CONFLICT DIPLOMATIC. Rusia vestejeste “sfidarea nerusinata” a presedintelui Traian Basescu

30-06-2011 2 minute Sublinieri

  • Gandul:

RUSIA reacţionează dur la declaraţia lui BĂSESCU privind trecerea Prutului: “O asemenea BRAVADĂ NERUŞINATĂ, care justifică agresiunea nazistă, este inacceptabilă”

Rusia este deranjată de declaraţia recentă a preşedintelui Traian Băsescu, conform căreia “în locul mareşalului Ion Antonescu, şi el ar fi trimis soldaţii români peste Prut”, “pentru a participa la agresiunea Germaniei naziste împotriva URSS“, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de Externe de la Moscova.

“O asemenea declaraţie a adus şi mai multă tristeţe celei de-a 70-a comemorări a Marelui Război Patriotic, în care 27 de milioane de ruşi şi-au pierdut viaţa şi nu poate fi justificată nici de circumstanţele politice actuale, nici ca o reacţie la întrebările provocatoare ale jurnaliştilor”, se mai arată în comunicat.

“Este evident că o asemenea bravadă neruşinată, care justifică agresiunea nazistă şi întinează memoria a milioane de victime ale nazismului, este inacceptabilă şi trebuie să fie evaluată cum se cuvine de Europa civilizată”, scrie Ministerul rus de Externe.

MAE: “Considerăm lipsită de temei lansarea unei asemenea reacţii publice cu o violenţă de limbaj inacceptabilă, fără o minimă interacţiune prealabilă în plan diplomatic”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României răspunde reacţiei de la Moscova, spunând că “a luat notă cu surprindere de declaraţia exprimată în numele Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, care se referă la unele comentarii ale Preşedintelui României pe teme istorice”.

MAE “consideră complet nepotrivit limbajul folosit în declaraţia oficialului rus pe acest subiect şi dezavuează utilizarea unor comentarii privind evenimente tragice, atât pentru poporul român, cât şi pentru cel rus, de acum 70 de ani, dându-le o semnificaţie în actualitatea politică”, se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei.

“Considerăm regretabilă şi lipsită de temei lansarea unei asemenea reacţii publice cu o violenţă de limbaj inacceptabilă, fără o informare completă şi o minimă interacţiune prealabilă în plan diplomatic“, mai transmite MAE. În acelaşi timp, MAE consideră că “acest episod nu trebuie să conducă la afectarea dialogului firesc, purtat în termeni de civilitate, care este normal să definească relaţiile bilaterale”.

Reprezentanţii ministerul rus de externe au declarat că sunt contrariaţi de declaraţia preşedintelui potrivit căreia şi el le-ar fi ordonat trupelor să treacă Prutul pentru a ataca URSS în 1941. Rusia este revoltată de recentele declaraţii ale preşedintelui României Traian Băsescu, după ce acesta a menţionat că dacă „ar fi în locul mareşalului I. Antonescu în 1941, la fel ar trimite soldaţii români peste Prut“, pentru a participa la agresiunea hitleristă a Germaniei împotriva Uniunii Sovietice.

Iată conţinutul comunicatului eliberat de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe:

Această declaraţie, cu atât mai mult cu cât a fost făcută în ziua de doliu profund cu ocazia comemorării celor 70 de ani de la începutul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, în care poporul nostru a pierdut 27 de milioane de cetăţeni, nu poate fi explicată nici de circumstanţele politice interne, nici cu trimitere la întrebările provocatoare ale jurnaliştilor. Este clar că este vorba de o sfidare neruşinată, care justifică agresiunea fascistă şi profanează memoria a milioane de victime ale nazismului. Acest lucru este nepermis şi trebuie să fie urmat de o reacţie adecvată din partea Europei civilizate“, se arată în documentul eliberat de purtătorul de cuvânt al Afacerilor Externe.

(…) Jurnalistul mai spune că Traian Băsescu, din rolul de şef al unui stat, trebuie să exprime “numai secvenţe dintr-o politică pusă la cale cu specialişti, într-un cabinet. Se discută pe termen lung o linie politică a ţării şi preşedintele se încadrează în această linie, nu cu astfel de afirmaţii la plesneală“.Acestea sunt consecinţele afirmaţiilor unui şmecher de cartier. A fost o pleaşcă aruncată pe masă de către Băsescu, care nu se gândeşte decât la sine şi la imaginea lui, şi nu se gândeşte la consecinele pentru români. Este o declaraţie care taxează o afirmaţie profund incompetentă”, a completat Cristian Tudor Popescu.

