MISCAREA FURCILOR SAU “FORCONI”: o noua miscare antieuro si antiausteritate in Italia

• Presseurop:

“Furci, protestul înspăimântă”

Pentru a treia zi consecutivă, mişcarea “Forconi” – Furcile – a scos oamenii în stradă în mai multe oraşe italiene, blocând drumuri şi întrerupând servicii pentru a protesta împotriva guvernului, austerităţii şi a euro, scrie La Stampa.

Născută în 2011, mişcarea include categorii lovite de criză precum vânzători ambulanţi, şoferi de camioane şi mici întreprinzători, dar şi reprezentanţi ai extremei dreapta şi huligani. Unii dintre organizatori au ameninţat “că vor merge la Roma” dacă guvernul supravieţuieşte unui vot de încredere programat pentru astăzi, în timp ce liderii opoziţiei, Silvio Berlusconi şi Beppe Grillo, le-au oferit sprijin politic.

Potrivit editorialului La Stampa aceste demonstraţii sunt extrem de îngrijorătoare pentru că

sunt primele care au loc în Italia după mult timp, pe stomacul gol, sau mai precis, cu teama că stomacul va fi în curând gol. […] Să nu uităm că în Grecia am văzut pensionari bântuind pe străzile incendiate. Disperarea poate schimba pe oricine.

Fascismul avansează pe vârfuri de furci

Protestele “Forconi” (cei cu furci) paralizează oraşele italiene de mai multe zile, luând aproape toată lumea prin surprindere. Dar în spatele cererilor lor ne-partizane împotriva austerităţii şi elitelor se ascund similitudini îngrijorătoare cu primii ani ai mişcării autoritare a lui Mussolini.

Alessandro Da Rold

Aristocraţi în Jaguaruri şi ţărani. Patroni şi lucrători concediaţi. Camionagii sub supravegherea Equitalia [fiscul italian], noi ideologi ai fascismului şi tineri din centrele sociale de stânga. Partizani sau foşti partizani de-ai Ligii Nordului sau de-ai lui Beppe Grillo. Foşti membri ai Partidului Democrat (PD) şi critici ai noului său secretar naţional, Matteo Renzi. Sindicalişti de bază sau foşti sindicalişti din CGIL (Confederaţia Generală Italiană a Muncii, de stânga). Oponenţi ai fiscului şi separatişti veneţieni. Imigranţi şi huligani.

Mişcarea “Forconi”, care a cotropit Italia din nord până în sud este o magmă, un ceaun clocotind cu sigle şi embleme, politice, sindicale sau ale unor diverse mişcări de protest. Ea nu are nicio culoare politică bine definită, nicio coordonare centrală, niciun lider carismatic care să o ducă pe umeri. Cu alte cuvinte, nu este raţională, ci “spontană”, aşa cum susţin majoritatea reprezentanţilor ei. Liderii prezumaţi sunt acum cunoscuţi.

Precum Danilo Calvani, legumicultor mărunt, sau Lucio Chiavegato, tâmplar din Verona şi responsabilul LifeVeneto [o asociaţie de mici antreprenori apropiaţi de Liga Nordului]. Dar în fiecare zi apar alţii noi, care cresc ca ciupercile după ploaie. Şi acţionează fără vreun motiv raţional, fără ideologie, între cei care ameninţă să ardă cărţi în Savona [în Nord], ca Hitler în mai 1933, până la cei care organizează un simulacru de spânzurare în Piazzale Loreto, din Milano, după modelul execuţiei“Ducelui” Benito Mussolini.

O ciudată formă de protest

Protestatarii de extremă-dreapta, care au ordin să cânte numai imnul naţional, se regăsesc astfel cot la cot cu tineri “tifosi”scandând împotriva poliţiei

Transversalitatea, non-apartenenţa politică sunt mottourile acestei ciudate forme de protest, care pare să-l fi depăşit chiar şi pe liderul Mişcării 5 Stele, Beppe Grillo. Nu au un pilotaj comun. Protestatarii de extremă-dreapta, care au ordin să cânte numai imnul naţional, se regăsesc astfel cot la cot cu tineri “tifosi” scandând împotriva poliţiei. Ei trebuiau să fie la Roma în ziua votului de încredere [în favoarea primului ministru, Enrico Letta, pe 11 decembrie], dar, din motive de organizare, au preferat să amâne “marşul” pentru zilele următoare.

Din Piemont până în Puglia trecând prin Veneto năpusteşte un tsunami fără cap nici coadă şi care, potrivit celor mai îndrăzneţe paralele istorice, prezintă anumite similitudini cu războaiele din Vendée, în Franţa, pe vremea Revoluţiei.“Les Chouans” erau un grup compact de nobili provinciali şi de tradiţionalişti monarhişti şi catolici. Aici, antreprenori care au trebuit să-şi închidă întreprinderile din cauza crizei economice, cum ar fi în regiunea Vercelli [Piemont], unde personalul mai multor ferme au ieşit în stradă, patroni şi lucrători deopotrivă. Colo, şoferi de camioane pe listele negre ale agenţiei Equitalia, cea care a împins la sinucidere atâţia dintre colegii lor.

Şi apoi copiii recesiunii: potrivit datelor OCDE, rata şomajului în rândul tinerilor din Italia a crescut puternic, de la 40.05% în septembrie la 41.2% în octombrie.“Oamenii sunt determinaţi, avem din ce în ce mai multe adeziuni în timpul manifestaţiilor. Toate straturile societăţii sunt reprezentate, medici, şomeri, lucrători la şomaj tehnic. Oameni care se scoală la 4 dimineaţa şi se întorc acasă la 10 noaptea, şi la sfârşitul lunii tot nu o scot la mal fiindcă nu mai au niciun ban în buzunar”, afirmă Luca Taddei, din Colectivul 9 decembrie (care susţine mişcarea de contestare “Forconi”).

Stăpânirea extremiştilor

Greutatea este de a-i opri pe cei mai extremişti, infiltraţii. Precum în Torino, un oraş care, după cum au amintit unii parlamentari, a fost întotdeauna un leagăn istoric al mişcărilor contestatare, radicalizate în anii ’70 de către Brigăzile Roşii.

Dar mai ales partidele politice sunt cele care doresc să se infiltreze în“Forconi”. Matteo Salvini, noul secretar al Ligii Nordului [populist], a fost condus în triumf până la Turnul Pirelli [sediul guvernului regional din Lombardia, în Milano] de Cobas del latte [sindicat autonom al producătorilor de produse lactate].

Asemenea lui Beppe Grillo, el a cerut poliţiei “să-şi scoată căştile şi să se alăture poporului”, în stradă. Silvio Berlusconi, lider al partidului Forza Italia, era presupus să se întâlnească la Roma cu o delegaţie a conducătorilor auto, dar a decis să amâne întâlnirea.