update – PARTENERIATUL CIVIL PENTRU HOMOSEXUALI – respins si la Camera Deputatilor. CULISE SI SEMNIFICATII/ Cernea nu renunta si contraataca: “PREA MULTI BANI SE DUC PENTRU ORTODOXIE”

11-06-2014 5 minute Sublinieri

casatorie.gay

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, proiectul de lege iniţiat de Remus Cernea care prevedea posibilitatea încheierii parteneriatului civil între persoanele de acelaşi sex, Cernea îndemnându-i pe parlamentari să recunoască drepturile cetăţenilor şi “să nu le arunce la coş”.

Au fost înregistrate 298 voturi pentru respingerea proiectului, 4 împotrivă şi 3 abţineri.

Cernea a făcut apel, la începutul dezbaterii, ca un lider de grup parlamentar să ceară amânarea discutării acestui proiect, pe motiv că el a depus o sesizare privind nereguli la întocmirea raportului de către Comisia juridică, însă niciun lider nu a răspuns solicitării lui Cernea.

El a spus că trebuie mai întâi clarificată situaţia de la Comisia juridică şi apoi supusă la vot legea.

“Suntem în faţa unei fraudări a votului la Comisia juridică. Dezbaterea proiectului va avea reverberaţii la nivel naţional şi internaţional. Trebuie amânată respingerea acestui proiect dacă există înţelepciune şi o dorinţă de a salva această instituţie”, a spus Cernea.

El a susţinut că parteneriatul civil este o instituţie care le permite celor care convieţuiesc împreună să beneficieze de minimum de drepturi. “O astfel de reglementare ajută zeci de cupluri, legea este construită astfel încât să nu mai existe nicio discriminare pe criterii sexuale”, a mai spus Cernea. “Să recunoaştem drepturile cetăţenilor, nu să le aruncăm la coş”, a adăugat Cernea.

Cernea a anunţat că va redepune în curând acest proiect de lege şi speră ca “mentalităţile să se deschidă”.

Comisia juridică a respins, cu unanimitate, în 5 martie, proiectul de lege, argumentele fiind religioase şi sociale.

Remus Cernea a susţinut atunci că 17 state membre ale UE permit în prezent cuplurilor de acelaşi sex să-şi oficializeze relaţia şi a arătat că proiectul de lege ar reglementa vidul legislativ legat de concubinaj şi testament. Pentru a-şi convinge colegii, Cernea a citat din Biblie un pasaj potrivit căruia “dacă dragoste nu e, nimic nu e”.

Şi deputaţii din comisie au dat citate din Vechiul Testament pentru a respinge argumentele lui Cernea.

La şedinţa Comisiei juridice a fost prezentă şi Briana Caragea, care s-a recomandat ca “femeie, heterosexuală şi credincioasă“, care luptă pentru drepturile omului, ea susţinând proiectul lui Remus Cernea, pe motiv că acesta ar umple “un vid legislativ”.

Proiectul de lege propus de Cernea definea parteneriatul civil ca fiind “un contract încheiat fără niciun fel de dicriminare între două persoane care decid să convieţuiască în baza afecţiunii, respectului şi sprijinului reciproc şi a egalităţii în drepturi”.

Camera Deputaţilor este for decizional în privinţa acestui proiect.

Camera Deputaților a respins, miercuri, propunerea legislativă privind „parteneriatul civil”. Aceasta și-a încetat traseul legislativ, fiind respinsă și de Senat în urmă cu câteva luni.

În buna tradiție românească, subiectul foarte dificil și periculos al „parteneriatului civil” a fost fie ignorat, fie tratat superficial de o presă tabloidizată, incapabilă, pare-se, de orice efort analitic mai serios. Nivelul discursului pro sau contra, acolo unde a existat, s-a limitat la aceleași platitudini stereotipale, pe care nu le vom mai relua aici.

O oarecare dezbatere și un interes mai vioi s-a manifestat în Comisiile de specialitate ale Parlamentului, în special în cea juridică – emitentă a raportului de respingere votat de plen, unde s-a făcut auzită și vocea societății civile. Și, poate pentru prima dată în mod consistent, prin „societate civilă” s-a înțeles nu slujbașii cu normă întreagă ai lobby-ului homosexual internațional, ci (și) vocea ONG-urilor care apără familia și valorile creștine.

Pe toată perioada dezbaterilor, ONG-urile reunite în „Coaliția pentru Familie și Constituție” au făcut cunoscut punctul lor de vedere, sintetizat într-un memoriu adresat Guvernului și legislativului României. Puteți parcurge acest memoriu, care conține argumente sociologice, de drept internațional, drept comparat și filosofia dreptului, aici.

De asemenea, pe saitul dedicat acțiunii civice de respingere a acestui proiect, www.parteneriat-civil.ro, am grupat și difuzat un set de materiale conținând pe scurt și in extenso explicarea poziției noastre, din toate unghiurile posibile – juridic, filosofic, sociologic sau teologic. Niciun om rezonabil și bine intenționat nu mai poate invoca nici lipsa argumentelor, nici pretenția că umori sau spaime atavice îi alimentează pe cei care refuză rescrierea legislației familiei în România.

Așa încât, în ciuda insinuărilor promotorului principal al acestui proiect (un deputat pe care refuzăm să-l onorăm numindu-l aici) faptul că toate comisiile sesizate și aproape toți parlamentarii au votat contra propunerii legislative (nu s-au înregistrat decât 6 voturi favorabile, din aproape 600 de parlamentari) nu poate poate fi pus pe seama „homofobiei” aleșilor, ci a unei înțelegeri, parțial instinctuală, dictată de bunul simț și educația primită acasă, parțial cultivată prin opoziția la proiect a ONG-urilor profamilie și a Bisericii, asupra naturii distructive a acestor experimente sociale.

Desigur, mai sunt naivi care-și închipuie sincer că metodele folosite cu succes în Occident pentru rescrierea legislației familiei chiar au adus noi drepturi homosexualilor. Însă „înapoierea” României în acest domeniu al drepturilor de a patra generație (cum mai sunt numite „drepturile sexuale și reproductive”) ne pune în perspectiva favorabilă de a contempla, la 25 de ani de la prima legiferare a parteneriatelor civile (Danemarca, 1989) efectele pe care această revoluție le-a marcat în societățile occidentale: dispariția, practic, a noțiunii de familie în unicul său înțeles valid, conform legilor firii, și înlocuirea acesteia cu diverse constructuri ideologice grotești, căzute deja la examenul istoriei.

Dincolo de orice altă considerație subiectivă, trebuie spus că prin introducerea „parteneriatului civil”, efectul practic obținut ar fi fost legiferarea „căsătoriei” între persoane de același sex, sub un alt nume! Așa cum a fost conceput, „Parteneriatul” nu este altceva decât transpunerea, pentru cuplurile de același sex, a dispozițiilor referitoare la căsătorie, existente deja pentru cuplurile bărbat-femeie în noul Cod civil, în ceea ce privește condițiile de fond, formalitățile pentru încheierea căsătoriei, formalitățile ulterioare încheierii căsătoriei, cazurile de nulitate, drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților, dreptul la moștenire și desfacerea căsătoriei.

Spre meritul lor, parlamentarii (și, să nu uităm și să nu nedreptățim, aparatul juridic al Prim-ministrului, consultat conform legii) au sesizat această șmecherie ieftină. Și pe altele, pe care inițiatorii le-au încercat în scopul de a eluda căile firești ale traseului legislativ (de exemplu solicitarea de dezbatere în „procedură de urgență” – care să fi fost urgența oare?). Cu toate păcatele lor, politicienii români au făcut, măcar acum, un lucru bun.

Eventuala aprobare a „parteneriatului civil” ar fi însemnat începutul unui proces ireversibil de desființare a familiei românești, care, cu toate necazurile evidente prin care trece, există încă. În definitiv, faptul că firescul a ajuns o raritate în România nu trebuie să ne facă să încetăm a-l căuta și a-l dori. Chiar așa: a vrea să rezolvi problemele care afectează o instituție vitală pentru funcționarea societății slăbind-o încă și mai mult e ca și cum peste o casă în flăcări ai turna benzină, așteptându-te să se stingă.

Nu ezităm în a avertiza chiar instituțiile care se ocupă de siguranța statului: „căsătoria între persoane de același sex” este, prin efectele sale de „undă de șoc”, o amenințare majoră la adresa siguranței naționale. Dacă doriți o Românie puternică, stabilă, echilibrată, dezvoltată și independentă, protejați familia și supravegheați rețelele de lobby internațional care o atacă – dinlăuntrul și din afara granițelor.

Pentru final, o ultima precizare:

„Pozitia noastra este un principiala, nu personala!

Argumentand in felul in care o facem, nu avem nici o intentie sa atacam sau sa denigram pe cineva.

Faptul ca ne opunem casatoriei între persoane de acelasi sex nu înseamna ca suntem extremisti sau ca “urâm” homosexualii. Putem sa ne opunem comportamentului unei persoane si, în acelasi timp, sa acceptam persoana.

În calitatea noastra de crestini, avem compasiune si ne rugam pentru cei ce se lupta cu ispita si cu pacatul homosexualitatii, pentru ca Dumnezeu sa-i ajute cu harul Sau impotriva firii cazute, omenesti.

Observam diferentele care exista între homosexualii care se lupta cu slabiciunea si pacatul lor, pe de o parte, si cei care transforma pacatul într-un motiv de mândrie, încercand sa impuna stilul lor de viata si opiniile lor asupra restului societatii, pe de alta.

Afirmam adevarul despre homosexualitate si facem aceasta în baza drepturile noastre constitutionale la libertatea de exprimare, fara a tine cont de etichetele pe care ni le-ar putea pune altii.

Ne opunem falselor argumente cu argumente autentice. Bunului plac ii raspundem cu bunul simt; pozitivismului juridic ii raspundem cu legea naturala; libertinajului ii raspundem cu învatatura iudeo-crestina, fundamentul civilizatiei romanesti si europene.” (www.parteneriat-civil.ro)

Discuţiile despre Biserică încing spiritele în Parlament. Deputatul independent Remus Cernea a fost apostrofat de colegii săi după ce a criticat faptul că prea multe fonduri se duc către biserici. Reacţia sa a venit după ce Camera Deputaţilor a fost de acord să contribuie la bugetul Adunarii Parlamentare a Ortodoxiei.

„Mult prea multe fonduri publice se duc către ortodoxie, fie de la Parlament, fie de la Guvern sau Consiliile Locale. Trebuie să oprim acest lucru. În România nu există biserică de stat”, a spus Remus Cernea.

Declarația sa a fost primită cu huiduieli din partea parlamentarilor.

Camera Deputaţilor a aprobat astăzi participarea Camerei la bugetul Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei.

Proiectul de hotărâre în acest sens a fost adoptat de deputaţi cu 307 voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi o abţinere şi prevede că această cotizaţie la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei se prevede anual, începând cu 2014, în bugetul de venituri şi cheltuieli şi se aprobă de Camera Deputaţilor, potrivit Mediafax.


Categorii

1. DIVERSE, Homosexualitate

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “update – PARTENERIATUL CIVIL PENTRU HOMOSEXUALI – respins si la Camera Deputatilor. CULISE SI SEMNIFICATII/ Cernea nu renunta si contraataca: “PREA MULTI BANI SE DUC PENTRU ORTODOXIE”

  1. Slava Domnului ca nu au reusit!

    “Cernea a citat din Biblie un pasaj potrivit căruia “dacă dragoste nu e, nimic nu e”” (?)

    Cum am supravietuit de cind e lumea, depravati de “dragoste” si depravind “dragostea”! Pesemne ca el crede ca nu e nimic ce a fost pina acum, de la Adam.

  2. A cerni (dex)= a vopsi în negru (în semn de doliu), a se îmbrăca în negru, a înnegri… (România).

    Cernea-omul care înnegreşte România.
    Nume predestinat.
    ,,Îngerul” cernit al Sodomei, şi implementator al sodomiei, (prin politica statului şi prin banii poporului).
    ,,Drepturile” cerute şi impuse de domnia sa, nu sunt ale omului, ci ale demonului asupra omului, societății şi lumii. Sodomiştii beneficiază de toate drepturile fireşti şi cetățeneşti ale omului firesc, dar, vor drepturi şi împotriva firii… . Iubirea dintre soți trebuie să fie roditoare. ,,Iubirea” sodomiştilor este drum închis Este lipsită de viață şi nu procreiază viața.Este martă şi moarte produce şi procreiază. Este moartea iubirii, sfârşitul… dar, prtinde nerept, dreptul de a adopta, dreptul de a-şi împrporia rodul ibirii fireşti, pruncul. Ce vreți mai demonic ? Demonul nu are nimic prin el, dar pretinde şi obține prin păcat şi spurcare, drept asupra omului.
    D-nul Cernea, (omul care înnegreşte), nu luptă pentru şansa tinerilor României la o viață decentă, la un loc de muncă, la un viitor cu şanse, nu luptă pentru săracii, bătrânii fără mijloace de trai, abandonați de copii şi de stat, pentru oamenii ale căror drepturi au puterea legii dar tocmai acele drepturi le sunt încălcate flagrant şi grosolan.
    D-nul Cernea, este plătit şi are sarcina să înnegrească şi sodomizeze (România). Şi are zel (nu glumă). Curând va da naştere partidului (cu care este în sărcinat) şi căruia i-a prgătit un nume pe măsură. Îi zice… (ma)MONA, un partid care să aibă ,,valorile” la care ține şi impune.

  3. Iubirea este perfecta in trei: mama,tata si copil(copii)dupa cum Dumnezeu este iubire absoluta, intreit fiind in Persoane.Oare betivul este DRAGOSTOS fiindca iubeste mai mult alcoolul de cat familia ?sau desfranatul,fiindca ii “plac”femeile?.Nu.Nu poate fi numita BOALA,PATIMA~ IUBIRE.Cu atat mai mult pacatul impotriva firii.Din ce neguri ale timpului(neamului) a venit un asemenea individ ,(indivizi)?Probabil ,ca fiind bine platit,nu se va lasa de a ne murdari credinta ortodoxa,curand.DOAMNE AJUTA!

  4. @Emma:

    el (Cernea) confunda dragostea cu erotismul. Ca multi altii, de altfel, din pacate…

  5. “Cei ce se gasesc in amagire demonica nu-si mai apartin,se gasesc cu mintea si cu inima in robia celui viclean,a duhului lepadat…
    Ei ofera o priveliste caraghioasa:se supun batjocurii duhului viclean care ii stapaneste,care i-a adus in stare de umilinta,inselandu-i cu vanitatea si mandria mintii.
    Nici robia lor,nici ciudateniile purtarii nu si le inteleg cei inselati,oricat de evidente ar fi…”
    Arh. Lazar-“Despre bolile tainice ale sufletului”

  6. “CEi am agiti de o asemenea parere sunt peste tot!”

  7. “amagiti”

  8. “Asa cum vedeti, Remus Cernea anunta pe Facebook o victorie pe agenda gay; alatur la acest printscreen si lista de deputati pe care i-ati votat si despre care nu stiu daca au primit acordul majoritatii covarsitoare a populatiei pentru acest demers:”
    […]

    Sursa: https://jurnalduhovnicesc.wordpress.com/2015/04/21/marti-21-aprilie-2015-ora-1539-remus-cernea-anunta-o-victorie-pe-agenda-gay/

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare