PROGRESISM, DEMOCRATIE, VALORI OCCIDENTALE? Tinerii liberali din SUEDIA vor LEGALIZAREA INCESTULUI si a NECROFILIEI. România își aduce contributia prin FILMUL ”ILEGITIM”, despre o RELATIE INCESTUOASA, premiat la nivel international…

1-03-2016 4 minute Sublinieri

incest suedia

  • Active News:

După poligamie, tineretul liberal din Suedia cere legalizarea incestului și a necrofiliei de la vârsta de 15 ani

Aripa tânără a principalului partid liberal din Suedia, Folkpartiet liberalerna (Partidul Liberal al Poporului), a anunțat că „face un pas înainte” în politică și a cerut legalizarea incestului și a violului cadavrelor.
Tineretul Liberal al Suediei (LUF) și-a ținut la Stockholm convenția anuală, pe care a încheiat-o cu un apel la legalizarea incestului de la vârsta de 15 ani și a relațiilor sexuale cu cadavre umane (necrofilia).
“Legea nu ar trebui să țină cont de morală” și „fiecare are drept să decidă asupra propriului corp” – sunt argumentele servite în sprijinul acestei moțiuni.

„Nu ne plac cei care țin cont de morală”, a declarat liderul Tineretului Liberal, Cecilia Johnsson, într-un interviu pentru cotidianul Aftonbladet. „Suntem organizația de tineret și rolul nostru este să gândim un pas mai departe”. “Liberalii” au avut în vedere să nu rămână mai prejos decât alți „vizionari politici”, colegii lor din tineretul „conservator”, care au solicitat anul trecut legalizarea poligamiei.

Johnsson a declarat că, deși cele mai multe dintre societăți văd practicile astea ca fiind dezgustătoare, astfel de acte nu ar trebui să fie scoase în afara legii de către guvern.

„Am înțeles că aceasta poate fi văzută ca ceva neobișnuit și dezgustător, dar legislația nu se poate baza pe ceva ca fiind dezgustător”, a spus ea, potrivit culturavietii.ro.

În conformitate cu această moțiune, doi frați care consimt și au vârsta de minimum 15 ani ar trebui să se poată angaja în relații sexuale. De asemenea, relațiile sexuale cu un cadavru uman ar trebui să fie permise, cu condiția ca decedatul să-și fi dat permisiunea scrisă înainte de moarte.

Propunerea grupului de tineret a fost dezavuată de foști și actuali membri ai partidului.

„Tineretul Liberal din Suedia se concentrează pe publicitate, dar se concentrează mai greu pe problemele care determină și viitorul nostru, al Suediei”, a declarat fostul deputat liberal Carl B. Hamilton, citat de ziarul britanic Daily Mail.

De decenii, „liberalii” din Suedia au fost principalii promotori în establishment-ul politic ai homosexualității, avortului și secularizării.

Iulian Capsali: Necro, homo, zoo, pedo, numai sex în “familie” să fie

Citesc comentariile de la o postare a unui prieten în care atacă problema abjecției din Vest, acolo unde tineretul liberal suedez vrea legalizarea necrofiliei și a incestului.

Numai când citești așa ceva ți se încrețește pielea pe tine de dezgust. Am crezut inițial că asta este reacția firască. Ei bine, nu.

Există opănmainzi români, “tineri frumoși și liberi”, care văd în necrofilie o chestiune discutabilă (nu există acceptul unei părți) iar nu condamnabilă (un dement poate să-și lase cadavrul pentru sex prin testament notarial).

În schimb, la incest e totul în regulă, acceptul părților fiind prezumat. Evident, discuții sunt asupra vârstei consimtamântului, care poate varia…

Un lucru este cert: că odată deschisă Cutia Pandorei prin impunerea, în lumea “civilizată”, a deciziilor ce ocolesc sufragiul public, decizii luate de un for restrâns (Parlament, Curte Constituțională etc) în ciuda voinței populare, tot edificiul civilizațional creștin este în implozie totală.

Ca exemplu concludent, din 31 de state ale SUA în care au avut loc referendumuri pentru căsătorie, în absolut toate cetățenii au decis că doar uniunea bărbat si femeie poate fi numită astfel, dar Curtea Supremă a impus de curând “familia” homosexuală în toată țara.

În Italia zilele trecute parteneriatul homosexual a fost votat (mai putin dreptul de a înfia copii, așa cum au cerut parlamentarii catolici – “compromisul” făcut ca legea să treacă), chiar dacă ieșiseră în stradă milioane de oameni la Roma, acum o lună. Despre subiectul Grecia am scris deja.

În fond și la urma urmei, de ce nu se pot căsători cinci femei cu trei bărbați, trei bărbați cu alți doi bărbați, un bărbat cu o vacă, o femeie cu propriul fiu, un narcisist cu el însuși?

De altfel, susțin de mai multă vreme că nu libertatea homosexualilor este în discuție când se fac presiuni, inclusiv la nivel de ambasade, ca să fie acceptate “măcar” parteneriatele civile între persoanele de același sex. Chiar activiști la vârf au recunoscut că homosexualitatea acceptată (de fapt, impusă) ca normă socială, deci implicit dreptul de a se căsători și de a înfia copii, vrea să distrugă complet NOȚIUNEA de Familie.

Orice este de acum posibil si acceptabil societal.

Constatarea tristă este că, iată, pe rețelele de socializare Omul Nou a început să-și ițească ideile radicale și pe la noi.

Noțiunea de Familie NU trebuie să fie negociată! Așa cum nici diferența dintre sexe nu trebuie să fie suprimată prin demonica teorie gender, în care se afirmă că sexul este impus copilului de către cutumele religioase, culturale etc, nelăsând loc individului de a se exprima liber, de a-și descoperi – vai! – neîngrădit, propria identitate sexuală. Probabil că știți deja că grădinițele gender sunt experimentate în țările nordice, aceste adevărate laboratoare ale Minunatei Lumi Noi.

În toate aceste relativizări făcute viclean, pas cu pas, noi, creștinii, simțim lesne cum emană prin veșmintele colorate viu, ca un curcubeu, duhoarea antihristică.

Modificarea articolului din Constituție prin care definim limpede Familia este, în aceste condiții, nu numai necesară, ci stringentă.

Acum, când Statul este confiscat de forțele globaliste, nu ne-a mai rămas decât Biserica și Familia.

Urgia pornită împotriva acestor două ultime bastioane ale rostului nostru în acesta lume, graba cu care se operează modificări semiotice în structurile intime ale umanității persoanei, toate acestea sunt semne că asistăm la asaltul final împotriva Creației dumnezeiești.

Însă noi nu uităm că Biserica nu va fi biruită nici de porțile iadului – așa cum o afirmă chiar Domnul Hristos (Matei 16;20), iar “limita” creștinului este Veșnicia.

Singurul film românesc la Festivalul Internațional de la Berlin este și unul dintre cele mai provocatoare

Singurul lungmetraj românesc din selecția Berlinale 2016, „Ilegitim”, se anunță a fi unul din cele mai provocatoare filme din ultimii ani. Producția independentă în regia lui Adrian Sitaru, ce va avea premiera mondială pe 13 februarie, la Zoo Palast Berlin, spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă. „Nu incestul mă interesa în mod prioritar, ci o poveste de iubire dificilă, imposibilă, ipocrizia și propriile prejudecăți privind această situație. M-a inspirat în primul rând lucrul cu actorii apoi, cum ziceam mai sus, propriile dileme și prejudecăți”, se destăinuie regizorul Adrian Sitaru, pentru EVZ.

Subiect îndrăzneț

Pentru protagoniștii din „Ilegitim”, limita dintre moral și legal nu a existat niciodată, nici măcar în cazul unui avort. Producția va fi proiectată în cadrul celei mai îndrăznețe secțiuni a festivalului: Berlinale Forum. „Am avut reacții foarte bune la primele vizionări private, așa a și apărut co-producătorul francez care este și distribuitor, și care pur și simplu s-a îndrăgostit de film și ne-a presat să nu-l abandonăm. A existat această opțiune fiind un film independent, făcut fără susținerea CNC, deci cu puțini bani. Nu știu dacă publicul german este mai pregătit, știu însă că în Germania există în societate acest subiect controversat. Îmi amintesc de un caz din Germania despre care am citit și în presa noastră chiar în timpul filmărilor, despre relația a doi frați ce trăiau împreună și își doreau să se căsătorească, să fie o familie normală”, mai povestește Sitaru.

Filmat în 14 zile

Din distribuție mai fac parte Adrian Titieni, dar și actori neprofesioniști din cadrul școlii de actorie InLight. În România, „Ilegitim” va avea premiera pe 18 martie 2016. „Filmările au avut loc pe parcursul a două săptămâni, timp în care actorii au fost 24/24, 7 zile din 7 în pielea personajelor. Însă pentru această perioadă relativ mică de filmare ne-am pregătit mai mult de un an”, a adăugat Sitaru.


20-ilegitim-poster


Categorii

1. DIVERSE, Cultura desfraului, Iulian Capsali, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Suedia

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “PROGRESISM, DEMOCRATIE, VALORI OCCIDENTALE? Tinerii liberali din SUEDIA vor LEGALIZAREA INCESTULUI si a NECROFILIEI. România își aduce contributia prin FILMUL ”ILEGITIM”, despre o RELATIE INCESTUOASA, premiat la nivel international…

  1. Intre timp,”Spotlight” catiga Oscar-ul .

  2. Va trebui boicotat! Sa ruleze in sali goale. Pentru unii romani, mizeria asta poate trece drept ceva “indraznet”, dar in Germania da bine, e in trend. Regizorasii s-au prins ce merge, ce tip de subiecte se premiaza. Aceeasi politica a pasilor marunti care se aplica in toate. A avut succes cu homosexualitatea. Nu tot prin filme s-a cistigat simpatia, iar mai apoi adeziunea publicului pentru genul asta de deviatie? Asa cum am mai spus, urmeaza dezincriminarea pedofiliei. Incepe cu incestul, o grozavie transpusa cinematografic in povesti emotionante de “dragoste”. Se continua cu scaderea virstei pentru “consimtamintul liber”, poarta deschisa pentru abuzuri asupra copiilor.
    Da, ultima reduta este familia, dar mai cu seama COPILUL! Recomand si eu romanul “A doua cruce” de Ieromonah Paulin Iluca.

  3. @ Daciana:

    Se gaseste pe undeva cartea parintelui Paulin?

  4. Admin,

    Eu mi-am cumparat-o de la un magazin tip librarie de carte duhovniceasca. A aparut la editura Accent Print, Suceava, 2015.
    Daca nu dati de ea, va trimit eu un exemplar prin posta.

  5. Despre Ilegitim… Hai, e un producator, care da banii, gaseste un regizor care accepta, acestia cauta un scenarist. Dar acolo avem actori, operatori de imagine, masinisti, costumieri, specialist in machiaj, postproductie, sunetisti, pana la femeia de serviciu care le face curat. Ca unii sunt ahtiati dupa bani, ca altii sunt …. [fara cuvinte], dar toti, toti…!?
    Si stiti ce ma gandesc, ca toti acesti, acesti … [n-am cuvinte] cand au o nevoie se duc la biserica si cer sa li se faca si desfaca. Dom’le, parinte Patriarh, Sfant Sinod, inaltpreasfintiile voastre, preacucernici parinti, da’ pe astia nu-I da nimeni afara din Biserica? In vazul tuturor si in gura mare? Eu unul m-am saturat de povestea aia cu barna, ca fratele, ca cine sunt eu sa judec, daca mai stam mult cu infectia asta in corp, o sa se intinda de nu o sa mai ai ce-i face. Poate ca Biserica lui Hristos nu va fi biruita, dar nu stiu daca e valabil si in Romania, poate pe alte meleaguri. Ce sa fac, sa plec si eu acolo?

  6. Pingback: “IN ROMANIA AZI AVEM DOAR LIBERTATEA COLIVIEI. Suntem supuși unei politici de defrişare a economiei ţării”. GHEORGHE PIPEREA: ”Suntem victimele unui NOU TIP DE CATEHISM GLOBAL, care ne impune SĂ NE DESPRINDEM DE RĂDĂCINI, inclusiv de
  7. Asa e, s-au prins ce filme idioate sa mai faca,stiind ca o sa-i sustina te miri cine. Culmea ca apar niste premii pentru productii ce nu merita, doar ca ating teme din agenda sistemului ticalosit international, care se bucura si rasplateste o productie care sustine ceea ce nu e normal, aidoma mintii lor ratacite. Daca ar ramane ei asa, dar vor sa dea si altora boala de care sufera si binenteles ca premiaza pe cei care-i “ajuta” in raspandirea unei ideologii bolnave facute pt a crea niste generatii ciudate, inconstiente, in contradictie totala cu felul in care a fost dotat sa gandeasca omul.
    Legat de tinerii ce nu merita nici titlul asta, ce se poate zice, sunt victimele agresive a ceea ce li se ofera.
    Mecanismul de reactie al polulatiei de a nu vota, pe cine abereaza, nu functioneaza. Partidele nu se tem de reactia oamenilor scarbiti de ce poate debita unul dintre ei.
    Ca e ceva putred prin tarile astea nordice rupte de realitate, asta e clar, dar poate trebuie schimbate raporturile intrebandu-ne daca e ceva normal pe acolo.
    Calmul si disciplina, zambetul si cautarea respectarii unei etichete a gesturilor, (ceea ce nu avem noi) nu sunt suficiente sa te faca sa gandesti normal, sa te abati de la o acceptare prosteasca, a ceea ce vine de la conducere sau de la cineva rau intentionat, sugerat prin filme sau idei ale unor asa zise vedete.
    Lipsa unor repere indusa de politic se poate observa la ei, asa cum sustinea un documentar despre slabirea crestinismului in anglia ca avea drept cauza politicienii de acolo, plini de ura impotriva credintei crestinilor. Cat rau pot face acei alesi, se vede in ce au facut pana acum, cat au distrus constiinta crestina in tari care in trecut reprezentau oaze ale normalitatii, in care valabilitatea unei fapte se vedea prin comparatia facuta cu legile date de crestinism.
    Acum nu mai e asa. Cei care se nasc intr-o lume de aceset fel nu stiu ca e gresit ce li se induce. Doar parintii copiilor ii mai pot intrepta catre ceva normal si asta se vede prin atacul sistemului la adresa lor, ajungandu-se la absurda idee, ca copii sunt ai statului… nu ai parintilor, nimic mai aberant, mai agresiv, mai indreptat impotriva drepturilor omului.
    Pacat ca si la noi se gasesc mereu dintre cei care sustin ideile gresite ale sistemului, iar daca fac si un film care raspandeste idei gresite… ajung din pacate sa fie rasplatiti de sistemul bolnav, ce i-a format. .

  8. Pingback: SUEDIA DEMENȚEI, IMPOTENȚEI STATALE si a REEDUCĂRII OFICIALIZATE, in numele “egalitatii”, “integrarii” si multiculturalismului. De la TOLERANTA TOTALA FATA DE VIOLURI SI INCENDIERI DE MASINI pana la ELIMINAREA CRUCII DIN “
  9. Pingback: Cazul suedez – modus operandi pentru implozia Europei intregi? COLAPSUL “CONTROLAT” AL STATULUI SUB ASEDIUL INFRACTIONALITATII PROTEJATE DE CORECTITUDINEA POLITICA pana la criminalizarea ca “rasisti” a cetatenilor normali, EN
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare