PARINTELE ARSENIE PAPACIOC, omul cat un veac, care a stat “CU INIMA TREAZA, CU FATA CATRE DUMNEZEU”

19-07-2014 8 minute Sublinieri

6-parintele-arsenie-papacioc

(sursa portret: Gabriela Mihaita David)

Vedeti si:

***

anghel-papacioc-primul-arest-din-1942

În vara anului 1942 am fost transferat la penitenciarul Vaslui împreună cu alți tineri. Aici nu aveam regim de celulă, clădirea fusese proiectată pentru o școală normală, care desființându-se a fost transformată în închisoare de către Carol al II-lea în 1938. Dormitoarele erau fostele săli de clasă, cu paturi suprapuse de lemn, unde încăpeau 25-30 de persoane.

Aici se și lucra. Peste drum de închisoare se afla așa-zisa Vale a Vasluețului. În această vale deschisesem noi un șantier pentru fabricarea cărămizilor, ce trebuiau folosite la ridicarea unui gard în jurul închisorii, care să-l înlocuiască pe cel de sârmă ghimpată.

[…]

Pe acest șantier ne petreceam toată ziua frământând pământul și discutând, apoi turnând în tipare cărămizi. Aici l-am cunoscut pe luminatul macedonean Anghel Papacioc, astăzi duhovnicul mănăstirii de maici de la Techirghiol, sub numele de monah Arsenie Papacioc. Începutul a fost așa:

Într-o zi, în timp ce dânsul vorbea unor tineri, m-am apropiat și eu de el. La un moment dat a spus ceva care m-a determinat să intervin cu cuvintele de întărire: Și Nae Ionescu susținea același lucru. Acesta a fost începutul apropierii mele de Anghel Papacioc, căruia-i datorez o mulțime de lucruri privind experiența sufletească și căruia-i mulțumesc și acum pentru răbdarea și înțelegerea față de slăbiciunile mele. Am cunoscut zeci de preoți și de oameni de duh, dar despre nici unul nu pot spune ca despre dânsul: A fost și este un iluminat. Dânsul rămâne un munte de înțelepciune, răbdare, bunătate, puritatea gândului și a intenției, clarviziunii și smereniei, un adevărat model.

Când vorbea de sine vorbea cu lacrimi în ochi ca să nu cadă în capcana mândriei și-a laudei de sine. Un om paradisiac, un monah desăvârșit.

Vasluiul a fost o mare școală de educație, de unitate și entuziasm, mai ales datorită prezenței aici a bădiei Anghel Papacioc.

(George Popescu – Sub sabia Cavalerilor Apocalipsului, Editura Majadahonda, București, 1997, pp. 9-10)

***

arsenie-papacioc12

  • Doxologia:

Ceea ce faci, fă din inimă! – Părintele Arsenie Papacioc, de pr. prof. univ. dr. Ioan C. Teșu

Zilele trecute mi-a fost dat să îl întâlnesc pe părintele Arsenie Papacioc. Unul dintre cei mai mari duhovnici ai Ortodoxiei românești contemporane. Chip și viață de sfânt în lumea noastră. Cu trupul firav de aspre și îndelungate suferințe și nevoințe, cu chipul bun și blând, ca o icoană, cu o privire senină care pătrundea în adâncul sufletului și, mai ales, cu multă dragoste. I-am reamintit numele meu, i-am oferit un dar simbolic, însă, mai presus de toate, l-am rugat să își aducă aminte de noi în dialogul său cu Părintele Ceresc, în rugăciune. Nu mi-a lăsat nici măcar o clipă mâna din dreapta sa binecuvântată, i-am sărutat-o și mi-a sărutat-o…

Am vorbit despre părintele Ioanichie Bălan și despre părintele Iustin Pârvu, prieteni ai săi de suferință și de împreună-simțire românească și ortodoxă. A lăcrimat pentru fiecare.

Mi-a strâns mâna la piept și m-a întrebat: „Ce crezi că îți lipsește să fii bun?“. Și i-am răspuns: „Să nu mai fac păcate!“. Iar cu înțelepciunea sa (ca dintr-o carte de proverbe, căci așa i-au fost toate cuvintele) mi-a spus: „Să faci ceea ce faci din inimă!“.

I-am spus, apoi, că îl respect și îl admir pentru modul în care a slujit și apără Ortodoxia românească și Neamul românesc și că adesea îl pomenesc pentru cuvintele sale cu putere multă, dintre care mi-au rămas aproape de suflet: „Pacea este de patru ori cât dreptatea“ și „Mântuirea nu se ia cu mâțâială, cu miorlăială, ci cu eroism“.

Să ai puterea să suporți mai mult decât pot răuvoitorii tăi să-ți greșească

Parcă îl și aud spunând, pe el, cel ce a suferit sistematic nedreptatea:

„Părinte dragă sau frate ori soră iubită, decât să-ți dea lumea de patru sau de cinci ori dreptate, cum că bine ai făcut că l-ai pus la punct sau că i-ai închis gura celui ce ți-a făcut rău sau că l-ai umilit pe cel ce te-a nedreptățit sau că ți-ai făcut dreptate pentru suferințele suferite, să le acoperim pe toate cu pace, cu iubire și iertare. Ce poate fi mai frumos, mai înalt și, în fond, ce poate constitui esența Ortodoxiei, a Religiei Iubirii, dacă nu dragostea, bunătatea, iertarea și pacea? Să poți să iubești pe cel ce te nedreptățește până la prigoană, să ai puterea să ierți de șaptezeci de ori câte șapte, ceea ce în limbajul duhovnicesc înseamnă mult mai mult decât în limbajul matematic – 490 -, adică să ierți la infinit, să ai puterea să suporți mai mult decât au răuvoitorii tăi puterea să-ți greșească! Să te ridici, atunci când ai fost umilit și îngenuncheat, nu lovind la rândul tău și cu mai multă răutate, ci privind senin în ochii celui ce te-a umilit, ridicându-te așa greu cum îți este, dar mergând mai departe, ca și cum nimic rău nu ți s-ar fi întâmplat, aceasta înseamnă a le acoperi pe toate cu dragoste, cu pace și bunătate“.

arsenie-papacioc-27Cât despre mântuire, părintele, cu darul străvederii sale, deplânge pe cei ce și-au pierdut eroismul spiritual, spiritul de jertfelnicie duhovnicească. Pe cei ce nu mai sunt capabili să se sacrifice pentru o credință, o idee: mântuirea sau fericirea veșnică, liniștea casei sau a familiei, înțelegerea între semeni. Toate acestea sunt scopuri fundamentale în viață și de aceea nu se dobândesc cu ușurință, ci prin jertfă, răbdare și nevoință. Cer și presupun sufletele de aur.

Nu mi-a spus multe cuvinte. Eu am fost cel care nu am vrut să-l obosesc. Au fost însă cuvinte pe care nu le întâlnești în cărți savante, ci izvorăsc dintr-o experiență de viață curată și pe care nu le auzi ieșind din gura multora. Sunt cuvinte cu putere multă. Cuvinte care chiar lucrează în adâncul sufletului omului și îi schimbă starea sa duhovnicească. Părintele Arsenie Papacioc este asemenea sfinților Patericului, care te alină numai cu vederea, care te mângâie chiar și numai cu prezența. Un dar al lui Dumnezeu într-o lume atât de frământată. Am avut prilejul să mai constat încă o dată că acești „oameni ai lui Dumnezeu“ sunt o Scriptură vie, creștinismul întrupat. „Zicerile“ sale, spuse cu blândețe, par a fi alese cu măiestrie dintr-o antologie de proverbe și cugetări duhovnicești, fiecare dintre ele adaptate sufletului celui care caută izvorul vieții, liniștea sufletească și mântuirea.

Mi-a dat, apoi, și alte sfaturi, cu lacrimi în ochii săi senini, precum albastrul cerului zidit de Dumnezeu. El, cel care a apărat credința cea dreaptă, ne-a cerut să nu-l lăsăm singur, ci, atât cât este în viață, să îi apărăm numele și să îi împlinim sfatul cel bun, iar apoi când nu va fi, să îl însoțim, prin rugăciunile noastre. I-am răspuns că niciodată nu va fi singur, precum nici Hristos nu a fost singur, chiar și atunci când oamenii s-au lepădat de El. Că este și va fi neîncetat în lucrarea și sub ocrotirea lui Dumnezeu.

Pe toți ne-a sfătuit să iubim cel mai mult pe cel care ne iubește cel mai tare, iar acela nu poate fi decât Dumnezeu.

La sfârșit, i-am sărutat și mi-a sărutat mâna, rugându-mă sau mai degrabă urându-mi ca data viitoare să îi aduc nu o carte, ci un vârf de deget de rai. Mie mi l-a oferit deplin, așa că voi încerca, măcar pe calea rugăciunii și a împlinirii, pe cât cu putință omului, să respect sfatul plin de iubire a Preacuvioșiei Sale.

Sub impresia profundă a celor câteva clipe petrecute în intimitatea sufletească a părintelui Arsenie Papacioc, mi-am mai spus și eu încă o dată, cu adâncă simțire și convingere: Iată duhovnicul!“.

Să câștigăm cu toții fiecare zi!

Scan10283Vreau să câștigăm toți fiecare zi, ca să nu spun chiar fiecare moment. Fiecare purtăm ceva deosebit de la bunul Dumnezeu și după acest dar ni se va și cere.

Iată astăzi a trecut o zi. Să ne întrebăm: cui i-a fost dat mai mult din ea? Cât de nesigur este că vom apuca pe cea de mâine?! Așa zic, că s-ar putea merge spre un început de trezvie, trezvie care ne va învăța mult.

Iată, cum vedeți, eu țin mult să fim cu inima trează, cu fața către Dumnezeu, că El numai aceasta vrea: inima, inima noastră.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 97)

Nu te descuraja!

Nu te descuraja. Mare și mult plăcut este la Dumnezeu acela care suferă cu iubire sau cu inimă liberă și chiar nerăzbunător. Ia cugetă: de cruce oricum nu scăpăm. De greutatea ei se va îngriji Cel Care a rânduit s-o purtăm.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 126)

Să nu te lași pierdut de Dumnezeu!

Nici o nenorocire nu înseamnă ceva și nimic nu este pierdut atâta timp cât credința ramâne în picioare, cât capul se ridică din nou și sufletul nu abdică.

Dumnezeu să trăiască în tine și când ești un păcătos, adică să nu te lași pierdut de Dumnezeu. Dorința mare și trează de a fi cu El te va șlefui, te va defini și te va aduce la o stare meritorie.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 62)

Fuga de sine

De obicei omul fuge de sine, se ferește să se uite în sufletul său ca să nu vadă cum este. Trăiește nepăsător și nu își dă seama de fiara pe care o hrănește în adâncul său. Adică fiara omenească modelată după chipul păcatului. Cauza suferinței umane este înstrăinarea de sine și de semenii săi. Autocunoașterea este lungul drum spre tine însuți! Am auzit de atâtea ori oameni văicărindu-se: ce să mă fac cu tine?, dar niciodată: ce să mă fac cu mine?!

Nu este nici o scăpare, nici un liman decât în umilință. Și să zicem: „Doamne, nu urgisi inima înfrântă și smerită!

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 162)

Mândria

Părerea de sine, adica mândria, se instalează foarte repede la cei care, naivi, se cred ajunși la cele mai de sus, și încă mai și spun, dând înfătișare de spectacol, de senzațional, lucru foarte primejdios de care să fugi și să nu dorești aceste apariții, aceste arătări. Ele sunt ispitiri sigure de la vrăjmașul diavol, care ispitește în șase feluri și aceasta este o ispită foarte primejdioasă și se numește ispita de-a dreapta, adică (pe naivi sau încrezuți) îi ispitește cu lucruri bune dându-le forme eronate.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori catre fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 72)

Să păzim smerenia!

Despre smerenie și marile ei asemănări cu toate cetele îngerilor de sus vom discuta toată viața noastră, noi între noi și noi cu noi înșine. Sunt multe pe care trebuie să le avem și să le păzim dar mai ales pe acelea care aduc peste noi darul lui Dumnezeu. Și cea dintâi este smerenia, că zice: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă iar celor smeriți le dă har” și harul, cum spune Sfântul Grigorie Palama, este o energie necreată, adică de origine divină.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 74)

Să vorbești frumos despre ceilalți!

O simplă vorbă necugetată, fie chiar și nevinovată, spusă într-o clipă despre cineva, cât de mult trebuie să te milogești ca sa scapi de urmarile ei. Și cine te poate încredința că ești cu adevărat iertată? Un duhovnic chiar, te poate ierta de faptă, dar consecința ei o porți tu. Cât de cuminte este să știi să taci și să știi să vorbești frumos despre alții! Cine știe cât de mult îl iubește Dumnezeu pe acela pe care lumea îl arată cu degetul?!

Cât de mult se supără Domnul Iisus Hristos pe vorbele goale, vorbele în plus, vorbele rușinoase și mai ales vorbele ucigătoare. Această stăpânire de sine va fi mult lăudată, plăcută și încununată. Vezi cât de mult se poate câștiga într-o zi cu gura închisă?

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori catre fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 33)

Adevărata bărbăție

Adevărata bărbăție nu este când ești îndrăzneț ci când știi să te înfrânezi. Și înfrânarea și răbdarea pentru Dumnezeu aduce în tine o ceată întreagă de îngeri și așa guști o picătură din lumina dulce a veșniciei. O, Doamne…!

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 127)

 

pr arsenie papacioc(sursa portret)

***


Categorii

Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Pagini Ortodoxe, Parintele Arsenie Papacioc, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Actualitate

Comentarii

3 Commentarii la “PARINTELE ARSENIE PAPACIOC, omul cat un veac, care a stat “CU INIMA TREAZA, CU FATA CATRE DUMNEZEU”

  1. Pingback: PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC (✝19 iulie 2011) – 4 ani de veşnicie. ULTIMUL INTERVIU pentru “Lumea monahilor”: “VOM RĂSPUNDE, FETIŢĂ SCUMPĂ, TOŢI! Hristos a venit, S‑a jertfit ca să ne salveze pe noi. Iar noi habar nu avem
  2. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC in INCHISOAREA DE LA AIUD (II). Patimire muceniceasca, seninatate si iubire de vrajmasi, REZISTENTA DESAVARSITA LA ADEMENIRILE REEDUCARII: “Acesta are o credinţă de o tărie comparabilă numai cu a primilor martiri ai cr
  3. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC, slujitorul si marturisitorul lui Hristos in INCHISOAREA DE LA AIUD (I): “Trebuia să accepţi moartea ca să rezişti atacurilor care se dădeau ca să te sluţească moralmente… Trebuie să ai credinţă, să ştii
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare