SE PLEACA DIN ROMÂNIA CA IN VREME DE RAZBOI/ Premierul Italiei vrea SANCTIONAREA tarilor care nu vor IMIGRANTI/ Viktor Orban: “Nimeni nu poate forţa Ungaria să devină o ţară de imigranţi”/ ACORDUL UE-TURCIA PRIVIND IMIGRANTII – TOT MAI FISURAT

• Ziarul Romanesc: Acesta este tristul adevăr! Se pleacă din România ca în vreme de război

În ultimii 15 ani, România a fost statul cu a doua cea mai rapidă creştere a numărului de emigranţi, după Siria. O spune un studiu publicat recent de Organizaţia Naţiunilor Unite. Dar în Siria este război de 5 ani, soldat cu sute de mii de morți, pe când România este țara cu cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, dacă e să ne luăm după guvernanți.

Potrivit aceluiaşi studiu, suntem pe locul 17 în topul 20 mondial al naţiunilor cu cei mai mulţi emigranţi, cu 3,4 milioane de oameni plecaţi. Statisticile ONU sunt cu mult mai mici decât în realitate, având în vedere că numai în Italia și Spania sunt în fiecare peste un milion de români. În realitate sunt plecați poate dublu.

Pe plan european, înaintea României la numărul de cetăţeni plecaţi se situează Marea Britanie, Polonia şi Germania, dar numerele în sine se pot dovedi înşelătoare, comentează Mediafax, pentru că dacă ne raportăm la populaţie, ponderile schimbă datele. Concret, 4,4 milioane de polonezi au plecat din ţară, dar asta înseamnă 11%, pe când în cazul românilor vorbim de 17% din total. Adică un român din cinci.

Un comentariu al agenției Mediafax face o comparație foarte plastică: În ultimii 25 de ani, România a pierdut 16 oameni pe oră, adică 3 avioane pline sau mai bine de 7 autocare în fiecare zi.

Efectul cel mai grav nu este cel demografic, ci acela al dispariției competențelor.

«Unul din zece români care au plecat legal în Marea Britanie a pornit o afacere proprie, aşadar plăteşte taxe şi creează locuri de muncă şi valoare adăugată. Trăim într-o lume în război, nu din acela cu arme şi soldaţi şi tunuri şi avioane, ci din acelea pentru resurse, pentru banii investitorilor şi, nu în ultimul rând, pentru competenţe. România nu excelează la niciun astfel de capitol, nici la gestionarea resurselor, nici la atragerea investitorilor şi cu atât mai puţin la atragerea sau păstrarea sau crearea de competenţe. Iar despre sprijinirea antreprenorilor, să spunem că există intenţii, dar stăm prost la finalizare.», mai scrie Mediafax. Spre deosebire de România, la Londra o companie se înființează în zece minute, raportează la fisc o dată pe an, şi doar TVA se raportează trimestrial.

Metoda Repatriot

Pentru a contracara efectul golirii țării de competențe, a fost inventată metoda Repatriot, adică folosirea patriotismului ca metodă de presiune psihologică pentru atragerea întreprinzătorilor români din străinătate înapoi acasă. Metoda funcționează astfel: un grup de oameni de afaceri care s-au afirmat în mediul corupt și birocratizat din România pozează în campioni ai unei piețe economice ideale și îi cheamă pe românii din străinătate pentru a investi acasă. Deocamdată metoda Repatriot nu a dat roade, nu am auzit să se fi întors cineva cu succes, am auzit în schimb multe povești despre oameni întorși cu speranțe și bani de investit și plecați faliți și umiliți înapoi în diaspora.

Recent, sub patronajul președinției României, a avut loc un summit organizat de Repatriot, intitulat „RePatriot Business Summit – Împreună pentru România“, desfăşurat în perioada 5-9 octombrie la Bucureşti şi în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe. 100 de antreprenori români din Diaspora ar fi trebuit să se întâlnească cu 100 de antreprenori de top care din România. La summit au participat Preşedintele, Premierul, membri ai Guvernului, preşedintele ANAF, şefi din BNR, bancheri, organizaţii patronale din ţară. Ar fi trebuit să fie 100 de antreprenori din Diaspora, în realitate au fost mult mai puțini care se pot numi așa. Liderul „RePatriot“ este Marius Bostan, fost Ministru al Comunicaţiilor şi Pentru Societatea Informaţională în Cabinetul Cioloş, dat afară din guvern pentru afirmațiile sale jignitoare la adresa profesorilor din România. «Unii profesori își bat joc de meseria lor și spun că au salarii mici, această justificare fiind o imbecilitate. Am salariu mic, îmi dau demisia, mă apuc de altă muncă daca nu îmi place meseria asta», a spus ministrul Bostan, într-o conferință în care a susținut că gratuitatea educației în România este o reminiscență a comunismului.

Marius Bostan, un prosper om de afaceri dealtfel, în general îmbogățit din afaceri cu statul, ține lecții celor cu salarii mici, candidați la emigrație.

La summitul Repatriot era prezent jumătate din Guvernul României, în frunte cu Dacian Cioloș, care și-a trecut „metoda Repatriot” în programul lui de politician sub acoperire de tehnocrat. Iată ce scrie Cioloș în platforma România100, cu care speră să rămână în funcție și după alegeri, susținut de PNL: «Încurajarea participării Diasporei în economie prin abordări de tipul “RePatriot” și continuarea programelor Diaspora Start-Up.»

Asta este programul premierului pentru diaspora. Abordări cu vorbe goale de tip Repatriot.

Lipsa de încredere a investitorilor în piața românească pare că poate fi suplinită cu sloganuri de genul „Ne iubim patria, investim în România”. Ce are patriotismul cu banii, nu se înțelege, atunci când în România găsești multă birocrație, multă corupție, lipsă de infrastructură, dar și de încredere, lipsă de forță de muncă.

O cultură a emigrației

Poate fi explicată emigraţia masivă a românilor numai prin condiţiile economice şi politice generale? În ciuda unei îmbunătăţiri progresive a nivelului de trai, rata emigraţiei continuă să crească cu 7,3% pe an, scrie Deutsche Welle, care citează un studiu aplicat cetăţenilor români cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani realizat tocmai de Repatriot. În rezumat, 54,73% dintre tineri vor să emigreze, au, cu alte cuvinte, o intenţie bine definită de a părăsi ţara, în timp ce alte 20% se gândesc la plecare, dar într-un chip imprecis. Iar dintre cei care au exprimat intenţia plecării, 45,28% sunt foarte hotărâţi.

Astfel, România ar trebui să se aştepte la un nou val de emigraţie în anii care vin „Semnificativ este că vor să emigreze nu doar cei cu venituri mici, dar şi cei cu venituri mai mari, angajaţi la multinaţionale, medici din clinici private etc., care invocă lipsa unor perspective de evoluţie profesională. România depăşeşte, ca ritm anual al creşterii migraţiei, ţări cu mult mai instabile şi mai sărace, ceea ce poate însemna că asistăm la ceva care se petrece în străfundurile societăţii. E vorba poate chiar de „o cultură” a plecării, adică de o idee care ne guvernează vieţile, fără să fim pe deplin conştienţi de asta, căci datele cantitative la care se pot raporta sociologii nu explică îndeajuns fenomenul.”, mai scrie Deutsche Welle.

• ZiarTarguNeamt: JUDEȚUL NEAMȚ, PE LOCUL 1 LA OAMENI PLECAȚI LA MUNCĂ ÎN AFARA GRANIȚELOR ȘI UN ȘOMAJ REAL DE 41,51%

Județul Neamț este pe primul loc în România la persoane plecate în străinătate pe o perioadă mai lungă de timp. Județul Neamț ocupă primul loc cu 15,4 procente din populație, urmat de județul Bacău cu 12,6%.

Din populația oficială de 470.000 muncesc doar 73.852, adica 15.75% dintre nemțeni, iar dintre aceștia 4,8% sunt bugetari, deci  în Neamț  plătesc taxe la stat din munca lor 11% .

Dacă am face un gard în jurul județului și cei 11% ar trebui să îi întrețină singuri pe ceilalți 89%, în 3 luni de zile ar muri de foame 80% din populația județului Neamț.

Dacă e sa raportăm salariații doar la persoanele adulte care sunt bune de muncă, cifrele arată la fel de groaznic:
Dintre adulții între 20-59 ani care sunt 244.849,  adica 52,01% din totalul populației:

– 30,15% – 73.852 – lucrează și au un salariu,
– 28,31% – 69.337 – sunt plecați în străinătate pe perioadă lungă,
– 41,51% – 101.669 – sunt fără salariu.

Deci, fără tot felul de tertipuri și calcule funcionărești rata reală a șomajului în Neamț, referindu-ne nu doar la cei care iau ajutor de șomaj ci la cei care nu au un loc de muncă, este de 41,51%.

Culmea tupeului și nesimțirii este că la Neamț cei 11% care plătesc ca proștii taxe și impoxite sunt ceila care vin toate organele de control posibile și imposibile, sunt hăituiți și li se blochează conturile sau vin cascade de somații peste ei, sunt ținta tuturor, sunt purtați pe la cozi și ghișee zile întregi pentru o amărâtă de hârtie și sunt efectiv călăriți de toată lumea.
După revoluție lucra peste 50% din populația județului. La zece ani după revoluție mai munceau doar 25%. La 20 de ani după căderea comunismului deja ajunseserăm la 14 procente. Iată-ne la 11% în economia reală, plus 4% bugetari.

Puneți mâna, domnilor politicieni, primari, aleși locali sau cum vreți să vi se spună, și creați facilități pentru cei care au angajați ca să angajeze și mai mulți. Puneți mâna și încuiați în instituții organele de control care fac exces de zel. Nu vă cere nimeni să faceți locuri de muncă pentru că nu aveți voi cum. Primul lucru pe care îl cer toți cei care creează locuri de muncă este să nu-i mai încurcați și să-i lăsați să muncească ca să își plătească salariații și, desigur, să vă plătească și salariile voastre.

Iosub Robert

• Gandul.info: Matteo Renzi: UE trebuie să sancţioneze ţările care nu acceptă cotele de refugiaţi

Premierul Italiei, Matteo Renzi, cere Uniunii Europene să iniţieze proceduri de sancţionare a ţărilor central şi est-europene care nu acceptă imigranţi extracomunitari în cadrul sistemului de distribuire pe cote stabilit de Comisia Europeană.

În contextul polemicilor cu Uniunea Europeană pe tema deficitului bugetar al Italiei, Matteo Renzi a subliniat că Guvernul de la Roma respectă reglementările comunitare, astfel că nu ar fi necesară declanşarea vreunei proceduri de sancţionare.

„Legea bugetului italian respectă în totalitate regulile europene, dar, dacă UE vrea să ne ofere sugestii ori semnalări, ascultăm. În privinţa procedurii de sancţionare, aşteptăm. Dar aşteptăm ca UE să le aplice în cazul ţărilor care au promis că vor accepta distribuirea imigranţilor, dar nu au respectat promisiunea”, a afirmat Mateo Renzi, citat de ziarul La Repubblica.

Săptămâna trecută, Matteo Renzi a cerut suspendarea finanţării UE pentru ţările membre care nu primesc refugiaţi.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiaţi extracomunitari ajunşi în spaţiul UE. România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie 2015, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiaţi.

• Gandul.info: Orban: “Nimeni nu poate forţa Ungaria să devină o ţară de imigranţi. Islamul şi Creştinismul nu sunt compatibile”

Ungaria “nu va fi o ţară de imigranţi” şi “nimeni nu ne poate forţa să devenim o ţară de imigranţi,” a afirmat premierul ungar Viktor Orban, care a adăugat că Islamul şi Creştinismul nu sunt compatibile, scrie agenţia de ştiri MTI, citând cotidianul Passauer Neue Presse.
Premierul ungar a insistat în cadrul interviului acordat cotidianului german că Europa nu s-ar fi confruntat cu criza refugiaţilor dacă Grecia şi-ar fi protejat frontierele, adăugând că Ungaria respectă legislaţia internaţională şi europeană prin protejarea frontierelor Schengen.

În ceea ce priveşte lumea islamică, liderul ungar a avertizat că influxul de imigranţi musulmani va schimba o ţară în decurs de 20 de ani.

“Unele state europene au decis” să devină ţări ţintă pentru imigranţi, iar “Germania pare să devină o astfel de ţară şi compoziţia populaţiei sale va fi în mod artificial alterată ,” a adăugat şeful Guvernului de la Budapesta.

Orban a mai declarat că acuzarea Ungariei că “doar se foloseşte de fonduri UE” este “jignitoare” pentru că prezintă “o faţetă a problemei,” deoarece membrii mai vechi ai Uniunii Europene “obţin o grămadă de bani în Ungaria.” Liderul de la Budapesta a adăugat că fondurile de coeziune “compensează doar parţial Ungaria pentru faptul că este călcată în picioare de enorma putere economică a celorlalte state din UE.”

În privinţa relaţiei cu Rusia, Orban a făcut apel la o formă cooperare “abilă şi bine gândită” între UE şi Rusia. “Nu simţim în Ungaria că Rusia ne ameninţă securitatea,” a precizat liderul ungar.

• Evenimentul Zilei: Acalmia crizei imigranților este doar aparentă: acordul UE – Turcia se fisurează prin toate părțile și stă să se prăbușească

Liderii europeni prezintă înțelegerea UE – Turcia privind imigranții drept o mare realizare diplomatică, în măsură să stăvilească valul de refugiați și să le asigure acestora un tratament uman în grija Ankarei.

În realitate, acordul, în a cărui negociere s-a implicat Angela Merkel personal, a început să semene mai degrabă cu o bombă cu ceas.

Lipsa de voință politică de a implementa prevederile cheie ale acordului s-a dovedit a fi un adevărat „călcâi al lui Ahile”. Iar dacă liderii nu iau măsuri cât mai repede, consecințele vor fi grave, avertizează experții.

Gerald Knaus, director al think tank-ului European Stability Iniative, a declarat pentru Politico:

„Un eșec al acordului va avea consecințe grave asupra Greciei și va deveni o problemă spinoasă pentru Balcanii de Vest. Însă va fi o problemă și pentru Merkel, olandezi și alții care vor avea campanii electorale anul viitor.”

Knaus a publicat săptămâna trecută un raport șocant despre implementarea acordului de către UE, a cărui concluzie este că „eforturile actuale eșuează dramatic”. Dacă Europa nu acționează, insulele din Marea Egee ar putea deveni un „Nauru european”, avertizează  el, făcând referire la mizeria care domnește pe insula din Pacific unde Australia își trimite imigranții.

Până acum, oficialii europeni refuză să recunoască existența vreunei probleme. Ei arată spre eforturile Turciei de a institui patrule la frontierele sale, ceea ce a dus la o scădere semnificativă a numărului de nou-sosiți în Grecia, de la circa 2000 de imigranți pe zi în ianuarie la circa 130 pe zi în prezent.

Comisia Europeană a anunțat săptămâna aceasta că a alocat 6,3 miliarde de euro pentru a ajuta refugiații din Turcia.

Comisarul European pentru Imigrație, Dimitris Avramopoulos, declara recent:

„Succesul abordării noastre comune din ultimele luni este esențial pentru succesul oricăror alte scopuri ale noastre.”

Însă aceste declarații optimiste sunt dezmințite de fisurile serioase pe care le are acordul și despre care arhitecții acestuia avertizează că se poate prăbuși.

În loc să asigure transferul imediat al imigranților care sosesc în Grecia înapoi în Turcia – un punct cheie al proiectului – acordul a dus la îngrămădirea a mii de refugiați pe insulele grecești, unde majoritatea trăiesc în tabere supraaglomerate, adesea în condiții mizere.

Și deși numărul nou-veniților s-a diminuat față de începutul anului, afluxul a început din nou să crească: media lunară s-a trimplat în comparație cu luna mai.

Problemele din Grecia sunt numeroase. Mai întâi, Greciei îi lipsește cadrul instituțional pentru a face față afluxului. După încheierea acordului cu Turcia, ritmul în care Grecia rezolvă cazurile de azil trebuia să se accelereze. Însă în realitate s-a încetinit.

Înainte de acord, autoritățile din Grecia rezolvau circa 80 de cereri de azil pe lună. În septembrie, au analizat doar 35, în ciuda restanțelor uriașe.

Experții în imigrație spun că problema este că Grecia pur și simplu nu este dotată pentru a face față numărului uriaș de cazuri cu care se confruntă. Europa a promis că va oferi asistență, însă până acum a trimis doar 40 de experți în imigrație.

În prezent, se află peste 14.000 de imigranți pe insulele grecești din Marea Egee și alte zeci de mii în partea continentală a țării.

Potrivit acordului UE – Turcia, Grecia are dreptul de a-i trimite înapoi pe sirieni și alți imigranți care vin din Turcia, imediat după ce au fost înregistrați și au fost audiați în legătură cu cererile lor de azil, dacă solicită.

Pentru fiecare sirian pe care îl ia înapoi, Ankara are dreptul de a trimite un alt refugiat sirian, dintre cei aflați deja în Turcia, în Europa.

Europa a sperat că, forțându-i pe refugiați să se întoarcă în Turcia, îi va descuraja astfel să mai traverseze Marea Egee, destructurând totodată rețelele de traficanți de carne vie.

Până acum, Grecia nu a trimis înapoi decât circa 600 din cei peste 14.000 de imigranți care au sosit în primele șase luni de după încheierea acordului. Majoritatea, dacă nu chiar toți dintre cei reîntorși, s-au înapoiat voluntar.

Nu acesta era mecanismul de descurajare la care experții se gândiseră pentru a-i opri pe imigranți să ia calea Europei.

Knaus declară:

„Am câștigat un răgaz de șase luni iar numărul a scăzut. Însă ceea ce cu adevărat îi oprește pe oameni să vină nu este frica de a-și risca viața, ci sentimentul că acțiunea lor este inutilă. Abia atunci numărul sosirilor va scădea dramatic.”

Principala dificultate de a realiza acest deziderat a fost că oficialii greci au refuzat să trimită refugiații înapoi în Turcia. Potrivit reglementărilor internaționale, refugiații pot fi trimiși doar în țări considerate sigure.

Deși parlamentul Greciei a desemnat Turcia ca „țară terță sigură”, oficialii care au realizat audierile de azil au avut o părere diferită, una asemănătoare cu evaluările organizațiilor pentru drepturile omului.

Grupuri cu precum Amnesty International sau Human Rights Watch semnalează cu regularitate abuzurile din Turcia asupra minorităților și a opoziției politice, ceea ce face ca mulți să susțină că țara să este potrivită pentru primirea refugiaților.

Raportul Comisiei Europene din septembrie privind stadiul de aplicare a acordului consemnează că, dintre miile de refugiați care au sosit în insulele grecești de când înțelegerea a intrat în vigoare, oficialii greci au acceptat ca numai 600 de refugiați sirieni să se poată întoarce în Siria, după ce au studiat cererile de azil.

Între timp, situația din insulele grecești devine din ce în ce mai grea, pe măsură ce solicitanții de azil sunt nevoiți să aștepte luni de zile numai pentru a fi înregistrați. Pe Lesbos, insula cu cel mai mare număr de imigranți, un incendiu a distrus recent cea mai mare parte a taberei Moria, după ce imigranți furioși au dat foc.

Pentru a detensiona situația, oficialii greci ar putea să mute o parte semnificativă dintre refugiații de pe insulă, pe continent. Însă exact acest lucru Germania și alte țări nordice nu-l doresc. Ideea menținerii imigranților pe insule și returnarea lor rapidă în Turcia este de a trimite un semnal altor potențiali refugiați să nu vină.

Cu cât imigranții stau mai mult în Europa, cu atât mai puțin probabil este să se reîntoarcă la casele lor.

În prezent, potrivit statisticilor Comisiei Europene, numai 30% dintre imigranții care pătrund ilegal în UE sunt returnați în țările de origine.

O altă îngrijoare majoră este determinată de faptul că, odată refugiații ajunși pe continent, aceștia se vor îndrepta spre nord, forțând frontierele aflate pe așa-numita Rută a Balcanilor.

Alte țări europene au promis că vor prelua circa 50.000 dintre imigranții aflați în Grecia, însă până acum au fost transferați doar vreo 4500.

Deși frontierele de pe Ruta Balcanilor au fost închise iar țările, de la  Macedonia la Slovenia, au instituit controale severe, este foarte greu de crezut că ele ar putea face față în cazul unui nou aflux masiv.

Serbia, de exemplu, se confruntă cu o criză tot mai gravă la granița sa cu Ungaria, unde mii de refugiați care încearcă să ajungă în nordul Europei și-au improvizat o tabără.

Experții în imigrație susțin că acordul nu poate fi pe deplin implementat până când Turcia nu își îmbunătățește regimul drepturilor omului. Knaus susține că Europa ar trebui să implice Ankara mai mult și să folosească promisiunea de liberalizare a vizelor ca pârghie pentru ca Turcia să fie obligată la concesii.

Această promisiune, făcută de UE Turciei la încheierea acordului privind refugiații, și care ar trebui aplicată când Ankara va îndeplini condițiile, este însă privită cu reticență în multe țări. Partidele eurosceptice din Germania și Austria, de pildă, avertizează că ridicarea vizelor pentru cetățenii turci ar putea provoca une exod al kurzilor și al altora care suferă persecuții la ei acasă.

Și liderii de la Bruxelles sunt tot mai reticenți să ajungă la o înțelegere cu Erdogan privind vizele, pe măsură ce regimul acestuia devine tot mai autoritar.

O altă chestiune este dacă Turcia va accepta regulile jocului. În prezent, Erdogan este dornic să păstreze acordul în vigoare, mai ales datorită faptului că vrea relații bune cu Europa, din cauza interesului de a obține ridicarea vizelor. Ce s-ar întâmpla, însă, dacă Bruxelles-ul nu va accepta standarde mai scăzute în ceea ce privește condițiile pe care Ankara trebuie să le îndeplinească, mai ales în domeniul drepturilor omului?

Până acum, atenția Europei a părut că se concentrează pe Brexit și alte probleme mai vizibile. Complicațiile acordului cu Turcia ca și riscurile ca acesta să se prăbușească au trecut oarecum neobservate în ultima vreme.

În luna martie, liderii europeni erau disperați să încheie acordul pentru a putea prezenta progrese concrete în stăvilirea fluxului de imigranți. Însă nu a mai fost o prioritate pentru ei ca aceste progrese să funcționeze pe termen lung, observă analiștii.

Elizabeth Colett, directoare a think tank-ului Migration Policy Institute Europe, cu sediul la Bruxelles, declară:

„Imediat ce mesajul a dat rezultate, interesul pentru implementarea acordului a scăzut semnificativ. Oricine înțelege cum funcționează aceste lucruri știe că este nevoie de mult mai mult timp pentru a fi puse în practică.”