Radu Golban despre BNR ca Banca ANTINATIONALA a Romaniei, MINCIUNILE lui Mugur Isarescu, DATORIA GERMANIEI fata de Romania si AUSTERITATEA impusa PERIFERIEI europene

7-05-2013 2 minute Sublinieri

golban

  • Realitatea.net:

Radu Golban îl atacă dur pe Mugur Isărescu: “Un expert n-ar trebui să mintă cetățenii”

Radu Golban este un român stabilit în Basel, Elveţia. Doctor în economie, el a descoperit în timp ce îşi făcea documentarea pentru teza doctorală că Germania are o datorie istorică către Banca Naţională a României: peste 18 miliarde de euro. Radu Golban a spus la REALITATEA TV, în cadrul emisiunii JOCURI DE PUTERE, moderată de Rareş Bogdan, că în timp ce toate ţările caută să aibă o valută ieftină pentru a-şi promova exporturile, România caută să aibă un leu puternic ca să se califice ca bun importator.

“Eu i-aş spune Banca Anaţională a României. Toate ţările caută să aibă o valută ieftină pentru a-şi promova exporturile. Noi căutăm să avem un leu puternic ca să ne calificăm ca buni importatori. Un leu puternic nu înseamnă altceva decât să exportăm forţă de muncă. Am auzit “Ţine leul tare!”. O ţară nenaturală, precum e România, cu un deficit pe balanţa comercială, care importă mai mult decât exportă nu poate avea o valoare mai mare. Noi vrem să ne calificăm ca buni importatori şi mâine”, a explicat economistul.

Radu Golban a spus că “un expert (n.red.) să nu ar trebui să aibă tupeul să mintă cetăţenii”, căci printr-un leu puternic nu facem decât reîmpatrierea profiturilor companiilor din străinătate şi crearea a noi locuri de muncă tot în străinătate.

Radu Golban: Germania şi-a plătit datoriile de război faţă de Uniunea Sovietică cu averea din România

Radu Golban este doctor în economie şi a descoperit în timp ce îşi făcea documentarea pentru teza doctorală că Germania are o datorie istorică către Banca Naţională a României: peste 18 miliarde de euro. Invitat în cadrul emisiunii Jocuri de Putere, de la REALITATEATV moderată de Rareş Bogdan, acesta a declarat că Germania şi-a plătit datoriile de război faţă de Uniunea Sovietică, transferând averea pe care o avea în România.

“Noi toţi am auzit de SOVROM-uri. Printr-un tratat, toată averea Germaniei în România a fost transferată Uniunii Sovietice. Aşa şi-a plătit datoriile de război faţă de Uniunea Sovietică”, a precizat Radu Golban la REALITATEA TV.

Acesta a explicat că prin structura economică de integrare, Germania şi România au înfiinţat societăţi germano-române, prin care ţara noastră să administreze, să controleze, să livreze produse ca aliat al Germaniei. “Aceastea au fost transferate în Sovrom-uri. Noi, după război, am plătit 300 de milioane de dolari pentru propriile datorii faţă de Uniunea Sovietică, dar ceea ce s-a făcut din Sovrom-uri a compensat un fond German“, a spus economistul Radu Golban.

Radu Golban, despre DATORIA ISTORICĂ a Germaniei către România: “E un subiect ingrat”

Invitat la REALITATEA TV, în cadrul emisiunii Jocuri de Putere, moderată de Rareş Bogdan, economistul a spus că subiectul este evitat deoarece reprezintă o problemă politică. “Ţările mici nu au puterea politică de a articula această problemă”, a spus acesta.

Datoria istorică a Germaniei către România, spune Radu Golban, este un “subiect ingrat”. “Este un subiect ingrat. Şi Grecia se află într-o situaţie similară. Ţările mici nu au puterea politică de a articula această problemă. Şi este o problemă în primul rând politică“, a spus economistul.

Economistul a precizat că problema nu se pune din punct de vedere juridic, ci din punct de vedere politic. De fapt, acesta ar putea constitui un precedent care ar putea încuraja şi alte ţări mici.

Cât despre cum ar putea returna Germania banii României, acesta a precizat la REALITATEA TV că nu se aşteaptă să fie plătită, ci doar recunoscută. “Nu am susţinut ideea în forma unui transfer bancar, ci un transfer moral. Vorbim de o contabilitate corectă şi onestă între prieteni. Germania are o responsabilitate morală faţă de România”, a spus Radu Golban la REALITATEA TV.

Acesta mai spus că singura ţară care şi-a recuperat banii din Germania, a fost Elveţia. “În 1956 a recuperat 60% din disponibilul de la Casa de Compensaţii”, a spus Radu Golban.

Problemele din zona euro, similare cu cele ale Germaniei în timpul celui de-Al Treilea Reich

Radu Golban a explicat în cadrul emisiunii Jocuri de Putere de la REALITATEA TV, moderată de Rareş Bogdan că problemele din zona euro sunt similare cu cele cu care s-a confruntat Germania în timpul celui de-Al Treilea Reich. 

Problemele din zona euro sunt similare cu problemele economice pe care Germania a avut în cel de-Al Treilea Reich, este de părere economistul Radu Golban. Acesta a spus că introducerea mărcii germane în ţările ocupate a reprezentat şi atunci o problemă.

“Unul dintre experţii germani, explica de exemplu în cazul Poloniei, când au introdus marca germană că a crescut simpatia faţă de germani, dar banii vărsaţi se întorceau tot în Germania. Aşadar, şi-au pus problema ca inflaţia generată să rămână numai în Polonia. Asta se traduce prin austeritate. Astfel, i-a transmis Poloniei că trebuie să combată inflaţia prin impozite.

Important este să fie un sistem monetar bazat pe cursuri fixe. Eu acuz Germania nu de cele mai bune intenţii, acuz pentru că vor a implenta un plan care nu cred că asigură bunăstarea ţărilor de la periferie”, a spus Radu Golban la REALITATEA TV.


Categorii

1. DIVERSE, Bancherii, bancile, BNR, abuzurile bancilor, Germania, Radu Golban, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “Radu Golban despre BNR ca Banca ANTINATIONALA a Romaniei, MINCIUNILE lui Mugur Isarescu, DATORIA GERMANIEI fata de Romania si AUSTERITATEA impusa PERIFERIEI europene

  1. Pingback: RADU GOLBAN despre Romania in CAMASA DE FORTA a UNIUNII EUROPENE (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  2. Pingback: STAPANII DE LA FMI. Adevaratul guvern al Romaniei si PLANUL ELABORAT AL INGENUNGHERII ECONOMICE a tarii. CAZUL TAROM si tactica “MANAGEMENTULUI PRIVAT” LA COMPANII DE STAT [VIDEO]/ Radu Golban: ROMANIA SI ALTERNATIVELE LA CORSETUL UE [carte pd
  3. Pingback: RADU GOLBAN despre AMPRENTAREA SI UMILIREA romanilor, Elmar Brok si Germania in Europa, PSEUDO-ELITA ROMANEASCA dusmanoasa fata de propriul popor (VIDEO) - Recomandari
  4. Pingback: ISARESCU – UNS EURO-GUVERNATOR AL COLONIEI IN MOD OFICIAL. Proiectul infiintarii Comitetului de Supraveghere Macroprodentiala ce va emite DIRECTIVE pentru GUVERN | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare