NON-COMBAT IN CAZ DE PROCES INTENTAT DE RMGC STATULUI ROMAN?
Ministrul Economiei, Constantin Niţă, a declarat, joi, că se aşteaptă la un proces din partea companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) privind investiţia de la Roşia Montană, precizând că “oricine se poate îndrepta în instanţă împotriva statului şi câştiga într-un asemenea tip de contract”.
Constantin Niţă a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că se aşteaptă la un proces în instanţă cu investitorul din proiectul minier de la Roşia Montană deoarece “există un contract valabil” şi “oricine se poate îndrepta în instanţă împotriva statului şi câştiga într-un asemenea tip de contract”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
“Cu siguranţă statul român va plăti. Există un contract valabil, oricine se poate îndrepta în instanţă împotriva statului şi să câştige într-un asemenea tip de contract. Prin urmare, ne aşteptăm la un proces din partea Roşia Montană (RMGC – n.r.)”, a spus Niţă.
Întrebat ce a dorit să spună prin afirmaţia “cu siguranţă statul român va plăti” şi cât ar putea plăti statul, Niţă şi-a nuanţat declaraţia, spunând că a vrut să spună că statul va fi dat în judecată.
“Nu pot şti eu cu siguranţă, depinde ce va stabili instanţa. Eu nu sunt instanţa. Cu siguranţă ne va da în judecată, ca să fiu mai clar”, a spus Niţă.
Ministrul Economiei a mai spus că, în cazul unui proces, ministerul va apela la o casă de avocatură deoarece ar putea fi vorba despre un proces internaţional.
“În general, apelăm la o casă de avocatură. Fiind un proces, probabil, internaţional, va trebui să apelăm la o casă de avocatură, evident. Dar, să vedem legea minelor în ce variantă va ieşi, să vedem dacă Mediul va da autorizaţie. Sunt nişte variabile pe care trebuie să le luăm în considerare”, a mai spus Niţă.
Întrebat dacă a avut întâlniri şi discuţii în ultima perioadă cu reprezentanţii companiei Roşia Montană Gold Corporation, Constantin Niţă a spus că nu a avut nicio întâlnire cu cei de la “Roşia Montană”.
Ministrul Economiei, Constantin Niţă, s-a aflat, joi, într-o vizită în judeţul Alba, mergând la Uzina Mecanică şi la Fabrica de armament din Cugir, unde a avut discuţii cu managerii şi reprezentanţii consiliilor de administraţie ale celor două unităţi de producţie armament şi muniţie.
Compania canadiană Gabriel Resources pregăteşte un caz de arbitraj internaţional împotriva României în care va cere despăgubiri de miliarde de dolari, după ce a încercat fără succes în ultimii 15 ani să dezvolte proiectul minier Roşia Montană, potrivit publicaţiei canadiene The Globe and Mail.
Premierul Victor Ponta declara, în 3 mai, că, dacă Gabriel Resources se va îndrepta împotriva României în instanţă pentru proiectul Roşia Montană, se va “bate” pentru interesele statului român, pentru că nu vrea ca acesta, “în loc să încaseze redevenţe şi să aibă locuri de muncă”, să plătească despăgubiri.
“Ne vom apăra, bineînţeles, pentru că eu nu vreau ca statul român, atât timp cât sunt eu prim-ministru, nici cât vor fi alţi prim-miniştri, în loc să încaseze redevenţe şi să aibă locuri de muncă, să plătească despăgubiri. Am plătit şi aşa destule despăgubiri pentru alte lucruri. Însă, mai mult de atât nu pot să comentez, mai ales că înţeleg că va fi vorba de un proces internaţional, şi atunci evident eu mă voi bate pentru interesele statului român”, afirma Ponta.
- RMGC – concedierile sunt de forma. PLANUL COMPANIEI ESTE DE A REVENI IN FORTA IN 2015
- Ministrul Mediului, ATTILA KORODI, despre GAZELE DE SIST: Daca nu isi da acordul comunitatea locala, aceste proiecte industriale n-au nicio sansa/ BASESCU a schimbat placa: acum GAZELE DE SIST nu mai sunt necesare pentru INDEPENDENTA ENERGETICA a Romaniei, ci pentru Republica Moldova!
Pentru o astfel de declaratie contra intereselor statului, a cetatenilor in slujba carora se afla (“Cu siguranţă statul român va plăti. Există un contract valabil, oricine se poate îndrepta în instanţă împotriva statului şi să câştige într-un asemenea tip de contract.”) ar trebui demis imediat…
Astfel de declaratii ne arata ce fel de oameni ne conduc… Cum sa spui o asemenea tampenie? Ai voie sa gandesti asta, dar N-O SPUI in gura mare!
Se pare ca acest Ponta e o sluga si mai credincioasa decat Basescu.
http://anticariatultau.ro/spoliatorii-b4k
Poate e un angajat loial (celor care l-au angajat), nu doar o sluga buna si el serveste cu buna stiinta interesele acelora cu care este in simbioza.
aschia nu sare departe de trunchi.
http://ohanesian.wordpress.com/2014/05/22/popa-securist-ilie-sarbu-dosarul-gugulanul-si-crimele-revolutiei-din-1989/
ce sa facem?! scosi la licitatie toti cei ce neau condus de dupa 89 si pina in prezent si confiscate averile si despagubiti acestia mai sus mentionati, ori sai ia cu ei si sa faca ce vor cu ei , caci nu noi romani am fost de acord cu asa ceva