Acesta crede că atitudinea Rusia faţă de România va fi “ostilă, distantă, iar în cancelariilor occidentale, aceste declaraţii au făcut la fel de mult rău ca şi la Moscova”. (…)


Categorii

1. DIVERSE, Comunicate, Istorie, SUA versus Rusia

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “CONFLICT DIPLOMATIC. Rusia vestejeste “sfidarea nerusinata” a presedintelui Traian Basescu

  1. Dacă această “insultă” adresată poporului rus ar fi fost spusă oriunde altundeva decât la un pahar de vorbă, într-un talkshow, la plesneală, printre alte câteva gafe monstruase, nu mi-ar fi părut rău. Aici la noi în Moldova încă există o durere destul de vie cu privire la Basarabia şi Bucovina, care nu pare a fi înţeleasă la Bucureşti. Faptul că mi-e Moldova mea iubită ruptă-n patru, nu e un joc de cuvinte sau o metaforă ori o inflamare patriotică gratuită, ci este un sentiment foarte foarte personal. Dacă ar fi fost făcută într-un alt cadru, cu o minimă relevanţă publică – un seminar ceva, o întâlnire cu studenţii, cu veteranii de război, ar fi fost altfel primită, de mine cel puţin. Aşa, chiar nu mai e nimic de comentat, faţă de domnul ce ocupă funcţia de preşedinte. Ruşii sunt exact aceeaşi cu care ne-am obişnuit, care caută nod în papură şi care provoacă, exact cum au făcut şi cu Saakaşvili în 2008, când acesta din urmă “a avut un teritoriu de recuperat”, al Osetiei de sud.

  2. Ruşii, cel puţin ca stat (ţarist, sovietic, democratic), vor fi întotdeauna un ghimpe pt români. Aşa i-a învăţat Petru cel Mare, şi de atunci încoace toţi tătucii lor, ţari, şefi de partid, preşedinţi. Neruşinarea este a ministerului lor de externe, căci aici nu-l trage de brăcinari pe Băsescu, ci pe noi, de fapt. Adicătelea Armata Română ar fi trecut Prutul în 1941 pt că sprijinea şi promova nazismul?! Şi nu cumva pt că ruşii (şi nu sovieticii!) ne-au luat Basarabia în 1812. Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le pute! Apoi în iunie 1940 ce-a fost? Şi-au recuperat teritoriul “lor” (de data aceasta sovieticii) de la naziştii de români???? Şi au schingiuit, omorât, deportat români, chiar şi din Armată!
    Pe de altă parte ceea ce semănăm, aceea culegem: dacă în ’90 denunţam pactul Ribentropp Molotov şi ne reafirmam dreptul de posesie asupra Basarabiei şi Bucovinei de N, conf dreptului internaţional, şi nu altcumva, altfel stăteam noi acum aici. Da’ Iliescu- niet! Constantinescu semnează tratat cu Ucraina şi “Moldova” ca să intrăm în NATO! Iar acum, dacă Băsescu (aşa trădător şi şmecheraş cum e) spune un adevăr, gata, Iuropa “civilizată” tb să ia măsuri, căci Rusia deja ne-a catalogat neruşinaţi. Acu, dacă Băsescu n-ar fi cum este, ar fi în logica lucrurilor, ca să ceară explicaţii şi să pretindă scuze din partea ambasadorului statului bolşevic, pardon rus.
    Îmi cer iertare pt ton, dar câteodată parcă prea ne calcă toţi, din sud turcii şi fanarioţii, din est tătarii şi ruşii, din nord polonezii, din vest, ungurii, austriecii şi mai nou americanii şi “bruxellezii”. Parcă chiar nu mai au probleme proprii, de îi macină grija de România!!!

  3. Rusia are politica si interesele ei. Noi avem un smecher de cartier (suspectat sa fie agent..KGB, ceea ce nu m-ar mira, dupa cum arunca provocari) pe post de presedinte.

    Sa nadajduim ca vin si generatii de oameni educati si inteligenti care sa conduca destinul Romaniei.

  4. @C:

    Pai cica ni se pregateste unul din asta, de anvergura culturala… 😉

  5. cristian@

    Absolut de acord!
    Rusii utilizeaza sperietoarea nazismului intr-o de-acum prea bine cunoscuta tactica diversionista. Planurile bolsevico-globaliste continua, insa, la est si vest, la toate nivelele!!!, iar antiromanul internationalist Basescu, fiind in suferinta grava de imagine trebuie sa recupereze cumva… Asa ca nu-l doare gura sa povesteasca despre istoria noastra trecuta si sa se arate erou al razboialelor trecute si politicii gata-consumate, iar marele frate din sovietul suprem de la rasarit ii mai da o mana de ajutor, suparandu-se, ca sa atraga si mai mult atentia asupra lui, iar noi sa zicem ca niste natafleti: “Mai, ce le-a zis-o Base la rusi!”. Asa mai recupereaza si el din imagine, ca doar vin alegerile, dar isi continua linistit politica si planurile de distrugere a tarii si neamului exact ca cei dinaintea lui, dupa cum s-a putut vedea.

  6. O fi Baconschi cel care ni se pregateste…

  7. @ Daniela:

    Exact asta credem ca a fost strategia de la bun inceput…:(

  8. nici n`am indraznit sa ridic ochii spre minunatul TB (o fi coincidenta sau istoria care se repeta sub alta masca ?). Oricum , bun prestidigitator, votul din Franta (unde mie mi-au trebuit > 10 minute, sa completez un formular cu datele personale, apoi cineva din comisie sa le inscrie intr-un tabel si abia apoi sa dau cu stampila, si asta fara nici o coada in orasul luminilor), fiind dovada multiplelor domniei sale competente.

  9. Problema mare este că astfel de lucruri chiar trebuie spuse. Şi trebuie spuse de preşedintele României! Orice s-ar spune/gândi, noi chiar avem teritorii de recuperat!!! Problema e că TB “a aruncat duma” pe când se afla la o şuetă, între două hăhăituri şi-un gât de bere (asta e imaginea). Şi asta e ce mă deranjează pe mine. Oare vom avea vreodată în viaţa noastră sau a copiilor noştri parte de un conducător RESPONSABIL?

    Pe de altă parte, eu ca român, ce ar trebui să înţeleg din discursul domnului ambasador ciurilin: “CU OCAZIA MARCARII INCEPERII AGRESIUNII FASCISTE IMPOTRIVA TARII NOASTRE, 22 IUNIE 1941” !!!

    http://www.cronicaromana.ro/cu-ocazia-marcarii-inceperii-agresiunii-fasciste-impotriva-tarii-noastre-22-iunie-1941.html
    şi
    http://www.cronicaromana.ro/interviul-domnului-aa-churilin-ambasador-extraordinar-si-plenipotentiar-al-federatiei-ruse-in-romania-acordat-ziarului-cronica-romana-cu-ocazia-zilei-rusiei-12-iunie-2011-.html

    Un search pe google după numele acestui domn ne relevă toate luările sale de poziţie, unele mai mult decât provocatoare(şi nu mai sunt vreo 2 articole pe ziua veche, nici în cache, care ar fi trebuit reţinute, cu armele din georgia şi cu revolta de la chişnău, aşa… cireaşa de pe tort).

    Eu unul consider că am dreptul să-i trântesc un: “Hai sictir bre Ciuri!!”, căci bunicul meu de pe tată a stat 13 ani în lagăr în siberia şi îmi permit, aici pe net, să fiu uite un pic cu fundul în sus. TB nu-şi permite asta. Oricum ar da-o şi oricum ar lua-o, domnul numit Băsescu, iar m-a scuipat în faţă!
    Dau un pahar de vin bun celui ce-mi indică un posibil/probabil/prezumtiv viitor conducător român, mai aproape sufletului meu de patriot retrograd naiv! 🙁

  10. @Utzu: scoate damigeana. nu de alta dar am nevoie de ceva combustibil pentru a putea prelua onorabil stafeta de la toarshu marinal de ape tulburi.

    @admin: acu, vi-i teama de ‘telectualu din “backstage”, hmm…da’ altfel, de Gigi (sau GeiGei, pentru fani) v-ati ras, pe Bataoisu l-ati luat la misteaux, apai asa totz s plini de hibe sha nime nu ii suficent di bun…

    Am vaga senzatie ca-i ca in folbal, un Hagi prezidente se naste o data la 1ooo de ani. Oricum, nu intratz in panique, is aproape gata, astept numa damigeana de la fratili Utzu. 😉

  11. 1. Pahar = damingeană 😕 🙂
    2. Pornesc calculul de la “românul” Vasile Lupu îndărăt? Pierd pe cineva din vedere? Nu de alta, dar mi-ar mai rămâne doar 650 de ani. Să fie totuşi românii Hohenzolern, primii doi? Nu întreb de ultimul.. că iese scandal. 🙂 O zi cât mai bună vă doresc, cu spor duhovnicesc!

  12. Unii se pare ca si-au dat seama de (inca )o posibila actiune a serviciului “Dezinformare” al FSB/ KGB, printr-un posibil agent/ vector de influenta. Poate ca tocmai in perioada urmatoare rusii vor mai prelua ceva din economia Romaniei, la adapostul zgomotului generat de de aceasta diversiune ( au mai fost cateva in anii trecuti…).
    Massmedia preia imediat temele astea ( poate ca nu intamplator…)- inclusiv asa numita a “Opozitiei”, care poate fi controlata de acelasi centru de decizie ( sau altele straine, care accepta jocul celeilalte parti, in compensare pentru alte actiuni proprii in alte zone de interes…).
    Voi, cei de la Razboi intru cuvant, deveniti ( constient sau nu…sper ca inconstient, dar nu stiu…preluati cam mult doar din anumite surse)complici in acest joc al serviciilor de informatii- autohtone sau straine/ massmedia controlata de acestea.

  13. Intre Franta si Germania exista si astazi, in popor, o aversiune ramasa din vremea celui de-al doilea razboi mondial, iar francezii care au pierdut membrii ai familiei in timpul ocupatiei naziste sunt si astazi impotriva nemtilor, nu pot ierta si nici uita. Cu toate acestea la nivel politic cele doua tari sunt “prietene” pentru ca este necesar atat pentru o cooperare economica cat si pentru o vecinatate normala.
    Un presedinte de tara nu are niciodata voie sa spuna tot ce gandeste, chiar daca pana la un punct poate fi adevarat. Basescu nu a inteles asta si a facut in repetate randuri declaratii nepotrivite doar pentru un beneficiu electoral. Nu are anvergura de om de stat, pentru ca actioneaza emotional, creeand tulburari inutile si care nu aduc beneficii Romaniei.
    Este ciudat insa ca nu l-am auzit niciodata pe Basescu vorbind despre tradarea americanilor, pentru ca ei sunt defapt la fel de responsabili atat pentru caderea estului european sub ocupatie bolsevica, cat si pentru exilarea sau uciderea familiilor regale din est.
    Nu vad de ce nu i se pare imoral sa fie “prieten” cu americanii, dar i se pare imoral sa fie “prieten” cu rusii ?
    Amandoua aceste mari puteri sunt responsabile pentru tot ce s-a intamplat si se intampla in lume in ultima suta de ani.

  14. @ Hrisanti:

    Da, la un nivel primar al analizei asa ar parea. In realitate, dupa parerea noastra, omul nu actioneaza deloc emotional, cum nici lacrimile lui nu au fost vreodata sincere. E doar un excelent actor. Totul este foarte atent calculat si premeditat, tocmai fiindca este vorba de un agent credincios si ultra-zelos al americanilor, ceea ce multi se fac a nu vedea. Povestea unora cu agent KGB ni se pare o mare prostie sau o diversiune. E notoriu cui slujeste TB, si nu de ieri, de azi, si ca nu el a fost la Moscova, ci altii… El are doar misiunea de a-i intarata cat se poate pe rusi, de vreme ce asta dicteaza “licuriciul”… Noi, astia mici, suntem la categoria “pagube colaterale”. Tocmai de aceea si:

    Este ciudat insa ca nu l-am auzit niciodata pe Basescu vorbind despre tradarea americanilor, pentru ca ei sunt defapt la fel de responsabili atat pentru caderea estului european sub ocupatie bolsevica, cat si pentru exilarea sau uciderea familiilor regale din est.
    Nu vad de ce nu i se pare imoral sa fie “prieten” cu americanii, dar i se pare imoral sa fie “prieten” cu rusii ?

    Nu e ciudat, e fisa postului…. In plus de asta, dupa ce a terminat teatrul cu anticomunismul de vitrina, acum si-a propus sa joace pe cartea nationalista, sau, mai precis, cea national-comunista.

  15. Pingback: Razboi întru Cuvânt » SCANDALUL DIPLOMATIC ROMANIA-RUSIA: Dmitri Medvedev l-ar fi criticat dur pe Traian Basescu. Rusii nu se inteleg cu NATO nici in privinta Libiei
  16. si tot asa , ca si pana acum, rusia ne va ataca (cum facea acum cateva sute de ani imperiul otoman) , Batrana Europa va sta cu mainile in san (din nou) , america nu va avea timp sa raspunda apelului Romaniei la ajutor militar si uite asa “democratii” rusi , vor pune labele jegoase pline de sangele oamenilor nevinovati pe Romania noastra iubita , parerea mea 😉 si a altor cativa care isi dau seama de cateva lucruri

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare