update – Si FMI avertizeaza cu privire la un posibil COLAPS al PIETEI IMOBILIARE/ Banca Mondiala: urmeaza o noua CRIZA, e necesara INASPRIREA REFORMELOR STRUCTURALE/ Roubini pomeneste iar de RAZBOIUL MONDIAL

11-06-2014 2 minute Sublinieri

crisis-economica

  • Gandul.info:

Ne paşte o nouă criză precum cea izbucnită în 2007? FMI avertizează că există riscul unui „colaps devastator” al acestei pieţe

Lumea trebuie să acţioneze pentru a reduce riscul unui nou colaps devastator al pieţei imobiliare, a avertizat Fondul Monetar Internaţional (FMI), la publicarea unui raport care a arătat că preţurile la locuinţe sunt semnificativ peste media istorică în multe ţări. Accelerarea preţurilor la locuinţe de la niveluri deja ridicate a devenit una dintre principalele ameninţări la adresa stabilităţii economice, ţările înregistrând doar progrese limitate în controlul acestui fenomen, scrie cotidianul Financial Times.

Instrumentele pentru a ţine sub control boom-ul pieţei imobiliare nu au fost încă finalizate, dar “această situaţie nu trebuie să fie un motiv pentru lipsa acţiunii”, a declarat directorul adjunct al FMI Min Zhu. Preţurile la locuinţe “se menţin cu mult peste mediile istorice în majoritatea ţărilor” în relaţie cu veniturile şi chiriile, a spus Zhu într-un discurs săptămâna trecută la Bundesbank, banca centrală a Germaniei. Discursul a fost publicat mai târziu pentru a nu se suprapune anunţării deciziei de politică monetară a Băncii Centrale Europene. “Este o situaţie în care se află, de exemplu, Australia, Belgia, Canada, Norvegia şi Suedia”, a spus el. Băncile centrale au redus dobânzile la minime record pentru a stimula economia după recesiunea globală şi au împins, astfel, preţurile locuinţelor la niveluri pe care FMI le consideră un risc semnificativ pentru economii. […]

Avertisment al economistului şef al Băncii Mondiale: Este momentul să ne pregătim pentru următoarea criză

Banca Mondială a redus prognoza de creştere economică globală la 2,8% pentru anul 2014, faţă de 3,2% cât anunţa la începutul anului. Reprezentanţii său au declarat, totodată, că se aşteaptă ca economia globală să se îmbunătăţească pe parcursul anului.

Criza din Ucraina, reechilibrarea economiei chineze şi vremea rea care a lovit în această iarnă Statele Unie ale Americii au fost cauzele care au dus la reducerea prognozei de creştere economică globală la 2,8% pentru anul 2014, potrivit unui raport al Băncii Mondiale (BM), citat de International Business Times.

BM a redus, de asemenea, progroza de creştere economică pentru Statele Unite, de la 2,8% la 2,1%, şi se aşteaptă ca în China creşterea economică să scadă de la 7,6% în 2014 la 7,4% până în 2016.

Reprezentanţii BM şi-au exprimat, totodată, îngrijorarea faţă de schimbările volatilităţii financiare ale economiilor pieţelor emergente odată ce Rezerva Federală americană, cea mai puternică bancă a lumii, va începe să crească nivelul dobânzilor, mişcare care ar putea declanşa un exod de capital pe pieţele în curs de dezvoltare.

“Sănătatea financiară a economiilor s-a îmbunătăţit. Cu excepţia Chinei şi a Rusiei, pieţele bursiere au mers bine în economiile emergente, în special în India şi în Indonezia”, a declarat Kaushik Basu, senior vice-president şi economist şef al BM.

“Nu am scăpat încă. O înăsprire graduală a politicii fiscale şi a reformelor structurale este de dorit pentru a recâştiga din spaţiul fiscal pierdut din cauza crizei financiare din 2008. Pe scurt, acum este momentul pentru a ne pregăti de următoarea criză”, a mai adăugat el.

În cazul României, prognozele de creştere economică au fost îmbunătăţite de BM de la 2,5% la 2,8%, pentru anul 2014, şi de la 2,7% la 3,2% pentru anul aviitor.

Revenirea economiei destul de greoaie după criza financiară din 2008 şi 2009 a creat la nivel global o opoziţie în ceea ce priveşte globalizarea, ceea ce va putea duce la autoritarism, a spus economistul Nouriel Roubini la Universitatea din New York, citat de Money News.

„Noul naţionalism ia forme diferite în economie: bariere comerciale, protecţia activelor, reacţia faţă de investiţiile directe, politici care favorizează firmele, măsuri anti-imigraţie, capitalismul de stat şi naţionalismul resurselor”, a spus Roubini.

Economistul susţine că în politicile economice,”populismul, anti-globalizarea, anti-imigrarea şi în unele cazuri rasismul şi partidele anti-semite sunt în creştere”.„Principalele cauze ale acestor tendinţe sunt clare. Revenirea economiei într-un mod anemic a fost o oportunitate pentru partidele populiste, promovând politici de protecţie, astfel încât să blameze comerţul exterior pentru prelugirea situaţiei dificile”, a mai spus Roubini.

Acesta susţine că, în prezent, creşterea veniturilor într-un mod inegal nu ajută. Acest lucru a ajuta pe puţini atât în economiile avansate, cât şi în pieţele emergente. Între timp, mulţi sunt blocaţi în “seculara stagnare”, îndurând lipsa locurilor de muncă şi stagnarea salariilor.

Europa este supusă riscurilor. “Dacă veniturile şi locurile de munca nu vor creşte curând, partidele populiste ar putea ajunge mai aproape de puterea de la nivel naţional, în Europa, cu sentimente împotriva UE, astfel prelungind procesul economic şi de integrare european”, a mai spus Roubini.

Economistul a mai spus că “mai rău, zona euro ar putea intra în sfera riscului: unele ţări, precum Marea Britanie ar putea părăsi Uniunea Europeană; altele, precum Spania şi Belgia, ar putea ieşi şi ele”.

În Europa de Est, preşedintele rus Vladimir Putin speră să creeze fosta Uniune Sovietică.

Între timp, America are „o vastă subclasă de albi, care se simte ameninţată de imigranţi şi de comerţul exterior”. 

Naţionalism este în creştere şi în Asia. „Eșecul economic ar putea alimenta și mai mult naţionalismul, cu tendințe xenofobe – și chiar să declanșeze un conflict militar în regiune.”

Roubini a mai spus că există un fir comun aici. „Toate acestea ne amintesc de anii ’30, când guvernele autoritare din Europa şi Asia au apărut ca răspuns la Marea Depresie, şi după a urmat cel de-Al Doilea Razboi Mondial “, a concluzionat economistul american.


Categorii

1. DIVERSE, Al treilea razboi mondial, Criza mondiala

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “update – Si FMI avertizeaza cu privire la un posibil COLAPS al PIETEI IMOBILIARE/ Banca Mondiala: urmeaza o noua CRIZA, e necesara INASPRIREA REFORMELOR STRUCTURALE/ Roubini pomeneste iar de RAZBOIUL MONDIAL

  1. Domnul Florin, exact aceasta prognoza declanseaza de fapt o noua criza : oamenii intra in panica si vand cu orice pret ceea ce duce la scaderea pretului .Vin distinsii investitori si cumpara tot pe 2 euro apoi in 2019 cand trecem la moneda Euro vor vinde la niste preturi induse de schimbarea monedei si vor face profituri de 500%. In Romania preturile au scazut foarte mult in EURO dar de fapt nu au scazut deloc in lei pentru ca EURO a crescut vertiginos . Daca Euro ar fi la o valoare adevarata , atunci ati vedea ca preturile sunt ok . Iar cand vom trece la moneda EURO cum se vor justifica preturile locuintelor din Bucuresti care sa zicem daca ne luam dupa prognboza EBA vor ajunge 15000eur pentru un apartament cu doua camere fata de acelasi apartament la Atena care costa 150000 eur .Va dati seama ca in acel moment preturile locuintelor in Bucuresti vor fi aliniate . Si atunci ne explicam de ce toti strainii spun ca piata imobiliara din Bucuresti este cea mai atractiva dar nu vor investi acum ci prin 2017 . Este o manipulare ordinara domnule .Sa vedem cati Romani se vor lasa din nou manipulati .

  2. Pingback: Economistul-”profet” ROUBINI: IN 2016 E POSIBILA O CRIZA ECONOMICA MAI PUTERNICA DECAT CEA DIN 2008 [video] - Recomandari
  3. Pingback: CATRE O NOUA CRIZA MONDIALA? Caderea bursei din CHINA afecteaza intreaga lume. PERSPECTIVA AUSTERITATII REDEVINE ACTUALA | Cuvântul Ortodox
  4. “Colapsul devaststor” prezis de FMI incepe!

    Germania nu mai are bani si se imprumuta cu dobanda negativa!

    Germania a emis obligațiuni pe 10 ani la dobânzi negative pentru prima dată în istorie
    http://www.corectnews.com/business/business-international/germania-emis-obliga-iuni-pe-10-ani-la-dob-nzi-negative-pentru-prima

    Se fac presiuni uriase: Șefa FMI, Christine Lagarde, trimisă în judecată
    Litigiul viza o tranzacție ce a avut loc în 1993!
    http://www.puterea.ro/externe/sefa-fmi-christine-lagarde-trimisa-in-judecata-141010.html

    Luna august va fi foarte fierbinte: pietele de capital se vor prabusi cu cel putin 50%, iar asta va duce la prabusirea sistemului bancar.

    Several noted economists and distinguished investors are warning of a stock market crash.

    Billionaire Carl Icahn, for example, recently raised a red flag on a national broadcast when he declared, “The public is walking into a trap again as they did in 2007.”

    And the prophetic economist Andrew Smithers warns, “U.S. stocks are now about 80% overvalued.”

    Even the Royal Bank of Scotland says the markets are flashing stress alerts akin to the 2008 crisis. They told their clients to “Sell Everything” because “in a crowded hall, the exit doors are small.”

    James Dale Davidson is the famed economist who correctly predicted the collapse of 1999 and 2007.

    Davidson now warns, “There are three key economic indicators screaming SELL. They don’t imply that a 50% collapse is looming – it’s already at our doorstep.”
    http://thesovereigninvestor.com/exclusives/80-stock-market-crash-to-strike-in-2016/

  5. Deutsche Bank Collapse May Trigger ‘Global Financial Catastrophe’

    In June, the International Monetary Fund (IMF) labelled Deutsche Bank as the most risky global financial institution.
    http://sputniknews.com/business/20160718/1043219466/deutsche-bank-problems.html

    Madam Merkel l-a tras de urechi pe Hollande pentru afirmatiile facute de FMI, iar Hollande a luat masuri impotriva sefei FMI, Christine Lagarde.

  6. China refuza rolul de salvator al economiei mondiale, inaintea reuniunii G20: “Este imposibil sa purtam povara lumii intregi pe umerii nostri”

    Ministrul francez de Finante, Michel Sapin, afirma ca este “imposibil” sa fie evaluate consecintele Brexitului dar “a augumenta de maniera inportuna si irationala” riscurile plecarii Regatului din UE “ar fi o eroare”.
    http://economie.hotnews.ro/stiri-finante-21176582-china-refuza-rolul-salvator-economiei-mondiale-inaintea-reuniunii-g20-este-imposibil-purtam-povara-lumii-intregi-umerii-nostri.htm

    Ministrul francez de Finante nu risca sa spuna adevarul la un moment “inoportun” si sa aibe soarta compatrioatei sale de la FMI.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare