PATRIARHUL ANTIOHIEI, CARE A REFUZAT SA PARTICIPE LA SINODUL DIN CRETA, VA FI IN ROMÂNIA. Programul vizitei si al intalnirilor

20-09-2016 3 minute Sublinieri

Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient va participa la evenimentele dedicate împlinirii a 300 ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul și la cele organizate cu prilejul împlinirii a 550 ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna, județul Suceava.

Astfel, vineri dimineață, 23 septembrie, în Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Preafericirea Sa va fi prezent la o slujbă de Te Deum în Catedrala Mitropolitană din Iași, urmând ca apoi să meargă în pelerinaj la câteva mănăstiri din județele Iași și Botoșani (Mănăstirea Galata, Mănăstirea Cetățuia, Mănăstirea Popăuți).

Sâmbătă, 24 septembrie, delegația Patriarhiei Antiohiei și a Întregului Orient va continua pelerinajul în județul Suceava, unde va vizita Mănăstirile Sucevița, Moldovița și Voroneț.

Vizita în Mitropolia Moldovei și Bucovinei a Preafericitului Părinte Ioan al X-lea se va încheia duminică, 25 septembrie, când Preafericirea Sa va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Putna, din județul Suceava. Ulterior, delegația oficială va pleca spre București.

Patriarhia Antiohiei este continuatoarea comunității creștine întemeiate de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, păstorește în zilele noastre creștinii din Siria, Liban, Iraq, Kuweit, Iran, Peninsula Arabică, o parte din Turcia, și are eparhii misionare în America de Nord, Centrală și de Sud, în Europa Occidentală, Australia, Noua Zeelandă, Oceania. În ultimii ani, Biserica din Siria trece printr-o grea încercare. Zeci de mii de creștini au fost crucificați, decapitați, supuși la convertire forțată sau obligați să-și părăsescă casele și să ia drumul exilului, iar multe biserici și mănăstiri au fost dărâmate.

Preafericitul Părinte Ioan al X-lea s-a născut în orașul Latakia, Siria. A absolvit Institutul de Teologie „Sfântul Ioan Damaschin” de la Balamand în 1978. A studiat apoi la Universitatea din Tesalonic, în Grecia și a primit titlul de doctor în teologie în anul 1983. A fost hirotonit diacon în 1979 și apoi preot în 1983, în Arhiepiscopia Latakia. Preafericirea Sa a fost ales de Sfântul Sinod Antiohian Episcop de Al Husun, Wadi Al-Nadarah, în Arhiepiscopia Akkar, în anul 1995, aflându-se în această demnitate până în anul 2008, când Sfântul Sinod l-a ales Mitropolit al Arhiepiscopiei Europei. Din anul 2012 este Patriarh al Antiohiei și al Întregului Orient.

În anul 1653, patriarhul Antiohiei, Macarie al III-lea, a vizitat Țara Românească şi a sfinţit Catedrala Patriarhală din Bucureşti. A urmat apoi și alte vizite, cum ar fi cele din timpul patriarhilor Atanasie al IV-lea şi Silvestru în secolul al XVIII-lea, creându-se o legătură care s-a continuat până în zilele noastre. De asemenea, Biserica Ortodoxă Română a susținut Patriarhia Antiohiei prin tipărirea de cărți în limbile greacă și arabă, dar mai ales prin numeroase ajutoare materiale. Este și o legătură spirituală între Patriarhia Antiohiei şi Sfântul Antim Ivireanul, întrucât Sfântul a tipărit în anul 1701 pentru Patriarhia Antiohiei primul Liturghier greco-arab cu litere mobile la Mănăstirea Snagov. De asemenea, în anul 1706, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a dăruit tipografia cu caractere arabe Patriarhului Antiohiei, Atanasie al-III-lea Dabas, care a instalat-o la Alep, în Siria.

Preafericitul Părinte Ioan al X-lea se va afla pentru a doua oară în România, prima vizită frățească, în calitate de Patriarh al Antiohiei și al Întregului Orient, în Patriarhia Română având loc în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie 2014.

  • Basilica:

550 ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna. Patriarhul Antiohiei va participa la manifestările dedicate acestui eveniment

În perioada 23 septembrie – 1 octombrie 2016, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, se va afla într-o vizită oficială în România. Patriarhul va participa la evenimentele dedicate împlinirii a 550 ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna, precum și a 300 ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul la Râmnicu Vâlcea.

În prima parte a vizitei sale în țara noastră, Preafericirea Sa va fi prezent în perioada 23-25 septembrie 2016 la evenimentele dedicate împlinirii a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna, se arată într-un comunicat de presă remis de obștea Mănăstirii Putna.

Patriarhul Antiohiei și membrii delegației siriene vor fi însoțiți pe tot parcursul vizitei în Mitropolia Moldovei și Bucovinei de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, precum și de membrii Sinodului Mitropolitan.

Vineri, 23 septembrie 2016, de la ora 19:30, Preafericitul Părinte Ioan și delegația Bisericii Antiohiei vor fi întâmpinați la Mănăstirea Putna.

Programul va continua sâmbătă, când oaspeții vor vizita mănăstirile Putna, Sucevița, Moldovița și Voroneț.

În Duminica a 18-a după Rusalii, Patriarhul Antiohiei, împreună cu ierarhii români și antiohieni, va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea Putna.

Răspunsurile la strană vor fi oferite de Grupul Psaltic Eustatie Protopsaltul al mănăstirii. La momentul chinonicului, corul de copii Fiii Putnei va susține un concert de cântări religioase.

După Sfânta Liturghie, va avea loc un program artistic realizat de grupul vocal tradițional Ai lui Ștefan noi oșteni al elevilor de la Liceul Ion Nistor din Vicovu de Sus.

Începând cu ora 17.00, se va desfășura o sinaxă a Părintelui Patriarh Ioan al X-lea cu obștea Mănăstirii Putna.

Între orele 19.30 și 20.30, studenții de la ASCOR și de la alte organizații studențești și tineri din zonă vor organiza o retragere cu torțe de pe Dealul Crucii, aflat lângă mănăstire. După ce vor ajunge în incinta mănăstirii, tinerii vor susține un program de cântări patriotice și religioase.

Luni dimineața, Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al Antiohiei și delegația însoțitoare își vor încheia vizita în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Patriarhul Antiohiei vine în România. Vizită oficială în perioada 23 sept. – 1 oct. 2016

În perioada 23 septembrie – 1 octombrie 2016, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, se va afla într-o vizită oficială în România. Preafericirea Sa va participa la evenimentele dedicate împlinirii a 300 ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, precum şi a 550 ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna, județul Suceava. La aceste festivităţi va fi reprezentată şi Biserica Ortodoxă a Georgiei.

Este o legătură spirituală între Patriarhia Antiohiei şi Sfântul Antim Ivireanul, întrucât Sfântul a tipărit în anul 1701 pentru Patriarhia Antiohiei primulLiturghier greco-arab cu litere mobile la Mănăstirea Snagov. De asemenea, în anul 1702 se adaugă şi tipărirea Ceaslovului greco-arab. În anul 1706, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a dăruit tipografia cu caractere arabe Patriarhului Antiohiei, Atanasie al-III-lea Dabas, care a instalat-o la Alep, în Siria.

Dintre manifestări, amintim proclamarea canonizării Sfinţilor CuvioşiNeofit şi Meletie de la Stânişoara şi Daniil şi Misail de la Turnu în ziua de 28 septembrie 2016, la Râmnicu-Vâlcea.

În Patriarhia Română anul 2016 a fost proclamat Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti.


Categorii

1. DIVERSE, Ierarhi romani

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “PATRIARHUL ANTIOHIEI, CARE A REFUZAT SA PARTICIPE LA SINODUL DIN CRETA, VA FI IN ROMÂNIA. Programul vizitei si al intalnirilor

  1. Pingback: PATRIARHUL IOAN AL X-LEA AL ANTIOHIEI IN MOLDOVA: “Suntem aici și ca să dăm un strigăt de pace pentru Orientul Mijlociu și în mod deosebit pentru Siria. Ne-am săturat de promisiuni și de călcarea drepturilor omului. SE PARE CA DREPTURILE OM
  2. Pingback: PATRIARHUL IOAN AL X-LEA AL ANTIOHIEI IN MOLDOVA: “Suntem aici ca să dăm un strigăt de pace pentru Orientul Mijlociu. Ne-am săturat de promisiuni și de călcarea drepturilor omului. SE PARE CA DREPTURILE OMULUI SE FORMEAZĂ DUPĂ INTERESELE CEL
  3. Pingback: PATRIARHUL IOAN AL X-LEA AL ANTIOHIEI IN MOLDOVA: “Suntem aici și ca să dăm un strigăt de pace pentru Orientul Mijlociu. Ne-am săturat de promisiuni și de călcarea drepturilor omului. SE PARE CA DREPTURILE OMULUI SE FORMEAZĂ DUPĂ INTERESELE
  4. Pingback: PATRIARHUL ANTIOHIEI, IOAN AL X-LEA, IN MOLDOVA: “Suntem aici și ca să dăm un strigăt de pace pentru Orientul Mijlociu. Ne-am săturat de promisiuni și de călcarea drepturilor omului. SE PARE CA DREPTURILE OMULUI SE FORMEAZĂ DUPĂ INTERESELE
  5. Pingback: Actualizare/ PATRIARHUL ANTIOHIEI, IOAN AL X-LEA, IN MOLDOVA: “Suntem aici și ca să dăm un strigăt de pace pentru Orientul Mijlociu. Ne-am săturat de promisiuni și de călcarea drepturilor omului. SE PARE CA DREPTURILE OMULUI SE FORMEAZĂ DUP
  6. Pingback: MITROPOLITUL ATANASIE DE LIMASSOL A SOSIT LA IASI, PENTRU SARBATOAREA CUVIOASEI PARASCHEVA. Ierarhul cipirot, care NU a semnat documentul ecumenist al Sinodului din Creta, a adus Moastele Sfantului Neofit Zavoratul. CINE ESTE IPS ATANASIE? | Cuvântul Ort
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare