KLAUS IOHANNIS retrimite spre reexaminare LEGEA OFFSHORE. Motivele sunt legate de schimbarile din ultimul moment de la Camera Deputatilor

3-08-2018 2 minute Sublinieri

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, joi, Parlamentului, spre reexaminare, legea care reglementează măsurile de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră. Președintele  argumentează că nu au fost clar reglementate modalităţile prin care câştigurile din redevenţe devin venituri la bugetul de stat, în condiţiile în care actuala formă a legii prevede transferul acestor venituri către contractele de parteneriat public-privat, nu către bugetul consolidat.

„Considerăm că legea trebuie reanalizată şi din perspectiva unei potenţiale încălcări a principiului neafectării veniturilor bugetare. În acest sens, semnalăm că legea supusă reexaminării prevede că sumele rezultate din redevenţe şi impozit asupra veniturilor suplimentare offshore se fac venit la Fondul special de finanţare a contractelor de parteneriat public – privat în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă nr. 39/2018 privind parteneriatul public – privat, fără să fie supuse analizei, în prealabil, alocările alternative ale veniturilor bugetare preconizate, în conformitate cu priorităţile de investiţii care trebuie să impulsioneze dezvoltarea economică şi socială a României”, potrivit sursei citate.

Şeful statului mai susţine că Legea offshore a fost adoptată de Legislativ fără a respecta principiul bicameralismului.

„Având în vedere importanţa domeniului reglementat prin legea transmisă la promulgare, precum şi faptul că unele dintre dispoziţiile acesteia nu au făcut obiectul dezbaterii şi adoptării în cadrul primei Camere sesizate, considerăm că Legea privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore trebuie adoptată astfel încât să se asigure deplina respectare a principiului constituţional al bicameralismului”, conchide preşedintele Iohannis.

Parlamentarii au adoptat în sesiunea extraordinară proiectul care modifică Legea offshore şi care stabileşte măsuri pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră. Pe 12 februarie iniţiativa a primit votul Senatului, iar pe 9 iulie a fost adoptată decizional de Camera Deputaţilor.

Printre modificările adoptate de comisie şi adoptate Camera Deputaţilor se numără şi cea referitoare la producţia de gaze care va fi tranzacţionată pe piaţa din România, care a crescut la jumătate, în loc de 30% cum era prevăzut iniţial. Un alt amendament adoptat de deputaţi, se referă la introducerea sumelor încasate din revedenţe şi impozite suplimentare, care vor alimenta fondul special creat prin ordonanţa parteneriatului public-privat.

Ce a declarat Dragnea despre legea offshore

Pe 24 iulie, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, că trebuie reglementată legea privind exploatarea gazelor în Marea Neagră foarte limpede, printr-o ordonanţă a Guvernului, în sensul unei prevederi care să stabilească o formulă de calcul „pentru deducerile pentru impozitul pe veniturile suplimentare”.

„Ceea ce s-a adoptat în lege trebuie să fie pus limpede, pus clar şi fără echivoc şi în anexa care cuprinde formula de calcul pentru deducerile pentru impozitul pe veniturile suplimentare şi pentru deducerile din acest impozit. Şi anume este vorba de valoarea investiţiilor despre care se vorbeşte în lege că este firesc să se deducă investiţiile, dar nu este foarte bine clarificat în lege. Şi nu se deduc toate investiţiile o dată, ci într-o perioadă de timp, în aşa fel încât statul român să primească bani, dar, în acelaşi timp, şi companiile care investesc să poată să se menţină deasupra costurilor. Ideea e că noi avem nevoie de acele gaze, avem nevoie ca cineva să le scoată, dar cei care le scot să nu lucreze în pierdere şi să aibă şi nivelul de cash flow firesc şi necesar. Asta va trebui să cuprindă ordonanţa”, a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea, marţi la Parlament.

Liviu Dragnea a adăugat că speră ca investitorii să nu plece din cauza noilor reglementări privind legea off-shore. „Noi sperăm să nu plece. În acelaşi timp, nici nu putem rămâne în partea din stânga sau din dreapta, una dintre limitele generate de legea plecată de la Guvern şi trecută de Senat, în care statul român nu încasa aproape nimic şi în România nu rămânea niciun metru cub de gaze pentru că toate mergeau pe contracte bilaterale”, a explicat Dragnea.

Preşedintele PSD a subliniat că ordonanţa nu va include o modificare a planului de taxare. „Acolo rămân acele cote, doar să se definească fără echivoc valoarea investiţiilor şi modul cum se deduc aceste investiţii pentru că erau abordări neclare”, a conchis Dragnea.

RĂZBOIUL PE #RESURSE A REÎNCEPUT!

Iohannis retrimite la Parlament Legea gazelor offshore făcând o pledoarie in favoarea companiilor care vor sa ne ia “for free” resursele!

Deși ar fi putut sa respingă legea pentru motive absolut întemeiate – legea fiind lipsită de claritate in ceea ce privește modul de calcul al cotei de profit ce se cuvine României – KWI preferă să se situeze fățiș in tabăra exploatatorilor: “la nivel de principiu, este necesar un cadru normativ eficient şi durabil, capabil să asigure o distribuţie echitabilă a beneficiilor între stat şi investitori, care să contribuie la stabilirea unui parteneriat pe termen lung între cele două părţi, precum şi la consolidarea încrederii în perspectivele economiei naţionale.”

Acum nu mai avem niciun dubiu.
KLAUS WERNER IOHANNIS NU REPREZINTĂ INTERESELE ROMÂNIEI!

Incredibile motivele pentru care Iohannis a retrimis în parlament legea offshore.
Cică e nevoie de mai multă predictibilitate în ceea ce privește taxarea resurselor.

Păi asta e problema concesionarilor. Legea stabilește niște taxe predictibile, în funcție de producție și comercializare. Doar că sunt mai mari decât vor concesionarii. Care concesionari vor să fie zero.

Domnule președinte, credeam că sunteți doar un politruc mărunt, interesat doar de un al doilea mandat de farniente. Pare că sunteți un politruc mărunt, interesant de un al doilea mandat de farniente dar și foarte dezintersat de faptul că resursele României nu trebuie date pe nimic.


Categorii

1. ȘTIRI, Batalia pentru resurse

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “KLAUS IOHANNIS retrimite spre reexaminare LEGEA OFFSHORE. Motivele sunt legate de schimbarile din ultimul moment de la Camera Deputatilor

  1. Klaus şi a trimis inapoi la parlament al doilea mandat… da noua poatrtă cere birul pe domnie şi noul Caragea cere posesia resurselor pentru ea. Noul fanar e mai viclean ca cel vechi. Prostește mai ușor si mai convingător. Totuşi… nu Klaus, Dragnea, si restul sânt sigurii vinovați de tot ce se întâmplă cu România. România… ea, e vinovata înaintea lui Dumnezeu. De multe (şi grele). Noi toți. Eu intâi si apoi tot românul. Soarta unui popor este decisă de credința, si curăția lui. Dumnezeu ne-a risipit printre neamurile pământului (ca robi, la cele mai umilitoare munci). Ce vrem ? Ce cautăm ? Pai nu împărăția lui Dumnezeu si dreptatea lui. Nu. Vrem trai occidental de vârf, vrem dreptate occidentala, după justiția aceia, nu după dreptatea lui Dumnezeu. Vrem DNA puternic, sprijint prin protocoale de SRI, de Activişti #rezist, de ONG-uri cu finanțare necunoscuta sau obscură, de…etc, etc, Nu vrem oameni de DA si de Nu, cu frica lui Dumnezeu, cu o viață neântinată, cu o morală imaculată, cu o cinste fără reproş. Da. Nu vrem… adică nu ca nu vrem, că n-ar strica asa oameni la vârful puterii, sau la mijloc macar, sa macar, măcar jos… dar de unde? Nu vrem, in sensul ca nu suntem, ca nu crestem asa oameni. Din ce familii sa apară asa oameni? Din ce tați si mame ? (Daca n-au frică de Dumnezeu?) Dacă părinții nu au frică de Dumnezeu apoi copii lor nici atât. Fraților, fără morala crestina autentica, nu vom avea nicicum asa oameni.Cu copii care au iubiți si iubite… ? Cu oameni politici ce au trei sau cinci casatorii la activ, cu oameni politici care plâng de mila poporului si isi fac salarii de zeci de ori peste salariul celui ce lucrează zece ore sau mai mult, pe zi, pensii de zeci de ori peste cea a celui ce a lucrat 35-40 de ani ? Noi românii avem soarta pe care o meritam. De ce? Pentru că suntem ortodocși. Pentru că ni sa dat HAR PESTE HAR, că suntem chemați la Cina Domnului şi bisericile sunt tot mai goale.Pentru ca cei chemați nu vin la ea. Pentru ca cei ce au primit mult, mult vor fi bătuți zice Domnul in evanghelie. Nu mergem spre bine, ci spre mai rău. Nu luptam cu cine trebuie. Ne temem de frică, unde nu e frică, cum zice psalmul. O, dacă am crede, dacă am lupta cu păcatul si mizeria din noi, daca am fi uniți si farti in credință si rugăciune… Daca am căuta Împaratia şi Dreptatea Lui Dumnezeu… nu mila noii porți şi raiul ei… Dumnezeu ar spulbera toată haita de vânzători si profitori, le-ar da pe față toate câte le fac pe dindos, si ar vedea tot românul ce este şi cine este cel ce-i plânge de milă şi de distrugerea democrației si-a dreptății justiției, şi-a statului de drept. Cautam vinovați? Noi suntem. Fiecare prin ale sale. Ce ortodocși suntem? Ce soți si soții suntem? Ce copii crestem? Ce ii invatam şi ce cerem si acceptăm sa fie învățați in scoli? Ce acceptam sa auzim, sa vedem, sa putram, ce aprobăm, suținem, iubim şi lăudam? Ce… dar nu mai continui. Robia babilonului. Asta primim. Unui popor ortodox, Dumnezeu ii cere mult, pentru ca mult ni s-a dat. De nu… ca lui Israel, când cădea. Robie… Asupritori… sărăcie devastatoare.
    Nu. Nu ducem lupta care trebuie. Si nu vom dobândi nimic prin ce facem. Am primit libertate si am fost singurul popor (când am dobândit-o), fără datorii externe. Ne-a dat mult. Dar nu am căutat ce trebuia. Nu am facut ce trebuia. De aceea avem ce meritam. Nu politicienii vor aduce bine poporului, nu justiția, nu DNA-ul sau Poarta cea nouă, ci ceia ce vom fi si vom face ca ortodocși. Până atunci Klaus a trimis…

  2. Subscriu la punctul 3.

  3. Extrem de interesant:
    https://www.cotidianul.ro/esecul-americanilor-in-marea-neagra/
    Ghinion 1: Cica au esuat. Dar ce ghinion, bietii de ei…
    Ghinion 2: Romania oricum nu mai are tehnologia necesara. A fost demult abandonata. Niste fiare vechi, ca toata industria, dupa spusele unui prim-ministru.
    Ghinion 3: Klaus-i foarte mulți.

  4. Da, suntem un popor orthodox, dar nu ne comportam ca atare. Asteptam sa apara cineva care sa ne traga dupa el prin exemplu sau. Nu luam hotararea sa fim noi exemplul orthodox de urmat.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare