Patriarhul Daniel: APEL LA RUGACIUNE PENTRU PACE IN SIRIA SI EGIPT
- Basilica: APEL LA RUGĂCIUNE PENTRU PACE
La sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie 2013), Preafericitul Părinte Patriarh Daniel adresează ierarhilor, preoţilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor din Patriarhia Română următorul apel la rugăciune pentru pace:
APEL LA RUGĂCIUNE PENTRU PACE
Deoarece în timpul prezent pacea este tot mai mult ameninţată, adresăm un apel la rugăciune pentru pace, în data de duminică, 8 septembrie 2013, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, apărătoarea celor aflaţi în nevoi şi necazuri, „bucuria şi împăcarea lumii”.
În acest sens, îndemnăm pe toţi ierarhii, preoţii, monahii, monahiile şi credincioşii din Patriarhia Română să înmulţească rugăciunile pentru pace.
Toţi oamenii avem datoria morală de a ne ruga şi de a lucra pentru pace, după îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos, Împăratul păcii, Care spune: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!” (Matei 5, 9).
Să folosim timpul acesta al sărbătorii Maicii Domnului spre a înmulţi rugăciunea pentru pacea a toată lumea, dar mai ales pentru pace în Siria, Egipt şi alte zone ale Orientului Mijlociu, unde mulţi creştini sunt victime ale prigoanei şi violenţei. Să ne rugăm ca pacea să fie lumina vieţii pentru toţi oamenii, indiferent de religie sau cultură.
Prin urmare, la Sfânta Liturghie, după citirea Sfintei Evanghelii, către sfârşitul ecteniei întreite se vor citi din Liturghier „rugăciunile pentru înmulţirea dragostei şi dezrădăcinarea urii şi a toată răutatea”.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foarte frumoasă şi binevenită în acest moment iniţiativa. Cred că suntem cu toţii de acord. Şi sperăm cu toţii ca să fim cât mai mulţi la rugăciunea de Duminică.
Însă este bine, ca să nu ne aşteptăm la prea multe; Sf Nicolae Velimirovici spunea, că pacea lumii, adică pacea pe care ne-o dă Christos nouă, nu este un rezultat al conferinţelor de pace dintre diplomaţi sau a tratatelor de pace semnate de oameni, ci este roada virtuţiilor oamenilor. Or parcă s-au cam rărit virtuţiile acestea în ultimul timp! Să dea bunul Dumnezeu, ca rugăciunea de Duminică să ne facă pe toţi mai aplecaţi spre dobândirea virtuţiilor, cu ajutorul lui Dumnezeu. Atunci va veni şi pacea în mod obligatoriu.