“Justitia” romaneasca “reformata” – sub teroarea procurorilor si a microfoanelor. CUM AU AJUNS JUDECATORII ANEXELE SANTAJATE ALE PROCURATURII. “INTERCEPTARILE – sport national”. Cum sunt ascultati românii abuziv, cu mandate de siguranta nationala

DNA cumpara din greu echipamente miniaturale de monitorizare, pe banii alocati generos de Ponta…

• Jurnalul:

Marian Nazat: Justiţie cu vibraţie

În sala de judecată s-a iscat furtuna. Se simte în aerul electrizat dintr-odată. “Vă rog frumos să luaţi loc. Pentru numele lui Dumnezeu, luaţi loc, doamna procuror!”  răbufneşte  judecătorul, o femeie blajină altfel. Da’ de unde, acuzatorul statului insistă, indiferent la rugămintea completului. “Doamna procuror, mă ridic şi plec şi părăsesc  sala… vă rog frumos, lăsaţi-mă în pace, procuratura mă aşteaptă de partea astalaltă şi nu mă lasă în pace, aici dumneavoastră la fel, cum vreţi să judec dosarul în condiţiile astea? Ne ridicăm  şi chemăm presa, terminăm cu astea!” fulgeră magistratul dindărătul crucii. Scena este reală, ea s-a petrecut aievea, n-am schimbat o vorbă din dialogul  cu pricina. Disperarea din cuvintele judecătorului  de mai sus o intuiesc şi în tăcerea multora dintre colegii săi. Supuşi unei ofensive fără precedent, judecătorii români au devenit uşor, uşor, anexele procurorilor. Maşinării  programate doar să confirme rechizitoriile şi atât. Egalitatea de arme între acuzare şi apărare este o gogoriţă propagandistică în care nu mai cred nici studenţii de la… Agronomie. Egalitatea de care vorbeam ar trebui restabilită măcar între procuror şi judecător, apărarea oricum contează prea  puţin în ochii funcţionarilor însărcinaţi  de Bruxelles să ne monitorizeze poticnelile. Când loturi întregi de judecători  sunt plimbate pe la parchet să  dea socoteală în legătură cu convorbiri telefonice suspecte, dreptul la un proces echitabil s-a năruit. Cum să împarţi  dreptatea dincolo de orice ingerinţă, de vreme ce figurezi cu o calitate incertă într-un dosar penal? Undeva, la parchet, există o coală pe care tu ai scris o declaraţie ce  poate fi folosită oricând împotriva-ţi. Făptuitorul se transformă lesne  în învinuit, iar de aici încolo totul este o chestiune de zile. Alegi, iată, să ”colaborezi” cu organul de urmărire penală şi condamni pe bandă rulantă, ce  imparţialitate şi convingeri proprii?Nu se cade, de dragul orgoliului  profesional, să-ţi pierzi roba sacrosanctă şi aura de magistrat. Aşa că faci din carieră un compromis ruşinos, cu gândul la pensia ce va să fie cândva. Uneori îţi sare ţandăra chiar în timpul şedinţei de judecată şi ameninţi  cu presa, la atâta îţi reduci revolta. Te sufocă frustrarea, dar îţi accepţi statutul de persoană vulnerabilă, aflată pe o listă de bănuiţi. “Mă ridic şi părăsesc sala, chem presa!” este şi acesta un chip al reformei justiţiei neaoşe în epoca globalizării absurde. Să ni-l asumăm ca atare şi să-l  dezvăluim opiniei  publice, cât să-l mai pitim? Un judecător îl sună pe poliţistul din comună, prin intermediul primarului, şi-i cere o audienţă. Şeful de post îi primeşte curtenitor şi îi înregistrează pervers, prin depăşirea limitelor mandatului legal. Ştiţi  ce se scrie în  hotărârea de condamnare  a primului? N-o să vă vină să credeţi, zău! Cică “Era clar şi fără  putinţă de tăgadă că  în asemenea cazuri venea (n.m. judecătorul) pentru rezolvarea  unei probleme  nelegale, care nu se putea rezolva la telefon”!!? Aşadar, dragi judecători, un tovarăş de-al vostru a instituit o prezumţie de incorectitudine de care veţi scăpa anevoie. Oriunde veţi merge, după o prealabilă discuţie telefonică, veţi fi însoţiţi de nemeritata  suspiciune, “clar şi fără putinţă de tăgadă” ! Şi atunci, ca să nu ai necazuri cu Ministerul Public, nu e mai înţelept să “înghiţi” toate “gogoşile judiciare” aruncate dintr-acolo? Decât să  plângă mama, mai bine să jelească ăia din boxă, sună dintotdeauna deşteptăciunea băştinaşă. Supus unor presiuni şi provocări  neîntâlnite  altădată, judecătorul român este pândit la fiecare pas. În sală, procurorul de şedinţă, afară, Parchetul, sub robă şi-n dosul Bibliei de pe masă, microfoane. Başca ecranul televizorului şi hârtia de ziar, toţi îi sunt potrivnici, nimeni nu-i sare în ajutor. Iar deasupra, nemulţumirea  justiţiabililor, niciodată împăcaţi cu verdictul! O singură scăpare are: competenţa şi corectitudinea! “Orfanii Justiţiei” este sintagma defel onorabilă cu care sunt gratulaţi tinerii ieşiţi de pe băncile  Institutului Naţional de Magistratură. Li se zice aşa pentru “n-au mamă, n-au tată “ şi condamnă exemplar, cu deplasată severitate. De parcă noi, cei vechi, eram altcumva în tinereţe! Aidoma  gândeam şi noi, în excesele justiţiare ale pubertăţii… Norocul nostru s-au numit şefii cărora ne subordonam, adesea cu îndărătnicie, şi care ne temperau zeloşenia. Azi, “orfanii” de care vă povestesc au şefi tot dintre ei, iar un exces n-a domolit nicicând un alt exces. Dimpotrivă, s-au  aţâţat  unul pe altul şi de aici lipsa de măsură în hotărârile judecătoreşti recente. Un judecător se plânge că sediul instanţei e înţesat de microfoane şi deplânge imprudenţa unei colege: “…nu e conştientă că în birou nu se vorbeşte …(…) În toate  birourile. Şi la mine şi la …A trebuit s-o scot, «bă, nu aici», să nu …Da, la ea în birou  vorbeşte… (…)  Păi, da’ se aude … Ştiţi cum vibrează pereţii?” Vasăzică, Justiţia vibrează. La orice semnal transmis dinspre cei care au montat aparatele de ascultat, tehnica de interceptare. Să ne mai mire, prin urmare, soluţiile pronunţate în dosarele controversate? Deloc. Alt judecător se confesează traficantului de influenţă: “Deci îţi spun eu!  Este ca la piaţă: cine dă mai mult. Şi nu se poate aşa ceva”. Ba bine că  nu, se poate, o arată ultimele anchete anticorupţie. “Hai la mine, am o achitare proaspătă, abia culeasă,  e ecologică! O dau ieftin”, aud parcă  strigându-se dindărătul tarabei pe care este desenată o balanţă. Sau: “Vând la preţuri negociabile pedepse neprivative  de libertate, gustaţi-le, sunt zemoase şi dulci!” Ori : “Apropiaţi-vă,  aveţi posibilitatea să cumpăraţi de la mine pachete promoţionale  cu liberări  provizorii şi amenzi administrative, nu costă cine ştie ce, e final de sezon!” Mă doare visul de odinioară scriind toate  astea, închipuirile despre dreptate trăite de studentul la drept care am fost cândva s-au năruit pe rând. O scriu cu părere de  rău şi simt deşirându-se definitiv toate iluziile mele…

Înalta Curte, cu urechile căscate la populaţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis lunar 300 de mandate de interceptare pe siguranţa naţională: “Numărul propunerilor admise având ca obiect emiterea mandatelor de interceptare în cazul indiciilor de ameninţări contra siguranţei naţionale este de 3.602 în anul 2012 şi 2.197 până la data de 8 august 2013”, informează publicaţia electronică Lumea Justiţiei. Ca atare, ea trage concluzia că “siguranţa naţională a României este serios pusă în pericol. Cel puţin asta reiese dacă avem în vedere numărul de mandate de interceptare emise, în fiecare an, în baza unor indicii privind ameninţări la adresa siguranţei naţionale”. În realitate însă, aşa cum bine se ştie, a devenit o practică deja ca multe din dosarele instrumentate de procurori să se susţină aproape în exclusivitate pe interceptări realizate în baza unor mandate pe siguranţa naţională. An de an, mii de astfel de mandate sunt emise de către judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit unui răspuns acordat Lumeajustitiei.ro de instanţa supremă, în mai puţin de doi ani, Înalta Curte a emis aproape 6.000 de mandate de interceptare în baza unor indicii privind ameninţări la adresa siguranţei naţionale. Mai exact, în 2012, ICCJ a emis 3.602 de mandate pe siguranţa naţională, iar în primele şapte luni ale anului 2013 numărul acestora a fost de 2.197. Un simplu calcul ne arată că anul trecut au fost emise cam 300 de astfel de mandate pe lună, media păstrându-se şi pentru anul 2013. Cifrele care arată un “fenomen”, care derivă din marile pericole la adresa României, sunt atestate de  Înalta Curte: “Numărul propunerilor admise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având ca obiect emiterea mandatelor de interceptare în cazul indiciilor de ameninţări contra siguranţei naţionale este de 3.602 în anul 2012 şi 2.197 până la data de 8 august 2013”. Ameninţările la adresa siguranţei naţionale a României sunt menţionate în Legea 51/1991. Printre acestea regăsim, acţiuni care vizează suprimarea independenţei şi indivizibilităţii statului român, provocarea de război sau înlesnirea ocupaţiei militare, trădarea ori actele teroriste. Acestea sunt explicit stipulate în articolul 3 din Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României Constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României următoarele: a) planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român; b) acţiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de război contra ţării sau de război civil, înlesnirea ocupaţiei militare străine, aservirea faţă de o putere străină ori ajutarea unei puteri sau organizaţii străine de a săvârşi oricare din aceste fapte; c) trădarea prin ajutarea inamicului; d) acţiunile armate sau orice alte acţiuni violente care urmăresc slăbirea puterii de stat; e) spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, procurarea ori deţinerea ilegală de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum şi divulgarea secretelor de stat sau neglijenţa în păstrarea acestora; f) subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale; g) acţiunile prin care se atentează la viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcţii importante în stat ori a reprezentanţilor altor state sau ai organizaţiilor internaţionale, a căror protecţie trebuie să fie asigurată pe timpul şederii în România, potrivit legii, tratatelor şi convenţiilor încheiate, precum şi practicii internaţionale; h) iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept; i) actele teroriste, precum şi iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de asemenea fapte; j) atentatele contra unei colectivităţi, săvârşite prin orice mijloace; k) sustragerea de armament, muniţie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unităţile autorizate să le deţină, contrabanda cu acestea, producerea, deţinerea, înstrăinarea, transportul sau folosirea lor în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, precum şi portul de armament sau muniţie, fără drept, dacă prin acestea se pune în pericol siguranţa naţională; l) iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la lit. a) – k), precum şi desfăşurarea în secret de asemenea activităţi de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii”. Numărul interceptărilor cerute de procurori  şi avizate de judecătorii de la diferite instanţe este însă de ordinul zecilor de mii. Situaţia prezentată de Lumea Justiţiei se referea doar la cererile pe mandat  de siguranţă naţională, dar “urechile” investigatorilor sunt făcute pâlnie către populaţie. În 2007, potrivit unor statistici, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (CNIC) a pus în aplicare 10.272 acte de autorizare, respectiv 15.414 posturi telefonice. În 2008 autorizările de interceptări au crescut cu 20% iar în 2009 cu alte 13 procente. Europarlamentarul PNL Norica Nicolai a opinat în repetate rânduri că în România interceptările au devenit “un sport naţional”, iar ele sunt în majoritatea cazurilor singurele probe ale procurorilor. În plus, România este singura ţară condamnată la CEDO pentru interceptarea ilegală a telefoanelor. SRI a pierdut şi în procesul  intentat de Dinu Patriciu pentru interceptarea ilegală a telefoanelor.

Suc cu “aromă” de microfoane şi camere în miniatură. Cele mai noi metode de interceptare ale DNA

Procurorii DNA trec la nivelul următor la capitolul interceptări, folosind sticle de suc. Mai exact, Direcţia Naţională Anticorupţie vrea să cumpere sticle de suc, de plastic, de o jumătate de litru, în care să monteze microfoane şi camere video în miniatură, scrie antena 3. Anunţul de achiziţie este precizat într-un document oficial aprobat de procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi. DNA este dispusă să cheltuiască în total aproximativ 92.800 de euro, din fonduri europene şi de la bugetul de stat, pe echipamente de ascultare şi înregistrare de ultimă generaţie, dar şi pe obiecte în care acestea să fie ascunse. Pe lângă sticlele de suc, camerele video şi microfoanele urmează să fie ascunse şi în detectoarele de radar, dar şi în agende care trebuie să aibă neapărat planificator şi spaţiu pentru pix sau creion. De asemenea, vor mai fi achiziţionate şi poşete de damă din piele neagră sau ceasuri de firmă, tot pentru a fi montate în ele microfoane şi camere video. De pe lista de cumpărături nu lipsesc nici laptopurile în scopul monitorizării audio şi video în timp real şi nici camerele video care să prindă imaginea Full HD sau căştile audio profesionale.

Legaturi: