REVOLTELE STRADALE din Bulgaria provocate de preturile la energie continua. Protestatarii cer NATIONALIZARE/ Grecia: instalatiile MINIERE din Halkidiki, atacate de localnici

17-02-2013 1 minut Sublinieri

bulgaria-proteste-energie

Proteste de amploare în Bulgaria față de prețul ridicat al energiei electrice. În peste 35 de oraşe din întreaga ţară oamenii au ieșit în stradă. Cei mai mulţi sunt protestatarii din Varna, unde circa 10.000 de persoane au blocat circulaţia din centrul oraşului, precum şi peste un pod care reprezintă singura legătură între partea de nord şi cea de sud al litoralului bulgăresc, scrie Agerpres. De asemenea, mii de persoane s-au strâns și în faţa Ministerului Economiei şi Energiei de la Sofia, transmite corespondentul RFI Petio Petkov.

Demonstrații au loc în 35 de orașe, situația fiind este cu adevărat fără precedent. Protestele au început încă din urmă cu o săptămână în Bulgaria. Guvernul a bulgaria-proteste-energie2încercat să arate că se implică în reducerea preţurilor. Premierul Boiko Borisov a solicitat, în această săptămână, ca toate instituţiile competente să verifice activitatea societăţilor de distribuire a energiei electrice, precum şi a comisiei de stat de reglementare în domeniul energiei şi apei, scrie Agerpres.

La Varna peste 10 000 au blocat autostrada spre Burgas, la Plovdiv 7 000, la Sofia mulțimea a aruncat cu roșii și ouă în cladirea parlamentului.

La Sofia, mulţimea scandează “mafie” şi “demisie”. Participanţii şi-au incendiat facturile pentru ianuarie şi poartă pancarde pe care au scris “Nu sclaviei din energie“, “Oamenii împotriva mafiei“, “Ocupanţii energetici – afară”. Organizatorii au acordat guvernului un ultimatum de o săptămână pentru a le îndeplini cererile, scrie Agerpres.

bulgaria-proteste-energie1Principalele cereri sunt renaționalizarea regionalelor de energie electrică și scoaterea din țară a mai multor companii, renunțarea la intermediari, interzicerea exportului de energie ieftină produsă la CAE Kozludui, trecerea la contracte individuale cu termoficările și renunțarea la taxa de tub prin care și cei care și-au demontat radiatoarele sunt obligați să platească lunar sume de ordinul pensiei minime.

Persoane cu cagule pe feţe au atacat în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în nordul Greciei, instalaţii ale grupului minier canadian Eldorado Gold, specializat în exploatarea aurului, anunţă poliţia elenă, citată de AFP.

Un grup de 40 – 50 de bărbaţi au atacat cu sticle incendiare echipamente ale firmei Hellenic Gold, filiala elenă a grupului Eldorado Gold, în regiunea Halkidiki.

Unul dintre agenţii de pază a fost transferat la spital cu probleme respiratorii şi cu răni uşoare. Autorităţile au reţinut scurt timp 27 de persoane.  
Prezenţa grupului canadian suscită opoziţia a numeroşi locuitori ai acestei regiuni turistice din nordul Greciei.


Categorii

1. DIVERSE, Batalia pentru resurse, Revolte populare, revolutii

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “REVOLTELE STRADALE din Bulgaria provocate de preturile la energie continua. Protestatarii cer NATIONALIZARE/ Grecia: instalatiile MINIERE din Halkidiki, atacate de localnici

  1. CEZ (Cehia), Enel (Italia), E.ON (Germania), EnergoPro şi EVN sunt distribuitorii gazului ieftin pe care Bulgaria l-a negociat direct cu Moscova. Aceste firme, ca şi la noi, reprezintă tributul pe care periferia europeană îl plăteşte statelor vestice. Ori bulgarii şi-au schimbat stăpânul în materie energetică, odată cu South stream, iar părţile implicate în negociere nu văd nici un motiv pentru care firmele străine să beneficieze de profituri imense din afacerea lor.
    Urmează o încercare de naţionalizare la presiune populară. Nu cred că vor fi scoase afară din ţară firmele, doar poate vreo doi clienţi mai mititei, cât să existe marjă de negociere. Probabil scandalul se va încheia când vor anunţa public nişte compromisuri financiare. Iertaţi. Doamne, ajută!

  2. Pingback: "SCLAVIE IN ENERGIE". Ne asteapta si pe noi TAVALUGUL SCUMPIRILOR din cauza LIBERALIZARII impuse de FMI&UE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: Greva generala in Grecia cu paralizarea transporturilor/ GUVERNUL BULGAR AL FOSTULUI BODYGUARD BORISOV A DEMISIONAT IN URMA PROTESTELOR SUSTINUTE IMPOTRIVA DUBLARII PRETURILOR LA ENERGIE! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: REVOLUTIE ANTI-AUSTERITATE SI ANTI-CORPORATII IN BULGARIA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: Sindicalistii Postei au protestat fata de masurile de desfiintare si concediere/ BULGARIA: JANDARMERIA OCUPA SEDIUL COMPANIEI CEHE DE ENERGIE/ Grecia - atacata de Big Pharma prin sistarea livrarii de medicamente vitale! - Razboi întru Cuvânt - Recomanda
  6. Pingback: BULGARIA: Proteste de strada impotriva PRIVATIZARII CAILOR FERATE/ Autoincendieri in serie - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: GRECIA. Protest impotriva EXPLOATARII MINIERE din Halkidiki soldat cu noua raniti - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: Patriarhul Bisericii Bulgare critica LIDERII POLITICI si BINECUVANTEAZA protestatarii - Recomandari
  9. Pingback: PERU. Cinci morti si stare de urgenta declarata in urma PROTESTELOR IMPOTRIVA UNEI MINE DE AUR [video] - Recomandari
  10. Pingback: REVOLTA SOCIALA SI HAOS in Bosnia-Hertegovina [VIDEO]. Privatizarile, somajul si saracia au dus la MANIFESTATII VIOLENTE si la ASEDIEREA institutiei presedintelui - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare