Papa Benedict catre ortodocsii din Germania: ORTODOCSII SUNT CEI MAI APROPIATI TEOLOGIC DE “BISERICA” CATOLICA

2-10-2011 1 minut Sublinieri

Parca pentru a sublinia dublul limbaj in care sunt formati purtatorii de mesaj ai Patriarhiei, cotidianul Lumina, dupa ce ne invata ca Filioque este o denaturare a dogmei Sfintei Treimi care are consecinte inclusiv la nivelul doctrinei ecleziologice, ne informeaza, fara nici un alt comentariu, ca Papa Benedict ne considera a fi cel mai aproape de “Biserica Catolica”.

Cu aceasta ocazie ne dam seama si de unde a preluat aceste idei Inaltul Serafim Joanta si ca la mijloc nu este doar o aflare in treaba ecumenista ci, cu siguranta, si o miza politica. Daca nu ar fi existat o astfel de miza, care sa aiba o dimensiune mai concreta, de jocuri de putere, influenta, bani etc., e foarte putin probabil ca Patriarhul Daniel s-ar fi implicat in adunarea de la Sant Egidio.

Totusi, aceasta alaturare este foarte stranie: vizita Papei in Germania, intalnirea catolica a Sant Egidio la Munchen unde au participat si Angela Merkel, cancelarul si Wolfgang Schäuble, min. de finante german… Germania fiind principala putere a Uniunii Europene, pana intr-acolo ca unii vorbesc deja despre al 4-lea Reich.

În perioada 22-25 septembrie, Papa Benedict, Episcopul Romei şi Primatul Bisericii Catolice, a făcut o vizită apostolică în Germania. Cu această ocazie, s-a întâlnit cu reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe din Germania la Freiburg şi a adresat un mesaj către toţi creştinii ortodocşi care trăiesc în apusul Europei. Papa Benedict a subliniat că ortodocşii sunt cei mai apropiaţi din punct de vedere teologic faţă de Biserica Catolică, şi prin faptul că Bisericile răsăritene au păstrat aceeaşi structură moştenită de la Biserica primară, sunt în acelaşi timp tradiţionale, dar şi înnoitoare şi dinamice. “Din vremea când eram profesor de teologie la Bonn şi în special când am fost Arhiepiscopul Münchenului şi Freisingului, am ajuns să cunosc şi să îndrăgesc Ortodoxia mai mult şi datorită prieteniei personale cu ierarhi şi creştini devotaţi ai Bisericii Ortodoxe”, a spus Papa Benedict.

Papa a mai spus că Biserica Catolică a privit cu mare interes dezvoltarea comunităţilor ortodoxe din Occident, care au devenit, cu timpul, o parte constitutivă a societăţii care, în simfonie cu creştinii catolici, pot reafirma în Europa puterea transformatoare a credinţei şi valorilor creştinismului universal.

Papa a salutat şi crearea Conferinţei Episcopilor Ortodocşi, ca organism care reuneşte ierarhi ai Bisercilor Ortodoxe care activează în diasporă, în afara graniţelor istorice ale Bisericilor Ortodoxe naţionale. “Fiind conştienţi de valoarea căsătoriei şi a familiei, noi, creştinii, trebuie să apărăm cu mare grijă şi determinare integritatea şi unicitatea căsătoriei dintre un singur bărbat şi o singură femeie de orice răstălmăcire şi pervertire”, a arătat Papa Benedict în finalul discursului său. (M. Nedelcu)


Categorii

1. DIVERSE, Ecumenism, Opinii, analize, Papa (Papism)

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “Papa Benedict catre ortodocsii din Germania: ORTODOCSII SUNT CEI MAI APROPIATI TEOLOGIC DE “BISERICA” CATOLICA

  1. Ingrijorator este ca Patriarhul Daniel participa la intruniri ecumeniste precum St Egidio, si ca nu ofera nici o explicatie canonica (nu ca ar exista) de ce participa. La fel de ingrijorator este ca nimeni din Sinodul sau nu il intreaba nimic. Mai in gluma, mai in serios, cred Pat. Daniel devine si el un fel de papa catolic. Decizii atat de unilaterale si ascunse nu mi se par de loc a fi in Duhul Ortodoxiei, al Sobornicitatii. (in fine, nu cred ca am spus nimic nou)

  2. @ IoanC:

    Ca participa in sine nu ar fi o problema, daca s-ar duce acolo sa marturiseasca Ortodoxia si daca nu s-ar ruga cu ereticii sau cu paganii.

    Devine un fel de papa ortodox, voiai sa zici… si am spus si noi, intr-adevar.

    Sinodul sa-l intrebe? E o gluma. Pai cine poate sa sufle in fata “urgiei” sale?

    Pe de alta parte, si PF Teoctist a fost silit sa organizeze asa ceva in Romania, in 98. La acel nivel oricum sunt constrangeri totale, de natura … extra-bisericeasca, pe care nici nu ni le putem imagina. Presiuni ar fi prea putin sa spunem, cand e vorba de asa ceva. Cei de buna-credinta macar incearca sa mearga pe sarma. In orice caz, nu-i putem noi judeca pt. asta, cata vreme nu suntem in locul lor. Dar e dureros ca asa se tradeaza tot mai mult adevarul si se duc in prapastie oile turmei.

  3. Pingback: Mitropolitul Augustin al Germaniei (Patriarhia Ecumenica) se lasa “binecuvantat cu agheasma” de un CARDINAL - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare