FILIOQUE, DENATURARE A DOGMEI SFINTEI TREIMI CE IMPLICA PAPISMUL: concluzia unui studiu publicat in chiar ziarul Lumina

1-10-2011 5 minute Sublinieri

Dogma Bisericii nu este o raţionalizare abstractă, un exerciţiu gratuit al gândirii omeneşti, ci un adevăr întrupat, deviaţiile doctrinare soldându-se cu consecinţe acute în viaţa practică a Bisericii. Maniera cum Biserica percepe triadologia se oglindeşte în eclesiologie. Filioque, după mărturia lui Kallistos Ware, “nu numai că distruge echilibrul între cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi, ci duce de asemenea la o greşită înţelegere a lucrării Duhului în lume şi încurajează o doctrină falsă despre Biserică”.

Status quaestionis

După secole de schismă, de anateme reciproce şi respingeri, secolul XX a devenit prin excelenţă secolul re-întâlnirii, al eforturilor comune de apropiere a diferitelor confesiuni creştine, de interogare reciprocă pe fondul mişcării ecumenice în vederea unei posibile reconcilieri. În acest context, “doctrina Bisericii a devenit, aşa cum nu mai fusese niciodată, purtătoarea întregului mesaj creştin în secolul XX şi recapitularea întregii tradiţii doctrinare din secolele următoare”. Începea actul de autointerogare a bisericilor asupra lor însele, asupra structurilor, naturii şi misiunii acestora. Era nevoie ca, printr-o abordare sinceră, fără orgolii sau triumfalism, să se găsească drumul către unitate. În exerciţiul de valorificare a eclesiologiei era firesc să se re-analizeze şi să re-interpreteze principalul motiv care în conştiinţa Bisericii a rămas ca factor decisiv de separaţie: Filioque.

Favorizată de factori politici, sociali şi de altă natură, Schisma de la 1054 a avut însă, ca prim motor de declanşare, diferenţe doctrinare considerate ireconciliabile. Deşi există între confesiunile creştine şi alte “formule de discordie” – după cum menţionează J.Pelikan, Filioque, în ciuda îndemnului neotestamentar de a menţine unitatea Duhului, constituie formula care a declanşat cele mai mari controverse în creştinism. Trebuia clarificat şi cercetat în ce măsură Filioque, punct nevralgic pentru creştinism, comportă consecinţe practice în viaţa şi spiritualitatea Bisericii sau dacă nu cumva adaosul filioquist ţine mai mult de abstractizările permise ale teologilor, irelevante pentru viaţa creştină. Există o relaţie între triadologie şi eclesiologie, între Filioque şi învăţătura despre Biserică? Este Filioque un simplu moft încurajat de contextul istoric şi de rivalităţi inutile, sau reprezintă o denaturare a triadologiei în aşa măsură încât consecinţele lui au polarizat creştinismul?

Poziţionări ortodoxe referitoare la Filioque

Părerile teologilor ortodocşi din secolul trecut referitoare la implicaţiile lui Filioque în viaţa Bisericii au variat. Părintele Boris Bobrinskoy, într-un studiu apărut în anul 1981, împărţea poziţiile teologilor ortodocşi referitoare la Filioque în trei mari categorii: o primă categorie, având ca exponenţi pe Z. Rossis, Christos Androutsos, P. Trembellas, mitropolitul Macarie, deşi respinge categoric adaosul filioquist, nu insistă asupra unei sinteze între pnevmatologie şi eclesiologie; o a doua categorie (Bolotov şi Boulgakoff) acordă o valoare nesemnificativă problemei şi neagă orice implicaţie a lui Filioque la nivelul eclesial; ultima categorie (Vladimir Lossky, John Meyendorff, Paul Evdokimov, Nikos Nissiotis, Dumitru Stăniloae şi Olivier Clément, precum şi teologul sârb Iustin Popovici) este a celor pentru care Filioque reprezintă un element distructiv în relaţia celor două Biserici şi pentru care eclesiologiile diferite ale celor două mari confesiuni creştine provin dintr-o înţelegere distinctă a dogmei Sfintei Treimi.


Triadologie şi eclesiologie

Maniera cum o Biserică percepe Treimea se lărgeşte în eclesiologie. Între cele două componente, cea triadologică şi cea eclesiologică, există o legătură strânsă. Eclesiologia nu poate fi percepută în afara triadologiei. Yves Congar, teolog romano-catolic apropiat de gândirea răsăriteană, vorbind de relaţia triadologie-eclesiologie, spune: “Dacă, deci, în rugăciunea sa apostolică, Iisus cere pentru Biserică o unitate asemănătoare celei care există între Tatăl şi El (In. 17, 11 şi 22-23), pare legitim să se aplice Bisericilor şi Bisericii o schemă a perihorezei. Triunitatea lui Dumnezeu va fi modelul suprem al Bisericii. Aceasta nu există decât în Persoane: la fel Biserica Una şi sobornicească nu există decât în Bisericile locale şi începând cu ele (in quibus et ex quibus). Nu există o supra-Biserică separată de Bisericile locale”. Tot astfel scria şi Al. Schmemann: “Aşa cum Cele Trei Ipostasuri ale Sfintei Treimi nu divid natura divină, fiecare dintre Ele posedându-o întreagă, tot aşa fiinţa Bisericii – Trupul lui Hristos nu este divizată prin multitudinea de biserici. Aşa cum Persoanele dumnezeieşti se numără – conform expresiei Sfântului Vasile cel Mare – tot astfel se numără şi bisericile şi există printre ele o ierarhie.Prin urmare, înţelegerea corectă şi autentică a dogmei trinitare condiţionează eclesiologia. Orice denaturare la nivel trinitar devine evidentă în planul eclesiologiei. Înţelegerea defectuoasă a comuniunii trinitare afectează comuniunea eclesială, structurile şi organizarea Bisericii. Neglijarea uneia dintre persoanele Sfintei Treimi nu rămâne fără urmări la nivel practic. Chiar prioritatea pe care teologia romano-catolică o dă naturii în faţa persoanei, în cadrul triadologic, nu este fără însemnătate şi fără repercusiuni. Echilibrul natură-persoană, local-universal în teologia ortodoxă evită denaturări în eclesiologie. Tot astfel, denaturarea dogmei pnevmatologice privează eclesiologia.

Consecinţele Filioque în viaţa Bisericii

Comentând critica lui Vladimir Lossky referitoare la Filioque şi la implicaţiile acestuia pentru viaţa Bisericii, teologul André de Halleux afirma: “În dogma şi spiritualitatea occidentală în general aspectul esenţialist al lui Filioque este cel care a imprimat urma cea mai profundă. Triadologia latină privilegiind natura divină în raport cu persoanele, concepţia catolică despre fericire avea să fie definită, după cum era şi normal, ca o vedere a esenţei dumnezeieşti, cea care a condus fie la mistica germană a Abgrund-ului, fie la theism închis, el însuşi preludiul ateismului modern. În acelaşi timp, uitarea personalismului autentic trinitar concentra, în mod compensatoriu, spiritualitatea occidentală asupra Persoanei lui Hristos-omul, asupra valorilor afective şi subiective atât de dragi spiritului protestant”.

Apoi continuă: “În acelaşi timp, repercusiunile cele mai evidente ale filioquismului ar fi la nivel eclesiologic. Redus la funcţia de liant între celelalte două Persoane şi subordonat unilateral Fiului în Însăşi existenţa Sa, în defavoarea autenticei perihoreze, Duhul pierde plenitudinea personală a activităţii Sale iconomice împreună cu independenţa Sa ipostatică. De acum înainte, Acesta va fi cunoscut ca un simplu instrument în slujba iconomiei Cuvântului, atât pe planul eclesial, cât şi pe cel al persoanei. Aici, scopul vieţii creştine devine imitarea lui Hristos, şi nu îndumnezeirea prin Duhul Sfânt. Poporul lui Dumnezeu se găseşte supus trupului lui Hristos, harisma supusă instituţiei, libertatea interioară autorităţii impuse, profetismul juridismului, mistica scolasticii, laicatul clerului, sacerdoţiul universal ierarhiei şi, în sfârşit, colegiul episcopal primatului papal.

Alexandre Schmemann, analizând primatul papal din punct de vedere ortodox, consideră că pretenţia scaunului de la Roma este justificată şi decurge logic din esenţialismul prioritar al cugetării lor teologice care ridică Biserica universală deasupra bisericilor locale, ca o suprastructură ce necesită personificarea în papalitate. Pentru teologia ortodoxă orice biserică locală are în sine toate ingredientele Bisericii universale. Biserica locală nu este o parte sau un fragment din Biserica locală, ci ea este universală cu condiţia de a fi în comuniune cu celelalte biserici locale. “Plinătatea eclesială a fiecărei Biserici catolice dintr-un loc nu este fără legătură sau independentă de unitatea ei cu restul Bisericilor catolice. Orice Biserică separată încetează de a fi Biserică catolică.” Aşa cum fiecare Persoană a Sfintei Treimi este Dumnezeu, şi nu o parte din Dumnezeu, fiind în comuniune cu Celelalte Două, tot astfel şi o biserică locală este Biserică universală. Această viziune ortodoxă decurge din relaţia echilibrată dintre natură şi persoană, fără a da prioritate vreuneia dintre ele. Nu există nici persoană fără comuniune, nici comuniune fără persoană.

Dacă dogma trimică este denaturată prin esenţialismul filioquist şi esenţa devine o suprastructură, consecinţa ei firească este că şi la nivelul eclesiologiei se va cugeta o supra-Biserică, aşezată deasupra comunităţilor locale pe care le nivelează şi le însumează. Şi această supra-Biserică va necesita un reprezentant care nu va fi altul decât papa.

Nota noastra:

Articolul, scris intr-un limbaj politicos ce ocoleste expresiile mai tari (dar adevarate si… necesare!) cum ar fi erezie, sau pastrand formularea “cele doua Biserici” atunci cand se refera la catolicism si ortodoxie, este, in acelasi timp, una din analizele excelente asupra invataturii inovative si eretice Filioque, care porneste de la premisa absolut reala ca motivele schismei nu au tinut doar de ratiuni politice sau de “mofturi”, ci au avut in mod fundamental un substrat dogmatic. Trebuie retinut ca in noua teologie teza lipsei de temei a schismei si a superficialitatii diferentelor doctrinare intre ortodoxie si catolicism este foarte la moda – fiind vorba, evident, si de o strategie papista la mijloc.

Astfel, merita citita cu atentie si retinute argumentele patristice care arata care sunt consecintele inevitabile ale lui Filioque pe planul eclesiologiei. Astfel, intelegem ca adoptarea acestei erezii nu a fost intamplatoare, ci este intim legata de dezvoltarea celorlalte erezii – ale primatului papal si ale infailibilitatii papale. Ce bine ar fi ca, fie si politicos, Patriarhul Daniel si alti ierarhi ai BOR implicati in “dialogul” ecumenist, care cred, din diverse motive, ca am fi “foarte aproape teologic de catolici”, sa citeze astfel de studii din propriile lor publicatii in contactele  cu acestia. Ca “acasa” le mai scapa cate o predica ortodoxa…

Pe de o parte, trebuie sa sesizam ca exista un proces de catolicizare a Bisericii noastre chiar daca nu se accepta invataturi eretice catolice sau nu exista inter-comuniune, la un nivel mult mai subtil, de duh ce anima organismul colectiv impulsionat mai ales de stilul papal al …actualului patriarh. Oare nu recunoastem unele trasaturi descrise aici?

harisma supusă instituţiei, libertatea interioară autorităţii impuse, profetismul juridismului, mistica scolasticii, laicatul clerului, sacerdoţiul universal ierarhiei şi, în sfârşit, colegiul episcopal primatului papal.”

Pe de alta parte, ajuta foarte mult la intarirea acestui curent catolicizant – fara sa fie implicata dogma si integritatea Bisericii – , dezvoltarea extremei celelalte, ortodoxa doar cu numele, in care ierarhia este, de-a valma, calcata in picioare fara nicio jena si retinere, autoritatea harismatica a marilor parinti transformata, impotriva voii lor, in institutie papala infailibila si sobornicitatea rupta in bucati de catre unele grupari sectare in duh.

Biata ortodoxie…


Legaturi:

Vezi si:

Vezi si:


Categorii

Articolele saptamanii, Ecumenism, Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., Opinii, analize, Papa (Papism), Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “FILIOQUE, DENATURARE A DOGMEI SFINTEI TREIMI CE IMPLICA PAPISMUL: concluzia unui studiu publicat in chiar ziarul Lumina

  1. Pingback: Papa Benedict catre ortodocsii din Germania: ORTODOCSII SUNT CEI MAI APROPIATI TEOLOGIC DE "BISERICA"CATOLICA
  2. Daca s-ar face un sondaj printre creştinii ortodocşi de toate vârstele, de la ţară şi de la oraş, mai intelectuali sau mai fără de carte, nu ştiu câţi ar şti să explice ce înseamnă Filioque, … din păcate.

  3. “Astfel, intelegem ca adoptarea acestei erezii nu a fost intamplatoare, ci este intim legata de dezvoltarea celorlalte erezii – ale primatului papal si ale infailibilitatii papale.”
    …exact, nu a fost deloc intamplatoare.
    Va rog sa analizati si consecintele acestei doctrine in contextul asa-zisului vicariat hristic al papei.

  4. …revin, am vazut ca au analizat aceasta chiar catolicii la conciliul de la Vatican (II), am luat citatul din postarea voastra anterioara, cea cu scrisoarea Sfintei Chinotite a Sfantului Munte:

    “Urmatoarele hotarari de la Vatican II sunt caracteristice:

    Pontiful Roman, succesorul lui Petru, este sursa permanenta si vazuta si temelia unitatii episcopilor si a multimii credinciosilor. Aceasta supunere religioasa a voii si mintii trebuie exprimata intr-un fel deosebit inaintea adevaratei autoritati de invatatura a Pontifului Roman, chiar si atunci cand el nu vorbeste ex cathedra.

    Pontiful Roman, capul colegiului episcopilor, in virtutea oficiului sau, poseda infailibilitate atunci cand, intarindu-si fratii (Luca 23:32) ca pastorul si cel mai inalt invatator al tuturor credinciosilor, declara o invatatura printr-un act de definire, privind credinta sau morala. Din aceasta cauza este drept a spune ca decretele Papei sunt ireversibile in natura si nu sunt subiectul dispensei de catre Biserica, intrucat ele au fost pronuntate cu colaborarea Duhului Sfant… In consecinta, decretele Papei nu sunt subiectul unei alte aprobari, unui alt apel, unei alte judecati. Caci Pontiful Roman nu isi exprima pozitia ca persoana particulara, ci ca cel mai inalt invatator al Bisericii universale, asupra caruia se odihneste in persoana darul infailibilitatii a chiar insasi Bisericii si care stabileste si protejeaza invatatura de Credinta Catolica.

    In cursul responsabilitatii sale ca vicar al lui Hristos si pastor al intregii Biserici, Pontiful Roman are autoritatea deplina, cea mai inalta si universala, in Biserica, pe care este intotdeauna imputernicit sa si-o exercite liber… Nu poate exista un Sinod Ecumenic daca nu este validat sau cel putin acceptat de catre urmasul lui Petru. Convocarea, prezidarea si aprobarea hotararilor Sinoadelor sunt prerogativele Pontifului Roman.”

    Vedeti dar ca este vorba de supunerea vointei si a mintii credinciosului catre autoritatea papei. Credinciosul latin nu mai este liber, ci a renuntat la libertatea sa inchinandu-se papei, in timp ce numai papa este singurul liber…
    Dupa cum v-am mai spus, antihristul a venit de 1000 de ani si este papa; nu Benedict al ‘nspelea ca asta e doar de cinci-sase, ci papa.

  5. @Titus L:

    papa e, totusi, doar un premergator…

  6. Exista implicatii si mai grave ale Filioque si anume cruciadele si prigonirea necrestinilor sau a ereticilor.
    Spre exemplu la putina vreme dupa 1054,Papa de atunci,sub insuflarea dracilor negresit,decreteaza ca “sa nu ucizi” se refera numai la crestini si nu la ne-crestini.
    Si zice celor de sub autoritatea sa,oameni nevinovati si nu prea invatati,care il tineau la evlavie pe Papa,sa mearga sa faca cruciade impotriva musulmanilor,ca asa li se iarta pacatele.
    Este iar trist cum interpreteaza unii teologi,trecand cu vederea responsabilitatea acelui Papa ca respectivi (adica acei oameni care au plecat in cruciade) erau barbari (le zic franci) si de aceea au facut acele prigoniri.
    Dansii uita ca acei cruciati avea cu ei mistici catolici si episcopi catolici,care dupa cum se vede ca ii inseala dracii pe clericii catolici,le cam dictau ce sa faca.
    Dar oare acum s-a schimbat treaba?
    Ca statele neo-cruciate fac lovituri de stat in Egipt,sau in Libia si inlocuiesc de acolo regimuri umane,care aveau grija de toata populatia,sa aibe cele strict necesare,care nu incurajau fundamentalismul etc.
    Adica se incearca sa fie aratat musulmanismul ca ceva foarte rau.
    Da daca se cauta in istorie se vede ca musulmanii care au condus Israelul au lasat Patriarhia Ierusalimului in pace,nu s-au bagat sa ii schimbe invatatura,nu au incerca sa o deposedeze de proprietatile de acolo,precum au inselat dracii acum pe unii din statul sionist Israel,sa vrea sa cumpere din proprietatile Patriarhiei Ierusalimului (ma refer la patriarhia crestin ortodoxa a Ierusalimului).
    Acum exista o deformare a marturisirii credintei crestin ortodoxe,care zice ca nu poti sa marturisesti credinta crestin ortodoxa,fara sa arunci cu peiorative impotriva altora,fara sa te iei la cearta cu ei etc.
    Dar ei sunt contrazisi la aceasta de lunga convietuire intre copti si crestini ortodocsi,intre crestini ortodocsi si monofiziti etc care exista si exista inca la Patriarhia Ierusalimului.
    Ca aceia nu slujeau impreuna nici nu faceau rugaciuni comune,dar nici nu se injurau unul pe altul sau mai rau sa se ia la cearta.

  7. @ Titus L.:

    Nu te supara, dar insisti sa sustii invataturi personale care se afla in contradictie cu Predania Bisericii, despre Antihrist (care nu va fi papa).

  8. @admin: absolut nici o suparare; ultimul mesaj (nu acesta) chiar vi l-as fi trims pe privat daca as fi stiut adresa. Va rog dati-mi o bibliografie, ceva, de unde sa reiasa cu necesitate ca antihristul nu poate fi papa si nu va fi. Eu chiar imi doresc sa inteleg lucrurile acestea si nu inghit nimic pe nemestecate. Conceptual, vedeti ca eu fac si consider ca este o diferenta intre papa si cum l-o mai numi pe acesta, Pius, Benedict, Ioan, Paul sau toate laolalta.
    Multumesc,

  9. Pingback: FILIOQUE: IMPLICATIILE EREZIEI IN ECLESIOLOGIE | Ortodoxie – Catolicism
  10. N-a fost şi nu e cu putinţă
    Să îţi păstrezi ortodoxia
    Curată, vie, sfinţitoare,
    Doar învăţându-i teoria.

    N-a fost şi nu e cu putinţă
    Să fii curat într-u Iisus,
    Amestecând ortodoxia
    Cu filozofii din apus.

    Sfinţii părinţi au pus în slove
    Trăirea faptelor credinţei,
    Studiul lăuntric, în asceză
    Nu presupunerea ştiinţei.

    Nu ne-au lăsat zestre vorbită
    În logica filozofiei,
    Nici titlurile doctorande
    Din rodul mort al teoriei.

    Nu au venit în faţa lumii
    Cu argumentele vorbite,
    Ci cu smerenia din fapte
    Prin viaţă sfântă, dobândite.

    Cu sărăcia ortodoxă
    De bună voe asumată
    Şi-n crucea vieţii personale
    În văzul tuturor purtată.

    Chilia le-a fost amfiteatru
    Şi nevoinţa curs de zi,
    Iar timp de studiu, toată viaţa
    Şi-au învăţat, (spre’a se smeri).

    N-au scris cuvinte din cuvinte,
    Nici cărţi din cărţi, nici teorie
    Că fiecare viaţă’n parte
    I-o carte scrisă-n vrednicie.

    Filozofia des citată
    De doctoranzii din apus
    E teoria netrăită,
    În crucea Domnului Iisus.

    I-o presupunere, un studiu
    Şi-o speculaţie a minţii
    De cei ce n-au purtat povara
    Şi crucea grea a nevoinţei.

    Şi–s puşi alăturea cu sfinţii
    Care-au cules din nevoinţă
    Dovada vie’a celor scrise
    În Adevărul de credinţă.

    Domnul nu nea adus credinţa
    De pe poziţii de putere,
    Ci din smerenie totală
    Din cruce şi din înviere.

    Ortodoxia fără fapte
    E doar o seacă teorie
    Care a dus şi duce pururi
    În fals, formal şi erezie.

  11. Pingback: ACORDUL DE LA BALAMAND SI SINODUL BOR (un dialog interesant) | Ortodoxie – Catolicism
  12. Unde ne-a adus si ne duce in continuare Filoque
    Pentru dezastrul, profetit biblic de altfel, (dez)orientarii de astazi a omenirii, criza valorilor si a organizarilor sociale (de sistem) in urma umanismului, a secularizarii, a modernismului, a globalizarii si a post-modernismului anarhic (care de fapt reprezinta reluarea intr-o forma noua a unor erezii si anomalii vechi in istorie), papismul (catolicism este incorect spus) are o grea vina, deoarece a introdus erezia Filioque in credinta adevarata revelata oamenilor de catre Dumnezeu-Cuvantul, din cauza trufiei Romei, care s-a despartit de biserica lui Hristos (considerandu-se prea puternica in planul lumesc).
    <> (Vasile Catalin Tudora : Filioque-iota teologiei secolului XX)
    Astfel, subordonand Persoanele-Ipostas Dumnezeiesti Sfintei Treimi, fara sa tina seama ca fiecare Persoana-Ipostas contine Firea-Fiinta Dumnezeiasca, sau Sfanta Treime intreaga, ca este Unul Dumnezeu intreg, papismul a generat in credinta impresia Unui Dumnezeu oarecum impersonal si organizat ierarhic. Aceasta erezie, provenita din Filioque, a sablonat, adica a conditionat mintea teologilor, a filozofilor, a artistilor, a juristilor, a ganditorilor, a sociologilor, chiar si a tehnicienilor, a inginerilor, a savantilor papismului, carora li s-a parut astfel firesc sa subordoneze si persoana-ipostas lumeasca “firii lucrurilor”, adica sistemului social gandit si proiectat, decretat si impus de cei enumerati mai sus, in temeiul intelegerii lor eretice a Lui Dumnezeu . Impactul proiectiei deformate de gandire si aplicarii acestor erori ale papismului care domina lumea militar si economic, s-a repercutat in toata lumea, impunandu-se chiar si in lumea pagana si influentand chiar ortodoxia. Deci, intr-o lume cazuta din cauza pacatului originar, in care este mai greu sa cladesti decat sa distrugi, mai greu sa nasti decat sa omori, mai greu sa intelegi adevarul decat sa-l desfiintezi, etc., s-au mai suprapus in ultimul mileniu si cliseele eronate de gandire lumesti generate de erezia filioque, care au generat o societate omeneasca in care “firea lucrurilor” (adica sistemul) striveste persoana (ipostasul) si valoarea acesteia. Persoana nu a mai contat, nici faptul ca este unica si irepetabila (nu s-a mai nascut si nu se va mai naste vreodata alta identica). Au aparut in societatea umana erorile gandirilor papiste sablonate : sistemul piramidal ierarhizat, legile specifice, productia de masa, standardizarea, etc., sistemul izolandu-se de persoanele care-l alcatuiau a devenit schizofrenic. Avand dominatie si putere lumeasca, eroarea sistemica s-a generalizat peste tot in lume, indiferent de credinte. Au contribuit masiv si umanismul (omul in centrul atentiei, inlocuindu-L pe Dumnezeu), secularizarea, fascismul si comunismul, emanciparea, modernismul, globalizarea, post-modernismul si incurajarea sistemelor anarhice si a pseudo-valorilor. Evident ca lucrurile au luat-o razna progresiv: din papism s-au desprins protestantii (erezie din erezie), din protestanti s-au desprins neo-protestantii (erezie din erezie din erezie), au mai aparut vechile erezii in forme noi, moderne, influentele pagane si ecumenismul (a-tot-erezie). Acestea s-au acordat si s-au adaptat tot mai bine transformarilor sociale descrise mai sus si au generat noi transformari sociale, ale caror urmari se vad deja si se vor vedea in viitor (probabil mai intai se produce o babilonie, o amestecatura, apoi se ajunge la anarhie pana la exasperarea tuturor, pana la aparitia unui fals salvator care va urmari sa-i controleze, sa-i cearna si sa-i stapaneasca pe toti). Daca dintr-o eroare aparent minora* a rezultat atata dezordine in lume, este infiorator sa ne gandim unde va ajunge lumea, stiind ca protestantii, neoprotestantii, paganii, ateii si chiar unele organizatii demonice au putere financiara si “proiecteaza” si ei sisteme ale viitorului omenirii, incercand sa se “armonizeze” cu lumea si sa se integreze. Procesul este in desfasurare si considerat legitim d.p.d.v. al “corectitudinii politice”, iar erorile sunt “motivate” cu devize gen “omenirea cauta sa se auto-defineasca, sa se regaseasca…” sau inselarea cu “iubirea aproapelui este prioritara formei credintei” **.
    Oare cum ar fi evoluat o lume care s-ar fi impus drept, fara influenta din filioque, intelegand ca persoana este reprezentanta umanitatii si umanitatea este formata din toate persoanele acestea unice si irepetabile. O lume a mestesugarilor dichisiti, a lucratorilor care exceleaza cu rabdare si pasiune, ca iconarii sau ca si curelarul pe care l-a intalnit Sfantul Antonie, a artistilor si a ganditorilor si functionarilor care doresc sa le impartaseasca confratilor din cunostintele si experienta lor, in care am fi pus accent nu pe consum ci pe lucrul in sine si pe lucrare, in care ne-am fi straduit cu totii sa lucram unul pentru celalalt pana suntem multumiti, in care sa daruim fiecare celuilalt cu bucurie si cu pretuire tinand cont de dorintele, de unicitatea si de gusturile personale ale fiecaruia asa cum ne place sa se tina cont de personalitatea noastra, de propriile preferinte, evitand uniformizarea, standardizarea, productia pe banda rulanta, servirea “la gramada”, fara sa urmarim castigul banesc ci multumirea aproapelui.
    Drumul pe care merge omenirea se poate numi “din eroare in greseala, pana la tinta finala”, conform gandirii ortodoxe in acord cu Hristos (Care ne spune ca lumea aceasta cazuta este sub stapanirea duhului celui rau si viclean), explicandu-se astfel si prosperitatea societatilor eretice (cazute), care au fost si sunt “ajutate” de duhurile rele ale “razboiului nevazut”, care impinge lumea spre finalul biblic. Doamne miluieste-ne !
    – – – – – – – – – – – – – – – –
    * Mai in gluma, mai in serios, sa ne intrebam ce inseamna o greseala minora ? Demult, primii oameni au muscat dintr-un mar si iata ce s-a intamplat cu omenirea..
    ** “Orb pe orb duce in groapa”. Deci, daca ne iubim semenii ca pe noi insine, trebuie sa le aratam Adevarul, Calea dreapta si nu sa-i ingaduim “cu iubire si bunavointa” in inselare.

  13. Pingback: IPS SERAFIM DE PIREU propune PATRIARHULUI ECUMENIC Bartolomeu inscrierea celui de-al OPTULEA Sinod Ecumenic ca tema a Sinodului PANORTODOX - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: IPS Hierotheos Vlachos: Deosebiri fundamentale intre ortodoxie si papism. CATOLICII NU AU SFINTE TAINE. - Razboi întru Cuvânt
  15. Pingback: A fost ales NOUL PAPA: un cardinal argentinian necunoscut si "aparator al saracilor" care si-a luat numele de PAPA FRANCISC I [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: "Aparatorul saracilor" sau PAPA WASHINGTONULUI? Rolul controversat al actualului Papa FRANCISC I in legitimarea JUNTEI MILITARE OPRESIVE impuse de CIA in Argentina - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: Cunoscutul duhovnic grec NECTARIE vede legatura intre DEMISIA PAPEI BENEDICT, NOUL PAPA SI IMPLINIREA APOCALIPSEI sub ochii nostri: "Sa ne pregatim duhovniceste pentru ultimul RAZBOI IMPOTRIVA CRESTINILOR!" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. Pingback: Cardinalul Kurt Koch re-afirma scopul ecumenismului catolic: ACCEPTAREA PRIMATULUI PAPAL DE CATRE ORTODOCSI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: Purtatorul de cuvant al catolicilor din România acuza AGENTIA BASILICA din cauza unei icoane in care Papa este infatisat printre dusmanii BISERICII
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare