RMGC – concedierile sunt de forma. PLANUL COMPANIEI ESTE DE A REVENI IN FORTA IN 2015

5-04-2014 1 minut Sublinieri

rmgc industrializare

Gabriel Resources Ltd a anunțat că vor fi disponibilizați 80% dintre muncitorii de la Roșia Montană. Această mișcare face parte dintr-un plan mai amplu, pus la cale la finalul anului trecut, atunci când canadienii au văzut că puterea politică din România nu reușește să le impună Legea minelor.

RMGC se va retrage din România în 2014, dar vor reveni în forță în anul 2015. Planul este ca în România să existe o putere politică stabilă și un nou președinte, care să le asigure sprijinul și votul de încredere pentru începerea exploatării. La finalul acestui an vor avea loc alegeri prezidențiale în România, iar după aceea situația politică se va așeza.

„Rămânem deplin angajați pentru construirea și operarea minei de la Roșia Montană dar avem nevoie să vedem un angajament similar din partea României”, a precizat directorul executiv Jonathan Henry,  într-un comunicat.

Surse din cadrul companiei ne-au explicat planul RMGC, care este așa: pleacă acum din România și mai lasă doar 20% dintre angajații de la Roșia Montană, iar în anul 2015 vor reveni în România pentru a negocia cu noua forță politică de la București. Din partea acestora au nevoie de două lucruri: o Lege a minelor trecută prin Parlament și un aviz din partea Ministerului Mediului.

Actuala Lege a minelor a fost pusă la naftalină de PSD. Înainte de a pleca de la Ministerul Economiei, liberalul Andrei Gerea, avea pregătită legea, care urma să intre în maxim o săptămână în Parlament. Între timp s-a rupt USL-ul, așa că Legea minelor a rămas în draft la Guvern.

De ce se lasă 20% dintre angajați? Închiderea unei mine sau a unei galerii miniere nu este similară cu închiderea unui magazin. Pentru a închide sau a întreține o galerile minieră este nevoie de specialiști, pentru că trebuie aplicate proceduri speciale. O galerie minieră, atunci când se închide, se umple cu materiale speciale, nu se pune doar lacătul.

Spre exemplu, la minele din Valea Jiului se făcuse un studiu pentru redeschiderea unor galerii miniere și s-a constatat că redeschiderea costă de 2 ori mai mult decât construirea unei galerii noi.

Cei de la RMGC lasă 20% dintre angajați pentru mentenanță, în așa fel încât atunci când se va rezolva problema politică totul să fie pregătit pentru începerea exploatării.


Categorii

1. DIVERSE, ROSIA MONTANA

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “RMGC – concedierile sunt de forma. PLANUL COMPANIEI ESTE DE A REVENI IN FORTA IN 2015

  1. Pingback: NON-COMBAT IN CAZ DE PROCES INTENTAT DE RMGC STATULUI ROMAN? - Recomandari
  2. Pingback: ROSIA MONTANA. Gabriel Resources reia demersurile de DESCHIDERE A EXPLOATATIEI si ameninta cu PROCES STATUL ROMÂN - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare