SALVATORII VOLUNTARI si “SISTEMUL” NESIMTIT SI CRIMINAL. Oamenii simpli in “tara tuturor serviciilor”: “POATE DUMNEZEU MI-A DAT GANDUL SA PLEC SI M-A INDRUMAT ACOLO” (si video)

(foto: Adevarul)

• Gandul:

Gheorghe Trif, Gheorghe Giurgiu şi Argentin Toader de Lelia MUNTEANU

Trei români din comuna Horea, judeţul Alba.

Cu trei ca ei faci breakingnews.

Cu trei sute ca ei n-am fi chiar fiii ploii.

Cu trei mii ca ei ar pâlpâi o speranţă.

Cu trei milioane ca ei am fi ce ne place să credem că suntem.

Ţara tuturor serviciilor. Nişte ţărani de Marian SULTĂNOIU

După felul în care s-au desfăşurat operaţiunile de salvare a celor aflaţi la bordul avionului prăbuşit pe un vârf de munte, în judeţul Cluj, nu cred că a fost respectată vreo procedură. Nu cred că s-a aplicat vreun plan prestabilit. Nu cred că a funcţionat vreo rutină. Ceea ce mi se pare absolut inadmisibil pentru o ţară civilizată, aflată, nu-i aşa, la hotarele UE, acolo unde serviciile speciale sunt blindate cu bani şi tehnologie de ultimă oră, spre a fi în măsură să rezolve “situaţiile extreme”. Să se refere înţelesul acestor “situaţii” doar la control, supraveghere şi reţinere, fiind vorba numai în capul nostru şi de salvarea unor vieţi omeneşti?

[…]

Ei bine, cu toată această mega-tehnologie aflată la îndemâna serviciilor speciale, în conturile cărora intră sume remarcabile – bugetul STS, 2013 – 2014, se ridică, de exemplu, la peste o sută de milioane de euro, mai exact la 503 milioane de lei –, doar pădurarii au reuşit, dintre toţi “specialii”, să-i găsească pe răniţi după şase ore de căutări, mult prea târziu pentru doi dintre ei.

Din ce am avăzut în aceste ultime ore, din toate explicaţiile, bâlbâielile, ezitările, misterele şi secretomaniile reprezentanţilor administraţiei, am înţeles, totuşi, că “situaţia” putea fi rezovată decent şi în timp util, dacă ar fi existat un strop de normalitate în societatea românească.

O convorbire de pe celular sau un apel la 112 ar fi declanşat procedura. Tehnologia de ultimă oră a serviciilor speciale, informate imediat, ar fi urmat să-şi pună în valoare performanţele: localizarea exactă a răniţilor, aşa cum ne arată caietele de sarcini. Informarea ISU, SMURD, Salvamont şi cursa acestora contracronometru.

Unul dintre medicii aflaţi în “avionul groazei” a vorbit, pe mobil, la puţin timp după momentul fatidic, cu colegii săi. Pentru “sculele” performante şi foarte scumpe aflate în dotarea STS şi a Poliţiei Române ar fi trebuit să fie de ajuns. Dar, ghinion: cu sistemul nu te joci, când e vorba de salvat vieţi. “Sistemul utilizat de Direcţia Operaţiuni Speciale din IGPR cu ajutorul căruia se pot localiza terminalele GSM, folosite de principalii suspecţi de comiterea unor infracţiuni grave, poate fi folosit doar în baza autorizării magistraţilor, în instrumentarea unor cauze penale” se arată într-un comunicat al Poliţiei.

După alte câteva minute, un altul a sunat la 112, număr de urgenţă controlat şi gestionat de STS, premiantul clasei europene, “salvatorul remarcabil de vieţi în munţii României”. Nici atât. “Specialii” au pus degetul pe hartă, mai întâi, la vreo şapte kilometri de locul sinistrului. Apoi au revenit şi, ca să vedem că nu se joacă, au localizat perimetrul de două ori mai departe de locul în care doi oameni începeau să înţeleagă, în umbrele nopţii, că destinul le e potrivnic.

Luni am avut de-a face cu o mostră zguduitoare de neputinţă, dovedită de “serviciile speciale salvatoare”. Cele care risipesc bani, cu nemiluita, pe device-uri de interceptare, ascultare şi stocare de date. Încă nu ştim pentru cine, până când, pentru ce.

Pentru salvarea unor vieţi, ne-am convins că nu. 

GHEORGHE TRIF si GHEORGHE GIURGIU, taranii salvatori…

GHEORGHE TRIF, unul dintre localnicii salvatori:

“POATE DUMNEZEU MI-A DAT GANDUL SA PLEC DE ACASA… “

“Eu is impacat cu inima ca am reusit sa salvez acesti oameni. Poate Dumnezeu m-a indrumat acolo spre ei, mi-a dat gandul ala sa plec de acasa, ca daca nu ajungeam la ei, mai mult ca sigur inghetau cu totul, mureau cu zile… “

• Adevarul:

FOTO VIDEO O poveste fără şefi şi bani. Cum au reuşit salvatorii din Apuseni să facă imposibilul

Linişte ireală, oameni parcă prea calmi, atenţi la viaţa lor, la viaţa muntelui. Aşa arăta localitatea Horea până luni după-amiază. De atunci, de când avionul pilotat de Adrian Iovan s-a prăbuşit în Vârful Pietreasa, agitaţia, implicarea voluntarilor, puzderia de oameni ai legii, medici şi jurnalişi au dat peste cap parcă firescul unei lumi perfecte.

Zvonul prăbuşirii unui avion în Munţii Apuseni a căzut ca un trăsnet, luni după-amiază, asupra locuitorilor din comuna Horea (judeţul Alba). Oamenii au aflat de la televizor că, undeva, în zonă, a avut loc o catastrofă. În câteva minute, sute de săteni-voluntari s-au mobilizat exemplar, pentru a le căuta şi salva pe cele şapte victime aflate în avionul pilotat de Adrian Iovan, mort în accident. Şi cum să nu o facă? Sunt, aşa cum se descriu, stăpânii munţilor, oamenii care cunosc fiecare prăpastie, fiecare pădure, fiecare traseu, fiecare bucată de stâncă.

După ce i-au găsit pe morţi şi răniţi, în seara de luni, tot localnicii au mai dat o lecţie de organizare şi implicare. Oameni de toate vârstele şi-au abandonat treburile gospodăreşti, marţi dimineaţă, la puţine ore după ce abia se întorseseră din misiunea de salvare de pe munte, şi au venit în centrul comunei ca să vadă care este situaţia şi cum pot da o mână de ajutor. Tot de la primele ore ale zilei de marţi au „descălecat“ la Primărie şi Poliţie, instituţii aflate faţă în faţă, zeci de procurori, poliţişti, jandarmi, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, specialişti în anchete aviatice.

„Mare pacoste pe comuna noastră!”

La barul din apropierea Primăriei şi a Poliţiei, subiectul principal de discuţie e, de luni, acelaşi. „Noi ştim foarte bine munţii ăştia. Îi găseam mult mai repede dacă aveam la timp câteva informaţii. Bine că nu au murit toţi că era mare pacoste pe comuna noastră. Şi aşa vom fi cunoscuţi prin acest accident în care au murit pilotul şi domnişoara doctor”, a afirmat Ioan Nicola.

Centrul comunei era „ocupat“, de anchetatori şi jurnalişti. Atmosfera era apăsătoare. Toţi erau cu gândul la cele două victime care au murit în accident, dar şi la răniţii despre care ştiau doar că nu sunt bine. Discuţiile erau acelaşi, atât pe marginea drumului, cât şi la cârciuma din sat. Toţi ochii erau îndreptaţi admirativ spre cei trei eroi din sat, care au ajuns primii la epava avionului şi care au contribuit decisiv la salvarea răniţilor.

Sunt personajele reprezentative ale acţiunii de salvare organizată de localnicii din comuna Horea. Gheorghe Trif, Gheorghe Giurgiu şi Argentin Todea fac parte din micul grup de voluntari care au ajuns la locul unde s-a prăbuşit aeronava. Au făcut tot ce au putut pentru a salva răniţi şi au reuşit, probabil, cea mai mare realizare din viaţa lor. Ei nu se consideră, însă, eroi şi le pare rău că nu au ajuns mai repede în Vârful Pietreasa, poate îi salvau şi pe pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion, moartă şi ea în accident.

„Dumnezeu ne-o îndreptat spre ei”

Toţi trei sunt oameni simpli, din familii obişnuite care trăiesc din creşterea animalelor şi exploatarea lemnului, ocupaţii principale pentru mulţi din locuitorii Apusenilor. Cunosc muntele „ca-n palmă“, pentru că aici s-au născut şi aici au crescut. Pe feţele lor se vedea oboseala efortului depus în ziua precedentă, dar şi mulţumirea că au făcut o faptă bună. Nu aşteaptă recompense şi vor, doar să îşi continue traiul liniştit pe munte. În cursul zilei au fost audiaţi de procurori, care începuseră ancheta pe munte.

Gheorghe Trif povesteşte cum a decurs acţiunea de salvare a răniţilor Plecarea în acţiunea de salvare a fost ideea lui Gheorghe Trif (40 ani). Toată acţiunea a durat puţin peste o oră. Autorităţile se chinuiau de mai bine de patru ore să localizeze avionul. ….

[…]

Citeste mai mult: adev.ro/mztld3

Poveştile eroilor din Apuseni. Cum au reuşit oamenii simpli să doboare tot sistemul

O armată de sute de oameni a luat muntele la picior, luni după-amiază, până după miezul nopţii, pentru a recupera victimele tragediei aviatice din pădurea de pe Vârful Pietreasa, aflat în judeţul Alba, la limita cu Clujul. Câţiva dintre ei au mobilizat voluntarii, au coordonat căutările şi i-au găsit pe morţi şi pe răniţi înaintea echipelor oficiale.

Peste trei sute de localnici, pădurari din judeţele Cluj, Bihor şi Alba, dar şi sportivi practicanţi de off-road li s-au alăturat, luni după-amiază până târziu în noapte, medicilor, salvamontişti şi jandarmilor, care au intervenit la accidentul aviatic din Munţii Apuseni. Vestea că cele şapte victime din echipa aflată într-o acţiune medicală aviatică nu pot fi găsite i-a unit pe voluntari, care au făcut imposibilul: au traversat muntele şi au ajuns la locul în care avionul pilotat de Adrian Iovan se izbise de pământ. Echipa formată ad-hoc, în satele din Alba şi Cluj aflate la poalele Vârfului Pietreasa, a fost cea care i-a găsit pe răniţi (copilotul şi patru medici), dar şi pe cei doi morţi: pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion.

Organizarea a început cu gruparea voluntarilor în echipe de patru – cinci oameni, care au urcat versantul şi au scotocit fiecare bucăţică de pădure. După cinci ore de căutări, devenite imposibile din cauza ceţii, a zăpezii de jumătate de metru şi a frigului, dar şi din lipsa informaţiilor oficiale concrete, salvatorii-voluntari au reuşit să găsească victimele şi să le coboare în comuna Horea (Alba), acolo unde erau mobilizate echipele medicale.

Un om simplu: „I-am găsit!“

Unul dintre eroii din Munţii Apuseni a fost Argentin Todea (dreapta, foto: Dorin Ţimonea), localnic din Horea, care a vestit acel mult-aşteptat „I-am găsit!“.

În vârstă de 43 de ani, Argentin Todea e, aşa cum se descrie, „un om simplu”, preocupat doar de gospodărie şi creşterea animalelor. Modest, dârz şi cu inima mare, ca oamenii de la munte, bărbatul a povestit, pentru „Adevărul“, că ştie cu ochii închişi Vârful care se ridică din comuna Horea.

Poate de aceea, Argentin Todea a întrecut toate echipele de intervenţie şi a ajuns, în fruntea plutonului voluntar de salvare, la victime. Împreună cu o mână de săteni din Alba, l-au găsit pe doctorul Radu Zamfir, de la Spitalul Fundeni din Capitală, rănit în accident.

„Când am ajuns noi, pilotul era mort, iar un bărbat, cred că era copilotul, avea picioarele rupte. Domnişoara (n.r. – studenta) era moartă, am dus-o cu pătura până la o maşină care a dus-o jos“, spune bărbatul. Tot el mai zice că i-a cărat în spate pe câţiva dintre medicii răniţi. Un alt localnic a rămas cu victimele, în timp ce Argentin Todea a transportat trupul tinerei spre o maşină. „Unul dintre cei care a rămas acolo cu răniţii (n.r. – săteanul Gheorghe Giurgiu) a făcut foc cu hainele sale, până am dus-o noi pe fată. Aceasta nu mai putea fi salvată“, adaugă Argentin Todea.

Omul cu puşca

Când Todea s-a apropiat de medicul Radu Zamfir, prăbuşit şi el la pământ, se auzeau împuşcături ale vânătorilor. Ideea focurilor de armă i-a aparţinut unui alt erou din crierul munţilor, Corneliu Olar, secretarul Primăriei Horea şi fost parlamentar. De data aceasta, Olar a lăsat deoparte hainele de oficial şi a coordonat ca la carte un alt grup de voluntari, fiind şi cel care a reuşit să găsească soluţia pentru aflarea locului exact în care erau victimele. Olar a vorbit cu o fostă colegă de Parlament şi aşa a aflat numărul de telefon al doctorului Valentin Calu, de la Spitalul de Urgenţă Elias, o altă victimă. L-a apelat, dar nu avea semnal.

Atunci, Olar a găsit numărul doctorului Radu Zamfir şi aşa au reuşit să dea de victime.

„Am vorbit de două ori cu el. A doua oară, când eram disperaţi, l-am întrebat: «Dom’ doctor, spuneţi-ne: sunteţi pe o culme de deal sau sub culmea de deal?». El a zis: «Sunt lateral de deal». Mi-am făcut o imagine şi le-am zis pădurarilor să aibă grijă că nu e în vârful muntelui, e lângă. Am chemat pădurarii ca să tragă trei-patru focuri de armă”, ne-a povestit Olar.

Apoi, bărbatul a luat din nou legătura cu doctorul Zamfir:

„I-am zis: «Ascultaţi împuşcăturile ca să ştim unde vă găsiţi, în funcţie de zgomotul puştii». Atunci, mi-a spus: «A sosit un om la mine» (n.r. – salvatorul era Argentin Todea). Ne-am bucurat cu toţii!”.

Anonimii munţilor

Alături de Corneliu Olar a stat aproape tot timpul un alt erou din Apuseni, pădurarul Nicolae Oneţiu (43 de ani). Împreună, au ghidat echipele de voluntari şi pădurari pe munte.

„Dacă nu erau localnicii şi pădurarii, nu-i găseau decât, poate, a doua zi“, ne-a spus Oneţiu.

Alexandru Roşu (foto), un tânăr de 26 de ani din localitatea clujeană Mărişel, aflată tot la poalele Vârfului Pietreasa, a participat voluntar la acţiunea de salvare, după ce a văzut tragedia la televizor.

„Am ieşit în drum şi am vorbit cu alţi săteni. Ne-am sfătuit să mergem acolo şi să le dăm oamenilor o mână de ajutor. Nu am văzut avionul, dar am pornit cu toţii, împreună cu pădurarii şi cu cei de la Salvamont, pe munte. Am găsit răniţii la o distanţă mare de avion”, a afirmat Alexandru Roşu.

Salvatorul cu tehnologia

Codrin Roman (foto dreapta), salvamontist la Salvaspeo Cluj, povesteşte că prima informaţie de unde s-a transmis „strigătul“ de ajutor a fost turnul GSM din localitatea Giurcuţa de Sus.

„Era clar că era undeva într-o zonă de altitudine care are vedere spre nord, undeva la graniţa dintre Cluj şi Alba. Asta a fost prima localizare.

Cea de-a doua s-a făcut verbal. Am vorbit cu doctorul Zamfir, aflat în avion, care era cel mai apt. El, având un telefon pe care avea aplicaţia Google Maps, a reuşit să ne spună ce vede pe harta respectivă. Din păcate, nu a putut citi coordonatele GPS, care ne-ar fi ajutat foarte mult. Şi avionul avea GPS, dar cum aparatul de zbor se izbise de pământ, nu s-au mai putut citi datele“, explică salvamontistul clujean.

Roman, care a ajuns şi el în vârful muntelui, a avut şi o altă strategie: a încercat să restrângă cât mai mult aria în care s-ar fi putut găsi victimele. Acesta i-a sfătuit pe salvamontişi să apeleze la hărţile satelitare.

„La 18.10, se ştia cu aproximaţie unde sunt. Am reuşit să facem un pătrat de doi kilometri pe doi kilometri, dar una e să mergi pe o câmpie şi alta e pe munte“, ne-a spus Roman.

Ghidul răniţilor

Un coleg de-al său dintr-un judeţ vecin, Mircea Petrescu (foto dreapta, sursa: arhiva personală Mircea Petrescu), de la Salvamont Salvaspeo Bihor, care a pus şi el umărul la recuperarea victimelor, a povestit că, în timp ce urca muntele, a fost informat că sătenii găsiseră deja epava.

„Când am ajuns acolo, la 200 – 300 de metri de avion, au apărut patru localnici, care transportau într-o pătură o fată aflată în stop cardiac. Tânăra a fost preluată de medicii de la SMURD şi coborâtă cu o maşină de teren, care a ajuns, însă, cu greu la poalele muntelui, din cauza zăpezii mari”.

Petrescu povesteşte că l-a văzut şi pe Adrian Iovan: “Pilotul era încarcerat în carligă. Era înţepenit. M-am întors cu doi dintre medici. Le era frig, groaznic de frig. Ne-au cerut folie termică şi s-au învelit. Aripa dreaptă a avionului era tăiată în două. Carliga pilotului era distrusă, partea din spate fiind mai bună. Medicii ne-au spus că imediat după ce au ieşit din ceaţă au văzut în faţă vârfuri de brad”

Eroii – offroad

Şase clujeni pasionaţi de maşini de teren, membri ai Clubului Transsylvania Off Road, au primit, luni după-amiază, un telefon de la reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi au fost rugaţi să pună umărul la găsirea victimelor.

În câteva minute, cei şase, Marius Pop, Paul Cioban, Gelu Suciu, Răzvan Sonea, Lucian Neag şi Vali Capotă, şi-au luat maşinile de cucerit munţii şi au pornit împreună cu nouă pompieri în căutarea avionului prăbuşit. De altfel, aceştia au fost şi singurii care au reuşit să urce cu maşinile pe munte, pentru că echipele oficiale de intervenţie nu erau dotate pentru asemenea situaţii.

Marius Pop a declarat, pentru „Adevărul”, că datele primite de la serviciul de urgenţă 112 au fost greşite, astfel că au pierdut timpul, verificând coordonate false:

„Ne-am dus la Crucea lui Iancu de două ori şi nu era absolut nimic. Am pierdut mai mult de două ore. Ştiţi cum i-am găsit? Am aflat că i-a găsit un localnic! Am luat legătura telefonică cu el şi ne-a spus exact unde se află. El nu a avut nevoie de GPS ca să ne spună, dar precizia a fost de ordinul metrilor”.

Ulterior, cei şase au ajutat, cu maşinile lor, la coborârea victimelor din vârful muntelui către poale, până la ambulanţe.

Citeste mai mult: adev.ro/mzro3q

VIDEO Un salvamontist clujean aproximase locul tragediei din Apuseni. Informaţia s-a pierdut pe drum

Unul dintre salvamontiştii clujeni, Codrin Roman, stabilise, după indicaţiile date de medicul Radu Zamfir, în timpul unei conferinţe pe 112, zona unde s-ar fi găsit victimele tragediei din Apuseni. Estimase locul cu o marjă de eroare de un kilometru. Şi-a anunţat şeful, Gheorghe Frăţilă, care a anunţat 112. Informaţia s-a pierdut pe drum. Localnicii au găsit primii victimele.

• Antena 3:

Întreaga operaţiune de salvare s-a desfăşurat într-un haos desăvârşit. Raport halucinant al salvamontiştilor clujeni (VIDEO)

Salvamontiştii clujeni spun că întreaga operaţiune de salvare, care a durat multe ore şi a implicat foarte mulţi oameni, s-a desfăşurat într-un haos desăvârşit. Nimeni nu a centralizat informaţiile, iar acestea, dacă veneau, nu ajungeau apoi la cei implicaţi.

Alessandra Stoicescu a prezentat miercuri, la “100 de minute“, raportul de activitate al celor de la Salvamont Cluj.

La 16.46, la jumătate de oră după apelul la 112, şeful salvamont i-a alertat că a fost un accident, dar nu le-a oferit detalii.

În următoarea oră, Salvamont Cluj vorbeşte la tefefon cu 112 ca să afle detalii şi cu echipele salvatoare ca să le alerteze.

La 17.50, 13 salvatori montani pleacă spre zonă, la Poiana Horea, şi se împart în două echipe. După două ore de la apelul iniţial, coordonatorul uneia dintre echipa încearcă să afle mai multe despre aria de prăbuşire şi face o teleconferinţă cu medicul Zamfir. […]

Bâjbâiala autorităţilor şi lipsa de comunicare între instituţiile statului a costat două vieţi.

Gheorghe Trif, unul dintre localnicii salvatori: “Am zis, trebuie să îi găsim, dacă sunt aici, pe munţii noştri”

Gheorghe Trif, unul dintre localnicii salvatori care au ajuns primii la locul accidentului aviatic din Apuseni, a primit coordonatele exacte de la un poliţist din Alba. Trif a povestit, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, cum au decurs operaţiunile de salvare organizate adhoc, în lipsa salvatorilor specializaţi.

“De la poliţie am primit. El (un şef de post din Alba – n.r.) mi-a zis şi am ţinut corespondenţa cu el. Mi-a zis că de acolo s-a auzit bubuitura.  (…) Coordonatele de la poliţie erau corecte, acolo în zona aia i-am găsit”, a spus Gheorghe Trif, la Antena 3.

Bărbatul a povestit că, odată ajuns la faţa locului, a anunţat “pe toată lumea”.

“Am aşteptat ca să vină cineva, cam o jumătate de oră, şi nu a venit nimeni. Aşa că am luat hotărârea să pornim la drum. Am luat-o pe asistentă (medicul rezident Aurelia Ion – n.r.) în spate şi am plecat”, a mai povestit bărbatul, care a precizat că unul dintre localnicii care îl însoţeau a rămas lângă ceilalţi supravieţuitori şi le-a făcut un foc, ca să se încălzească.

“După părerea mea, nu a fost interes să îi găsească, nu ştiu ce a fost la mijloc, nu se poate aşa ceva. De aia am luat hotărârea, că am văzut că aştia nu sunt în stare să îi găsească, nu se poate, trebuie să îi găsim, dacă sunt aici, pe munţii noştri”, a mai declarat Gheorghe Trif.

• Mediafax:

ACCIDENTUL AVIATIC din Apuseni: Două fete paramedic voluntar la SMURD, primele ajunse la răniţi după ore întregi prin zăpadă – FOTO

“Am fost primii şi singurii medici care am ajuns la răniţi”

Ceea ce părea o zi obişnuită, cu intervenţii normale, s-a dovedit a fi pentru două tinere paramedic voluntar de la SMURD Cluj experienţa vieţii. Luni după-amiază, Ziana şi Raluca erau solicitate să facă transportul unui pacient de la UPU Cluj-Napoca la o altă clinică, dar s-a dat alarma, astfel că au trebuit să anuleze tot şi să plece în Munţii Apuseni, unde au aflat că se prăbuşise un avion. S-au întors la bază abia după 12 ore.

Ziana Motora are 26 de ani şi este medic rezident medicină de urgenţă şi paramedic voluntar la SMURD Cluj de cinci ani, iar Raluca Zăgănescu are 23 de ani şi este studentă în anul IV la UMF Cluj-Napoca, paramedic voluntar la SMURD Cluj de patru ani.

“Alarma s-a dat, luni, în jurul orei 16.30-16.45, eram solicitaţi să facem un transport din UPU Cluj-Napoca să ducem un pacient în altă clinică şi ni s-a spus să anulăm tot şi să plecăm cu o maşină de medic de intervenţie spre presupusul loc al accidentului. Am ajuns la un moment dat în satul Poiana Horea şi nu puteam lua legătura cu nimeni, iar localnicii ne-au invitat să sunăm de pe telefoanele lor fixe pentru a afla încotro să ne îndreptăm şi s-a decis să mergem mai departe, spre limita de judeţ dintre Alba şi Cluj, iar când am ajuns acolo ne-am întâlnit toate echipajele de Cluj, Bihor şi Alba”, a povestit, miercuri, Ziana.

Aceasta îşi aminteşte că au fost formate trei echipe de salvatori, care să plece în trei locuri diferite, pentru că nu se ştia exact unde este epava avionului.

“Eram doar trei medici şi am fost împărţiţi fiecare într-o echipă. Şi am mers eu cu Raluca cu cei de la Salvamont Bihor pe care îi cunoşteam, era cea mai bună alegere. Am plecat pe jos pe un deal, spre Vârful Petreasa, dar nu ştiam că acolo era locul accidentului. Apoi ne-am întâlnit cu nişte localnici care ne-au spus că răniţii au fost găsiţi şi mi-a dat telefonul unuia care era deja acolo. Am vorbit cu cel de acolo, cât mai avem de urcat, şi ni s-a spus că ar fi cam o oră jumătate pe jos. L-am întrebat de starea victimelor, mi-a spus că doi nu mai răspund şi cinci dintre ei «vorbesc». Şi am plecat mai departe”, spune tânăra.

Aveau la ele un rucsac care cântărea 18 kilograme, cu materiale medicale, o pătură de salvare şi perfuzabile, pe care l-au cărat până sus.

“Eram în pădure, cu salvamontiştii din Bihor, când ne-am întâlnit cu localnici. A apărut o maşină de teren a unui sătean şi ne-am urcat în benă, eram peste 20 de oameni, şi am urcat până unde s-a putut şi apoi am luat-o iar pe jos prin zăpadă. La 45 de minute – o oră după ce primii localnici au ajuns la victime, am ajuns şi noi“, îşi aminteşte Ziana.

Raluca a luat-o înainte şi s-a întâlnit cu prima maşină de teren a celor de la Transylvania Off Road Club care o transporta pe tânăra din avion, aflată în stop cardio-respirator, şi s-a apucat de manevrele de resuscitare.

“Era agitaţie, erau mulţi localnici, am fost primii şi singurii medici care am ajuns la răniţi. Tânăra era pe bancheta din spate a maşinii, o coborâseră de la epavă pe jos, o bucată de drum, până unde a putut să urce o maşină de la off road. Am început manevrele de resuscitare, a venit Ziana, şi am scos-o pe fată din maşină pentru că manevrele trebuie făcute pe o suprafaţă cât de cât plană, să avem loc. Am început manevre avansate, am intubat-o, am făcut ce era de făcut, apoi am pus-o în maşină şi am urcat mai departe pentru că nu ştiam starea celorlalte victime. Am rugat doi salvamontişti care erau şi paramedici să continue manevrele până ajung la ambulanţă. Cu ea mai era dr. Zamfir, care ne ruga să nu o lăsăm“, a povestit Raluca Zăgănescu.

Cele două tinere au urcat mai departe prin pădure şi au întâlnit alţi localnici care coborau cu alţi doi răniţi, printre care şi copilotul avionului, căraţi cu tărgi improvizate, au văzut că aceştia sunt conştienţi şi i-au rugat pe localnici să îi coboare până la maşinile de off road.

“Prioritatea era să coboare până la o ambulanţă, unde era cald, nu avea rost să îi ţinem în frig şi zăpadă, le înrăutăţeam condiţia”, a explicat Raluca.

Raluca Zăgănescu a constatat decesul lui Adrian Iovan

Tinerele au urcat mai departe până a venit un tractor în care se aflau celelalte două victime, iar Ziana Motora s-a întors cu acest vehicul spre baza maşinilor off road.

“Unul dintre doctori era sus în cabina tractorului şi unul a fost adus pe bara dintre roţi, că nu îl puteam urca, având fractură de torace şi de mână, îl ţineam de centură, eu cu un localnic. Noi am făcut o evaluare a răniţilor, că vorbesc, că se mişcă, şi trebuia să ajungă cât mai repede la maşinile de teren. Ei tot repetau că le este frig, şi cel mai important era să ajungă la căldură, nu necesitau altceva”, a completat Ziana.

Raluca şi-a continuat urcuşul încă un sfert de oră, alături de salvamontişti, care au luat-o înaintea ei, până la epava avionului, să vadă dacă pilotul Adrian Iovan e decedat şi să constate decesul.

“Pilotul era încarcerat în avion, de-abia se putea ajunge la el, şi era decedat, am constatat decesul. Am anunţat la 112, am spus să anunţe că e decedat şi am coborât să o ajut pe Ziana cu celelalte victime. Localnicii au rămas lângă epavă, să păzească trupul pilotului de animale, până va fi descarcerat, deşi spuneau că urşii oricum nu mai vin, că s-au speriat de avion”, a subliniat Raluca Zăgănescu.

Fetele s-au întâlnit ulterior la baza improvizată unde se adunaseră maşinile de off road, unde a sosit şi un echipaj de la SMURD Bihor cu medic, pe care l-au informat despre starea de sănătate a răniţilor şi s-a decis ca aceştia să fie duşi mai departe cu maşinile de teren până la ambulanţe, unde nu se mai putea întâmpla nimic rău.

“Nu avea niciun rost să le facem manevre celorlaţi răniţi, pentru că ar fi trebuit să îi dezbrăcăm, să le prindem o venă, era inutil să îi ţinem în zăpadă şi în frig. Am evaluat starea lor de sănătate, am constatat că puteau coborî mai departe. Am dat doar ceva adrenalină fetei care era în stop cardio-respirator”, a menţionat Ziana Motora.

“Ieşim să ne căutăm o vacă, şi n-o să ieşim să căutăm şapte oameni?”

În cursul intervenţiei, fetele de la SMURD Cluj au fost impresionate de localnicii din Apuseni, care nu s-au plâns o clipă că sunt obosiţi, că le e frig, că sunt uzi din cauza zăpezii.

“N-o să uit în viaţa mea afirmaţia lor: ieşim să ne căutăm o vacă şi n-o să ieşim să căutăm şapte oameni? Erau mânaţi numai de dorinţa de a ajunge la răniţi, să îi ajute să le fie bine, nu s-au oprit din căutări, erau în bluze, în blugi, în pantofi şi nu s-au oprit din căutări până nu au văzut ultima victimă în maşinile de off road, nu au spus că sunt obosiţi, că le e frig, că sunt uzi“, spune Ziana, amintind şi cum un sătean a ajutat-o pe colega sa să îi facă o injecţie cu adrenalină rezidentei aflate în stop cardio-respirator.

“La stopul cardio-respirator al fetei, ne-au ajutat localnicii şi s-au descurcat atât de bine. Când i-a spus Raluca unuia că în rucsac sunt nişte fiole micuţe, le rupeţi şi acolo e o seringă, să îmi trageţi adrenalina, şi unul a tras adrenalina, fără niciun fel de pregătire medicală. Ei ştiau că trebuie să facă bine, le-au dat hainele de pe ei răniţilor, au făcut foc, au improvizat tărgile”, a mai spus medicul.

Raluca Zăgănescu a povestit cum unul dintre localnici a fost gata să îi dea căciula din cap pentru a o feri de vântul puternic, iar altul a tras-o de mână după el prin zăpada până la genunchi, ca să poată înainta spre epavă.

Celor două tinere nu le-a fost uşor, au avut emoţii, dar nu s-au lăsat copleşite de eveniment, contând pregătirea avută în situaţii limită.

“Ne-am trezit acolo numai eu şi Raluca, trebuia să decidem ce să facem, să începem manevre, asta ni s-a părut cel mai crunt, să fii singur cu două mâini şi să trebuiască să faci ceva. Dar pentru asta ne-am pregătit. Am umblat cinci ore prin păduri, dar nu a fost o misiune eşuată, pentru că cinci oameni au fost salvaţi. La ora 1.00 noaptea am ajuns la ambulanţe, cu toţi răniţii, iar la ora 5.00 dimineaţa ne-am întors la UPU Cluj-Napoca, la bază, după 12 ore”, a mai menţionat Ziana Motora.

Aceasta i-a făcut, miercuri, şi un cadou doctorului Valentin Calu, unul dintre răniţi, care este internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.

“Când ne-am întâlnit la ambulanţă cu dr. Calu, după ce a fost coborât de la locul accidentului de avion, i-am pus folia de supravieţuire şi el mi-a spus că întotdeauna se gândea cât de bune sunt, cât de bine ţin căldura şi voia să îşi cumpere una. I-am promis că îi fac una cadou. A întrebat de ce să îi dau cadou, pentru că nu a făcut nimic, iar eu i-am spus că merită pentru simplul fapt că a supravieţuit. Şi miercuri i-am adus folia şi m-a prins de mână şi mi-a spus că nu îi vine să creadă că mi-am adus aminte de asta”, a mai povestit Ziana Motora.

[…]

Localnicul salvator: Sunt ţăran, nu lucrător silvic cum zice Guvernul. Nu m-a întrebat nicio autoritate

Gheorghe Trif, unul din cei trei localnici din comuna Horea care au ajuns primii la locul accidentului aviatic, spune că este “ţăran” care se ocupă cu creşterea animalelor, nu “lucrător silvic”, cum scrie în raportul de la Guvern, el precizând că până acum nu a fost contactat de nicio autoritate.

În raportul privind accidentul aviatic din Apuseni prezentat miercuri în Guvern se menţionează că “la ora 21:13 un lucrător silvic (Trif Gheorghe), membru al echipei de căutare format din personal silvic, a ajuns la locul incidentului, informaţia despre poziţia acestuia fiind comunicată la 112 şi transferată dispeceratelor de urgenţă”.

Gheorghe Trif, în vârstă de 40 de ani, din Petreasa, judeţul Alba, care a ajuns primul, alături de doi consăteni, la locul accidentului aviatic, spune că el este “ţăran, cetăţean al comunei Horea, nu lucrător silvic”.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, Trif a explicat că el se ocupă cu creşterea animalelor.

“Noi i-am găsit, nu a fost niciun pădurar. Cei care au întocmit raportul sunt prost informaţi. Nu ştiu cine a adus vorba despre pădurari. Se spun tot felul de prostii, îs tot felul de vorbe”, a spus Gheorghe Trif.

RAPORTUL INTEGRAL al lui Oprea

Potrivit acestuia, nici el şi nici ceilalţi doi consăteni nu au fost contactaţi de vreun reprezentant al autorităţilor înainte de redactarea raportului.

“Noi am ajuns primii. Nu ne-a căutat nimeni, nu ne-a întrebat nimeni nimic. Sincer, nici nu mă aştept să mă caute cineva, nici nu îmi doresc. Ceea ce vreau este să se afle adevărul, să se găsească vinovaţii, cineva să plătească pentru ce s-a întâmplat. Eu aştept doar adevărul, nu să se spună tot felul de minciuni”, a spus Gheorghe Trif.

Potrivit acestuia, coordonatele oferite pentru căutări “nu au fost bune”, echipele de salvare fiind direcţionate “la zeci de kilometri de locul accidentului”.

“Eu cred că cineva nu a vrut să-i găsească. Echipele de salvare erau la zeci de kilometri distanţă de locul accidentului. Ce aveau ei să caute în zone unde nu era zăpadă?“, a declarat Gheorghe Trif.

Localnicul din Petreasa a povestit că, în momentul în care au ajuns la răniţi, au sunat să anunţe unde sunt, dar “a trecut aproape o oră până au ajuns echipe de salvare”.

“Noi ne-am întâlnit tot cu localnici pe drumul spre coborâre. Noroc că a existat doctorul Zamfir. Echipele de salvare aveau echipamente, dar nu erau la ei. Echipamentele erau jos, la maşini. La noi salvatorii au ajuns cu mâinile în buzunar”, a povestit Gheorghe Trif.

Marţi, Gheorghe Trif spunea că a trăit experienţa vieţii sale în momentul prăbuşirii aparatului de zbor.

“Eu am fost plecat luni de acasă şi când am revenit am aflat de la soţie că s-a prăbuşit un avion în Munţii Apuseni. Am pus mâna pe telefon şi am sunat la 112 şi am vorbit cu doctorul Zamfir. După cum îmi povestea despre zăpada care era mare, mi-am dat seama că nu poate fi decât în zona celui mai înalt vârf de pe aici. Am sunat încă un vecin, că n-am vrut să mă duc singur. La el mai era cineva şi am plecat toţi trei cu o maşină de teren. După vreo patru – cinci kilometri maşina s-a împotmolit, am abandonat-o şi am pornit pe jos”, povestea Gheorghe Trif.

El adăuga că s-au sfătuit tot timpul cu un consătean de-al lor, şef de post în localitatea Albac, foarte bun cunoscător al muntelui.

Gheorghe Trif afirma că, după ce au străbătut mai bine de trei kilometri pe jos, prin zăpadă, prin ploaie şi ceaţă extrem de densă, au ajuns la locul accidentului.

“I-am găsit în şoc hipotermic, speriaţi, dezamăgiţi, cu dureri mari, ceva de speriat. Răniţii aveau dureri extraordinare, erau disperaţi, complet îngheţaţi, erau în şoc. Hainele erau complet îngheţate pe ei, erau ca betonul. E foarte frig în vârful muntelui şi mai bate şi vântul”, spunea Gheorghe Trif.

El povestea că, împreună cu ceilalţi doi consăteni – Gheorghe Giurgiu şi Argentin Toader – a acţionat la indicaţiile doctorului Radu Zamfir.

“Am acţionat la ordinele doctorului Zamfir şi i-am acordat ajutor domnişoarei care a murit. Am cărat-o în spate mai bine de trei kilometri. Iovan era deja mort”, spunea localnicul.

La rândul său, Gheorghe Giurgiu afirma că în momentul în care a ajuns la locul accidentului i-a auzit pe răniţi cum strigau de durere, unul dintre ei, copilotul, fiind cu ambele picioare rupte, iar sătenii au făcut o targă din lemnele copacilor, cu o pătură, pentru a-l transporta.

“Zăpada avea o jumătate de metru acolo unde erau ei. Avionul a dat printre copaci şi era răsturnat. Când am ajuns am văzut că îi făceau respiraţie gură la gură domnişoarei rezidente, pe ea am încercat să o ajutăm prima dată, dar apoi am aflat că a murit. Răniţii strigau de durere, unul era cu amândouă picioarele rupte, am făcut o targă din lemnele copacilor, cu o pătură. Le-am făcut foc, le-am dat hainele de pe mine ca să le pun pe ei, pentru că nu mai puteau de frig, mi-am dat jos maieul şi le-am făcut foc, şi am rămas numai într-o bluză mai subţire, eu nu am avut nimic, pe ei trebuia să îi ajut să se încălzească, pentru că ei au îndurat frig”, povestea Giurgiu.

[…]

• Adevarul/ Pr. Marcel Radut Seliste: Când veţi plăti pentru faptele voastre, nesimţiţilor?

Tragedia aviatică din Munţii Apuseni ne dezvăluie trei adevăruri despre realitatea românească.

Înainte de toate ni se îngăduie să redescoperim – prin acest preţ de sânge plătit de pilotul Adrian Iovan şi de studenta sublocotenent Aurelia Ion – că în România încă există eroi anonimi, oameni care îşi fac datoria faţă de Dumnezeu şi de semenii lor, deşi sistemul politic şi statul român nu numai că nu-i ajută, ci le pun piedici, abandonându-i unor condiţii de muncă pe care doar în ţările lumii a treia le mai poţi afla. Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească în pace pe Adrian şi pe Aurelia!

Un alt adevăr pe care l-am redescoperit este acela că în sufletele românilor încă există sentimentul solidarităţii creştine, al împlinirii datoriei de a-l ajuta pe semenul aflat în primejdie. Sutele de oameni care au plecat, în mod voluntar, fără a fi obligaţi de primirea vreunui ordin oficial, riscându-şi la rândul lor viaţa pe timp de noapte, prin pustietatea muntelui, au dat o lecţie usturătoare de umanitate autorităţilor care au reacţionat cu o incompetenţă criminală. Dumnezeu să-i binecuvinteze pe aceşti români generoşi şi curajoşi, iar fapta lor de curaj să le binecuvinteze familiile!

Al treilea adevăr a fost confirmat, reconfirmat de sângeroasa tragedie din Munţii Apuseni – conducătorii instituţiilor statului român sunt nişte politruci nesimţiţi, incompetenţi şi corupţi, administrând un sistem nefuncţional şi inutil, transformat în sursă de venituri imense, ilegale şi imorale din bugetul statului pentru politruci, protejaţii lor şi clienţii din mediul de afaceri abonaţi la contractele cu statul.

Avem încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că în situaţii extreme – accidente, calamităţi naturale, războaie etc. – instituţiile statului român sunt incapabile să reacţioneze şi să ne salveze. Turmele de politruci numiţi de partid, de salariaţi plasaţi de partid sau pe bază de rubedenii în posturi bine plătite, unde pierd vremea în aşteptarea salariului, sunt de aproape un sfert de secol, marele pericol pentru securitatea şi bunăstarea Naţiunii Române.

Nesimţirea managerilor instituţiilor responsabile pentru reacţia incompetentă şi tardivă în operaţiunea de salvare a victimelor tragediei din Munţii Apuseni este definitorie pentru clasa politică românească – o adunătură de derbedei care au transformat România în paradisul lor şi infernul nostru.

Când scriu aceste rânduri, aud la TV că primul ministru va face declaraţii de presă despre măsurile pe care le va lua în legătură cu această tragedie. Eu îl întreb pe acest politruc, ca şi pe toţi politrucii care conduc România din decembrie 1989, doar atât: DE CE MEREU TREBUIE SĂ MOARĂ OAMENI PENTRU CA VOI, NESIMŢIŢILOR, SĂ VĂ AMINTIŢI CĂ TREBUIE SĂ VĂ FACEŢI DATORIA?

Citeste mai mult: adev.ro/mzsptu

• Adevarul/ Dan Antonescu: GPS-ul bunului simţ

Privesc de cîteva zile nenumăratele comentarii cu privire la tragedia din Apuseni şi constat că există un soi de oameni care ţin prelegeri fără a spune nimic, dar din fericire mai există şi oameni care aproape tăcînd, ţin discursuri.

Din această a doua categorie, a celor care vorbesc puţin dar comunică enorm, face parte şi medicul Radu Zamfir. Un om care te uimeşte, nu doar cu aptitudinile profesionale binecunoscute, ci şi prin atitudinea pe care o are în situaţii extreme. I-am urmărit interviul acordat televiziunilor şi am constatat că acest om mînuieşte cu precizie atît bisturiul chirurgical, cît şi bisturiul vorbei. Chirurgul acesta de excepţie îşi căuta cuvintele cu teama de a nu jigni, de a nu întina amintirea sau onoarea vreunui om implicat în această tragedie.

[…]

Şi privind la interviul acordat de medicul Radu Zamfir, am avut revelaţia unei similitudini între competiţia aproape cotidiană a medicului cu Moartea şi tragica întîmplare prin care el tocmai trecuse.

Doar că de data aceasta medicul era pacientul. Pacient care se afla pe o neobişnuită masă de operaţie: întunecata pădure înzăpezită din Apuseni. De faţă era nelipsita Moarte, care-şi aştepta trofeul.  În plus, pe această ciudată masă de operaţie nu se afla doar un pacient ci şapte. Şi pe toţi îi pîndea Moartea. Lipsea medicul care să încerce s-o păcălească. Asta în condiţiile în care cinci dintre pacienţi erau medici. Doar că acum ei erau pacienţi şi aştepatau, ca orice pacient, minunile pe care medicul este obligat să le facă.

În această operaţie medicul era reprezentat de cei care trebuiau sa-i găsească pe rătăciţii din pădure, pe supravieţuitorii unui accident aviatic. Acest medic ad-hoc, şi am numit aici echipele de salvare, trebuia să folosească tehnica, ultimele descoperiri ale ştiinţei pentru a salva pacientul. Că de-aia a evoluat ştiinţa. Numai că toate sistemele radar, gps, gprs, rtls, elt sau cum s-or mai numi ele s-au arătat inutile. Se părea că de data asta Moartea va cîştiga lupta cu medicul. Medic ce întîrzia să apară şi să încerce să egaleze şansele.

Dar din fericire atunci cînd tehnica s-a arătat inutilă sau mînuită de nişte incompetenţi, s-a activat cel mai eficient dispozitiv: GPS-ul BUNULUI SIMŢ. Aşa a intrat în funcţiune ceea ce nici un aparat nu are: OMENIA.

Nişte oameni simpli au vrut şi au reuşit să salveze nişte alţi oameni, medici şi piloţi aflaţi la ananghie, medici şi piloţi care la rîndul lor voiau să salveze vieţi. Datorită acestor oameni ai muntelui pilotul Răzvan Petrescu îşi va continua viaţa la manşa avioanelor iar medicii Zamfir, Calu, Ianceu şi Pivniceru vor continua să facă minuni. Numai că doamna Moarte şi-a luat tributul.

Şi i-am văzut pe acei oameni minunaţi, aceste radare cu bocanci uzaţi, dar cu nişte caractere impecabile şi priviri curate, plîngînd de ciudă că nu i-au putut salva pe toţi cei şapte răniţi.