Marmureanu este “razgandeanu”: este posibil un CUTREMUR de 6-7 grade in acest an

5-03-2012 1 minut Sublinieri

La 35 de ani de la cutremurul devastator din 1977, România ar putea fi lovită de un nou seism devastator. Avertismentul vine din partea preşedintelui onorific al Institutului Naţional Pentru Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu, care spune că anul acesta s-ar putea produce un cutremur cu magnitudinea cuprinsă între şase şi şapte grade pe scara Richter.

“Anul acesta poate sa fie orice cutremur, adica in perioada urmatoare poate fi orice cutremur peste şase, dar nu peste şapte. Deci intre şase şi sapte”, a declarat într-o emsiune Gheorghe Mărmureanu, preşedintele onorific al Institutului Naţional de Fizica Pământului. Un cutremur cu magnitudine de 3 s-a înregistrat duminică în zona Vrancea la o adâncime de 145 de kilometri. Un alt seism, cu magnitudinea de 5 a avut loc în Marea Egee, fiind urmat de trei replici puternice.

Spre deosebire de anul 1977, Institutul dispune acum de echipamente moderne care înregistrează mişcarea tectonică cu 30 de secunde înainte de a se produce cutremurul. Totodată, la patru secunde la la producere, INFP ştie care este magnitudinea cutremurului din Vrancea, După sesizarea cutremururului sunt blocate automat instalaţiile cu risc, respectiv Centrala de la Cernavodă, instalaţiile de pe Platforma la Măgurele, Centrala de Cercetări Nucleare Piteşti şi Centrala de la Turnu Severin.

Totodată, prin STS, sunt alarmate instituţiile statului şi Comitetul pentru situaţii de urgenţă, a mai spus profesorul Măgureanu. În Capitală sunt, potrivit informaţiilor de pe site-ul PMB, 112 clădiri înscrise în clasa I de risc seismic, care prezintă pericol public, construite între 1900 şi 1950, corespunzând construcţiilor cu risc ridicat de prăbuşire la cutremure, şi alte 260 imobile, dintre care aproape 60 construite în intervalul 1824-1898.

De asemenea, 26 de imobile cu risc seismic au fost consolidate, printre ele fiind şi trei imobile construite în anii 1891, 1895 şi 1897.


Categorii

1. DIVERSE, Dezastre, calamitati, Video

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “Marmureanu este “razgandeanu”: este posibil un CUTREMUR de 6-7 grade in acest an

  1. Pingback: Seismologul Mircea Radulian: AM INTRAT INTR-O PERIOADA DE CUTREMURE MARI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  2. Pingback: CUTREMURUL DIN 4 MARTIE 1977 (video "In premiera" si marturii) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: CUTREMURUL DIN 4 MARTIE 1977 (video "In premiera", TVR, plus alte marturii) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare