RAZBOIUL NEOCOLONIAL PENTRU GAZELE DIN MAREA NEAGRA. Presiuni din partea SUA si Austriei din cauza legii offshore. Liviu Dragnea anunta OUG de modificare a legii. In viitorul apropiat, factura de la intretinere se va dubla!

• Hotnews:

Hans Klemm: Legea offshore a fost adoptată cu încălcarea principiilor transparenței și negocierii. Este îndoielnic 

Ambasadorul american Hans Klemm a criticat sâmbătă modul în care Parlamentul a adoptat Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, el spunând că au fost încălcate toate principiile transparenţei şi negocierii şi că “este îndoielnic”, transmite news.ro.

El a făcut referire la investitorii americani, prezenţi în fiecare sector economic din România, şi a spus că a îndemnat mereu Guvernul să fie mult mai predictibil și transparent.

“Săptămâna trecută, spre exemplu, Parlamentul a adoptat o nouă lege privind exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Preşedintele nu a promulgat-o încă, aşa că trebuie să am grijă. Dar această lege a fost prezentată prima dată spre vot, luni, la ora 15.00, şi adoptată la 22.00. A fost foarte rapid, dar a încălcat toate principiile transparenţei şi negocierii. Este îndoielnic”, a declarat Klemm.

Pe de altă parte, întrebat dacă forţele democratice ar trebui să intervină în privinţa legilor justiţiei din ţările membre NATO sau UE, ambasadorul american a declarat: “România încearcă să îşi consolideze instituţiile democratice, inclusiv un sistem judiciar independent. În anumite momente, când am fost îngrijoraţi, am încercat, în privat, dar şi public, să ne facem cunoscute grijile. Recent, legat de securitatea cibernetică, terorism şi crima organizată”.

Hans Klemm a fost prezent sâmbătă la Festivalul de Film şi Istorii Râşnov, unde a participat la o dezbatere alături de Michele Ramis, ambasadoarea Franţei, şi Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei.

Dragnea confirmă că legea offshore va fi modificată prin ordonanță de urgență

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, duminică seară, că se poartă discuții pentru o posibilă Ordonanță de Guvern pentru legea off-shore, el precizând că prevederile din lege nu sunt bine definite în anexe și nu sunt clare.

“Se fac discuții acum pentru posibile ordonanțe de guvern pentru Legea off-shore. Eu am spus, chiar în seara zilei respective, după adoptarea legii, în comisia de specialitate din Camera Deputațiilor, s-au făcut modificări până în ultimele minute. Ceea ce este în lege nu este bine definit în anexe, nu sunt foarte clare”, a declarat, duminică, Liviu Dragnea, la România Tv.

Liderul PSD a precizat că prin această lege România trebuie să-și câștige independența energetică.

“Vrem să și punem în lege că nu se schimbă acea cotă de 50%. Pe mine mă interesează ca ceea ce s-a decis politic ca principiu să fie puse foarte clar, riguros, în formule, în texte, pentru ca pe viitor să nu existe un dubiu care să poată fi exploatat de rea credință. Vorbim de zeci de miliarde pe care trebuie să le câștige statul român și câștigarea pentru prima dată a independenței energetice a României”, a mai spus Liviu Dragnea, citat de Mediafax.

Pe 9 iulie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care stabileşte măsuri pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, cu 175 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 30 de abţineri. Iniţiativa legislativă adoptată de deputați reglementează modul de implementare a operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere off-shore.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunţat înainte ca deputaţii să voteze iniţiativa, că proiectul de lege a suferit modificări în comisie, astfel că nu va fi adoptat în forma adoptată deja de Senat. Printre modificările adoptate de comisie şi preluate de Camera Deputaţilor se numără şi cea referitoare la producţia de gaze care va fi tranzacţionată pe piaţa din România, care a crescut la jumătate, în loc de 30% cum era prevăzut iniţial. De asemenea, o altă modificare adusă de comisie şi adoptată de Camera Deputaţilor, se referă la introducerea sumelor încasate din revedențe și impozite suplimentare, care vor alimenta fondul special creat prin ordonanța parteneriatului public-privat.

• Horatiu Pepine/ DW: Războiul surd al gazelor

Vizita de miercuri a ministrului de externe al Austriei la București a fost înconjurată de zvonul persistent că e prilejuită de legea exploatărilor offshore adoptată recent în Parlamentul de la București. Sefa diplomației de la Viena, Karin Kneissl, a avut întâlniri la nivelul cel mai înalt, cu președintele, cu prim-ministrul și cu ministrul de externe, dar din comunicatele oficiale nu răzbate aproape nimic relevant. Cu o excepție: ministrul de externe Teodor Meleșcanu a făcut câteva precizari care sunt inevitabil corelate cu subiectul operațiunilor din România ale companiei austriece OMV: ”Austria rămâne în continuare al doilea mare investitor străin pe piaţa românească şi suntem interesaţi, în continuare, de atragerea de noi investiţii austriece în România, în condiţiile în care ţara noastră oferă oportunităţi într-o varietate de ramuri industriale, dar şi un cadru legislativ prielnic pentru companiile străine.”(mae.ro)

De fapt problema aflată în dispută este tocmai cadrul legislativ pentru companiile străine. Parlamentul a votat o lege care mărește progresiv impozitele în funcție de prețul gazului și care obligă companiile să vândă jumătate din producție pe piața românească. Nu putem aprecia grila de impozitare foarte complicată și care presupune o cunoaștere intimă a industriei extractive și a pieței gazului, dar prin comparație cu forma inițială care acorda industriei gratificații ieșite din comun, legea votată propune o împărțire mai echilibrată a profitului.

După adoptarea legii, petroliștii s-au declarat nemulțumiți, fapt care a fost la orginea speculațiilor privitoare la misiunea ministrului de externe Karin Kneissl. Cu siguranță că nu vom obține o confirmare oficială, dar se vede în schimb cu ochiul liber că s-a declanșat un război subteran între guvern și OMV. Căci joi ministrul de finanțe Eugen Teodorovici anunța că pe ordinea de zi a Guvernului se află într-o primă lectură un proiect de Hotărâre pentru reducerea prețului la gaze la 55 lei/Mwh și plafonarea la acest nivel. Plafonarea prețului fusese anunțată anterior la un post de televiziune de Darius Vâlcov, consilier al primului-ministru care semnala prețul exorbitant practicat de OMV, în ciuda faptului că beneficiază de condiții de impozitare neobișnuit de favorabile. Anunțul de joi al ministrului Eugen Teodorovici a confirmat că ne găsim într-o situație de criză. Lovitura intempestivă aplicată OMV pare a fi nu o măsură dinainte gândită, ci un răspuns la presiunile pe care compania le exercită asupra guvernului după adoptarea legii offshore.

Fără să anticipăm, putem face câteva conjecturi. Companiile extractive (Exxon și OMV) lăsaseră să se înțeleagă că ar putea abandona exploatarea, dacă românii nu le satisfac condițiile. Și totuși niciuna dintre ele nu a făcut niciun anunț explicit în această privință. Iar dacă este adevărat că OMV a inițiat presiuni asupra guvernului ca să modifice legea prin ordonanță de urgență, atunci înseamnă că petroliștii nu sunt cu adevărat pregătiți să părăsească terenul, încercând să joace pe mai departe. Dar insistența aceasta trădează și faptul că, la rigoare, ar accepta să continue și în condițiile legii votate. Totul depinde, evident, și de capacitatea de rezistență a guvernului și a președintelui României, care la promulgare va avea un cuvânt de spus.

Președintele ar putea retrimite legea la parlament, așa cum făcuse la începutul mandatului cu un proiect referitor la exploatările forestiere împotriva căruia protestase compania Holzindustrie Schweighofer, care deține în România, la fel ca OMV, o poziție dominantă. E adevărat că parlamentul poate revota legea în aceeași formă, dar redeschiderea discuției ar fi totuși o victorie importantă a industriei extractive, care speră în răsturnarea votului.

E o situație complicată, iar România pare să fie complet singură. Doi mesageri americani, în ordine crescătoare a importanței lor politice, și apoi un comisar european au îndemnat insistent România să adopte o lege îngăduitoare față de companiile extractive, cu argumentul ”securității energetice” europene. Singura țară care i-ar putea fi aliată, cel puțin pe jumătate, ar fi Ungaria, care are interesul vital de a iniția importul de gaz din România, depinzând însă de conducta (BRUA sau BRU) construită pe teritorul românesc, ca și, evident, de începerea exploatării în Marea Neagră.

Dar nerăbdarea ungurilor – și poate ambiția lor exagerată de a deveni o putere regională prin importul și depozitarea unei mari cantități de gaze – au tulburat grav ambianța, prilejuind o ațâțare a resentimentului antimaghiar. Ungurii au greșit crezând inițial că românii se vor supune docil sugestiilor americane, încât ar fi în beneficiu reciproc să-și revizuiască poziția și să înceteze criticile la adresa României, oferind acesteia o susținere discretă. Cel puțin în relația cu Austria, românii și ungurii s-ar putea regăsi acum de aceeași parte. Austria e nemulțumită de ambiția Ungariei de a stopa conducta pe teritoriul ei și decepționată de noua lege românească a exploatării gazelor din Marea Neagră. Iată cum minus cu minus ar putea da plus, prilejuind o cooperare româno-maghiară.

• Romania Curata/ Liviu Antonesei: Incredibil! Partener strategic sau pașalîc american?

Ambasadorul SUA, Excelența Sa Dl Hans Klemm nu s-a putut abține și s-a dat în stambă – a atacat Parlamentul României pentru versiunea finală, adoptată de Camera Deputaților, a legii gazelor de la Marea Neagră! Înțeleg că DSa apără interesele concesionarilor americani – ar putea totuși s-o facă mai diplomatic! -, dar treaba Parlamentului României este să apere interesele țării.

O face atît de rar încît nu-mi revin nici acum din uimire! Că declarațiile Dlui ambasador sînt inacceptabile e una, dar că nu am auzit nici o reacție oficială la acest amestec incalificabil în treburile interne ale țării e cu totul atceva. De cînd s-a pus Băsescu pe supt la Licuriciul Mare, politrucii băștinași par să fi declanșat un concurs de supt.

Ce reacție să aștepți de la președintele Camerei Deputaților? Acesta nu doar că se gîndește mai mult la pușcăria care vine decît la țară, dar a și plătit milioane de dolari – de fapt, i s-au plătit! – ca să ia parte la dineul oficial de după  alegerea lui Trump.

Ce să aștepți de la baba securistă Meleșcanu? În mod normal, trebuia să-l convoace pe ambasador la Ministerul de Externe și să-i notifice caracterul inacceptabil, pentru un stat suveran, al declarațiilor sale. Dar nu poți aștepta o asemenea declarație de la o băbătie care nu le mai are pe „alea două”!

În sfîrșit, ce să aștepți de la KiWi? Nimic, normal. În primul rînd, nu muncește în week end, omul se respectă. În al doilea rînd, a fost atît de uimit cînde s-a văzut alături de Rățoi pe peluza Casei  Albe, încît pe loc a promis cumpărarea de rachete Patriot de miliarde de dolari. Pe care le și plătim deja, anticipat! Noi, de bună seamă, că doar nu dă el din chiria de pe case! Și asta fără cerere de ofertă, fără licitație, deși rachetele israeliene, care și-au dovedit eficiența în Scutul de oțel, erau și mai bune, și mai ieftine. Asta dacă chiar aveam nevoie de rachete…

Da, ăștia ni sînt conducătorii și exact din acest motiv ambasatorul SUA își permite ce nu și-ar permite un ambasador american nici măcar în Asia sau în fundul Africii, nu într-o țară membră NATO și UE! Bre, patrioți de tot rahatul, unde licuriciul meu v-ați ascuns?!…

Și ca să devin o clipă serios – Nu cred că o asemenea declarație este de folos Americii, că face bine cauzei americane în România. Eu care sînt pro-american de mic, de cînd așteptam cu bunicul americanii, dar acum, acum simt așa, un  fel de zdruncinare… Interesant este că pe site-ul Ambasadei SUA în România nu există nici măcar o singură adresă de mail, voiam să le trimit linkul. Este adresa, inclusiv harta zonei, numere de telefon, dar nici un mail…

• Lucian Davidescu/ Romania Curata: 

Dragnea a rezolvat-o cu gazele, dar a uitat petrolul!

Legendara lege offshore a reușit să impună, pe ultima sută de metri, o grilă de taxare care aduce ceva bani în plus la bugetul de stat față de varianta inițială: 12 miliarde de euro după spusele lui Liviu Dragnea.
În legea adoptată, însă… ceva frapează prin absență: taxarea pentru petrol!

Se știe deja cu certitudine că există și zăcăminte de petrol în Marea Neagră. Nu este clar, deocamdată, dacă în cantități relevante. În general, acolo unde există petrol în cantități exploatabile se găsesc și gaze, în schimb pentru situația inversă nu există vreo garanție…

Dar nici prospecțiuni suficiente nu s-au făcut în direcția asta, prioritatea până acum fiind gazele. Este oricând posibil să fie descoperite și rezerve substanțiale de petrol, iar treaba legii este să prevadă inclusiv situația asta.

Lucru care nu se întâmplă. Redevența pentru petrol este acum între 3,5% și 13,5%, în funcție de calitatea fiecărui zăcământ în parte, la care se adaugă o suprataxă de 0,5%.

Prin contractul de privatizare al Petrom, din 2004, statul s-a angajat să plafoneze redevența pentru 10 ani la o bază de raportare de 22 de dolari pe baril.

Asta fusese recomandarea consorțiului de consultanți Credit Suisse First Boston, ING si Jacobs Consultancy!

Între timp, petrolul a ajuns la valori mult peste 100 de dolari pe baril, timp în care statul s pierdut astfel sume care ajungeau până la jumătate de miliard de dolari pe an.

În 2013, când cei 10 ani erau pe terminate, prețul petrolului deja începuse să se prăbușească așa că redevențele nu mai erau o miză atât de mare. Guvernul a ales să introducă doar suprataxa pe prețul gazelor, care astăzi este de 80% din ce depășește 85 lei / MWh în cazul exploatărilor de uscat.

Apoi, subiectul a fost îngropat complet. Prețul petrolului a rămas destul de jos, dar niște bani statul tot a pierdut. Dacă însă petrolul se scumpește iar, chiar și doar din rezervele dovedite pe uscat, statul va avea din nou de pierdut sume de ordinul sutelor de milioane pe an.

Iar dacă se găsește petrol în cantități mari și în Marea Neagră, cu atât mai mult… Dacă tot insistă concesionarii ca legea să fie amendată prin OUG, probabil că acesta ar fi unul dintre puținele puncte legitime: suprataxa pe petrol!

Știați că de la anul prețul căldurii se dublează? Iar noi construim conducte ca să vindem gazul prin vecini!

Cât ați plătit în iarna aceasta factura pentru încălzire? 300 de lei pe lună? Înseamnă doar jumătate din cât costă de fapt, restul este subvenție. Însă România s-a angajat în fața Comisiei Europene să nu mai subvenționeze căldura pentru toată lumea. Trebuia să se întâmple din aprilie, dar s-a mai amânat un an.

Însă din iarna lui 2019 va trebui să scoateți din buzunar 600 de lei!

Dacă dovediți că aveți venituri mici, puteți merge la primărie să cereți subvenție individuală. Dacă nu, renunțați la câteva zile de concediu sau poate la tot, că fiecare familie de trei persoane va trebui să dea în plus 300 de euro pe an.

1,2 milioane de apartamente sunt racordate la sistemul de încălzire centralizată, dintre care mai mult de jumătate de milion în București. În Capitală, subvenția pentru RADET înghite 150 de milioane de euro în fiecare an. În toată țara, la fiecare trei ani dispare astfel câte un miliard de euro. Multe alte milioane de locuințe s-au debranșat deja, începând încă din anii ’90, dar costurile sunt tot mari.

Uniunea Europeană cere încă de la aderare eliminarea subvențiilor, dar am reușit să o tot amânăm. Este posibil să mai meargă chiar încă un an-doi, însă 2021 este termenul peste care cu siguranță nu se va mai putea trece.

Teoretic, orașele din România unde încă funcționează încălzirea centralizată ar fi trebuit să folosească timpul pentru a face ceva. N-au făcut nimic!

…
Problema este veche de zeci de ani și încă nu i s-a găsit rezolvarea: este vorba de „pierderile pe rețea” care pot fi reduse doar marginal, dar rămân parte integrantă a sistemului centralizat.

Încălzirea centralizată părea o idee bună tehnologic. Termocentralele produc și căldură reziduală, care poate fi folosită pe post de „agent termic gratuit”. În realitate, agentul ajunge să coste mai mult decât face. În primul rând, este nevoie de rețele lungi și scumpe de distribuție care pierd o mare parte din căldură orice le-ai face. Apoi, raportul dintre electricitate și căldură nu este niciodată optim. În iernile friguroase, când termocentrala trebuie încinsă la maximum, eficiența producției de electricitate scade și nici valoarea ei de piață nu mai este așa de bună. Iar vara căldura se pierde oricum. Sistemul rămâne fezabil în zonele cu climat rece, ca țările scandinave, unde e nevoie de încălzire aproape tot timpul anului. În rest, este un compromis costisitor.

Vestea bună este că tehnologia a evoluat spectaculos față de acum 50-60 de ani. Eficiența comercială combinată a unei termocentrale vechi coboară adesea sub 30%. Însă dacă centralele sunt mai noi, mai mici, mai multe și mai aproape de consumator – eficiența finală poate ajunge la 80% sau mai mult.

Închipuiți-vă că, fie la subsolul blocului fie la cel mai apropiat punct termic, este instalată o mică termocentrală care produce în primul rând căldură, dar și electricitate – pe care să o vândă apoi în rețea. De câțiva ani încoace, cele mai mici astfel de centrale nu depășesc mărimea unui frigider.

E destul de complicat, ar fi nevoie de:
– o rețea inteligentă de distribuție și preluare a electricității (în curs de implementare, pe fonduri europene);
– de investiții uriașe (dar totuși mai mici decât subvențiile irosite an de an);
– de capacitate administrativă (mai greu, dar ușor nu e nicicum);
– de gaz (chiar și la prețul de piață, numai să fie în cantități suficiente).

…
Dar nu este o poveste! Iată ce s-a întâmplat în Berlin:

Și Berlinul de Vest și cel de Est și-au construit, după război, sisteme de încălzire centralizată. Chiar și despărțite de zidul legendar, cele două orașe au ajuns la concluzii asemănătoare, din motive diferite. Berlinul de Vest, izolat complet, a mers pe încălzirea centralizată și cogenerare pentru a folosi la maximum puținele resurse pe care le avea la dispoziție. În Berlinul de Est a funcționat logica stalinistă: Uzinele produc curent pentru industrie, surplusul de căldură merge la blocurile din jur.

După căderea zidului, și cele două rețele s-au unit. Berlinul unificat s-a trezit orașul cu cea mai vastă rețea de încălzire centrală din UE. Dar și cu toate neajunsurile sistemului.

Cum le-a rezolvat? Printr-o strategie de investiții și stimulente care să încurajeze instalarea de centrale în cogenerare de mare eficiență cât mai aproape de consumatori. În 2010, numărul lor ajunsese deja la 300, iar prognoza pentru 2020 era de 10.000 de astfel de centrale, interconectate într-o rețea inteligentă.

…
Germania nu are gaze aproape deloc. Le aduce din Rusia, fie prin Ucraina, fie printr-o conductă uriașă pe sub Marea Baltică (Nord Stream – 1200 Km) pe care până la anul o va completa cu încă una de aceeași capacitate și pentru care e dispusă să intre în conflicte cu aliații. Prețul practicat de Gazprom pentru Germania este la rândul său preferențial – printre cele mai mici din Europa.

Capacitatea totală a celor două conducte va ajunge la 110 miliarde de metri cubi în fiecare an, cât jumătate din rezervele dovedite din Marea Neagră.

România are gaze, dar UE îi cere să facă o conductă prin care să le exporte și îi dă și o parte din bani. Foarte bine, să o facă! E un gest de bună-vecinătate să le dai din surplusul tău și celor în nevoie.

Dar hai, în primul rând, să consumăm cât avem nevoie și apoi să vedem exact cât e surplusul! Localnicii pe terenurile cărora va trece BRUA, care au semnat bucuroși că vor avea și ei gaz, vor fi dezamăgiți când vor afla că de fapt nu merge așa, că nu e pentru ei.

…
Doar una din trei locuințe din România este racordată la rețeaua de gaz. După privatizare, distribuitorii în loc să își extindă rețelele – dimpotrivă – au făcut cumva să dispară mii de kilometri de conductă. Și azi, jumătate dintre gospodării se încălzesc cu lemne sau cu ce apucă, exact ca acum 100 de ani.

În Ungaria, procentul locuințelor racordate la gaze depășește 90%. Ce să faceţi voi cu gazul, un foc mare? întreba răutăcios Kristof Terhes, șeful versiunii ungurești a Transagaz. Nu, domnule Terhes, dar putem încerca multe mai mici!

…
Într-adevăr, nu prea știm ce să facem cu gazul. Petrom a construit o termocentrală nou-nouță de 860 MWh (poate asigura, la vârf, 10% din consumul țării și a costat 530 de milioane de euro. Sună frumos, nu-i așa? În realitate, un astfel de mamut este nefezabil din start la prețurile gazelor din Europa – pur și simplu consumă mai mulți bani decât produce.

De ce s-a construit totuși? Din rațiuni de „arbitraj” contabil. Când Petrom era obligată să vândă gaz la preț reglementat, a preferat să-și devină și producător de electricitate doar ca să își vândă lui însuși. Acum, centrala are rost să meargă doar în vârf de sarcină și tot pe pierdere. După doar câțiva ani de funcționare, valoarea a fost depreciată cu 40%, la 300 de milioane de euro, din considerente de piață. După ce Petrom a putut să vândă gazul liber pe piață, a devenit nerentabil să-l consume intern.

Practic, nu este nici o diferență de gândire sau de rezultat între infamii mamuți ceaușiști și mormanul de fier vechi de la Brazi! Barem combinatele chimice care au fost tăiate de la porțiedădeau ceva mai multe locuri de muncă…

Dar de ce nu s-a apucat OMV/Petrom să construiască – de exemplu – un sistem de încălzire ca în Berlin sau ca în Viena? Că astfel ar fi combinat grațios nevoia de maximizare a valorii pentru acționari cu „responsabilitatea socială”. Și ar fi reușit, probabil, să ia locul RADET în București, să scape 1,2 milioane de oameni de facturile umflate și să facă și profit. Prea mult de muncă? Sau că nu i-a tras chiar nimeni de mânecă?

În timpul ăsta, OMV vrea să ducă gazele din Marea Neagră direct la Baumgartner, ca să le pună laolaltă cu zecile de miliarde de metri cubi de gaz rusesc de la Gazprom pe care de 50 de ani îl tot redistribuie prin Europa. După cum remarcă Horațiu Pepine, poate că Ungaria chiar ne-a făcut o favoare când a retezat BRUA de a rămas BRU.

…
În aproape toate orașele din România internetul este mai rapid decât în Berlin, Budapesta sau Viena. Semn că nu e vreo fatalitate să fim la coada Europei în chiar tot ce facem. Când a fost vorba de rețelele de comunicații, românii au reușit să întoarcă handicapul istoric în favoarea lor, s-au folosit de avantajele proximității și descentralizării (chiar cu prețul mănunchiurilor de cabluri întinse de-a valma prin orașe vreme de mulți ani) și în cele din urmă au sărit direct la o etapă tehnologică la care toată lumea se uită cu invidie.

Azi, oamenii care trăiesc în București, Romania au acces la un internet mult mai rapid decât cea mai mare parte a SUA. Asta este inacceptabil și trebuie să se schimbe
– spunea în 2014 Bernie Sanders, contracandidatul pe care Hillary Clinton nu l-a lăsat să-l bată pe Trump.

Dincolo de ușorul umor involuntar dat de aranjarea frazei (că doar nu ne-ar fi trimis ambasadori să ne pretindă, ieftin, internetul), vorbele merită parafrazate:

Azi, oamenii care trăiesc în București și restul României, ard banii pe subvenții la RADET sau se încălzesc cu lemne și capătă în schimb doar privilegiul de a li se lua gazul pe nimic. Asta este inacceptabil și trebuie să se schimbe.