Din Patericul Maicii Domnului (1) – “BUCURA-TE, CEEA CE ESTI PLINA DE HAR, MARIE…”

14-08-2009 Sublinieri

adelfotita1.JPG

DESPRE BINECUVANTATA CANTARE A ARHANGHELULUI GAVRIIL ADUSA MAICII DOMNULUI

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“Un schimonah rus, parintele Macarie, care traia intr-o pestera din pustia Kerasia aflata in Sfantul Munte Athos si care a adormit in anul 1888, povestea urmatoarea experienta personala:

Odata, inainte de Pastile anului 1861, mergeam impreuna cu parintele Arsenie de la Manastirea Marea Lavra pentru a ne cumpara alimente pentru Pasti de la un vapor ce venise dintr-o insula a arhipelagului grecesc si care ancorase in portul acelei manastiri. Parintele Arsenie fusese paznic la Karyes si apoi padurar mai multi ani si de aceea cunostea toate cararile si ascunzisurile Athonului.

Pe drum parintele Macarie se tot oprea si privea in jur, intrebandu-se in sinea sa daca nu cumva parintele Arsenie cunostea in acea parte vreun pustnic care sa traiasca ascuns de lume. La un moment dat s-a intors catre parintele Arsenie si l-a intrebat:

– Parinte Arsenie, cata vreme ai fost padurar, nu ai cunoscut pe vreunul dintre pustnicii nevoitori, care traiesc ascunsi prin vagaunile Athonului?

Parintele Arsenie s-a mahnit auzind aceasta intrebare, caci se jurase sa nu descopere nimanui ceea ce vazuse. Insa dupa ce s-a gandit putin, pentru a-l linisti pe parintele Macarie, i-a spus:

– Daca iei asupra ta pacatul juramantului, iti voi descoperi unde se nevoieste un staret ascuns, dar sa stii ca tu esti de vina. Staretul este bulgar.

– Da, iau asupra mea acest pacat, a raspuns parintele Macarie.

Ne-am indreptat atunci spre Schitul Romanesc Prodromu. Dupa ce am trecut de Schit, la un moment dat parintele Arsenie a luat-o la dreapta spre un loc drept, dar care se infunda, caci de jur-imprejur erau stanci care sfarseau intr-o vagauna. In fundul vagaunii, ca un sarpe ce se ascunde de oameni, traia acel pustnic pe jumatate gol.

Parintele Arsenie, aratand spre vagauna, i-a spus parintelui Macarie:

– Iata, daca ai putere si poti cobori, inainteaza! Cand vei ajunge la primul loc drept, sa privesti de pe stanca in jos si vei vedea sihastria lui.

Parintele Macarie a inceput sa coboare cu greutate. Si-a scos incaltamintea, apoi dulama, care il impiedicau la coborat. Cand a ajuns la locul drept a vazut coliba Staretului in fundul vagaunii. Afara, langa coliba, statea pustnicul afundat in rugaciunea mintii, caci asa cum spune o cantare a Bisericii: “Pustnicilor, celor ce sunt afara de lumea cea desarta, neincetata dorire li se face“.

Atunci cand Staretul l-a zarit pe parintele Macarie, a crezut ca este un diavol si de aceea si-a facut semnul Crucii si a intrat repede in coliba incuind usa.

Parintele Macarie s-a apropiat de coliba si a spus:

– Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!

In acelasi timp batea batea in usa. Pustnicul insa nu raspundea. Atunci parintele Macarie a inceput sa-l incredinteze ca este crestin ortodox si monah.

– Si ce vrei? a intrebat in cele din urma pustnicul intr-o rusa curata. (Staretul cunostea limbile turca, franceza, bulgara si greaca).

– Am venit sa te vad, a spus parintele Macarie.

– Cine te-a povatuit aici, Dumnezeu sau diavolul?

-Dumnezeu.

-Si de unde stii ca Dumnezeu te-a trimis aici?

– Dumnezeu m-a trimis, a strigat cu incredintare parintele Macarie. Daca nu vei deschide, voi muri aici langa coliba ta. Nu voi pleca fara binecuvantarea Sfintiei Tale.

– Aa, am inteles acum cine ti-a vorbit despre mine, dar nu a procedat bine.

– Parinte, nu este vinovat acela, ci eu.

– Pleaca de aici, te rog! Pleaca!

– Nu voi pleca, ci voi sta langa usa ta pana la Pasti. Aici voi muri. Nu voi pleca daca nu te voi vedea.

– Spune: “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, i-a poruncit Staretul.

Cand parintele Macarie a terminat de spus cantarea Arhanghelului Gavriil adusa Maicii Domnului, Staretul a deschis usa.

Atunci parintele Macarie a pus metanie si a cazut cu fata la picioarele pustnicului spunand:

– Binecuvinteaza, Parinte!

La auzul cantarii “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara… ” indoielile necunoscutului pustnic au disparut, pentru ca diavolul nu numai ca nu poate rosti aceasta cantare, dar si numai auzirea ei il alunga. Aceasta cantare a savarsit minunea si a alungat sovaielile Staretului, care, vreme de optzeci de ani, nu vazuse si nu vorbise cu nici un om. Cantarea l-a incredintat pe acest isihast atat de aspru cu sine de evlavia pe care parintele Macarie o avea fata de Maica Domnului.

De aceea suntem datori sa rostim aceasta cantare cel putin de cinci ori dimineata si de cinci ori seara”.

cimg8031_mn.jpg

***

“Putin mai sus de portul Schitului Sfanta Ana incepe un drum ingust cu mai multe trepte ce duce pana la Sfanta Ana Mica. Mai jos de coliba in care a locuit renumitul duhovnic Sava, calatorul gaseste atarnata intr-un copac o icoana mica a Maicii Domnului care a fost asezata de un calugar evlavios dupa ce a fost izbavit in chip minunat de caderea in prapastie. Mai demult, un monah mergea si aprindea in fiecare zi candela care ardea intr-un felinar inchis.

Intr-o zi trecea pe acolo monahul Meletie de la Chilia Danileilor, care venea de la Katunakia incarcat cu diferite alimente. Il insotea monahul Teodosie de la Sfanta Ana Mica. Pe tot timpul drumului parintele Meletie rostea “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara…”, caci este cunoscut tuturor cat de mult o iubesc monahii din Sfantul Munte pe Maica Domnului.

La un moment dat a simtit cum o putere nevazuta il imbranceste spre prapastie. Monahul si-a pierdut echilibrul si a simtit cum de pe cararea ingusta cade in prapastie, de la o inaltime de patru metri, cu greutatea pe care o ducea in spate. In cadere s-a agatat de tulpina unui copac. Nu a suferit nici cea mai mica zgarietura. Vrednic de amintit este faptul ca in timpul caderii sale in prapastie parintele Meletie nu a incetat sa rosteasca cantarea ingereasca “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara…”.

Deoarece a fost pazit nevatamat prin mijlocirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, parintele Meletie a facut o icoana a Maicii Domnului cu o candela intr-un felinar inaintea ei si a asezat-o unde a avut loc accidentul. Asta a facut-o pentru a marturisi tuturor celor ce trec pe acolo atat puternicia si slava lui Dumnezeu si a Preacuratei Sale Maici, dar si pentru ca Maica Domnului sa-i pazeasca pe calatorii ce strabat aceasta carare greu accesibila”.

02662_virgin_platytera_apse_wd0037_267x200.jpg

***

“In cetatea vechii Rome traia un crestin care se numea Ioan, un om foarte evlavios si foarte bogat. Acest crestin avea o minte atat de greoaie, incat nu putea sa invete carte si de aceea nu stia nici o rugaciune asa cum stiau ceilalti crestini.

Dupa o vreme acesta a mers la o manastire, a dat toata averea sa acolo si s-a facut monah, rugandu-i pe frati sa-l invete carte. Toti incercau sa-i talcuiasca Psalmii si sa-l invete diferite rugaciuni, dar el nu putea sa invete nimic. Mintea lui era ca un bolovan de care nu se prindea nimic.

Atunci un monah incercat, dupa ce i-a citit diferite rugaciuni, l-a intrebat care dintre toate cele pe care le-a auzit i-au placut mai mult si pe care ar vrea sa o invete. Acela i-a raspuns bucuros:

– Imi place foarte mult: “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara…

Auzind acestea, fratii s-au straduit cu multa osteneala sa-l invete pe acel monah cantarea Arhanghelului Gavriil… Dupa ce a invatat-o, a primit atata bucurie in inima, de parca aflase o comoara pretioasa. In fiecare clipa avea aceasta cantare pe buze, iar fratii il auzeau mereu rostind: “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te, Ceea ce esti plina de Har…“. Intotdeauna se ruga Maicii Domnului cu aceasta cantare, caci ii aducea in suflet multa dulceata si veselie. Calugarii din manastire l-au poreclit “Bucura-te, Marie”, ceea ce il bucura foarte mult, deoarece considera un lucru de mare cinste sa poarte numele Pururea Fecioarei Maria.

Cand a murit acest fericit, l-au ingropat intr-un loc deosebit, deoarece trupul sau raspandea buna mireasma. Iar aceasta mireasma, pe zi ce trecea devenea tot mai puternica, lucru care ii facea pe monahi sa se minuneze.

Dupa noua zile, cand monahii au mers sa-i faca dupa randuiala Trisaghionul, dupa ce au facut rugaciunea, s-a intamplat o minune care i-a lasat muti de uimire: din mormantul acelui monah rasarise un crin pe ale carui petale era scris cu litere de aur: “Bucura-te, Ceea ce esti plina de Har, Marie “. Crinul raspandea o mireasma deosebita si foarte puternica, care nu semana cu mireasma nici unei flori pamantesti.

Atunci egumenul a spus monahilor:

– Din acest fapt minunat ne-am putut da seama ca fratele nostru care a adormit a avut o viata sfanta si o deosebita evlavie catre Maica Domnului. Dar cred ca ar fi bine sa vedem si de unde iese radacina acestui crin.

Dupa ce au sapat mormantul, au vazut cu totii ca radacina iesea din gura monahului. Apoi egumenul a poruncit sa deschida si pieptul monahului si au vazut ca radacina iesea din inima sa, in care era pictata icoana Maicii Domnului.

Atunci monahii au luat crinul si sfintele moaste pe care le-au pastrat cu mare cinste in manastire”.

rejoice-unwedded-bride-20th-c-st-anthonys-monastery.jpg

***

În părţile Lombardiei trăiau doi soţi foarte credincioşi care aveau multă evlavie la Maica Domnului. Pentru aceasta, cuprinşi de dor dumnezeiesc, au pictat pe un pe­rete al casei lor icoana ei, cheltuind mulţi bani pentru ca ea să devină cât mai frumoasă şi mai măreaţă. De fiecare dată când treceau prin faţa icoanei, se închinau cu respect şi rosteau cântarea îngerească: „Bucură-te, Ceea ce eşti plină de Har, Marie…”. Pentru acest obicei bun al lor, Maica Domnului le-a trimis toate bunătăţile cereşti şi pământeşti. Viaţa lor era plină de fapte bune, trăind în pace cu toată lumea. Din această pricină oamenii i-au numit „paşnicii”.

Aceşti creştini binecuvântaţi aveau un copil de trei ani care, văzând pe tatăl şi pe mama lui că de fiecare dată se opreau înaintea icoanei Maicii Domnului şi se închinau cu evlavie, a început să facă şi el la fel. Încet-încet a învăţat şi cântarea îngerească, pentru că o auzea în fiecare zi de la părinţii lui. Copilul însă nu se ruga din evlavie, ci dintr-o obişnuinţă bună, deoarece credea că Maica Domnului, aşa cum era zugrăvită stând pe tron, era Stăpâna casei.

Într-o zi, în timp ce se juca cu alţi copii pe malul râu­lui, din lucrarea diavolului a căzut în adâncul apei. Copiii au vestit-o pe mama copilului care, împreună cu vecinii, au alergat la râu. Doi bărbaţi au sărit în apă, dar în ciuda nenumăratelor lor încercări, nu l-au putut afla pe copil.

Atunci mama copilului a alergat ca o nebună în josul râului nădăjduind că îl va afla acolo. Deodată îl vede pe co­pil în mijlocul râului stând pe apă ca pe un scaun. Văzându-l, mama lui a strigat cu o nespusă bucurie:

– Copilul meu, ce faci acolo? Eşti bine?

– Sunt bine, mamă! Stăpâna mă ţine şi de aceea nu mă tem!

Din pricina bucuriei mama copilului nu a înţeles des­pre care Stăpână îi spunea el. Doi bărbaţi au înotat până la mijlocul râului şi au luat copilul, pe care l-au dat apoi ma­mei lui. Ajungând acasă şi întrebându-l cum s-a izbăvit de înec, copilul a răspuns:

– Când am căzut în apă, Stăpâna casei noastre (şi copilul a arătat cu degetul spre icoana Maicii Domnului) m-a scos din apă şi m-a ţinut până ce au venit vecinii şi m-au luat.

Atunci toţi cei care se adunaseră să audă cele poves­tite de copil s-au închinat Maicii Domnului şi s-au minunat de iubirea de oameni şi de milostivirea ei. Toată noaptea au cântat tropare şi cântări de laudă în cinstea Maicii Domnului. Desigur cântarea cea mai iubită de toţi a fost: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară…”.

02205_mother_ofgod_maria_mirea_large.jpg

***

Într-o mănăstire se afla o călugăriţă care se nevoia în postiri şi în privegheri. În fiecare zi mergea din putere în pu­tere şi din slavă în slavă, pregătindu-se pe sine pentru trecerea din această lume. Se nevoia cu mucenicia zilnică a conştiinţei, ca să adune vistierie în Ceruri şi se ostenea cu multă dragoste ca să-L întâlnească pe Mirele sufletelor curate, dispreţuind nu numai lumea, pe care mai înainte o iubise nespus de mult, ci şi legăturile pătimaşe cu ea. Do­rea să se mântuiască şi se ostenea să se „afunde'” in dumnezeiasca milostivire. În flecare zi „punea suişuri in inima sa”.

Pe acest suflet a încercat diavolul să-l înşele şi să-l abată din calea cea dreaptă a mântuirii. Şi a reuşit arătându-i-se de mai multe ori sub chipul unui înger lumi­nos. De fiecare dată când i se arăta, vorbea cu monahia despre diferite lucruri. Diavolul îi răspundea la fiecare între­bare a ei, iar monahia se bucura de aceasta.

După o vreme, când a mers la duhovnicul ei şi acesta a întrebat-o cum petrece, monahia i-a răspuns:

– Bine, cu rugăciunile Sfinţiei Voastre, Părinte. Când duhovnicul a auzit acest răspuns mândru, s-a mâhnit şi a sfătuit-o spunându-i:

– Fiică, niciodată să nu spui „bine”. Chiar de ai face toate faptele bune, să te smereşti şi să spui că eşti păcă­toasă, deoarece într-adevăr aşa suntem.

Atunci monahia i-a răspuns:

– Părinte, să ştii că am spus acest cuvânt, deoarece îngerul lui Dumnezeu vine adeseori din Cer la mine şi mă cercetează.

Duhovnicul fiind încercat, deoarece auzise şi trecuse prin multe, şi-a adus aminte de cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care spune că diavolul se preface în înger luminos, şi i-a spus:

– Atunci când va veni din nou „îngerul” să te cerce­teze, spune-i să ţi-o arate pe Maica Domnului! Iar dacă ţi-o va arăta, să faci o rugăciune către ea. Şi dacă va rămâne până ce îţi vei termina rugăciunea, atunci să ştii că este Stăpâna noastră, iar dacă va dispărea îndată, să ştii că aceea este o închipuire diavolească prin care diavolul vrea să te înşele şi să te arunce în pierzare.

Atunci când diavolul i s-a arătat din nou monahiei, aceasta i-a spus:

– Îngere al lui Dumnezeu, te rog arată-mi pe Maica Domnului, deoarece am mare dorinţă să o văd!

Însă cel care luase chipul îngerului i-a răspuns:

– Îţi e de ajuns să mă vezi pe mine. Nu eşti vrednică să o vezi pe Împărăteasa tuturor cu ochii trupeşti.

Auzind acestea, monahia a cerut diavolului cu mai multă stăruinţă să-i împlinească dorinţa. Atunci acela i-a plăsmuit în închipuirea ei o tânără foarte frumoasă, ce se­măna cu o împărăteasă, căreia monahia s-a închinat în timp ce rostea cântarea îngerească: „Bucură-te, Ceea ce eşti plină de Har, Marie…”. Dar în aceeaşi clipă închipuirea diavolească a dispărut, nesuferind să audă cuvintele înge­reşti. De atunci diavolul nu s-a mai arătat monahiei ca să o înşele.

După toate acestea călugăriţa a rămas ruşinată şi s-a îmbolnăvit. I-a trebuit multă vreme şi multe osteneli ca să ajungă la măsura cea dintâi.

Aşadar, atunci când cădem în ispite de la diavol, de la oameni sau de la trup, nu există un medicament mai folosi­tor ca rostirea din inimă a numelor lui Iisus şi al Maicii Domnului, care sunt mai dulci decât ambrozia şi nectarul.

mother-of-our-life-16th-c-cretan.jpg

***

O creştină din Vunesul Koloniei (Asia Mică), după ce a cunoscut păcatul şi a slujit plăcerilor mai multă vreme, a plecat la o mănăstire ca să-şi plângă păcatele şi vremea pierdută în slujirea trupului şi să-şi tămăduiască prin înfrânare şi smerenie sufletul bolnav. În mănăstire era moartă pentru toţi, petrecând neîmprăştiată în cugetarea la Dumnezeu şi în lucrarea poruncilor Lui.

Într-o zi, în timp ce stătea la fereastra chiliei ei, a vă­zut afară, la fântâna mănăstirii, un demon în chipul unui tânăr. Deodată acela s-a năpustit spre fereastră cu gândul să o răpească. Monahia înfricoşată a căzut pe spate şi s-a lovit cu capul de pământ. Surorile au aşezat-o pe pat aproape moartă.

După ce a trecut un timp şi s-a vindecat, a venit ia­răşi demonul şi i-a spus:

– Iubita mea Aglaia (acesta era numele tinerei), ce ţi-am făcut de te-ai lepădat de mine? Întoarce-te în lume şi eu îţi voi da de bărbat un boier ca să te bucuri de multe desfătări şi de toate voile trupului. De ce stai în mănăstire şi îţi usuci trupul cu posturi, cu privegheri şi cu alte rele pătimiri?

Însă Aglaia i-a răspuns:

– Să pieri din faţa mea, vrăjmăşule al adevărului, pentru că niciodată nu voi mai face voia ta, ci mai mult voi plânge şi mă voi tângui pentru timpul în care ţi-am slujit!

Atunci demonul a dispărut, însă a revenit şi în alte dăţi ca să o ispitească. Monahiile au sfătuit-o să aibă în chi­lia ei agheasmă şi atunci când va veni diavolul, să-l stro­pească în chipul semnului Sfintei Cruci. Când făcea aceasta vrăjmaşul pleca, dar peste puţin timp iarăşi se întorcea.

Atunci o monahie înţeleaptă i-a dat următorul sfat:

– Aglaia, când îl vei vedea pe diavol, să chemi numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi să rosteşti cântarea Arhanghelului Gavriil, adică: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te Ceea ce eşti plină de Har, Marie, Domnul este cu tine…”.

Când Aglaia a spus această cântare, diavolul a fugit îndată ca şi cum l-ar fi lovit un fulger şi l-ar fi ars. De atunci nu a mai îndrăznit să se arate.

Şi astfel Aglaia, nemaifiind supărată de diavol, şi-a continuat lupta ei duhovnicească, pe care o socotea o tre­cere „prin foc şi prin apă” si care îi aducea o slavă nespusă şi cununa laudei. Întotdeauna ardea de dragoste către Maica Domnului. Devenise sălăşluire a fericitei nebunii, precum spune Sfântul Ioan Scărarul, şi se schimbase în fapte, în vorbe şi în mişcări. A trăit în acea mănăstire ducând o viaţă plăcută lui Dumnezeu, până în ziua când a plecat spre nesfârşita împărăţie a Cerurilor.

bucura-te.JPG

***

În anul 1839, monahul Ioasaf, care trăia în chilia fraţilor ruşi Koreniev din Sfântul Munte, s-a îmbolnăvit grav. Într-o noapte starea lui s-a înrăutăţit atât de mult, încât toţi aşteptau „plecarea” lui. Părintele Ioasaf aştepta liniştit musafirul nedorit, moartea. Pregătirile pentru călăto­ria către Cer le făcuse încă din anii tinereţii. Toată viaţa sa fusese o pregătire pentru întâmpinarea morţii, pe care o aş­tepta cu multă nerăbdare. Fără nici o plângere, cu conşti­inţa liniştită, îl aştepta pe Arhanghel, pe trimisul lui Dumnezeu.

Trebuia totuşi să primească Trupul lui Hristos ca me­rinde pentru viaţa veşnică, înainte de despărţirea lui de această lume trecătoare. Doi dintre monahii care vizitaseră chilia, au pornit cu un felinar pentru a-l aduce pe duhov­nic. Trebuiau să străbată până la chilia duhovnicului o dis­tanţă de şase kilometri, pe un drum anevoios şi, desigur, pe o vreme schimbătoare şi rea. Când au ajuns la chilia duhovnicului, i-au spus:

– Părinte Stareţ, veniţi repede, pentru că părintele Ioasaf ne „lasă”! Grăbiţi-vă! Noi am venit să vă conducem cu lumina felinarului!

Părintele Arsenie, duhovnicul, era un om al lui Dumnezeu. Zi şi noapte avea în gura lui rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi salutul Arhanghelului: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, Ceea ce eşti plină de Har, Marie, Domnul este cu tine…”. O viaţă întreagă împlinise îndemnul sfinţitului Ioan Gură de Aur care sfătuia astfel: „Fraţilor, rostiţi de dimi­neaţă până seară şi, dacă este posibil, şi toată noaptea Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă’ şi siliţi mintea voastră în această lucrare până la moarte!”.

Dar şi dragostea şi respectul lui pentru ocrotitoarea Sfântului Munte erau nemăsurate. Îi dăruia în fiecare zi sute de metanii. De aceea şi harismele duhovniceşti pe care le primise de la Domnul prin mijlocirea Maicii Lui erau nenumărate. Dumnezeu îi dăruise harisma înainte-vederii şi darul de a zbura pe deasupra câmpiilor, dealurilor şi văi­lor, ca vulturul împărătesc ce zboară la înălţimi.

Când a primit vestea de la cei doi monahi, părintele Arsenie s-a rugat în taină Maicii Domnului şi, ca şi cum s-ar fi aflat alături de stareţul Ioasaf care era pe moarte, a spus:

– Da, trebuie să ne grăbim! Într-adevăr, moare. Voi mergeţi înainte, iar eu mă pregătesc şi cu felinarul meu vă ajung din urmă.

Când cei doi trimişi au ajuns în spatele chiliei părinte­lui Ioasaf, l-au găsit acolo pe Stareţul Arsenie. El ajunsese înaintea lor, căci zburase. Reuşise deja să-l mărturisească şi să-l împărtăşească pe părintele Ioasaf.

Plini de uimire, cei doi monahi l-au întrebat pe părin­tele Arsenie:

– Părinte sfinte, cum aţi ajuns atât de repede? Nici n-am băgat de seamă când aţi trecut pe lângă noi.

– Nu puteam să întârzii. Starea Stareţului era critică. Abia l-am prins în viaţă. Am luat-o pe drumul cel bun, pe care voi nu-l cunoaşteţi.

Atunci cei doi monahi au tăcut, căci ştiau că nu există alt drum. Se întrebau dacă nu cumva Stareţul ur­mase acelaşi drum pe care l-a străbătut în zbor Proorocul Avacum, atunci când a adus mâncare din Ierusalim în Babilon Proorocului Daniil şi s-a întors în aceeaşi zi. Sau ca şi Cuviosul Maxim Kavsocalivitul, care zbura ca o pasăre pe deasupra dealurilor şi munţilor?

În acelaşi fel, adică zburând, a venit şi la alţi doi bol­navi din Kapsala, o altă pustie a Sfântului Munte”.

(Arhim. Teofilact Marinakis, “Patericul Maicii Domnului”, Editura Evanghelismos, 2008)


bogorodica2.jpg


Categorii

Bunavestire, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Maica Domnului, Minuni si convertiri, Parinti athoniti contemporani, Sfintii ingeri si Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

42 Commentarii la “Din Patericul Maicii Domnului (1) – “BUCURA-TE, CEEA CE ESTI PLINA DE HAR, MARIE…”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: BUNA VESTIRE. Predicile Sfantului Luca al Crimeei. “Astazi este incepatura mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac” -
  2. Pingback: DE CE O IUBIM ATAT DE MULT PE MAICA DOMNULUI?/ Care este cel mai mare dar al Preasfintei Fecioare? Parintele Cleopa despre FLAGELUL AMBITIEI NEBUNE DE “A FI IN RAND CU LUMEA”: “Cine se mai osteneste astazi sa alunge ciuma mandriei din in
  3. Pingback: NASTEREA MAICII DOMNULUI, “Nasterea bucuriei a toata lumea”. Cuvintele Sfintilor Ioan Maximovici si Ioan Damaschin -
  4. Pingback: ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Predici ale Parintilor Chiril Pavlov si Iachint Unciuleac: “Bucura-te, cea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!”. CUM SA CINSTIM CUM SE CUVINE ACEST MARE PRAZNIC? -
  5. Pingback: ACOPERAMANTUL MAICII DOMNULUI. Predici audio despre istoricul sarbatorii, MINUNILE, MIJLOCIRILE si LACRIMILE bunei noastre Maicute din cer -
  6. Pingback: Din cuvintele de folos ale unui parinte athonit de o luminata simplitate: “SPORESTE FARADELEGEA si de aceea se apropie a doua Venire. CINE ARE MARE DRAGOSTE CATRE EA, VA FI AJUTAT DE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU. Maica Domnului are putere, dar
  7. Pingback: CANTARI PSALTICE pentru Adormirea Maicii Domnului (video si audio – download) | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: ICOANA MAICII DOMNULUI de la NICULA si MINUNILE ei | Cuvântul Ortodox
  9. buna seara ! am si eu o intrebare care este rugaciunea Bucura te Marie

  10. Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te! Ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvantata esti Tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui Tau, ca ai nascut pre Mantuitorul sufletelor noastre.

  11. Pingback: INIMA ADANCA A MAICUTEI LUI DUMNEZEU/ “Cine învaţă pe femei şi pe fete să muncească nu spre a-şi cumpăra cele de nevoie vieţii, ci rochii la modă şi alte lucruri deşarte…?”/ “MARIILE” POT SA-SI SERBEZE ONOMASTICA
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate