MOASTELE SFANTULUI ANDREI ADUSE LA BUCURESTI SI PURTATE IN PROCESIUNE (galerie foto)

24-10-2011 2 minute Sublinieri

[nggallery id=8]

Mii de credincioşi şi preoţi participă, luni, în Capitală, la tradiţionala procesiune “Calea Sfinţilor”, organizată cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, după ce dimineaţă au fost aduse în ţară moaştele Sfântului Apostol Andrei.

Sărbătoarea a început luni dimineaţă, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, unde au fost aduse, din Grecia, moaştele Sfântului Apostol Andrei. Delegaţia elenă, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Hrisostom de Patras, a fost întâmpinată, la aeroport de Mitropolitul Olteniei, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, şi de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanu, episcop vicar patriarhal.

Capul Sfântului Apostol Andrei din Patras Grecia a ajuns, în jurul orei 9.00, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti.

Moaştele au fost întâmpinate în Dealul Arsenalului, acolo unde va fi ridicată Catedrala Mântuirii Neamului de către patriarhul Daniel, însoţit de membri ai Sfântului Sinod, dar şi de aproape 700 de preoţi din bisericile Capitalei şi din Ilfov.

La amplasamentul Catedralei Mântuirii Neamului, Patriarhul Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, a întâmpinat Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei.

Preoţii au înconjurat amplasamentul noii catedrale cu moaştele Sfântului Andrei, care apoi au fost puse în biserica construită în două luni şi jumătate, la intrarea în amplasament. Cu această ocazie a fost sfinţită biserica unde a fost instalată o icoană a Maicii Domnului “Prodromiţa”, copie după originalul care se află în Grecia, trimisă în dar de Biserica Ortodoxă Elenă.

După ce Capul Sfântului Apostol Andrei a fost întâmpinat de Patriarhul României s-a pornit în procesiune cu moaştele sfântului şi cu icoana Maicii Domnului – Prodromiţa de la Muntele Athos.

Este un eveniment major în viaţa bisericii noastre. Biserica poartă hramul Învierea Domnului în amintirea celor cinci biserici distruse sau mutate din această zonă în timpul regimului comunist pentru construirea Palatului Parlamentului“, a spus Prea Fericitul Daniel în cuvântul de învăţătură rostit cu ocazia sfinţirii bisericii.

Patriarhul a susţinut că acest paraclis provizoriu a fost ridicat pentru lucrătorii care muncesc pe şantier  dar şi pentru pelerinii care vor vrea să vadă stadiul lucrărilor noii catedrale.

Sfinţirea Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului

Potrivit acestuia, aducerea la Bucureşti pentru prima dată a moaştelor Sfântului Apostol Andrei – ocrotitorul Greciei, dar şi al României – reprezintă o binefacere pentru toţi credincioşii.

Construirea acestei biserici este o lucrare de dreptate pentru distrugerea celor cinci din timpul comunismului. Am adus un monah de la Sihăstria care a construit mai multe biserici. Trebuie să menţionăm că biserica a fost construită numai din sponsorizări. Vă doresc tuturor ierarhilor această şansă“, a adăugat patriarhul României

Procesiunea Calea Sfinţilor

După sfinţirea bisericii, pelerinii au plecat spre Dealul Patriarhiei unde preoţi purtând moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi a Sfântului Apostol Andrei au participat la o slujbă religoasă. Ulterior, la moaştele aşezate în baldachinul special amenajat în apropierea bisericilor credincioşii să vor putea închina până vineri.

Moaştele Sfântului Apostol Andrei vor rămâne în Capitală până pe 28 octombrie, după care vor fi duse la Sibiu şi Alba-Iulia, cu prilejul proclamării solemne a canonizării mitropoliţilor Andrei Şaguna şi Simion Ştefan.

Patriarhul Alexandriei şi al Africii – vizită frăţească la Bucureşti

Un alt moment important al sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou este sosirea la Catedrala patriarhală a delegaţiei Patriarhiei Alexandriei, condusă de Preafericitul Părinte Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi, care efectuează o vizită frăţească în Patriarhia Română.

Pe toată durata sărbătorii, reprezentanţii birourilor de asistenţă socială din cadrul celor trei protopopiate ale Capitalei pregătesc pachete alimentare, pe care le vor oferi pelerinilor. Echipe de voluntari formate din medici de diferite specialităţi, asistenţi medicali, studenţi la medicină şi membri ai Crucii Roşii vor oferi asistenţă medicală la punctele de prim ajutor amplasate pe Dealul Patriarhiei. Pentru situaţii de urgenţă va fi prezent şi un echipaj al ambulanţei. (Elvira Gheorghiţă)

 

[nggallery id=3]


Categorii

1. DIVERSE, Ierarhi greci, Ierarhi romani

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “MOASTELE SFANTULUI ANDREI ADUSE LA BUCURESTI SI PURTATE IN PROCESIUNE (galerie foto)

  1. Unde se afla, mai exact, moastele Sfantului Andrei? La Patriarhie, pe Dealul Mitropoliei?

  2. Pingback: PROGRAMUL SARBATORII CUVIOSULUI DIMITRIE CEL NOU BASARABOV, 2011. Cinstitul Cap al Sfantului Apostol Andrei la Bucuresti, Sibiu si Alba-Iulia (VIDEO)
  3. Vreau sa va intreb, cu tot respectul, n-am nimic impotriva cultului moastelor, insa nu inteleg de ce nu se pastreaza moastele intregi, de ce in unele cazuri se fragmenteaza si se despart? Mi se pare o lipsa de consideratie fata de “trupul” celui care a fost prezent printre noi si care acum exista prin rugaciune.

  4. ma mir cum de nu ati sous nimic de rau impotriva bisericutzei sau a ierarhilor ,in acest post…poate e loc de indreptare si pt moderatorii acestui site…
    un raspuns nu ii dati acestuia ce intreaba despre sfintele moaste, dar daca se poate,in loc sa i-l luminati, mai mult i-l bagati in intuneric si pe deasupra mai loviti si in ierrahi si in Biserica…sunteti de tot….

  5. @ Victor:

    Probabil, din cauza rautatii si a orbirii, foarte nimerite, nu-i asa, “in acest post”, ati ajuns sa confundati acest site cu siteuri anti-ierarhi gen saccsiv et co. In rest… Dumnezeu sa va ierte! Va mai ingaduim sa scrieti aici cand o sa aveti si ceva adevarat, ziditor si bun de spus. Altceva decat rautati gratuite si diversiuni, scriind la postari de acum 4-5 luni. Pana una-alta, sunteti prima persoana care a aruncat cu vorbe veninoase in comentarii de cand a inceput Postul Mare. Asta spune totul despre bunele intentii si bunul duh cu care ati intrat. Mergeti cu bine unde doriti!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare