“MARIILE” POT SA-SI SERBEZE ONOMASTICA PE 15 AUGUST, DE “ADORMIRE”? CUM O SARBATORIM PE MAICA DOMNULUI?

15-08-2015 11 minute ~~Sublinieri~~

Parintele Cleopa: Darurile Maicii Domnului

Toate darurile Preasfintei Fecioare Maria au atras mult asupra ei mila şi îndurarea lui Dumnezeu. Dar care i-a fost ei mai mult ca toate pricină de slavă şi de înălţare duhovnicească? Care credeţi că a fost cel mai mare dar al Maicii Domnului?

Oare fecioria sau înţelepciunea sau sfinţenia sau priceperea sau alte multe şi nenumărate daruri pe care le avea?

Da, fraţii mei! Într-adevăr, Preasfânta Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovniceşti. Însă darul cel mai mare care i-a fost ei pricină de slavă şi de cinste negrăită a fost darul smereniei. Fără de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de nici un folos.

Smerenia a fost pricină de slavă şi de cinste Preacuratei Fecioare Maria mai mult decât toate darurile pe care le avea. Pentru smerenia ei, după mărturia Sfântului Duh, Domnul a căutat spre smerenia roabei Sale şi a ridicat-o la atâta slavă şi cinste, spre a fi laudată în cer de toate oştile cereşti, şi pe pământ fericită de toate neamurile.

Smerenia a fost cea dintâi pricină de înălţare şi slavă pentru toţi sfinţii lui Dumnezeu. Smerenia a înălţat pe Avraam şi l-a facut pe el prieten al lui Dumnezeu şi tată al multor neamuri, căci se socotea pe sine a fi pământ şi cenuşă. Smerenia l-a înălţat pe Iosif şi l-a făcut pe el mai mare peste ţara Egiptului.

Smerenia l-a facut pe Moise cel gângav la limbă, povăţuitor şi legiuitor peste tot poporul lui Israel. Căci se socotea pe sine nevrednic de această slujbă şi ruga pe Dumnezeu să trimită pe altul la scoaterea lui Israel din robia Egiptului.

Smerenia l-a arătat pe David a fi după inima lui Dumnezeu, căci se socotea pe sine vierme şi nu om. Cu smerenia a strălucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri, marele prooroc Isaia şi mai mult decât toţi, dumnezeiescul Ioan Botezătorul, care nu se socotea pe sine vrednic de a dezlega cureaua încălţămintei lui Hristos şi care, pentru adâncimea smereniei lui, s-a învrednicit a fi martorul cel mai apropiat al Sfintei Treimi la Iordan şi de a se numi de Însuşi Hristos cel mai mare om născut din femeie.

Iar dacă aceşti sfinţi mari ai lui Dumnezeu au arătat smerenie mare, apoi cine poate să înţeleagă câtă adâncime de smerenie a fost în inima Preasfintei Fecioare Maria, care, auzind şi înţelegând de la Arhanghelul Gavriil că va zămisli de la Duhul Sfânt şi va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a înălţat cu inima sa, ci cu mare smerenie, socotindu-se pe sine o simplă roabă, a zis: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!

Aici cu adevărat a luat plinire cuvântul Scripturii care zice: Cine se va smeri pe sine, va fi înălţat. Iar Sfântul Efrem Sirul zice că: “În inima adâncă se va înălţa Dumnezeu”.

Deci, după mărturia acestui sfânt părinte, toate darurile cele mai înalte pe cele smerite se reazimă. Apoi şi la Preacurata Fecioara Maria, toate darurile cele înalte şi duhovniceşti cu care a fost împodobită de Dumnezeu s-au rezemat şi au avut drept temelie veşnică, smerita ei cugetare.

Iubiţii mei fraţi, spre a desluşi mai luminat cele spuse despre smerenia Maicii Domnului, am să vă spun o istorioară. Se povesteşte că un vestit sculptor, a făcut, pe lângă alte statui vrednice de laudă şi de mirare, şi un minunat spic de grâu de care atârna un porumbel. Toţi se mirau şi se minunau de această uimitoare sculptură, deoarece se părea că în ea meştesugul nu urmează firii, ci o depăşeste pe ea. Dar era o taină nedezlegată, cum un spic care este aşa de gingaş cu puterea, să poată ţină pe el greutatea unui porumbel. Dezlegarea tainei însă arată şi închipuieşte pe Preacurata Fecioara Maria. Preasfânta Fecioara era aici închipuită printr-un fir de grâu, iar porumbelul era chipul Duhului Sfânt. Spicul stătea aplecat de greutatea porumbelului, arătând, ca un simbol, smerenia cea mare a Preacuratei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multă dragoste şi smerenie când Duhul Sfânt a venit peste ea şi a făcut-o sălaş lui Hristos Dumnezeu.

Iubiţii mei fraţi, după cum aţi auzit, smerenia a fost pricină de slavă, de cinste şi de înălţare la toţi sfinţii lui Dumnezeu şi cu atât mai mult la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria. Dar să ştiţi şi să înţelegeţi, că mai presus de toate a fost smerenia cea nemăsurătă a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, şi moarte de cruce.

Iar această nemăsurată smerenie a Domnului I-a adus Lui nemăsurată slavă şi cinste şi pentru aceea şi Dumnezeu l-a preaînălţat şi I-a dat Lui nume, care este mai presus de tot numele, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt.

Dar va zice cineva: “Ce este smerenia?” La aceasta voi răspunde nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfântului Isaac Sirianul: “Smerenia este haina dumnezeirii, pentru că cu aceasta S-a îmbrăcat Dumnezeu, când a binevoit a veni în lume, şi S-a îmbrăcat în firea noastră cea smerită” .

Iar dacă se va întreba cineva din ce se naşte ea, vom zice ca Sfântul Ioan Scărarul, că din ascultare şi din tăierea voii. Şi dacă va zice cineva pentru care motiv smerenia este aşa de mare, voi zice, pentru că numai ea poate ucide pe cel mai mare păcat, care este mândria. Pentru acest păcat, îngerii au cazut din cer şi strămoşii noştri, Adam şi Eva, au căzut din rai; căci, ascultând de şarpele diavol, li s-a nălucit a se face ca nişte dumnezei.

Fraţii mei, vreau să vă spun că astăzi, mai mult ca oricând, acest mare păcat al mândriei a cuprins toată lumea. Fiecare doreşte să fie mai mare peste alţii şi să-i robească şi să-i stăpânească. Fiecare doreşte să fie mai bogat decât altul; fiecare să fie mai cinstit, mai vestit şi mai băgat în seamă decât altul. Fiecare doreşte a se socoti mai înţelept decât alţii. Fiecare se laudă că este mai iscusit în meserii şi meşteşuguri.

Cine învaţă pe cel sărac să ia pâinea de la gura copiilor şi să-şi cumpere televizor şi video, spre a-şi închipui şi el că este asemenea cu cei avuţi? Nu mândria?

Cine învaţă pe femei şi pe fete să muncească luni şi ani de zile, nu spre a-şi cumpăra cele de nevoie vieţii, ci spre a-şi cumpăra rochii la modă şi încălţăminte luxoasă şi alte lucruri deşarte, care nu ţin nici de foame, nici de frig? Oare nu mândria?

Cine învaţă pe cel sărac, care are casă de copii, să se sârguiască cu mai multă trudă spre a le face la toţi haine luxoase şi de mult preţ, spre a-i face să fie în rând cu lumea? Nu mândria?

Cine face pe fetele şi pe femeile cele uşoare să se dreagă pe feţe cu pudră şi cu alte unsori şi să-şi vopsească unghiile spre a arăta mai tinere şi mai frumoase? Oare nu mândria şi slava deşartă, care este fiica cea dintâi a mândriei? Vor să fie cu orice preţ în rând cu lumea şi nu aud pe Apostolul Iacov, care zice: Lumea, în cel rău zace; şi iarăşi: Cine se face prieten cu lumea, se face vrăjmaş lui Dumnezeu.

Cine învaţă pe cei neînvăţaţi să defaime pe cei cu adevărat învăţaţi? Nu mândria? De unde vin bătăile, ambiţiile, laudele, pricinile, tulburările şi vrajbele între oameni? Nu din mândrie? Că fiecare se socoteşte mai tare decât altul şi mai drept. Au nu din mândrie?

O răutate fără margini! Cine mai cunoaşte azi răutăţile tale? Şi cine se mai osteneşte astăzi să alunge această ciumă sufletească din inima sa?

Fraţii mei, iată pentru care pricină sfânta smerenie este cea mai vestită din toate virtuţile, pentru că numai aceasta poate să le păzească pe toate şi fără de ea, toate sunt nimic. Să ştiţi şi să ţineţi minte că numai această singură virtute, smerenia, poate în vremea morţii să mântuiască pe om, după cum zice unul din sfinţii Filocaliei.

De aceea şi Mântuitorul nostru, pe cei smeriţi cugetători îi fericeşte cel dintâi, zicând: Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este împărăţia cerurilor. Căci cel ce are smerenie în inima sa, măcar de ar avea toate faptele bune, pururea se socoteşte pe sine sărac şi că, înaintea lui Dumnezeu, nu a făcut nimic bun.

Deci, fraţii mei, să nu uitaţi cât de mare este darul smereniei şi câtă slavă şi fericire aduc omului aceasta slavită şi prea mare virtute. Amin.

(Ne vorbeşte Părintele Cleopa, vol.8, Editura Episcopiei Romanului, 1999, pp. 80-85)

***

Active News:

Când își sărbătoresc ziua de nume Mariile? Pe 15 august sau pe 8 septembrie?

În ultima săptămâna am auzit pe cei cei care au numele de Maria, Marian, Marina, că se întreabă când ar trebui să-și sărbătorească ziua de onomastică. Unii zic că ar trebui la 8 septembrie, la Nașterea Maicii Domnului, pentru că la 15 august este o zi mai tristă, când Maica Domnului a adormit (a murit). Alții zic că la 15 august pentru că este cea mai mare sărbătoare închinată Maicii Domnului din cele 4 dedicate ei în calendarul ortodox.

Mai întâi de toate aș vrea să știți că toate sărbătorile din calendarul ortodox sunt ocazii de bucurie pentru creștini. Toate praznicile împărătești, toate sărbătorile dedicate sfinților și toate duminicile sunt vești bune, iar toate împreună își au izvorul în Vestea ce Bună, adică în Evanghelia Mântuitorului Hristos. Chiar și zile precum Vinerea Mare în care a fost răstignit Mântuitorul Hristos cuprind în ele nemărginita bunătate și iubire a lui Dumnezeu față de întreaga lume. Noi creștinii îl vedem cu ochii pe Domnul Hristos răstignit de cărturari și farisei pe cruce, dar sfinții ne tâlcuiesc că această răstignire este de bună voie, acceptată de Mântuitorul fără silă, făcând ascultare de Tatăl cel ceresc până la moarte.

Această răstignire cuprinde în ea taina cea mare a credinței în Dumnezeu, de care zicea Părintele Cleopa: „Tocmai în aceasta constă taina credinței în Dumnezeu. Tocmai aceasta o face să fie puternică, tare, frumoasă, mântuitoare și vesnică. Să fii lovit și tu să-i săruți pe chinuitori! Să fii condamnat la moarte și tu să te bucuri! Să fii ucis pentru Hristos și tu să ierți pe toți!”

La fel și ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, la fel și ziua de sărbătoare a mii și mii de sfinți care au fost omorâți pentru Hristos.

În Biserica Ortodoxă sfinții se prăznuiesc în calendar cu ziua în care ei au murit, adică în momentul în care ei au trecut la Dumnezeu. Moartea pentru noi creștinii este nașterea în Împărăția Cerurilor. Iată de ce, dacă privim lumește, toate sărbătorile din calendarul ortodox sunt triste.

Pentru cei ce nu cred în Înviere, da, toate sunt triste. Pentru cei care cred în Iisus Hristos, Învierea și Viața noastră, moartea sfinților prin mucenicie, este o trecere din moarte la viață, acolo unde-i așteaptă Dumnezeu, Maica Domnului, cetele îngerești, sfinții și toți creștinii binecredincioși.

În concluzie, praznicul Adormirii Maicii Domnului nu este unul trist, și nici mai trist decât cel al Nașterii Maicii Domnului. În Tradiția Bisericii noastre praznicul Adormirii este cea mai importantă sărbătoare din an închinată Născătoarea de Dumnezeu.

Acum cu privire la momentul în care creștinii ar trebui să-și sărbătorească ziua de nume, lucrurile sunt foarte simple. Așa cum toți ceilalți își sărbătoresc ziua numelui în ziua în care sfântul lor ocrotitor a trecut la Domnul (ex: Sfântul Nicolae pe 6 decembrie, Sfânta Filoteea pe 7 decembrie, Sfântul Andrei pe 30 noiembrie, etc.) la fel și cei cu numele Maria, Marian, Marina, și alții, își vor sărbători ziua numelui în ziua trecerii la Dumnezeu a Fecioarei Maria, adică pe 15 august.

Totuși întrebarea din titlul acestui articol țintește în altă parte. Noi oamenii, vrem să știm cu exactitate când se sărbătoresc Mariile, ca să știm clar când vor avea loc petrecerile. Este evident pentru toți că sărbătorile Bisericii sunt pentru cei depărtați de Dumnezeu ocazii de desfătări lumești, mâncare și băutură multă, dansuri și destrăbălare.

Dar chiar și pentru noi, creștinii practicanți, praznicele și sărbătorile, nu înseamnă ceea ce ar trebui.

Postim, ne rugăm, apoi în ziua praznicului mergem la Sfânta Liturghie, poate unii se și împărtășesc, iar apoi ne retragem în familie pentru a sărbători liniștiți.

Dar sărbătorile de peste an din calendarul ortodox au un alt scop. Rugăciunea, postul și Sfânta Euharistie sunt doar arme duhovnicești cu ajutorul cărora ne vindecăm și luptăm cu răul din noi, dar nu sunt nicidecum scopuri în sine.

Mâine este praznicul Adormirii Maicii Domnului. Poate fiecare din noi am citit un acatist sau un paraclis dedicat ei în această perioadă a postului. În acest fel poate ne-am apropiat mai mult de Maica Domnului. Poate am simțit Duhul lui Dumnezeu în inimile noastre rugându-ne ei… Și ne mulțumim cu atât.

Frumos ar fi să ne amintim pentru ce o lăudăm noi pe Maica Domnului în acatiste. Citind aflăm că ea este bucuria celor necăjiți, nădejdea celor fără de nădejde, sănătatea celor bolnavi, întărirea celor bătrâni, luminarea celor tineri, mama orfanilor, adăpostire bună a celor înviforați, întărire a celor ce slăbesc în credință, maica celor sărmani, și așa mai departe. Observați cum Maica Domnului se alătură tuturor categoriilor de oameni care sunt în suferință, de la A la Z, de la cei munciți de patimi până la cei bolnavi, săraci, sau cei care suferă pe nedrept. Cred, prin urmare, că și noi intrând în comuniune cu ea, ar trebui să ne îndreptăm ochii către cei pe care ea îi iubește.

Părintele Stăniloae spunea ceva extraordinar despre Maica Domnului: „În Maica Domnului avem în cer o inima de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei și a bătut și bate ea însăși la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastra, căci mantuirea nu e o chestiune de justiție, ci de iubire între Dumnezeu și oameni.”

Vedeți cum iubirea pe care Maica Domnului i-o arată Fiului ei nu este una egoistă. Maica Domnului îl iubește așa de mult pe Iisus Hristos Domnul nostru, încât se identifică cu dorințele lui. Ce vrea El, vrea și ea foarte mult. Vrea Domnul Mântuirea întregii lumi, atunci și Maica Domnului își va dori cu toată ființa ei același lucru. Iubește Domnul întreaga lume, pe fiecare în parte, la fel și Maica Domnul iubește pe fiecare și inima ei bate pentru toți cei în suferință.

La fel cum face Fecioara Maria cu Fiul ei, ar trebui să facem și noi cu ea. Dacă Maica Domnului iubește întreaga lume, iar noi avem evlavie la Maica Domnului, atunci înseamnă că și nouă ar trebui să ne pese de întreaga lume, și noi ar trebui să ne aplecăm spre toți cei în suferință.

Iată aici este esența praznicului: Urmează faptele celui al cărui nume îl porți!

Te cheamă Nicolae? Fii milostiv și iubitor ca marele Ierarh făcător de minuni al lui Hristos. Te cheamă Ioan? Propovăduiește cu curaj Evanghelia lui Hristos așa cum a făcut-o Ioan Botezătorul, Ioan Gură de Aur sau Sfântul Ioan Teologul. Te cheamă Filoteea? Atunci îngrijește-te de săraci asemenea Sfintei de la Argeș. Te cheamă Ștefan? Atunci fă faptele lui Ștefan cel Mare și Sfânt sau mărturisește pe Hristos asemenea întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan.

Porți numele Maria sau Marian? Atunci lasă dansurile, mâncarea multă, băutura, indecența, destrăbălarea, și amintește-ți de faptele Născătoarea de Dumnezeu, cea mai cinstită decât toți sfinții și îngerii în cer și pe pământ.

Poartă-L pe Hristos în inima așa cum îl poarte și ea! Roagă-te pentru întreaga lume, asemenea ei! Ai inimă de mamă pentru toți cei din jurul tău! Iartă-i pe toți cei care-ți fac rău! Fii milostivă asemenea celei ce este singura maica a milostivirii. Amintește-ți de cei în nevoi, așa cum Maica Domnului își amintește mereu. Sări în ajutorul celui ce suferă lângă tine!

Așa se sărbătorește un praznic! Aceasta este esența tuturor sărbătorilor din calendarul Bisericii Ortodoxe!

Dacă am gândi așa, nu ne-ar mai interesa când trebuie să ne sărbătorim ziua de nume.

Faceți un grătar mâine și invitați câțiva săraci la masa voastră! Sau măcar împărțiți-le din masa voastră acolo unde se află ei.

În ziua Adormirii Maicii Domnului să fie praznic și în casele săracilor, și în casele bătrânilor, și în casele celor singuri.

Dacă suntem creștini adevărați, atunci vrem ca întreaga lume să se bucure la o sărbătoare, nu doar noi.

A ne retrage în familie și a sta la masă nu înseamnă a face nimic mai mult decât fac și necredincioșii. Deschideți ușile voastre săracilor! Deschideți ușile voastre lui Hristos!

Autor: Claudiu Bălan, ortodoxia tinerilor