PERICOLUL AZBESTULUI, folosit inca la acoperisurile caselor din Romania si Moldova

3-03-2012 2 minute Sublinieri

Numeroase locuinţe din mediul rural, atât la noi în ţară, cât şi în Republica Moldova, sunt încă acoperite cu plăci de azbociment. Nu toată lumea ştie că, în conformitate cu unele statistici americane, în următorii ani, 300 milioane de oameni vor muri de boli cauzate de azbest.

În urmă cu câţiva ani, aflându-mă la Berlin, am făcut câteva fotografii, în timpul demolării impozantei clădiri a fostului Comitet Central al Partidului Comunist German. Mi s-a spus că s-a procedat la demolare, deoarece în clădire s-a folosit ca izolator azbestul. Mi-am adus atunci aminte de faptul că numeroase locuinţe din mediul rural, atât la noi în ţară, cât şi în Republica Moldova, sunt încă acoperite cu plăci de azbociment. Este adevărat că pe casele noi există acum acoperişuri mai moderne, dar pe mai toate anexele gospodăriei azbocimentul este prezent.

Nu toată lumea ştie că, în conformitate cu unele statistici americane, în următorii ani, 300 de milioane de oameni vor muri de boli cauzate de azbest.

Azbestul este forma fibroasă a mai multor minerale naturale. Principalele forme sunt azbestul alb, azbestul bleu şi azbestul brun. Cel mai utilizat şi, din acest motiv, cel mai incriminat în apariţia unor boli este azbestul alb. De reţinut că din materialele cu azbest se pot elibera fibre microscopice, care se depun în plămâni şi care pot provoca boli, uneori la câteva decenii după inhalare.

Azbestul a fost utilizat în mod extensiv în secolul XX, la fabricarea a mai mult de trei mii de produse, printre care textile, materiale de construcţie, izolaţii, garnituri de frână sau cleiuri. Puţină lume ştie că materialele conţinând azbest nu trebuie să fie arse, deoarece prin ardere eliberează fibre de azbest.

Începând din anul 1990, în Europa au apărut reglementări de restricţionare a utilizării azbestului, iar de la 1 ianuarie 2005, ca urmare a unei directive a Comisiei Europene, a fost interzisă total utilizarea şi comercializarea produselor care conţin azbest.

Expunerea la azbest creşte riscul apariţiei cancerului pulmonar

Azbestul este şi rămâne în prezent principalul agent cancerigen la locul de muncă în cele mai multe ţări ale lumii. Mai nou, există voci care argumentează că în America de Nord principalul vinovat de cancer pulmonar este azbestul şi nu fumatul.

Dificultatea majoră constă în aceea că bolile azbestului se declanşează cu mare întârziere şi legătura cauză-efect se realizează mult mai greu. Inhalarea pulberilor de azbest determină o afecţiune pulmonară cunoscută sub denumirea de „azbestoză“. Studiile au demonstrat că expunerea la azbest creşte riscul apariţiei cancerului pulmonar de până la şase ori, dar şi al cancerului căilor respiratorii superioare, al esofagului şi al rinichiului. Categoriile de muncitori cele mai expuse la acest factor de risc sunt constructorii, instalatorii, sudorii, metalurgiştii, mecanicii auto, lăcătuşii. De regulă, trec 10-20 de ani de evoluţie fără simptome, până când apar diferitele forme de cancer cauzate de expunerea la aceste materiale.

Alteori, din cauza expunerilor masive, intoxicaţia cu azbest se manifestă într-un timp scurt, aşa cum s-a întâmplat cu mulţi dintre cei care au participat la evacuarea resturilor de la turnurile gemene de la World Trade Center – New York, 11 septembrie 2001. Se ştie că din cei 14 câini care au lucrat împreună cu pompierii pentru găsirea supravieţuitorilor, opt au murit în timp scurt, ca urmare a intoxicaţiilor cu azbest.

În România, printr-o Hotărâre de Guvern din 15 aprilie 2006, azbestul a fost scos în afara legii. Cu toate acestea, există HG nr. 734/2006 a Guvernului Tăriceanu, prin care se prelungeşte folosirea azbestului: „produsele care conţin azbest şi care au fost instalate sau se aflau în funcţiune înainte de data de 1 ianuarie 2005 pot fi utilizate până la încheierea ciclului de viaţă al acestora. Adică, uneori, pentru alţi zeci de ani.

A existat, este drept, şi un proiect de lege prin care statul îşi propunea să finanţeze înlocuirea tuturor acoperişurilor din azbest. Banii necesari trebuiau să provină din taxa auto, dar se vede treaba că au existat alte priorităţi şi legea nu a mai ajuns niciodată la vot. În acest timp, oamenii continuă să trăiască cu copiii lor expuşi la diverse forme ale acestui periculos material.

Aş vrea să remarc faptul că pentru bolile cauzate de azbest nu există medicaţie. De asemenea, nu avem nici programe de eliminare a deşeurilor şi nici programe de educaţie sau de informare, aşa cum există în alte ţări, unde s-au declanşat deja procese celebre pentru a se obţine daune din partea celor care au permis expunerea îndelungată la concentraţii mari de fibre de azbest.

(prof. univ.dr. Ostin C. Mungiu)


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva sanatatii

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “PERICOLUL AZBESTULUI, folosit inca la acoperisurile caselor din Romania si Moldova

  1. o varianta buna pentru inlocuirea invelitorilor din azbest erau placile de fibrociment fabricate la Bicaz (nu mai stiu cum se numea producatorul). Din pacate am inteles ca fabrica nu mai exista la Bicaz, s-a mutat in Polonia. Din cate stiu era singura din tara care facea placi de fibrociment.

  2. Pericolul inhalarii de fibre de azbest este foarte mare la montarea si la demontarea produselor care contin azbest si mai mic sau nul in perioada in care produsele stau la locul lor. De asemenea, sunt mai periculoase produsele mai poroase, folosite la izolatii, decat azbocimentul care s-a folosit la noi, sub forma de placi compacte la care fibrele sunt inglobate in ciment. Asadar, guvernul Tariceanu nu a gresit; actiunile de demontare in masa a produselor de azbest pot sa fie mult mai periculoase decat demontarea lor pe masura ce constructiile sunt demolate sau renovate.

    Fibrocimentul modern inlocuieste fibrele periculoase de azbest cu alte tipuri de fibre, inofensive (de exemplu celuloza). Marca internationala cea mai importanta este Eternit, care acum cativa ani intrase pe piata si in Romania. Nu stiu daca acea fabrica de la Bicaz a fost a lor.

  3. @ana elisabeta ,

    ati punctul pe I cu ” Pericolul inhalarii de fibre de azbest este foarte mare la montarea si la demontarea produselor care contin azbest si mai mic sau nul in perioada in care produsele stau la locul lor. ” Exact la acest lucru ma gandeam si eu . Domnul profesor universitar ar trebui sa sape in legislatia comunitara si sa gaseasca o lege data IN FOLOSUL , IN BENEFICIUL populatiei . Daca inca nu s-a prins in ce mod gandesc comunitarii , atunci poate ca unele studii si titluri nu au nici o valoare . Nu spun ca ar fi o alarma falsa . Stiu cat de periculos este azbestul dar cum ar fi fost daca guvernul Tariceanu ar fi luat mot-a-mot directiva europeana si ar fi trecut la dezvelirea tuturor caselor si dependintelor ? Ar fi fost o noua masura tip “gripa aviara” de mai mare amploare si ar fi condus la o panicare absurda a populatiei .
    Ii recomand domnului profesor un glob de sticla , poate gaseste dumnealui o modalitate sa-si protejeze si sufletul prin izolare , ca de sfatuitori care ne indeamna la protejarea trupului suntem asaltati zi de zi .

  4. Am mostenit o casa care are niste dependinte acoperite cu azbest. Doresc sa demolez acele dependinte. Constientizez faptul ca nu pot arunca azbestul la groapa de gunoi a orasului. Exista reglementari care sa specifice care este procedura de dezactivare? Cum procedez, unde duc placile de azbest? Se ocupa vreo autoritate centrala sau locala cu aceasta problema? M-ar interesa numarul si data actului normativ, daca se poate. Multumesc.

  5. @Elena ,

    cu usurinta , cred , ati gasi oameni saraci care au nevoie de acele placi pentru a-si inveli vreun bordei in care-si duc zilele . Lasati la o parte panica asta fara rost legata de placile de azbest .

  6. Azbestul este foarte periculos, iar continutul articolului este foarte adevarat. Se imbolnavesc oameni care nu au lucrat direct cu azbest. Mama mea a facut mezoteliom dupa 38 de ani dupa ce s-a mutat din Bicaz. Bolile provocate de azbest sunt acum rare, dar in viitor se vor inmulti, deoarece apar la perioada lunga de la inhalare.

    Din pacate in Romamia accesul la informatie este limitat. In SUA exista fonduri speciale pentru bolile provocate de azbest. Au inteles ca oamenii au fost expusi la ceva foarte toxic. Tratamenul este si el limitat.

    @Fane
    De ce nu iei tu placile? Cum poti recomanda cuiva sa le dea de pomana unor oameni care nu stiu care pot fi consecintele folosirii lor? E o crima sa faci asa ceva in cunostinta de cauza!

    @Eugenia
    In Bicaz era fabrica de azbociment, am rude care au lucrat acolo. Toti oamenii din zona au lucrat acolo, au si casele acoperite de “marea descoperire a sec.XX” si mor fara sa stie de ce.

  7. @AliMa ,

    le-as lua fara probleme , dar s-ar putea ” sa coste daraua mai mult decat ocaua ” . Daca imi sponsorizezi transportul , n-am nimic impotriva 🙂

    In alta ordine de idei , imi pare rau pentru ceea ce i s-a intamplat mamei tale . Dar a compara un caz in care avem niste placi pe acoperis , cu cazul extraordinar al poluarii de la Bicaz de dinainte de `89 ( cand padurea-impropriu spus – din intreaga zona era efectiv cimentata ) , mi se pare absolut copilaresc , asemanator cu izolarea intr-un balon de sticla de frica oricarui microb/virus/agent patogen …

    In privinta accesului la informatie , ce sa zicem , noi , romanii , suntem mai asa , mai la periferia lumii , nu ca SUA , unde umbla toti cainii cu adevarati colaci in coada ( incep sa am oarecare fobie fata de unii evoluatii de voi care sunteti prin alte tari , mai dihai decat aveti voi scarba de prostii , incultii , izolatii de noi din tara ) .
    Este foarte interesant ca imediat ce pleci din Romania , afli instantaneu de ce mor oamenii ? Abia acum imi dau seama cat de batut in cap pot sa fiu , pentru ca eu nu voi afla niciodata raspunsul la aceasta intrebare , voi muri si nu voi sti de ce . Ah , nu , nu vreau sa mor , pana nu voi sti si eu de ce ? As putea , intr-adevar , sa pun aceasta intrebare ingerilor care vor veni sa ma duca la judecata , dar as fi deja mort fara …sa stiu de ce , evident :-).

    Crezi ca o familie care n-are nici un fel de acoperis deasupra capului isi mai face procese de constiinta in privinta placilor de azbociment ? Cu siguranta , nu . Ii intereseaza doar sa nu le mai ploua in casa . Dar , de , cel ce nu stie ce inseamna lipsuri ” stramba nasul si la friptura , d-apoi la malai ” .

  8. exista in Romania cineva sau ceva unde se recicleaza Azbestul ?

  9. MILAN (Reuters) – A billionaire Swiss industrialist convicted for his part in Italy’s biggest asbestos scandal had his jail sentence lengthened to 18 years on Monday, in a ruling campaigners said would set a precedent for work-safety lawsuits.

    Stephan Schmidheiny, found guilty of negligence that led to more than 2,000 asbestos-related deaths, was also ordered to pay millions of euros in damages to local authorities, victims and their families by an appeals court in Turin.

    The former owner of Swiss building material maker Eternit was found guilty in February last year and originally sentenced to 16 years in prison and ordered to pay other damages.

    He was not immediately sent to jail – prison sentences in Italy are often not enforced until appeals processes, which can take years, are exhausted

    The 65-year-old was not in court when the appeals judges rejected his appeal against the sentence and extended it on Monday.

    A spokesman based in Zurich said the industrialist would now take his case to Italy’s top appeals court and dismissed the ruling as “scandalous” and “absurd”.

    The Turin court also dropped charges against Belgian Eternit shareholder and former company executive Jean Louis Marie Ghislain de Cartier de Marchienne, who died on May 21 aged 91.

    A WORLD WITHOUT ASBESTOS

    Relatives of the victims and hundreds of others filled the courthouse, some holding banners reading: “Eternit: Justice!”

    “This verdict encourages the battle by victims and their families for a world without asbestos and without that thirst for profits that sacrifice human lives,” victims’ association Osservatorio Nazionale Amianto said.

    Prosecutors had said Schmidheiny intentionally failed to install measures to prevent workers’ health being affected by asbestos at Eternit’s Italian plants, which closed in 1986.

    More than 6,000 people – including former employees and residents of the four towns where the plants were located – are seeking damages in the case.

    Compensation awarded by the court included 20 million euros to the Piedmont region and 31 million euros to the Casale Monferrato townhall where Eternit had its main Italian plant.

    Prosecutors said the lack of safety measures led to the deaths of more than 2,000 people, mostly from cancer triggered by contact with asbestos, and thousands of other cases of chronic pulmonary disease, tumors and other illnesses over the past four decades.

    They affected workers and residents of Casale Monferrato and Cavagnolo, two hill towns near Turin; the village of Rubiera in northern Italy; and the seaside town of Bagnoli, outside Naples.

    Asbestos fibers became popular from the late 19th century onwards as a way to reinforce cement, often for roofing and cladding, as well as adding sound absorption and heat resistance.

    Asbestos is now banned from building materials in much of the West, but is still being used as insulation in developing countries. The inhalation of asbestos fibers can cause lung inflammation and cancer, and symptoms do not tend to appear for many years.

    (Reporting By Silvia Aloisi; Editing by Andrew Heavens)
    http://news.yahoo.com/swiss-billionaire-gets-18-years-jail-italian-asbestos-165210511.html

  10. Pingback: Zeci de vagoane de tren continand AZBEST CANCERIGEN, aduse din Franta spre dezafectare, FOLOSITE PENTRU TRANSPORTUL CFR CALATORI DIN 2006 (video) - Recomandari
  11. am cumparat un apartament la casa ,in curte exista un spatiu acoperit cu azbociment ,pe langa faptul ca este inestetic,mai este si periculos,cum putem legal sa le dam jos acele placi daca in aceeasi curte locuieste inca o familie care nu permite acest lucru?

  12. Lucrez in Italia de doi ani in domeniu ( pe intelesul tuturor scap italienii de azbest ) . Vreau sa va zic de la inceput ca este foarte periculoasa inhalarea fibrelor de azbest.. In italia mor anual in jur de 100 de persoane din cauza asta..muncesc direct cu acest material. In media nu apare mare lucru, deoarece multi ar schimba acest domeniu, insa pericolul este unul destul de mare. In Italia stai ani buni la puscarie numai daca incerci sa arunci o mica placa de azbociment la gunoi!!!

  13. Vedeti aici cum e cu azbestul si cum se procedeaza la manipularea lui
    http://nazone.ro/2013/11/azbestul.html

  14. Buna seara,

    Va rog frumos, daca stiti, sa recomandati un specialist/ companie care se ocupa cu demontarea placilor ondulate de azbest.
    Multumesc.

    Oana Iegher
    oanaiegher@yahoo.com

  15. Poate cineva sa spuna ce intitutie a facut teste FIBROCIMENTULUI,ca eu unul nu gasesc si inca ceva cei care lucreaza cu azbest UTILIZATI MASTI PROFESIONALE CU O INALTA PROTECTIE CONTRA CHIMICELOR NOCIVE,cred ca azbestul dauneaza si provoaca mai putin cancer decit mancarea care este vinduta la ADULTI SI COPII IN ZIUA DE AZI….etc

  16. Ceva mai de speriat: TOATE gradinile sint practic pavate cu resturi de placi de azbociment. Cu fiecare sapa, grapa sau greblare, acestea se transform in praf inhalat de lucratori.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare