REVOLUTIA SEXUALA GLOBALA SI NOUL TOTALITARISM/ Nu este nimic eroic in sinucidere!/ TERORISM DE STAT PRO-AVORT IN FRANTA/ Noua inventie a depopulationistilor: CONTRACEPTIVE IMPLANTABILE/ ONU si controlul populatiei prin “SANATATEA REPRODUCERII”

• CulturaVietii:

Franța – terorism de stat: Un bătrân de 85 de ani, amendat cu 5000 de euro pentru că a îndemnat o femeie să nu avorteze

Francezul de 85 de ani Xavier Dor, militant pro-vita, a fost amendat lunea aceasta cu 5.000 EUR pentru exercitarea de „presiuni morale și psihologice” în scopul de a convinge o femeie să nu facă avort. În 2012, pediatrul și cercetătorul pensionar și cu sănătatea șubredă, aproape orb, dăruise botoșei tricotați unei femei care era în drum spre un centru Planned Parenthood din zona centrală a Parisului.

Instanța a impus o amendă cu suspendare în sumă de 5.000 EUR, plătibilă în caz de repetare a infracțiunii, acordând câte 750 EUR daune și interese fiecăreia din cele 3 asociații pro-avort care au introdus cauza împotriva lui Dor.

Aceasta este hotărârea Curții de Apel, „îndulcită” după ce prima instanță depășise cererile procurorilor, ordonând o amendă de 10.000 EUR în septembrie anul trecut, precum și 2.000 EUR daune-interese pentru tânăra întâlnită de Dor pe scările care duceau spre centrul Planned Parenthood.

Dor este un militant pro-vita veteran și șeful asociației SOS Tout-petits (SOS Micuții), care a condus multe proteste și demonstrații prin rugăciune în apropierea unităților prestatoare de avorturi.

Acesta a declarat pentru LifeSiteNews că a fost „surprins” de reducerea sentinței, în contextul actual în care avortul a devenit un drept legal deplin în Franța, fiind compensat 100% din asigurările sociale de stat.

Dor a decis să își continue cauza la Curtea de Casație, care are drept rol verificarea interpretării corecte a legii.

Acest caz este unul dintre primele în care s-au emis hotărâri pentru capul de acuzare „presiune morală și psihologică” cu intenția „obstrucționării avortului”.

Infracțiunea este recent inventată: aceasta califică acțiunile strict non-violente, care se pot produce în orice loc, nu neapărat în apropierea spitalelor sau clinicilor în care se efectuează avorturi. Infracțiunea de obstrucționare a unui avort se pedepsește cu maxim 2 ani închisoare și o amendă maximă de 30.000 EUR, fiind posibile, suplimentar, daune civile în favoarea reclamanților.

Tactica promovării de legi împotriva protestelor pașnice pro-vita, mai ales în preajma clinicilor de avorturi, precum și activismul judiciar civil și penal împotriva persoanelor care încearcă pașnic să vorbească cu femeile care ar putea dori un avort, nu este deloc nouă.

În 2012, în Canada, Linda Gibbons a fost arestată după ce a ținut un afiș cu un bebeluș plângând, cu textul, „De ce, mamă, când am atâta dragoste de oferit?”, în preajma unei clinici de avorturi, încercând apoi să inițieze o discuție pașnică cu un cuplu care mergea spre clinică, cuplul refuzând să discute. În cadrul proceselor, în aprilie 2014, procuroarea a argumentat că afișul în sine era dezgustător, pe motiv că reprezenta un argument emoțional, și nu rațional. De aici se vede gradul mare de interpretabilitate a legilor respective, orice afirmație de bine sau înduioșătoare, afișele sau botoșeii sau orice ar putea stârni emoții materne putând fi clasificate drept infracțiuni după inspirația procurorilor/avocaților reclamanți și cu concursul instanțelor.

Istoricul cazului lui Xavier Dor

Dor a pătruns de două ori în centrul Planned Parenthood respectiv, care oferă informații despre contracepție și avort – inclusiv consiliere pentru femeile care au depășit termenul legal pentru efectuarea procedurii – dar care nu efectuează efectiv avorturi.

Cu prima ocazie, pe 25 iunie 2002, Dor a intrat în centru însoțit de o a doua persoană, reușind să vorbească cu responsabilul și să îi explice motivele pentru care se opune avortului. A doua zi, a revenit singur și a fost expulzat fără menajamente din incintă. Pe scara interioară a clădirii unde își avea sediul centrul Planned Parenthood a întâlnit o femeie care urca acolo. A oprit-o și i-a oferit un medalion cu Fecioara Maria și botoșei, pe care ea le-a acceptat.

Femeia a povestit întâmplarea celor de la Planned Parenthood, care, împreună cu o asociație și mai multe sindicate profesionale ale prestatorilor de servicii de avort și contraceptive, l-au dat în judecată pe Dor din cauza „violenței extreme” a cuvintelor sale. Femeia a declarat că, fiind catolică și mamă a trei copii, a fost „profund zdruncinată”.

La audieri, procurorul public a argumentat că bătrânul:

„Ar trebui să își dea seama de lezarea morală pe care o cauzează. Este timpul să înceteze. Ca pensionar, ar trebui să își găsească alte ocupații și să lase femeile să își rezolve singure problemele de conștiință dificile, cu toată suferința puternică pe care acestea o presupun, care nu ar trebui amplificată.”

Organizațiile pro-avort implicate au declarat că nu au fost interesate să obțină o pedeapsă cu închisoarea, întrucât Dor a petrecut deja mai multe luni în închisoare pentru faptul de a se fi rugat în fața clinicilor de avorturi, detenția nedeterminându-l să își înceteze eforturile. În schimb, acestea au căutat să îl atace pe plan financiar – lucru de asemenea mai util, pe fondul tăierilor bugetare și afectării finanțării lor de către stat.

În mod ciudat, numai grupările pro-avort au primit despăgubiri, deși prima instanță acordase daune morale în sumă de 2000 EUR și presupusei victime.

Este bizar faptul că nu s-a clarificat niciodată dacă femeia a făcut de fapt avort, atunci sau la o altă dată. Astfel, este neclar dacă se poate considera, din perspectiva logicii juridice, că Dor a obstrucționat un avort, într-un caz în care nici măcar nu s-a stabilit cu certitudine că exista o sarcină.

Chiar și așa, judecătorii au dispus în favoarea reclamanților.

Claude Katz, reprezentantul Planned Parenthood, a dorit să intimideze prin următoarea declarație stupefiantă, în care numește avortul „progres al omenirii”:

„Dreptul la avort este unul cucerit printr-o luptă crâncenă, unul dintre cele mai importante progrese ale omenirii. Lupta voastră este o luptă pierdută de la început. Decizia curții nu poate permite prezența unui interes superior, deasupra legii.”

Un alt avocat al reclamanților l-a numit pe Dor un „bătrân nemernic” al cărui unic scop este de a „răni” și „cauza suferință”.

Dor a declarat:

„Amenda nu mă va opri să apăr viața, există mai mult de un mod de a face acest lucru și vom continua să facem demonstrații pentru drepturile copilului nenăscut.”

Acesta a adăugat că, deși este fericit că amenda inițială a fost redusă la jumătate, consideră că „și un cent ar fi prea mult de plătit pentru dreptul de a apăra vieți nevinovate”. Dacă va fi necesar, el este dispus să înainteze cauza sa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Cărți esențiale (I). „Revoluția sexuală globală: distrugerea libertății în numele libertății”

[…] Această libertate cu care a fost înzestrat fiecare om în momentul conceperii sale și despre care vorbește Cristos, greșit înțeleasă de unii, poate produce efecte dezastruoase în societate. În lumea contemporană, de departe cel mai afectat domeniu în care, în numele libertății se fac abuzuri halucinante, este cel al sexualității. Asistăm la o răsturnare tulburătoare a normalității în acest domeniu, normalitate care a fost obligatorie de-a lungul secolelor. Acest lucru se petrece tocmai din simpla motivație că omul este liber să facă tot ce îl taie capul, tot ceea ce îi face plăcere: aceste atitudini sunt catalogate, din ce în ce mai des, ca fiind drumul ideal spre deplina libertate a individului.

În acest sens, Gabriele Kuby, catolică de origine germană, sociolog, mamă a trei copii, în lucrareaRevoluția sexuală globală: distrugerea libertății în numele libertății, are curajul să nominalizeze această amenințare a libertății noastre de către o ideologie antiumanistă. Această ideologie despre care vorbește autoarea constă într-un program de reeducare al indivizilor propus de către guverne, de autoritățile europene și o parte a mass-media. Ceea ce trebuie eliminat din mentalitatea indivizilor prin acest program este un obicei vechi de milenii al omenirii: obiceiul de a diferenția bărbați și femei; să distingă puterea de atracție sexuală reciprocă, pe care se bazează existența și persistența omenirii, de toate celelalte forme de satisfacere a instinctului, să-l privilegieze prin instituționalizare și să-l supună unor anumite reguli umanizatoare. Reeducarea privește în ultimă instanță înlăturarea frumoasei obișnuințe imemoriale pe care o numim condiție umană și natură umană.

Cartea apare în limba română grație traducerii realizate de dl. dr. biol. Alexandru Ș. Bologa după originalul german Die globale sexuelle Revolution, Zerstörung der Freiheit im Namen der Freiheit (20122).

Autoarea, în cele 15 capitole expuse detaliat, încearcă să tragă niște semnale urgente de alarmă cu privire la ceea ce se întâmplă cu noi în prezent și la modul în care fiecare individ, bărbat și femeie, trebuie să reacționeze.

Lucrarea, având un stil sobru, precis, concis, se prezintă ca un obiect de iluminare cât privește întreaga chestiune a Revoluției sexuale globale. Gabriele Kuby descrie această revoluție ca fiind un mod prin care se ajunge la distrugerea sistemelor de valori ale tuturor culturilor și religiilor. De asemenea, opera autoarei germane examinează, printre altele, poziția creștină față de homosexualitate și relația Bisericilor cu pretențiile revoluției; apoi, prin exemple concrete, demonstrează că revoluția sexuală decurge politic ca un atac asupra libertăților fundamentale democratice şi care este îndreptat îndeosebi împotriva creștinilor. Toate acestea conduc, în ultimul capitol, la chestiunea de interes a cărții: avertizarea asupra unui nou totalitarism, care „distruge libertatea în numele libertății”.

Mesajul fundamental al lucrării este, finalmente, apelul la „salvarea identității de gen ca bărbat sau femeie, a moralei, a familiei, a Bisericii și a sfințeniei vieții”. […]

Vizualizeaza online aici.

Uterele voastre ne aparțin

Stânga nu se mulțumește cu actuala colonizare a uterelor femeilor: vrea să ne victimizeze mai mult și mai devreme. Sterilete pentru toată lumea! O reacție la faptul că Academia Americană de Pediatrie recomandă contraceptive implantabile/injectabile periculoase pentru adolescente tinere. Articol de Joy Pullmann – director de redacție la The Federalist și research fellow în educație la The Heartland Institute. În original la The Federalist.

Presupusul nou consens medical cu privire la contracepție pare atât de rațional. Implantarea de la început a contraceptivelor cu durată lungă de acțiune la tinere va reduce avorturile, costurile cu ajutoarele sociale, numărul de copii care cresc fără tată și obstacolele din calea opțiunilor femeilor. The Atlantic și alții numesc această viziune noua „transformare în materie de contracepție”, noua modalitate corectă de a trata rata astronomică a mamelor necăsătorite din America.

Se pare că depopulaționiștii s-au reunit din nou, decizând asupra unei noi strategii de a controla viața sexuală a tuturor celorlalți. Țineți minte cum Stânga numește un astfel de comportament colonialism, atâta timp cât îl practică bărbații albi? Este ciudat, pentru că bărbații constituie încă majoritatea ginecologilor (deși, aparent, nu pentru multă vreme), ei fiind aceia care judecă această problemă și care vor culege beneficiile financiare ale deciziei lor.

Se vor introduce dispozitive de control al populației, care eliberează substanțe chimice, în femeile tinere și mai ales cele sărace, care nu cunosc prea multe despre efectele medicale pe termen lung – ceea ce, din întâmplare, le predispune pe adolescente să devină disponibile sexual în orice moment. Ce ar putea să meargă prost?

Avorturile nu se reduc, devin invizibile

Când am luat în considerare contracepția reversibilă cu durată lungă de acțiune (CRDLA), era foarte important să găsesc ceva care să nu-mi avorteze copiii în mod invizibil. Știam că un număr semnificativ de contraceptive populare includ mecanisme de siguranță care împiedică implantarea unui copil foarte mic în uterul sterilizat chimic, ulterior formării acelei persoane umane unice, cu propriul ADN. Aceasta se poate numi doar avort chimic, iar eu nu vreau așa ceva.

În cele din urmă, am ales dispozitivul intrauterin (DIU) din cupru. Suna mai natural decât să îmi pompez artificial în corp hormoni sintetici sau ideea înfiorătoare de a-mi pune capăt menstruației cu mult înainte de menopauză. Era doar cupru, nu? Un element spermicid natural, din pământ. Principalul risc era să mi se perforeze uterul și, deși sună înfricoșător, nu se întâmplă prea des, deci poate că puteam paria că nu voi fi acea una din 1.000 de femei căreia i se întâmplă. Aș fi putut, de asemenea, să fiu una dintre femeile (una din zece în rândul femeilor care au născut copii și una din cinci în rândul celor care nu) care au dureri menstruale mai mari din cauza dispozitivului, dar din nou, riscul părea mic și, ei bine, în cel mai rău caz ar fi fost o săptămână proastă în care mi-aș fi dat seama și 900 de dolari duși pe apa sâmbetei.

Da, aşa suna în capul meu în forma cea mai pozitivă, dar o parte din mine se îngrozea la gândul potențialului de perforație uterină, deoarece mi-ar fi plăcut să mai fac unul sau doi copii. Așa că am amânat. Și mă bucur enorm că am făcut așa, deoarece între timp am aflat că DIU din cupru omoară și ele copii mititei. Această descoperire m-a înfuriat, fiindcă petrecusem cu grijă ore întregi căutând informații privind exact această chestiune și nu găsisem nicio expunere clară a adevărului. M-am simțit trădată. Nu era nimeni suficient de preocupat de interesele mele încât să îmi ofere informații clare și corecte cu privire la ceva care putea să îmi modifice corpul și viața atât de drastic?

Evident că nu, până când nu am găsit articolul Donnei Harrison, să-i dea Dumnezeu sănătate. Dar astfel rămâne un adevăr inconfortabil pentru cei care doresc să colonizeze uterele femeilor cu dispozitive intrauterine. Implantarea a mii sau chiar milioane de femei cu DIU nu va reduce avorturile. Poate că va reduce avorturile cu chiureta sau aspiratorul, dar va crește numărul avorturilor chimice. Vom trece de la avorturile foarte vizibile la cele invizibile. Este posibil ca acest lucru să aline conștiințele femeilor, dar numai pentru că vor fi înșelate deliberat, crescând astfel sentimentul de trădare în masă, odată ce vor afla adevărul.

Nu știm suficient despre contracepția cu durată lungă de acțiune

Inițial, am fost foarte încântată când am auzit că Melinda Gates oferă o parte din Milioanele de dolari pe care le deține pentru cercetarea în domeniul contracepției. Nu mă încântă așa de tare opțiunile contraceptive existente. Acestea par să presupună să pompez medicamente în corpul meu sau creează un sentiment de falsă siguranță, care ascunde o rată de eșec de 1/5. Cu alte cuvinte, cele mai eficiente metode contraceptive îmi îmbibă corpul cu chimicale, iar cele mai puțin eficiente sunt, ei bine, nu tocmai eficiente. Dat fiind că soțul meu și cu mine părem dăruiți cu fertilitate, nu sunt dispusă să mă deranjez să aplic plasticuri și geluri, dacă oricum vom face un copil. În condițiile acestea, mai bine să ne distrăm până la capăt, nu?

Așadar, speram că Gates va putea să rezolve astfel de probleme. Nu putem să găsim ceva a) ieftin, b) eficient dar fără a omorî ființe umane și c) fără efecte secundare îngrozitoare sau necunoscute? Fiindcă adevărul este că, deși DIU și pilula există de suficient timp pentru a le studia efectele practic pe întregul ciclu de viață al unei femei, nu au existat suficiente femei, care să și le implanteze pe o perioadă suficient de lungă sau de la o vârstă suficient de tânără, pentru a ști ce se întâmplă dacă le băgăm [adolescentelor] în uter acel T îmbibat cu chimicale începând de la 13 ani și pe termen nedefinit. Și ceea ce începem să descoperim despre contraceptivele de a doua generație este, sinceră să fiu, groaznic de terifiant.

Căutați Mirena sau Yaz pe Google. Au fost femei care au murit. Și, sincer, nu mi se pare că vreunui personaj din protipendada bogată și puternică, cum ar fi Gates, îi pasă suficient pentru a cerceta odată ce le facem femeilor, în numele intereselor lor. Mai degrabă, consider că cei care pretind a vorbi în numele femeilor ocultează sau refuză să dea curs cercetărilor care ne-ar putea fi realmente de folos. Este foarte clar că cercetările privind consecințele negative ale contracepției sunt fie neefectuate vreodată, fie ignorate atunci când vreun suflet curajos le efectuează. Pentru mai multe detalii, citiți mai jos. Din acest motiv, sunt multe necunoscute referitoare la implantarea de CRDLA fetelor imediat ce acestea ajung la pubertate. Și ceea ce nu știm ne-a făcut deja rău.

Efectele secundare includ BTS și detresă emoțională

Efectele secundare includ, de asemenea, inundarea mediului înconjurător (și, implicit, a hranei și apei noastre) cu hormoni care alterează corpul și mintea. Lobbiștii pilulei par să creadă că nu există nicio altă consecință negativă a sexului, în afară de copii (ceea ce, pentru femeile ca mine, sună complet anapoda, deoarece bebelușii sunt minunați). Există însă multe altele, și toate oferă motive ferme pentru a nu trata contraceptivele ca pe bomboane, și nici măcar ca pe spălatul pe dinți sau purtarea unui aparat dentar. Primul: două treimi din adolescenții activi sexual își doresc să fi așteptat mai mult. Având în vedere gravitatea sexului și imaturitatea minților tinere, ceea ce au nevoie tinerii este ca adulții să îi avertizeze cum se vor simți referitor la această decizie mai târziu, cu mintea de pe urmă. Nu au nevoie să li se ofere un sentiment de falsă siguranță referitor la luarea în mod pripit a unei decizii care le va schimba toată viața.Distribuirea de contraceptive care nu presupun efortul sau atenția adolescenților și îndemnarea lor să se distreze, pentru că toată lumea merită să se simtă bine, sunt analoge cu a le pune în mână o sticlă de votcă și cheile de la un Ferrari ca să meargă la balul bobocilor.

Ei bine, bănuiesc că, în condițiile în care contraceptivele le scad femeilor interesul pentru sex, poate că distribuirea lor la tinere le va modela anti-sex pentru toată viața. Asta da, consecință nedorită! Lăsând totuși sarcasmul la o parte, femeile suferă disproporțional de bolile cu transmisie sexuală cel mai frecvent raportate. În plus, debutul sexual la o vârstă mai mică de 18 ani este asociat cu cancerul de col uterin.

Aș putea enumera și altele, dar aceia dintre noi ascunși cu capul în nisip de când au venit pe lume își dau seama, acum, că sexul poate aduce mult mai multe lucruri rele, nu doar copii. Or, femeile merită să cunoască toate riscurile asociate atunci când decid să întrețină raporturi sexuale cu oameni cu care nu vor să facă un copil, încercând să prevină apariția acelui copil printr-un război chimic împotriva propriului corp. Femeile merită să dețină puterea de a oferi un consimțământ informat față de toate comportamentele sexuale. Până în prezent, nu am primit nici pe departe acest drept. După această publicație a arătat deja, studiile cu rate mari de acceptare a CRDLA la femei tinere și sărace din Colorado și Missouri capătă o altă nuanță când aflăm că facilitatorii studiului le-au determinat pe tinere să accepte dispozitivele printr-o propagandă agresivă, nu prin descrieri imparțiale și oneste ale riscurilor și beneficiilor, așa cum ne-am aștepta de la un medic bun.

Femeile sărace vor copii

Ori de câte ori discută despre femei și sarcini neplanificate, Stânga presupune, de obicei, că o sarcină neplanificată este același lucru cu o sarcină nedorită. Analog, presupune, de obicei, că femeile sărace nu vor copii, fiindcă abia se pot susține pe sine, deci de ce și-ar asuma responsabilitatea pentru o ființă umană cu și mai multe nevoi? Cercetările, însă, arată că această interpretare a ratelor mari ale mamelor necăsătorite și ale sarcinilor adolescentine este, dacă nu de-a dreptul falsă, atunci cel puțin destul de ambiguă. Studiile care au desfășurat interviuri cu femei sărace și femei care au născut în afara căsătoriei au constatat deseori că aceste femei își doresc copiii. Și doriseră, sau cel puțin nu părea să le deranjeze, posibilitatea de a avea un copil, înainte ca un copil să se fixeze în uterul lor.

Poate fi dificil pentru o femeie rece, de carieră, să își imagineze împlinirea pe care femeile o pot găsi în îngrijirea copiilor, ca mame. Când corespundeam acestui profil, era aproape imposibil pentru mine să conceptualizez maternitatea. Numai gândul la copii mă transforma ocazional într-o scorpie frigidă (puteți să îl întrebați pe iubitul cu care, ulterior, m-am căsătorit). Dar femeile care au mai puține resurse economice nu sunt atât de orbite de acestea. Luați în considerare acest articol din Harvard Magazine referitor la cercetarea lui Kathryn Edin privind căsătoria și familia în comunitățile sărace:

Dar chiar și atunci când consideră că o căsătorie este greu de atins, afirmă Edin, americancele cu venituri mici continuă să perceapă nașterea și creșterea de copii drept activitatea cu cea mai mare însemnătate din viețile lor: „O temă a lucrării Doing The Best I Can (Făcând tot ce pot) este aceea că bărbații săraci doresc într-adevăr să fie tați și valorizează într-adevăr paternitatea. Atât femeile, cât și bărbații de la baza ierarhiei socioeconomice percep faptul de a avea copii drept cea mai mare formă de împlinire” – date fiind perspectivele economice slabe și speranțele minime de ascensiune, statutul de părinte este unul dintre puținele aspecte identitare pozitive pe care le au la dispoziție.

Cu alte cuvinte, este greu să fii sărac, iar generarea unei mici „trupe” proprii, care să primească și să ofere dragoste, poate face viața să merite trăită. Femeile știu acest lucru, chiar dacă depopulaționiștii tot încearcă să ne spună că trebuie să ne conformăm viziunii lor pentru a trăi bine. Pretenția este ca toate femeile să ne facem copiii în termenii impuși de depopulaționiști, fără abateri. Dar femeile nu vor toate, neapărat, să se conecteze la același program de fertilitate. Vrem libertatea de a face alegerile proprii, la timpul nostru, conform concepției noastre despre ce este bine. Vrem o informare de calitate, ca să putem alege bine. Și vrem să existe oameni care să militeze ca noi să obținem cele mai bune informații și cea mai bună îngrijire, chiar dacă rezultatul nu se potrivește cu viziunea vreunui club megaloman privind ordinea mondială „corectă”. De ce este prea mult să cerem asta?

ONU continuă să forțeze o agendă radicală privind avortul

Raportul ONU „World Survey” urmărește „egalitatea și dezvoltarea” femeilor prin sterilizare, avort și controlul populației.

Autor: Steven W. Mosher, președintele Institutului de Cercetare a Populației (Population Research Institute) și autor al volumului „Controlul populației: costuri reale, beneficii iluzorii”. Articol publicat inițial pe Aleteia.org

Noul raport al ONU privind femeile tinde a fi o lectură sumbră, pentru cine știe să-l descifreze. Motivul pentru care este posibil să fie probleme cu descifrarea sa este că acest raport, denumit World Survey on the Role of Women in Development 2014: Gender Equality and Sustainable Development (Sondaj mondial privind rolul femeilor în dezvoltare 2014: egalitatea de gen și dezvoltarea durabilă), este scris într-un fel de cod. Cuvintele și expresiile sunt utilizate ca să sune rezonabil – ce ar putea fi în neregulă cu „egalitatea de gen”, de exemplu? –, dar în limbajul feminist utilizat de ONU, de fapt, au sensuri destul de radicale și subversive, care scapă publicului larg.

Există un motiv pentru această înșelăciune lingvistică. Înțeles corect, acest sondaj mondial (World Survey) – primul publicat în ultimii cinci ani – nu este altceva decât un plan de luptă pentru un atac total asupra vieții și căsătoriei. Dacă recomandările sale ar fi adoptate de către statele membre ale ONU și puse în practică, ar însemna sfârșitul familiei așa cum o cunoaștem, și o restructurare de sus în jos a societăților și economiilor în ansamblu.

Dacă aceste obiective revoluționare ar fi spuse în mod clar, protestele publice ar fi asurzitoare și rezistența ar crește. Prin urmare, birocrații ONU își ascund scopurile reale, prin utilizarea unui limbaj codificat, pe care numai ei și alți progresiști, care sunt, de asemenea, la curent, îl pot înțelege.

Permiteți-mi să traduc o parte din recomandările sondajului mondial într-un limbaj simplu, lipsit de ambiguitățile limbii engleze, astfel încât să puteți înțelege mai bine panta pe care ONU vrea să ne îndreptăm.

„Sănătatea reproducerii” = campanii de sterilizare

Expresia „sănătatea reproducerii”, presărată pe tot parcursul documentului, sună inofensiv. Dar este, de fapt, o înșelăciune dublă, fiindcă nu are nimic de-a face cu reproducerea și nimic de-a face cu sănătatea. Scopul programelor de „sănătate a reproducerii” este, de fapt, controlul populației – reducerea ratei natalității prin mutilarea chimică sau chirurgicală a cât mai multor femei (a cât mai multor sisteme de reproducere feminine) posibil. De exemplu, când raportul spune: A respecta, proteja și promova sănătatea și drepturile sexuale reproductive pentru toți, în special pentru femei și fete, pe toată perioada ciclului de viață; (pagina 113), ar trebui să înțelegem că femeile și fetele sunt încurajate să apeleze la contracepție, sterilizare și avortarea copiilor lor. Motivul pentru care această „recomandare” este inclusă în secțiunea „Cu privire la dezvoltarea durabilă” este că, de fapt, secțiunea se referă la limitarea creșterii populației.

„Durabilă” = limitare, restricție

Ori de câte ori apare cuvântul „durabil” sau „sustenabil”, de exemplu, în „dezvoltare durabilă” sau „populație sustenabilă”, nu trebuie decât să-l înlocuiești cu cuvintele „limită” sau „restricție”. De exemplu, când raportul spune:
„Politici durabile de bază pentru populație în ceea ce privește sănătatea și drepturile sexuale și de reproducere, inclusiv furnizarea de servicii sexuale și de sănătate a reproducerii de calitate universal accesibile …” (pag. 114), aceasta înseamnă, de fapt, ceva de genul: „politicile pentru controlul populației trebuie să se bazeze pe promovarea sterilizării și avortului”.

„Avort sigur” = avort la cerere

„Avortul în condiții de siguranță” sună mult mai agreabil pentru o femeie decât pur și simplu a spune „avort”. Dar cuvântul este folosit în cadrul sistemului ONU pentru a face referire la legalizarea avortului la cerere. Deci, când citim: „Politici durabile de bază pentru populație în ceea ce privește sănătatea și drepturile sexuale și de reproducere, inclusiv furnizarea de avort sigur și educație sexuală completă universal accesibile …” (pagina 114), ar trebui să înțelegem că acest lucru înseamnă: „Politicile pentru controlul populației trebuie să se bazeze pe educație sexuală din fașă și până la mormânt și legalizarea avortului la cerere, pe tot parcursul celor nouă luni de sarcină”.

„Egalitatea între sexe” = Sfârșitul căsătoriei

Sub acest titlu aparent inofensiv – cine s-ar putea opune egalității între bărbați și femei? – se ascunde o revoluție culturală. Tipul de egalitate pe care birocrații ONU îl au în minte ar putea pune capăt complementarității naturale între sexe, care leagă împreună soțul și soția. Citiți următoarea propoziție: „A recunoaște, reduce și redistribui între femei și bărbați activitatea domestică neremunerată în cadrul gospodăriilor, precum și între gospodării și stat, prin extinderea serviciilor de bază și infrastructură, accesibile tuturor”. (pagina 113)

Acest lucru înseamnă, de fapt, că susținătorii feminismului radical de la ONU vor să instruiască statul-dădacă sa meargă în casele cetățenilor lui căsătoriți și să forțeze soții și soțiile sa facă munci egale de gătit, curățenie, îngrijirea copiilor etc., indiferent de preferințele proprii în domeniu.

Noțiunea de egalitate radicală între bărbați și femei, promovată de susținătorii feminismului de la ONU, de asemenea, îi determină să susțină că, din moment ce bărbații nu sunt împovărați cu nașterea, „egalitatea” cere ca femeilor să li se permită să aibă avorturi, pentru ca nivelarea sa fie completă, cu alte cuvinte.

„Dezvoltare durabilă” = ecologism radical / controlul populației

„Dezvoltare durabilă” este o lozincă a ecologiștilor radicali care doresc să limiteze creșterea economică, pe care o văd drept dăunătoare pentru mediu, prin limitarea creșterii populației și limitarea utilizării resurselor în țările sărace. După cum susține raportul: „A proteja bunurile comune și a preveni însușirea și exploatarea resurselor naturale de către interesele private și publice, prin supravegherea de către stat și reglementările mai multor părți interesate”; (pagina 113) „Promovarea trecerilor către emisii reduse de carbon durabile, modele de producție și consum rezistente la schimbările climatice, asigurând în același timp egalitatea de gen.”

Aceste directive înseamnă că resursele funciare și minerale, indiferent de nevoile populației, vor fi retrase din circuitul agricol în scopul conservării naturii. Consumul și producția de energie trebuie să fie ținute la o cotă joasă. Iar populația, se subînțelege, fără acces la resurse și energie, va rămâne săracă.

„Gen”/„gender” = ???

Cei mai mulți oameni cred că termenul „gen” – care apare în raportul ONU de sute de ori, este doar un alt cuvânt pentru „sexe”. Nu este. Așa cum este utilizat de către progresiștii ONU, „genul” nu are nimic de-a face cu categoriile fixe  ale sexelor masculin și feminin. Termenul „gender” nu este determinat de anatomie și cromozomi. Nu. Este doar o chestiune de preferință personală. Oricine este „liber” să fie de orice „gen” vrea – și/sau chiar, uneori, ca un cameleon, să se schimbe de la o zi la alta.

În prezent, există 57 de categorii de „gen”… și se tot adaugă la acestea. (Dacă ați crezut că sunt doar șase – barbați, femei și LGBT – ați rămas în urmă.) Inutil să mai spunem ca acest concept de „gen” este extrem de subversiv, subminând căsătoria, familia și chiar societatea însăși. (Primărița lesbiană a orașului american Houston este o feministă gender, motiv pentru care, în acel oraș, un bărbat biologic care se simte femeie într-o anumită zi poate utiliza toaleta femeilor).

Politica copilului unic = avort forțat

Raportul ONU, care vorbește neîncetat despre protejarea drepturilor femeilor, uită complet, cu ipocrizie, de politica brutală a unui singur copil pe familie din China. Despre faptul că sute de milioane de femei, în ultimii 34 de ani, au fost avortate, altele au fost sterilizate, multe sub presiune, nu se spune nimic. În schimb, putem citi următorul alineat neutru: „Constituția din China mandatează guvernul să sprijine planificarea familială și cuplurile individuale să o practice. Politica unui singur copil, introdusă la sfârșitul anilor 1970, a fost pusă în aplicare prin intermediul unui sistem de stimulente și măsuri restrictive economice și sociale, precum și prin servicii de contracepție gratuită”(Organizația Națiunilor Unite, 2002)”. (pag. 87) Acest lucru se va citi: partidul-stat din China a preluat controlul asupra sistemului de reproducere al fiecărei femei din țară, și le încalcă drepturile de reproducere prin controlul fertilității în cadrul unui plan de stat, impunând cu forța avortul și sterilizarea femeii, dacă aceasta concepe un copil fără permisiune de la stat.

Pentru a recunoaște asta, ar fi nevoie ca ONU sa recunoască faptul că avortul este o crimă, ceea ce susținătorii feminismului radical de la ONU nu ar face niciodată.

„Școlile ar trebui să renunțe la toate formele de educație sexuală”

Italia: Regiunea Veneto aprobă o moţiune privind protejarea familiei naturale

Consiliul regional al regiunii italiene Veneto a aprobat o moţiune privind apărarea familiei naturale şi a dreptului părinţilor de a-şi educa fiii potrivit propriilor principii morale şi religioase. Moţiunea vine ca răspuns la documentul “Standard pentru educaţia sexuală în Europa”, difuzat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. De asemenea, a fost aprobată cererea de instituire a unei zile dedicate familiei naturale. O încurajare în vederea promovării moţiunii a venit din partea Papei Francisc, prin intermediul unei scrisori a Secretariatului de Stat al Vaticanului.

Consiliera care a promovat moţiunea, Arianna Lazzarini, a oferit mai multe detalii privind iniţiativa, într-un interviu realizat de Paolo Ondarza de la redacţia centrală a postului Radio Vatican: “Această moţiune este legată de unele aspecte prezentate în documentul ‘Standard pentru educaţia sexuală în Europa’, aprobat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Documentul conţine unele linii indicative, precum masturbarea infantilă precoce, contactul fizic ca expresie a iubirii, dreptul de explorare a libertăţii de gen de la zero la patru ani şi de la patru la nouă ani. Acest document circulă deja în unele şcoli şi consider că dreptul şi datoria fiecărei familii este de a-şi educa proprii fii după propriile valori şi raportat la valorile creştine.”

Privind dura contestare a moţiunii înainte de aprobare, Arianna Lazzarini a explicat: “Da, a fost o perioadă dificilă, chiar complicată. Personal, am fost atacată şi numită rasistă, homofobă şi aşa mai departe. Aproape că ar trebui să mă simt vinovată că am înaintat o moţiune de acest fel, în care o familia este definită familie pentru că este compusă dintr-un bărbat şi o femeie care îşi cresc împreună proprii fii urmând valorile naturale pe care se fondează societatea noastră şi propria identitate.” În acest context de dezbatere aprinsă şi de obstrucţionism, consiliera din regiunea italiană Veneto a decis să îi scrie Papei Francisc. “Dând ascultare unei porniri interioare, mi-am permis să îi scriu Papei doar pentru a-i cere o părere, explicându-i desigur ceea ce făcusem ca instituţie”, a spus Lazzarini.

Ca răspuns, a sosit pe numele consilierei Lazzarini o scrisoare de la secretariatul de stat al Vaticanului, semnată de Mons. Brian Wells, conţinând încurajarea Papei de “a persevera în favoarea persoanei umane pentru o adecvată tutelare a valorilor tradiţionale şi pentru recunoaşterea dreptului la educaţia fiilor potrivit valorilor creştine”. Trebuie menţionat şi faptul că Veneto se pregăteşte să devină prima regiune din Italia care instituie o sărbătoare a familiei naturale. “Intenţia mea”, a spus consiliera, “este de a institui sărbătoarea până la Crăciun. Vom implica instituţii locale, şcoli, parohii şi întreaga societate civilă din regiune. Există deja o Zi Internaţională a Familiei stabilită de ONU în 1993, zi sărbătorită pe 15 mai. Şi atunci, de ce să nu instituim o sărbătoare a familiei la nivel naţional, mai ales că familia a fost atât de mult atacată în ultima perioadă?”

“Mă refer la o zi dedicată familiei naturale, compuse dintr-un bărbat şi o femeie care îşi cresc împreună fiii. Acesta este punctul principal al moţiunii. Doresc să precizez că există deja o zi împotriva homofobiei în luna mai şi nu văd de ce nu putem institui o Zi a Familiei Naturale. Sper să se realizeze. Am primit numeroase mesaje de sprijin şi de încurajare de a merge mai departe şi de la instituţii dinafara regiunii Veneto şi îmi doresc ca această moţiune aprobată să fie de exemplu pentru alte instituţii din ţara noastră.”

Scoţia pregăteşte legalizarea „sinuciderii asistate”

În Scoţia se dezbate propunerea legislativă prin care orice persoană va avea dreptul să asiste o sinucidere. A ajuta o persoană care vrea să se sinucidă nu va mai reprezenta o infracţiune, scrieLife Site News.

Persoana care doreşte să se sinucidă va trebui să aibă cel puţin 16 ani împliniţi şi două documente semnate de doi medici, din care să reiasă că suferă de o boală terminală sau care “scurtează viaţa” – practic, orice diagnostic. Există foarte multe boli despre care putem spune că scurtează viaţa, cum sunt: diabetul zaharat, infecţia asimptomatică cu HIV, tulburarea bipolară, boala coronariană, lupusul, tabagismul sau obezitatea.

Legea nu introduce un protocol de consiliere a celui care are gînduri suicidare, ceea ce ar materializa visul unor “îngeri ai morţii” din istorie, acela ca oricine să poată “asista” fără restricţii o persoană care declară că vrea să se sinucidă.

Acest proiect ca şi legile eutanasiei de pe alte meridiane nu fac decât să le inculce oamenilor ideea că moartea provocată este o soluţie acceptabilă pentru orice suferinţă. Ne îndreptăm spre o cultură în care va exista cerere pentru moarte.

• Stiripentruviata: 

Nu este nimic eroic în a te sinucide: Pe data de 1 noiembrie, tânăra de 29 de ani Brittany Maynard a anunţat că îşi va lua viaţa

Dacă aţi petrecut ceva timp pe Facebook, atunci probabil că aţi observat figura lui Brittany Maynard apărând obsesiv, în ultimele zile, pe pagina de noutăţi a profilului dumneavoastră. Iar prietenii din lista de Facebook, care v-au trimis link-uri spre site-uri ce afişau povestea acestei tinere, au postat probabil comentarii prin care îşi arătau susţinerea şi adoraţia faţă de acesta, comentarii ca acela pe care tocmai l-am citit acum câteva minute: “Wow! O poveste care te inspiră! Brittany, eşti aşa de curajoasă!”

Veţi fi scuzaţi dacă aţi ales să nu daţi click pentru a citi mai departe despre ce este vorba. În ziua de azi suntem aşa de supraaglomeraţi de “poveşti inspiraţionale” furnizate de mediile virtuale, încât devine din ce în ce mai greu să le mai ingeram. Dar, înainte de a vă continua programul zilnic, rămânând cu vaga impresie că undeva, cineva cu numele Brittany Maynard, săvârşeşte un act eroic şi impresionant, cred că ar trebui, totuşi, să ştiţi exact care este acest act care i-a extaziat în aşa măsură pe toţi prietenii voştri:

Pe data de 1 noiembrie, anul acesta, tânăra de 29 de ani, Brittany Maynard, îşi va lua viaţa.

Ea îşi va curma viaţa cu ajutorul unei pastile şi asistată de un medic.

Sinucidere.

Prietenii dumneavoastră sunt impresionaţi de faptul că o femeie îşi plănuieşte sinuciderea.

Am reuşit să vă reţin atenţia?

Această fotografie, nedatată, furnizată de familia Maynard, o înfăţişează pe Brittany. Tânăra, suferind de o boală în stadiu terminal, s-a mutat din California în Portland, Oregon, împreună cu soţul ei, pentru a beneficia de prevederile legii “Moarte cu demnitate”, adoptată în anii ’90. Maynard vrea ca o astfel de lege să fie adoptată şi în California, de aceea, în ultimele sale zile, a devenit o militantă pentru această cauză.

Cu siguranţă, povestea sa este una teribilă, tragică. Chiar dacă nu împărtăşesc entuziasmul cvasi-universal faţă de intenţia sa de a alege eutanasia, totuşi, îmi e foarte milă de ea.

Iată o scurtă trecere în revistă a evenimentelor:

La începutul acestui an, Brittany a fost diagnosticată cu o tumoră pe creier. La început, doctorii i-au spus că mai are 10 ani de trăit, dar aceşti 10 ani s-au transformat curând în câteva luni, boala avansând mai repede decât se anticipase.

După “luni de cercetare”, tânăra a decis că este mai bine “să moară cu demnitate” decât să încerce să lupte cu boala, luptă care ar fi implicat, fără îndoială, multă durere şi suferinţă. Aşa că ea şi soţul ei s-au mutat în Oregon, unde sinuciderea asistată este legală, iar Brittany şi-a notat în calendar dată la care s-a hotărât să moară.

A ales că acesta dată să fie 1 noiembrie, deoarece pe 30 octombrie este ziua soţului ei.

A realizat o înregistrare video pentru un grup pro-eutanasie, prin intermediul căreia a descris cum vor fi ultimele sale clipe de viaţă: “Am hotărât că voi fi înconjurată de membrii apropiaţi ai familiei, adică soţul, mama, tatăl vitreg şi prietena mea cea mai bună, care este şi ea medic. Îmi voi sfârşi viaţa sus, în dormitorul meu şi al soţului, cu el şi cu mama mea lângă mine, şi mă voi stinge liniştit, pe fondul muzical al unei melodii preferate.”

Eu nu am avut niciodată cancer în ultimul stadiu. Nici nu-mi pot imagina panica, durerea, sfâşierea pe care această stare o implică. Mă rog pentru acesta tânără şi pentru toţi cei loviţi de acest flagel înspăimântător. Îmi pare foarte, foarte rău pentru că această imensă povară a fost aruncată pe umerii ei. Cu siguranţă, este o cruce mai grea decât orice mi-a fost dat mie să duc vreodată (deşi, poate, la un moment dat, va veni şi rândul meu).

Şi, dată fiind starea ei, e de înţeles dacă voi fi acuzat de cruzime şi lipsă de sensibilitate pentru că nu sunt de acord cu alegerea pe care a făcut-o. Dar trebuie să ţinem seama de faptul că noi nici nu am fi ştiut despre această alegere dacă ea nu ar fi ales să o facă publică. Brittany a formulat cereri şi memorii şi a susţinut înfiinţarea de grupuri pro-eutanasie, totul cu scopul de a transforma eutanasia într-un act acceptat, atât din punct de vedere legal, cât şi cultural.

Brittany este un pacient cu cancer şi, în acelaşi tip, o activistă înfocată în cadrul programelor de susţinere a eutanasiei. Această ultimă calitate a sa face să fie necesar ca noi, cei care ne opunem acestui curent, acestui adevărat cult al morţii, să ne facem auziţi. Tăcerea noastră poate fi mortală, atât la propriu, cât şi la figurat.

Dacă există cineva care are ceva de obiectat, dacă există cineva care ar vrea să se implice în această chestiune pentru a menţiona faptul că, totuşi, poate nu ar trebui să tratăm sinuciderea ca fiind soluţia medicală legitimă pentru cancer, cred că acum este momentul potrivit ca aceste persoane care au ceva de zis în acest sens să se facă auzite. Pentru că până acum reacţiile şi comentariile publicate vizavi de cazul Brittany sunt doar dintre cele care susţin cu tărie cauza eutanasiei, ceea ce mi se pare îngrijorător.

Canalul de televiziune CBS a difuzat o parte din filmuleţul pro-eutanasie al lui Brittany şi, în loc să  trateze tema sa ca pe o chestiune controversată, l-a prezentat ca fiind o “mărturie plină de forţă”, iar autoarea ei ar trebui “aplaudata”.
Alte publicaţii cu pretenţii de imparţialitate au înlocuit cuvântul “eutanasie” cu expresia “a muri cu demnitate”, expresie pe care o folosesc când se referă la sinuciderea asistată în articole care, de fapt, pledează pentru acesta cauză, nu doar relatează în mod echidistant cazul Brittany.

Eu unul m-am săturat să văd cum în toată media se vorbeşte despre sinucidere folosind cuvinte ca “demnitate”, “curaj”, îndrăzneală”, “forţă”. Expresiile-clişeu prin care oamenii se eschivează de obicei de la a condamna pe faţă actele criminale sunt din nou scoase la înaintare: “este corpul ei”, “este alegerea ei”, “este viaţa ei”.

Dacă veţi citi comentariile cititorilor din subsolul articolelor ce relatează acest caz, veţi descoperi că ele scot la iveală adoraţia oarbă şi de-a dreptul înfricoşătoare a autorilor lor faţă de eutanasie. Se face referire la persoana lui Brittany cu apelative şi expresii folosite, în general, doar atunci când facem referire la eroi de război sau la martiri. Iată o mostră din Povestea lui Roy:

“Această femeie este al naibii de NEÎNFRICATĂ şi altruistă. Respect .
Îi admir curajul şi sper doar că eu să fiu la fel de puternic când voi avea de luat aceeaşi decizie pentru mine.
Ce femeie curajoasă. Plină de demnitate şi calm.
Îi aplaud curajul, onestitatea şi eroismul în fata sorţii oribile.”

Dacă e să ne luăm după opinia generală, se pare că în această societate a noastră, atât de modernă şi emancipată, Brittany chiar este o martiră. Este o martiră a cauzei auto-distrugerii.

Mă îngrozesc la gândul că ai mei copii vor trebui să crească într-o lume care venerează cu atâta înfocare, fără nici o reţinere, sinuciderea. Este atât de greşită această atitudine, a slăvi o persoană pentru că îşi ia viaţa, adresându-i apelative ca “eroină” şi “plină de curaj” poate avea implicaţii atât de dezastruoase, încât nici nu ştiu cu ce să încep în a explica cum stă, de fapt, situaţia. Poate că ar fi mai potrivit să încep, pur şi simplu, cu ceea ce este cel mai evident.

Dacă afirmăm că pacienţii bolnavi de cancer care decid să se omoare sunt plini de curaj şi eroism, ce spunem atunci despre acei pacienţi care nu fac asta? Ce spunem despre o femeie care alege să se lupte până la sfârşit, să trăiască cât de mult poate şi care se topeşte încet, în agonie, până la ultima suflare ?

Acesta persoană nu este plină de eroism? Nu este plină de demnitate? Eu credeam că trebuie să aplaudăm tocmai acest gen de persoane. Credeam că este de admirat tocmai curajul şi tenacitatea acesteia. Îmi pare rău, dar nu putem să emitem, în această chestiune, două teorii cu aceeaşi valoare de adevăr. Dacă este un act eroic să te lupţi cu cancerul, atunci eroismul acestui act este dat tocmai de lupta în sine, şi nu de renunţarea la ea şi alegerea morţii în loc.

Altfel spus, dacă a te chinui să ţii piept cancerului până la amarul sfârşit este un act de curaj, atunci nu poate fi tot un act de curaj şi a opta “să mori în termenii tăi”. Ceea ce face ca una dintre opţiuni să fie cea care implică o doză imensă de curaj este tocmai faptul că o exclude pe cealaltă. Faptul că există o altă cale, mai uşoară, dar individual alege să meargă pe calea admirabilă a luptei face din acest act un act demn de toată lauda.

Deci, ce variantă alegem? Pe care dintre cele două comportamente le admiram?

Vorbim fără să ne dăm seama ce spunem? Dacă spunem că Brittany a ales să moară cu demnitate, înseamnă că a muri de cancer, luptând cu acesta, e lipsit de demnitate. Îi acuzăm pe cei care mor de cancer că nu au pic de demnitate, asta facem. Raţionaţi! Analizaţi-vă cuvintele! Fiţi responsabili atunci când vorbiţi!

Şi, oricum, ce înseamnă că eutanasia este “o moarte în termenii tăi”? Cei care fac asta obţin cumva o victorie asupra morţii folosind eutanasia pentru a scăpa de o viaţă dureroasă? “Termenii tăi”? Poate cei ai fabricantului respectivului medicament care a amestecat o otravă cu o pastilă, dar ai tăi…? În niciun caz. Niciunul dintre noi nu putem muri “în termenii noştri”, pentru că dacă ar fi după cum vrem noi, sunt sigur că toţi ne-am dori o viaţă perfectă, fericită şi sănătoasă, în care durerea şi moartea nu apar niciodată.

Dar nimeni nu are parte de o astfel de soartă, pentru că nimeni nu poate stabili condiţiile propriei existente. Suntem înzestraţi cu liberul arbitru, dar asta nu însemna că ne aparţinem, şi în mod sigur nu putem să devenim mai stăpâni pe fiinţa noastră desfiinţându-ne. Asta e ca şi cum ai încerca să scrii o carte folosind o radieră.

Ne este dată viaţa, luăm parte la ea, ne implicăm în ea, dar viaţa nu ne aparţine. Nu putem să punem stăpânire pe vieţile noastre aşa cum procedează un copil de doi ani care îi smulge jucăria prietenului său şi strigă “E a mea!”. Vieţile noastre sunt mai greu de luat în posesie şi mai valoroase decât o jucărie, slavă Domnului. Viaţa noastră nu este doar o coincidenţă, o mutaţie datorată unui accident sau o cauză neînsemnată într-un lung şir de efecte neînsemnate.

Bineînţeles, pentru cei care cred că suntem nimic, că am venit din nimic şi ne vom întoarce în nimic, pentru aceştia este clar că sinuciderea are un anume sens. Adică de a readuce corpul uman la starea sa naturală de nimicnicie. Ne reîntoarcem în abis, unde nu există individualitatea fiinţei, raţiune, unde nu este nimic. Dar majoritatea oamenilor nu gândesc astfel. Cei mai mulţi dintre noi nu suntem nişte nihilişti radicali. Nici măcar Brittany nu este, pentru că ea spune că va muri şi se va duce “la orice va fi fiind dincolo”. În sinea ei, ştie că mai este o altă dimensiune, diferită de acesta realitate a noastră, că, dincolo de aparenţe, există o semnificaţie mult mai adâncă a lucrurilor. Ştie, aşa cum presupun că ştim cu toţii, că suntem întreţesuţi în această tapiserie a creaţiei – că toţi avem un rol, chiar dacă nu pe deplin perceput, că faptele noastre au ramificaţii pe care nu putem să le înţelegem şi că vieţile noastre au un sens mai profund decât ceea ce înţelegem noi din ele.

Deci, dacă Dumnezeu însuşi a venit spre noi din înălţimile nemuririi Sale pentru a ne înmâna aceste vieţi ale noastre, cum putem crede noi că este acceptabil sau, mai rău, de dorit, să aruncăm acest dar înainte de a ni se fi terminat timpul ce ne-a fost hărăzit?

Inevitabil, esenţa acestei discuţii se reduce, din nou, la vechile întrebări, cele mai vechi dintre toate : Ce este viaţa? Cine suntem? Care este rostul vieţii?

Pentru cei care idolatrizează sinuciderea, răspunsul a fost dat deja: viaţa este nimicnicie, noi nu avem niciun rost şi totul este fără sens.

Cei care gândesc diferit trebuie  automat să conştientizeze valoarea implicită, inerentă a vieţii. Acesta este conceptul care le dă atâtea bătăi de cap multor oameni din zilele noastre. Ei îşi chinuie mintea, încercând să înţeleagă de ce unii dintre noi, nebunii de creştini, ne supărăm atât de tare când se pune problema avortului, eutanasiei şi a experimentelor cu celule stem embrionare. Din nu ştiu ce motiv, aceştia nu vor să înţeleagă ceea ce noi încercăm să le spunem: viaţa are valoare. Este un lucru valoros. Merită preţuită. Are valoare în sine, dincolo de sentimentele noaste faţă de ea, de orice circumstanţe, context, dincolo de boli, stadii de dezvoltare, vârstă. VIAŢA ARE VALOARE ÎN SINE.

Acesta nu este doar unul dintre preceptele creştine. Este concepţia pe care se bazează întrega civilizaţie occidentală. Fiecare dintre idealurile nobile, cum sunt dreptatea, corectitudinea, compasiunea , generozitatea, echitatea – toate, absolut toate au la bază această concepţie despre viaţă, concepţie potrivit căreia viaţa umană are valoare intrinsecă. Valoarea vieţii umane nu se socoteşte în funcţie de utilitatea sa, de convenienţele sociale sau în funcţie de cât de plăcută e. Este valoroasă. Este valoroasă pentru că este viaţă. Dacă negăm asta, atunci nimic nu mai are sens. Nu mai avem nevoie de dreptate, corectitudine, echitate, compasiune sau generozitate, din moment ce viaţa umană nu are nicio valoare, sau are doar o valoare variabilă, dependentă de contingenţe şi de nişte parametri arbitrari, pe care îi adoptăm noi într-un un moment sau altul. Nu mai poate fi nicio raţiune pentru existenţa “drepturilor noastre umane” , din moment ce noi nu suntem decât nişte proprietăţi cu valoare variabilă, asemeni obiectelor care se pot comercializa.

Şi să atingem şi latura medicală a problemei. Jurământul lui Hipocrat? Potrivit lui, cadrele medicale ar trebui să respecte demnitatea vieţii – nu a sinuciderii, atenţie!, a vieţii – în caz contrar, ei nefiind potriviţi cu natura profesiei lor. Acesta este unul dintre aspectele cele mai urâte ale eutanasiei. Până la urmă, eutanasia nu are loc în momentul în care individul decide ca viaţa să nu are valoare, ci atunci când autorităţile medicale şi guvernamentale decid asta.

Dacă o persoană perfect sănătoasă ar intra în cabinetul doctorului său şi i-ar cere să fie omorâtă, niciun doctor, din niciun stat, nu ar consimţi la asta. Eutanasia se realizează în anumite condiţii, stabilite de comisiile medicale. Cu alte cuvinte doctorul trebuie să fie de acord că viaţa pacientului nu are valoare. Chiar suntem atât de orbiţi încât să nu vedem ce imens de înfricoşător conflict de interese încurajăm dacă suntem de acord cu aşa ceva?

Imaginaţi-vă că aţi avea cancer în stadiul 4 şi mergeţi la un doctor care, cu doar câteva clipe în urmă, a “prescris” o pastilă otrăvitoare unei alte persoane aflate în exact aceeaşi situaţie ca şi dumneavoastră. Cu doar câteva minute înainte, acest doctor i-a spus cuiva “da, sunt de acord, viaţa ta trebuie să ia sfârşit”. Şi dumnevoastră vă aşteptaţi ca acest medic să facă acum, pentru dumneavoastră, tot ce-i stă în putinţă pentru a prelungi ceea ce el tocmai a diagnosticat ca fiind fără sens?

Cum le putem permite medicilor să prescrie moarte? Cum se poate ca moartea să fie văzută ca o opţiune legitimă de tratament? A legaliza eutanasia înseamnă să modificăm însuşi sensul şi scopul medicinei. Din ceva menit să ne ajute să trăim, medicina se va transforma în ceva menit să ne ajute să murim.

Unde credeţi că va duce acest lucru? Dacă eutanasia va fi legalizată şi se va putea performa numai în anumite circumstanţe, atunci va însemna că viaţa, în acele circumstanţe, este indezirabilă. Şi dacă , în acele circumstanţe, viaţa este socotită indezirabilă în mod obiectiv, însemnă că ea este indezirabilă indiferent de dorinţele pacientului. Este clar cât de ambiguă şi uşor de trecut e graniţa dintre eutanasia voluntară şi cea involuntară. Bănuiesc că, atunci când va veni timpul şi vor fi ucişi pacienţii indiferent de voinţa lor de a trăi sau a muri, nu prea se vor mai găsi mulţi care să obiecteze. Pentru că deja aproape toată lumea aclamă sinuciderea lui Brittany Maynard, deoarece se pare că majoritatea consideră prostească sau chiar laşă opţiunea de a trăi în condiţiile în care suferi şi moartea apropiată este o certitudine.

Brittany este acum un promotor al eutanasiei, alături de grupul numit “Compasiune şi alegeri”. Acesta este, de fapt, o organizaţie care militează  pentru dreptul la sinucidere asistată nu doar pentru cei cu boli terminale, dar şi pentru cei care nu au nicio problemă de sănătate. Deci nu avem de-a face cu o consecinţă neintenţionată a procesului de susţinere a eutanasiei, ci, iată, omorârea persoanelor care nu sunt bolnave devine un obiectiv explicit al grupurilor pro-eutanasie.

Este greşit. Este total greşit. Iar reacţia publică la aflarea alegerii lui Brittany este chiar mai mult decât greşită. Este halucinantă, dezamăgitoare, îngrozitoare.

Moartea nu este o soluţie. Sinuciderea nu te face demn. A te omorî pentru a scăpa de suferinţă nu este un act eroic. De fapt, este chiar opusul eroismului. Este opusul unui act de curaj. Dacă sinuciderea este eroică, atunci toate acţiunile despre care s-a vorbit până acum ca despre nişte fapte eroice încetează să mai fie astfel.

Toate acestea fiind zise, recunosc că a alege altceva  – în cazul lui Brittany şi în atât de multe alte cazuri – înseamnă a opta pentru o viaţă scurtă şi plină de durere şi suferinţă. Pot înţelege dorinţa de a evita o astfel de viaţă, dar nu ar trebui să acţionăm în funcţie de ce ne dorim noi şi atât. Viaţa ar trebui să fie trăită total, asemenea unui pahar pe care îl bem până la ultima picătură. Ştiu că sună a clişeu, dar sigur mulţi dintre noi au citit şi au au văzut filme despre persoane bolnave de cancer care au rezistat şi s-au luptat cu durerea şi, prin această luptă, au ajuns la un grad mai înalt de înţelegere a lucrurilor. Ei au descoperit că fiecare minut este preţios – de fapt, mai preţios decât toate celelalte minute trăite până atunci, când erau sănătoşi şi fericiţi.

Auzim aceste mărturii şi ne minunăm. Dar le credem oare, cu adevărat? Sau îi credem pe aceşti oameni nişte mincinoşi? Atunci cum putem să îi aplaudăm pe ei şi apoi să spunem despre Brittany Maynard că ea este cea curajoasă şi demnă?

Oare nu mai auzim nici măcar ce spunem noi înşine?

E foarte trist. Totul e foarte trist. Sunt trist pentru Brittany, pentru această cultură a noastră, pentru toţi cei care văd un act de bravură în a te sinucide.

Un act de eroism este să lupţi, să trăieşti, să continui să mergi pe drumul tău până la final.
Asta este eroic.

Din fericire, încă nu este prea târziu pentru această femeie. Ea este încă printre noi, şi, de aceea, lumea este mai bună, deoarece viaţa sa este importantă şi valoroasă. Poate ar trebui  să îi spunem mai degrabă asta, în loc să o încurajăm, spunându-i că e o idee bună să se sinucidă.