PATRIARHIA ÎL SUSȚINE PE ÎPS TEODOSIE, cerând organizarea pelerinajului de la peștera Sfântului Apostol Andrei/ Reacția Arhiepiscopiei Tomisului față de primarul Constanței: „Așa nu se mai poate! Nu vă mai bateți joc de noi!”/ Alte reacții față de abuzurile polițienești absurde de la parohia Sfânta Ecaterina din cartierul Tomis Plus

27-11-2020 5 minute Sublinieri

Basilica:

O excepţie necesară pentru un caz excepțional

Patriarhia Română este preocupată atât de protejarea sănătăţii credincioşilor, cât şi de manifestarea libertăţii lor de credinţă.

În acest sens, este necesar un dialog permanent între autorităţile de stat şi locale competente şi autorităţile religioase, mai ales în situaţia unor zone carantinate sau având o rată ridicată de infectare cu noul coronavirus, dialog la care a îndemnat şi Preşedintele României în luna octombrie din acest an.

În cazul concret al pelerinajului la Peştera Sfântului Apostol Andrei din comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, comună care are un număr mic de locuitori (1992), se poate organiza, printr-o îngăduinţă a autorităţilor, pelerinajul, având în vedere caracterul excepţional al acestei sărbători pentru poporul român.

Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este singurul sfânt din Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a cărui pomenire este declarată sărbătoare naţională bisericească de către Sfântul Sinod, prin hotărârea nr. 4972 adoptată în şedinţa din data de 14-15 noiembrie 2001.

De asemenea, începând cu anul 2012, în Codul muncii, ziua de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este inclusă între sărbătorile legale în care nu se lucrează.

Ţinând cont de recunoaşterea de către Statul Român a rolului excepţional avut de către Sfântul Apostol Andrei în viaţa poporului român, este necesar ca autorităţile de stat competente să permită în mod excepţional credincioşilor din ţară să vină în pelerinaj la Peştera Sfântului Apostol Andrei, situată în comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, cu respectarea distanţei fizice, purtarea măştii şi dezinfectarea obiectelor atinse, aşa cum prevăd „regulile de protecţie sanitară privind activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective” (HG nr. 967/12.11.2020 privind prelungirea stării de alertă).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Arhiepiscopia Tomisului:

Vasile Bănescu: “Statul are mandatul de a garanta libertatea religioasă, nu cultele, nu Biserica, nu Patriarhia.”

Opinia personală a domnului Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române:

“Este foarte bine cunoscută poziția publică a Patriarhiei care pledează ferm pentru respectarea cu rigoare a tuturor regulilor sanitare, pentru ordine, echilibru și dialog instituționalizat cu autoritățile, pentru împrietenirea credinței cu rațiunea, pentru discernământ personal și instituțional.

Ceea ce pot adăuga este că, într-o situație cu potențial conflictual ca cea apărută la Tomis, așa cum este firesc să o facă în orice perioadă de criză care suscită discuții și momente tensionate în spațiul de intersectare a cultelor cu statul, organismul care trebuie să se implice ca mediator în inițierea și întreținerea unui dialog instituționalizat între guvern și Cultele religioase este „Secretariatul de Stat pentru Culte”.

Acest organism guvernamental are ca datorie fixată de lege inclusiv amenajarea acestui necesar și firesc dialog în vederea identificării unor soluții adecvate realității create de o criză și a obținerii predictibilității legate de măsurile ce se impun și trebuie aplicate în ea. Pentru că este o datorie a statului să fie predictibil în relația cu cultele și să protejeze libertatea religioasă de orice posibilă lezare a acesteia sau de suspiciunile ce pot apărea in legătura cu ea.

Inclusiv în acest caz concret, nu Patriarhia Română, din care Arhiepiscopia Tomisului este parte constitutivă, ci „Secretariatul de Stat pentru Culte” are obligația onorantă de a se implica în medierea unei situații în care trebuie deplin lămurită atât responsabilitatea Arhiepiscopiei Tomisiului de a respecta măsurile sanitare impuse în contextul carantinei locale, cât și a autorităților care aplică aceste măsuri. Sunt convins că Biserica/ Ahiepiscopia Tomisului va fi prezentă și deschisă oricând la acest dialog pentru care a pledat constant chiar de la începutul pandemiei.

Statul are mandatul de a garanta libertatea religioasă, nu cultele, nu Biserica, nu Patriarhia. Cultele și credincioșii sunt beneficiarii libertății religioase garantată prin Constituție. Greutatea responsabilității de a proteja pacea socială, oferind condiții și soluții în perioade de criză, se află în primul rând pe umerii statului, care are obligația să motiveze limpede restricțiile și, într-o asemenea situație de dureroasă criză comunitară, să invite cultele religioase la dialog. Acestea, în orice democrație autentică, nu sunt nici anexe ale statului, nici adversare ale acestuia, ci, așa cum bine s-a văzut în contextul crunt al pandemiei, partenerele sale sociale cele mai eficace. Dialogul care trebuie purtat cu reprezentanții cultelor, ai Bisericii, este prin natura și intenția lui firească unul benefic pentru toate părțile implicate în el. Deci pentru sănătatea democratică și socială a întregii noastre societăți.”

Precizări referitoare la declarația domnului primar Vergil Chițac

Referitor la declarația domnului primar Vergil Chițac, Arhiepiscopia Tomisului precizează următoarele:

Domnule primar,
Cu tot respectul, ceea ce spuneți dvs. nu este valabil în cazul unor simple decizii discriminatorii, nu legi, luate fără consultarea celor implicați.

A ignora nevoile spirituale ale comunității, sau a le trata discreționar față de cele materiale, este un semn al secularizării Statului, care pare că a uitat că Biserica poate fi partener de dialog. Constituția spune însă că Statul trebuie să fie neutru religios, nu religios, nu ateu, nu secularizat, nu laic.

Credincioșii noștri au stat destul în frig, în ploaie, în soare, sau oriunde li s-a indicat, în vreme ce alții au putut folosi confortabil metroul, mall-ul sau alte temple economice.
Așa nu se mai poate! Nu vă mai bateți joc de noi! Nu faceți religie din economie, luptându-vă cu cultele ca și cum v-ar fi dușmani, nu parteneri sociali.

Avem rugămintea de a fi consultați și noi atunci când se iau decizii care ne privesc.
Așa ar fi democratic.

Lumina Cuvântului:

Reacție a părintelui dr. Stelian Costea cu privire la evenimentul petrecut ieri la o biserică din Municipiul Constanța, în care forțele de ordine au întrerupt slujba și au început să bruscheze credincioșii. Întreaga operațiune brutală s-a petrecut chiar în fața Înaltpreasfințitului părinte Teodosie care rostea cuvânt de învățătură.

Părintele dr. Stelian Costea:

Observăm cum pandemonia mușcă din nou. De această dată autoritățile atee și seculariste care ne conduc și-au trimis slugile luciferice și brutele dezumanizate pentru a intra în Biserică cu scopul de a brusca femeile credincioase, unele dintre ele însărcinate, de a-i traumatiza pe copii , de a-i împinge și izgoni din interiorul lăcașului de cult pe credincioși și de a face ceea ce știu mai bine, adică de a amenda, având ca motivație refuzul oamenilor de a sta în frig la o temperatură de aproape 0 grade, pentru că în viziunea autorităților : așa se protejează sănătatea.

Toate acestea s-au întâmplat în municipiul Constanța la Biserica cu hramul Sfintei Mucenițe Ecaterina și ne amintesc de vremuri pe care le credeam demult apuse, dar iată că bine structuratele comandouri pandemonice imită atitudinile torționarilor comuniști la adresa creștinilor.

Un anume personaj politic, care se isteriza la culme la auzul veștii că ortodocșii trebuie să primească Lumina Învierii cu ocazia Sărbătorilor de Paști, și care ne-a spus în repetate rânduri vorbindu-ne pe silabe să stăm în casă și să nu participăm la slujbele Bisericii pentru că vom avea mai multe înmormântări, tolerează acum abuzurile unor așa-zise forțe de ordine înfăptuite asupra credincioșilor ortodocși – din care s-a format majoritatea care l-a cocoțat în jilțul Cotrocenilor.

Toate aceste acțiuni împotriva creștinilor ortodocși au căpătat diverse forme în ultima perioada, fiind atacată și interzisă în cea mai mare parte a Postului Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos cât și în Noaptea Învierii, participarea la slujbele Bisericii și ulterior, fiind supuse unor ofensive fără margini Sfânta Euharistie, medicamentul veșniciei pentru credinciosul ortodox și cinstirea Sfintelor Icoane și a Sfintelor Moaște.

Pandemonia a alimentat cu ură și voci pițigăiate, înveşmântate în veninul ateismului, care îi jignesc sistematic pe creștinii drept-măritori socotindu-i de exemplu „vite păstorite de arhiereii lor”.

Pentru noi ortodocșii, rămâne o singură cale, compusă din rugăciune, post dar și solidaritate în manifestarea liberă, tranșantă și directă a credinței noastre. Pasivitatea a condus la ceea ce ni se întâmplă. Este momentul să învățăm să ne cerem drepturile într-o deplină unitate și să ne apăram cu fermitate Biserica în care ne mântuim.

Pr.Dr. Stelian Costea

Slujitor în Arhiepiscopia Tomisului

Anghel Buturugă:

Jigodiile

S-a făcut multă vorbire, în mod firesc, pe marginea evenimentelor recente din Constanța, fie de reacția ÎPS Teodosie, fie de ceea ce a provocat-o, anume intervenția polițiștilor și jandarmilor din timpul liturghiei de Sfânta Ecaterina. Mai puțină atenție a fost acordată locului unde s-a petrecut toată tărășenia.

Și nu este ca și cum ar fi lipsit de importanță. Căci liturghia arhierească nu avea loc în cine știe ce biserică mare, importantă, într-un loc ales al orașulu. Ci un loc semi-viran, la ieșirea din oraș, printre mașini parcate, ziduri neterminate, amenajări provizorii. Liturghia s-a ținut într-un cort, o improvizație la rândul său. Acela era spațiul sacru – interzis credincioșilor. Și singurul adăpost pentru vremea rece de afară. Enoriașii, cei mai mulți, femei, multe spre vârsta a treia și copii, majoritatea fetițe.

Cort amenajat, ziduri neterminate, loc viran, printre blocuri și mașini, niște femei cu copii – iată periculoasa adunare la care s-a realizat desantul forțelor de ordine. Surse locale mi-au spus că în parohie se desfășoară multe acțiuni filantropice, unul din motivele pentru care părinții nici nu au reușit, nici până acum (din 2009), să finalizeze construcția bisericii. Și că de obicei vin oameni sărmani tocmai pentru a beneficia de ajutoarele primite de acolo.

Cât de mic la suflet să fii să trimiți acolo desantul de polițai? Și cât de orb să fii, oricât de polițai și jandarm ești, când ajungi acolo, să nu vezi cu ce te confrunți? Sau, cumva, cu cât sunt oamenii mai pricăjiți, cu atât se îngurguțează borșul în organ? Uite-așa, fără nicio milă, fără nicio considerație. Nimic nu a clintit organele în determinarea lor de a impune „ordinea” și a restaura „legalitatea”. Adică de a certa, amenda și speria oamenii.

Celalalte organe, de presstitută, nu știau care să se revolte mai abitir că s-ar încălca „legea” (pentru proteviști deciziile administrative sunt lege, normal, chiar dacă fac praf Constituția) și că preoții împărtășeau (afară) credincioșii cu aceiași linguriță (adică potrivit rânduielii reconfirmate la nivel panortodox).

Nu poți să nu suspini cu obidă văzând scene precum cele petrecute la parohia Sfânta Mare Muceniță Ecaterina din cartierul Tomis Plus… Nu poți… Și îi văd pe unii cum își fac probleme cu privire la stilistica reacțiilor ÎPS Teodosie.


Categorii

1. DIVERSE, IPS Teodosie Petrescu, Pandemia de coronavirus/ COVID-19

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “PATRIARHIA ÎL SUSȚINE PE ÎPS TEODOSIE, cerând organizarea pelerinajului de la peștera Sfântului Apostol Andrei/ Reacția Arhiepiscopiei Tomisului față de primarul Constanței: „Așa nu se mai poate! Nu vă mai bateți joc de noi!”/ Alte reacții față de abuzurile polițienești absurde de la parohia Sfânta Ecaterina din cartierul Tomis Plus

  1. Nu e tocmai ok ce faceți acum ! Cum să titrați cu litere MARI şi repede că patriarhia face şi drege ?!?!?!?!
    După cât timp face şi patriarhia ceva ?????
    Cam în ce constă exact ce face patriarhia ?
    Cam care este explicit poziția Mult Prea Fericitului ?
    Cam ce gândeşte mult-prea-înțeleptul nostru sinod care n-a mai emis nimic coerent de… nu ştiu când!!!
    Oare asta să fie poziționarea Bisericii Ortodoxe Române față de evenimentele actuale ?
    Oare li s-a dat liber ierarhilor noştri ca fiecare să acționeze după credința lor ? Pentru că eu , unul , asta văd . Văd că mai există doar câțiva episcopi-păstori adevărați , iar restul sunt ca şi morți .
    Dar cel mai grav este că s-a reuşit DEZMEMBRAREA BISERICII ORTODOXE ROMANE! B.O.R., după mintea mea proastă , nu mai există ! Ori i-a lovit pe toți covid-ul , ori au procedat precum psd-ul şi au aruncat “zar-de-fugă” şi aşteaptă fonduri noi pentru finalizarea Catedralei ca ultim obiectiv înaintea înscăunării para-copitatului satanic.
    Oricum ar fi , titlul postării voastre este total neinspirat.
    Am simțit eforturile sincere ale frățiilor voastre de a ține turma lângă păstori şi a nu promova fel de fel de schisme , dar conducerea actuală a bor nu are nimic pentru turmă , fraților !
    De ani de zile îi acoperim:
    când fac rugăciuni şi slujbe comune ,
    când participă la tot felul de evenimente ecumeniste ,
    când nu încurajează participarea la viața morala a cetății ,
    când nu iau atitudine față de relele care afectează turma ,
    când îşi fac un titlu de glorie din non-combatul din perioada sărbătorilor sfintelor Paşti din acest an , s.a.m.d. ( îmi pare rău că n-am făcut o centralizare a reproşurilor , lista era mult mai lungă ).

    Nu ştiu voi ce simțiți , poate că sunt eu mai pacătos , mai muncit şi biruit de ispite , dar aş vrea să văd din partea BOR şi reversul medaliei . Să văd că ies în public şi-şi toarnă cenuşă în cap , recunoscând şi pocăindu-se pentru toate porcăriile copilăreşti la care s-au dedat ca ultimele …
    Doar asta mai aştept de la ei ! Până atunci , orice ar face , o să mi se pară foarte suspect , pentru că doar aşa au procedat până acum ! SUSPECT !

    Iertați-mă , frați admini , dacă credeți că am comentat nepotrivit .
    Şi nu mă supăr dacă n-o să publicați.
    In fond , ceea ce pare ok pentru mine , obtuzul , poate fi total eronat privit din unghiul , mult mai ascuțit , al logicii voastre. Doar că ACUM , asta e părerea mea … Poate că încep să cedez nervos , văzând cum biserica noastră joacă şah pe tabla lui Hristos , dar cu propriile reguli …lumeşti.

  2. @fane

    Am căutat să avem un ton descriptiv. Nouă așa ni s-a părut, mai ales raportat la episodul anterior, că, de această dată, patriarhia a susținut poziția Arhiepiscopului Tomisului. Dar înțelegem și reacția frăției tale, căci dezamăgirea, sentimentul de părăsire, e real și îl împărtășim și noi. Încercăm să apreciem, nu spre acoperire, orice semn de implicare din partea celor mai mari ai noștri.

  3. fati admini, Patriarhia si Sfantul Sinod s-au facut ca fac ceva pentru ca e groasa, fratilor! Au simtit ca daca nu pare macar ca fac si ei ceva vor ramane singuri dar fara turma.
    @fane, ai zi bine: joaca sah pe tabla lui Hristos!
    Un singur lucru ar mai putea sa-i ii sustina in fata Bisericii Universale din toate timpurile: nu cred ca alta catedrala se va mai ridica vreodata undeva. Aceasta este ultima. S-a inceput cu Hagia Sophia si se va termina cu Catedrala Mantuirii Neamului. Motivatiile lor vor pieri, ceva din zidurile acestea va ramane asa cum a ramas si Zidul Plangerii.

  4. Nu înțeleg de ce cronometrati și măsurați și judecați voi Patriarhia.. Ei vor da seama de tot ce fac.Cu alte cuvinte sunteti mai deștepți voi care comentați cum ar trebui procedat mai bine. Eu zic sa va vedeți de nivelul vostru și sa lăsați pe ei sa facă ce cred. Și ne mai întrebam de ce apar schisme în Biserică.. Dați dovada de multa mândrie cand spuneți ca ei ar trebui sa acționeze și sa vorbească când considerați voi.

  5. @Gabriel

    La ortodocși responsabilitatea e comună, atât a păstorilor, cât și a păstoriților. Când apar lupii, ai nu doar dreptul, dar și obligația, să dai alarma, să ceri socoteală…

  6. Zise cineva:
    “Greu la deal cu boii mici!”
    Greu la Deal cu mitra mare și credința puțină!
    Greu la mântuire cu nume de creștin și cu
    mărturisire ioc!
    Doamne, dă-ne putere!

  7. @Gabriel ,
    Frate , ai mare dreptate ! Nu ştiu ce mi-o fi venit aşa tam-nesam , să comentez despre Patriarhie şi (in)acțiunile ei.
    Dar despre Trinitas-în calitate de mass-media proprietate a Patriarhiei şi despre felul cum îşi alege subiectele , invitații si realizatorii de emisiuni , de zici că are unic rol de sabotare a ortodoxiei , vrei să discutăm ?
    Sau … o lăsăm baltă cu toate şi fiecare e pentru el ? Dacă Hristos ar fi vrut asta , n-ar mai fi trimis apostoli până la marginile pământului şi fiecaruia i-ar fi fost … după credința lui. Dar , atât din păcate dar şi din fericire , iată , unii suntem slabi/proşti şi avem nevoie ca păstorii să iasă în față , să ne sfătuiască ÎNTRU TOATE , să ne fie conducători adevărați care au frică doar de Dumnezeu şi nu de conducătorii lumeşti . De la ei aştept să aud ADEVĂRUL , de la ei să vină încurajarea . Nu de la ue , sau cfr , sau oms , sau davos , sau…

  8. Nu incetez să mă minunez despre isprăvile de mărturisire ale IPS Teodosie. După ce atâția ani a stat intr-un con de umbră după acuzele de simonie , după şicanările dna-ului , iată cum , în anul covid-ului , ne bucură sufletele cu dovezi de verticalitate mărturisitoare. Oricâte păcate ar fi avut , cred că şi le-a răscumpărat (dar nu cred că acesta i-a fost scopul).
    Asta , comparativ cu … o tânără speranță a ierarhiei noastre (la a cărei alegere am fost mai mult decât circumspect) care pornise la drum cu dovezi de smerenie arhierească (golirea parcului auto de limuzinele fostului ierarh) , de atitudine bărbătească înfruntând fățiş realitățile din eparhie şi mergând pâna la excomunicări , pentru ca apoi , mai ales după ce, pe la … Vaslui , s-au produs schimbări , să se aştearnă o tăcere suspectă peste eparhie , de parcă nici n-ar fi existat ! Şi ca aici , în multe alte părți …

  9. Pingback: PS MACARIE este “ALĂTURI CU TOATĂ INIMA de părintele arhiepiscop TEODOSIE DE LA TOMIS și de pelerinii de la Peștera Sfântului Apostol Andrei!”: “SĂ NU NE UITĂM ÎNAPOI, CI SĂ PRIVIM ÎNAINTE, LA ȚINTA HRISTOS!” | Cuvântu
  10. Pingback: IPS TEODOSIE „SFIDEAZĂ” IAR CARANTINA. Sau, mai degrabă autoritățile și massmedia ESCALADEAZĂ ARTIFICIAL un conflict ce putea lipsi. IPS TEODOSIE, ferm în fața abuzurilor: „Nu ne supunem unor ordine care sunt împotriva legilor” (Video)
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare