Seful Colegiului Medicilor, Vasile Astarastoae: NU SUSTINEM CARDUL DE SANATATE SI DOSARUL ELECTRONIC/ In ritmul actualului exod al medicilor, SPITALELE VOR DEVENI MUZEE/ Autoritatile pretind ca au distribuit peste 87% din carduri/ “ACCEPTAM REFUZUL (DOAR) PENTRU INCEPUT…”

25-11-2014 5 minute Sublinieri

image-2009-12-13-6721557-41-vasile-astarastoae-presedintele-colegiului-medicilor-din-romania

Șeful Colegiului Medicilor România a declarat astăzi că proiectele CNAS referitoare la informatizarea din Sănătate nu sunt o prioritate pentru actul medical și, prin urmare, breasla nu le susține.

Potrivit lui Astărăstoae, în lume există doar două ţări care au implementat dosarul electronic iar cardul de sănătate nu face altceva decât să spună dacă persoana este asigurată sau nu.

“Cardul împiedică desfăşurarea actului medical şi birocratizează. Viitoarea carte de identitate va cuprinde şi aceste elemente pe care le are cardul. Noi nu vom sabota, dar nu vom susţine cardul şi dosarul electronic. Vom susţine toate acţiunile Ministerului Sănătăţii şi ale CNAS, mai puţin aceste lucruri. Pe noi ne interesează actul profesional”, a spus Astărăstoae, citat de Agerpres.

  • Mediafax:

CONFERINŢA MEDIAFAX – Colegiul Medicilor: Nu susţinem cardul de sănătate şi dosarul electronic, dar nu blocăm proiectul

[…] Vasile Astărăstoae a precizat că, potrivit statisticilor, de la introducerea cardului de sănătate în Franţa, timpul alocat pacientului de către doctor, la o vizită medicală, a scăzut cu şase minute, în Germania cu opt minute, iar în Danemarca cu şapte minute.

Preşedintele CMR a arătat că va susţine toate acţiunile Ministerului Sănătăţii şi ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, “mai puţin aceste lucruri, pentru că pe noi ne interesează actul medical în sine”. […]

CONFERINŢA MEDIAFAX – Astărăstoae: Anual, peste 2.700 de medici pleacă din ţară, revin doar 30-40. Spitalele vor fi muzee

Cea mai gravă problemă a sistemului sanitar rămâne exodul medicilor, în condiţiile în care, anual, peste 2.700 pleacă din ţară şi revin doar 30-40, iar în curând spitalele ultramoderne vor deveni muzee, a declarat preşedintele CMR, Vasile Astărăstoae, la conferinţa Mediafax Talks about Helth Reform.

“Din 2006 semnalăm migraţia medicilor. Ca să oprim medicii în România, trebuie să le redăm demnitatea. Anual, pleacă din ţară între 2.700 şi 2.900 de medici şi doar 30-40 revin, adică pierdem peste 2.500 de doctori pe an. Degeaba vom avea spitale ultramoderne, echipate la cele mai înalte standarde. Acestea vor deveni muzee dacă nu vom găsi alte mecanime prin care ei (medicii – n.r.) să-şi exercite profesia liber şi să le crească veniturile fără să fie pe o presiune bugetară. Este un element de care trebuie să ţineţi cont”, a spus preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), adresându-se reprezentanţilor autorităţilor sanitare.

Pe de altă parte, Vasile Astărăstoae a admis că în 2014 s-a făcut un pas important, şi anume acela că medicii nu mai sunt funcţionari publici sau asimilaţi acestora.

Rămâne însă, în opinia preşedintelui CMR, o altă problemă, cea a malpraxisului. “Sperăm să punem cât mai curând în Parlament Legea malpraxisului, pentru că în acest moment nici medicii şi nici pacienţii nu sunt protejaţi. Pacientul care a suferit un prejudiciu în cadrul unui act medical, o eroare neimputabilă sau pentru că nu a avut la dispoziţie toate mijloacele, (…) nu este acoperit prin despăgubire. Iar medicul nu este protejat. Noua lege a malpraxisului ar putea să fie o pârghie prin care să mai oprim exodul”, a mai spus Astărăstoae. […]

CONFERINŢA MEDIAFAX – Bănicioiu: Funcţionarea cardului naţional de sănătate de la 1 ianuarie 2015 este viabilă – VIDEO

Funcţionarea cardului naţional de sănătate de la 1 ianuarie 2015 este viabilă, este o ţintă care va fi atinsă, deşi au fost foarte mulţi sceptici care au spus că nu vom reuşi să facem acest lucru, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, la conferinţa MEDIAFAX.

“Ne apropiem de 90 la sută în ce priveşte procentul de distribuţie a cardurilor. E ţinta pe care ne-am propus-o şi erau foarte mulţi sceptici că vom reuşi să facem acest lucru posibil. Ce vă anunţam eu, că 1 ianuarie 2015 este data de funcţionare a sistemului şi a cardului de sănătate, acum e mai mult decât posibilă, este viabilă”, a spus ministrul Nicolae Bănicioiu, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că toate guvernările au avut ca deziderat cardul naţional de sănătate şi, chiar dacă de fiecare dată se spunea că reforma este gata în 99,9 la sută, aceasta nu a fost finalizată.

“Ştim cu toţii discuţiile. A fost un deziderat pe care l-au avut toate guvernările. Ştiu că toţi au spus că au lăsat 99,9 la suta reforma gata, dar anul acesta, noi, din martie, am tipărit aproape 12,5 milioane de carduri. Banii au fost alocaţi anul acesta, o parte şi la rectificare, dar am vrut ca tot procesul de printare să fie finalizat anul acesta. În paralel, a demarat procedura de achiziţie a serviciilor de distribuţie, finalizată la termenele prevăzute de noi. În momentul în care am tipărit ultimele carduri, am reuşit să finalizăm şi achiziţiile serviciilor de distribuţie”, a mai spus Bănicioiu. […]

CONFERINŢA MEDIAFAX – Preşedintele CNAS: Peste 87 la sută din cardurile de sănătate au fost distribuite populaţiei

Peste 87 la sută din cardurile de sănătate au fost distribuite populaţiei, un număr foarte mic dintre acestea s-au întors la Casele de Sănătate, unele pentru că au fost refuzate de către asiguraţi, a declarat marţi preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, la conferinţa MEDIAFAX.

“Până în prezent, au ajuns la populaţie peste 87 la sută din cardurile de sănătate. Un număr foarte mic dintre acestea s-au întors la Casele Judeţene de Sănătate şi, bineînţeles, continuă tipărirea cardurilor, pentru că în fiecare zi există cetăţeni care împlinesc 18 ani”, a spus Vasile Ciurchea, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform.

Preşedintele Casei Naţionale de Asiguări de Sănătate (CNAS) a precizat că un număr foarte mic de oameni refuză ridicarea cardurilor de sănătate.

“Extrem de puţini oameni, la nivel naţional, respectiv o cifră de 0,0…, sunt cei care refuză cardurile de sănătate. Acceptăm refuzul pentru început, însă dacă vrem să avem un control al eficienţei fondurilor, trebuie să avem şi reguli pe care să le respectăm”, a mai spus Vasile Ciurchea.

Preşedintele CNAS a arătat că pe cardul de sănătate nu sunt informaţii pe care pacientul nu doreşte să le treacă, iar datele personale nu sunt afectate, pentru că documentul nu conţine Codul Numeric Personal. Ciurchea a precizat că menţiunea pe card a acceptului pentru donarea de organe va fi făcută doar în urma unei declaraţii a pacientului, dată în faţa notarului.

“Cardul de sănătate nu conţine cifre dubioase, date pe care pacientul nu doreşte să le treacă, iar pentru donatorul de organe este obligatorie declaraţia dată la notar. Datele personal nu sunt afectate, nu se trece CNP sau altceva. Cardul nu face altceva decât să confirme calitatea de asigurat sau de neasigurat şi este oarecum similar cardului de la bancă, pe care, atunci când nu-l alimentezi, îl ţii în portofel”, a mai spus Ciurchea, care a precizat că acest document nu are legătură cu religia unei persoane.

Preşedintele CNAS a reamintit furnizorilor de servicii medicale că este necesar ca aceştia să-l utilizeze şi a precizat că se încearcă rezolvarea tuturor problemelor, pentru ca în momentul funcţionării sale efective să ştie cu ce se confruntă.

Ciurchea a mai spus că cititoarele de carduri pot fi cumpărate de pe piaţă, unde există o “gamă largă de preţuri”, menţionând că poate de la 1 ianuarie sau cel mai tâziu la 1 februarie va începe utilizarea acestor cititoare.

În ceea ce priveşte dosarul electronic, Ciurchea a spus că sunt aproximativ patru milioane dintre acestea funcţionale şi aproximativ 6.000 de medici care le utilizează.

“Se va vedea tot ce se întâmplă cu pacientul, pe unde a trecut, ce analize a făcut şi, probabil că atunci când ai acest dosar, nu mai poţi să faci în fiecare zi aceleaşi analize, ci se vor da alte investigaţii în completare”, a precizat preşedintele CNAS.

*

*


Categorii

Carduri electronice/ cipuri, Sistemul romanesc de sanatate

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “Seful Colegiului Medicilor, Vasile Astarastoae: NU SUSTINEM CARDUL DE SANATATE SI DOSARUL ELECTRONIC/ In ritmul actualului exod al medicilor, SPITALELE VOR DEVENI MUZEE/ Autoritatile pretind ca au distribuit peste 87% din carduri/ “ACCEPTAM REFUZUL (DOAR) PENTRU INCEPUT…”

  1. “Extrem de puţini oameni, la nivel naţional, respectiv o cifră de 0,0…, sunt cei care refuză cardurile de sănătate. Acceptăm refuzul pentru început, însă dacă vrem să avem un control al eficienţei fondurilor, trebuie să avem şi reguli pe care să le respectăm”, a mai spus Vasile Ciurchea.

    Well, dacă este de respectat reguli atunci mr. Ciurchea ar trebui să știe că înainte de reguli trebuie să respecte niște drepturi. Nu regulile fac drepturile ci invers.

    Secondo, dacă numai o cifră de 0.0001% refuză cardul atunci nimic nu stă în calea “eficienţei fondurilor” de vreme ce numărul refuzurilor este statistic irelevant.

  2. @pavel:

    Fara predici stiliste, va rugam.

  3. ” Vasile Astărăstoae a precizat că, potrivit statisticilor, de la introducerea cardului de sănătate în Franţa, timpul alocat pacientului de către doctor, la o vizită medicală, a scăzut cu şase minute, în Germania cu opt minute, iar în Danemarca cu şapte minute.”

    Eu n-as crede ca Dl Astarastoae a spus DOAR atat, pentru ca scaderea timpului alocat unui pacient poate fi si un indicator de eficienta – consultatii mai rapide => mai multi pacienti consultati in timpul aceluiasi program de lucru…

    Apoi, cardurile de sanatate, desi au fost “distribuite” in numar atat de mare, nu se ia in calcul si rata de refuz post-primire, pentru ca o parte dintre oameni au aflat despre ne-beneficiile cardurilor de sanatate abia dupa ce au semnat de primire, deci… ce facem in ipoteza in care se pierd? Sau nu sunt duse spre validare (chiar, care-o fi procedura?)…
    Suntem in situatia chelului care isi ia tichie de margaritar. De la noi pleaca medicii, nu avem spitale, dar se investesc zeci de milioane de euro in chestii inutile. Vrem spitale, nu carduri!

  4. @admin
    Da, nu am stiut ca e pe stil vechi. Am aflat ulterior, cercetand. Dar…cinste lor! Ai nostri ierarhi tac toti!

  5. @Pavel:

    E rau ca ierarhii tac, dar e mai rau sa fii in afara Bisericii.

  6. @admin
    Evident!

  7. Cam puţină mişcare din partea mirenilor contra cardului de sănătate, vă rog ascultaţi cuvântul păr. Mihai Aldea legat de introducerea actului în România:

    https://www.youtube.com/watch?v=EnhWQtPOuQ0

    Admin, de ce nu includeţi un banner fix pe site, întrucât mulţi nici nu bagă în seamă introducerea actului în societate; sunt sigur că aveţi multe cunoştinţe ortodoxe (preoţi, mireni) cu care puteţi lucra împreună la trezirea, desigur, parţială a oamenilor.

    Iertare că dau indicaţii – nu e treaba mea – însă mă îngrijorează faptul că mult se vorbeşte şi puţin se luptă contra Sistemului fanariot sub aspectul introducerii actelor electronice.

    O zi cu pace.

  8. @Nicolae:

    Banner nu avem, insa aducem subiectul periodic in prim plan.

  9. Pingback: INCALCAREA DREPTURILOR SOCIALE. Facilitatile la transportul public – RETRASE celor care nu-si activeaza CARDUL DE SANATATE! - Recomandari
  10. Pingback: Sfantul Sinod al BOR sustine ALTERNATIVA PENTRU CARDUL DE SANATATE. Sinodul a discutat si masuri pentru mentinerea OREI DE RELIGIE - Recomandari
  11. Pingback: Vasile Astarastoae promite ca va exista ALTERNATIVA la CARDUL ELECTRONIC [audio]. In schimb, Parintele Vasile Raduca da cu bata in balta, persifland si ridiculizand pozitia celor care resping cardul - Recomandari
  12. Pingback: DEZASTRUL DIN SANATATE. Vasile Astarastoae despre plecarea in masa a medicilor in INDIFERENTA CRIMINALA A AUTORITATILOR/ Dezbatere despre CARDURILE DE SANATATE la Ministerul Sanatatii - Recomandari
  13. Pingback: PRECIZARI si PROPUNERI pentru dezbaterea despre CARDURILE DE SANATATE organizata de Ministerul Sanatatii - Recomandari
  14. Pingback: PROBLEMELE punctului de vedere formulat de Sinodul BOR asupra CARDULUI DE SANATATE - Recomandari
  15. Pingback: CARDUL DE SANATATE. Proiect ce prevede EXCEPTIE pentru cei care refuza din motive religioase sau de constiinta | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare