Șefa OMS-ului din România: Este nevoie de o CONDUCERE GLOBALĂ în combaterea PANDEMIEI. Vreo legătură între dorințele oficialilor OMS și proiectul de lege al Guvernului?/ Antonio Guterres, șeful ONU, vorbea și el despre GUVERNARE GLOBALĂ EFICIENTĂ în contextul pandemiei

7-07-2020 4 minute Sublinieri

Nota noastră

Șefa OMS în România, Dr Miljana Grbic, a reluat pentru Antena 3 ideea expusă de superiorul său ierarhic, șeful OMS, Tedros Adhanom, despre necesitatea unei „conduceri globale” (global leadership) în „lupta împotriva Covid-19.” O conducere globală, după cum explică Grbic, înseamnă coordonarea guvernelor în combaterea pandemiei, inclusiv în eforturile privind obținerea unui vaccin (și, pe cale de consecință, a implementării sale). Termenul folosit este suficient de vag încât să nu semene a guvernare mondială, dar suficient de clar pentru a arăta că oficialii OMS vor să transforme rolul instituției dintr-unul de consultare și recomandare într-unul de autoritate ce poate dicta măsuri obligatorii. 

Cel puțin o conducere globală nu se poate operaționaliza altfel și mai mult decât există deja, în cazul OMS, decât dacă deciziile/declarațiile sale devin, în anumite cazuri – să zicem, pandemiile, obligatorii pentru statele naționale. Dacă există o altă cale pentru a exercita conducere globală și nu o știm noi… suntem deschiși la revizuirea afirmațiilor. Și, cel puțin șefa OMS România, nu ascunde deloc faptul că OMS-ul lucrează în acest efort global de coordonare cu oligarhi precum Bill Gates. Dar, din nou, e teoria conspirației propagată de ruși că OMS vrea să instaureze cu Bill Gates o dictatură medicală. Nu, OMS în parteneriat cu Bill Gates și cu alții vor doar să exercite a global leadership. Liniștită toată lumea, acum?

Este de remarcat, de asemenea, discursul destul de diferit pe care șefa OMS îl are cu privire la asimptompatici, ajutat poate pentru a nu delegitima maniera în care este abordată problema local. Deși precizează, la un moment dat, că există dovezi (studii) care arată că, în cazul asimptomaticilor, e mai puțin probabilă transmiterea virusului decât la simptomatici. Aceasta corespunde cu ce arată OMS despre asimptomatici pe siteul oficial, într-un anunț din 11 iunie:

Global research on COVID-19 continues to be conducted, including how the severe acute respiratory syndrome coronavirus 2 (SARS-CoV-2) is transmitted. Current evidence suggests that most transmission occurs from symptomatic people through close contact with others. Accordingly, most recommendations by WHO on personal protective measures (such as use of masks and physical distancing) are based on controlling transmission from symptomatic patients, including patients with mild symptoms who are not easy to identify early on.

Available evidence from contact tracing reported by countries suggests that asymptomatically infected individuals are much less likely to transmit the virus than those who develop symptoms. A subset of studies and data shared by some countries on detailed cluster investigations and contact tracing activities have reported that asymptomatically-infected individuals are much less likely to transmit the virus than those who develop symptoms.

Dar, după cum se știe deja, internarea obligatorie a pacienților asimptomatici cu Covid-19 s-a practicat doar în România, imensa majoritate a statelor ocolind o astfel de variantă. OMS pare că privilegiază îngrijirea în spital a bolnavilor cu simptome ușoare, dar menționează și opțiunea îngrijirii la domiciliu.

Dorința OMS de a juca un rol și mai concret în coordonarea globală a combaterii pandemiei decât până acum se corelează oportun cu proiectul de lege al actualului guvern, prezenat de Nelu Tătaru și Raed Arafat. Conform acestui proiect, declarațiile OMS devin, practic, lege în România. Dacă, așa cum este probabil, proiectul de lege va fi votat, România va ieși din nou în evidență prin rolul efectiv de autoritate decidentă direct la noi în țară acordat OMS-ului. Adică, mai pe scurt, OMS și-ar putea începe acest global leadership cu România pe post de țară deschizătoare de drumuri noi. 

EvZ (28 iunie):

Șeful ONU ne arată ce se ascunde în spatele COVID-19: „Guvernarea Mondială”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut un apel repetat la instituirea unei „guvernări mondiale”, deoarece guvernele nu mai pot face față problemelor de astăzi.

„Problema este că multilateralismul de azi duce lipsă de anvergură, ambiție și autoritate”, a declarat Antonio Guterres, într-o conferință de presă, joi, 25 iunie, prilejuită de lansarea de către ONU a „răspunsului global la pandemia COVID-19”.

„Iar anumite instrumente care au autoritate, arată puțin sau deloc apetit pentru a acționa, cum a fost cazul recent cu dificultățile întâmpinate în Consiliul de Securitate”, a adăugat secretarul general al ONU.

Într-o lume interdependentă, precum cea de astăzi, „interesele naționale nu sunt separate cu ușurință de binele global”, a mai spus Guterres.

În plus, tulburările economice și sociale provocate de pandemie „au scos la iveală inechități grave și sistemice” în întreaga lume, și au demonstrat fragilitatea acesteia în fața „crizei climatice” (!), a amenințării unui război nuclear (!) și a „fărădelegii în spațiul cibernetic” (!), a avertizat secretarul general, citat de LifeSiteNews.

În fața unor astfel de probleme, „liderii lumii trebuie să arate smerenie și să recunoască importanța vitală a unității și solidarității”,a mai spus socialistul portughez.

„Trebuie să regândim modul în care țările cooperează”,a continuat Guterres.

„Avem nevoie de o rețea multiculturală, care să reunească sistemul Națiunilor Unite, organizațiile regionale, instituțiile financiare internaționale și altele”,a explicat șeful ONU.

„Și avem nevoie de un multilateralism eficient care să poată funcționa ca un instrument de guvernare mondială acolo unde este necesar.”

Semn că mesajul său nu a fost unul întâmplător, Antonio Guterres l-a repetat a doua zi, vineri 26 iunie, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a adoptării Cartei Națiunilor Unite la San Francisco.

Pentru a urma modelul celor care au folosit Carta ca oportunitate pentru a „întemeia ceva nou”, după marea depresie și războaiele mondiale, multilateralismul trebuie să se schimbe, a spus el.

„Trebuie să regândim multilateralismul, să-i dăm autoritate să funcționeze așa cum au intenționat fondatorii, și a asigura ca guvernarea globală și eficientă să devină realitate atunci când este necesar”, a explicat Guterres.

„Trebuie de asemenea să-i aducem și pe ceilalți la masă într-o rețea multilateralistă incluzivă, deoarece guvernele nu sunt decât o parte din realitățile politice de astăzi”,a subliniat politicianul.

„Societatea civilă, municipalitățile, sectorul privat și tinerii sunt voci esențiale pentru a modela lumea pe care o dorim.”

„Fragilităților” globale, pe care le menționase cu o zi înainte, Guterres a adăugat altele: neîncrederea generalizată și crescândă față de guvernele naționale, „inegalitățile, discriminarea, corupția și lipsa de oportunități peste tot în lume – nedreptăți care încă își așteaptă rezolvarea, inclusiv printr-un contract social reînnoit”.

Mai trebuie combătut și „flagelul dezinformării”, a spus portughezul.

Guterres a declarat că dorește să discute toate aceste subiecte la adunarea generală a ONU din septembrie „în orice format va fi necesar”.

Nu este pentru prima dată când Antonio Guterres, fost președinte al Internaționalei Socialiste, din 1999 până în 2005, folosește pandemia de coronavirus pentru a promova ideea „guvernării globale” într-o formă sau alta.

El a propus la sfârșitul lui martie ca 10% din PIB-ul mondial să fie vărsat într-un fond administrat global, care să fie folosit la realizarea „unui pachet coordonat de stimulente” pentru a răspunde problemelor economice și sociale cauzate de COVID-19.

„Dacă țările ar accepta acest plan, Națiunile Unite sau o agenție similară ar primi echivalentul a aproximativ 8,7 trilioane de dolari, o sumă fprp precedent, care ar fi de 2900 de ori mai mare decât bugetul anual al ONU, de 3 miliarde de dolari”, scria LifeSiteTimes la vremea respectivă.

Fondul Internațional propus de Guterres concordă cu inițiativa „Great Reset”, lansată de Forumul Economic Mondial împreună cu Prințul Charles al Marii Britanii și cu Fondul Monetar Internațional.

Guterres susține cu toate puterile „The Great Reset”, pe care elitele globaliste o vor discuta în ianuarie 2021 la Davos.

Inițiativa are drept scop „reconstruirea” sistemului economic și social mondial, pentru a-l face mai „durabil”.

ONU a făcut un pas uriaș către guvernarea mondială cu propunerea sa din 2015: „Transformarea Lumii: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”, sublinia acum doi ani E. Jeffrey Ludwig în American Thinker.

Acesta nota similitudinea dintre definiția „dezvoltării durabile” a Comisiei Mondiale a ONU pentru Mediu și Dezvoltare, ca fiind cea care „răspunde ncesităților prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a răspunde la propriile lor nevoi” și „axioma marxistă conform căreia societatea trebuie organizată în jurul ideii «de la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi»”.

În contextul pandemiei COVID-19, Antonio Guterres a militat și pentru un drept mondial la avort.


Categorii

1. DIVERSE, Pandemia de coronavirus/ COVID-19

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “Șefa OMS-ului din România: Este nevoie de o CONDUCERE GLOBALĂ în combaterea PANDEMIEI. Vreo legătură între dorințele oficialilor OMS și proiectul de lege al Guvernului?/ Antonio Guterres, șeful ONU, vorbea și el despre GUVERNARE GLOBALĂ EFICIENTĂ în contextul pandemiei

  1. Înainte, tovarăși! Către societatea socialistă multilateral dezvoltată global și viitorul de aur al omenirii! Spre făurirea omului nou (căci cel vechi nu mai este destul de bun). Tot înainte, cu OMS în frunte, spre spitalul de nebuni!

  2. In urma celor 2 luni de arest la domiciliu, doua colege cu o sanatate deja destul de fragila, au ajuns in cabinetele psihologilor, respectiv psihiatrilor. Ambele au respectat “cu sfintenie” directiva STATI ACASA.

  3. @Daciana
    Pai cine le-a invatat sa creada minciunilor oficiale? Nu e de mirare ce au patit!

  4. Nu e de ras, este de plans. Am citit recomandarile OMS catre Europa cu privire la educatia sexuala in scoli. Am ramas socat cand am vazut aceste recomandari, in ce constau ele si faptul ca trebuie sa inceapa inca din crese si gradinita. Gasesc ca cei care au elaborat aceste recomandari nu sunt in deplinatatea facultatilor mintale. In Romania s-a si dat o lege in acest sens de catre USR.
    s

  5. Pingback: PARIS MATCH: Bill Gates a devenit PRINCIPALUL SPONSOR al OMS. Revista franceză acuză o campanie orchestrată de Organizația Mondială a Sănătății și Bill Gates pentru decredibilizarea hidroxiclorochinei
  6. Pingback: PANDEMIA DE CORONAVIRUS, PREVĂZUTĂ ÎN RAPOARTELE CIA. În analizele prospective din 2005 și 2009 experții agenției de spionaj americane au luat în calcul izbucnirea unei PANDEMII de boală respiratorie în 2020
  7. Pingback: The British Medical Journal: Organizația Mondială a Sănătății a ÎNCĂLCAT GRAV standardele etice prin vaccinările experimentale anti-malarie pe sute de mii de copii din Africa. Ascunderea unor EFECTE SECUNDARE GRAVE și lipsa consimțământului i
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare