SIMONA HALEP a primit Crucea Patriarhală de la PF Daniel. „Mă bucur că sunt româncă, mă bucur că sunt pe acest pământ și sper să bucur cât mai mulți oameni și copii, să-i inspir să reușească și ei ceea ce-și doresc” (Video)

19-07-2019 7 minute Sublinieri

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat joi campioanei Simona Halep cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Salonul Sfinților Români al Reședinței Patriarhale.

„Simona este pentru mulți tineri astăzi un simbol al hărniciei, perseverenței și speranței. Ne bucurăm să scoatem în evidență că toate realizările domniei sale sunt expresia talentului cultivat prin efort susținut, prin efort constant”, a spus Patriarhul României.

„Pe lângă toate acestea însă, Biserica, dragă Simona, prețuiește foarte mult faptul că mărturisiți în public prin semnul Sfintei Cruci credința creștină ortodoxă și prin aceasta arătați că reprezentați cu fidelitate poporul român credincios, jertfelnic și talentat”.

„Vă dorim ani mulți, cu sănătate și bucurie și mult ajutor de la Dumnezeu!”, i-a urat Preafericirea Sa la oferirea Crucii Patriarhale.

Câștigătoarea turneului de la Wimbledon a mulțumit pentru distincția primită mărturisind că este onorată și în același timp foarte emoționată.

„Totdeauna mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit și pentru familia în care am crescut”, a afirmat Simona Halep.

„Mă bucur că sunt româncă, mă bucur că sunt pe acest pământ și sper să bucur cât mai mulți oameni și copii, să-i inspir să reușească și ei ceea ce-și doresc”.

„Slavă Domnului și Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți!”, a încheiat campioana.

Pe lângă Crucea Patriarhală, Simona Halep a primit de la Patriarhul Daniel o Biblie „Centenar”. La eveniment au fost prezenți atât părinții Simonei Halep și alți apropiați ai campioanei, cât și consilieri patriarhali, clerici, ostenitori ai Reședinței Patriarhale.

Victoria Simonei Halep nu e doar o victorie sportivă; ea vine parcă să tulbure sau poate chiar să ridice o vrajă rea, de vis urât. Vrajă care ne face să ne simțim neputincioși, să ne sabotăm și să ne urâm între noi de cel puțin trei decenii.

În conferința de presă de după victoria de la Wimbledon Simona a spus că noi, românii, trebuie să avem încredere în noi – în condițiile în care ni se spune iar și iar că noi nu suntem în stare de nimic prin noi înșine, și că e musai să vină alții din interior sau din afară ca să ne „salveze”. Din 1990 încoace, am fost invadați de un stol de partide de „salvatori”, de „experți” și de „oameni noi” care nu mai prididesc să ne „salveze”; ducându-ne din lac în puț.

Simona Halep ne-a mai spus că avem nevoie de bunătate – în condițiile în care românii sunt campioni când vine vorba să se denigreze și saboteze între ei; înăuntru, dar în special afară din țară.Vorbiți cu români din diaspora, în special din Italia sau Spania, și veți fi surprinși să descoperiți cât de precauți sunt, când vine vorba de interacțiunile cu alți români.

Simona ne-a mai spus că ar trebui să vedem lucrurile bune din țară – în condițiile în care românii când vorbesc despre România se gândesc aproape numai la corupție, incompetența politicienilor, și la… defetismul românilor. Or, scandalurile de corupție sunt la ordinea zilei în multe din țările vestice din Uniunea Europeană, politicienii incompetenți și ridicoli sunt peste tot și la toate nivelurile (Jean-Claude Junker vă spune ceva?), însă nu știu alt popor care să trateze așa de obsesiv aceste lucruri, și să facă din aceste obsesii motiv de fond pentru a părăsi țara.

Dar despre talentul românilor și despre faptul că, atunci când ne pregătim și muncim, putem să fim cei mai buni în cele mai competitive domenii, de ce nu vorbim? Putem să ridicăm capul, oho, și încă cum – și ne-o arată atât de clar (și) victoria de azi a Simonei Halep.

Îi aștept, din nou, pe acei jurnaliști care să ne spună că Simona nu e de fapt cu adevărat româncă, și că victoria de la Wimbledon nu e o victorie pentru România, nu are nimic de-a face cu România. Cam cum au spus și după victoria de la Roland Garros. Pentru că, nu-i așa, pentru ca visul urât să persiste, vraja rea nu trebuie să se ridice niciodată. Simona parcă insistă, însă, să ne trezească, să destrame vraja. Să ne bucurăm de aceste victorii – și să plecăm urechea, să ascultăm cu adevărat ce ne spune campioana româncă de azi, de la Wimbledon.

Simona Halep: Avem nevoie de bunătate și de încredere. Să vezi părțile negative e ușor, o poate face oricine.

Am parafrazat ușor mesajul Simonei de la conferința de presă de după Wimbledon despre și pentru români. Integral, la videoul de la comments (cam de la min 24 incolo).

Îmi place enorm acest: „avem nevoie de bunătate”. Și de încredere, în noi și între noi. Dar acum se cultivă ura de și între noi și răutatea, uneori demonică.

  • Basilica:

Episcopul Ignatie despre cum „a devenit” ortodox turneul de la Wimbledon

„Anul acesta Wimbledon a devenit ortodox”, a scris Episcopul Huşilor pe pagina de Instagram după ce Simona Halep şi Novak Djokovici au devenit campionii turneului londonez.

Simona Halep  a învins-o pe Serena Williams în două seturi, iar sârbul Novak Djokovic s-a impus în faţa lui Roger Federer în finala masculină de la Londra.

Pe lângă pasiunea pentru sportul alb, cei doi au în comun faptul că sunt creştini ortodocşi şi nu s-au ferit niciodată să-şi afişeze convingerea religioasă în public.

Acest aspect a fost evidenţiat de Preasfinţitul Părinte Ignatie pe Social Media. „Câștigătorii sunt amândoi din Europa de Est și amândoi sunt creștini ortodocși, care pun mai presus de sport credința lor în Dumnezeu”, a spus Preasfinţia Sa.

Ierarhul a rememorat momentul când tenismenul sârb a fost decorat de Patriarhul Serbiei.

Novak Djokovici, un mare filantrop, atunci când a primit Ordinul Sfântului Sava din partea Patriarhului Irineu al Serbiei, a declarat: Acesta este cel mai important titlu al vieții mele, pentru că înainte de a fi sportiv, sunt creștin ortodox.

Prin câştigarea competiţiei de la Londra, Djokovici și-a trecut în palmares cel de-al 16-lea titlu de Mare Șlem, cinci dintre ele fiind cuerite la Wimbledon.

De asemenea, ierarhul a reamintit declaraţia sportivei noastre când a primit crucea Sfântului Andrei din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie al Tomisului:

„Mereu mă închin și cred în Dumnezeu pentru că fără ajutorul lui Dumnezeu nu se poate face nimic”.
Simona Halep va primi cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române, Crucea Patriarhală pentru mireni, precum şi cel mai mare ordin al statului român, „Steaua României în grad de cavaler”.

Episcopul Ignatie: Simona Halep înseamnă credință în Dumnezeu, perseverență, dragoste față de familie și țară

Simona Halep a scris istorie sâmbătă pentru România după ce s-a impus la Wimbledon în faţa Serenei Williams în două seturi. Simona este prima româncă care câștigă Grand Slamul londonez.

Imediat după meciul din 13 iulie, Episcopul Ignatie al Huşilor a postat o imagine cu Simona pe contul său de Instagram însoţită de următorul mesaj:

„Simona Halep înseamnă credință în Dumnezeu, tenacitate, perseverență, inspirație, dragoste față de familie și țară. Deci, tot ceea ce are mai frumos și minunat România. Simona, we are proud of you. God bless you!”.

În 2018, Simona Halep a câștigat turneul de Grand Slam de la Roland Garros. De-a lungul carierei, Halep a câștigat la simplu 19 turnee și a mai disputat alte 17 finale.

Deşi se bucură de un succes enorm, Simona Halep nu s-a ferit niciodată să-şi mărturisească credinţa în Dumnezeu.

Imediat după câştigarea turneului de la Wimbledon, sportiva a salutat-o pe adversara ei, apoi căzut în genunchi şi s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci.

De asemenea, gestul ei de a mulţumi lui Dumnezeu după meciurile disputate nu este unul singular, campioana noastră fiind surprinsă de nenumărate ori când îşi făcea semnul Sfintei Cruci. (…)

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat, joi, campioanei Simona Halep cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, Crucea Patriarhală, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Salonul Sfinților Români al Reședinței Patriarhale.

Victor Ciutacu îi taxează pe jurnaliștii care au ignorat știrea. El consideră că evenimentul extrem de important nu a fost mediatizat din cauza faptului că este implicată Biserica Ortodoxă.

”Cu extrem de puține excepții, presa românească a pus pe mute știrea că BOR a oferit cea mai înaltă distincție acestei fete. Pentru că, în România progresistă, covârșitor majoritar ortodoxă în statistici, a devenit de porc să mai crezi în ceva și să-ți și asumi crezul. Dacă Simona Halep credea în Zâna Măseluță sau în Unicornul Roz și, eventual, mai era și lesbiană militantă, s-ar fi lăfăit în stratosfera tv și a internetului.”, e mesajul vedetei de la România TV. (…)

Nu credeam că voi ajunge să scriu vreodată ceva despre vreun sport sau vreun sportiv. Sportul are importanța lui, fără discuție, dar eu nu știu ce să scriu despre ce fac oamenii ăia pe acolo, fie că sar garduri, fie că aruncă fel de fel de chestii, fie că aleargă după o minge să dea cu ceva în ea, fie că treburi d-astea.

Faptul că domnișoara Halep – am mai spus, pentru mine nu este Simona, ci domnișoara Halep, că nu a crescut cu fiică-mea prin curte, pe la noi, și nici nu a bătut mingea de zidurile casei noastre – a câștigat turneul ăla minunat, nu era o chestie în măsură să mă facă să mă apuc să zic ceva,cu atât mai mult cu cât nici nu am văzut meciul, pentru că nu urmăresc transmisii sportive, nici măcar pe alea comentate de Cristian Tudor Popescu, sau și mai și, de Ion Țiriac.

Chestiile care mi s-au părut mie demne de reținut și semnalat în legătură cu marele eveniment este că domnișoara Halep a făcut un serviciu imens țării mele, pentru care îi mulțumesc prea-plecat și, în vremurile astea hâde, pârjolite de urâciune și macerate de puroaie, domnia sa, o mână de fată, L-a mărturisit permanent pe Dumnezeu fără nicio ezitare, fapt pentru care Biserica Mea i-a arătat cinstirea cuvenită. Mai important decât orice mi se par cele două fraze spuse de protagoniștii acelui moment.

IPS Patriarhul Daniel: „Apreciind realizările sale în domeniul tenisului feminin de performanţă şi, totodată, credinţa sa creştin-ortodoxă, pe care o mărturiseşte public prin semnul Sfintei Cruci, Patriarhia Română îi acordă campioanei Simona Halep Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru mireni, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române.”

Simona Halep: „Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit și pentru familia în care am crescut. Mă bucur că sunt româncă, mă bucur că sunt pe acest pământ și sper să bucur cât mai mulți oameni și copii, să-i inspir să reușească și ei ceea ce-și doresc.
Slavă Domnului și Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți!”.

Așa să vă ajute Dumnezeu, domnișoara Halep!

Douglas MacKinnon, unul dintre cei mai apreciaţi oameni de la Casa Albă sub doi preşedinţi americani, a vorbit la superlativ despre Simona Halep, pe care o compară cu una dintre cele mai mari stari de la Hollywood, Audrey Hepburn.

Simona Halep cucereşte pe toată lumea. Atât prin jocul prestat pe teren, dar mai ales prin modestia şi naturaleţea sa. Douglas MacKinnon, un scriitor apreciat, care în trecut a făcut parte din departamentul de comunicare de la Casa Albă (sub Reagan şi George Bush), nu face excepţie.

Într-un editorial, celebrul MacKinnon a făcut o reverenţă în faţa campioanei de la Wimbledon, pe care o compară cu una dintre cele mai mari stele din cinematografia mondială: Audrey Hepburn, deţinătoare a numeroase premii, printre care Globul de Aur şi Oscarul.

“În urmă cu aproximativ 5 ani, am văzut-o pe Simona Halep jucând pentru prima dată. Mai mult decât de imensul ei talent, am fost impresionat de modestia ei sinceră, bunătatea față de ceilalți și chiar de credința ei.

I-am spus soției mele: “În ceea ce privește talentul, eleganța, bunătatea și modestia, Simona Halep este Audrey Hepburn a tenisului”.

Fără să mă refer la cineva în mod special, din păcate, sportul profesionist de astăzi e dominat de atleți care se gândesc numai la ei.

Câți bani pot câștiga? Cât de faimoși pot fi? Câți fani pot strânge? Câte crize de nervi, declarații răutăcioase, expunându-se în celebrări egoiste trebuie să mai facă pentru a câștiga contracte cu cele mai mari companii sportive?

Din păcate, după cum am văzut din ce în ce mai des, acest timp de comportament este adesea răsplătit într-un mod foarte generos de companiile care caută propria celebritate și propriul profit cu orice preț.

E regretabil că genul acesta de sportivi sunt acum ceva obișnuit. Rareori, se produce o excepție. O excepție care ar trebui sărbătorită pentru valorile după care ea sau el trăiește zilnic.

Simona Halep este o astfel de excepție. Eleganța, bunătatea, modestia și credința ei sunt o gură de aer proaspăt în stadioanele adesea pline de oameni egoiști, genul acela care crede că totul e despre ei”, scrie Douglas MacKinnon într-un editorial pentru romania-insider.com.

Simona Halep, model de urmat

Fostul oficial de la Casa Albă şi Pentagon a vorbit la superlativ despre ţara noastră şi a explicat cum ar trebui să trateze românii un succes de genul celui obţinut de Halep la Wimbledon.

În egală măsură, Occidentul trebuie să se raporteze la marea noastră campioană ca la un exemplu de urmat, fiind o inspiraţie pentru toţi. Atât prin ceea ce face pe teren, dar şi prin rolul ei de model pentru tinerele generaţii.

“Am prieteni care s-au născut, au crescut și au muncit în România și am învățat grație lor destul de mult despre țara asta de-a lungul anilor și cred că este o bijuterile încă ascunsă, plină de oameni buni, muncitori și cărora le pasă de alții.

Simona Halep a scris istorie pentru oamenii și țara ei la Wimbledon și toți conaționalii ei ar trebui să fie foarte mândri de această realizare incredibilă.

Pentru cei din afara României, ar trebui să ne oprim un pic pentru a ne da seama că am fost martori la ceva mult prea rar în aceste zile. O sportivă cu stil, grație, eleganță, modestie și credință a urcat pe cea mai înaltă culme a sportului ei.

Simona Halep este un exemplu care trebuie prețuit pentru valorile pe care le aduce sportului și vieții. Succesul ei ne ridică și pe noi toți”, a mai scris fostul om de la Casa Albă.


Categorii

Eroism, omenie, Patriarhul Daniel, PS Ignatie Trif

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “SIMONA HALEP a primit Crucea Patriarhală de la PF Daniel. „Mă bucur că sunt româncă, mă bucur că sunt pe acest pământ și sper să bucur cât mai mulți oameni și copii, să-i inspir să reușească și ei ceea ce-și doresc” (Video)

  1. Ceva despre corectitudinea politica a patriarhiei in cazul prof. pr. Raduca ? Intreb pentru ca observ cum patriarhia tine mortis sa fie in trendul zilei chiar daca Simonei nu acum trebuiau sa-i acorde distinctia . Sau abia acum au primit dezlegare de la secu ?

    Se pare ca secu a reusit o penetrare atat de puternica la nivelele de sus ale BOR incat deciziile sunt intoarse cumva cu 180 de grade fata de natural si logica. Acelasi lucru ca si la PSD , si ambele sunt in puternica coborare de popularitate. Nu deschide nimeni ochii ? Parca Banescu fusese promovat tocmai pentru asta !
    Ciudate lucruri se intampla !!!!

  2. Pentru ca nu Wimbledon-ul a facut-o sa fie mai ortodoxa , dar , na , trebuia sa se alinieze “astrele”.

    Asadar , vi se pare ca Patriarhia a procedat corect in cazul pr. Raduca ?!?! Si ziceti ca tot el e infiltratul de servici ? O fi , poate stiti mai bine , dar de la mine de pe balcon , asa se vede . Or fi mai multe servicii si-si dau unii altora la gioale 😉 Cand aveti timp , poate explicati un pic ce a gresit in cele spuse pr. Raduca , de s-a ajuns la o asemenea decizie de dilimitare ? Cum sa te delimitezi de un profesor care a predat atator generatii de preoti sau profesori de religie ? Ce mesaj le transmiti , atat astora , cat si credinciosilor din parohiile preotilor respectivi sau elevilor profesorilor respectivi ? Doar atat ? Ca Raduca e infiltratul si atat ? Cred ca si țața Leana din Cocotatii din Vale ar fi putut sa aiba mai mult discernamant intr-o asemenea situatie!

    Ce aveti , fratilor ? Nu-i cam mare dorinta de coeziune din partea unora vis-a-vis de modul total nelalocul lui de a reactiona al Patriarhiei ? Este a nu stiu cata oara cand fie vorbesc cand trebuiau sa taca , fie iau decizii “conforme” . Dar , ma rog , vad ca nu prea mai vreti sa jucam la firul ierbii , jucam englezeste , doar cu mingi inalte .

    S-auzim (si) de bine ! Doamne ajuta !

  3. In cheia asta se lamuresc lucrurile, multumesc.

  4. @fane

    Adică e nevoie sa explicam de ce e greșit sa spui ca violul poate fi plăcut si ca exista consimțământ prin constrângere?

  5. Noooooo , frate admin , nu-i vorba despre aspectul asta , sub nici o forma ! Hai , ca poti mai mult :-)))) , o stim toti cei de pe-aici.

    Uite , ok , nu vreti sa existe provocari tocmai din randul nostru , bun , pot sa inteleg asta . Problema este ca sub presul Patriarhiei se acumuleaza o atat de mare cantitate de gunoi , ca la un moment dat , nici noi n-o sa mai putem discerne binele de rau .
    “Tăcerea e de aur” dar sub tăcere se ascunde si complicitatea … (no offense )

  6. @fane: daca mi permiti, nici mie nu-mi place ideea asta a consimtamantului prin constrangere, desi, la o adica, pot intelege ca vine de undeva. Ar putea fi vorba de un reziduu intelectual provenit din intelegerea gresita, fortata si vulgarizata a unor filozofii extrem orientale, ba poate si a unor scrieri ale unor filozofi mai de pe la noi – sa zicem asa – combinate poate si cu necunoasterea corecta a unor fenomene psihice cum ar fi sindromul Stockholm, poate si cu niste prejudecati mai vechi si total gresite. Abracadabranta mi s-a parut si explicatia amanuntita a epopeii spermatozoidului in drum spre ovul, si nu pentru ca nu ar fi reala, poate fi, nu stiu, ci pentru ca nu mi s-a parut in regula sa aud astfel de explicatii din partea unui parinte. Nu era cazul, nu pare sa se incadreze in cele ce trebuie sa le predice parintele.

    Dar, acestea sunt totusi doar greseli omenesti, poate fi si parerea mea gresita de asemenea. Am inteles totusi ca nu doar partea cu violul a fost ceea ce i s-a imputat parintelui Raduca, ci si cele spuse despre islam. Am inteles chiar de la domnul Banescu si faptul ca afirmatiile parintelui puteau pune in pericol relatiile bune pe care BOR le are cu cultul musulman din Romania.

    Deci, admin, ce ar fi sa ii rugam pe cei de la Trinitas sa puna cumva in context cele doua reprosuri si ca sa eliminam orice urma de indoiala in ceea ce priveste bunele si corectele intentii ale Bisericii Ortodoxe Romane, sa invite pe post un imam sa ne explice si noua crestinilor ortodocsi si totodata necrestinilor care mama-mama ce mai urmaresc Trinitasul cand vine vorba de de-astea, asadar, sa invite un imam sa ne explice cum e cu violul in islam si ce se intampla cu o femeie care ramane gravida in urma unui viol. Se poate exemplifica si cu niste filmulete, ii rugam frumos…?

  7. @fane

    In ce ne priveste, sa fie clar. Nu stiu cum sa o zicem ca sa nu sune prea dur… Parintele respectiv face parte din problema de sub covor, nu din matura sau faras.

  8. Biata femeie violată . In capul ei se sparg toate .
    Iar cocosul umbla fălos , fără sa își dea seama ca trebuie sa fie vultur .

  9. Urmaresc comentariile si nu imi vine sa cred ca gasiti circumstante atenuante Pr Raduca pt afirmatia ca violul ar putea fi insotit de placere vreodata. Este vorba in primul rand de o SILUIRE si impactul ei este in primul psihic. Cat de grobian poti fi -mai ales daca esti preot – sa iti imaginezi ca mai poate fi vorba de placere in noianul de sentimente de revolta , oroare , repulsie, umilinta care te domina in momentele acelea? Si ce -i mai grav, te pot urmari toata viata. Halal duhovnicie!

  10. AnaR
    Subscriu in totalitate . Total .
    Sunt mulți cocoși . Putini vulturi ..
    Unii nu pot înțelege , si pace buna . Ca sa înțeleagă , ar trebui ei sa fie violati. Eventual sa si crească copilul ..
    Ce subiecte de discuție mai sunt , iti dai seama încotro se îndreaptă neamul asta .
    Maaaa , cum sa iti placa ceva ce nu vrei ? Ce o tot lălăim , științific si mai știu eu cu ..
    Chiar si in căsnicie , bărbatul mereu va trage spre împreunare iar femeia mai mult spre copii . De aici si tensiunile .. Cei ce sau păzit , sfințisevor – tuna Arsenie Boca .
    Nu îl judec pe Răduca. Omul , ca om .. Situația asta . No asta e neamul ..

  11. @AnaR:
    Intrutotul de acord si eu. Toate, dar absolut toate femeile pe care le cunosc si le-am putut intalni in timpul scurs de la declaratiile nefericite s-au declarat oripilate de spusele parintelui Raduca. Ar fi si acesta, zic eu, un argument suficient. Consider ca e bine ca s-a retras, macar pentru o vreme, si ca Patriarhia s-a dezis de zicerile sale.

    Dar (mereu nefericitul “dar”…), mi se pare dubios totodata ca au sarit ca la semnal toti ca arsi, de zici ca e Trinitasul mai urmarit decat Europa FM. Si nu doar despre viol, repet, s-a mai reprosat si intoleranta fata de alte culte religioase, in speta fata de Islam. De aceea, as vrea, si chiar la modul serios sa aflam cu totii si pozitia oficiala si clara a cultului musulman fata de viol si mai ales fata de sarcina survenita in urma unui viol.
    Altfel, noi vom ramane mereu cu ponoasele pe cand altii doar cu foloasele. Poate ca ar trebui macar sa incercam sa punem capat acestei situatii, zic si eu….

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare