Articole din categoria: PS Ioachim Bacauanul

ASPAZIA OȚEL-PETRESCU – cinstire si recunoaștere arhierească după plecarea de pe pământ. Înmormântarea mărturisitoarei, la Roman/ MINUNEA DIN ”GROAPA CU ȘOBOLANI” A IZOLATORULUI ÎNCHISORII DE LA MIERCUREA-CIUC (video) și MĂRTURIA RELAȚIEI VII CU DUMNEZEU

1. ASPAZIA OȚEL-PETRESCU – cinstire si recunoaștere arhierească după plecarea de pe pământ. Înmormântarea mărturisitoarei, la Roman/ MINUNEA DIN ”GROAPA CU ȘOBOLANI” A IZOLATORULUI ÎNCHISORII DE LA MIERCUREA-CIUC (video) și MĂRTURIA RELAȚIEI VII CU DUMNEZEU 26-01-2018

M-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă: „-Doamne! Nu mă lăsa!”. Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură. Este greu să definesc ce se petrecea cu mine; ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşă”.

IPS IEROTHEOS VLACHOS la MANASTIREA DIACONESTI: <i>“Nu poate spune cineva: eu cinstesc Biserica, dar nu cinstesc Episcopul! Dacă face acest lucru, înseamnă că nu are cuget bisericesc”</i>

2. IPS IEROTHEOS VLACHOS la MANASTIREA DIACONESTI: “Nu poate spune cineva: eu cinstesc Biserica, dar nu cinstesc Episcopul! Dacă face acest lucru, înseamnă că nu are cuget bisericesc” 18-11-2016

Arhiepiscopia Romanului și a Bacăului: Înaltpreasfințitul Părinte Ierόtheos Vlachos a fost prezent în Eparhia Romanului și Bacăului Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Înaltpreasfințitul Părinte Ierόtheos Vlachos, Mitropolit de Nefpaktos …

In Grecia se poate: SIMPOZION TEOLOGIC PE TEMELE FIERBINTI ALE BISERICII, cu participarea STARETULUI EFREM VATOPEDINUL/ In Biserica noastra, cu putine exceptii, PARE A SE REFUZA DEZBATEREA LIBERA PE MARGINEA SINODULUI DIN CRETA, iar clericilor “razvratiti” li se inchide gura prin MASURI DISCIPLINARE DURE de tip <i>“administrativ-discreţionar”</i>, fara nicio preocupare reala de DIALOG PARINTESC: <i>“Aroganţa de a crede că poţi interzice oamenilor să îşi spună părerea alimentează doar argumentele extremiste”</i>

3. In Grecia se poate: SIMPOZION TEOLOGIC PE TEMELE FIERBINTI ALE BISERICII, cu participarea STARETULUI EFREM VATOPEDINUL/ In Biserica noastra, cu putine exceptii, PARE A SE REFUZA DEZBATEREA LIBERA PE MARGINEA SINODULUI DIN CRETA, iar clericilor “razvratiti” li se inchide gura prin MASURI DISCIPLINARE DURE de tip “administrativ-discreţionar”, fara nicio preocupare reala de DIALOG PARINTESC: “Aroganţa de a crede că poţi interzice oamenilor să îşi spună părerea alimentează doar argumentele extremiste” 14-09-2016

De ani de zile am încercat să atrag atenţia, discret şi din interior, asupra greşelii păstrării unui model discreţionar-ierarhic, în care până şi administrativul primează asupra dimensiunii duhovniceşti.

Mă tem că s-a ajuns la o limită pe care, din păcate, mulţi din ierarhie şi din aparatul administrativ o ignoră cu disperare. Înţeleg de ce, însă ignorarea va duce, mă tem, la dezastru.

Încercările de a pune pumnul în gură – cu felurite acuzaţii sau cu argumentări administrativ-discreţionare – celor care discută ÎN Biserică fac un singur lucru: înmulţesc numărul celor care cred că singura soluţie este despărţirea de cei care fac aceste încercări.

În ceea ce mă priveşte ştiu că, asemenea Sfântului Maxim Mărturisitorul, trebuie să stăm în Biserică şi să mărturisim de aici chiar cu preţul persecuţiei, torturii, morţii.

Dar mulţi nu înţeleg asta şi vor fi pierduţi pentru Biserică dacă lucrurile nu se vor îndrepta.

Aroganţa de a crede că poţi interzice oamenilor să îşi spună părerea despre Sinodul din Creta face doar să alimenteze argumentele extremiste.

Bucuria mea ar fi să văd episcopi care, în loc să dea interdicţii de opinie şi exprimare, ar încuraja discuţii echilibrate şi reale între susţinătorii părerilor pro şi contra, atât în domeniul ecumenismului sau anti-ecumenismului, cât şi al Sinodului din Creta, al organizării eparhiilor şi în orice alte probleme reale ale Bisericii.

<i>Actualizat</i>. PRECEDENTUL DECIZIEI STARETULUI DE LA SCHITUL OITUZ. Intreruperea pomenirii IPS Ioachim Bacauanul de catre ieromonahii Macarie Banu si Atanasie Parfenie. CUM A REACTIONAT ARHIEPISCOPIA ROMANULUI. Apologia ecumenismului atinge paroxismul penibilului. EXISTA RISCUL RUPTURII IN CADRUL BOR?

4. Actualizat. PRECEDENTUL DECIZIEI STARETULUI DE LA SCHITUL OITUZ. Intreruperea pomenirii IPS Ioachim Bacauanul de catre ieromonahii Macarie Banu si Atanasie Parfenie. CUM A REACTIONAT ARHIEPISCOPIA ROMANULUI. Apologia ecumenismului atinge paroxismul penibilului. EXISTA RISCUL RUPTURII IN CADRUL BOR? 23-07-2016

Cauza intreruperii pomenirii ar fi ecumenismul, insa, oricat de condamnabil este acesta in ideologia si actiunile sale, nu este suficienta invocarea sa pentru o decizie de asemenea gravitate, care presupune ca episcopul a devenit eretic. Ne aducem aminte ca parintele Iustin Parvu, spre exemplu, a dat un reper foarte clar pentru depasirea limitei compromisurilor de credinta: impartasirea din acelasi potir. Nu ne aflam aceasta situatie, oricat de problematice ar fi documentul de la Creta si oricat de ecumeniste si relativiste sunt conceptiile unora dintre ierarhi (IPS Ioachim se califica, din pacate, la acest statut).

Arhiepiscopia Romanului si Bacaului acuzata ca MUTA DISCIPLINAR preotii INEFICIENTI ECONOMIC. Raspunsul oficial: mutari facute pentru “DINAMIZAREA” vietii administrativ–gospodaresti

5. Arhiepiscopia Romanului si Bacaului acuzata ca MUTA DISCIPLINAR preotii INEFICIENTI ECONOMIC. Raspunsul oficial: mutari facute pentru “DINAMIZAREA” vietii administrativ–gospodaresti 07-09-2015

Preoţilor le este teamă de precedentul creat prin caterisirea lui Irinel Andronache Regimul impus în ultimii ani de mai marii Bisericii produce şi alte efecte adverse. Unul dintre ele este acela că preoţii rupţi de la sânul Bisericii Ortodoxe Române îşi fac biserici private, centre filantropice, faţă de care ierarhii BOR nu mai au nicio autoritate. Totodată, prin încercarea de a obţine mai mulţi bani de la credincioşi, dar şi prin mutarea vechilor duhovnici, ortodocşii îmbrăţişează culte şi secte neoprotestante.

COMEMORAREA MARTIRULUI VALERIU GAFENCU (VIDEO). Important: Arhiepiscopia Romanului si Bacaului, alaturi de Asociatia Fostilor Detinuti Politici, si-a asumat organizarea slujbei de pomenire

6. COMEMORAREA MARTIRULUI VALERIU GAFENCU (VIDEO). Important: Arhiepiscopia Romanului si Bacaului, alaturi de Asociatia Fostilor Detinuti Politici, si-a asumat organizarea slujbei de pomenire 06-03-2015

Ziua de 18 februarie 2015 a fost pentru Protopopiatul Oneşti una deosebită. La Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Târgu Ocna, din preajma Penitenciarului Târgu Ocna, s-a oficiat Parastasul pentru cei care au fost deţinuţi, au suferit şi au murit în înschisorile din timpul regimului comunist.

Carti

Documentare

Articole Recomandate