NORUL RADIOACTIV SE APROPIE SI DE ROMANIA. Haosul declaratiilor oficialilor si “expertilor” alimenteaza nelinistile. La Fukushima situatia ramane grava

24-03-2011 8 minute Sublinieri

Echipele companiei TEPCO depun eforturi din 12 martie pentru a restabili alimentarea cu electricitate a reactoarelor şi a repune în funcţiune sistemele de răcire.

REACTORUL 1: Alimentarea cu electricitate a fost restabilită parţial, joi, în sala de comandă, dar sistemul de răcire este în continuare oprit.

REACTORUL 2: Electricitatea este oprită în continuare, iar experţii sunt îngrijoraţi în legătură cu bazinul de stocare a combustibilului iradiat, întrucât barele de combustibil trebuie să rămână sub apă, pentru a nu emana substanţe radioactive în atmosferă.

REACTORUL 3: Acest reactor a fost cel mai avariat după o explozie şi un început de incendiu. Alimentarea cu electricitate a fost reluată parţial în sala de comandă, iar compania TEPCO speră să pornească joi pompa care alimentează bazinul de stocare a combustibilului.

REACTORUL 4: Reactorul este conectat la reţeaua electrică, dar echipamentele sunt în continuare oprite.

REACTORUL 5: Sistemul de răcire funcţionează normal. TEPCO a anunţat că o pompă s-a defectat joi şi că va fi înlocuită rapid.

REACTORUL 6: Sistemul de răcire este alimentat cu electricitate şi funcţionează normal.

UPDATE Cseke Attila: Vom lua iodură de potasiu, dar fără nicio legătură cu Japonia

Achiziţia de iodură de potasiu pentru rezerva strategică a Ministerului Sănătăţii (MS) ar putea fi luată în discuţie săptămâna viitoare, dar acest fapt nu are legătură cu situaţia din Japonia, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

“În această perioadă analizăm rezerva strategică a instituţiei. Luăm în calcul şi posibilitatea de a achiziţiona iodură de potasiu, dar fără nicio legătură cu Japonia”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Întrebat dacă are informaţii cu privire la faptul că norul radioactiv ar fi deasupra Europei, acesta a spus că specialiştii nu confirmă această afirmaţie. “Specialiştii nu confirmă existenţa unui nor radioactiv deasupra Europei. Am auzit că acest lucru a fost spus de un francez, dar autorităţile nu au transmis nicio informaţie în acest sens”, a conchis ministrul Sănătăţii. (Elvira Gheorghiţă, elvira@mediafax.ro)


Norul de particule radioactive format în urma accidentului nuclear de la Fukushima ajunge în România, fiind depistat, deja, deasupra Franţei. Experţii şi oficialii români dau asigurări că nu există riscuri de contaminare radioactivă pentru populaţie, dar românii cumpără susţinut iodură de potasiu din farmacii, în timp ce Ministerul Sănătăţii avertizează că există risc de intoxicaţie, în lipsa recomandărilor medicale.

Ce zic specialiştii români

Ionel Bucur, directorul CNE Cernavodă susţine că, în momentul în care norul radioactiv va ajunge deasupra României se va fi înălţat mult prea mult pentru ca particulele radioactive să ajungă pe pământ în formă concentrată, periculoasă: “Norul urcă continuu şi va ieşi din atmosferă, până ce va ajunge în dreptul nostru”, a spus Bucur. Acesta a precizat că, între elementele radioactive din norul de la Fukushima cel mai periculos este Cesiul, care are o perioadă lungă de înjumătăţire (rămâne radioactiv multă vreme, spre deosebire de Iodul 131, care îşi pierde radioactivitatea după 8 zile).

“Nu există absolut niciun pericol radioactiv pentru populaţie”, a dat asigurări şi Lucian Biro, expert în securitate nucleară, citat de Ziare.com.

Un alt expert, Ionel Purincă, este mai rezervat, vorbind de riscuri “neglijabile”.

Citeşte şi Un nor radioactiv emis de centrala de la Fukushima a ajuns pe cerul Europei. Ce spun autorităţile din România 

Goana după iodură

În pofida acestor asigurări, farmaciile au epuizat stocurile de iodură de potasiu. “Avem cereri, dar degeaba. Pentru noi ar fi fost bine să putem lua aceste pastile, pentru că ne-ar creşte vânzările, dar depozitele sunt goale. Nu ne-au trimis nimic. Există iodură de potasiu numai la Cernavodă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, un farmacist, angajat al lanţului Sensiblu.

“Nu avem iodid (iodură de potasiu – n.r.). Oamenii cer. Degeaba. Depozitele sunt goale. Am făcut din nou cerere”, a spus o altă farmacistă, angajată a lanţului Catena.

Farmaciştii spun că oamenii nu ştiu cum să folosească aceste pastile şi nici care sunt efectele adverse, dar preferă să îşi facă “stocuri preventive” de iodură. Ministerul Sănătăţii anunţa săptămâna trecută că va analiza oportunitatea unui import de iodură de potasiu şi că acest produs poate fi găsit numai în zone centralei de la Cernavodă şi la Prefectura din oraş. Ministerul subliniază că România nu este afectată de creşteri ale radiaţiilor cu provenienţă din Japonia şi avertizează că administrarea preventivă a iodului non-radioactiv este recomandată medical numai în momentul constatării expunerii prin inhalarea aerului contaminat cu iod radioactiv. În consecinţă, Ministerul Sănătăţii a atras atenţia populaţiei că nu se justifică un consum al tabletelor de iodură de potasiu, fără indicaţie medicală şi în absenţa expunerii dovedite prin inhalare a iodului radioactiv.

Specialiştii în sănătate publică au susţinut că pentru cea mai mare parte a persoanelor administrarea iodurii de potasiu din circuitul farmaceutic este inutilă, deoarece pastilele respective nu conţin iod suficient pentru blocarea tiroidiană. Dimpotrivă, consumul de tablete fără indicaţia medicului comportă riscuri prin reacţii adverse nedorite şi intoxicaţii “voluntare” cu iod.

Radioactivitatea la Fukushima

Iodul radioactiv este unul dintre produsele secundare ale reacţiei chimice a uraniului care are loc la centrala Fukushima I. În condiţiile în care tiroida tinde să acumuleze iod radioactiv, persoanele aflate în pericol pot lua iodid de potasiu, ce conţine iod stabil şi apără glanda tiroidă.

Guvernul japonez distribuie în prezent iodid de potasiu populaţiei din apropiere de reactoare şi a interzis vânzarea laptelui şi a două sortimente de legume verzi, considerate surse de contaminare. Niveluri anormal de ridicate de substanţe radioactive au fost detectate în apa de mare, în apropiere de centrala nucleară Fukushima. Nivelul de iod 131 şi de cesiu 134 erau de 126,7 şi, respectiv, de 24,8 ori mai mari decât normele fixate de Guvernul japonez. Nivelul de cesiu 137 era de 16,5 ori mai mare decât cel normal, în timp ce nivelul de cobalt 58 era inferior celui normal. Un oficial de la Tepco (operatorul centralei) a dat asigurări că aceste niveluri de radioactivitate nu constituie o ameninţare pentru sănătatea omului.

Emisiile radioactive de la centrala nucleară avariată Fukushima sunt “importante” şi reprezintă o sursă de contaminare locală pe care Japonia “va trebui să o trateze timp de zeci şi zeci de ani”, a avertizat, luni, Autoritatea pentru Siguranţă Nucleară franceză (ASN), citată de AFP.

Este o adevarata debandada a declaratiilor oficialilor si expertilor pe tema norului radioactiv. Ba ca este deasupra Europei si a noastra, ba ca, dimpotriva, nici nu a binevoit inca sa ne ”parfumeze” aerul continental. Sunt citati tot soiul de experti de parca acestia tocmai au iesit din laboratorul de analize cand, in realitate, majoritatea pur si simplu isi dau cu parerea… Dar, cum mitul ”expertului” si al ”specialistului” este la putere, atunci sunt citati masiv, indiferent de faptul ca opiniile acestora pot fi simple parerisme.

Declaratiile contradictorii si penibile (de genul celei a ministrului sanatatii referitoare la achizitia de iod care nu ar avea, chipurile, legatura cu Japonia [o avea legatura cu razboiul din Libia? sau mai degraba cu spanzuratoarea lui Barna?!]) arata, pe de o parte, incapacitatea cronica de a gestiona o astfel de situatie, lipsa de informatii transparente, clare, referitoare la situatia reala si la riscuri, precum si strategia minimalista a autoritatilor in cazurile accidentelor nucleare. Lucrul oricum nu e fara precedent – si in cazul Three Mile Island, si in cazul Cernobal, autoritatile au minimalizat efectul si riscurile unor astfel de accidente. Aceasta strategie nu face, pe de alta parte, decat sa amplifice paranoia conspirationistilor care, din intamplare, mai scot si cate un ban din frica oamenilor, cum e cazul celor de la Natural News, de pilda, ce au facut reclama timp de cateva zile unor produse de iod americanilor care nu erau convinsi de declaratiile autoritatilor.

Ca autoritatile minimalizeaza efectele si riscurile unor astfel de accidente nu e de mirare. Atata timp cat industria nucleara este o prioritate in afacerile de stat si private, un domeniu strategic, intotdeauna vor alege aceasta strategie, atata timp cat efectele nu vor fi pur si simplu devastatoare pe termen scurt. Asa, sigur, daca efectele sunt latente, pe termen lung, daca se mai inmultesc cazurile de cancer pe perioade mai mari de ani, intra la capitolul deja stiut de “victime colaterale”…


  • Ziare.com:

Norul radioactiv de la Fukushima se indreapta spre Romania – Vezi ce riscuri exista

Particule radioactive, emise de reactoarele avariate ale centralei nucleare japoneze Fukushima, au fost depistate in Islanda si in Franta si, in urmatoarele zile, vor ajunge si deasupra Romaniei, potrivit expertilor.

Cu toate acestea, tara noastra este in afara unui pericol radioactiv, iar riscul la care se expun romanii este nesemnificativ, garanteaza Lucian Biro, expert in securitate nucleara.

“Acest nor incarcat cu particule radioactive a ajuns deasupra Frantei, a ajuns deasupra Islandei, se indreapta spre noi, dar nu exista absolut niciun pericol radioactiv pentru populatie”, a subliniat Lucian Biro pentru Ziare.com.

De aceeasi parere este si Ionel Purinca, expert in energie nucleara, care spune ca, desi este posibil ca frontul de aer radioactiv, format in urma emanatiilor de la Fukushima, sa fi ajuns deja desupra tarii noastre, riscurile sunt neglijabile.

“Eu cred ca norul a ajuns deja deasupra Romaniei. Ce a iesit de la Fukushima este o cantitate mica prin comparatie cu ce a iesit de la Cernobil. Dupa ce a ajuns sa se disperseze in atmosfera, parerea mea este ca ce ajunge deasupra Europei este nesemnificativ din punct de vedere al impactului asupra sanatatii”, a explicat Ionel Purica.

El a precizat ca perioada de radioactivitate a iodului 131 este de doar 8 zile. Potrivit specialistului roman, nivelul de radiatii din Japonia a fost mai ridicat in momentul exploziilor de la Fukushima, insa, intre timp, concentratia s-a diminuat, astfel ca acum nu reprezinta o amenintare la adresa cetatenilor.

“Cu alte cuvinte, radioactivitatea se injumatateste dupa o perioada de 8 zile, in 24 de zile ar trebui sa fie nesemnificativ iodul care a fost eliberat in Japonia“, a mai spus expertul in energie nucleara.

De asemenea, Teodor Chiric, membru in conducerea Forumului Atomic European, contactat de Ziare.com, a asigurat ca Romania nu este afectata de radiatiile care provin din Japonia.

“Concentratia nu este deloc periculoasa, este o dispersie foarte mare. Si oricum distanta este foarte mare. Probabilitatea ca Romania sa fie afectata de emisiile radioactive din aceste zile de la Centrala Fukushima este zero”, a adaugat expertul roman.

(…)

  • Antena3:

Norul radioactiv va ajunge peste câteva zile în România. Trei angajaţi de la Fukushima, iradiaţi

Norul radioactiv de la Fukushima face înconjurul lumii şi va ajunge, în câteva zile, în România. Deocamdată, el a traversat America de Nord, Oceanul Atlantic şi a atins miercuri, Europa. Între timp, situaţia rămâne gravă la Fukushima. Trei muncitori au fost iradiaţi şi transportaţi la spital.

Mai întâi, şi-a făcut simţită prezenţa în Islanda, iar apoi, pe coastele Franţei. Autorităţile din hexagon se aşteaptă ca substanţele radioactive să se răspândească şi peste restul ţării, aşa că i-au sfătuit pe oameni să stea în case şi să ţină geamurile închise.

Norul mai are acum de parcurs cel mult 2000 de km ca să ajungă şi în România. Potrivit specialiştilor, el va avea nevoie de câteva zile să parcurgă această distanţă, dar această durată depinde foarte mult de viteza vântului.

Aceeaşi specialişti ţin să ne liniştească şi spun că norul îşi va pierde mult din concentraţie, aşa că nu va fi periculos pentru populaţie.

Între timp, sala de control a reactorului 1 al centralei nucleare de la Fukushima a fost racordată parţial la electricitate, joi dimineaţa, transmite AFP.

Iar trei angajaţi care lucrau la reactorul 3 al centralei Fukushima au fost iradiaţi, doi dintre aceştia ajungând la spital, după ce au fost expuşi unui nivel de radiaţii cuprins între 170 şi 180 de milisievert. Potrivit specialiştilor, o expunere la 100 milisievert pe o perioadă de un an este considerată ca fiind pragul de la care creşte riscul de a face cancer. (…)

Electricitatea a fost restabilită parţial la reactorul 1 de la Fukushima

“La ora 11.30 (04.30 ora României), lumina în sala de control s-a aprins, dar nu suntem siguri că acest lucru înseamnă că sistemul de răcire va putea funcţiona”, a declarat un oficial din cadrul agenţiei.

(…)

Marţi seara, iluminarea a fost restabilită în sala de control a reactorului 3, graţie unei linii de înaltă tensiune adusă din exterior. Toate reactoarele au fost conectate la distribuitoarele de energie, dar numai câteva linii au fost alimentate.

Muncitorii speră să renunţe cât mai curând la utilizarea apei marine pentru răcirea reactoarelor şi să revină la normal, folosind apa curentă. Singurele dispozitive de răcire operaţionale în prezent sunt cele de la reactoarele 5 şi 6, care au fost mai puţin avariate. (…)

Nivelul iodului radioactiv din mare, în apropiere de centrala nucleară Fukushima I, este de 147 de ori peste limită, a anunţat joi Kyodo.

Conforma datelor anterioare, nivelul iodului radioactiv dintr-o mostră de apă prelevată la 100 de metri de ţărim era de 29,8 ori mai mare decât limita permisă.

Nivelul conţinutului de iod radioactiv în apa robinetelor din Tokio a revenit sub limita legală admisă pentru bebeluşi, după ce depăşise acest prag în ajun, au anunţat autorităţile capitalei nipone.

Cu toate acestea, circa 80.000 de familii cu copii mici vor primi apă îmbuteliată, potrivit postului naţional de televiziune NHK.

Autorităţile au cerut grădiniţelor şi altor centre pentru copii să nu folosească apă de la robinet pentru pregătirea băuturilor sau mâncării. În viitor urmează să fie distribuită mai multă apă îmbuteliată, potrivit NHK.

Potrivit BBC News, joi dimineaţă, stocurile de apă din multe magazine din capitală fuseseră epuizate. Companiile care îmbuteliază apă au fost încurajate să îşi crească producţia, potrivit lui Edano.


Tokyo Electric Power Co. (TEPCO), operatorul centralei nucleare de la Fukushima, grav afectata de seismul din 11 martie, a difuzat primele imagini cu cei 50 de muncitori ramasi sa gestioneze frecventele deficiente de functionare ale sistemelor de racire de la cele patru reactoare. Fotografiile dezvaluie “conditiile infioratoare in care lucreaza acesti barbati curajosi pentru a-si salva tara de la un dezastru nuclear total”, au scris ziaristii de la DailyMail.
La 15 martie, TEPCO a anuntat ca si-a retras cea mai mare parte a angajatilor de la centrala afectata, in urma ramand doar 50 de angajati. Un comunicat de presa al guvernului japonez preciza atunci ca echipa ramasa la Fukushima incearca sa tina sub control situatia, pompind apa de mare in sistemul de racire afectat de cutremur si tsunami.

Directorul centrului de cercetari radiologice de la Columbia University, David Brenner, a declarat pentru BBC ca cei 50 de muncitori sint supusi unui risc semnificativ din cauza expunerii la radiatii. “Ei sint deja eroi”, a adaugat Brenner.

Potrivit Daily Mail, cei 50 de angajati – manageri de rang inferior si mijlociu – lucreaza contracronometru dupa dezastrul din 11 martie pentru a raci reactoarele. Cei 50 de angajati ramasi la centrala au primit ulterior ajutorul a 150 de colegi. Ei au organizat echipe ce lucreaza in ture, pentru a limita expunerea la radiatii.

“Intunericul este brazdat doar de lanternele eroilor care au ramas in urma”, scriu ziaristii, adaugand ca angajatii poarta costume de protectie “pentru a preveni cat mai mult posibil ca radiatiile sa le intre in corp”. “Dar cu cat mai multe radiatii ajung in aer in fiecare minut, cei 50 stiu ca aceasta va fi ultima lor slujba”, se afirma in material.

Potrivit informatiilor, cinci dintre angajati au murit deja (o informatie data exclusiv de Hotnews, neconfirmata pana acum – n.n.), iar alti 15 sunt raniti, in timp ce restul au declarat ca “stiu ca radiatiile ii vor ucide”.

Japonezii si-au declarat sustinerea pentru cei de la centrala, rudele acestora prezentand mesajele impresionante primite in ultimele zile de la “eroii de la Fukushima”. O femeie a declarat ca sotul sau a continuat sa lucreze, constient pe deplin ca era bombardat de radiatii. “Te rog, continua sa traiesti bine, nu pot fi acasa cu tine pentru o perioada”, a scris sotul ei intr-un email.

O fata a scris intr-un mesaj pe Twitter: “Tatal meu a mers la centrala nucleara. Nu mi-am vazut niciodata mama plangand atat de tare. Oamenii de la centrala se lupta, se sacrifica pentru a ne proteja. Te rog tata, vino in viata acasa”. “Am incercat sa-mi stapinesc plinsul cind am auzit ca tatal meu va pleca. Nu am fost niciodata mai mindra de el”, a  marturisit fata unui alt muncitor de 59 de ani.

Joi, Agentia pentru siguranta nucleara din Japonia a anuntat ca trei angajati de la reactorul 3 au fost iradiati iar doi sunt spitalizati, situatia de la centrala Fukushima ramanand tensionata.

Operatorul centralei, compania TEPCO, a anuntat recent ca a primit deja candidaturi pentru cel mai periculos loc de munca al momentului.

 


Categorii

1. DIVERSE, Alerte, Fukushima (criza nucleara)

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “NORUL RADIOACTIV SE APROPIE SI DE ROMANIA. Haosul declaratiilor oficialilor si “expertilor” alimenteaza nelinistile. La Fukushima situatia ramane grava

  1. Doamne iarta-ne, indura-Te Doamne de japonezi, si de noi restul, caci suntem toti lucrul mainilor Tale.
    Groaznica situatie si ceea ce este cel mai rau e ca cei aflati la conducere oriunde ar fi ei Japonia, America, Romania mint si mint cu inversunare,parca au luat-o la vale si nu se mai pot opri.
    E atat de greu sa se spuna adevarul? Oricat de putina minte ar avea masa de oameni pe care ii tot minti si tot nu poti spune asa minciuni gogonate (cumparam iod nu pentru ca vine norul radioactiv)…si totusi ei o fac.
    Observ parca o frica de adevar, caci cine isi mai inchipuie la ora asta ca sunt si crezuti pe deplin….dar ei continua.
    Mai au un pic si vor spune ca adevarul a fost luat si dus undeva departe de norul radioactiv si uite asa au ramas fara el.
    Singurele lucruri adevarate care se scriu sunt dezvaluirile despre cei care se sacrifica in aceste momente pentru ca ceilalti sa aiba o sansa.
    Dar in afara de aceste povesti tragice insa, nimic altceva nu se arata. Trist…tare trist ca nici macar in aceste momente ca lucrurile sunt atat de grave nu spun lucrurilor pe nume.

  2. Pingback: Razboi întru Cuvânt » SITUATIE AGRAVATA SI IMPREVIZIBILA LA FUKUSHIMA. Ingrijorari si pareri contradictorii intre diverse surse. In toata ceaţa, o singura certitudine: PERICOLUL NU A TRECUT, SA NE RUGAM!
  3. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Radioactivitate de 10 milioane de ori mai mare decat cea normala la reactorul 2 de la Fukushima. Se revine apoi si se retracteaza, la presiunea Guvernului, dupa ce populatia intrase in panica…
  4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Norul radioactiv se afla in Romania
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare