PE LOCUL CINCI IN LUME LA EXPORT DE POPULATIE. Datele despre criza demografica cauzata de prabusirea natalitatii si emigratie arata tot mai rau. REDRESAREA NATALITATII si CONTROLUL MIGRATIEI sau SFÂRȘITUL ȚĂRII

Basilica:

OSCE: Diaspora românească este a cincea cea mai mare din lume

Diaspora românească este a cincea cea mai mare din lume, anunţă Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) într-un raport publicat marţi la Paris.

OCDE reprezintă un for internaţional de dezbatere a politicilor economice şi sociale la nivel global, o asociaţie apolitică a ţărilor cel mai bine dezvoltate din punct de vedere economic, având drept misiune construirea unei economii puternice în statele membre, îmbunătăţirea eficienţei, perfectarea sistemelor de piaţă, extinderea comerţului liber şi contribuţia la dezvoltarea economică.

România este reprezentată în relaţia cu Organizaţia printr-un birou în cadrul Ambasadei României la Paris.

Potrivit raportului intitulat „Talent Abroad: A Review of Romanian Emigrants” (Talent în străinătate: o recenzare a emigranţilor români), cei mai mulţi români din diaspora se află în Italia (peste 1 milion), Germania (680 000) şi Spania (573 000).

Deşi Italia găzduieşte majoritatea emigranţilor români, Germania este destinaţia principală pentru emigranţii români cu studii superioare.

În decursul a aproximativ 15 ani, între 2000-2001 şi 2015-2016, numărul emigranţilor români a crescut cu 2,3 milioane, emigrarea fiind motivul principal al declinului populaţiei de la 22,4 milioane la 19,5 milioane.

Acest proces nu pare să fie încheiat, deoarece în ultimii ani, aproximativ 25% dintre românii care trăiesc în România şi-au exprimat dorinţa de a se stabili definitiv în străinătate dacă ar avea posibilitatea.

Românii plecați în străinătate au reprezentat mereu o prioritate pentru Biserica Ortodoxă Română, în prezent fiind înregistrate 14 eparhii, cu 1.303 parohii şi filii, deservite de 1.098 de clerici, care desfășoară ample programe pastorale, culturale şi sociale.

Toate aceste activităţi desfăşurate de clericii din diaspora au în vedere atât aspecte care ţin de viaţa duhovnicească, cât şi păstrarea şi promovarea identităţii româneşti.

Începând cu anul 2009, la nivelul Patriarhiei Române a fost instaurată o zi în cinstea migranţilor români celebrată în prima duminică după Adormirea Maicii Domnului.

„Duminica migranţilor români” a fost adoptată la nivelul întregii Patriarhii de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reunit în şedinţă de lucru, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Reşedinţa patriarhală, în zilele de 25-26 februarie 2009.

Această zi a fost instituită prima oară în Mitropolia Moldovei începând cu anul 2006, la iniţiativa Patriarhului Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, când prima duminică după sărbătoarea împărătească a Adormirii Maicii Domnului a fost dedicată românilor care trăiesc peste hotare.

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

CRIZA DEMOGRAFICA A ROMANIEI SE INTENSIFICA

Periodic, ONU emite date statistice privind situația demografică a planetei, proiectând evoluția ei până în anul 2100. Conform ultimelor date, publicate luna trecuta, în anul 2100 România va mai avea doar 11,8 milioane de locuitori, iar Basarabia doar 2 milioane. [Link AICI]

Datele acestea au rămas aproximativ constante în ultimii zece ani, de când monitorizam datele statistice privind viitorul demografic al umanității. O Românie cu aproximativ 12 milioane de locuitori în anul 2100 îngrijorează profund. Asta efectiv înseamnă că într-un secol, între anul 2000 și 2100, populația României și numărul de români se va fi înjumătățit.

De obicei, în trecut, populația unor țări, printre care și România, se dubla tot cam la 100 de ani. Înjumătățirea ei în doar 100 de ani, însă, e o excepție de la mersul firesc al lucrurilor și trebuie să ne dea de gândit. Nu doar nouă, cetățenilor, ci și clasei politice din România.

Populația constituie factorul uman cel mai important al unei națiuni. Fără o populație constantă sau lejer în creștere, și mai ales o populație în care grupul celor în vârstă și al celor tineri e în echilibru, o națiune nu se poate aștepta la un viitor.România și românii își periclitează chiar viitorul biologic. În 2100, populația României va fi atât de îmbătrânită încât ceasul biologic al României aproape că va înceta să mai bată.

Cum de am ajuns aici? Explicațiile date nouă de stat si mass media sunt cele cunoscute: migrația, costul tot mai ridicat de a întemeia o familie și costul tot mai ridicat de a crește și educa copiii. Aceste cauze sunt obiective, există și trebuie să le confruntăm. Ele necesită investiții economice și financiare în familie și copii și întoarcerea românilor din afară în România și Moldova.

Dar cauza principală și cea mai imediată care a cauzat declinul demografic drastic (și aproape iremediabil) al României este avortul. Despre avort ca și cauză principală a crizei demografice a României nu se scrie în presă și nici nu se menționează în politica de stat. Avortul este un cuvânt și o practică tabu în spațiul public al României, atât în mass media, cât și la nivel politic. Toată națiunea română știe că de când a fost legalizat avortul în România, în perioada comunistă, în România au fost avortați peste 20 de milioane de copii. 20 de milioane de copii care puteau munci, care puteau să asigure pensiile și viitorul părinților lor, dar mai ales să prevină criza demografică cu care ne confruntăm.

Dar avortul are consecințe. Toate nefaste, criza demografică fiind una dintre ele. Copiii nenăscuți se răzbună pe noi pentru că fără ei, însuși viitorul nostru biologic pe lungă durată e în dubiu.

Care sunt remediile? Presa internațională dezbate subiectul în mod intens. Se propun grădinițe, ajutor financiar din partea statului, prelungirea concediilor de maternitate, instituirea de concedii de paternitate etc. Toate aceste idei sunt bune. Dar toate implică bani. Și aici e problema: dacă nu avem o generație tânără care să muncească, nu putem pretinde beneficii pentru stimularea natalității și creșterea populației.

Există însă și un alt remediu. Unul care nu necesită și nu cere bani. E cel mai bun, dar nu e menționat niciodată și niciunde în spațiul public: România are nevoie de o cultură pro-viață. Să ne reclădim societatea, economia, sistemul social și mai ales gândirea în jurul acestui deziderat primordial: o cultură pro-viață, pro-familie, pro-copii și recunoașterea dreptului la viață al copiilor nenăscuți.

Părinții noștri au fost mai săraci ca noi toți. Suntem generația de romani care din punct de vedere economic o ducem cel mai bine. Părinții noștri au posedat dragoste pentru familie și o gândire pro-viață, aducând pe lume copii, în care vedeau împlinire personală și un sprijin la bătrânețe. Statul secular, însă, ne-a învățat că el se va îngriji de noi până la adânci bătrâneți. Atunci de ce să ne mai gândim să aducem copii pe lume?

Statul și secularismul nu ne pot scoate din situația dificilă în care ne aflăm. Statul și secularismul nu pot asigura supraviețuirea biologică a națiunii române. Dimpotrivă, secularismul promovează ideologii, iar statul politici, care destramă familia și căsătoria, singurele instituții care ne pot asigura viitorul biologic.

Fără o populație tânără, vibrantă, în creștere, România nu va fi luată în serios de nimeni din afară. Pentru alianțele economice, militare și politice, țările cu probleme demografice acute nu prezintă niciun interes.

Contributors/ Vasile Ghetau:

Revenind la depopularea României

1. Introducere

În articolul publicat la 21 februarie a. c. am analizat unele dintre particularitățile teritoriale ale depopulării țării. În câteva comentarii autorii au extins aria acestor probleme, abordând starea negativă generală a populației țării. Spuneam atunci că voi reveni la situația generală a populației țării și la câteva fațete ale dezvoltărilor viitoare, înscrise solid în evoluțiile din ultimii 30 de ani dar și dinainte de anul 1990.

În acest articol sunt prezentate perspective ale populației țării în trei abordări diferite, două având drept surse studii foarte recente publicate de instituții internaționale de mare autoritate în domeniu. La 4 iunie a fost lansat la Bruxelles, la Comisia Europeană, raportul ”Demographic Scenarios for the EU – Migration, Population and Education” , cu participarea unor înalte oficialități ale Comisiei Europene și Parlamentului European. Raportul a fost elaborat de International Institute for Applied Systems Analysis (IIASA)(Austria) și Centre of Expertise on Population and Migration (CEPAM). Acest din urmă organism este o structură de parteneriat în cercetare între IIASA și Joint Research Centre (JRC), importantul serviciu de știință și cunoaștere al Comisiei Europene, având drept misiune furnizarea de consiliere științifică independentă și suport politicilor Uniunii Europene. Opțiunea Comisiei Europene de a încredința elaborarea studiilor unui prestigios institut internațional de cercetare, având de mai multă vreme un cunoscut program dedicat populației mondiale – International Institute for Applied Systems Analysis (IIASA), constituie o abordare nouă la nivelul Comisiei a situației demografice și perspectivelor populației din țările UE28. Volumul a fost publicat în anul 2018 dar s-a bucurat, prin importanță și independența științifică a autorilor, de o multiplă diseminare ulterioară din partea instituțiilor/structurilor de cercetare care au participat la elaborarea proiectului.

La 19 iunie Divizia de Populație ONU a lansat seria 2019 a Perspectivelor populației mondiale (este cea de-a 26-a serie). La perspectivele din aceste două surse se adaugă, în prezentare detaliată, cele elaborate de autor la Centrul de Cercetări Demografice “Vladimir Trebici” al Academiei Române. Prin prezentarea datelor asupra perspectivelor populației rezidente a țării din trei abordări, cititorului i se oferă date și repere comparative menite a îmbogăți cunoașterea situației demografice a țării și a perspectivelor acesteia.

Perspectivelor populației rezidente din proiectările Diviziei de Populație ONU și Centrului de Cercetări Demografice “Vladimir Trebici” li se adaugă un exercițiu cu totul particular, cel al explorării complicatului parcurs al unei teoretice redresări a situației demografice. După un declin etalat pe trei decenii și deteriorare ireparabilă a structurii pe vârste a populației, drumul redresării este incert. În Addendum este tratată problema măsurii în care generațiile se înlocuiesc în România. Ceea ce vedem la nivelul anilor calendaristici nu sunt decât secvențe din formarea descendenței generațiilor și doar descendența finală (atinsă la vârsta de 50 de ani)arată adevărata evoluție în timp a populației. Datele și aprecierile pot oferi cititorului repere pentru o mai corectă înțelegere a complexității la care a ajuns situația demografică a țării și perspectivele acesteia. Unele aprecieri asupra dimensiunii populației rezidente a țării sunt prezentate în Anexă.

(…)

5. Remarci finale

Datele Institutului Național de Statistică asupra numărului de născuți și decedați în anul 2018 nu indică schimbări semnificative față de anul anterior și arată o scădere naturală a populației rezidente de 75 mii locuitori, mai mare ca în anul anterior, iar datele provizorii din primele cinci luni ale anului 2019 arată o scădere naturală de 44 mii locuitori, similară cu cea din anii 2016-2017 (INS, comunicate lunare asupra Mișcării naturale a populației).

În proporție de 75% declinul natural anual este în mediul rural, mediu în care deteriorarea situației demografice a căpătat proporții alarmante.

Măsura concediului și indemnizației de creștere a copilului, cea mai generoasă măsură de susținere a natalității luată vreodată în țara noastră în context de acces neîngrădit la contracepție și întreruperea sarcinii, este cea care menține numărul de născuți la 180-190 de mii pe an, după schimbările prevederilor legale (benefice pentru mame) intrate în vigoare la mijlocul anului 2016.

Numărul de beneficiari (mame și, în puține cazuri, tatăl copilului) era de 140 de mii în luna mai 2016 și a crescut sensibil după majorarea considerabilă a indemnizației minime și a celei maxime ajungând la 180 de mii în luna mai 2018 (Ministerul Muncii și Justiției Sociale, 2019). În luna mai 2019 erau și 92 de mii de beneficiari ai stimulentului de inserție. Creșterea numărului de beneficiari ar trebui să aibă echivalent în creșterea numărului de născuți. Disponibilitatea unor date detaliate asupra numărului de născuți aduși pe lume de mame beneficiare ale măsurii concediului și indemnizației de creștere a copilului ne-ar permite să analizăm mai profund toate conexiunile dintre numărul de mame beneficiare, numărul de născuți de la aceste mame (într-un an calendaristic), numărul de născuți de la mame casnice.

În anul 2018 de la aceste mame, nebeneficiare ale măsurii concediului și indemnizației, au provenit 35% din născuți. Datele din ultimii ani asupra numărului de născuți, ratei natalității și ratei fertilității totale reflectă o situație complexă și aparent confuză, în care unui număr relativ stabil de născuți îi corespunde o ușoară creștere și a ratei natalității și a ratei fertilității totale, mișcarea provenind din continuarea declinului populației rezidente (prin scădere naturală și migrație externă) și a populației feminine de 15-49 ani, prin migrație externă. Cu alte cuvinte, ne aflăm într-o situație în care populația rezidentă a țării este în recul, populația feminină de 15-49 ani este și ea în recul, numărul născuților manifestă stabilitate iar rata natalității și cea a fertilității totale descriu un ușor progres, pe un fond general de scădere naturală anuală de circa 70 de mii locuitori. Lucrurile devin și mai complicate dacă populația rezidentă ar fi mai mică decât o arată datele oficiale.

La Recensământul Populației din luna octombrie 2011 o proporție de 32 la sută dintre familii nu aveau copii. La nivelul tuturor familiilor numărul mediu de copii era de 1,1 iar la cele care aveau copii numărul mediu era de 1,6 copii la cuplul soț-soție (1,4 în urban) și 1,9 la cuplul partener-parteneră (1,6 în urban) (INS, 2013). La opt ani după recensământ și în contextul nivelului scăzut al natalității, proporția nu poate fi decât mai mare iar numărul mediu de copii mai mic. În plus, datele se referă la ansamblul populației, cele asupra populației tinere neputând avea decât valori relativ diferite, o proporție mai mare a familiilor fără copii și un număr mediu de copii la o familie mai mic.

Scenariile prezentate în articol conturează un viitor posibil, rezultat din evoluțiile demografice de până acum, cele de după anul 1989 îndeosebi, precum și din caracteristicile actualei demografii a României. Reducerea gradului de deteriorare a construcției demografice și de depopulare a țării nu poate fi imaginată fără redresarea natalității. Dacă și în ce măsură o astfel de schimbare este posibilă ar putea rezulta din cercetări selective efectuate pe eșantioane reprezentative de populație tânără și adultă. Am putea astfel găsi răspuns la motivațiile pentru care sute de mii de tinere cupluri au luat decizii ferme de a nu avea copii iar alte sute de mii, mai multe, au luat decizii ferme de a avea un singur copil. Am putea afla dacă în aceste decizii factorul economic este cel primordial ori sunt și alți factori importanți, de natură foarte variată, potrivnici aspirațiilor, preferințelor, atitudinilor, stilului de viață, ierarhiilor în alegerea opțiunilor în viață ale tinerilor. Pe lângă motivații, s-ar putea cunoaște și ce fel de măsuri și mijloace, când și cum adoptate și oferite tinerelor cupluri, ar putea schimba deciziile. Contextul este unul complex, nu numai cel economic, social și politic, ci și din alte perspective. La tinerele cupluri, compuse în proporție ridicată (și în creștere) din copii unici la părinți, probabilitatea de a avea un singur copil și cea de a nu avea copii domină (după cum o arată datele) și sunt, probabil, în echilibru iar probabilitatea de a avea doi copii este, la aceste cupluri, redusă./ integral, la sursa

• Anghel Buturuga/ Stiripesurse (22.04.2019): Cum va rezolva România, concret, problema demografică

Categoric, problema demografică, în ambele sale aspecte, migrația și natalitatea, este prioritatea absolută a societății noastre. Nu doar din motive ce țin de populație, ci și de model social și chiar cultural: demografie precară înseamnă și colaps economic și social. În acest text voi căuta să întregesc observațiile anterioare pe acest subiect, ce pot fi citite aici și aici, cu câteva sugestii de final.

Cum stăm, de fapt, cu natalitatea…

În ciuda materialelor de presă apocaliptice, care, de cele mai multe ori, se bazează pe date provizorii, natalitatea României a cunoscut, în ultimii ani, o ușoară redresare. Dacă ne uităm în ultimii ani, observăm o ușoară creștere a numărului total de nașteri, după cum urmează: 195.612 (2014), 201.023 (2015), 203.231(2016), 205.835 (2017 – ultimul an cu date definitive). Datele provizorii pe 2018 indică 188.500 nașteri; presupunerea rezonabilă este ca datele definitive să fie undeva în jur sau puțin peste 200.000 de nașteri.

Așadar, ar exista o tendință, oarecum firavă, de recuperare a curbei descendente începută în 2009 (anul crizei) și care a atins un nivel de jos în 2013-2014.

Ce înseamnă acest lucru? Că politicile de susținere a familiei contează. Oricât de imperfecte sau parțiale ar fi, ele se resimt concret în viețile familiilor. Poate în nici un alt domeniu nu se repercutează mai imediat și mai frust decizia guvernamentală.

Starea creșelor, indemnizațiile pentru mame, concediile maternale, alocațiile și altele asemenea sunt genul de măsuri care, fie în sens negativ, fie în sens pozitiv, au o repercusiune cât se poate de tangibilă în viața oamenilor. Da, chiar se poate încuraja natalitatea dacă tinerii știu că vor fi sprijiniți dacă vor avea copii. Pare o banalitate, însă trebuie să o reafirmăm răspicat.

…Și ce ar trebui să facem

Ar trebui ca politicile de încurajare a natalității să fie dezvoltate agresiv și inteligent. Agresiv, adică țintind la redresarea cauzelor sociale care inhibă nașterea, maternitatea și paternitatea, și inteligent, adică prin politici care să întărească familia, astfel încât statul să încurajeze nu doar nașterile, ci, de fapt, un model familial cu mai mulți copii.

– Recentele măsuri din Ungaria pot fi un exemplu de politici pozitive ranforsate: măsuri fiscale care pot ajunge până la suprimarea unor impozite în cazul femeilor cu mai mulți copii, subvenționarea achizițiilor de mașini, creditări favorabile și chiar ștergerea datoriilor în funcție de numărul de copii născuți.

– În orice caz, un minim care ar trebui făcut ar viza recompensarea femeilor care nasc, prin stimulente fiscale și diverse subvenționări, precum și crearea unui cadru legal și fiscal care, pe de o parte, să interzică discriminările la care sunt supuse în prezent femeile angajate gravide sau care intenționează să rămână gravide, iar, pe de altă parte, să stimuleze firmele cu astfel de angajați.

– Un alt front care ar trebui abordat este cel al familiei lărgite: exemplul australian al subvenționării bunicilor care au grijă de copii este demn de luat în seamă. Prin acest lucru se încurajează cea mai bună soluție pentru copilul mic care are părinții angajați, adică creșterea în familie, dar se creează o ocupație și pentru categorii de vârstă pensionate care, iată, pot redobândi un statut activ, benefic pentru societate.

Migrația: un fenomen incontrolabil?

Redresarea natalității nu e, însă, suficientă în sine, mai ales pe termen scurt și mediu, într-o țară din care s-a emigrat și se emigrează masiv.

Ce ar trebui conștientizat, într-o primă fază, este că trebuie renunțat definitiv la modelul de (non)dezvoltare aplicat până recent: România ca țară atractivă pentru investitori „datorită” forței de muncă ieftine. Acest model este cel puțin unul din factorii care au dus la emigrarea fără precedent pe care o suferă țara noastră. În plus, este falimentar. În România există o criză de forță de muncă tot mai acută. Lipsesc instalatori, zidari, muncitori calificați, mecanici, pentru a enumera doar categoriile muncitoare. Pentru a-i aduce înapoi pe acești oameni trebuie salarii competitive față de cele din țările europene dezvoltate. Este o soluție mai ieftină, dacă te gândești în perspectivă, decât importul de imigranți din țări asiatice.

Într-o a doua fază, ar trebui abordate segmentele de populație care se află deja în țară și care pot fi, potențial, rezervoare de viitori emigranți, așa cum s-a făcut, de pildă, în cazul medicilor, pentru a stopa exodul acestora. Apoi, ar trebui identificate acele segmente din populația emigrată care au încă legături consistente cu țara sau care au un statut suficient de vulnerabil în țara de destinație, astfel încât să ia în serios opțiunea întoarcerii acasă în anumite condiții.

Printre eventualele măsuri ce pot fi gândite:

– politici educaționale care să vizeze reintegrarea copiilor acestor emigranți născuți și crescuți afară, eventual prin organizarea unor clase speciale;

– crearea unor platforme online publice care să cuprindă oferte de muncă locale; e esențial, dacă îi vrem pe imigranți înapoi, să le ușurăm întoarcerea și să știe că au la ce veni.

– remedierea cadrului fiscal și a procedurilor birocratice pentru cei care vor să facă afaceri (de altfel, o măsură necesară și pentru a păstra românii în țară);

– diverse stimulente pentru achiziționarea de locuințe sau a altor bunuri/servicii/facilități.

În fine, pentru segmentele de români emigranți care sunt integrate stabil în țările de destinație, trebuie gândită o politică de încurajare a reluării și menținerii contactului cu țara, pe cel puțin două paliere.

–        pe un prim palier, trebuie dusă o campanie de conștientizare a interesului lor pragmaticde a menține contactul cu țara. Cel puțin o parte au lăsat în România case, pământuri, diverse proprietăți. Aceste proprietăți sunt bunuri care nu ar trebui lăsate în paragină sau înstrăinate. Ele pot fi fructificate, fie că sunt transformate în domiciliu de vacanță, fie că sunt arendate, fie că sunt, pur și simplu, păstrate.

–        pe un al doilea palier, mult mai important, trebuie convinși, cu oferte credibile și bine făcute, să-și trimită copiii în vacanțe educative în țară. Oferte de vizitare a locurilor istorice și culturale naționale, de camping și tabere în destinațiile turistice cele mai atractive, școli de vară, ateliere, în fine, o serie întreagă de astfel de activități care ar păstra viu contactul cu țara.

Acestea sunt doar câteva sugestii făcute pe repede înainte. Un lucru e cert: nu mai avem prea mult timp la dispoziție. Problema natalității și problema migrației trebuie abordate cu determinare și prioritar. Altfel, sfârșitul nostru este iminent.