Roubini imparte cu generozitate ”profetii”: CHINA SE PRABUSESTE SI SUA INTRA IN RECESIUNE/ In Grecia se prefigureaza O NOUA ETAPA A PRABUSIRII ECONOMICE, PROBABIL DECISIVA/ Care sunt “regii aurului”? (Stiri economice)

2-09-2011 12 minute Sublinieri

Expertul Nouriel Roubini estimează că 30% dintre creditele băncilor chineze vor deveni neperformante până în 2013, ceea ce va afecta profund sistemul bancar chinez. Economia Chinei se pregăteşte de prăbuşire! Afirmaţia alarmantă îi aparţine economistului american Nouriel Roubini, omul care a prezis declanşarea crizei economice din 2008. Expertul estimează că 30% dintre creditele băncilor chineze vor deveni neperformante până în 2013, ceea ce va afecta profund sistemul bancar chinez. Opinia lui Roubini a fost confirmată de agenţia de rating financiar Fitch, care a ameninţat că ar putea retrograda ratingul de credit al Chinei.

De asemenea, economistul a ţinut să precizeze că există o probabilitate de 60% ca Statele Unite să intre în recesiune. Asta deşi Banca Centrală americană a anunţat că va pune în practică mai multe măsuri de relaxare monetară. Nici zona euro nu scapă de previziunile sumbre; Nouriel Roubini susţine că pericolul recesiunii planează în continuare asupra Europei, în vreme ce bursele de valori vor înregistra o nouă prăbuşire.

Economistul Nouriel Roubini susţine, într-un interviu acordat miercuri pentru Bloomberg, că există o probabilitate de 60% ca Statele Unite ale Americii să se confrunte cu o nouă perioadă de recesiune anul viitor, informează Bussines Insider. “Creşterea economică a fost încetinită atât în SUA, cât şi în statele membre ale zonei euro şi în Marea Britanie. Există o probabilitate de 60% ca anul viitor să ne confruntăm cu o nouă recesiune şi, din păcate, suntem pe cale să rămânem fără instrumentele de politică monetară...iar guvernele nu vor mai putea să salveze de la faliment băncile aflate într-un astfel de pericol, fiind la rândul lor într-o situaţie delicată”, explică Roubini.

În ceea ce priveşte pieţele financiare şi trimestrul al treilea al acestui an, economistul care a prevăzut criza din 2008, susţine că “banca centrală americană (Fed) şi alte bănci centrale vor pune în practică mai multe măsuri de relaxare monetară, deşi creditarea nu funcţionează…piaţa depinde de previziunile pentru trimestrul al treilea al anului, dar eu sunt de părere că această dependenţă este una de scurtă durată. Datele macroeconomice, cele legate de evoluţia pieţei forţei de muncă şi de piaţa imobiliară vor fi din ce în ce mai nefavorabile, iar piaţa va începe să se ajusteze din nou”.

Recesiunea este aşteptată deja pe piaţa de obligaţiuni

Pe piaţa de obligaţiuni se aşteaptă deja o perioadă de recesiune, după cum susţine Roubini. “După ce ratingul Statelor Unite ale Amercii a fost retrogradat de către agenţia Standard&Poor de la AAA la AA+, randamentul obligaţiunilor a scăzut de la 2,5% la 2% şi chiar mai puţin. Semnalele pieţei de obligaţiuni şi <aplatizarea curbei randamentului> ne indică faptul că ne vom confrunta cu o perioadă de recesiune în curând”.

Roubini atrage, de asemenea, atenţia asupra situaţiei în care se poate afla China pe viitor. “China se va confrunta cu o perioadă dificilă, după părerea mea. Nu anul acesta şi nici anul viitor, ci în 2013, atunci când se va diminua explozia investiţiilor...Investiţiile permanente au ajuns la o pondere de 50% din PIB. Această explozie a investiţiilor va lua sfârşit printr-o <aterizare forţată> a economiei”. “Băncile chineze deţin mii de miliarde de dolari, echivalent yuani, şi estimăm că 30% dintre aceste împrumuturi vor duce la faliment şi vor deveni neperformante. Se va pune presiune pe băncile din China. La scurt timp după acest interviu Bloomberg a publicat o ştire cu titlul “Acţiunile americane au pierdut avansul înregistrat după ce Roubini a anunţat începutul recesiunii”.

Nu mai e nevoie sa insistam asupra “profetismului” jucat al lui Roubini. Omul a devenit o figura-cheie, un oracol al Delphiului care emite, insa, exact acele mesaje care servesc unei anume agende. Asadar, spusele sale nu sunt predictii, ci sunt OBIECTIVE de atins, etape de parcurs.

In ceea ce priveste predictiile sale referitoare la China, se observa cum a “jucat” in coordonate cu agentia de rating Fitch. “Jocul” face parte din ceea ce a fost cunoscut sub numele de razboiul declaratiilor intre SUA si China.

  • Money.ro

(Mihai Banita): Următoarea bombă cu dolari. A început numărătoarea inversă

Ultimele semnale venite din partea oficialilor Federal Reserve arată că americanii se pregătesc de o nouă rundă de quantitative easing. În tentativa sa de a da un imbold economiei suferinde a SUA, Fed ar putea declanşa o nouă explozie a preţurilor mărfurilor. În discursul anual de la Jackson Hole din 26 august, şeful Fed Ben Bernanke nu a anunţat încă o nouă rundă de quantitative easing, aşa cum făcea în 2010 cu programul QE2. Însă a declarat că banca centrală are uneltele necesare să intervină în cazul în care evoluţia economică va fi mai proastă decât se preconizează.

La doar câteva zile distanţă de Jackson Hole, Charles Evans, preşedintele Fed-ului din Chicago şi membru al Comitetului Federal de Operaţiuni de Piaţă (Federal Open Market Committee – FOMC) declara recent la CNBC că e nevoie de mai multă “politică acomodativă” pentru că economia nu evoluează la parametri optimi. După declaraţia lui Evans preţul aurului – refugiu în calea inflaţiei – a crescut în aproape o oră cu 40 de dolari.

Ceea ce a spus membrul Fed înseamnă, cu alte cuvinte, că acesta crede că banca centrală ar trebui să înceapă un nou program de achiziţie a datoriei federale, cu bani proaspăt “tipăriţi”. Până acum, Fed nu şi-a sterilizat achiziţiile de bonduri, astfel că o cantitate impresionantă de dolari – 2.350 miliarde – a fost injectată în sistem şi a erodat puterea monedei americane. Inflaţia de bani s-a văzut cel mai mult în preţurile mărfurilor (petrol, alimente), care au înregistrat creşteri periculoase şi au contribuit la neliniştile din zonele sărace ale lumii.

Deşi inflaţia în SUA a sărit destul de bine peste ţinta Fed de 2%, fiind raportată la 3,6% în iulie, structura coşului de consum nu reflectă suficient de bine cât de rele au devenit lucrurile pentru populaţia mai săracă, din moment ce alimentele au o pondere de doar 7,8%, în timp ce în cele mai multe ţări europene ponderea este de 15-20%. Datele Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) arată o creştere a indicelui preţului alimentelor la nivel mondial de 39% în iunie 2011 faţă de iunie 2010, în timp ce cel mai mari preţuri au fost înregistrate în luna februarie. Faţă de media anului 2009, preţurile sunt cu 50% mai mari.

De asemenea, ţări emergente, precum China, au importat inflaţia produsă de americani, atât pe calea preţurilor la alimente, cât şi pe cea a fondurilor speculative care au căutat randamente mai mari decât cele din SUA. Desigur, evoluţia a preţului la alimente nu poate fi pusă doar în seama politicilor bancherilor centrali, pentru că 2010 a fost un an agricol destul de prost. Însă, într-o perioadă în care economia globală nu galopează, şi marile pieţe din Europa şi SUA sunt în continuare afectate de şomaj, preţurile alimentelor au crescut extrem de rapid şi au depăşit cu mult nivelurile înregistrate în anii de boom 2007 şi 2008 (parţial).

La fel s-a întâmplat şi în cazul preţului petrolului care a trecut în timpul acestui an peste pragul de 100 de dolari barilul.

Dacă datele economice ce urmează să fie anunţate în perioada următoare sunt în continuare proaste, FOMC ar putea decide în şedinţa din 21 septembrie să pornească un nou program de QE. La ultima şedinţă de politică monetară, lucrurile au fost foarte strânse. Trei din cei 10 membri ai comisiei au votat împotriva unei noi runde de QE. De atunci, Dennis Lockhart de la Fed-ului din Atalanta spune că în condiţiile economice actuale nu poate fi exclusă nicio măsură. Narayana Kocherlakota, de la Fed-ul din Minneapolis, unul dintre cei care s-au opus ca Fed să promită că va ţine dobânzile la 0 până în 2012, aşa cum s-a stabilit în ultma şedinţă, a indicat că poziţia sa se poate schimba în favoarea unei relaxări mai ample a politicii monetare.

Pro QE3 se declară şi Goldman Sachs, cea mai influentă bancă de investiţii de pe Wall Street, citată de FTalphaville. Rămâne de văzut ce măsuri va lua Fed la sfârşitul lunii septembrie. Însă dacă va fi să acţioneze, banca centrală va lua în considerare un program masiv de intervenţie. Fed ar putea să încerce o intervenţie mai consistentă în piaţă care să forţeze băncile să pună o parte din banii din rezervele în exces în circulaţie. Să ne amintim că cele programele anterioare de tipărire de bani au avut efecte benefice doar asupra burselor.

(Mihai Banita): Economia lumii o ia la vale, pe cifre

Sectorul manufacturier este lovit puternic de lipsa comenzilor noi. Industria prelucrătoare din Europa, China, Australia sau Coreea de Sud s-a aflat în luna august în zona de contracţie. După ce în iulie am avut semnale importante că economia globală încetineşte, primele date pe luna august vin să confirme această tendinţă. (…)

Grecia e în groapă: Nu mai are bani, a ratat toate ţintele şi a trimis creditorii acasă

Indicele bursei de la Londra înregistrează la ora actuală o scădere de peste 2%, în timp ce bursa de la Paris are o scădere de 2,48%. DAX, indicele bursei de la Frankfurt, cel mai afectat, are o scădere de aproape 3%. Mai mult, Wall Street se pregătește de o nouă zi grea.

Motivul? Astăzi se dau rezultatele pe luna august privind noile locuri de muncă. Conform raportului guvernamentalamericane, asistăm la o situație fără precedent: august este luna în care piața muncii nu a crescut deloc. (…)

Piraeus Bank, a patra mare bancă din Grecia, a fost obligată să utilizeze finanţarea de urgenţă oferită de Banca centrală după ce a epuizat garanţiile eligibile care îi permiteau să acceseze fondurile oferite mai ieftin de Banca Centrală Europeană, transmite Reuters. ‘Am accesat mecansimul ELA ( Asistenţa de Lichiditate de Urgenţă -Emergency Liquidity Assistance – ELA) în trimestrul al treilea’, a declarat un oficial de la Piraeus Bank după ce banca grecească a anunţat pierderi de 820 milioane de euro în primele şase luni. ‘Această facilitate ne oferă mai mult spaţiu de menevră, mai multă flexibilitate. Este mai scumpă însă decât finanţarea oferită de BCE. Costul este de aproximativ 3,5% faţă de 1,5% în cazul BCE’, a adăugat oficialul. Piraeus Bank a precizat că pierderile din primul semestru au fost cauzate de participarea sa la programul de schimb voluntar de obligaţiuni greceşti, destinat să uşureze povara datoriilor Greciei.

Băncile greceşti au devenit dependente de BCE pentru lichiditate după ce au fost scoase de pe pieţele financiare internaţionale în urma îngrijorărilor cu privire la datoriile suverane ale Greciei. În plus, unele bănci greceşti nu mai au garanţiile eligibile după mai multe retrogradări ale ratingului suveran iar Piraeus este prima care admite că a avut nevoie de finanţarea de urgenţă de la Banca centrală. Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), care este acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).

Vacanţele ieftine în Grecia ar putea deveni istorie. Începând de joi, taxa pe valoarea adăugată a crescut de la 13 la 23%. Asta va aduce un val de scumpiri exact pentru serviciile cele mai căutate de turişti şi localnici – cele din restaurante, baruri şi cafenele. Un şendviş Gyros costa până mai ieri 1,80 euro. De azi, se vinde cu aproape 4 euro. E doar un exemplu pentru cum e bine să vă faceţi calculele dacă aveţi în plan o vacanţă în Grecia.

Creşterea taxei pe valoarea adăugată face parte din pachetul de reforme adoptat de Grecia pentru a primi un nou sprijin financiar de la Uniunea Europeană şi FMI. Pentru afacerişii eleni, acest lucru e prea puţin important. Spun că toată lumea va avea de pierdut: ei vor trebui sa trag obloanele iar Guvernul se va alege cu nimic. La 6 euro berea, 5 euro cafeaua sau 2,5 euro pentru un suvlaki, nici grecii de rând, mari amatori de terase şi taverne, nu văd partea plină a paharului. Preţurile mici din Grecia au atras anul acesta peste 200.000 de români. Cu noile preţuri din sectorul serviciilor, mulţi vor căuta, la vară, o altă destinaţie.

Discuţiile dintre guvernul grec şi delegaţia de inspectori ai UE, FMI şi BCE au fost întrerupte şi urmează să fie reluate în zece zile, după ce Atena a anunţat că va rata ţintele de deficit bugetar pentru acest an. Misiunea instituţiilor financiare internaţionale se află în vizită la Atena pentru a evalua dacă Grecia a îndeplinit condiţiile de care depinde acordarea următoarei tranşe din pachetul de asistenţă financiară externă.

Discuţiile vor fi reluate în zece zile, a declarat un reprezentant al ministerului elen al Finanţelor, deşi oficialii greci indicaseră anterior că negocierile se vor desfăşura fără întreruperi. Guvernul elen şi creditorii internaţionali au anunţat joi că Grecia va rata ţintele de deficit bugetar pentru acest an, însă cele două părţi nu au căzut de acord privind marja cu care vor fi depăşite şi care sunt motivele derapajului.

Acţiunile băncilor elene au scăzut cu până la 7,3% vineri la Atena din cauza evenimentelor, în timp ce pieţele europene înregistrează deprecieri modeste. “Primul ciclu de negocieri a luat sfârşit. Inspectorii vor reveni în zece zile pentru a vedea proiectul de buget pentru 2012 şi pentru a încheia misiunea. Discuţiile nu sunt îngheţate”, a declarat pentru Reuters un oficial al ministerului elen al Finanţelor.

Ministrul grec al Finanţelor, Evangelos Venizelos, urmează să susţină o conferinţă de presă. Ţinta de deficit bugetar asumată de Grecia pentru acest an este de 7,6% din PIB, însă o sursă oficială apropiată misiunii UE/FMI/BCE a declarat joi că indicatorul se va ridica la cel puţin 8,6% din PIB.

Nota noastra:

In opinia noastra, semnalul dat de dificultatile prin care ar trece Piraeus Bank este unul anticipatoriu cu privire la urmatoarea faza a crizei in care Grecia va fi antrenata. Probabil sistemul bancar grecesc, deja dependent de Banca Centrala Europeana, va intra la randu-i in faliment, pe model argentinian, bucla datorii suverane-datorii bancare inchizandu-se. Acest lucru va duce la prabusirea completa a economiei grecesti si, cel mai probabil, la arondarea la fel de completa a acesteia cercului eurocrat de la Bruxelles – BCE si Comisia Europeana.

In ceea ce priveste cresterea partiala a TVA-ului grecesc, observam faptul ca, in primul rand, chiar si dupa aceasta crestere uriasa din grecia, Romania tot are un TVA si mai mare, dar unul general, la toate produsele, fara exceptii, asta desi ni s-a spus pe toate caile si de toti ca nu am fi, chipurile, in situatia dezastru a Greciei. In al doilea rand, TVA-ul grecesc, crescut cu 10% !, pare ca este destinat sa loveasca in turismul elen, avand in vedere domeniile in care este aplicat. Adica sa loveasca intr-una din principalele surse de venit ale Greciei!

Economia Europei isi revine incet, iar criza datoriilor suverane care se raspandeste in tarile din Uniunea Europeana o slabeste si mai mult. In aceste conditii, economia zonei a inregistrat cel mai mic procent de crestere din 2009 incoace, respectiv 0,2%. Paradoxal, tara din UE care a avut cea mai mare crestere economica pe trimestrul al doilea a fost statul care nu are guvern de un an si trei luni si care nu a luat nicio masura de austeritate – Belgia, scrie Business Insider citat de incont.ro.

Analistul economic John Lanchester explica si de ce: In absenta unui guvern care sa aiba mandat pentru a adopta masuri de austeritate, in sectorul public din Belgia s-a cheltuit la fel de mult ca inainte de criza, de aceea cresterea economica a continuat. Asadar se pare ca, in actuala criza economic ape care o traversam, cel mai bun guvern este sa nu ai guvern deloc”. Lipsa taierilor de cheltuieli din sectorul public a dus la mentinerea aceluiasi nivel al investitiilor si la pastrarea puterii de cumprare a consumatorilor. Tarile din Uniunea Europeana care au mai avut crestere economica in trimestrul al doilea sunt Italia (0,3%), Republica Ceha (0,2%), Spania (0,2%), Marea Britanie (0,2%) si Germania (0,1%). Economia Frantei a stagnat in aceeasi perioada.

Locul 10 – Japonia

Valoarea rezervelor: 49,11 miliarde dolari

Cantitatea detinuta: 843,3 tone

Pe piata libera, aurul japonez ar valora in jur de 49,11 miliarde de dolari.

Locul 9 – Rusia

Valoarea rezervelor: 54 miliarde dolari

Cantitatea detinuta: 926,9 tone

Banca Centrala a Federatiei Ruse este organismul care gestioneaza cele 926,9 tone de aur, evaluat la 54 miliarde de dolari.

In 2009, Rusia a crescut productia de aur cu 21%, odata cu deschiderea a catorva mine noi. Anul trecut, statul a intrecut Japonia din punct de vedere al cantitatii detinute, adaugand rezerve de 140 de tone.

Rusia a continuat sa cumpere aur si in cursul acestui an, achizitionand 4,9 tone doar in iulie, conform unui raport al Fondului Monetar International.

Locul 8 – Elvetia

Valoarea rezervelor: 66,75 miliarde de dolari

Cantitatea detinuta: 1.146,2 tone

Banca Nationala se ocupa de politica monetara a statului si gestionaza cele 1.146,2 tone de aur detinute de Elvetia.

Aceasta rezerva de aur valoreaza aproximativ 66,75 miliarde de dolari.

Locul 7 – China

Valoarea rezervelor: 67,65 miliarde de dolari

Cantitatea detinuta: 1.161,6 tone

Cu 1.161,6 tone de aur, cel mai populat stat al lumii detine a saptea cea mai mare rezerva de aur.

Va asteptati sa fie mai sus in top? Aurul chinezesc reprezinta doar 1,6% din rezervele straine ale tarii.

Daca ne gandim ca aceasta tara are 1,34 miliarde de locuitori, inseamna ca fiecarui chinez ii revine aur in valaore de 50,49 dolari.

Locul 6 – Depozitul de aur SPDR

Valoarea rezervelor: 70,7 miliarde dolari

Cantitatea detinuta: 1.213,9 tone

Spre deosebire de alti proprietari de aur majori, acesta este un organism de la care investitorii pot cumpara pretiosul metal.

Locul 5 – Franta

Valoarea rezervelor: 156,31 miliarde dolari

Cantitatea detinuta: 2.683,8 tone

Aurul Frantei este gazduit de Banca Nationala, acesta reprezentand 66,2% din rezervele straine ale statului.

Locul 4 – Italia

Valoarea rezervelor: 157,36 miliarde dolari

Cantitatea detinuta: 2.701,9 tone

Banca D’Italia gestioneaza rezervele de aur ale statului, cantitate care ajunge la 2.701 tone, dupa cum a raportat Consiliul Mondial al Aurului. Metalul valoreaza 138,33 miliarde de dolari si reprezinta 71,2% din rezevele straine ale statului.

Locul 3 – Fondul Monetar International

Valoarea rezervelor: 180,6 miliarde dolari

Cantitatea detinuta: 3.101 tone

FMI supravegheaza operatiunile economice internationale a 185 de state. Politica sa in ceea ce priveste aurul s-a schimbat in ultimii 25 de ani, insa rezervele sale sunt folosite in continuare pentru a stabiliza pietele si pentru a ajuta economiile nationale.

Locul 2 – Germania

Valoarea rezervelor: 218,28 miliarde de dolari

Cantitatea detinuta: 3.747,9 tone

Banca Centrala a Germaniei detine 3.747,9 tone de aur, evaluat la 218,28 miliarde de dolari.

Conform Consiliului Mondial al Aurului, aceasta avere a Germaniei reprezinta 71,4% din totalul rezervelor straine.

Locul 1 – SUA

Valoarea rezervelor: 522,16 miliarde dolari

Cantitatea detinuta: 8,965,6 tone

Depozitarul de Aur al Statelor Unite, cunoscut si ca Fort Knox, este cel mai faimos rezerva de aur din lume.

Aici este depozitata cea mai mare parte din aurul american, avere evaluata la 522,16 miliarde pe piata actuala.

Legaturi:

Falimentul unui stat ar fi, pana la urma, declansarea unui alt proces de tip domino care ar antrena nu doar falimentul altor state nationale (Portugalia, Spania, Bulgaria, Romania, Italia sunt cele mai vehiculate pentru spatiul european) ci si probleme sistemului bancar. Standard and Poor’s a degradat deja ratingurile bancilor grecesti, cu expunere mare in zona europeana vecina Greciei, bancile germane si franceze sunt foarte prezente in tara elena… Asadar, o dubla reactie in lant, mult mai puternica decat cea provocata de caderea Lehman Brothers in 2008. Si care ar fi atunci posibilul deznodamant unei astfel de situatii?


1. Singurul rezonabil pare a fi “revolutionarea” intregului sistem financiar si statal european. Cu statele falimentare si bancile falimentare, singurii piloni care ar mentine sandramaua ar fi, ati ghicit, “salvatorii” de serviciu: Uniunea Europeana (prin BCE) si FMI. Adica “plasa de siguranta” de care se face vorbire in aceasta perioada la Banca Centrala Europeana. Plus bancile “nationale” ale tarilor in cauza, care deja pot fi privite ca filiale ale Bancii Europene. Adica re-formatarea intregului sistem financiar astfel incat sa asistam la o europenizare a sistemului financiar. Europenizare in loc de nationalizare – adica procesul prin care nu vor mai exista state nationale si banci particulare, ci doar filiale ale colosului euro.

 

Daca ar fi sa facem speculatii ce par, in acest moment, de domeniul SF-ului, UE ar putea profita de haosul in care un default al Greciei ar arunca statele si bancile europene pentru a incerca sa dea o lovitura “populista” sistemului bancar, “reformandu-l”, chipurile, intr-o maniera care sa duca la o si mai mare putere europeana. Desigur, bancile sunt deja in mainile lor, asa cum o demonstreaza toate presiunile Comisiei Europene si ale FMI exercitate asupra celor care se gandesc sa se atinga de ele dar cu siguranta haosul de pe pietele financiare este numai bun pentru instaurarea unei ordini totalitare europene.

 

Acest deznodamant poate fi aplicat treptat, in urma degradarii continue a situatiei din Grecia, sau brusc, ca o “terapie de soc”. Poate  in urma unor tulburari sociale, anarhie si haos, sau poate pentru a le preintampina. Este demna de retinut, in acest sens, remarca unui analist economic citat mai jos: manifestantii din Grecia nu sunt doar anti-guvern, ci sunt anti-sistem, ceea ce creeaza premisele unei revolutii. E posibil insa ca varianta falimentului sa intarzie. Si, deocamdata, sa fie doar vanturata pe piata mediatica, pentru a tulbura apele si agita spiritele. Sau… a le pregati.


2. E posibil insa si ca scenariul Lehman Brothers la nivelul statelor membre UE sa nu se repete, cel putin la nivel formal. Ci sa fie folosit ca o sperietoare (nu doar mediatica), ca un fel de propunere mafiota facuta cu pistolul la tampla: iti facem o oferta pe care nu o poti refuza. Acesta este, de altfel, patternul de actiune al UE pana in prezent si pastrat, deocamdata, si in cazul Greciei: ajutorul oferit de FMI este acordat pentru, zice-se, evitarea default-ului insa pentru un ajutor european mai “substantial” se asteapta ca masurile de austeritate sa fie aplicate mai drastic decat pana acum. Oricum nu toate statele sunt pretabile unui astfel de scenariu. Franta si Germania, de pilda, nu au intrat niciodata in vizorul unor astfel de predictii, oricat de catastrofice au fost. Asadar, intrarea in default sa fie un permanent santaj institutional prin care Uniunea Europeana sa isi impuna suveranitatea asupra statelor nationale, sa le deposedeze de resurse si de spatiu de manevra, si sa impuna in “zona de ocupatie” modelul austeritatii.


In ambele variante, finalitatea ar fi aceeasi: o super-Uniune Europeana cu actori de prim rang (Franta, Germania, Marea Britanie) si o zona limitrofa de aplicare a experimentului austeritatii.


Categorii

Criza datoriilor suverane, Criza mondiala, Criza preturilor, criza alimentara, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Roubini imparte cu generozitate ”profetii”: CHINA SE PRABUSESTE SI SUA INTRA IN RECESIUNE/ In Grecia se prefigureaza O NOUA ETAPA A PRABUSIRII ECONOMICE, PROBABIL DECISIVA/ Care sunt “regii aurului”? (Stiri economice)

  1. Pingback: ”PROFETII SUPREMI” de la FMI prezic FALIMENTUL GRECIEI pana la sfarsitul anului. China nu mai vrea sa fie nici ea ”salvatorul” Greciei
  2. Pingback: Se va prabusi economia Chinei? Reportaj despre ORASELE-FANTOMA [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare