 decembrie 1989. Ziua-n care Armata şi-a ciuruit poporul în Timişoara: „Am văzut-o pe mama împuşcată în cap. Tata era ghemuit, nimerit în stomac“ Manifestanţia pro-Tőkés László din Piaţa Maria din Timişoara, începută în 15 decembrie avea să se …
23 august 1944 – o decizie pe marginea prăpastiei by medialert Digi24: 23 august 1944, o decizie pe marginea prăpastiei În urmă cu 70 de ani, la 23 august 1944, România a părăsit alianţa cu Germania nazistă şi s-a alăturat …
captura Foriegn Policy Historia/Alexandru Danilov: Cele 7 guverne răsturnate de operaţiunile clandestine ale CIA Mai mulţi lideri ai statelor Lumii a III a, atât dictatori cât şi democraţi , au ajuns să fie prinşi în mijlocul confruntărilor ideologice ale Războiului …
sursa desen: http://www.humor-kamensky.sk/ Paul Craig Roberts: Protestatarii ucraineni sunt platiti de SUA si Uniunea Europeana Ne-au parvenit un numar de confirmari din partea cititorilor ca Washington alimenteaza protestele violente din Ucraina cu bani publici. Washington nu are bani de bonuri de …
Fostul presedinte al Cehiei, euroscepticul Vaclav Klaus: “A pune Ucraina să aleagă între Est sau Vest se aseamănă cu dezintegrarea ei” Mediafax: Premierul Poloniei avertizează privind existenţa unor forţe care ameninţă integritatea Ucrainei: “Dificultăţile abia încep” Premierul polonez Donald Tusk …
1931. Vrancea. Țăran român și coșciugul său (sursa foto) IrinaMonica: Despre Pungesti, țăranul român ca „purtător al crucii” și cel mai brutal atac din istorie la adresa sa Motto: „Iubiţi ţăranul român, care este purtătorul crucii!” (Horia Bernea) Gândindu-mă la ceea ce …
Stim, suntem in periferia sistemului neoliberal mondial dominat de statele puternice occidentale, cu SUA in frunte. Prin urmare, suntem expusi exploatarii economice si colonizarii culturale. Dar, uneori, se intrece orice limita a …orice si discursul occidental (euroatlantic, mai precis) revarsat …
Cotidianul: Erdogan: ”Israelul a orchestrat lovitura de stat din Egipt! Avem dovezi” Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că Ankara are dovezi care susţin că Israelul se află în spatele loviturii de stat din Egipt, care l-a înlăturat de la …
Mediafax: John Kerry: Armata egipteană l-a demis pe Mohamed Morsi pentru restabilirea democraţiei Secretarul de Stat american, John Kerry, aflat în vizită în Pakistan, afirmă că armata egipteană l-a demis pe preşedintele Mohamed Morsi în scopul restabilirii democraţiei.
Edward Snowden ar avea documente si mai compromitatoare pentru SUA – avertizeaza un jurnalist Gandul: Erdogan consideră că preşedintele Egiptului este Mohamed Morsi. “Am respecta regimul actual dacă ar fi rezultat în urma alegerilor, nu a unei lovituri de stat” …
Update BREAKING NEWS LOVITURĂ DE STAT ÎN EGIPT: Morsi NU mai e preşedinte. Urmează alegeri GENERALE LIVE TEXT Proteste de masă au avut loc miercuri în Egipt. Milioane de oameni au ieşit din nou în stradă, pentru a-i cere demisia …
“Cea mai grosolanǎ manipulare mediaticǎ s-a înregistrat în martie 1990, cu prilejul evenimentelor de la Târgu Mureş, de unde televiziunile occidentale şi nu numai au prezentat pe un ungur cǎzut la pǎmânt, care era lovit cu bestialitate de români. Comentatorii …
Mihai Gotiu: Mulțumim, Barroso și Reding. Și ce e ”Tirania majorității” […] Datorită popularității generate de implicarea în conflictul politic din România, Barroso a atras atenția și a pus luminile și asupra direcției spre care se îndreaptă această construcție, de …
27. TOKES: BASESCU trebuie sa asculte revendicarile MAGHIARILOR CARE L-AU SUSTINUT LA REFERENDUM 30-07-2012
Cronica Romana: Tokes: Băsescu trebuie să dea ascultare revendicărilor maghiare Eurodeputatul Tokes Laszlo, preşedintele CNMT, a declarat luni, la Oradea, că maghiarii din România, prin absenţa lor de la referendum şi-au exprimat, indirect, un NU hotărât actualei guvernări şi că …
“Daca pe romani s-a experimentat pana acum austeritatea, imi e ca nu cumva sa fim program pilot si pentru a doua faza a crizei, care ar urma sa se declanseze in curand si in statele zonei euro. Anume, colapsul sistemului …
Realitatea.net: Cazul României ar putea schimba regulile în UE. VEZI CUM Comisarul pentru justiție, Viviane Reding, consideră că UE are nevoie de un minister al justiției care să aibă puterea să aducă o țară în fața CJUE dacă aceasta încalcă …
Orice ar urma, nu e de bine pentru tara noastra… Gandul: TRAIAN BĂSESCU A FOST SUSPENDAT. Referendum pentru demiterea preşedintelui pe 29 iulie. Preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat de parlament cu 256 de voturi “pentru”. Referendumul pentru demiterea preşedintelui va avea loc …
Horatiu Pepine (Deutsche Welle): Demiterea preşedintelui: de la Asunción la Bucureşti Evenimentele politice de la Bucureşti reprezintă, dincolo de toate aspectele procedurale şi de toate calificările partizane, o formă de a rezolva, prin referendum, o situaţie politică intenabilă.
Cotidianul: Academicianul Dinu C. Giurescu: Un nou pas spre dezmembrarea statului român? Ordinea de zi a Camerei Deputaţilor din zilele de luni 24 şi marţi 25 octombrie 2011 cuprinde, în procedură de urgenţă şi ca prioritate legislativă, Proiectul de lege …
Revolutia Constitutionala de la Lisabona facuta pe furis The Brussels Journal, Luni, 2009-11-30 09:47 O analiza facuta de Prof. Anthony Coughlan Odata cu instalarea in forta a Tratatului de la Lisabona Marti 1 Decembrie, membrii parlamentului European care pina acum …